09-02-2010, 10:20 PM
Stiu ca sunt cea mai "punctuala" persona, asa ca din bunate va fac cadou nexu :D.
Vai mersi dear Minnie, ms ca ptr faptul ca sosesti pe aici, si imi pare rau de greseli, sper ca in capitolul asta sa gasiti ce va doriti, si sa nu fie bored :D. M-am straduit sa ma tin de el:p..de si programul meu e fuuulllll DX. Anyway, sper sa va placa, Astept pareri :D
Capitolul 6
Tic-Tic-Tac-Tic-Tac si din nou Tic-Tic-Tac-Tic-Tac, si din nou ascult sunetul asta, si din nou ma pierd in ecoul lui. De ce nu vrea sa taca odata? E chiar atat de greu? De ce continua sa imi spuna in continuu ca am m-ai imbatranit cu o secunda, cu un minut, un an, o eternitate? De ce?
Ma uit pierdut la focul ce arde in semineu, privind procedeul de transformare a lemnului:obiect solid, in simpla cenusa. Gandurile imi zboara undeva departe, intr-o lume fantastica, o lume plina de mister. Imi imaginez o pasare eterna, inconjurata continuu de flacara focului, pasare ce nu cunoaste raceala eterna, ÅŸi anume:Pasarea Phoenix. Ma gandesc ca un savant care tocmai a descoperit o noua lege a fizicii, pierdut undeva pe un alt taram, in catarea unei explicatii care sa ajute intregul univers. Dar de ce? De ce cauta sa imbunatateasca lumea, de ce lucreaza zi si noapte, minute in sir, ore, ba chiar ani, iar mai apoi sunt considerati mult prea nebunii ca sa mai poata fi lasati sa de-a ochii cu lumea, mult prea inutili pentru a mai fi lasati sa isi termine treaba, mult prea uzati pentru a m-ai se numi om. E practic o bataie de joc, dar eu tot nu am inteles care este rezultatul? Ignoranta? Hmm..poate.
Au trecut doar doua ore de la aceea plecare brusca. Putin, insa pentru mine a fost o eternitate. Continuam sa ma gandesc cine a scris legile naturii, cine a fost omul care mi-a distrus mie viata, cel care m-facut sa cred ca dusmanul meu cel mai mare este nimeni altul decat: timpul. Dar ce vina are el? De unde stia el ca poate peste vreo patru mii de ani se va ivi unul ca mine, un nebun care considera timpul cel mai mare dusman. E numai vina mea, pentru ca eu mi-am ales dusmanul, nu el pe mine. El continua sa fie ceea ce a fost: un lucru fictiv de care noi, oamenii suntem dependenti.
Dependeti, da acesta este cuvantul perfect. Suntem dependenti de propia noastra persoana, de propria noastra fiinta, suntem efectiv neajutorati in fata timpului, cazand mai apoi supusi batranetii. Dar oare ce rost are sa insir aceste cuvinte in bataia vantului?Poate tu le vezi, auzi, citesti, dar mi-e teama ca sunt slabe sanse sa intelegi. De ce? Pentru ca tu esti un simplu strain, pentru ca tu nu ai nici o amprenta asupra vietii mele, sau ai? Nu stiu, raspunsul nu se afla in mainile mele, si nici cele ale trecutului, sau poate se afla in cele in ale prezentului? Slabe sanse, atunci depinde de viitor.
Tic-Tic-Tac-Tic-Tac, si iar o luam de la capat, de-ar tacea naibii odata...sunt satul!
