Vampire Domination

[Trix]

:X damn it. Deci, nu ma asteptam ca Riki sa fie chair fiul adevarat al lui Kiriu. Sincer, asta da dezvaluire si... cu atata simplitate...
Sa fiu sincere, de data asta nu stiu daca ai gresili, poate doua de tastare, nu le stiu pentru ca am fost prea absorbita sa citesc. Imi place evolutia care are loc in fic, se vede si o progresare in opinia mea pentru ca te bazezi si pe alte cuvinte decat cele " normale ". Imi place ^__^ si m-ai impresionat intr-un mod foarte placut.
I`m waiting for the next chapter:X
Sa ai inspiratie! huggies and kisses.

[Teh]

Well Riki este fiul lui Kiriu.Hmm si nu este yaoi fic'ul :D Stiu ca a parut asa in anumite scene dar sunt doar sentimentele pe care le pot avea, tata - fiu. Si legatura de sange ce ii uneste, lucru important pentru ca acestia sunt vampiri.
Oricum va multumesc foarte mult pentru comentarii si in special pentru ca imi cititi ficul. Poate e cam devreme dar am venit cu urmatoarea parte a capitolului 5 ^^'

Capitolul 5 : Legaturi puternice { Part 2 }

>> Niciun alt cuvant sau o alta explicatie. Totul era clar precum si apa ce izvoraste de unde ochiul , oricat de dezvoltat ar fi , nu o vede. Da, erau directe vorbele si totul era atat de clar ce parca ar fi sunat mecanic si desprins din sentimentele de buna vointa, dragoste.. Si alte minunatii cu suflet . Dar era de la sine inteles ca asa nu putea fi, si nici nu era. Erau vampiri, iar acestia mai presus ca orice inteleg fara a mai intreba. O singura explicatie este de ajuns pentru orice creatura cu acei colti insetati de sange, ce se respecta bineinteles.
Pentru un moment am crezut ca as fi vrut sa il intreb : Unde mergem? Ce facem? Spunem mai multe despre mama mea! Cum v-ati cunoscut? . Credeam ca vreau sa intreb asta, dar chiar si aceste ganduri au fost eliminate din mintea mea. Pentru ca acestea nu salasluiau in idealurile ce alergau prin colturile mintii mele. Erau banalitati pe care nici macar eu nu le puteam rosti, si nici dorinta pentru asta nu aparuse. Parca evoluasem dintr-o data, fara a stii... Era ciudat dar aceste ganduri imi treceau prin minte. Mintea imi vorbea fara ca eu sa fiu constient de acest lucru... Sangele imi fierbe si simt o dorinta nebuneasca de a gusta lichidul rosiatic...
- Riki?! S-a intamplat ceva?
Baiatul tresare la auzul acestei intrebari. In mintea sa existau atatea ganduri si cuvinte ce parca singure se creasera. Isi spusese singur acele lucruri si parca i se intiparisera, fara a vrea, in minte.
Dar gandul nu-i mai statea la asta. Se intoarce catre barbatul ce se afla langa el in automobil. Zambeste copilaros si inchide ochii, in timp ce zambetul ii era afisat pe fata sa palida. Deschide ochii mentinandu-si ferm zambetul pe fata.
- Nu, nu s-a intamplat absolut nimic. Imaginatia se joaca cu mintea mea. In interiorul capului meu cuvintele isi fac jocul si se pun in concordanta cu o alta personalitate,din subconstientul meu. Nu inteleg ce mi se intampla, dar odata cu trecerea timpului trece. Inconstient, cum a si aparut.
Tanarul vampir spusese aceste lucruri inca cu acel zambet pe fata. Nu stia nici macar acesta de ce frumusetea sa interioara fusese descoperita dintr-odata cand aflase ca Unimia Kiriu era cu adevarat tatal sau. Se intamplase totul atat de repede, fara alte explicatii stupide si enervante. Era atat de dulce, pentru ca o explicatie rationala, la obiect si neinflorita era cea mai usor de inteles. Asa erau vampirii, creaturile insetate de sange, directe si fara ocolisuri. Zambetul lor usor de realizat si gandurile filosofice erau normale, pentru aceste creaturi devenite de-a lungul secolelor normale .
- Evolutia este singurul lucru ce te face sa gandesti asa. Nu mai esti un copil, ciudat cum totul se misca in Univers, pe Cometa si in tot jurul nostru. Solul, aerul si chiar si sangele ce salasluiesc aici nu pot fi strapunse de vointa noastra. Pentru ca acest lucru nu ne mai intereseaza. Devenim concentrati asupra unui singur lucru, celelalte devin vide , si se pierd in abis. Nu este oare aceasta evolutie o cale spre distrugerea celor din jurul nostru? Cu timpul intelegem ceea ce gandeam in trecut si gandim lucruri pe care le vom intelege doar dupa ce vom trece mai departe.
Kiriu privea drumul ce se afisa in timp ce acesta conducea masina. In timp ce ii vorbise fiului sau nu ii urmarise privirea. Era atent la drumul sau. Stia oricum ceea ce gandea, daca zambea si ceea ce simtea. Pentru ca acele legaturi ii dateau voie sa vad prin el si chiar si prin sufletul sau.
* Au mers cu masina inca 20 de minute de cand de la mica discutie. Nu mai scosesera alte vorbe, li se pareau inutile. Era totul mult prea clar pentru ca altceva sa mai fie readus in discutie. Ajunsesera intr-un loc ciudat, ce parea a fi din anii trecuti. Erau in zona niste locuinte ce salasluiau din anul 2400. Erau atat de ciudat cnstruite. Trecusera sute de anii peste ele si multe petice, scanduri si caramizi fusesera indesate in ele. Acoperisurile pareau sa cada in orice moment existent acum, dar nu o faceau. Erau totusi mai rezistente decat pareau. Posibilitatile acestor oameni erau cu sigurante sub limita.. Oameni? Da, erau acele creaturi frivole si acei sclavi ai Superiorilor, ce aveau mai mare nevoie de ei ca oricand.
- De ce m-ai adus aici? Intreaba tanarul vampir in timp ce admira acele locuinte, pentru el erau monumente istorice. Salasluiau de atatea sute de ani, si chiar se putea locui acolo. O mare admiratie il cuprinsese si o dorinta nebuneasca de a explora locurile si pe cei ce se aflau in zona. Curiozitatea ii invadase spiritul insa expresia fetii era inca indiferenta, fara a schita vreo urma de curiozitate. Mostenise acest caracter de la tatal sau, acum ii era clar. Era adevaratul sau tata..
- Pentru ca am incredere in tine. De mult timp locuiesc aici anumite fiinte, oameni adevarati. Am avut mereu grija de ei pentru a putea trai. Sunt sclavi ai umanitati, carora le-am promis ca ii voi ajuta si salva din aceasta viata. Dar ceea ce am putut face a fost sa le las acest pamant pe care pot sa locuiasca. Ar fi trebuit sa fie un loc uitat de lume cu atatea " monumente " invechite. Dar pare a fi cel mai bun colt in care se pot refugia, si "trai " in adevaratul sens al cuvantului. Muncesc, si sunt platiti pentru asta. Aceasta este categoria de sclavi existenta pe aceasta Cometa. Vom putea oare sa ii aducem macar in acest stadiu si pe ceilalti? Fara a mai fi inchisi in acea parte de jos a solului pentru a munci, si a nu fi vazuti de vampirii ce nu se pot controla, impotriva dorintei de sange. Noi putem bea de la ei, acel lichid rosiatic doar daca ne dau voie.. Altfel incalcam Legea Vampirilor,si toate Mandatele impuse de-a lungul anilor. Dar ei nu ne cer niciodata asta. Sunt oameni.
Riki il privea destul de induiosat pe tatal sau ce spusese acele lucruri cu toata seriozitatea posibila. Ii legau mai multe ca niciodata, pentru ca amandoi existau. Si de aceasta data, pentru acest scop. Avea incredere in el, gandea ca trebuie sa il rasplateasca. Nu ca trebuie..doar pentru ca aceasta era dorinta lui. Sa fie alaturi de tatal lui, si visurile aceluia.. devenea si idealul sau. Sa duca mai departe acel nume fara a mentiona lucrurile marunte din viata. Avea incredere in el...
Avand acele ganduri si acea privire blanda, baiatul se inarmeaza cu o puternica seriozitate pe propriul chip si spune :
- Te voi ajuta ! <<

