02-05-2011, 03:54 PM
Helaw:)... imi cer scuze pentru intarziere, dar mi-a fost atat de lene sa scriu:-@.... ca sa ma revansez vin cu un capitol ceva mai lung... desi nu a iesit mare minunatie ^^'', sper sa va placa:*.
8
Yuuki: Am pornit la drum de ceva timp. Nu pot sa imi dau seama ce legatura am eu cu adunarile lor. Asa cum au zis si ei in scrisoare pe care au trimis-o, nu sunt decat o shoshinsha, iar din cate imi amintesc, aceste adunari sunt facute si ii au ca particianti pe cei mai batrani reprezentanti ai claselor magice. Nu stiu exact cate persoane vor fi, dar stiu sigur ca va fi un reprezentant al magilor, al preoteselor, al vrajitorilor pe care pot spune ca-i urasc ingrozitor de mult, poate la fel de mult ca si faptul ca sunt o preoteasa. Ar mai fi un reprezentant al creaturilor magice, iar ultimul ar fi Judecatorul Suprem, cel mai puternic membru al Consiliului. Totusi de ce am sentimentul ca nu va fi o intrunire obijnuita?
Am mers toata ziua pe drumul ce pare ca nu se mai termina. Cerul a inceput sa fie brazdat de micile zane si foarte curand au fost urmate de luna fermecat. Mereu m-am intrebat, cum se poate ca luna si stelele sa fie atat de magice si totusi lipsite de absolut orice putere de acest gen. Ne aflam intr-o padure deasa si linistita. Dupa ce am pregatit totul pentru o noapte in aer liber am plecat in cercetarea zonei. La aproximativ doua sute de metri de locul unde ne-am asezat lucrurile se afla o cascada, care cade lin lovindu-se in drumul ei de unele stanci mai indraznete.
Ma intorc la ceilalti care pareau ca le-au cazut ceva in cap, e prea multa liniste, singurele sunete fiind provocate de animalele paduri si lemnele ce ard mocnit. Am stat si am privit focul pana am ramas singura treaz, restul cazand unul dupa altul prada somnului. Singurul care a mai ramas treaz inafara de mine, este brunetul ce-si lustruia sabia, dar prea putin imi pasa mie de persoana lui.
Ma ridic si pornesc spre acel paradis verde pe care l-am descoperit cand am ajuns. Ma opresc si imi privesc reflexia in apa cristalina. Banal, atat de banal, imaginea mea este atat de stearsa, de lipsita de contur si culoare, intr-un cuvant banal. Ar trebui sa ma simt jignita de infatisarea mea? Sa fiu rusinata si indignata? Ce prostie, de ce sa ma simt asa pentru un lucru de care nu-mi pasa, pentru care nu am nici un interes?
Intru usor in apa creand mici unde pe suprafata neteda. Rochia pe care nu m-am mai obosit sa o dau jos, mi se lipeste de piele, fiind putin c-am incomoda. Ma apropi de cascada si o las sa se '' izbeasca'' de corpul meu, care se bucura de fiecare atingere a apei. Parul mi se lipeste de fiecare particica a fetei, precum un vual de matase batut in praf de diamant. Da, si eu as vrea sa distrug unul si sa ma reintorc la viata mea normala, dar din mare pacate pentru mine nu se poate. De ce? Cat de simplu si enervant poate fi raspunsul, pentru ca e indestructibil, de fapt nu e, insa nu exista inca o putere atat de mare care sa ma poata scapa de nenorocirea asta. Trebuie sa recunosc ca ma simt stupid sa urasc un obiect atat de frumos si totusi o fac.
