Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

This N' That

#21
Hey dear! So, am observat că ai postat un nou capitol şi m-am gândit să comentez şi eu. Okay, pe lângă capitolele precedente se observă o mare evoluţie. Se poate observa foarte uşor că încerci să ţi cont de sfaturile noastre, dar nu în totalitate. Mie una, acţiunea mi se pare chiar foarte grăbită. Nu înţeleg de ce îţi place să o fugăreşti.
Citat:Am ajuns repede şi am lăsat maşina în parcare. Am coborât din automobil şi am intrat în clădire. Am urcat până la ultimul etaj şi m-am îndreptat spre studio.
Aici de exemplu, ai fi putut să dai nişte detalii despre drumul parcurs sau despre ce simte Alexa în timp ce este în drum spre studio. Ai folosit propoziţii scurte, iar chestia asta nu dă bine deloc. Sunt sigură că la orele de română ai făcut propoziţiile simple şi cele dezvoltate. Well, ai putea să ţi oarecum cont de ce s-a discutat la ora/orele respectivp/respective ( asta dacă vi s-a predat ). So, revenind scena de dragoste dintre cei doi nu mi-a trezit nici un sentiment. Pur şi simplu m-a lăsat rece. Şi aici ai fi putut da nişte detalii care ţi-ar fi adus un plus, pe mine nu mă îndeamnă să recitesc fragmentul respectiv. Cu descrierea stai destul de bine, daor că încearcă să mai lucrezi la sentimente, în rest aici este okay. La naraţiune nu mă bag, pentru că nu am ce să comentez aici, iar dialogul well la un moment dat mi s-a părut cam sec, dar şi-a revenit.
Dear asta este tot ce am avut să îţi spun, sper că nu te-a supărat comentariul meu!
AÅŸtept next-ul, bye!
[Imagine: 2rcpz12.jpg]

Cincizeci de minute ne despart privirile. Mă doare să te văd mereu atât de distant faţă de mine. Cu ea eşti simplu tu, cu mine de ce nu ai fi? Mă laşi să sper că într-o zi vei putea să-mi vorbeşti aşa cum şi eu încerc să îţi arăt că ţin la tine, dar eşti atât de orb încât nu vezi dincolo de această ceaţă densă pe care ai creat-o de unul singur. Flacăra ce trăieşte-n mine devine din ce-n ce mai puternică cu fiecare privire, cu fiecare literă pe care mi-o rosteşti, dar îmi este frică. Frică ca într-o bună zi această scânteie să se stingă în mometul în care te voi vedea de mână cu ea. Îţi cer un singur lucru, te implor nu mă lăsa în urmă. Nu mă lăsa să fiu doar o umbră a trecutului...

#22
Capitolul 8
Alexander P.O.V


Când mi-am deschis ochii am văzut că eram singur. Alexa a plecat la muncă. Ce ciudat! Ea muncea, iar eu dormeam.
M-am dat jos din pat şi am observat că eram în camera soţiei mele. Hm! Chestia asta trebuia să se schimbe. Alexa va dormi de acum înainte cu mine în cameră.
Am părăsit încăperea şi m-am dus în camera mea. Am închis uşa în urma mea şi m-am dus în baie. Am dat drumul la apă şi am intrat în duş. Picăturile de apă se loveau de trupul meu. M-am rezemat de peretele duşului. Aseară s-a întâmplat un fel de magie. Nu ştiu de ce dar atunci când Alexa se afla sub mine, inima îmi bătea cu putere. Nu am simţit asta cu nici o fată. Nici măcar cu Isabella. De ce a trebuit să mă trădeze? Nu i-am dat tot ce a vrut?

Flashback

- Te rog iubitule! Vreau să fim împreună! Dacă vrei îl părăsesc pe Sasha pentru tine. Pe tine te-am iubit în tot acest timp şi nu mai vreau să suport săruturile şi atingerile lui Alexander. Te vreau pe tine.