[Trix]

Gata, m-am luat prea mult cu yaoi-ul si am uitat sa mai trec pe zup saptamana trecuta T_T
Asa, revenind la fic.
O da... imi place de Riki, chiar foarte sweet<33
Si aici... mi-a placut foarte mult ultima fraza.

" - Te voi ajuta ! "

Doamne, ce dulce a fost aici, si atata vointa in vorbele sale:X
Si Kiriu e genul de tata pe care ar vrea sa il aiba orice fiu, chiar oricine. Se vede ca tine si la oameni si stie absolut ca stie ce face. Imi place ce personalitate i-ai dat. <33

Per total, mi-a lacut capitolu`, chiar ma intrebam in timp ce citeam unde il va duce? Oricum, ai zis ca ai idei pentru capitolu` 6 deci... pune-te si scrie!!!
See ya next time:) huggies & kisses.

[Teh]

Ok, Ok. Am scris capitolul 6, deşi nu mi se pare prea stralucit. Sper să fie cât de cât acceptabil. So, lectură placută.

Capitolul 6 : Stravechea Generatie.

>> Puterea de a merge mai departe fara a intreba si fara a spune un cuvant, este o indiferenta grava, existenta in aceasta lume fara nelamuriri si semne de intrebare, o realitate ce parea imposibila in trecut, magie purtata de vantul realitatii si dusa intr-o regiune din care nu mai poate fi smulsa. Inmultita fara incetare si fara alte scopuri, doar pura existenta si etapa de perpetuare a intregii lumi. Indiferent de creatura, cat timp exista este reala.
Viata pe un fir de ata nu este la fel de interesanta precum este aceea pe intregul sol, munca depusa cu sudoare si fara oprire, pentru ca totul sa decurga normal si sa nu fie nevoie o anumita pedepsire corporala sau morala. Gandurile intunecate patrunse din adancul intunericului, abisul acoperind intreaga lumina ce salasluieste in fiecare zi pe intinsul Cer, ce drept au cei ce se numesc Superiori sa persecute pe aceia ce se numesc Oameni? Pentru ca aceia detin controlul in Univers..
In acelasi loc, ce parca era parasit de veacuri si alungat de toate creaturile exisente, pe pamantul ce semana cu o prapastie istorica, un omagiu adus stramosilor ce parca inca nu au murit. Dar cum puteau fi numiti stramosi? Misterul adus dinaintea intrebarilor si fara forta, sa mergi mai departe, pana ce toata vlaga ta va fi strapunsa de singurul gand de a nu reusi, aceasta este viata reala pe care un om adevarat o duce, o povara ce o poarta pe umerii sai pana la sfarsitul sau. Era normal in acea perioada, ireveribil dar totusi venisera acolo pentru a strapunge acest fapt, a lupta pentru dreptate si a-i face pe cei din jur sa vada speranta. Pentru ca speranta era singurul lucru ce ii ducea mai departe, iar dragostea nu o aveau decat pentru semenii lor. Asa oare trebuia sa fie? Unii chiar nu se puteau stapani.
Baiatul cu parul negru si ochii asemenea parului statea in fata acelui complex uitat de lume impreuna cu tatal sau, vampir. Il privea, imediat dupa ce ii soptise acele vorbe, acelea ca il va ajuta. Vampirul il privea destul de calm si fara pic de uimire pe chipul sau. Parca acesta stia ca acest lucru avea sa se intample, nimic neprevazut ci pura evolutie a lucrurilor. Asa cum totul trebuia sa se intample, pentru ca lucrurile merg mai departe indiferent de pierderi.
Dupa lungi secunde de priviri intense si pline de intelesuri, o realtie aprinsa de tata- fiu, un barbat inalt pe al carui chip se puteau vedea vremurile grele, si munca pe care o depusese. Pielea de pe fata era plina de riduri iar ochii aveau tendinta de a iesi din orbita, desi nu parea sa aiba mai mult de 50 de ani, era un om batut de anii grei prin care trcuse. Acest lucru se putea vedea si pe mainile sale batatorite si miile de zgarieturi ce salasluiau pe trupul sau. Erau adanci, parca impletite in propriile vene, iar vocea sa parea a fi fost transpusa multor transormatii genetice, iar acum de abia si-o putea regasi. Era blonav, era batran din cauza luptei aprige pe care o dusese in parcursul acestor vremuri.