Apa continua sa imi '' loveasca'' corpul, care cere din ce in ce mai mult. Este atat de bine sa-ti simti corpul curat, pacat ca nu pot sa fac la fel si cu sufletul. Atunci poate as putea sa-mi fac ordine in haosul din inima mea. Cand l-am vazut prima oara pe Kurai, nu am simtit decat dispret si ura. Dar cu timpul ura aceasta s-a topit si totul a devenit neclar. Cateodata am senzatia ca ma mint singura cand spun ca nu imi pasa de prezenta lui, dar cand este aproape de mine sangele incepe sa-mi fiarba si am senzatia ca o iau razna. Fiecare atingere a lui ma arde, iar fiecare particica din corpul meu care a facut contact cu pielea lui fina, parca imi este strapunsa de mii de ace. Sa nu mai mentionez de respiratia care mi se taie si starea de lesin. Uff! De ce tocmai eu trebuie sa trec prin toate astea? Nu puteam sa am si eu o viata normala?
- Daca tu iti doresti sa racesti, eu nu vreau sa se intample lucrul asta, vocea aceasta ii apartine lui.
Toate senzatiile pe care le-am enumerat mai devreme se napustesc asupra mea. Atunci cand bratele lui mi-au cuprins talia, toate sentimentele s-au intensificat atat de tare incat mai am putin si explodez. Sirul gandurilor imi este '' furat'' de o repiratie ce imi arde ceafa. Vreau sa ma intorc, dar nu pot din cauza stransori lui care imi tine abdomenul captiv. Respiratia lui s-a mutat de pe ceafa pe gat , iar arsura urca usor spre obraz. Simt cum inima incepe sa eccelereze nebuneste si pulsul cum o ia razna. Ochii imi lacrimeaza si vad in ceata, singurele lucruri pe care le mai pot distinge sunt copaci ce incep sa se deformeze. Apa isi mareste intensitatea, lovindu-se cu putere de stancile care i se impotrivesc, iar aerul devine din ce in ce mai greu de respirat.
- Yuuki, calmeazate! ii aud vocea brunetului, care mi se adreseaza calma si linistitoare. Apoi ma prabusesc sau mai bine spus sunt trasa in apa. Plutesc pe suprafata apei, de fapt Kurai pluteste in timp ce eu stau cu spatele lipit de pieptul lucrat al baiatului. Reusesc sa ma calmez cat de cat si privesc stelele condusa de o stare melencolica.
- Stiam ca am efectul asta asupra fetelor, dar e prima data cand era sa mor din cauza asta, mi se adreseaza incepand sa rada.
- Nu stiu la ce te referi, mint cu nerusinare. De ce? Pentru ca tocmai am realizat ca sunt pe cale, de fapt ca mi-am pierdut inima in favoare brunetului, dar el nu o sa afle asta niciodata.
Cred ca am stat asa in jur de o ora, pana nu am mai rezistat si am fost capturata de somnul care statea la panda asteptand sa cedez si am cedat...
Kurai: O privesc cum doarme, e asa de frumoasa si linistita. Fata asta ma dat cu total peste cap. Nu stiu ce sa fac, acum ca e in bratele mele ma simt dezorientat. Daca pana acum am vrut sa ma joc cu ea, in momentul asta nu mai sunt atat de sigur ca asta e lucrul pe care vreau sa-l fac.
Toate gandurile imi sunt imprastiate, iar in inima mea e o harababura totala. Este trecut de mult de miezul noptii si cred ca ar fi timpul sa ne intoarcem. Preoteasa mea mica e uda toata si nu vreau sa raceasca. Ma ridic de pe pamantul rece, o iau pe fata care in urma cu cateva secunde dormea linistita in brate si pornesc inapoi spre tabara.
Merg incet, deoarece nu vreau sa o trezesc pe fata. Cum am ajuns, o asez pe Yuuki langa foc si o invelesc cu o patura. Privirea mea este indreptata continu spre fata care pare ca vorbeste in somn. Ma apropi mai mult de ea, ca sa pot intelege ce spune. Printre toate mormaiturile am putut deslusi un singur cuvant, mai exact un nume, al meu. Un zambet victorios mi se intipareste pe fata, o imbratisez lipind-ui spatele de abdomenul meu.