Am incercat sa ma ridic de pe podeaua rece, simteam ca am stat acolo zece ani in cap, simteam cum oasele mele, ce erau acum mult prea fragile, se chinuiau sa tina greutatea corpului meu, dar in zadar, prabusindu-ma de unde incercam sa ma ridic, din nou! Mi-am dus mana ca o mumie la sticla de vin, sperand ca poate-poate se mai afla un strop, doar unu, dar nu, soarta era impotriva mea. Ultima picatura a fost acum 30 de minute..si a fost, si nu mai e. Aud sunete, degeaba, sursa nu o vad, ochii mei sunt inchisi de atata nedormit, poate maine, poimaine, sau peste vre-un an o sa aflu cine e acolo, poate. Simt cum ceva sau mai exact cineva ma prinde de mana dreapta...dar degeaba, eu nu pot sa ridic nici macar un deget, sa nu mai vorbim de cele 80 de kilograme pe care le am eu. Inutil!
-Te rog, nu pot sa le fac eu pe toate...
Ce sa faca? Sa ma scoata cumva pe mine din cosmarul acesta? Sau e mai generos si imi pune capat zilelor. Nu stiu cum insa am simtit cum bratele lui devin dintr-o data mai puternice, sau stai, poate e o ea? Nu stiu, chiar nu am nici o idee.Nu ma intreba pe unde, ce si cum am mers.Stiam prea bine ca eram ca si mort, adica o povara in spatele lui sau ei, un schelet care nu face decat sa scoata niste sunete infundate. De cateva ori, am auzit cum lucruri si alte chestii se rasturnau, cum mainile mele de mort ajungeau sa se raneasca, chiar nu stiu ce se intampla, dar tot n-am deschis ochii.De parca si puteam totusi...off-off-off. Nu stiu exact ce s-a intamplat mai tarziu, stiu doar ca am adormit.
* * *
Cand m-am trezit stiu ca se intunecase deja, totul in jurul meu fiind in bezna si pe langa asta ma durea ai naibii de tare capul.Ahh la naiba! Am incercat sa ma ridic din locul acela, dar nu vedeam nimic, da absolut nimic. Am incercat inceput sa imi misc mana prin jur in cautarea unui indiciu, ceva care sa imi spuna unde sunt. Bingo! Am gasint ceva moale si pufos, ceva ce semana cu o perna, iar eu cel mai probabil trebuie sa fiu intr-un pat. Stiu prea bine ca trebuie sa fie si o noptiera, pe care se afla o lanterna, sau ma rog ceva care sa imi lumineze drumul. Mi-am tot invartit mainile, dar nu vedeam nimic, dar absolut nimic. Speram sa dau de ceva solid cat mai repede, ochii incepand sa ma doara. Off..mainile nu ma ajutau la nimic, absolut la nimic, dar...Bingo! Am gasit ceva solit, tare, ceva ce parea facut din lemn..iar acolo trebuie sa fie si salvarea mea. Am inceput sa pipai mobilierul, si dintr-o data, o lumina puternica imi invada ochii. I-am inchis, si m-am retras nitel in spate, dar tot ma dureau. Clipeam, sperand ca poate vazu o sa-mi revina. Ceata se instalase, ma rog doar in mintea mea, dar nu puteam vedea nimic..absolut nimic. Mi-am scuturat capul, mi-am dus mainile la ochii, am facut tot ce e posibil, si eram la un pas sa strig dupa imposibil. Am simtit cum niste maini reci precum ghiata, si tari precum piatra, dar foarte delicate mi-au indepartat mainile de la ochii. Nu stiam cine e, banuiam sa fie una din servitoare sau Shu, de fapt habar n-am. Am inceput sa cer oxigen, bataile inimii luandu-se la intrecere cu ticaitul ceasului. Aveam inca ochii inchisi, nu indrasneam sa vad cine e...nu aveam puterea sa vad cine e, lasitatea mea imi interzicea sa deschid ochii, dar sufletul cerea indentitatea ajutorului meu.
