07-03-2009, 03:00 PM
Ok, Ok. Am scris capitolul 6, deşi nu mi se pare prea stralucit. Sper să fie cât de cât acceptabil. So, lectură placută.
Capitolul 6 : Stravechea Generatie.
>> Puterea de a merge mai departe fara a intreba si fara a spune un cuvant, este o indiferenta grava, existenta in aceasta lume fara nelamuriri si semne de intrebare, o realitate ce parea imposibila in trecut, magie purtata de vantul realitatii si dusa intr-o regiune din care nu mai poate fi smulsa. Inmultita fara incetare si fara alte scopuri, doar pura existenta si etapa de perpetuare a intregii lumi. Indiferent de creatura, cat timp exista este reala.
Viata pe un fir de ata nu este la fel de interesanta precum este aceea pe intregul sol, munca depusa cu sudoare si fara oprire, pentru ca totul sa decurga normal si sa nu fie nevoie o anumita pedepsire corporala sau morala. Gandurile intunecate patrunse din adancul intunericului, abisul acoperind intreaga lumina ce salasluieste in fiecare zi pe intinsul Cer, ce drept au cei ce se numesc Superiori sa persecute pe aceia ce se numesc Oameni? Pentru ca aceia detin controlul in Univers..
In acelasi loc, ce parca era parasit de veacuri si alungat de toate creaturile exisente, pe pamantul ce semana cu o prapastie istorica, un omagiu adus stramosilor ce parca inca nu au murit. Dar cum puteau fi numiti stramosi? Misterul adus dinaintea intrebarilor si fara forta, sa mergi mai departe, pana ce toata vlaga ta va fi strapunsa de singurul gand de a nu reusi, aceasta este viata reala pe care un om adevarat o duce, o povara ce o poarta pe umerii sai pana la sfarsitul sau. Era normal in acea perioada, ireveribil dar totusi venisera acolo pentru a strapunge acest fapt, a lupta pentru dreptate si a-i face pe cei din jur sa vada speranta. Pentru ca speranta era singurul lucru ce ii ducea mai departe, iar dragostea nu o aveau decat pentru semenii lor. Asa oare trebuia sa fie? Unii chiar nu se puteau stapani.
Baiatul cu parul negru si ochii asemenea parului statea in fata acelui complex uitat de lume impreuna cu tatal sau, vampir. Il privea, imediat dupa ce ii soptise acele vorbe, acelea ca il va ajuta. Vampirul il privea destul de calm si fara pic de uimire pe chipul sau. Parca acesta stia ca acest lucru avea sa se intample, nimic neprevazut ci pura evolutie a lucrurilor. Asa cum totul trebuia sa se intample, pentru ca lucrurile merg mai departe indiferent de pierderi.
Dupa lungi secunde de priviri intense si pline de intelesuri, o realtie aprinsa de tata- fiu, un barbat inalt pe al carui chip se puteau vedea vremurile grele, si munca pe care o depusese. Pielea de pe fata era plina de riduri iar ochii aveau tendinta de a iesi din orbita, desi nu parea sa aiba mai mult de 50 de ani, era un om batut de anii grei prin care trcuse. Acest lucru se putea vedea si pe mainile sale batatorite si miile de zgarieturi ce salasluiau pe trupul sau. Erau adanci, parca impletite in propriile vene, iar vocea sa parea a fi fost transpusa multor transormatii genetice, iar acum de abia si-o putea regasi. Era blonav, era batran din cauza luptei aprige pe care o dusese in parcursul acestor vremuri.
- Anz, scuza-ma ca nu am putut aparea in ultima perioada. Mi-a fost aproape imposibil, dar m-am intors. Mereu o voi face.
