[Yaoi] Dragoste incatusata

[Allison]

Hellaw people :) Ally's baaaaaack !
Si ca de obicei, revin in stil mare. Aveti aici prima mea incercare de yaoi ;;) apreciez orice fel de critica, dar cu cat e mai dura, cu atat mai bine. Mai ales ca e prima incercare de yaoi, so... sunt sigura ca aveti multe sfaturi sa imi dati :)
Primele capitole sunt mai scurte si poate ca nu la fel de eventful ca altele, dar continuati sa cititi :)) it keeps getting better !


Varsta minima: +14 (vor fi si capitole de +18)
Gen: yaoi, drama, romantic
Limba: romana
Observatii cu privire la continut: none
Tipul de comentariu solicitat: critica avansata

Prolog

Sangele picura de pe varful degetelor femeii, lovind parchetul cu ecoul unui sunet macabru ce parea sa rasune in intreaga cladire. O balta de sange incepu sa se formeze pe mocheta alba a dormitorului in timp ce asternuturile, candva imaculate si ele, erau deja imbibate in sangele trupurilor ce-si pierdusera viata in ele.
Parul lung, de un roscat caramelizat al femeii ii acoperea cu totul chipul pe jumatate ingropat in perna, insa expresia de pura teroare a barbatului nu putea fi ascunsa de nimic. Mana lui era in continuare infasurata in jurul mijlocului ei intr-o ultima incercare de a o proteja de moartea ce s-a asternut pe fiintele amandurora in cele din urma. Semnele ultimei lor zbateri, a luptei tragice ce s-a tinut inainte ca ei sa isi dea ultimele suflari erau imprastiate peste tot prin camera; de la cioburile de sticla imprastiate peste tot, pana la usa daramata a dulapului din lemn de cires. Intr-un final insa, deznodamantul acestei scene devastatoare lua forma unui cutit de bucatarie insangerat, ridicandu-se sinistru din pantecele sfasiat al barbatului.
Casa era cufundata intr-o liniste mormantala, intrerupta doar de respiratia ritmica a tanarului.
Avea spatele sprijinit de rama usii dormitorului, iar ochii inexpresivi fixati in gol. Varfurile parului saten ii erau inchegate de sange, precum hainele. Mainile ce ii atarnau inerte pe langa corp erau acoperite si ele de sange uscat. Tot acestea manjisera probabil peretele si o buna parte din covor cu substanta vitala.
In cele din urma linistea fu rupta de o voce puternica ce venea din spatele usii de la intrare:
-Politia! Deschideti!
Tanarul nu schita nici un gest, de parca nu l-ar fi auzit. Avertismentul fu repetat inca odata, dar acesta ramase la fel de nemiscat. A treia strigare fu urmata de o bataie violenta in usa si o smucitura a clantei, dar niciuna dintre acestea nu avu vreun impact asupra adolescentului.
Un zambet amuzat si o sclipire innebunita a ochilor reusi sa razbata insa pe chipul acestuia in clipa in care usa fu sparta si data de perete, iar mai multi politisti navalira in casa cu pistoalele atintite inspre fruntea tanarului.

Capitolul 1

-Jennings, la perete! striga gardianul, descuind usa doar pentru a impinge inauntrul celulei un adolescent incatusat.
In celula, cu mainile la ceafa si fata indreptata spre perete, se mai afla un detinut. Nu reactiona in nici un fel cat timp gardianul il descatusa pe noul prizonier si incuia la loc celula, insa de indata ce gardianul parasi etajul, se indrepta spre baiat, care isi stergea cu dosul palmei sangele ce tocmai incepuse sa izvorasca dintr-o rana mai veche de pe buza inferioara, acum redeschisa de smuciturile brutale ale gardienilor.
Detinutul il privi tacut o vreme, urmarindu-l cu atentie cum isi recupereaza hainele si prosopul de pe podeaua jegoasa a celulei si se indreapta spre singurul pat ramas liber din camera, cel de jos.
-Eu sunt Ryan, spuse acesta la un moment dat, continuand sa analizeze trasaturile noului sau coleg de camera fara jena.
Nu parea sa aiba mai mult de 20 de ani, ceea ce il facea un pusti nefericit. Era totusi bine cladit, avea o statura inalta si desi nu exista nimic intimidant la el, nu era nici cine stie ce slabanog, lucru extrem de util prin acele locuri. Din nefericire pentru el insa, avea un chip placut si o infatisare destul de atractiva. Parul saten ciufulit si ochii verzi patrunzatori in combinatie cu vigoarea tineretii lui ii puteau aduce nenumarate necazuri acolo. Unele necazuri putandu-i fi chiar fatale.
Exista o diferenta radicala intre cei doi detinuti. Desi Ryan nu era nici el tocmai in varsta sau neatragator in vreun fel, era cu siguranta mult mai impozant decat colegul sau, dominand atat in statura cat si in putere fizica, accentuata de masa de muschi ce se intrezareau de sub tricoul usor mulat al uniformei.
Pana si trasaturile fetei erau distincte. Ryan era ceva mai palid, avea parul de un negru taciune tuns mai scurt si vadit mai neglijent, iar ochii ii erau atat de negrii incat parea ca nu ar avea pupile, emanand in acelasi timp si mult mai multa emotie decat cei verzi ai baiatului. Obrazul stang ii era brazdat de zgarieturi sau lovituri, lucru ce se putea zari si pe bratele sale, desi erau acoperite aproape in intregime de tatuaje.
Adolescentul nu catadicsi sa ii raspunda in vreun fel. Isi lingea cu grija buza ranita, parand pierdut in ganduri.
-Care e povestea ta? intreba Ryan cateva minute mai tarziu.
Nici de data aceasta nu primi vreun raspuns. Ryan nu mai insista totusi si trecu direct la ceea ce era mai important:
-Impartim o chiuveta si un closet dupa cum vezi, deci daca vrei sa ne intelegem, te sfatuiesc sa-ti faci toaleta doar dupa mine. Nu avem periute de dinti de cand Bob a reusit sa-si faca un cutit din a lui si si-a injunghiat colegul... Dar avem pasta de dinti si degete. Sapunul e inlocuit din cand in cand si la fel si prosoapele.
Chris dadu din cap pe parcursul instructiunilor, semn ca ascult, apoi intreba:
-Aveti vreun program zilnic?
-Trezirea la 6. Alinierea in fata usii la 7 pentru prezenta. De la 8 jumatate la 9 micul dejun si de la 10 la 11 dimineata avem o ora de exercitii fizice, iesit in curte, lucruri de genul asta. Pranzul e de la 1 la 2 dupa-amiaza si cina de la 7 jumatate la 8 seara. Apoi din nou, la 10 prezenta, la 11 stingerea.
-Am inteles, zise Chris, multumit ca i se raspundea concret la intrebari.
-Undeva intre pranz si cina o sa se strecoare si interogatoriile si intalnirile cu avocatii, daca esti atat de nou incat sa nu fi trecut si pe la tribunal inainte sa vii aici. Si cred ca esti.
Se opri din vorbit pentru a astepta o confirmare din partea lui Chris, care nu intarzie sa apara. Nu fusese judecat inca.
-Eventual cateva consultatii psihologice daca e cazul. Alea o sa-ti ocupe ceva din timp... Si daca esti printre cei norocosi, chiar si vizite. Avem dreptul la un telefon pe zi, ca veni vorba.
Chris aproba tacut, asimiland informatiile noii sale vieti. Probabil ca Ryan fusese impresionat de ceva ce vazuse pe chipul sau in acea clipa, caci intreba:
-Ai pe cineva afara?
-Nu.
-Nimeni? Nici macar vreo fata care sa vina sa te viziteze, ceva?
-Nu. Nimeni.
-Poate o sa ai un avocat bun. Daca nu ti-au dat o sentinta inca, e bine. Inseamna ca mai ai o sansa. Crede-ma ca sansa asta o sa fie singura ta speranta multa vreme de acum, deci eu zic sa te gandesti bine la ea. Stii sa te bati?
Chris nu spuse nimic, dar in schimb se intoarse in pat in asa fel incat sa stea cu spatele la colegul sau de celula, semn ca nu mai avea chef de discutii. Ryan ofta descurajat.
-Daca nu, o sa inveti acum, zise Ryan scurt inainte sa se urce si el in patul sau.