Da, nu, da, nu, ba da, ohh ....nu stiu ce sa fac. Ma simt mult prea las, dar...trebuie sa o fac, trebuie sa infrunt realitatea, dar n-are cine. Incetul cu incetul, am inceput sa-i deschid. Ceata care cu cateva minute in urma ma orbea, incepea sa dispara oarecum. Nu-mi dadeam prea mult seama unde ma aflam, ochii fiind inca scufundati in intuneric, ma chinuiam, incercam, dar oare reuseam. Din intunericul nedescris am reusit sa deduc ceva, dar oare ce? Era o persoana asta o stiu si eu, dar cine era. Am clipit din nou, speram ca o sa-mi revina privirea, si am deschis ochii. Asa cum speram dorinta mi se implinise, asa cum speram eu ma aflam intr-un dormitor, dar cine era persoana din fata mea? Cine? Nu, nu e una din servitoarele din casa, si nici nu cred ca e vreo asistenta, atunci cine e? Si ma intreb cum naiba sunt eu asa linistit? E o straina, eu nu o cunosc, si eu stau si o studiez. Halal mod de aparare! Totusi femeile au fost mereu o mare slabiciune pentru mine, orice ai face, daca ai o femeie langa tine, poti spune ca ai imblanzit un caine rau. Si Doamne, ce privirea avea fata asta, ciudata. Ma privea intr-un mod asa de straniu, dar placut. Parul ei negru precum smoala, ii se intindea rebel pe fata ei de ceara, umbrita de slaba lumina din incapere. Nu vedeam exact ce culoare aveau ochii ei..insa erau intunecati, intunecati si reci, privindu-ma fara nici un sentiment, complect straniu. Formele...da unde sunt formele ei? Ei bine erau ascunse, nu reuseam sa vad nimic, nu avea nici un pic de decolteu. Avea un fel de bluza pe gat, maneca stanga avand-o insa rupta, despicata, lasand la iveala o manuta mica si fragila. Eu o studiam in incercarea de a gasi niste bunaciuni, dar fata asta continua sa ma priveasca straniu, mi se facea pielea de gaina. Brr...nu-mi place!
-Hei, draguto! Nu stiu cine esti, sau ce faci aici, insa cat timp ai de gand sa ma privesti asa? Ma asteptam sa reactioneze cumva, dar nimic, continua sa stea in aceea pozitie ca si o papusa, straniu. Am inghitit sec, nu-mi placea sa fiu un dinozaur. Heeellooo...Nu te plictisesti? Nici acum nu a facut nici o miscare, iar fata asta ma inspaimanta. Am inceput sa ma maimutaresc, strambandu-ma la ea, uitandu-ma ciudat la ea, dar ea..nimic. Ma gandeam sa apelez la alte limbi, crezand ca poate nu stie romana. Am incercat in japoneza, in engleza, spaniola, ohh..dar nimic. Mai aveam franceza, care o pastrasem ultima. Uram franceza, tot ce-mi placeau la francezi, e sarutul frantuzesc, restul, bleach! Ma pregateam sa deschid gura, dar se deschise usa inaintea mea. Multumesc, oricine ai fii!
-Nu se poate! Mdamm..are dreptate:" Nu se poate, azi e cea mai norocoasa zi din viata mea, am norocul sa vomit pe curcubeu."Bine, ma indoiesc ca Shu gandeste ca si mine, dar am si eu dreptul la gandurile mele, nu? Doamne, nici acum nu si-a mutat privirea asta, am devenit cumva dinozaur? Asa ca i-am luat obraji in palma, si i-am intors chipul catre Curcubeu. Pafai...fata ei era rece si foarte fina. E cea mai ciudata fata care am intalnit-o in viata mea.
-Cum...cum naiba ai facut-o sa ti se arate?! Ma uimise intrebarea lui Shu, cum adica sa mi arate? Stati putin, cred ca am gresit povestea, eu sunt Ryuzaki Carter, ma ocup de industria petroliera, si etc, nu are rost sa mai spun mai departe, dar totusi, ce bunica caut eu aici? E prea ciudat!