- Anz, scuza-ma ca nu am putut aparea in ultima perioada. Mi-a fost aproape imposibil, dar m-am intors. Mereu o voi face.
Barbatul incuviinta din cap la vorbele spuse de Kiriu. El isi intoarce privirea spre Riki incercand sa desluseasca in acei ochi negri intentiile pe care le avea, probabil era prima data cand vedea o fiinta umana. Acesta incepe sa rada cu pofta apoi spune :
- Fiule, nu toti oamenii arata asa batuti de soarta cum sunt eu. Am avut marele ghinion sa trec prin mai multe la viata mea, si toate intamplarile acelea nesabuite si-au lasate semnele pe trupul meu. Pana si vocea mea s-a schimbat, s-a transormat. Dar oamenii nu sunt asa, crede-ma. Probabil este prima oara cand vezi unul.. Ai incredere, noi nu distrugem mana care ne ajuta.
Tanarul vampir il priveste fara a schita vreun semn pe fata, era destul de suprins de vorbele pe care i le spuse. Era pentru prima oara cand i se datea ocazia de a vedea un om? Nu chiar.. si el fusese om candva, dar nu isi mai amintea cum era inainte. Intr-un moment de gandire chiar ajunsese la concluzia ca toti acesti oameni se transformasera si erau astfel in acest an, 3000.
Vampirul Kiriu merge catre fiul sau punandu-i un brat peste umar, si ducandu-i mana pe capul sau. Isi despica degetele si incepe sa ii frece parul, de parca ar fi fost un mic pusti ce tocmai facuse o mica fapta interesanta. Era un sentiment nou intalnit, pentur prima oara cand acesta ii arata atat de multa familiaritate, pentru ca deja legatura lor devenise mai puternica, iar bataile inimii le puteau auzi de parca erau ale lor, sangele fierbea si fiecare miscare pe care o facea putea fi simtita dinauntrul celuilalt.
Cine este acea noua creatura ce a venit aici? Domnul Kiriu vine intotdeauna singur, ciudat este sa aduca pe cineva in vizita. Oare un alt om batut de soarta acestei evolutii cum suntem si noi? - Vorbele acestea fusesera spuse de o tanara ce se afla in spatele unui copac existent in acea " prapastie ". Privea uimita noul vizitator, si se intreba cu ardoare : Cine era ? . Fusese cucerita de frumusetea lui orbitoare, de ochii sai patrunzatori si parul ametitor, un singur moment a trebuit ca inima acesteia sa bata cu acceleratie si ochii sa ii straluceasca. In timp ce privirea sa era atentionata asupra baiatului, acesta isi trece limba peste coltii existenti in interiorul gurii sale, lasand un strop de sange sa cada pe acestia, din propria-i limba. Priveste parca in vid, iar razele soarelui ii mangaiau subtil albeata coltilor.
Fata acum ascunsa dupa acel copac inghite in sec si isi spune in propriul gand : Este un Vampir! ...
- Ma scuzati, domnule. Dumneavoastra sunteti Anz sa inteleg? Spuse tanarul vampir in timp ce isi acoperea coltii cu buzele rosiatice.
- Da, eu sunt. Si sper ca si tu sa poti avea incredere in noi, cum si noi avem incredere in voi. Domnule Riki Unimia.
Tanarul zambeste calm, lasand putin capul in jos. Apoi il ridica spunand :
- Riki este de-ajuns, dar o singura nelamurire in privinta existentei voastre aici. Cine este acea creatura ce se ascunde dupa acel copac, de parca ale noastre ganduri si vorbe ar fi periculoase pentru aceasta. Daca am fi vrut, am fi putut strapunge copacul fara vorbe. Oamenii... Voi sunteti cu adevarat niste creaturi interesante.
Batranul, intelegand aluzia baiatului, ii face semn domnisoarei sa se apropie. Se zareste de aceasta data o tanara inalta cu parul castaniu si cu un zambet timid. Obrajii sai parca luasera foc iar inima batea mai intens ca oricand. Privirea sa incerca sa o evite pe aceea a tanarului vampir, stia un singur lucru, daca l-ar fi privit dorinta sa ca el sa ii suga sanegle s-ar fi accentuat iar venele ar fi sarit singure in coltii baiatului. Nu se putea opri, sangele dorea sa fie absorbit de el, si doar de acesta...<<