[AbiiShu']

Hei, trec si eu pe aici si te felicit, chiar m-ai facut curioasa, caci am mai citit multe ficuri cu puscariasi si sper din tot sufletul ca al tau sa nu fie cliseic, vreo idee 'imprumutata' sau mai stiu eu ce...
Ce-mi place cel mai mult pana acum este titlul, originalitatea si cum ai descris acea amintire din trecut a lui Ryan, si, Doamne, ce de lucruri mi-au trecut prin cap cu acel nume!
Ma enervat faptul ca mi-ai stricat suspansul si ai spus din timp cum il cheama pe baiat, inainte de a se prezenta el singurel, ar fi fost mai interesant. Astept totusi sa aflu si motivul pentru care este asa tacut, retras.
Ciudat mi se pare c-ai nimerit doua din numele mele preferate de baieti... Asta inseamna ca-mi va placea mult ficul (stiu, stiu, sunt putin 'superficiala'...), sper doar sa nu te lasi de el sau sa-l abandonezi. In mare mi-a placut totul, greseli n-am sesizat, deci felicitari inca o data!
Multa bafta in continuare si, te rog, anunta-ma cand aduci nextul!

[Allison]

@Reika - Chestia cu numele era o greseala de neatentie si stupizenie totala din partea mea pe care abia acum am observat-o -___-" scuze... Ma bucur mult ca iti place :D dar sunt sigura ca multe lucruri te vor surprinde pe parcurs. Nu am citit nici un fic cu puscariasi pe zup, deci nu stiu cat de "inspirat" e, dar deh... sper sa-ti placa si in continuare :)