-Cum..adica? Nu prea aveam cuvinte, eram surprins, mi-am indreptat privirea spre bruneta..si la naiba ! Iar se uita la mine..off-off-off!
-Cum ai facut-o pe Aoi* sa apara?
-Cum am facut pe cine?Ce? Cum? si ce se intampla aici?
-Mdamm..ar trebui sa iti explic cum sta treaba cu Aya*
-Stai!Parca ziceai ca o cheama Aoi, atunci cine e Aya..ma derutezi!
-Ayatsuri Aoi...asa ii spun eu. Sta in casa asta de doi in ani, si de fiecare data cand eu vin aici, ea apare.
-Stai putin!Cum adica..ai mai fost aici?
-Da, tata ma cara si pe mine in fiecare an dupa el, iar anul trecut am fost aici.
-Minunat!
-Nu se arata nimanui, sau cel putin, altor persoane in afara de mine.
-Da, bine, bine, si cine ii asta? Ohh..si e tare ciudata.
-Nu stiu, nu prea vorbeste.
Ciudat, straniu, mi se facea pielea de gaina, tipa asta ma credea un dinozaur preistoric, iar asta ma enerva la culme. ahh...de ar disparea! Si nu inteleg care e faza cu aparutul, sau alte chestii... prea straniu. Oke-oke, te gandesti ca am repetat de prea multe ori cuvantul straniu azi, dar ziua asta e: stranie, nimic mai mult sau mai putin. Te rog Doamne, fa pe tipa asta sa se mai uite si in alta parte, ma saturasem sa joc rolul ciudatului. Oftez, oricum nu ma asculta nimeni. Am auzit-o pe tipa scotand un mic geamat, si Doamne nu stiu cum, si-a intors capul spre usa, nu eram doar surprins, eram curios care e morivul care m-a scapat de meseria de " dinozaur preistoric". Din reflex si Shu si-a intors capul, si am vazut-o pe servitoarea din prima zi intrand in camera. Avea un zambet superior pe fata, si cand m-am uitat sa vad ce expresie avea asa zisa Aoi, se pare ca disparuse. Din nou ciudat... prea multe ciudatenii azi.
-Buna papuseilor! Ce mai faceti?
Nu cred ca e normala, pe langa faptul ca o a intrat asa fara nici un anunt, mai are si totul acesta superior. Slab fetito, nu stii sa te comporti!
-Hmm..sa vedem, ne gandim la un motiv bun pentru a te putea concedia. Ce spui, iti place ideea baby? Am venit eu cu replica, nu aveam prea mare inspiratia, ce-i drept, dar tot reuseam eu sa ii inchid gura super-vedetei.
-Oh, vai nu stiu daca o sa mai ajungi sa faci asta, nu si dupa ce fac eu asta...
Sa spun sincer, nu eram atent la ce spunea ea, insa ultima propozitie mi-a atras atentia. Nu a durat mult pana sa realizez ca in mana ei se afla un pistol argintiu, un pistol ce se afla indreptat spre mine, unu care avea sa-mi puna capat zilelor, sau poate nu?
-Hmmm... esti sigura?
Nu stiam ce va urma, si nici nu eram prea speriat, stiam prea bine cum e sa fii impuscat, cum metalul rece isi strapunge corpul cald, eliberand lichidul vietii, stiam...dar nu ma interesa
----------------------------------------------------------------------------
Aoi-Provine din limba japoneza si inseamna palid/limita/scandura/verde sau verdeata, insa eu m-am referit doar la "palid"
Ayatsuri-Provine din japoneza si inseamna marioneta, insa va aparea uneori sub forma prescurtata "Aya"
Vai mersi dear Minnie, ms ca ptr faptul ca sosesti pe aici, si imi pare rau de greseli, sper ca in capitolul asta sa gasiti ce va doriti, si sa nu fie bored :D. M-am straduit sa ma tin de el:p..de si programul meu e fuuulllll DX. Anyway, sper sa va placa, Astept pareri :D
Capitolul 6
Tic-Tic-Tac-Tic-Tac si din nou Tic-Tic-Tac-Tic-Tac, si din nou ascult sunetul asta, si din nou ma pierd in ecoul lui. De ce nu vrea sa taca odata? E chiar atat de greu? De ce continua sa imi spuna in continuu ca am m-ai imbatranit cu o secunda, cu un minut, un an, o eternitate? De ce?