Ma trezesc deranjat de razele sorelui. O stare de dezamagire totala ma cuprinde cand vad ca Yuuki nu mai e langa mine. Ochii mei incep sa cerceteze zona in cautarea cuiva. Spre marea mea bucurie, privirea si-a atins tinta, mai exact frumoasa si extrem de rautacioasa mea preoteasa. Se pare ca si-a schimbat rochia, cu una gri identica cu cea pe care o purta aseara, doar ca aceasta este despicata in ambele parti, ceea ce oferea mai mult amobilitate si cateodata afisa si niste picioare lungi si frumoase.
Se apropie de mine cu un castron in mana. Mi-l intinde, iar eu il iau impreuna cu mangaierea fina a palmelor sale. Spre surprinderea mea nu am mai simtit nici un fel de durere. In castron se afla o... nici nu stiu ce este asta. Cert este ca are culoare albastru-verzuie, ce miroase a menta si pelin. Preoteasa imi spune ca este un tratament impotriva raceli, pe care trebuie sa-l iau deoarece am dormit ud.
Yuuki ma tot indeamna sa o beau mai repede si pe toata, dar la cum arata chestia asta nu stiu daca trebuie sa ma ajute sau sa ma omoare. Incerc sa ma ridic, dar sunt prins de nas de catre fata, care imi indeasa pe gat cosmarul acela. Imediat ce simt libertatea, ma ridic cat pot de repede, in timp ce nu pot sa nu tusesc de cateva ori.
- Ai de gand sa ma omori si nu stii cum, ma rastesc la fata, daca da, atunci puteai sa alegi si tu o metoda mai putin dureroasa, contunui la fel de indicnat.
- Daca nu ai vrut sa o bei de buna voie, a trebuit sa te silesc, imi spune nepasatoare intorcandu-mi spatele, pe langa asta, nu am vrut sa te imbolnavesti, continua privind inapoi si oferindu-mi un zambet dulce. Haide, trebuie sa ii ajungem din urma pe ceilalti, de abia acum am observat lipsa celorlalti.
Mergem de atata timp incat nici nu mai stiu daca am picioare sau le-am pierdut pe drum. Se pare ca numai eu crede asta, pentru ca Yuuki nu pare sa aiba nici o problema. Nu stiu de ce se grabeste atat. Bine, eu am motive intemeiate pentru care nu vreau sa ajung prea repede, mai exact in orasul Jad, se afla echipa de asasini profesionisti din care am facut parte. S-au mai bine spus a carui lider am fost eu. Am auzit ca imediat ce am plecat in misiune de unul singur, echipa si-a ales alt conducator. Insa nu am reusit sa aflu cine.
Spre surprinderea mea ziua a recut relativ repede, iar intunericul nopti a inceput sa domneasca. Din cate imi amintesc, prin apropiere trebuie sa fie un han. Stiu sigur asta, pentru ca mereu mergeam acolo cu echipa dupa ce terminam o misiune. Ne apropiem de cladire, insa nu arata de loc asa cum imi amintesc. Pare parasit, de fapt chiar e parasit. Geamurile sunt majoritatea sparte sau crapate, iar usile nici nu mai exista. Intram inauntru si aprind prima lumanare pe care o gasesc. Spre marea mea uimire totul este intreg si la locul lui, aproape, cu mici excepti.
Dupa ce mica mea preoteasa a petrecut ce va timp in bucatarie, o vad cum se indreapta sper mine cu o tava in mana. Deja ma rog ca mancarea sa nu aiba acelasi gust ca si chestia ce mi-a bagat-o pe gat dimineata. Aseaza tava in fata mea si raman masca, in fata ochilor mi se afiseaza trei castroane, unul cu orez fiert cu legume, altul cu supa de legume si ultimul cu salata de fructe.
- Imi pare rau, asta e tot ce am putut face cu ce am gasit prin bucatarie, imi spune putin suparata.
Nu o bag in seama si o iau in brate asteptand sa inceapa ea sa manance prima, pentru ca mai mult ca sigur nu ar fi facut-o daca nu ii atrageam atentia. Dupa ce am mancat am adormit fara sa-mi dau seama.