Capitolul 2
Chris' POV

-Cat e ceasul? intreb eu dupa o vreme, fara sa imi iau privirea de la peretele de care erau lipite paturile supraetajate.
-Te-au adus dupa exercitiile de dimineata, deci e undeva intre 11 si 1. Stam aici de ceva vreme, deci as zice ca e mai aproape de 1 decat de 11, rase el apoi.
-Masa e la 1? verific eu, sa vad daca am retinut bine tot programul.
-Da. Si stai linistit, mancarea e in regula. Un pic cam sarata, daca ma intrebi pe mine, dar in regula.
Am aprobat tacut din cap, chiar daca stiam ca el nu imi putea vedea gestul. Un oftat prelung de oboseala imi scapa printre buze cateva clipe mai tarziu.
-Te plictisesti?
Nu am raspuns.
-Majoritatea ne plictisim pe aici. O sa te obisnuiesti curand. Ma rog, daca nu esti printre cei privilegiati.
-Privilegiati? intreb eu plictisit, uitand pentru un moment de decizia mea de a nu-i vorbi.
-Ma rog, depinde de relatia fiecaruia cu gardienii, ca sa fiu mai exact.
Pentru prima data am lasat un zambet amuzat sa imi infloreasca pe buze.
-Bani? zic eu, minunandu-ma de felul in care banii aduceau putere pana si in colturile cele mai uitate de lume.
-Bani, informatii, prietenie, influenta in afara inchisorii.
Facu o mica pauza in care se apleca peste marginea patului sau ca sa se uite la mine. M-am intors spre el, dar avea privirea fixata in spatiul dintre picioarele mele, facandu-ma sa ridic surprins dintr-o spranceana. Ranji sugestiv, apoi adauga:
-Sex.
-Deci sunt adevarate documentarele alea stupide de pe Discovery cu detinutii care se violeaza intre ei? nu m-am putut eu abtine sa intreb.
-Da. Dar nu e atat de condamnabil cand esti printre detinuti, cat atunci cand esti in sufrageria ta de acasa, uitandu-te la televizor, raspunse brunetul un pic iritat.
As fi vrut sa las subiectul balta ca nu cumva sa ajung sa-l enervez si sa ma trezesc servindu-mi restul anilor de detinut ca fiind “curva” lui personala, dar el nu se lasa si continua:
-Cand esti de atata vreme aici, fara sa ai prin preajma vreo tarfa, nu prea ai alte optiuni. Barbatii au nevoi. Si violul chiar da roade de multe ori cand vrei sa-ti impui respect in jur. Daca bataia nu ii caleste, violul o sa o faca. Si asculta-ma bine acum. Esti colegul meu de celula si sincer, imi amintesti de mine, asa ca o sa-ti zic si asta: Daca te-au prins odata, nu mai scapi a doua oara. Sau oricand altcandva. Si la ce oameni am intalnit intre peretii astia, e cazul sa te feresti de asa ceva. Mai ales ca ai nenorocul ca arati cam bine.
Am inghitit in sec, nestiind daca sa ii iau cuvintele drept amenintare sau sfat “prietenesc”. Tonul lui nu era foarte prietenos, dar ceva imi spunea ca nici rau-voitor nu era. Mai mult batjocoritor totusi...
-Si cum sa ma feresc? am ras eu, desi nodul care imi ramasese in gat ma anunta ca nu era foarte amuzant subiectul.
-Nu atragi atentia, raspunse el simplu, ridicand din umeri.
M-am incruntat, neincrezator.
-E asa cum auzi. Nu faci nimic care sa atraga atentia. Nu te uiti prea lung la nimeni, nu atingi pe nimeni, nu intrii in discutia nimanui. Cu cat ramai mai multa vreme invizibil, cu atat mai bine. Trebuie sa fii foarte atent. Pana si sa te inghesui sa iei ultima briosa la cantina poate sa atraga atentia.
-Tu ai atras atentia?
-Da. Si platesc pana in ziua de azi pentru prostia asta.
-De cata vreme esti aici?
-De vreo 4 ani. Am ajuns aici la 20 de ani, si o sa tot stau prin preajma pana la 30.
Imi facu cu ochiul, apoi se intoarse in patul sau.
Nu m-am obosit sa intreb ce l-a adus aici pentru ca nici nu credeam ca imi va spune dar, sincer, nici nu vroiam cu adevarat sa aflu.
Dupa o vreme, gardianul veni sa ne anunte de ora pranzului. Ryan afla in cele din urma numele meu de la el si nu s-a putut abtine sa nu il repete incontinuu de fiecare data cand imi zicea cate ceva, ceea ce se intampla destul de des. Ne-am aliniat din nou la perete cu mainile la ceafa cat ni s-au pus catusele, apoi am mers dupa gardian pana la cantina de la parter, unde ne-a descatusat si ne-a lasat in grija gardienilor care erau deja impanziti peste tot prin cantina, printre detinuti sau in dreptul usilor.
Cantina nu era totusi atat de plina de detinuti pe cat m-as fi asteptat sa fie. Era chiar destul de aerisita, de unde puteam sa deduc cu usurinta ca nu erau cu totii aici. Cand i-am zis lui Ryan asta, mi-a confirmat imediat zicand:
-Sunt doua schimburi. Intai cei din corpul A al cladirii, de la 12 la 1, apoi noi, din corpul B, luam pranzul de la 1 la 2. Si la fel e cu toate celelalte activitati, corpul A le are inaintea noastra. Dar cei privilegiati ii mai conving pe gardieni sa ia parte la ambele activitati sau la cele de la corpul celalalt, dupa bunul plac.
-De ce suntem impartiti asa?
-Cica astia din A ar fi cei mai periculosi dintre noi. Adica au intrat aici pentru niste infractiuni mai grave.
OK, asta avea sens.
Dupa aceasta, Ryan isi lua libertatea de a-mi pune pe tava numai mancarurile care zicea el ca ar fi fost mai bune si sa ma conduca pana la masa la care statea el de obicei. Nu prea imi pasa atat de mult, nu aveam pofta de mancare cum nu aveam nici chef sa ma aflu acolo. Dar apoi mi-am amintit de motivul pentru care am ajuns aici si am incetat sa ma plang, fie numai si in gand. Eram acolo unde meritam sa fiu si eram tratat asa cum meritam sa fiu tratat, iar mofturile, fitele, aerele mele de pana atunci nu-si aveau rost.
Cand am intrat prima data in cantina, mai multi detinuti s-au intors sa se uite la mine, dar totul a incetat in clipa in care m-am asezat la masa. Probabil ca asta ma facea oficial inca un membru al “gastii” lui Ryan. Pe parcursul pranzului s-au mai asezat inca doua persoane la masa noastra. Un tip in varsta, cam de 30-30 si ceva de ani pe nume Brad, care se dovedi a fi tot atat pe prietenos pe cat arata de fioros la prima vedere si un altul cam de varsta lui Ryan pe care il chema Cameron. Cel din urma nu numai ca era incredibil de atragator cu infatisarea lui de inger blond cu ochii albastrii, dar mai era si cel mai nesociabil individ pe care l-am cunoscut vreodata. Mai nesociabil chiar si decat mine. Si asta era ceva. Parea sa fie totusi foarte apropiat de Ryan pentru ca el era singurul caruia ii adresa vreun cuvant care sa fie mai lung de o silaba. Nu am fost cine stie ce uimit totusi. Si eu am comportam cam al fel. Nu voiam sa devin prea apropiat de cineva de pe aici. La urma urmei, cu totii ajunseseram aici pentru o anumita infractiune. Nu aveam de-a face cu fostii colegi de liceu si eram convins sa nu uit asta nici o secunda.
-Unde e Sebastian? il intreba Ryan pe Cam la un moment dat. Nu l-am vazut pe-aici azi.
Ryan era degajat, dar ceva din ceea ce spusese paru sa il deranjeze pe blond, care se schimba imediat la fata. Intr-o fractiune de secunda, expresia lui trecu de la inexpresiva, la speriata, apoi la furioasa de-a dreptul. Se incrunta si isi infipse furculita in carne cu mai multa putere decat necesar, dar pana la urma raspunse:
-Nu stiu. Nu l-am vazut nici la exercitiile de dimineata, dar nu prea conteaza. Probabil ca n-a avut chef sa iasa din celula azi.
-Avem voie sa nu iesim din celule? intreb eu, entuziasmat de aceasta perspectiva.
Ryan scutura descurajator din cap, dar pe buze avea un zambet amuzat. Imi raspunse, dar ochii lui erau in continuare fixati in ai lui Cameron.
-Sebastian Blake are. El e singurul din cladirea asta care poate sa faca tot ce-l taie capul.
Facu o pauza pentru a mai lua o imbucatura din tocana lui, apoi adauga, intorcandu-si capul spre mine:
-Asa ca daca vrei sa supravietuiesti aici, tine-te cat mai departe posibil de omul asta.
-Nici macar nu il cunosc, am mormait eu, enervat de felul in care Ryan parea sa isi fi luat o atitudine de “frate mai mare” asupra mea.
Probabil ca m-a auzit, pentru ca mi-a aruncat o privire de “Ia vezi” si s-a intors spre Cameron.
In ultima ora petrecuta cu Ryan, am primit de la el avertismente si instructiuni cat pentru o viata intreaga, dar niciunul dintre ele nu fusese spus cu atata indarjire. Dar inainte sa mai apuc sa zic ceva, Cameron azvarli cu toata puterea furculita de plastic si se ridica furtunos de la masa, fara sa spuna nici un cuvant. Nu am inteles ce se petrecuse de il facuse sa se infurie intr-un asemenea hal, dar luandu-ma dupa privirea acuzatoare pe care i-o arunca Brad lui Ryan inainte sa ne paraseasca si el, si dupa tristetea din ochii lui Ryan, era ceva ce parea sa ii afecteze pe toti intr-o masura destul de mare. Si era, fara doar si poate, ceva legat de acest misterios Sebastian Blake.