Ma uit pierdut la focul ce arde in semineu, privind procedeul de transformare a lemnului:obiect solid, in simpla cenusa. Gandurile imi zboara undeva departe, intr-o lume fantastica, o lume plina de mister. Imi imaginez o pasare eterna, inconjurata continuu de flacara focului, pasare ce nu cunoaste raceala eterna, ÅŸi anume:Pasarea Phoenix. Ma gandesc ca un savant care tocmai a descoperit o noua lege a fizicii, pierdut undeva pe un alt taram, in catarea unei explicatii care sa ajute intregul univers. Dar de ce? De ce cauta sa imbunatateasca lumea, de ce lucreaza zi si noapte, minute in sir, ore, ba chiar ani, iar mai apoi sunt considerati mult prea nebunii ca sa mai poata fi lasati sa de-a ochii cu lumea, mult prea inutili pentru a mai fi lasati sa isi termine treaba, mult prea uzati pentru a m-ai se numi om. E practic o bataie de joc, dar eu tot nu am inteles care este rezultatul? Ignoranta? Hmm..poate.
Au trecut doar doua ore de la aceea plecare brusca. Putin, insa pentru mine a fost o eternitate. Continuam sa ma gandesc cine a scris legile naturii, cine a fost omul care mi-a distrus mie viata, cel care m-facut sa cred ca dusmanul meu cel mai mare este nimeni altul decat: timpul. Dar ce vina are el? De unde stia el ca poate peste vreo patru mii de ani se va ivi unul ca mine, un nebun care considera timpul cel mai mare dusman. E numai vina mea, pentru ca eu mi-am ales dusmanul, nu el pe mine. El continua sa fie ceea ce a fost: un lucru fictiv de care noi, oamenii suntem dependenti.
Dependeti, da acesta este cuvantul perfect. Suntem dependenti de propia noastra persoana, de propria noastra fiinta, suntem efectiv neajutorati in fata timpului, cazand mai apoi supusi batranetii. Dar oare ce rost are sa insir aceste cuvinte in bataia vantului?Poate tu le vezi, auzi, citesti, dar mi-e teama ca sunt slabe sanse sa intelegi. De ce? Pentru ca tu esti un simplu strain, pentru ca tu nu ai nici o amprenta asupra vietii mele, sau ai? Nu stiu, raspunsul nu se afla in mainile mele, si nici cele ale trecutului, sau poate se afla in cele in ale prezentului? Slabe sanse, atunci depinde de viitor.
Tic-Tic-Tac-Tic-Tac, si iar o luam de la capat, de-ar tacea naibii odata...sunt satul!
Am incercat sa ma ridic de pe podeaua rece, simteam ca am stat acolo zece ani in cap, simteam cum oasele mele, ce erau acum mult prea fragile, se chinuiau sa tina greutatea corpului meu, dar in zadar, prabusindu-ma de unde incercam sa ma ridic, din nou! Mi-am dus mana ca o mumie la sticla de vin, sperand ca poate-poate se mai afla un strop, doar unu, dar nu, soarta era impotriva mea. Ultima picatura a fost acum 30 de minute..si a fost, si nu mai e. Aud sunete, degeaba, sursa nu o vad, ochii mei sunt inchisi de atata nedormit, poate maine, poimaine, sau peste vre-un an o sa aflu cine e acolo, poate. Simt cum ceva sau mai exact cineva ma prinde de mana dreapta...dar degeaba, eu nu pot sa ridic nici macar un deget, sa nu mai vorbim de cele 80 de kilograme pe care le am eu. Inutil!
