Vampire knight - A small intruder +18 [make by Ella, Manu's sister]

[Nywa]

Am venit cu nextul si sper sa va placa ^^ si sa am tot atatea comenturi :D



Privind din umbre…

„Noaptea este regatul demonilor, dar asta nu inseamna ca un inger nu poate sa il schimbe prin simpla lui prezenta” – cuvinte alese

P.O.V. Ayane: Stateam pe balustrada de la un balcon in ploaie si ma uitam la geamurile de la sala de clasa, al vampirilor. Buzele mele formau un zambet rece si trist. Ce idiot si credul a putut sa fie, incat sa ma invite intr-o cladire plina de oameni, adevarate gustari pentru uni. Oftez si apoi sar de pe balcon, aterizand lin pe iarba udata de lacrimile cerului de toamna tarzie. Incep sa ma plimb prin ploaie fara sa imi pese ca ma voi uda pana la piele, fiindca imi placea tare mult sa ma ude ploaia, parca simteam ca ma spala de pacatele care nu le-am comis. Natura parea atat de linistita acum, la fel si eu. M-am asezat la poalele unui copac si am luat de jos cu delicatete si finete exagerata si am inceput sa o invart in fata ochiilor. De ce luam lucrurile asa? Fiindca aveam in mine o forta, ca la o simpla atingere mai brusca, puteam distruge lucruri sau rani persoane fara sa vreau. Acest lucru nu era singura mea putere. Mai puteam sa ma misc in oglinda celelalte persoane. Adica sa ii imit la perfectiune fiecare gest, miscare, comportament, aproape tot. De ce a trebuit sa fie asa? Ce am facut sa fiu pedepsita in halul acesta? Ce?...
Ma incrunt putin si frunza exploda in mii de fragmente minuscule, ce se pierdusera in iarba. Trebuia sa am grija cum primesc vestile si sentimentele, ca puteam distruge aste loc, cat as clipi din ochi. Aud niste pasi cum se indreptau spre mine si am inchitit in sec, in timp ce imi flexam usor degetele de la mana dreapta. Trebuia sa ma pregatesc pentru orice posibilitate de atac de la oricine. Ii simteam mirosul prin ploaie, ii auzeau inima batand calma in piept peste tunete. Se parea ca era un baiat uman sau ma rog pe jumatate uman. Inchid ochii si incep sa numar pana la zece in soapta. Cand am ajuns la zece m-am ridicat si m-am intors spre intrus, dar spre suprinderea mea era doar Zero, ud-learca, apa picurand din uniforma ce mustea de lichidul vital pentru hidratarea noastra.
- Salut, nu am vrut sa te speri, spuse el pe un ton binevoitor.
- Inca nu sunt obisnuita cu locul, murmur, privind la geamul din spatele meu, fiindca mi s-a parut ca se uita cineva la mine.
- Nu ar trebui sa fi la ore?
Dau din cap ca nu si ii spun ca asa a hotarat directorul. Ca eu sa nu intru in scoala si sa nu merg la ore. Am tacut in privinta incidentului cu blondul acela. Cum il chema? Aido sau Ichijiou? Care dintre cei doi blonzi era cel care m-a invitat in camin? Dar cel care m-a invitat in scoala a fost diferit la tresaturi de celalalt. Ufff, atatea chipuri, atatea detali, atatea amanunte de retinut incat ma doare capul. Simt o mana pe umarul meu si tresar speriata, ascuzandu-ma dupa un copac. Il aud cu ofteaza si apoi se indeparta de mine. Poate era mai bine asa, sa fiu lasata in pace de toti si de toate. Pornesc spre Dormitoarele Lunii, in timp ce saream ca un copil mic prin baltile cu apa, aterizand lin in apa si apoi ma lasam un pic cu greutatea pentru a sari stropi. Cand aproape am ajuns la poarta de intrare, mi-am amintit ca ma voi plictisi de moarte restul noptii si pana in zori e mult. Daca si dimineata v-a ploua? O sa ma plictisesc sa stau doar in camera mea fara nimic de citit. Daca voi imprumuta vreo carte de la biblioteca, v-a trece timpul mai usor.
Vai ce proasta sunt. E noapte, aproape de miezul noptii si biblioteca e inchisa si in plus nu am pe cine sa rog sa ma invite inauntru. Oftez si ma pun pe jos bordura din fata usi de la curtea Dormitoarelor Lunii. Imi lipesc fruntea de genunchi si incep sa ma leagan ca un copil nebun, in timp ce ascultam ropotul ploii. Era atat de linistitor, incat aproape am adormit. Am auzit niste pasi grabiti cum au trecut pe langa mine, dar nu m-am sinchisit sa imi ridic capul pentru a ma uita cine a trecut. Era asa de fain sa ascult ropotul ploii, incat numai vroiam sa plec niciodata de acolo...

