Visand...

[Reveuse]

Fara alte introduceri:
Demiurg


Ai vrea să ştergi o lume-ntreagă,
Dar ea continuă să existe
Ca răzvrătirea-aceea vagă
A unei tinere artiste.

Vei risipi cu mâna norul,
Dar ceaţa lui va persista
Åži intrigat, vei umple golul
Cu-a ochilor sfioasă stea.

Cu buzele-Å£i vei sorbi luna,
Dar raza ei alb-argintie
Va lumina bolta, cununa
Cerului tău de pe hârtie.

Şi noaptea însăşi ţi se pare
Un giulgiu-al umbrelor păgâne.
Vei trage giulgiul jos, în mare,
Dar negura tot va rămâne.

Oh, cântecul duios de unde
ÃŽÅŸi umple inima de jale!
Îl vei opri; îţi va răspunde
Ecoul valurilor sale.

Te-mbie dulce,-armonioasă
Mireasma unui trandafir
O să îl smulgi, dar o să crească
Cu spini mai mari al doilea fir.

Ai vrea să ştergi întreg Pământul,
CenuÅŸa lui s-o foloseÅŸti
Căci nu vrei să o piardă vântul,
Nu, tu ai vrea să-l reclădeşti.



Mare


Slabe pete de culoare pe-o fotografie veche,
Razele ca nişte suliţi stau de veghe.
Risipită marea lină, e o lume răsărindă
Lumea mică şi pustie din oglindă.

Dar adâncurile vaste ascund trupuri osândite,
Buze reci pe care stau cuvinte-ncremenite.
Zeci şi sute de catarge ridicându-se se-nclină
Când Poseidon se-arată din lumină.

Numai el, stăpân pe mare poate apele să sece
Cu-o privire de-un albastru foarte rece...
Se închină înainte-i tot ce mişcă-n adâncime
Chiar şi morţii ies afară din întunecime.

Căci în noapea adormită el trezeşte o furtună
Şi talazurile sure mai c-ajung la lună.
Fulgerele se adună scânteind din slavă
Când din mare se înalţă o epavă.

Pânzele-i sunt sfâşiate şi catargul zace
Peste puntea răscolită care tace...
Tăind valuri spunegânde, ţărmul îl ţinteşte
Dar lovită de dezastru iar se prăbuşeşte.

Şi te-ntrebi: „Ce este marea? Este numai apă,
Rece fiinţă adormită şi atât de slabă...”
Doar că ea e mult mai vagă, pulsează de viaţă
Şi ascunde între valuri: deznădejde şi speranţă...



Satul fantomelor

Mergând pe o potecă ce duce undeva
Prin praful ce se-nalţă de pe stradă,
Vezi? Atârnaţi de-o grindă stau să cadă
Un mort şi-o moartă lângă cafenea.

Să te opreşti la margine de sat
S-admiri ce-a mai rămas din cimitir
Şi pe morminte să stropeşti cu mir
Să scrijeleşti pe lemnul crucii mat.

Să vii, să pleci mi se pare totuna.
Când vii să te opreşti din alergat
Ca să priveşti castelul îngheţat
Atunci când peste deal răsare luna.

Să vezi ruine de cetate veche
Åži cioburi de ferestre ÅŸi oglinzi,
Şi spânzuraţii atârnaţi de grinzi,
Fantomele dansând într-o pereche.

Åži-auzi un urlet din cavoul rece
Şi-o mână frântă bate în coşciug
Åži boii singuri au venit la plug
Voind să se înhame şi să plece.

Castelul de pe stâncă vrea să vii
La el singur într-o noapte cu lună
Să te arunce Stalin în fântână
Să uiţi tot ce ştiai sau vrei să ştii.

Şi-ar vrea să uiţi c-ai existat vreodată
Să fie totul negru, searbăd, gol,
Să te îndepărtezi uşor de sol
Când el nu va voi să te mai vadă.

Şi-ar vrea cristalul ochilor să-ţi fie
Plumb rece, amorţit şi greu de dus
Şi-atunci când vei ajunge şi mai sus
Acolo să rămâi o veşnicie.