-Te rog, nu pot sa le fac eu pe toate...
Ce sa faca? Sa ma scoata cumva pe mine din cosmarul acesta? Sau e mai generos si imi pune capat zilelor. Nu stiu cum insa am simtit cum bratele lui devin dintr-o data mai puternice, sau stai, poate e o ea? Nu stiu, chiar nu am nici o idee.Nu ma intreba pe unde, ce si cum am mers.Stiam prea bine ca eram ca si mort, adica o povara in spatele lui sau ei, un schelet care nu face decat sa scoata niste sunete infundate. De cateva ori, am auzit cum lucruri si alte chestii se rasturnau, cum mainile mele de mort ajungeau sa se raneasca, chiar nu stiu ce se intampla, dar tot n-am deschis ochii.De parca si puteam totusi...off-off-off. Nu stiu exact ce s-a intamplat mai tarziu, stiu doar ca am adormit.
* * *
Cand m-am trezit stiu ca se intunecase deja, totul in jurul meu fiind in bezna si pe langa asta ma durea ai naibii de tare capul.Ahh la naiba! Am incercat sa ma ridic din locul acela, dar nu vedeam nimic, da absolut nimic. Am incercat inceput sa imi misc mana prin jur in cautarea unui indiciu, ceva care sa imi spuna unde sunt. Bingo! Am gasint ceva moale si pufos, ceva ce semana cu o perna, iar eu cel mai probabil trebuie sa fiu intr-un pat. Stiu prea bine ca trebuie sa fie si o noptiera, pe care se afla o lanterna, sau ma rog ceva care sa imi lumineze drumul. Mi-am tot invartit mainile, dar nu vedeam nimic, dar absolut nimic. Speram sa dau de ceva solid cat mai repede, ochii incepand sa ma doara. Off..mainile nu ma ajutau la nimic, absolut la nimic, dar...Bingo! Am gasit ceva solit, tare, ceva ce parea facut din lemn..iar acolo trebuie sa fie si salvarea mea. Am inceput sa pipai mobilierul, si dintr-o data, o lumina puternica imi invada ochii. I-am inchis, si m-am retras nitel in spate, dar tot ma dureau. Clipeam, sperand ca poate vazu o sa-mi revina. Ceata se instalase, ma rog doar in mintea mea, dar nu puteam vedea nimic..absolut nimic. Mi-am scuturat capul, mi-am dus mainile la ochii, am facut tot ce e posibil, si eram la un pas sa strig dupa imposibil. Am simtit cum niste maini reci precum ghiata, si tari precum piatra, dar foarte delicate mi-au indepartat mainile de la ochii. Nu stiam cine e, banuiam sa fie una din servitoare sau Shu, de fapt habar n-am. Am inceput sa cer oxigen, bataile inimii luandu-se la intrecere cu ticaitul ceasului. Aveam inca ochii inchisi, nu indrasneam sa vad cine e...nu aveam puterea sa vad cine e, lasitatea mea imi interzicea sa deschid ochii, dar sufletul cerea indentitatea ajutorului meu.