[Trix]

Well, well... sorry for the late, really sorry.
Revenind, nnu inteleg cum poti sa zici ca nu iti place? Sa fiu sincera, pe mine una m-a impresionat intr-un mod extrem de placut.
Sa fiu sincera, inceputul a fost foarte dragut, ma pierdeam prin descriere, iar felul in care Riki a purtat discutia cu Anz a parut foarte... intelectual, mi se parea ca e un om de afacere.
Sunt curioasa sa vad cine e cea tanara domnita^^ bwhaha, curiozitatea ma omoara.
Mai ai cetava repetitii si ceva greseli de tastare dar in rest e ok, chiar imi place cum ai descris in acest capitol. Sper ca si urmatorul sa para la fel.
Waiting for the next chapter^__^ huggies & kisses!

[Teh]

Şi am scris şi eu continuarea ficului, de abia acum am scris-o. Scuze pentru greşeli, te previn pentru că nu m-am uitat peste capitol şi nu ştiu ce greşeli am facut. So accept orice comentariu.
Multumesc Aether-chan că îmi citeşti ficul, că îţi place şi continui să comentezi. Sper să nu îţi dezamagesc aşteptarile.
Deci, capitolul 7.

Capitolul 7 : Rasaritul

Departe de gândurile acute ale inteligentei şi spiritul refractar al ideilor accentuate de fiecare secundă de gândire, depăşind geniul şi lasând detaliile minore, ce pareau catastrofale, de o parte razele soarelui reuşesc să se strecoare printre ferestrele laboratorului aflat în centrul oraşului. Printre razele de soare ce strapungeau cu lumina lor liniştea întregii încaperi, se aflau destul de multe aparate rasfirate pe mesele încaperii. Pe scaunul aflat în centrul acesteia se afla un tânar cu parul roşcat ce purta un halat alb pentru lucrul imposibil de evitat cu substantele chimice şi procesele de transformare obişnuite, ce aveau loc zilnic într-o institutie specializată pentru acest lucru. Barbatul purta o pereche de ochelari subtiri ce pareau a fi mai mult pentru estetică ci nu pentru îmbunatăţirea vederii, ochii sai erau închişi iar culoarea acestora nu putea fi zarită, însă un moment de neglijenţă în care acesta face o mişcare greşită, razele soarelui îi patrund în lentilele prezente în rama ochelarilor şi lumina îi acaparează ochii ce de această dată tind să se deschidă printr-o mişcare destul de bruscă. Priveşte ferestrele şi realizează că era deja dimineaţă. Soarele îşi facuse aparitia pe bolta cerească dar acesta încă se afla în laboratorul sau. Adormise acolo în timp ce lucra pentru un nou proiect, alte noi retele prin care putea să îşi dovedească geniul şi să fie remarcat în întreg Universul. Scopul fiecarui om de ştiinţă, de a excela într-un singur domeniu şi într-o singură parte a vietii, ce includea cariera. Restul pentru aceştia era doar o ramură neinteresantă şi fară pic de importanţă, ce nu se putea ridica la maretia inteligentei acelora. Aceaşi lege era aplicată şi pentru vampirii interesati de ştiinţă, ce în ultimele veacuri fuseseră destul de multi. Însă atunci când eşti vampir lucrurile se schimbă, începi să te gândeşti la mai mult decât succesul în carieră, pentru că ajuns deja în anul 3000 singurul lucru admirabil în care puteai succede erau categoria oamenilor, să fi rugat de o fiinţă muritoare, juvenilă să îi absorbi sângele din vene, dar apoi.. un fapt imposibil în acest an.
Ochii roşii ai barbatului vampir licareau mai puternic ca oricând, trecuseră atâtea zile de când nu mai ieşise din acest laborator, avea nevoie de o oarecare escapadă, să fugă din mediul în care singur se închisese. Îşi dă jos ochelarii, punându-i pe una din mesele existente în încapere apoi îşi aruncă halatul în cuierul aflat în partea stângă a camerei, lângă uşă. Cu nişte paşi destul de lenti acesta merge, deschizând ferm uşa. Iese din laborator şi se grabeşte catre lift.
- Bună dimineata domnule Yiaoi! Fata cu ochii aceia minunati îi vorbise, asistenta sa. Era o fată destul de interesantă, pentru un vampir. Deşi cam prostuţă şi credulă. Tot ce se mişca în jurul ei avea legatură cu pasiunea şi chimia, ce nu era asta nu exista. Uitase de fapt că nu asta înseamnă să traieşti. Era deja o creatură pierdută în propriile sale idealuri.
- 'neata Izza.
În ochii fetei se aprinse o lumină necunoscută până acum în timp ce îl privea pe şeful sau păşind în lift şi apasând pe butoanele ce duceau la parterul cladirii. De când se angajase aceasta aici, doar de două ori avusese ocazia să i se spună acel " neata " fară formalitate. Ştia că acesta punea ceva la cale, probabil un nou proiect. Acest lucru era ceea ce credea tânara, dar asta era mai putin important. Îi vorbise frumos, era în toane bune deci firma avea să prospere. Singurul lucru la care, un angajat pierdut în propia muncă, se putea gândi.
Ajuns în fata cladirii acesta se urcă în maşină şi accelerează. Îşi continuă drumul catre propria sa locuinţă şi intră destul de repede în aceasta lasând în urmă un zâmbet încântator deşi putin malefic. Ajuns în dormitorul sau acesta se aruncă în propriul sau pat şi încearcă să adoarmă, însă liniştea îi este strapunsă de sunetul telefonului, destul de enervant. Fară a se eschiva, raspunde calm ca întotdeauna, cu o seriozitate enervantă.