P.O.V. Aido: Alergam spre dormitoare pentru a nu ne uda ploaia, dar cand am ajuns aproape de poarta, o vad, stand pe bordura pe Ayane, ghemuita si se legana usor. Niste colegi de ai mei au incepu sa chicoteasca si sa glumeasca de acest. Pe o parte era penibila, stand acolo si leganadu-se parca ar fi nebuna, dar poate nu si-a facut nici un prieten sau prietena cu care sa stea. Nu-i nici de mirare, mai ales ca Ruka a inceput sa o faca in fel si chip azi in pauza, pana a intrat Cross si a redus-o la tacere, ascultand-o. Spre deliciul meu si al altor colegi ce nu o suporta, aceasta lua o nota mica si ca familia ei v-a fi anuntata. Au, de presimt ca in acest week-end ea v-a fi nevoita sa plece acasa. Cand am intrat in camine, am auzit-o pe Yuki cum vroia sa ii duca o umbrela satenei si sa o convinga sa vina la adapost si poate sa se impreteneasca.
- Yuki nu se cumvine sa te duci dupa cineva ca ea. Chiar daca e un Pur-blood, dar sangele i-a fost alterat, deci sa te comporti cu ea ca si cand nu ar exista, il auzim pe Kaname, cum ii ordona surori lui.
Raman uimit. Adica Cross a spus sa ne impretenim cu ea, iar Kuran ne ordona sa o lasam de capul ei, sa stea in ploaie si sa raceasca. Nu! Nu am de gand sa accept asta! M-am repezit sus pe scari in dormitorul meu, cand am deschis usa, aproape am rupt-o din balamale nu alta. M-am dus la dulap si am luat o umbrela neagra, apoi am sarit pe geamul de la hol, pentru a ajunge mai repede, impotriva protestelor lui Kani si a lui Ichijiou – ala l-ar linge si in cur pe Kuran, numai sa puna mana pe putere – am incepu sa alerg spre Ayane. Dupa o eternitate de alergat – nici cinci minute – am ajuns langa ea. Am desfacut umbrela si m-am pus pup in fata ei, tinand umbrela deasupra capului.
Vad cu isi ridica capul si ma priveste foarte atent. Imi zambi stangaci apoi privi spre dormitoare.
- Asa-i ca nu ma plac? Ma intreba, parca am fi fost prieteni de mult.
- Ba nu, toti sunt inghijorati pentru starea ta, o mint eu, fiindca o minciuna mica nu are ce rau sa ii faca.
Deodata incepu sa rada ca o nebuna, facandu-ma sa cred asta, dar apoi se opri, se ridica in picioare si ma privi trista. M-am ridicat o data cu ea, iar acum eram foarte aproape unul de celalalt, incat ma facu sa ma dau un pas micut in spate, dar si ea facu la fel, imitandu-mi la perfectie gestul meu, incat ma facu sa raman uimit si suprins. La fel era si ea. Parca ma uitam intr-o oglinda si imi vedeam varianta feminina.
- Cum faci asta? O intreb curios, facandu-i semn spre camin.
- Daca Kaname ma v-a ataca, nu ma v-a atinge, spuse deodata si am putut sa simt o presiune mare asupra mea.
Pic in genunchi si incep sa tusesc, fiindca aproape am ramas fara aer. Imi apuc gatul si incep sa gafai, tragand aer cu lacomie in piept. Vad cum pleaca, iar pasi ei nu se auzeau in ploaie. Ce se intampla cu mine? Ce dracului am? Cum sa ma imbolnavesc, fiindca vampiri nu se imbolnavesc niciodata. Niciodata! „Daca Kaname ma v-a ataca, nu ma v-a atinge…”, aceste cuvinte imi rasunau in urechi, spuse de vocea ei catifelata si calda. Ce vrea sa ii faca Kuran? Sa o atace? Draci! Ma ridic in picioare si pornesc spre camin, nepasandu-mi de umbrela, lasand-o in ploaie unde-i locul. Cand intru pe poarta, o vad pe fata in fata satenului si cum intinse un deget spre el. Il atinse usor si poc! Sparse cu el usa de la intrare, doar printr-o simpla atingere? Ce dracu de putere mai este si asta. Cand am ajuns langa ea, Ayane imi zambi trist si apoi pasi inauntru, ducandu-se direct la Kuran, care se afla pe trepti cu capul spart.
Acesta se ridica si isi trimise puternile spre tanara, dar acesta nici macar nu o atinsera. Vampiroaica aparu in spatele lui si ii sopti ceva la ureche, apoi pleca, urcand scarile, ducandu-se in camera ei. Ce mama dracului a fost asta? Vreau sa imi intreb colegi, dar acestia au sarit sa isi ajute Presedintele. God! Imi dau ochii peste cap si ma duc in camera mea, unde Akatsuki se chinuia sa repare usa. Cand am trecut pe langa el, portocaliul imi arunca o privire ce ma baga imediat in sperieti asa ca m-am pus sa il ajut. Cat timp l-am ajutat, simteam ca sunt urmarit, dar nu stiam de unde…

O scoica de aur e inima ta
Iar perla iubirii se afla in ea
Cand scoica se sparge de stancile reci
Perla iubirii ramane pe veci!