End of flashback

La dracu! De ce? Mai întâi s-a culcat cu Leonardo, iar acum s-a îndrăgostit de Will? Să fie ăsta un semn? Vrei să o iubesc pe Alexa? De asta o faci pe Isabella să dispară din viaţa mea?
Am oftat şi după câteva minute am ieşit din cabina de duş. M-am oprit în faţa oglinzii şi mi-am dat părul peste cap. Am ieşit din baie şi m-am dus la dulapul cu haine. Ochii mi s-au oprit asupra unei cămăşi. Cămaşa mea preferată. Cea pe care mi-a dăruit-o Isabella.
Am luat-o de pe umeraş şi am aruncat-o pe podea. M-am îmbrăcat apoi am închis dulap. Mi-am luat un prosop şi am început să îmi usuc părul cu el. Priveam cămaşa şi îmi venea să o rup în mii de bucăţele. Nici măcar nu ştiu ce mă opreşte în acest moment. Poate amintirile pe care le am cu Isabella. Cât am putut să fiu de orb? Am ţinut-o lângă mine atâta timp. Pentru ce? Ca să mă dezamăgească din nou?
Am aruncat prosopul pe pat şi am luat cămaşa în mână. Am ieşit din cameră, păşind agale pe hol. M-am oprit câteva clipe în faţa camerei soţiei mele. Ea nu mă va dezamăgi niciodată. Sunt conştient de acest lucru.
Am zâmbit şi mi-am continuat drumul. Am coborât scările şi am văzut-o pe una dintre servitoare aşezând câteva flori în vază.
- Gabriela! Ia cămaşa asta şi transform-o în cârpă de şters pe jos. Şi trimite câteva fete în camera doamnei Alexa. Spune-le să mute toate lucrurile ei în dormitorul meu.
Menajera şi-a lăsat capul în jos şi s-a făcut nevăzută. Am tras aer adânc în piept , gândindu-mă la evenimentele din noaptea trecută. M-am aşezat pe scaunul de lângă scări. Trebuie să scap de amintirea Isabellei. Vreau să îi arăt Alexei că ce s-a întâmplat aseară nu a fost doar o răzbunare. O încercare de a uita.
Şatena trebuia să ajungă acasă. Mă întreb cum va reacţiona când va vedea că dormitorul meu a devenit şi al ei. M-am ridicat de pe scaun , iar în faţa mea s-a oprit o servitoare.
- Laura! Când soseşte soţia mea spunei că vreau să vorbesc cu ea în camera mea.
Am trecut pe lângă menajeră şi am urcat scările. Am deschis uşa şi am intrat în cameră. Ochii mi s-au oprit pe noptieră, unde era aşezată o fotografie cu Isabella. M-am apropiat de ea şi am luat rama în mână. Am scos poza dintre peretele de sticlă şi am pus rama înapoi. Am privit imaginea. Era atât de frumoasă. De ce a trebuit să mă trădeze? Ce au Will si Leonardo şi nu am eu?
Mi-am închis ochii şi am mototolit fotografia. Am aruncat-o jos şi m-am îndreptat spre fereastră. Alexa tocmai îşi parca maşina. Am zâmbit şi am tras aer în piept. Nu cred că îmi va fi greu să mă îndrăgostesc de ea. Poate dacă o vedeam mai înainte acum eram cel mai fericit bărbat din lume.
M-am întors cu faţa spre uşă. Soţia mea trebuia să apară în orice moment.
Uşa s-a deschis , iar şatena a intrat în încăpere. M-am apropiat de ea şi am apucat-o de talie. Mă privea nedumerită. Am sărutat-o scurt pe buze, privind-o în ochi. Nu i-am văzut niciodată atât de aproape. Sunt superbi!
- Lucrurile tale au fost aduse aici. De acum înainte vom împărţi aceeaşi cameră.
Şi-a pus mâna pe pieptul meu şi m-a împins de lângă ea. Ce era cu dânsa? Credeam că va sări în sus de bucurie când va afla. Am vrut să mă apropii din nou, dar cu cât înaintam, cu atât de dădea înapoi.