Să ştii că n-o să-ţi ardă de amor
Nici de-aventură, nici de pribegie
Îţi vei găsi doar spaimele- o mie
ÃŽn satul negru al fantomelor.

Atat deocamdata. Daca voi observa interes, voi mai posta si altele. Mai am.

[Miss Serenity]

Ei bine ce pot sa spun...tu chiar sti ce faci...adica poeziile sunt chiar frumoase...in special prima...nu stiu dece dar aia mi-a placut cel mai mult.
Se pare ca jonglezi usor cu toate tipurile de rima si pentru asta te felicit.
Nu sunt tocmai stralucita in ceea ce priveste critica unei poezii, asa ca am preferat sa spun in mare ce efect mi-a produs lectura versurilor tale.
Sper sa postezi si altele cat mai curand.
Mult succes!

[Reveuse]

Multumesc, dar adevarul e ca alea sunt trei din cele mai bune. :)) Nu-ti inchipui ca toate sunt la fel. O sa pun doar cate una ca epuizez prea repede stocul. :)) Apropo, cred ca ti-a placut cel mai mult prima pentru ca e structurata mai aproape de stilul eminescian si am citit ca-ti place Eminescu.

Sfârşit


Te uiţi cum viaţa-mi se usucă precum o păpădie,
Cum mintea mea se-neacă în prostie,
Iar fulgi din gânduri rupte pe la margini
Se-mprăştie, se desprind ca nişte pagini.

Åži nu-Å£i ajunge! Beat de resentimente
Aproape că te prăbuşeşti, dar îţi e şi mai sete.
Şi îţi strig cu ultima putere: “Nu mai privi spectacolul bizar
Al morţii şi al decăderii mele, sfârşitul meu amar!

Mută-ţi verdele ochilor fatal să nu-l mai sorb, să nu-l mai urmăresc!
Ajută-mă să ies din cimitir, să mă trezesc,
Ajută-mă luându-mi vraja iluziilor verzi!
Ajută-mă să nu te mai văd, să nu mă mai vezi!”

Degeaba înalţ rugăminţi mistuitoare din genunchi.
Tu stai, vezi totul din acelaÅŸi unghi:
Vezi panorama sclipitoare a lacrimilor mele,
Sihastrul inimii ce pulsează spre stele.

Zadarnic curg din ochii mei cascade,
Căci tu te uiţi la ele cu-n zâmbet de superioritate.
Aiurând în continuu delir le plăsmuiesc
Cu-o ultimă privire. Văd colţu-ţi gurii arcuit; mă prăbuşesc.

Mă mistui în abisurile minţii mele,
Iar tu, sadic, rânjeşti a plăcere.
Se duc înghiţite de-o cenuşă rece
Toate-amintirile. Şi lacrimile vor să-mi sece.

Într-o descendenţă aproape morbidă
Umbre calcă pe fântâna vieţii; le văd printr-o firidă.
Se-nlănţuie urme pale pe nisip de scrum.
Imaginea ta se-nceţoşează, învăluită-n fum.

Căci e o risipă, un tablou veşnic neterminat.
Cerul se rupe, lumea s-a cutremurat.
Pereţii ei crăpându-se, se prăbuşeşte camera-mi pustie
Şi totul se îneacă în prostie…

Yeah, eram foarte mandra de poezia asta la vremea ei...:chuu:

[Ama']

Deci tu chiar ai ceva de spus in poeziile tale
Mi se par foarte bune din toate punctele de vedere
Si desi rima nu se leaga in toate locurile, mi se par extrem de frumoase, pentru ca ti-ai pus sufletul in ele(mie cel putin asa mi se pare deci nu aruncati cu pietre)
Dupa cum am spus...rima nu e perfecta, dar o poezie nu are nevoie de rima perfecta pentru a fi perfecta
Sper sa pui cat de curand o noua poezie pentru ca imi plac foarte mult.
>:D<

[Reveuse]

Scuze pentru intarziere si inactivitate. Am avut niste probleme...