[AbiiShu']

Iata-ma, am sosit! Si multumesc ca m-ai anuntat!
La ce ma puteam astepta?! Si de aceasta data m-ai lasat in suspans, uuf. Nu mi-ai dat absolut nici un indiciu legat de persoanele asupra carora va fi actiune, desi la inceput as fi 'optat' pentru cuplul Ryan - Chris. Cu alte personaje noi, si probabilitatea mea s-a schimba...
Care-i treaba cu acel Cameron, de ce reactioneaza asa cand vine vorba de acel tip? Este cumva tarfulita personala a lui Sebastian? Sau poate a lui Ryan... Daca-o tii tot ficul asa, cu violuri, crime, sechestrari sau mai stiu eu ce, 'Dragoste incatusata' va ajunge printre ficurile mele preferate! Chiar daca am un top vast.
Am observat ca de aceasta data, capitolul, n-a mai avut atat de multa descriere, ori n-am fost eu destul de atenta incat sa sesizez totul... Dar, totusi, te felicit iar, caci nici in acest capitol n-am gasit greseli.
Multa bafta si inspiratie in continuare si nu uita sa ma anunti cand postezi urmatorul capitol, te rog!

[Dragonz Eyez]

heeei.
Se pare ca in sfarsit te-ai hotarat sa postezi ficu', credeam ca ai de gand sa ma tii in suspans inca vreo luna.
Deci, dupa cum ti-am mai zis, mie imi place ideea, dar si ideile care ti le-am dat eu, sper sa le pui in aplicare. Ti-am mai zis si ca mie imi place caracteru' lu' Ryan, chiar imi place. Cameon e handicapat. Chris...imi place numele :)) si imi place perspectiva lui. De sebastian o sa comentez cand o sa apara mai mult.
Succes in continuare.
Si amenintarea de sfarsit: daca nu termini ficu' asta sa stii ca stiu unde locuiesti!
Pa-pa.

[Allison]

Multumesc mult pentru comentarii, fetelor :) ! Here comes...