Da, nu, da, nu, ba da, ohh ....nu stiu ce sa fac. Ma simt mult prea las, dar...trebuie sa o fac, trebuie sa infrunt realitatea, dar n-are cine. Incetul cu incetul, am inceput sa-i deschid. Ceata care cu cateva minute in urma ma orbea, incepea sa dispara oarecum. Nu-mi dadeam prea mult seama unde ma aflam, ochii fiind inca scufundati in intuneric, ma chinuiam, incercam, dar oare reuseam. Din intunericul nedescris am reusit sa deduc ceva, dar oare ce? Era o persoana asta o stiu si eu, dar cine era. Am clipit din nou, speram ca o sa-mi revina privirea, si am deschis ochii. Asa cum speram dorinta mi se implinise, asa cum speram eu ma aflam intr-un dormitor, dar cine era persoana din fata mea? Cine? Nu, nu e una din servitoarele din casa, si nici nu cred ca e vreo asistenta, atunci cine e? Si ma intreb cum naiba sunt eu asa linistit? E o straina, eu nu o cunosc, si eu stau si o studiez. Halal mod de aparare! Totusi femeile au fost mereu o mare slabiciune pentru mine, orice ai face, daca ai o femeie langa tine, poti spune ca ai imblanzit un caine rau. Si Doamne, ce privirea avea fata asta, ciudata. Ma privea intr-un mod asa de straniu, dar placut. Parul ei negru precum smoala, ii se intindea rebel pe fata ei de ceara, umbrita de slaba lumina din incapere. Nu vedeam exact ce culoare aveau ochii ei..insa erau intunecati, intunecati si reci, privindu-ma fara nici un sentiment, complect straniu. Formele...da unde sunt formele ei? Ei bine erau ascunse, nu reuseam sa vad nimic, nu avea nici un pic de decolteu. Avea un fel de bluza pe gat, maneca stanga avand-o insa rupta, despicata, lasand la iveala o manuta mica si fragila. Eu o studiam in incercarea de a gasi niste bunaciuni, dar fata asta continua sa ma priveasca straniu, mi se facea pielea de gaina. Brr...nu-mi place!
-Hei, draguto! Nu stiu cine esti, sau ce faci aici, insa cat timp ai de gand sa ma privesti asa? Ma asteptam sa reactioneze cumva, dar nimic, continua sa stea in aceea pozitie ca si o papusa, straniu. Am inghitit sec, nu-mi placea sa fiu un dinozaur. Heeellooo...Nu te plictisesti? Nici acum nu a facut nici o miscare, iar fata asta ma inspaimanta. Am inceput sa ma maimutaresc, strambandu-ma la ea, uitandu-ma ciudat la ea, dar ea..nimic. Ma gandeam sa apelez la alte limbi, crezand ca poate nu stie romana. Am incercat in japoneza, in engleza, spaniola, ohh..dar nimic. Mai aveam franceza, care o pastrasem ultima. Uram franceza, tot ce-mi placeau la francezi, e sarutul frantuzesc, restul, bleach! Ma pregateam sa deschid gura, dar se deschise usa inaintea mea. Multumesc, oricine ai fii!
-Nu se poate! Mdamm..are dreptate:" Nu se poate, azi e cea mai norocoasa zi din viata mea, am norocul sa vomit pe curcubeu."Bine, ma indoiesc ca Shu gandeste ca si mine, dar am si eu dreptul la gandurile mele, nu? Doamne, nici acum nu si-a mutat privirea asta, am devenit cumva dinozaur? Asa ca i-am luat obraji in palma, si i-am intors chipul catre Curcubeu. Pafai...fata ei era rece si foarte fina. E cea mai ciudata fata care am intalnit-o in viata mea.
-Cum...cum naiba ai facut-o sa ti se arate?! Ma uimise intrebarea lui Shu, cum adica sa mi arate? Stati putin, cred ca am gresit povestea, eu sunt Ryuzaki Carter, ma ocup de industria petroliera, si etc, nu are rost sa mai spun mai departe, dar totusi, ce bunica caut eu aici? E prea ciudat!
-Cum..adica? Nu prea aveam cuvinte, eram surprins, mi-am indreptat privirea spre bruneta..si la naiba ! Iar se uita la mine..off-off-off!
-Cum ai facut-o pe Aoi* sa apara?
-Cum am facut pe cine?Ce? Cum? si ce se intampla aici?
-Mdamm..ar trebui sa iti explic cum sta treaba cu Aya*
-Stai!Parca ziceai ca o cheama Aoi, atunci cine e Aya..ma derutezi!