Masca unui prost


Deteriorând pereţii unui antreţel
Un prost va fugi de tine ÅŸi de el...
Geniul într-un pahar se va creea
Turnată -glorie divină- într-un bol de tinichea!
Atâta pagubă descrie un creier speculant,
Întocmind peste-a lui cârpă un sacou elegant.
Mască de străfulgerări legate una de cealaltă
Se micşorează, potrivindu-se pe-o faţă-ntunecată.
Şi-ascunzându-se în valurile unei piese arogante,
Aruncă înainte feţe persiflante,
Actori pe o scena uşor nedefinită,
Ce se-adânceşte într-o ceaţă infinită.
Microscopic într-o lume guvernată de avere,
Geniul măştii va cresta fascicole de putere,
Manipulând prostimea ireductibilă,
Pierzând frânturi de genială idee incredibilă,
Şi-arzând în focul ignoranţei o parte din intelect
Va ajunge iar ce-a fost: un prost select...
Mulţumesc pentru comentariu. Sper să-ţi placă şi asta. Sigur că toată lumea poate citi. :))

[Reveuse]

Poezie noua! Vad ca la ultima nu a comentat nimeni... Asta e! Sper sa am mai mult succes cu asta.


Eu

Eu nu pot zugrăvi un vers,
Mă-ntrece-al valurilor mers.
Nu va scrie condeiul meu
Despre cântecul lui Orfeu,
Nici despre al nisipului foc
Ce se răsfrânge pe sub toc.
Şi nu voi scrie despre lună
Căci eu sunt numai o nebună
Ce lacrimi poartă-n ochii treji
Căci s-a umplut lumea de breji
Şi totul pare praf în vânt
Şi-n ochii mei e tot pământ.
Veneţie, în poala ta
Absurdul se va aÅŸeza,
Armonizând sculpturi de-argint
Cu euforicul Corint,
Minţind în straniu epitet
Un mugur slăbuţ de talent,
Lezat, căci nu-i destul să ai
Romanţa florilor de mai.
Când totul se scufundă-n ceaţă
Se mai zăreşte doar o faţă
Cu ochii lumii ce îngheaţă
Al valurilor mers amar,
Nisipu-l scurge-ntr-un pahar,
Pocal nemărginit de mare
ÃŽn care-ncape-o zi ÅŸi-n care
O noapte de ai vrea să pui,
N-o să-i lipsească nimănui.
Şi candid plânge-un nor arzând,
Cenuşa minţii strecurând
Printr-un ciur vechi şi găurit
Pe care eu l-am zugrăvit...

[Reveuse]

Asta e mai veche, dar nu a fost gata până în seara asta când am mai modificat eu câte ceva.

ABSURD

Ce se desprinde dintr-un nor fierbinte
Asemenea unui cuvânt dintre cuvinte?
Se topeÅŸte-n praf letal de sare
Ascunzându-se sub un semn de întrebare,
Sub valurile unui ţărm hiperbolizat,
Sub gardul unei curţi a unui sat,
Râzând haotic în deliru-i dulce
Ar pleca ÅŸi totuÅŸi nu s-ar duce...
Ce poate fi? Formă incertă...fiinţă,
Un lac fierbinte, clocotitor de dorinţă.
O umbră ce se prăbuşeşte-n epiderme,
O miunte turbată, găsind rezolvări extreme
La-ntrebări halucinante, fără autor,
O minte despicând coroana unui viitor...
El e el, abstract gând plutitor,
Descifrând corola unui vis ameţitor...
Cronici vechi în nisip se scurg,
ÃŽn pulberea ochilor de plumb,
ÃŽn mierea buzelor persiflante,
Printre firele buclelor parfumate,
Mută pioni insignifianţi pe-o tablă imaginară,
Aşteptând ca ei să dispară,
Jucând împotriva propriei persoane,
Egalând partida la fiecare mutare,
Mototoleşte o lume precară,
Deteriorând un „interior” şi-un „afară”
Şi ceasul ce-ncadrează argintul unui val.
Înghesuie într-o unghie elementul primordial,
Absurdul îl încheagă într-o geană,
Ca şi dorinţa în buza superioară.
Scânteile sărutului pierdute în abis
Se-ntrec, se prăbuşesc în paradis
Simplu vis, dorinţă neroadă
Ce se-mpleteşte într-o pagină fadă,
Fără luciu, fără strălucire,
Doar praf de sare, praf de poezie!
El e nodul unei funii marinăreşti,
Paşii pe care-i micşorezi sau îi măreşti,
Întorcându-se la versurile-i şterse,
Simplu poet ce-abstractul îl măreşte,
Idealizându-se printr-un cuvânt,
Îl defineşte nu cu „este”, ci cu „sunt”.
El fiind...fiind ce? Absurdă întrebare!
El fiind un poet oarecare...