Capitolul 3
Chris' POV

Avocatii sunt prosti. Sau cel putin al meu e, pentru ca sper din tot sufletul ca nu toti avocatii sunt ca omul asta.
E un batran libidinos si un plictisit de viata intr-un asemenea hal ca nu-ti gasesti destule cuvinte in vocabular care sa reuseasca sa-l destepte in vreun fel. Nu ca m-as fi straduit sa o fac. Din clipa in care mi-a spus ca singura sansa ca eu sa fiu eliberat era sa ma dau nebun, am realizat ca era o cauza pierduta.
Nu eram nebun. OK, poate ca nici normal nu eram din moment ce am ajuns aici, dar nici cine stie ce retardat mental. Si nici daca as fi incercat sa ma dau drept unul de dragul de a iesi din locul asta, nu as fi putut. Nu numai ca nu eram un actor chiar atat de bun, dar nici nu vedeam rostul. Facusem ceva ca sa ajung aici. Meritam sa fiu inchis, si sa ma straduiesc sa ies insemna doar sa fiu atat de egoist incat sa pun in pericol mai multa lume de afara de dragul de a fi eu liber. Nici macar nu era atat de rau in inchisoare. Sigur, nu era ca acasa, si al naibii sa fiu daca exista vreun aspect pozitiv la locul asta, dar macar nu o duceam rau.
Rau insemnand, in viziunea mea, sa fiu batut mar si violat in timpul liber al altor detinuti. Sau infometat si lasat sa innebunesc de unul singur. Desi unele mancaruri te puteau duce cu gandul si la teoria asta. Ma rog... nu prea-mi arde de gasit scenarii de genul asta acum.
Ideea e ca aveam sa mai stau multa vreme pe-aici pentru ca nu aveam de gand sa ma dau drept dus cu pluta cand nu eram. Si da, poate ca eram drogat cand am facut ce am facut, dar asta nu era o scuza si mosul ( avocatul, adica ) nu ma putea scoate de aici pe chestia asta. Defapt, eram destul de sigur ca ar fi inrautatit situatia. Asa ca mai bine stau cuminte unde sunt si-mi vad mai departe de treaba pana la procesul propriu-zis. Aveam de gand sa ii dau peste nas avocatului si sa pledez vinovat impotriva vointei lui. Nu cred ca i-ar fi pasat, din moment ce nici nu se agita cine stie ce sa ma scoata de aici, dar merita sa o fac fie si pentru a-i vedea fata in clipele alea.
Tocmai ieseam de la intalnirea mea de doua ore jumatate cu avocatul ( naiba stie cate a putut sa imi spuna in doua ore jumatate, tot ce am retinut eu a fost partea cu nebunia ) si ma indreptam spre cantina. Cat m-a tinut de vorba omul, s-a facut si vremea cinei. Deja trecusera aproape doua saptamani de cand fusesem inchis, asa ca ma descurcam pe holuri. Gardienii au vazut ca sunt un tip linistit si am fost pus in barca cu restul tipilor linistiti de aici care nu prezinta cine stie ce pericol (ma rog, cei mai linistiti dintre linistitii corpului B) deci ma mai lasa sa merg fara catuse de la avocat la cantina/celula, daca am escorta. Si una mult mai solida ca mine inca. Nu ca m-as fi gandit vreo clipa la evadare.
De data asta insa, mai era un detinut in fata mea, care se indrepta in aceeasi directie, aparent. Numai ca el nu era insotit si nici incatusat, ceea ce m-a mirat. Incerca sa evadeze in modul cel mai lejer posibil sau era doar privilegiat pana la nivelul cerului si inapoi? Adevarul era ca de cand ma aflam aici doar auzisem povesti despre acesti privilegiati, dar nu vazusem niciodata vreun gardian tratand un detinut altfel sau facandu-i vreo favoare. Gardianul care ma conducea pe mine parea sa-l fi recunoscut pe cel din fata.
-Blake! striga el.
Rahat.
Tanarul se intoarse si trebuie sa recunosc ca fata lui era mult mai atractiva decat spatele. Avea parul brunet, ciufulit, aranjat in asa fel incat sa i se vada foarte bine tatuajele de pe gat si ceafa, care probabil ca se continuau si pe spate si maini. Era bine-facut si ceva mai inalt decat mine, dar nu avea un aer intimidant. Nu era o matahala, ca Brad, dar era fara doar si poate un tip musculos. Avea un aer degajat, dar ochii de un albastru atat de deschis ca parea un argintiu lucitor erau taiosi, reci. Isi trecu privirea fulgerator de repede de la gardian la mine, facandu-mi sangele sa-mi inghete in vene. Acum vedeam ca avea si o tigara in mana, lucru si mai nefiresc.
-Ah, Yuji. Tu erai, facu detinutul afisand un zambet increzut la vederea gardianului de origine asiatica. Te pot ajuta cu ceva?
-Incotro? il chestiona Yuji imediat, pe un ton aspru.
-Spre cantina. Ma gandeam sa imbuc ceva. Nu am voie? adauga el apoi, pe un ton batjocoritor.
Yuji scrasni din dinti, dar nu raspunse. Nu intelegeam de ce nu ne vedeam mai departe de drum daca si-a primit raspunsul. Si ca veni vorba, ce intrebare stupida! De ce sa intrebi un detinut incotro se indreapta cand il vezi singur in mijlocul holului?! Nu e clar ca o sa minta?! Cantina nici macar nu era in directia aia !
Yuji parea ca asteapta ca Sebastian sa mai spuna ceva, probabil varianta sincera a raspunsului. Dar era clar ca astepta degeaba. Amandoi isi aruncau priviri intense, incarcate de tot felul de sentimente pe care abia reuseam sa le prind in licaririle ochilor lor... furie, batjocura, enervare, amuzament... Ma simteam ca la tenis, urmarind un meci incins, numai ca ei nu faceau mai nimic defapt. Scena care, mi s-ar parea foarte ok, daca nu m-as fi aflat si eu acolo. Eram clar in plus si... nu parea genul de discutie la care sa fie nevoie de martori...
In cele din urma, Sebastian inhala ultimul fum din tigara si o stinse de cel mai apropiat perete, apropiindu-se de noi.
-Vroiai sa imi spui ceva? il intreba el provocator pe Yuji, postandu-se in fata lui.
-Stii foarte bine despre ce e vorba. Si ai spus...
-Stiu ce am spus ! se rasti brunetul, intrerupandu-l. De ce insisti atata?
- Blake, te avertizez! Daca nu te tii de cuvant nici de data asta, o sa am grija sa iti piara zambetul de pe buze !
Sebastian incepu sa rada cu pofta, dar dintr-o singura miscare pe care abia am reusit sa o prind, il insfaca de barbie si ii trase chipul aproape de al sau, tintuindu-l in loc cu o privire inflacarata.
-Nu cred ca esti in masura sa ma ameninti pe mine, Yuji.
-Nu te juca cu focul, Sebastian, sopti Yuji, fiind randul lui sa ranjeasca batjocoritor.
Proasta miscare, tipule. Yuji nu facu decat sa il enerveze si mai tare pe brunet. Lucrurile nu pareau ca vor lua o turnura mai buna, iar Sebastian devenea tot mai agitat cu fiecare secunda care trecea, asa ca mi-am zis ca cel mai intelept lucru de facut in cazul asta ar fi, in primul rand, doi-trei pasi in spate ca nu cumva sa fiu amestecat intr-o eventuala bataie intre cei doi. Si apoi, vedeam eu cand avea sa vina si momentul potrivit sa o iau din loc.
Dar pasii mei in spate ii atrasera lui Sebastian atentia inapoi spre mine. Isi indrepta ochii albastrii spre chipul meu, iar urmatorul lucru pe care am mai fost in stare sa il fac a fost sa inghet naibii in loc pana nu se gandeste sa ma foloseasca pe mine drept sac de box ca sa se descarce. Imi era frica de el.
-El cine e? intreba intepat Sebastian, dandu-i drumul lui Yuji, care puse imediat ceva distanta intre ei.
-Un detinut nou, raspunse Yuji simplu, agasat parca ca Sebastian schimbase subiectul.
-Nou? Cat de nou?
Se apropie si mai mult de mine, iar eu am facut inca un pas in spate, speriat.
-Doua saptamani. Acum lasa-l. Noi doi avem ceva de lamurit, Sebastian.
-Cum? Aici? In fata lui? se mira Sebastian, dar zambetul lui ii trada batjocura.
Yuji se incrunta, realizand ca deja vazusem prea multe si nu era cazul sa mai continue cu scena asta. Cel putin nu aici. Tacu, iar Sebastian profita de liniste sa mi se adreseze mie.
-Esti in corpul B, nu? Cu cine?
-E cu Ryan Jennings in celula, raspunse Yuji in locul meu. Deci tine-ti mainile acasa, Blake !
Ii pronunta numele de familie cu atata ura de parca i-ar fi aruncat o injuratura in fata. Sebastian incepu sa rada si isi ridica mainile la vedere, teatral, parca pentru a spune ca nu avea de gand sa ma atinga. Yuji se enerva si mai tare insa. Ma inghionti sa continui sa merg inspre cantina, lucru care l-am facut fara ezitare, insa cand am trecut pe langa Sebastian, l-am auzit soptindu-mi “Ne mai vedem, pustiule”. Chiar inainte sa intru in cantina totusi, am indraznit sa imi intorc privirea in lungul coridorului, spre locul in care era brunetul. Yuji deja parcurgea drumul inapoi, sa se intoarca sa stea de vorba cu brunetul, care il astepta linistit, rezemat cu un umar de perete.
Pentru o clipa, isi desprinse ochii de pe silueta gardianului ca sa ma priveasca inainte sa intru. Privirile ni s-au intalnit si fara sa imi dau seama ce fac, i-am zambit. Un zambet trist, de parere de rau, pentru ca am realizat in acele cateva secunde in care ochii lui albastrii sclipira intrigati, ca reusisem sa incalc cele mai importante reguli ale supravietuirii mele in acel loc.
"Nu atrage atentia. Nu te apropia de Sebastian Blake."
Am intrat in cantina stiind ca tocmai ii atrasesem atentia chiar lui Sebastian Blake.