- Bună dimineata!
- Bună !! Ce faci Aki? Nu am mai vorbit de mult. De ce nu m-ai sunat? de ce nu ai mai trecut pe la noi? De ce? De ce? De ce?
Această voce era destul de enervantă, iar glasul acesta parea unul prostesc şi copilaresc, al unei fetite ce parcă încă nu se maturizase, din care prostia nu voia să se despartă. Însă această voce îi facu o placere imensă lui Akiru încât zâmbi destul de fericit la auzul acestei voci.
- Îmi pare rau Abi, unchiul a fost cam ocupat în ultima vreme. Dar promit să trec pe acolo cât de curând şi să te aduc în visită la mine. Este Ok aşa?
- OK, atunci nu te mai retin. Te aştept mâine pe aici. Pa !
Fară a mai putea spune şi alte cuvinte roşcatul s-a trezit cu telefonul închis în nas. Însă nu dă importanţă acestui detaliu minor, încât pune capul pe pernă şi adoarme instantaneu.
***
În faramitele timpului aruncate la voia întâmplari pe meleagurile întunecate ale Universului şi cele luminate din fiecare colţ al diferitelor Galaxii, peste vorbele marete şi cuvintele glorioase, se puteau încă zari privirile binevoitoare ale oamenilor ce încă aveau credinţă că lucrurile vor lua o întorsatură placută şi în favoarea lor. Ce se întâmpla oare atunci când unul dintre ei aspirau spre altceva ce nu era lupta pentru dreptate ci mai degrabă o alianţă inconştientă cu presupusul duşman? Urma să fie pura şi inocenta salvare a comunităţii umane sau distrugerea completă a acestora prin daruire conditionată? Probabil că niciun detaliu nu putea lamuri lucrurile în mintea fiecarei persoane, pentru că odată întiparit în minte, un gând nu poate fi scos atât de uşor. Aceasta era o lege ce lucra destul de bine atât la oameni, cât şi la vampiri.
Riki, vampirul pe jumatate împreună cu tatal sau, vampirul de sânge pur, se aflau încă în Valea Oamenilor, amenajată într-un fel sau altul de catre cei din familia Unimia pentru acele fiinte greu de protejat. Purtând acea discutie despre creatura aflată în spatele copacului, aceasta facânduşi aparitia încerca cu disperare să îşi ferească privirea de cea a tânarului vampir. Coltii sai erau uşor de zarit printre buzele rozalii şi catifelate ce îţi dadeau o dorinţă arzatoare de a le saruta, şi a le curpinde printr-o muşcatură agresivă. Parul tinerei era castaniu pur, era lung până la şold acoperindu-i întreg spatele. Ochii acesteia erau plini de speranţă şi fară îndoială mai puri ca orice alt lucru existent în acea perioadă nefavorabilă fiintelor umane.
Vazând că tânara nu avea de gând să se apropie vampirul ia atitudine spunând :
- Eu nu muşc oameni fară permisiunea acestora domnişoară... Ar fi trebuit să ştiti deja asta.
Acesta era lucrul de care se temea tânara, de dorinta apasatoare ce pusese stapânire peste ea. Dorea să fie muşcată de coltii stralucitori ai baiatului, să îi zâmbească şi să o învaluie de acele vorbe dulci şi inteligente de care datea dovadă de fiecare dată când spunea ceva. Se comformează şi se apropie de ceilalti, cu o privire încă pierdută ce încerca să se ferească de cea a lui Riki, ar fi putut provoca un adevarat haos, o singură privire inocentă.
Fară a-l privi în ochi şi cu obrajii îmbujorati tânara spune :
- Eu sunt Lilipi Anataka, îmi pare bine domnule...
Numele acesta era destul de neîntâlnit în acele vremuri şi acele îmarejurari, dar vampirului îi paru cel mai frumos nume pe care îl întâlnise vreodată.
- Eu sunt Riki, Unimia Riki. Îmi pare bine să te cunosc Lilipi. Eşti o fire încântatoare.
Vorbele sale îi atacau profund inima slabă ce parcă o atingeau, o mângâiau şi o faceau să stresară înainte de a fi trezită din acel vis imposibil.
- Este fiul meu Pi, sper să lucrati bine împreună. El mă va ajuta cum am facut-o şi eu până acum, vom lucra împreună.
Potrivirea de nume nu era întâmplatoare, ci mai mult de atât erau tată şi fiu. Acestea erau probabil gândurile fetei considerând după expresia fetei, cam nedumerită.
Continuară să apară unul câte unul, apoi o întreagă multime de fiinte umane se aflau în jurul baiatului. Îi era greu să fie printre aceştia, îşi amintea vag cum era să fi uman, ştia doar că a fi vampir este o pasiune mai puternică decât propria voinţă iar umanitatea însemna captivitate. Alegea jumatatea tatalui sau.
Ramurelele de sticlă create artificial nu se puteau compara cu naturaletea ce salăşluia în pura natură. Rasaritul avea acelaşi înteles peste tot, însă fiecare îl interpreta aşa cum îi cerea sufletul. Departe de inconvenientele celorlalti soarele îi încalzeşte pe toti în mod egal, pentru că aceştia deşi sunt diferiti sunt la fel, deşi sunt paraleli, se interesctează. Mai presus de legile fizicii şi departe de a spune întregul adevar se aflau sentimentele fiecarei persoane, ce straluceau în sine aşa cum şi primele raze de sare orbesc întreg curprinsul. Razele purificatoare şi aducatoare de minuni într-o perioadă în care totul parea pierdut...