Barbatul incuviinta din cap la vorbele spuse de Kiriu. El isi intoarce privirea spre Riki incercand sa desluseasca in acei ochi negri intentiile pe care le avea, probabil era prima data cand vedea o fiinta umana. Acesta incepe sa rada cu pofta apoi spune :
- Fiule, nu toti oamenii arata asa batuti de soarta cum sunt eu. Am avut marele ghinion sa trec prin mai multe la viata mea, si toate intamplarile acelea nesabuite si-au lasate semnele pe trupul meu. Pana si vocea mea s-a schimbat, s-a transormat. Dar oamenii nu sunt asa, crede-ma. Probabil este prima oara cand vezi unul.. Ai incredere, noi nu distrugem mana care ne ajuta.
Tanarul vampir il priveste fara a schita vreun semn pe fata, era destul de suprins de vorbele pe care i le spuse. Era pentru prima oara cand i se datea ocazia de a vedea un om? Nu chiar.. si el fusese om candva, dar nu isi mai amintea cum era inainte. Intr-un moment de gandire chiar ajunsese la concluzia ca toti acesti oameni se transformasera si erau astfel in acest an, 3000.
Vampirul Kiriu merge catre fiul sau punandu-i un brat peste umar, si ducandu-i mana pe capul sau. Isi despica degetele si incepe sa ii frece parul, de parca ar fi fost un mic pusti ce tocmai facuse o mica fapta interesanta. Era un sentiment nou intalnit, pentur prima oara cand acesta ii arata atat de multa familiaritate, pentru ca deja legatura lor devenise mai puternica, iar bataile inimii le puteau auzi de parca erau ale lor, sangele fierbea si fiecare miscare pe care o facea putea fi simtita dinauntrul celuilalt.
Cine este acea noua creatura ce a venit aici? Domnul Kiriu vine intotdeauna singur, ciudat este sa aduca pe cineva in vizita. Oare un alt om batut de soarta acestei evolutii cum suntem si noi? - Vorbele acestea fusesera spuse de o tanara ce se afla in spatele unui copac existent in acea " prapastie ". Privea uimita noul vizitator, si se intreba cu ardoare : Cine era ? . Fusese cucerita de frumusetea lui orbitoare, de ochii sai patrunzatori si parul ametitor, un singur moment a trebuit ca inima acesteia sa bata cu acceleratie si ochii sa ii straluceasca. In timp ce privirea sa era atentionata asupra baiatului, acesta isi trece limba peste coltii existenti in interiorul gurii sale, lasand un strop de sange sa cada pe acestia, din propria-i limba. Priveste parca in vid, iar razele soarelui ii mangaiau subtil albeata coltilor.
Fata acum ascunsa dupa acel copac inghite in sec si isi spune in propriul gand : Este un Vampir! ...
- Ma scuzati, domnule. Dumneavoastra sunteti Anz sa inteleg? Spuse tanarul vampir in timp ce isi acoperea coltii cu buzele rosiatice.
- Da, eu sunt. Si sper ca si tu sa poti avea incredere in noi, cum si noi avem incredere in voi. Domnule Riki Unimia.
Tanarul zambeste calm, lasand putin capul in jos. Apoi il ridica spunand :
- Riki este de-ajuns, dar o singura nelamurire in privinta existentei voastre aici. Cine este acea creatura ce se ascunde dupa acel copac, de parca ale noastre ganduri si vorbe ar fi periculoase pentru aceasta. Daca am fi vrut, am fi putut strapunge copacul fara vorbe. Oamenii... Voi sunteti cu adevarat niste creaturi interesante.
Batranul, intelegand aluzia baiatului, ii face semn domnisoarei sa se apropie. Se zareste de aceasta data o tanara inalta cu parul castaniu si cu un zambet timid. Obrajii sai parca luasera foc iar inima batea mai intens ca oricand. Privirea sa incerca sa o evite pe aceea a tanarului vampir, stia un singur lucru, daca l-ar fi privit dorinta sa ca el sa ii suga sanegle s-ar fi accentuat iar venele ar fi sarit singure in coltii baiatului. Nu se putea opri, sangele dorea sa fie absorbit de el, si doar de acesta...<<
Capitolul 6 : Stravechea Generatie.