[AbiiShu']

Hmm, capitolul acesta a fost ceva mai interesant, nu vreau sa mai imi dau cu presupusul, sa nu cumva sa-mi stric vreo surpriza. Siiii, cred ca-ncepe sa-mi placa Sebastian.
Mi s-a parut ciudat ca el chiar nu voia sa iasa din puscarie, oricat de ok ar fi fost acolo, tot nu cred ca o viata plina de libertate s-ar putea compara cu niste ani in puscarie. Sau poate el avea unele probleme inafara si nu voia sa le reintalneasca, desi e putin probabil.
Vreau sa aflu cat mai repede ce fel de legatura exista intre Sebastian [ii ador numele!] si Yuji, gardianul mi s-a parut gelos cand Blake i-a acordat putina atentie lui Chris. Si presimt ca brunetul ii va acorda din ce in ce mai mult timp pustiului.
Acum... un lucru n-am inteles, de ce zambise trist? Pentru ca incalcase acea regula nescrisa si se apropiase de Sebastian [ma rog, a fost invers, defapt]. Sau pentru ca trebuia sa plece si nu mai putea sta in compania lui, chiar daca avea o oarecare teama pentru eu? Ca sa stii, prefer a doua varianta! >///<
Succes in continuare si nu uita sa ma anunti cand aduci nextul!

[Allison]

Scuze de intarziere, everyone :D Am fost destul de aglomerata cu scoala pana acum... O sa ma gandesc la o zi in care sa postez saptamanal cate un capitol, dar deocamdata inca am foarte multe lucruri de rezolvat pana la terminarea scolii. O sa ma straduiesc sa strecor si next-urile printre proiectele la chimie si fizica, totusi :)) no worries.
Asa... si acum, continuarea...