[Trix]

Nu ai pentru ce. Ti-am spus ca imi place si am sa continui sa trec pe aici, doar sa-mi amintesti cand postezi:p eu nu prea ma uit... Asa, let`s see...
Greseli ce am vazut...
accentuate de fiecare secundă - cu fiecare secunda
La a doua propozitie din capitol, te-ai repetat la incaperii, un sinonim ar fi fost potrivit.
- 'neata Izza. ---> - 'Neata :p
... m-ai sunat? de ce nu ai mai trecut.. => De ce...
- Îmi pare rau Abi... - era sa ma pacalesti sa cred ca e Abi, dar presupun ca ai vrut sa spui Aki:p
Well, nu ai avut multe greseli, doar de tastare, presupun, la gramatica nu m-am uitat, eu o uras. Ca de obicei, mi-a placut ficul pentru ca in mare parte ai descris despre umanitate si lucruri asemanatoare. Inceputul partii a doua a fost mirific, te-ai exprimat cat se poate de bine, pur si simplu, m-am indragostit de partea aia:X ahh, mi-l lasi mie pe Riki? :D Te rog, a asa de sweet.
Btw, nu ai gasit nume pentr fata aceea? :)) >.> eu nu il pot retine.
Oricum, mi-a placut si sper sa mai scrii cat mai repede.
See ya next time, huggies^^

[~angelino~]

Omg!In sfarsit am terminat de citit ficul :)) Mi-a dat dureri de cap .
Bravo tu ,Ninno!You go girl :)) .Felicitari pentru alte capitole reusite.Nu mai iau in calcul si greselile de tastare ^_^..Eu vorbesc :D
Love is in the air =P~ Riki...*gulp* vreau vampiri :X
Pune repede continuarea :D astfel..de bombardez pe mess.muhahahaha!
Succes in continuare .Introdu si cativa vampiri rai muhahahaha! >:)
Bye bye sysss :* :* :* :* *hugs* and *kisses* ;;)

[Teh]

Multumesc tuturor de comentarii :). Scuzati-mi întârzierea.. am venit cu urmatorul capitol.
By the way Aether, era Abi acolo, o să vezi în capitolul ăsta, este doar prescurtarea numelui :).

Capitolul 8 : Libertate.