- Trezeste-te! Haide, trezeste-te! aceste cuvinte imi tot tulbura somnul si devin tot mai furioase. Trezeste-te odata!! sar in picioare in momentul in care apa inghetata face contact cu corpul meu.
- Pentru ce a fost asta? o intreb nedumerit.
- Ar trebui sa fi fericit ca nu te-am aruncat direct in fantana, imi spune destul de nervoasa, miscate odata ca am intarziat, continua furioasa si extrem de adorabila.
Mergem in continu de cel putin doua ore, preoteasa mareste viteza cu fiecare douazeci-treizeci de minute. In fata noastra se inalta mandre doua turnuri, ambele fiind de culoarea zapezi. Scopul lor e cel de a monitoriza tot ce se intampla in lumea magica.
Yuuki mai are putin si incepe sa fuga, iar motivul grabei cred, de fapt sunt sigur ca este Mikado. Cele doua nu au stat despartite una de alta de ani si acest lucru se resimte in atitudinea fetei. La intrarea in oras se afla toata echipa in frunte cu doica fetei, ce pare ca mai avea putin si se sufoca din cauza imbratisari acestea.
- Draga mea, mi-a fost atat de dor de tine, se aude glasul plin de dragoste al femei. Nu o sa ne mai despartim niciodata.
Nu stiu de ce, dar gandul asta ma sperie, imi si imaginez prima noapte alaturi de preoteasa mea si dadaca ei intre noi.
- Am aranjat sa stam la un hotel din centrul orasului, anunta Majutsu
- Hotel?! Ce e ala? se aude vocea nedumerita a fetei.
- Hotelul e un han mai mare, care exista doar in orasele mari, primeste lamuriri din partea lui Kami.
Sedinta trebuie sa inceapa, iar toata lumea se duce unde are treaba, singurul care nu are ce face sunt eu. M-am hotarat sa colind orasul, sa vad ce s-a mai schimbat de cand am plecat. La marginea de Sud a orasului imi vad minunata si fosta...
cascada
http://www.google.ro/imgres?imgurl=http:...24&bih=677
Asta-i tot^^... nu ma pot abtine sa nu va spun de surpriza de care o sa aiba parte cativa dintre voi.... cand o sa postez cap urmator:d
8
Yuuki: Am pornit la drum de ceva timp. Nu pot sa imi dau seama ce legatura am eu cu adunarile lor. Asa cum au zis si ei in scrisoare pe care au trimis-o, nu sunt decat o shoshinsha, iar din cate imi amintesc, aceste adunari sunt facute si ii au ca particianti pe cei mai batrani reprezentanti ai claselor magice. Nu stiu exact cate persoane vor fi, dar stiu sigur ca va fi un reprezentant al magilor, al preoteselor, al vrajitorilor pe care pot spune ca-i urasc ingrozitor de mult, poate la fel de mult ca si faptul ca sunt o preoteasa. Ar mai fi un reprezentant al creaturilor magice, iar ultimul ar fi Judecatorul Suprem, cel mai puternic membru al Consiliului. Totusi de ce am sentimentul ca nu va fi o intrunire obijnuita?
Am mers toata ziua pe drumul ce pare ca nu se mai termina. Cerul a inceput sa fie brazdat de micile zane si foarte curand au fost urmate de luna fermecat. Mereu m-am intrebat, cum se poate ca luna si stelele sa fie atat de magice si totusi lipsite de absolut orice putere de acest gen. Ne aflam intr-o padure deasa si linistita. Dupa ce am pregatit totul pentru o noapte in aer liber am plecat in cercetarea zonei. La aproximativ doua sute de metri de locul unde ne-am asezat lucrurile se afla o cascada, care cade lin lovindu-se in drumul ei de unele stanci mai indraznete.
Ma intorc la ceilalti care pareau ca le-au cazut ceva in cap, e prea multa liniste, singurele sunete fiind provocate de animalele paduri si lemnele ce ard mocnit. Am stat si am privit focul pana am ramas singura treaz, restul cazand unul dupa altul prada somnului. Singurul care a mai ramas treaz inafara de mine, este brunetul ce-si lustruia sabia, dar prea putin imi pasa mie de persoana lui.