Chapter Four
Chris’ POV

Dupa intalnirea mea cu Sebastian, nici o masa care a urmat nu a mai fost la fel de placuta ca pana atunci pentru niciunul dintre detinuti. Sebastian, care inainte nu era de zarit pe nicaieri prin cantina, acum isi facea aparitia in mod regulat. Si nu la mesele corpului A, de la 12, ci la mesele corpului... meu.
Intreaga atmosfera din cantina era cu totul alta cu el acolo, asta era clar. Toata lumea era mult mai incordata, mult mai atenta la tot ce se petrecea in jur si, desi majoritatea incercau sa fie discreti aruncand priviri din coltul ochilor, toata lumea era cu ochii pe brunet. Acesta statea la masa cea mai izolata, impreuna cu mai multi barbati ce faceau parte din grupul sau. Nu ii mai vazusem nici pe ei in primele saptamani in care frecventasem cantina, deci puteam presupune fara sa gresesc prea mult ca mai toti erau si ei din corpul A. Singurul chip cunoscut de la masa brunetului ramanea Cameron, prietenul cu chip angelic al lui Ryan, care parea sa fie prietenul intim al lui Sebastian, caci nu de putine ori i-am surprins sarutandu-se patimas in timpul meselor.
In mod normal, ca barbat, m-as fi simtit jignit, poate chiar scarbit. Dar avand in vedere ca eram intr-o inchisoare plina de barbati, auzisem povesti de la Ryan despre acest subiect si chiar aveam de-a face cu unii dintre cei mai atragatori indivizi pe care ii vazusem vreodata, scena ma lasa rece. Ba chiar mi se parea normal.
Ryan avea alta parere totusi, caci intregul spectacol il infuria la culme. Manca cat putea de repede ca sa iasa mai repede din cantina si era hotarat sa nu se uite nici o clipa in acea directie. Parea ranit de ce se petrecea, probabil din cauza lui Cameron, de care aratase din prima zi ca ar fi apropiat. Nu am intrebat niciodata care e povestea lor, dar sincer, se comporta ca un las si pe langa asta, nu ma lasa nici pe mine sa mananc linistit.
Intr-o zi insa, se mai produse un eveniment alarmant. Ryan nu mai rezistase sa il vada pe Cam sarutat pe tot corpul de Sebastian si ma zori sa-mi duc tava si sa ma alatur lui si lui Brad mai repede ca sa ne intoarcem in celule. Nu era cazul sa il enervez, asa ca am facut cum mi s-a zis. De obicei, sunt mai orgolios, pun intrebari. Dar acum am zis sa fiu mai intelept. Ryan parea gata sa ia la bataie pe primul care i-ar fi iesit in cale astazi.
M-am ridicat de la masa si m-am dus sa imi duc tava. Sebastian probabil ca-mi intui intentia pentru ca in clipa urmatoare era la dreapta mea, blocandu-mi calea. Am pus tava si am dat sa il evit fara sa scot vreun cuvant, dar imi bloca din nou calea. Ridica dintr-o spranceana, zambind amuzat si astepta sa vada ce fac.
-Ce vrei? fac eu, agasat.
-Eu? incepu el sa rada. Nimic.
Am asteptat sa mai zica ceva, dar nu parea ca o va face, asa ca am mai incercat odata sa trec de el, fara succes.
-Da-te.
-Nu.
Am mai incercat odata, dar de data asta nu numai ca imi bloca calea dar ma mai si impinse in peretele de langa mine. Infuriat, am dat sa-l imping si eu, dar m-a prins imediat de incheieturile mainilor, lipindu-ma tot mai mult de perete. Am stat asa cateva secunde, eu respirand greu, uitandu-ne unul in ochii celuilalt. Privirea aia ingamfata de pe fata lui ma facea sa imi doresc din tot sufletul sa-i trag un pumn, dar era clar ca era mai puternic ca mine.
-Ah. Ai o zgarietura mica aici, observa el imediat, prinzandu-mi incheieturile cu o mana pentru a-si trece degetele celeilalte maini peste buza mea ranita. Se mai vindecase, dar nu complet, asa ca era vizibila.
Eram inca prea socat de ceea ce se petrecea ca sa mai am timp sa il opresc cand se apleca inspre mine. Din fericire, cu cativa milimetri inainte ca buzele noastre sa se atinga, cineva il trase de pe mine cu toata puterea. Ryan.
Avea ochii innebuniti si desi se vedea ca se lupta cu tot ce avea sa se controleze, abia reusea. Sebastian nu era impresionat insa. Rase amuzat de situatie si facu un pas in spate, mai departe de mine. Eu, frecandu-mi incheieturile, m-am apropiat de Ryan.
-Esti bine? imi sopti el.
Am dat din cap ca da.
-Sebastian! Daca te mai apropii de el... iti jur, daca te apropii numai...
-Ce-o sa faci?! il intrerupse imediat Sebastian, entuziasmat. Ce-o sa faci, Jennings?! Continua el sa il provoace.
Ryan isi inclesta pumnii, fiindu-i tot mai greu sa se abtina sa nu sara la bataie. Restul detinutilor deja se adunasera in cerc in jurul nostru, privindu-ne intrigati, probabil doritori de actiune. Ma miram cum de nu interveneau gardienii. Probabil ca nu puteau sa o faca din cauza lui Sebastian...
-O sa te omor, asta o sa fac! racni Ryan intr-un final, innebunit.
Sebastian incepu sa rada din nou. Se indrepta spre masa de oameni din jurul nostru si smuci pe cineva de acolo, desprinzandu-l din multime. Cameron. Il prinse brutal de par si il aduse in mijloc, in fata lui Ryan. Vazandu-l pe blond scrasnind de durere in fata lui, puterile lui Ryan parura sa se scurga din el.
-Asa cum ai zis ca ma omori si acum doi ani?! ii arunca batjocoritor Sebastian. Si uite cu ce m-am ales de atunci!
Incepu sa rada din nou, tragand mai tare de parul lui Cam, care nu scoase nici un sunet insa, stiind ca asta l-ar rani mai mult pe Ryan. Brunetul se intoarse cu spatele la Sebastian, ascunzandu-si chipul indurerat cu o mana si tragandu-ma repede dupa el. Se grabea sa plece din cantina... Nu mai era nimic ce-ar mai fi putut face, deja facuse destule. In urma noastra, o avalansa de injuraturi si rasete batjocoritoare se dezlantui, dar niciunul dintre ele nu il atinse pe Ryan, care continua sa mearga, protejandu-ma si pe mine in acelasi timp, spre iesire.
Vocea lui Sebastian reusi sa se faca auzita peste vocile detinutilor insa.
-Poate o sa ma aleg si anul asta cu ceva frumos, ce zici, Jennings?
Cuvintele lui fura imediat sustinute de un val de rasete si urale, la care se adauga propriul ras plin de aroganta.