>> Puterea de a merge mai departe fara a intreba si fara a spune un cuvant, este o indiferenta grava, existenta in aceasta lume fara nelamuriri si semne de intrebare, o realitate ce parea imposibila in trecut, magie purtata de vantul realitatii si dusa intr-o regiune din care nu mai poate fi smulsa. Inmultita fara incetare si fara alte scopuri, doar pura existenta si etapa de perpetuare a intregii lumi. Indiferent de creatura, cat timp exista este reala.
Viata pe un fir de ata nu este la fel de interesanta precum este aceea pe intregul sol, munca depusa cu sudoare si fara oprire, pentru ca totul sa decurga normal si sa nu fie nevoie o anumita pedepsire corporala sau morala. Gandurile intunecate patrunse din adancul intunericului, abisul acoperind intreaga lumina ce salasluieste in fiecare zi pe intinsul Cer, ce drept au cei ce se numesc Superiori sa persecute pe aceia ce se numesc Oameni? Pentru ca aceia detin controlul in Univers..
In acelasi loc, ce parca era parasit de veacuri si alungat de toate creaturile exisente, pe pamantul ce semana cu o prapastie istorica, un omagiu adus stramosilor ce parca inca nu au murit. Dar cum puteau fi numiti stramosi? Misterul adus dinaintea intrebarilor si fara forta, sa mergi mai departe, pana ce toata vlaga ta va fi strapunsa de singurul gand de a nu reusi, aceasta este viata reala pe care un om adevarat o duce, o povara ce o poarta pe umerii sai pana la sfarsitul sau. Era normal in acea perioada, ireveribil dar totusi venisera acolo pentru a strapunge acest fapt, a lupta pentru dreptate si a-i face pe cei din jur sa vada speranta. Pentru ca speranta era singurul lucru ce ii ducea mai departe, iar dragostea nu o aveau decat pentru semenii lor. Asa oare trebuia sa fie? Unii chiar nu se puteau stapani.
Baiatul cu parul negru si ochii asemenea parului statea in fata acelui complex uitat de lume impreuna cu tatal sau, vampir. Il privea, imediat dupa ce ii soptise acele vorbe, acelea ca il va ajuta. Vampirul il privea destul de calm si fara pic de uimire pe chipul sau. Parca acesta stia ca acest lucru avea sa se intample, nimic neprevazut ci pura evolutie a lucrurilor. Asa cum totul trebuia sa se intample, pentru ca lucrurile merg mai departe indiferent de pierderi.
Dupa lungi secunde de priviri intense si pline de intelesuri, o realtie aprinsa de tata- fiu, un barbat inalt pe al carui chip se puteau vedea vremurile grele, si munca pe care o depusese. Pielea de pe fata era plina de riduri iar ochii aveau tendinta de a iesi din orbita, desi nu parea sa aiba mai mult de 50 de ani, era un om batut de anii grei prin care trcuse. Acest lucru se putea vedea si pe mainile sale batatorite si miile de zgarieturi ce salasluiau pe trupul sau. Erau adanci, parca impletite in propriile vene, iar vocea sa parea a fi fost transpusa multor transormatii genetice, iar acum de abia si-o putea regasi. Era blonav, era batran din cauza luptei aprige pe care o dusese in parcursul acestor vremuri.
- Anz, scuza-ma ca nu am putut aparea in ultima perioada. Mi-a fost aproape imposibil, dar m-am intors. Mereu o voi face.