Ma ridic si pornesc spre acel paradis verde pe care l-am descoperit cand am ajuns. Ma opresc si imi privesc reflexia in apa cristalina. Banal, atat de banal, imaginea mea este atat de stearsa, de lipsita de contur si culoare, intr-un cuvant banal. Ar trebui sa ma simt jignita de infatisarea mea? Sa fiu rusinata si indignata? Ce prostie, de ce sa ma simt asa pentru un lucru de care nu-mi pasa, pentru care nu am nici un interes?
Intru usor in apa creand mici unde pe suprafata neteda. Rochia pe care nu m-am mai obosit sa o dau jos, mi se lipeste de piele, fiind putin c-am incomoda. Ma apropi de cascada si o las sa se '' izbeasca'' de corpul meu, care se bucura de fiecare atingere a apei. Parul mi se lipeste de fiecare particica a fetei, precum un vual de matase batut in praf de diamant. Da, si eu as vrea sa distrug unul si sa ma reintorc la viata mea normala, dar din mare pacate pentru mine nu se poate. De ce? Cat de simplu si enervant poate fi raspunsul, pentru ca e indestructibil, de fapt nu e, insa nu exista inca o putere atat de mare care sa ma poata scapa de nenorocirea asta. Trebuie sa recunosc ca ma simt stupid sa urasc un obiect atat de frumos si totusi o fac.
Apa continua sa imi '' loveasca'' corpul, care cere din ce in ce mai mult. Este atat de bine sa-ti simti corpul curat, pacat ca nu pot sa fac la fel si cu sufletul. Atunci poate as putea sa-mi fac ordine in haosul din inima mea. Cand l-am vazut prima oara pe Kurai, nu am simtit decat dispret si ura. Dar cu timpul ura aceasta s-a topit si totul a devenit neclar. Cateodata am senzatia ca ma mint singura cand spun ca nu imi pasa de prezenta lui, dar cand este aproape de mine sangele incepe sa-mi fiarba si am senzatia ca o iau razna. Fiecare atingere a lui ma arde, iar fiecare particica din corpul meu care a facut contact cu pielea lui fina, parca imi este strapunsa de mii de ace. Sa nu mai mentionez de respiratia care mi se taie si starea de lesin. Uff! De ce tocmai eu trebuie sa trec prin toate astea? Nu puteam sa am si eu o viata normala?
- Daca tu iti doresti sa racesti, eu nu vreau sa se intample lucrul asta, vocea aceasta ii apartine lui.
Toate senzatiile pe care le-am enumerat mai devreme se napustesc asupra mea. Atunci cand bratele lui mi-au cuprins talia, toate sentimentele s-au intensificat atat de tare incat mai am putin si explodez. Sirul gandurilor imi este '' furat'' de o repiratie ce imi arde ceafa. Vreau sa ma intorc, dar nu pot din cauza stransori lui care imi tine abdomenul captiv. Respiratia lui s-a mutat de pe ceafa pe gat , iar arsura urca usor spre obraz. Simt cum inima incepe sa eccelereze nebuneste si pulsul cum o ia razna. Ochii imi lacrimeaza si vad in ceata, singurele lucruri pe care le mai pot distinge sunt copaci ce incep sa se deformeze. Apa isi mareste intensitatea, lovindu-se cu putere de stancile care i se impotrivesc, iar aerul devine din ce in ce mai greu de respirat.
- Yuuki, calmeazate! ii aud vocea brunetului, care mi se adreseaza calma si linistitoare. Apoi ma prabusesc sau mai bine spus sunt trasa in apa. Plutesc pe suprafata apei, de fapt Kurai pluteste in timp ce eu stau cu spatele lipit de pieptul lucrat al baiatului. Reusesc sa ma calmez cat de cat si privesc stelele condusa de o stare melencolica.
- Stiam ca am efectul asta asupra fetelor, dar e prima data cand era sa mor din cauza asta, mi se adreseaza incepand sa rada.