* Cândva, în Univers a existat o singură particulă, dar aceasta curând nu a mai fost una, s-a înmultit din propriile-i trasaturi şi aşa a luat naştere o a doua particulă, una după alta au devenit sute, mii şi apoi infinite. Se dispersau în spatiu, nu mai puteau trai la o laltă aşa că şi-au creat fiecare un tarâm propriu, au împartit Universul, au creat galaxii, planete, comete şi meteoriti.. ca în cele din urmă să apară şi viata.
Viata era acum doar la cheremul celor ce mureau, pentru ceilalti acest termen nu era cunoscut. Doar fiintele umane, numite chiar oameni, puteau spune ce este acea viaţă şi cu toate acestea erau cei mai îndurerati îcât ar fi dorit să nu o cunoască niciodată.
Razele soarelui se aşterneau în aceaşi Cetate din Japonia, în fata unei vile se afla o tânară domnişoară. Deşi soarele era pe cer sclipind, norii erau prezenti ceea ce îl facea uneori să dispară printre finetea şi puritatea acestora. Fetita aflată în fata acestei locuinte avea un par lung ce îi venea până la genunchi, în partea din spate. Avea un breton ce statea deasupra ochilor fară a-i intra în aceştia, ce erau de un negru magnific, te puteai pierde în aceştia. Nu aveau niciun pic de albeaţă sau stralucire, erau adânciti într-un abis al umbrelor. Privirea sa deşi parea perversă era una inocentă. Coltii sai puteau fi zariti cu uşurinţă când aceasta îşi trece limba peste buzele însângerate. Începe să schiteze un zâmbet pe fata sa albă ca varul şi păşeşte înauntrul locuintei, fară macar să îşi anunte prezenta.
Merge pe scarile aflate pe holul larg, în timp ce îşi târa picioarele pe trepte a putut zari tablourile rasfirate pe peretii albi. Unul dintre ele o schita pe aceasta. Avea aceaşi faţă, aceaşi privire deşi se întâmplase cu multi ani în urmă. Mintea sa era pierdută într-un spatiu necunoscut al ratiunii când o voce o face să iasă din acel labirint al amintirilor. Trupul sau tresare şi privirea îi devine neliniştită. Îşi ridică capul şi în ochii sai apare acel barabat înalt cu parul roşcat şi ochii asemenea, aşezat în susul scarilor. O priveşte parcă prins într-unul din visele greu de patruns, de parcă tacerea ar fi fost cuvântul cheie între aceştia. Decide însă tânara copilă să spargă acest glob silentios. Ura liniştea şi sunetul enervant al gândurilor, nu voia să mai audă alte gânduri care nu erau ale ei, era o povară mult prea grea pentru aceasta.
- Akiiiiii!! Spunând aceasta, doar strigându-i numele îi sare în brate, parcă doar într-o fractiune de secundă. Fară să îşi dea seama cei doi au stat lipiti unul de celalalt pentru câteva minute, îndelungate.
- Nu ai crescut deloc, tu chiar vrei să ramâi la vârsta asta? Akiru îi spuse aceasta cu o privire rautacioasă închipuită, printre acestea se ascundea un râset cristalin ce nu dorea decât să glumească, cu singura persoană cu care putea face asta cu adevarat. Se priviră din nou, ochii lor parcă se contopiseră pentru un minut, când în mintea fetei aparură gândurile : " Oare ce mai pun la cale acei Unimia ? ..."
- Aki... Ce se întâmplă cu... cei din neamul Dark, familia Unimia?
Auzind aceasta barbatul înghite în sec. Parea că uitase complet de puterea miraculoasă pe care o are domnişoara vampir din fata sa. Albeata de pe fata acesteia îi ascundea furia, şi neliniştea. Curiozitatea îi macina ochii negri, parcă ar fi fost gata, în orice moment, să devoreze cuvintele ce urmau să îi fie date drept raspuns.
- Abeila... L-am vazut acum ceva timp pe Unimia Kiriu. Întâmplarea a facut, mai mult sau mai putin, ca noi să ne întâlnim. Am discutat probleme scurte, şi la obiect. Despre oamenii pe care îi protejează; comunitatea noastră... după cum bine ştii, nu este de acord cu acest lucru. Credem că viata oamenilor nu este necesară, pentru că nu le aduce decât suferinţă, şi nu avem de ce să îi salvam. Desigur că cei ce fac parde din Neamul Dark au crezut mereu că nu este aşa, şi încă şi-au pastrat această parere. Nu au de gând să renunte, ci chiar să lupte pentru asta. Eu doar...Nu voiam să ştiu, până acum o perioadă.. Dar acum sunt extrem de curios, oare ce vor pune la cale?
Fata cazu câteva momente pe gânduri, pentru aşi lasa gândurile în ordine. După care pe fata sa se aşternu o expresie de nelinişte şi curiozitate, amestecată cu multă blândete.
- Un singur lucru aş vrea să ştiu... Ce face.. Riki?
Tacerea se aşternu peste aerul aflat în cameră, erau patrunşi de o patură silentioasă.
- Vocea ta nu vrea să spună, dar mintea ta vorbeşte : Nu ştiu de Riki, dar Kiriu...Are încredere în el. Oare crezi că se poate asta unchiule? Riki este doar o jumatate din noi..., şi tot odată, mai presus ca oricare dintre noi. Într-o zi va ajunge mai departe.. decât am ajuns oricare dintre noi.
Spunând aceasta cei doi se îndreptară spre sufrageria de la parter, pentru a discuta şi alte lucruri. Niciunul însă nu mai aduse vorba de aceia ce îi protejau pe oameni.
*