Barbatul incuviinta din cap la vorbele spuse de Kiriu. El isi intoarce privirea spre Riki incercand sa desluseasca in acei ochi negri intentiile pe care le avea, probabil era prima data cand vedea o fiinta umana. Acesta incepe sa rada cu pofta apoi spune :
- Fiule, nu toti oamenii arata asa batuti de soarta cum sunt eu. Am avut marele ghinion sa trec prin mai multe la viata mea, si toate intamplarile acelea nesabuite si-au lasate semnele pe trupul meu. Pana si vocea mea s-a schimbat, s-a transormat. Dar oamenii nu sunt asa, crede-ma. Probabil este prima oara cand vezi unul.. Ai incredere, noi nu distrugem mana care ne ajuta.
Tanarul vampir il priveste fara a schita vreun semn pe fata, era destul de suprins de vorbele pe care i le spuse. Era pentru prima oara cand i se datea ocazia de a vedea un om? Nu chiar.. si el fusese om candva, dar nu isi mai amintea cum era inainte. Intr-un moment de gandire chiar ajunsese la concluzia ca toti acesti oameni se transformasera si erau astfel in acest an, 3000.
Vampirul Kiriu merge catre fiul sau punandu-i un brat peste umar, si ducandu-i mana pe capul sau. Isi despica degetele si incepe sa ii frece parul, de parca ar fi fost un mic pusti ce tocmai facuse o mica fapta interesanta. Era un sentiment nou intalnit, pentur prima oara cand acesta ii arata atat de multa familiaritate, pentru ca deja legatura lor devenise mai puternica, iar bataile inimii le puteau auzi de parca erau ale lor, sangele fierbea si fiecare miscare pe care o facea putea fi simtita dinauntrul celuilalt.
Cine este acea noua creatura ce a venit aici? Domnul Kiriu vine intotdeauna singur, ciudat este sa aduca pe cineva in vizita. Oare un alt om batut de soarta acestei evolutii cum suntem si noi? - Vorbele acestea fusesera spuse de o tanara ce se afla in spatele unui copac existent in acea " prapastie ". Privea uimita noul vizitator, si se intreba cu ardoare : Cine era ? . Fusese cucerita de frumusetea lui orbitoare, de ochii sai patrunzatori si parul ametitor, un singur moment a trebuit ca inima acesteia sa bata cu acceleratie si ochii sa ii straluceasca. In timp ce privirea sa era atentionata asupra baiatului, acesta isi trece limba peste coltii existenti in interiorul gurii sale, lasand un strop de sange sa cada pe acestia, din propria-i limba. Priveste parca in vid, iar razele soarelui ii mangaiau subtil albeata coltilor.
Fata acum ascunsa dupa acel copac inghite in sec si isi spune in propriul gand : Este un Vampir! ...
- Ma scuzati, domnule. Dumneavoastra sunteti Anz sa inteleg? Spuse tanarul vampir in timp ce isi acoperea coltii cu buzele rosiatice.
- Da, eu sunt. Si sper ca si tu sa poti avea incredere in noi, cum si noi avem incredere in voi. Domnule Riki Unimia.
Tanarul zambeste calm, lasand putin capul in jos. Apoi il ridica spunand :
- Riki este de-ajuns, dar o singura nelamurire in privinta existentei voastre aici. Cine este acea creatura ce se ascunde dupa acel copac, de parca ale noastre ganduri si vorbe ar fi periculoase pentru aceasta. Daca am fi vrut, am fi putut strapunge copacul fara vorbe. Oamenii... Voi sunteti cu adevarat niste creaturi interesante.
Batranul, intelegand aluzia baiatului, ii face semn domnisoarei sa se apropie. Se zareste de aceasta data o tanara inalta cu parul castaniu si cu un zambet timid. Obrajii sai parca luasera foc iar inima batea mai intens ca oricand. Privirea sa incerca sa o evite pe aceea a tanarului vampir, stia un singur lucru, daca l-ar fi privit dorinta sa ca el sa ii suga sanegle s-ar fi accentuat iar venele ar fi sarit singure in coltii baiatului. Nu se putea opri, sangele dorea sa fie absorbit de el, si doar de acesta...<<