- Nu stiu la ce te referi, mint cu nerusinare. De ce? Pentru ca tocmai am realizat ca sunt pe cale, de fapt ca mi-am pierdut inima in favoare brunetului, dar el nu o sa afle asta niciodata.
Cred ca am stat asa in jur de o ora, pana nu am mai rezistat si am fost capturata de somnul care statea la panda asteptand sa cedez si am cedat...
Kurai: O privesc cum doarme, e asa de frumoasa si linistita. Fata asta ma dat cu total peste cap. Nu stiu ce sa fac, acum ca e in bratele mele ma simt dezorientat. Daca pana acum am vrut sa ma joc cu ea, in momentul asta nu mai sunt atat de sigur ca asta e lucrul pe care vreau sa-l fac.
Toate gandurile imi sunt imprastiate, iar in inima mea e o harababura totala. Este trecut de mult de miezul noptii si cred ca ar fi timpul sa ne intoarcem. Preoteasa mea mica e uda toata si nu vreau sa raceasca. Ma ridic de pe pamantul rece, o iau pe fata care in urma cu cateva secunde dormea linistita in brate si pornesc inapoi spre tabara.
Merg incet, deoarece nu vreau sa o trezesc pe fata. Cum am ajuns, o asez pe Yuuki langa foc si o invelesc cu o patura. Privirea mea este indreptata continu spre fata care pare ca vorbeste in somn. Ma apropi mai mult de ea, ca sa pot intelege ce spune. Printre toate mormaiturile am putut deslusi un singur cuvant, mai exact un nume, al meu. Un zambet victorios mi se intipareste pe fata, o imbratisez lipind-ui spatele de abdomenul meu.
Ma trezesc deranjat de razele sorelui. O stare de dezamagire totala ma cuprinde cand vad ca Yuuki nu mai e langa mine. Ochii mei incep sa cerceteze zona in cautarea cuiva. Spre marea mea bucurie, privirea si-a atins tinta, mai exact frumoasa si extrem de rautacioasa mea preoteasa. Se pare ca si-a schimbat rochia, cu una gri identica cu cea pe care o purta aseara, doar ca aceasta este despicata in ambele parti, ceea ce oferea mai mult amobilitate si cateodata afisa si niste picioare lungi si frumoase.
Se apropie de mine cu un castron in mana. Mi-l intinde, iar eu il iau impreuna cu mangaierea fina a palmelor sale. Spre surprinderea mea nu am mai simtit nici un fel de durere. In castron se afla o... nici nu stiu ce este asta. Cert este ca are culoare albastru-verzuie, ce miroase a menta si pelin. Preoteasa imi spune ca este un tratament impotriva raceli, pe care trebuie sa-l iau deoarece am dormit ud.
Yuuki ma tot indeamna sa o beau mai repede si pe toata, dar la cum arata chestia asta nu stiu daca trebuie sa ma ajute sau sa ma omoare. Incerc sa ma ridic, dar sunt prins de nas de catre fata, care imi indeasa pe gat cosmarul acela. Imediat ce simt libertatea, ma ridic cat pot de repede, in timp ce nu pot sa nu tusesc de cateva ori.
- Ai de gand sa ma omori si nu stii cum, ma rastesc la fata, daca da, atunci puteai sa alegi si tu o metoda mai putin dureroasa, contunui la fel de indicnat.
- Daca nu ai vrut sa o bei de buna voie, a trebuit sa te silesc, imi spune nepasatoare intorcandu-mi spatele, pe langa asta, nu am vrut sa te imbolnavesti, continua privind inapoi si oferindu-mi un zambet dulce. Haide, trebuie sa ii ajungem din urma pe ceilalti, de abia acum am observat lipsa celorlalti.
Mergem de atata timp incat nici nu mai stiu daca am picioare sau le-am pierdut pe drum. Se pare ca numai eu crede asta, pentru ca Yuuki nu pare sa aiba nici o problema. Nu stiu de ce se grabeste atat. Bine, eu am motive intemeiate pentru care nu vreau sa ajung prea repede, mai exact in orasul Jad, se afla echipa de asasini profesionisti din care am facut parte. S-au mai bine spus a carui lider am fost eu. Am auzit ca imediat ce am plecat in misiune de unul singur, echipa si-a ales alt conducator. Insa nu am reusit sa aflu cine.