-Ayatsuri Aoi...asa ii spun eu. Sta in casa asta de doi in ani, si de fiecare data cand eu vin aici, ea apare.
-Stai putin!Cum adica..ai mai fost aici?
-Da, tata ma cara si pe mine in fiecare an dupa el, iar anul trecut am fost aici.
-Minunat!
-Nu se arata nimanui, sau cel putin, altor persoane in afara de mine.
-Da, bine, bine, si cine ii asta? Ohh..si e tare ciudata.
-Nu stiu, nu prea vorbeste.
Ciudat, straniu, mi se facea pielea de gaina, tipa asta ma credea un dinozaur preistoric, iar asta ma enerva la culme. ahh...de ar disparea! Si nu inteleg care e faza cu aparutul, sau alte chestii... prea straniu. Oke-oke, te gandesti ca am repetat de prea multe ori cuvantul straniu azi, dar ziua asta e: stranie, nimic mai mult sau mai putin. Te rog Doamne, fa pe tipa asta sa se mai uite si in alta parte, ma saturasem sa joc rolul ciudatului. Oftez, oricum nu ma asculta nimeni. Am auzit-o pe tipa scotand un mic geamat, si Doamne nu stiu cum, si-a intors capul spre usa, nu eram doar surprins, eram curios care e morivul care m-a scapat de meseria de " dinozaur preistoric". Din reflex si Shu si-a intors capul, si am vazut-o pe servitoarea din prima zi intrand in camera. Avea un zambet superior pe fata, si cand m-am uitat sa vad ce expresie avea asa zisa Aoi, se pare ca disparuse. Din nou ciudat... prea multe ciudatenii azi.
-Buna papuseilor! Ce mai faceti?
Nu cred ca e normala, pe langa faptul ca o a intrat asa fara nici un anunt, mai are si totul acesta superior. Slab fetito, nu stii sa te comporti!
-Hmm..sa vedem, ne gandim la un motiv bun pentru a te putea concedia. Ce spui, iti place ideea baby? Am venit eu cu replica, nu aveam prea mare inspiratia, ce-i drept, dar tot reuseam eu sa ii inchid gura super-vedetei.
-Oh, vai nu stiu daca o sa mai ajungi sa faci asta, nu si dupa ce fac eu asta...
Sa spun sincer, nu eram atent la ce spunea ea, insa ultima propozitie mi-a atras atentia. Nu a durat mult pana sa realizez ca in mana ei se afla un pistol argintiu, un pistol ce se afla indreptat spre mine, unu care avea sa-mi puna capat zilelor, sau poate nu?
-Hmmm... esti sigura?
Nu stiam ce va urma, si nici nu eram prea speriat, stiam prea bine cum e sa fii impuscat, cum metalul rece isi strapunge corpul cald, eliberand lichidul vietii, stiam...dar nu ma interesa
----------------------------------------------------------------------------
Aoi-Provine din limba japoneza si inseamna palid/limita/scandura/verde sau verdeata, insa eu m-am referit doar la "palid"
Ayatsuri-Provine din japoneza si inseamna marioneta, insa va aparea uneori sub forma prescurtata "Aya"
![[Imagine: tumblr_mfikklIRTU1rwyn4so1_250.gif]](https://33.media.tumblr.com/877234241f4c0d67dca635f255602a86/tumblr_mfikklIRTU1rwyn4so1_250.gif)
![[Imagine: tumblr_mfikklIRTU1rwyn4so6_250.gif]](https://38.media.tumblr.com/39d92188c752511d3b4ab5a455046767/tumblr_mfikklIRTU1rwyn4so6_250.gif)
![[Imagine: tumblr_mfikklIRTU1rwyn4so9_250.gif]](https://38.media.tumblr.com/6dec7295386ff114c2f9de2560e58719/tumblr_mfikklIRTU1rwyn4so9_250.gif)