Sper că e bună de ceva. Indiferent de opinia voastră, un comm nu m-ar supăra. :))

[~Light~]

Niahahah. Am râs tot Absurdul absurdurilor tale. Ştii de ce? Ştii, recunoaşte, dar nu mă deranjează s-o zic: Îl vizualizam pe proful de desen privind în gol după ce a pus-o pe şcolăriţă să citească ce a mâzgălit pe fiţa de lecturi la română. Acum că sunt mai atentă la poezie şi nu mai desenez căluţi care se împerechează in da w00dz e chiar mişto, dude! Sigur, îi mai trebuie ponei şi tufişuri, but still... niahahha.

Pe celelalte nu le comentez că nu e proful de desen pe fundal să zică "BRAVO, ŞCOLĂRIŢA!" şi apoi să ne spună despre fursecuri, struţi şi boschetari, dar ştii că îmi plac şi restul [aşa fără căluţi şi ponei, cum sunt...].

Mai scrie chestii de genul ăsta, bro! [Dea, m-am logat doar ca să-ţi las comentariu :333]

[Miranda.]

ABSURD

Masura: Este foarte buna, nu trebuie sa numeri ca sa-ti dai seama ca este realizata corect. Dar eu am numarat.

Rima: Imperecheata. Este usor de vazut, dar este greu de aplicat. Bravo. Stiu ca nu este chiar atat ed usor precum pare.

Ideea: Imi place foarte mult, chiar ma inspira. Desi este scurt doar atat am avut de spus la originalitate.

Ritmul: Este foarte bun. Nu stiu ce sa mai scriu asa ca las atat la acest punc.

[Reveuse]

Am câte ceva nou, dar înainte vreau să mulţumesc pentru comm-uri (Leeght, ştiu ce efort e pentru tine să te loghezi).
Miranda, am înţeles că tu mi-ai analizat prozodia acolo (+ originalitatea în mai puţine cuvinte), dar, până la urmă, nu văd părerea ta. Adică, măsura nu trebuie respectată neapărat. Contează cel mai mult mesajul şi nu mi-ai spus prea multe despre el. Apreciez oricum efortul. ^_^
Acum...

Doar pentru plăcerea de a scrie



N-am o idee. Ce dacă nu am? Eu scriu şi despre nimic.
Zgârii doar hârtia în căutare de subiect,
Frazele mele răsflă ici-colo şi sunt incoerent.
Nu-mi pasă! Scriu în continuare.
Poate am uitat să pun un semn de întrebare...
Ce contează!? Sângele-mi clocoteşte-n vene.
ÃŽmi simt capul plin de probleme
Absurde, uitate, nimicuri în nimic.
Am coborât măsura şi nu doar un pic.
Mă uit cu ciudă la foaia-mi plină de prostie:
„E greu să scrii un vers, e simplu să scrii o poezie!”



Versuri pariziene


Parfum de stradă de Paris, parfum trandafiriu,
In promenade traversând a viselor cascadă,
O ploaie rece va spăla dorinţa-ntârziată
Ce ochii Senei transparenţi în noapte o descriu.

Pe Champs-Elysèes mă voi plimba încet,
Trezind prin zâmbete-aruncate la-ntâmplare
Iubiri de-o noapte, iubiri imaginare
Åži versuri noi, improvizate coerent.

Trecând şi prin Montmartre numai pentru o zi
Scrijelesc pe ziduri idei franţuzeşti:
Eu ÅŸtiu unde sunt, tu nu ÅŸtii unde eÅŸti,
Eu beau vin de Bordeaux, mon chère...mon amie.

Ajung la Conciergerie pentru c-am violat Parisul,
Că, rătăcindu-mă în Luvru, am vrut să mai stau,
Că, plecând de aici, tot Place de la Concorde voiam să iau
Pentru a-mi păstra în viaţă visul.