Spre surprinderea mea ziua a recut relativ repede, iar intunericul nopti a inceput sa domneasca. Din cate imi amintesc, prin apropiere trebuie sa fie un han. Stiu sigur asta, pentru ca mereu mergeam acolo cu echipa dupa ce terminam o misiune. Ne apropiem de cladire, insa nu arata de loc asa cum imi amintesc. Pare parasit, de fapt chiar e parasit. Geamurile sunt majoritatea sparte sau crapate, iar usile nici nu mai exista. Intram inauntru si aprind prima lumanare pe care o gasesc. Spre marea mea uimire totul este intreg si la locul lui, aproape, cu mici excepti.
Dupa ce mica mea preoteasa a petrecut ce va timp in bucatarie, o vad cum se indreapta sper mine cu o tava in mana. Deja ma rog ca mancarea sa nu aiba acelasi gust ca si chestia ce mi-a bagat-o pe gat dimineata. Aseaza tava in fata mea si raman masca, in fata ochilor mi se afiseaza trei castroane, unul cu orez fiert cu legume, altul cu supa de legume si ultimul cu salata de fructe.
- Imi pare rau, asta e tot ce am putut face cu ce am gasit prin bucatarie, imi spune putin suparata.
Nu o bag in seama si o iau in brate asteptand sa inceapa ea sa manance prima, pentru ca mai mult ca sigur nu ar fi facut-o daca nu ii atrageam atentia. Dupa ce am mancat am adormit fara sa-mi dau seama.
- Trezeste-te! Haide, trezeste-te! aceste cuvinte imi tot tulbura somnul si devin tot mai furioase. Trezeste-te odata!! sar in picioare in momentul in care apa inghetata face contact cu corpul meu.
- Pentru ce a fost asta? o intreb nedumerit.
- Ar trebui sa fi fericit ca nu te-am aruncat direct in fantana, imi spune destul de nervoasa, miscate odata ca am intarziat, continua furioasa si extrem de adorabila.
Mergem in continu de cel putin doua ore, preoteasa mareste viteza cu fiecare douazeci-treizeci de minute. In fata noastra se inalta mandre doua turnuri, ambele fiind de culoarea zapezi. Scopul lor e cel de a monitoriza tot ce se intampla in lumea magica.
Yuuki mai are putin si incepe sa fuga, iar motivul grabei cred, de fapt sunt sigur ca este Mikado. Cele doua nu au stat despartite una de alta de ani si acest lucru se resimte in atitudinea fetei. La intrarea in oras se afla toata echipa in frunte cu doica fetei, ce pare ca mai avea putin si se sufoca din cauza imbratisari acestea.
- Draga mea, mi-a fost atat de dor de tine, se aude glasul plin de dragoste al femei. Nu o sa ne mai despartim niciodata.
Nu stiu de ce, dar gandul asta ma sperie, imi si imaginez prima noapte alaturi de preoteasa mea si dadaca ei intre noi.
- Am aranjat sa stam la un hotel din centrul orasului, anunta Majutsu
- Hotel?! Ce e ala? se aude vocea nedumerita a fetei.
- Hotelul e un han mai mare, care exista doar in orasele mari, primeste lamuriri din partea lui Kami.
Sedinta trebuie sa inceapa, iar toata lumea se duce unde are treaba, singurul care nu are ce face sunt eu. M-am hotarat sa colind orasul, sa vad ce s-a mai schimbat de cand am plecat. La marginea de Sud a orasului imi vad minunata si fosta...
cascada
http://www.google.ro/imgres?imgurl=http:...24&bih=677
Asta-i tot^^... nu ma pot abtine sa nu va spun de surpriza de care o sa aiba parte cativa dintre voi.... cand o sa postez cap urmator:d