Sebastian's POV

Am lovit cu pumnul peretele celulei, lasand o injuratura sa imi scape printre buze. Cameron, care statea linistit in patul lui, tresari speriat si se ridica repede sa ma ajute. Probabil credea ca eram ranit. Am pufnit. Cine naiba sa ma raneasca pe mine? Trebuia sa fie nebun numai sa aiba impresia ca ma poate atinge. 
-Hai, gata! Lasa-ma! tip eu la el, enervat, impingandu-l cu toata puterea de langa mine. 
Se dezechilibreaza si cade. Tipic. Ii arunc o privire exasperata, dar ca de obicei, imi schimb repede atitudinea cand ii vad ochii inlacrimati si expresia ranita a fetei. Oftand, il ajut sa se ridice de pe jos si in loc de niste scuze umilitoare, il sarut repede pe gura si-l trag in bratele mele.
-Sunt bine, zice el, iar eu zambesc trist. 
Stam imbratisati cateva minute, cat ma linistesc eu. Daca n-ar avea asa putere asupra mea piticania asta blonda, i-as da imediat un sut inapoi la adevaratul ei stapan, Jennings. Nu tineam la Cam, dar aveam nevoie de el. Si de asta nu aveam de gand sa il dau inapoi, oricat m-ar calca pe coada nervii lui Ryan, care nu s-au domolit nici dupa 2 ani de zile. Intr-un fel, e admirabil ca inca tinea atat de mult la micutul asta dupa atata vreme, dar era oricum foarte enervant.
Si cred ca nici Cam nu putea sa plece de langa mine acum. Ma scoate din sarite pana si sa gandesc asta, dar blondului ii e clar mila de mine. Deocamdata o sa profit de bunatatea lui ca sa-mi satisfac nevoile si oricat de egoist ar fi, am sa continui sa o fac multa vreme de-acum inainte pentru ca n-as putea trai in locul asta infect altfel. Daca e sa aleg intre traiul meu fericit si traiul fericit al lui Jennings, il aleg pe al meu. 
 Dar uite ca acum Jennings are o jucarie noua. Si o vreau. Fie numai si ca sa il aduc la disperare pe el, am sa i-o iau. Sa-l vad cum se lupta pentru inca cineva si pierde. In fata mea. Din nou. Istoria se repeta, nu? Sa-l vad ca sufera va fi intotdeauna distractia mea cea mai de pret din locul asta. Mai ales daca ma aleg si cu o jucarie noua in timp ce o fac.
Satenul ala... chiar e... o achizitie, trebuie sa recunosc. Merita adaugat la colectie. Dar mai mult decat atat, are ceva interesant in ochii aia verzi ai lui care ma face sa vreau sa aflu tot despre el. Nu mi-a pasat niciodata de nimic despre Cam, chiar daca am mai aflat cate ceva in anii astia, dar de bombonelul asta nou sunt chiar fascinat. E un sentiment relativ nou, sa fiu atat de interesat de cineva. Dar cand stai de atata vreme intr-un loc asa imputit ca asta, orice sentiment care alunga plictiseala e binevenit, de orice natura ar fi el. 
-Sebastian? imi intrerupe gandurile vocea lui Cam. 
Ii dau drumul si ma trantesc in patul lui, din lene sa mai urc in al meu. Imi acopar ochii cu bratul si cu celalalt bat usor asternutul, ca sa-i fac semn sa se intinda langa mine. Si o face, bineinteles.
-Sebastian? face el din nou, sa vada daca am adormit sau nu. 
Aproape ca-mi venea sa-mi dau ochii peste cap inainte sa ii raspund:
-Da?
-Chiar iti place Chris sau vrei doar sa il ranesti pe Ryan?
Ah. Deci Chris il chema? 
-Sentimentele induiosatoare ale dragului tau Ryan sunt ultimele dintre preocuparile mele, Cam.
-Iti place mai mult decat mine? intreaba el din nou dupa ce se gandeste cateva minute.
-De ce? Speri sa te inlocuiesc cu el ca sa te poti intoarce la iubitul tau? intreb eu inapoi pe un ton taios, deja enervat. Cam putea fi ori o mana cereasca, ori o palma de la diavol uneori.
Nu mai raspunse, dar stiam ca aveam dreptate. Poate ca statea pe langa mine din mila, dar nu era ca si cum avea de ales oricum. Daca intr-o zi s-ar fi trezit ca nu mai are pic de grija pentru mine, tot nu ar putea pleca de langa mine pentru ca il obligam eu sa stea. Si stia si el asta. Asa ca nu ii ramanea decat sa spere ca o sa apara cineva care sa-mi placa mai mult decat el intr-o zi, ca sa il las de buna-voie sa se intoarca la pretiosul lui Ryan.
Dar ce nu intelegea el era ca, nici daca reuseam sa pun mana pe acest Chris, nu l-as fi lasat sa se intoarca. Odata ce iau un lucru, il iau pentru totdeauna. Ryan ar trebui sa stie asta cel mai bine. Mai ales din moment ce el insusi era cel mai iscusit la... a lua.
Simteam cum furia incepe sa imi acapareze din nou mintea si fara sa mai gandesc, m-am urcat dintr-o singura miscare deasupra blondului. Acesta imi arunca o privire surprinsa inainte sa imi zareasca vapaia din ochi, apoi intelese. Fara nici un imbold din partea mea, se ridica, sprijinit in coate, si ma saruta. L-am impins inapoi in asternuturi, transformandu-i sarutul inocent intr-unul lacom, urgent. 
Profitand de o gura de aer, am reusit sa marai un “Dezbraca-te” printre dintii inclestati si m-am napustit din nou asupra lui.


P.S: scuzati lungimea postului. sunt defapt 2 capitole pe care am decis sa le imbin intr-unul si sunt mai degraba "explicative" cu privire la sentimentele personajelor, decat pline de cine stie ce actiune :")
Astept pareri !

[AbiiShu']

Ma faci sa rad! Pentru ce naiba-ti ceri scuze, crezi ca deranjeaza pe cineva capitolele lungi?! Sau mai bine vrbesc in cazul meu. Aah, daca le-ai scrie asa pe fiecare... ar fi perfect! Desi Sebastian se comporta complet aiurea, posesiv cu Cameron si urat cu cei din jur, trebuie sa recunosc ca incepe sa ma atraga si mai mult caracterul lui, devine destul de interesant. Ah, sa nu uit. Astept si morivul pentru care Sebastian si Ryan se "urasc" atat si "concureaza" unul impotriva celuilalt pe Cameron, mai nou si pe Chris.
Imi place mult ca povestea incepe sa prinda culoare si, oarecum, pot intui cam ce se va petrece mai departe, dar nu vreau sa ma gandesc la asta, sa fie surpriza. De asemenea, mai imi place cum se comporta Ryan cu noul lu coleg de celula, Chris, oare de ce e asa protectiv cu el. Tare as fi vrut ce s-ar mai fi petrecut daca nu intervenea el. Uuf, sper ca n-ai de gand sa sari peste partea in care Sebastian il "calareste" pe Cameron. Si mai sper sa nu ma torturezi facandu-ma s-astept nextul mult timp... Deci, multa bafta in continuare si nu uita sa ma anunti ca si pana acum, te rog!

[Rain]

Bun, deci iti citesc si eu ficul. Am un singur cuvant ce il descrie foarte bine : minunat. Chiar este un fic minunat. Primul capitol a fost mai diferit de urmatoarele, deci pot spune ca ai avansat intr-un timp atat de scurt. In fine, ai conturat bine caracterul personajelor, actiunea si povestea e buna, iar suspansul este indeajuns de mult si bun incat sa clasez ficul tau printre preferatele mele.
Ryan, la inceput mi s-a parut un pericol pentru Chris, dar acum imi place si sunt foarte curioasa cum il va proteja si apara pe micutul ce este acum la el.
Sebastian este o bestie. Cam imatur uneori si cu o gandire ciudatica, fie asta, fie nu i-am inteles eu destul de bine povestea. Face pe misteriosul, dar e mai mult enervant decat tipul intunecat ce sta la masa izolata din corpul B. ;))
Cameron imi place mult. E naiv si se vede ca tine mult la Ryan si vrea sa se intoarca la el, iar acum poate are sansa, insa ma insel atata timp cat Sebastian Blake nu vrea sa-l dea inapoi.
Chris... hmm, la el nu vreau sa comentez prea multe, doar ca este si el la fel de bine conturat. Totusi sunt curioasa ce se va intampla.