- Maiestre Anz, maiestre Anz!!! Vocea cristalină a fetei cu parul castaniu putea fi auzit pe întreg fundalul acoperit de linişte, pace şi pustietate. Batrânul se întoarse cu o privire uitată într-o umbră a trecutului. Absent şi parcă absorbit de gânduri raspunde printr-un gest afirmativ, mişcându-şi fata.
- Ianna se simte rau. Cred că de data aceasta nu mai poate fi salvată. Nu pot gasi nimic care să îi îmbunatăţească starea. Tuşeşte mai tare ca oricând, a început să scuipe sânge. Ce oare ar trebui să fac.. eu, în cazul ăsta?
Auzind acestea pe chipul barbatului se aşterne expresia de îngrijorare, şi mai mult de atât teroare. Încearcă să îşi mentină calmul, însă pentru acesta parea imposibil.
- Fiica .... mea.
Atât a putut rosti înainte să cadă pe solul umed din cauza ploii din noaptea trecută. Un ţipat agresiv din partea lui Lilipi adunară câţiva oameni din jurul lor, ce îl ajutară să se deplaseze. Panica începea să se aşterne peste acea vale liniştită, în timp ce doi barbati aratoşi îşi fac aparitia în aceaşi Vale pierdută a Oamenilor. Tânarul cu parul negru, abisal, privea pierdut în zona în care se afla fata. Îi citea panica aşternută în ochi, şi toată zarva ce se declanşase în acel culcuş al dezastrului. Cei doi s-au apropiat destul, pentru a întreba ce se întâmplă. Vocile fprp vlagă ale oamenilor erau greu de înteles, claritatea nu mai era de mult punctul lor forte, însă vocea acestei tinere era spectaculoasă, îţi alina urechile.
- Eu...Îmi pare rau domnule, şi domnule Unimia dar.. maiestrul Anz este într-o stare cam rea azi. Fiica lui Ianna se simte tot mai rau...A început chiar să, ei bine - în acest moment ezită până ce continuă - să scuipe.... Sânge.
Spuse aceste vorbe cu mare greutate. Îi era greu să le rostească, ştia că prezenta lui Riki o neliniştea şi că fiecare cuvânt ce l-ar fi putut provoca ar fi facut-o şi pe ea să tremure de placere şi de o dorinţă chiar mai nesabuită ca cea precedentă. Nu dorea să fie panicată, să fie prinsă cu acele gânduri pline de pasiune pe care le avea, îi era greu să îi privească întunericul din ochi sau să fie în preajma sa. Parfumul sau era magnific, mirosea puternic şi totodată dulce, o combinatie erotică cazută din Paradis, ceva angelic.
Kiriu auzind cele spuse de fata cu parul castaniu, preferă să se retragă facându-i semn şi fiului sau să facă acelaşi lucru. Se gândea doar la mirosul de sânge ce parcă deja îl simtea. Nu dorea să cadă şi să devină un pacatos, să atace pe cineva ce a vrut doar să protejeze. Pentru că aceştia erau doar victime, şi mult rau facuse şi înainte ca aceste lucruri să se întâmple. Voia ca pacea să îi domine sufletul.
- Tată...du-te. Eu vreau să vad ce are această...femeie.
Spunând asta merge drept, fară a mai privi pe cei din jurul sau. Nu ştia exact unde se afla încaperea în care era aşezată acea femeie dar urma să se ghideze după simturile sale. În mintea sa gândurile se amestecau, ceva mai puternic decât dorinta de sânge, era ceva ce îi ataca sufletul, puterea de a rezista asupra acestui lucru şi regretul dacă nu ar fi facut ceva ce ar fi putut să o salveze. Un virus predomina în aceste regiuni, probabil că de aceea avea aceasta o anumită boală, necunoscută de oameni. Cu putin noroc ar fi putut scoate veninul din sângele Iannei, ca mai apoi să fie salvată. A jurat în sinea sa să îi protejeze, dacă acum avea să fugă, arata tradarea şi laşitatea. Urma să lupte pentru scopul sau, şi pentru a nu dezamagi pe nimeni.
Aceste gânduri îi putură fii citete în ochi, caci nici tatal sau nici tânara nu îndrazniră să îl oprească.
Merse în camera în care se afla aceea, fară a mai privi înapoi o inspectează, în timp ce aceasta începea să tuşească. Un fir gros de sânge se aşterne pe camaşa sa, din cauza tusei grave pe care aceasta o avea, nu putu o parte din acesta să nu ţâşnească pe îmbracamintea vampirului. Narile îi fură parcă înfundate şi simturile accentuate, ochii i se înroşiră şi privirea îi deveni exotică.
Se abtinu. Îşi trecu mâinile pe bratul stâng al femeii, apoi îl duse la gură, fară aşi folosi coltii pentru a asorbi sângele, scoate uşor un lichid verzui din sângele acesteia, lasându-l să se prelingă pe gâtul sau. Era un lichid toxic pentru fiintele umane, imun pentru cei ce nu dispuneau de mortalitate.
*
Viata avea un aspect continuu, niciodată nu se oprea în acest tarâm jucauş al bautorilor de sânge, oamenii erau piesele de şah iar mutantii marii liberali ai poporului. Până când o nouă şi îmbunatăţită categorie a putut aparu, un vampir ce nu era nici în totalitate un bautor de sânge, şi nici în totalitate om. Era o creatură din două jumatăţi ce avea calităţile ambelor specii. Mai complexe decât orice altceva.
Se darâma totul în jurul simplului gând de a merge mai departe, cladirile imaginare din perspectiva geometrică a iubitorilor de logică, argumentarea fară sens şi rationamentele inutile. Totul parcă începuse să se învârtească în jurul unui glob spart, din care nici macar aerul nu mai dorea să iasă.
Ajunsese puterea să dispară, sentimentele să predomine şi dorinta să se descurce singură.
Libertatea începea să prindă aripi...