- Spune-le fetelor să ducă lucrurile mele înapoi.
- De ce? Am crezut că te vei bucura. Ce se întâmplă cu tine?
- Alexander nu am de gând să devin jucăria ta. Ţi-ai atins ţelul! Te-ai culcat cu mine! Acum mă poţi lăsa în pace! Şi în legătură cu divorţul sunt dispusă să ţi-l dau.
Cuvintele ei parcă au fost nişte fulgere. Ochii ei erau înlăcrimaţi. Voiam să o ating, dar se îndepărta de mine. Ce naiba era cu ea? Am făcut ceva greşit?
Am apucat-o de încheietura mâinii şi am trântit-o pe pat. M-am aşezat peste ea şi am privit-o. Îşi ferea ochii de ai mei. Am apucat-o de bărbie şi am sărutat-o. Mi-am strecurat limba printre buzele ei şi am atins-o pe a ei. Şi-a pus mâinile pe pieptul meu, încercând să mă îndepărteze. M-a muşcat de limbă şi a rupt sărutul. Am înjurat în gândul meu şi am apucat-o de păr.
- Ce naiba e cu tine? De ce te comporţi atât de ciudat?
- Nu ştiu! Poate tu ar trebui să îmi spui de ce încerci să mă răneşti mai tare. Sasha dacă nu mă iubeşti lasă-mă în pace. Nu mai vreau să îmi spui Isabella de fiecare dată când ai tu chef. Numele meu e Alexa! Alexa!
Lacrimile au început să se prelingă pe obrajii ei. Să îi spun Isabella?
M-am ridicat de pe ea şi m-am aşezat pe pat. Am oftat şi am privit-o. Şi-a dus mâinile la ochi, încercând să îşi şteargă lacrimile. Am luat-o în braţele mele şi am sărutat-o pe creştet. Încerca să plece, dar am strâns şi mai tare, lăsându-mi nasul în părul ei.
- Nu fugi de mine! Nu mai fugi de mine! Poate sunt tâmpit, dar spune-mi ce s-a întâmplat.
- Ce rost ar avea?
Mi-am apropiat buzele de urechea ei şi am rugat-o să îmi spună. Azi dimineaţă când m-am trezit i-am spus Isabella. Când am auzit fraza nu ştiam cum să reacţionez. Ea a scos un oftat adânc care mi-a arătat că într-adevăr suferea. M-am întins pe pat şi am tras-o după mine. Stătea cu capul pe pieptul meu şi suspina.
- Am nevoie de nevoie de timp. De timp ca să îmi cos rănile provocate de acea curvă. Vreau să mă ajuţi!
Şi-a ridicat capul şi m-a privit. Avea ochii roşii. S-a ’căţărat’ puţin mai sus , iar buzele ei erau aproape lipite de ale mele. Am zâmbit şi am sărutat-o. Limba mea a ajuns în gura ei şi a început acel mic joc care urma să îl înveţe puţin câte puţin. Limba ei se chinuia din greu să ţină pasul cu limba mea. Trebuia să o învăţ multe. Şi ea la fel.
Am răsucit-o şi am ajuns deasupra ei. Mi-am strecurat mâinile sub tricoul ei şi i-am atins sânii. Erau moi şi aşteptau să fie mângâiaţi şi muşcaţi. Mâinile ei s-au aşezat timide pe tricoul meu şi au început să îl ridice în sus. Am rupt sărutul şi m-am uitat la ea. Obrajii ei erau roşii şi evita să mă privească. Mi-am dat tricoul jos, aruncându-l la podea.
I-am luat tricoul în mâini şi i l-am îndepărtat uşor. Am sărutat-o pe gât, coborând cu buzele până la sâni. I-am deschis sutienul şi l-am îndepărtat. Am luat unul dintre sâni şi l-am mângâiat uşor. Am ciufit-o de sfârc, iar ea a gemut. I-am sărutat abdomenul lâsându-mi amprentele pe pielea ei.
Mâinile ei se chinuiau să îmi deschidă pantalonii. Am râs şi am ajutat-o. După ce am scăpat de ei mi-am apropiat buzele de ale ei. Le-am lins uşor strecurându-mi limba în gura ei. Trupul ei tremura. Îmi plimbam limba prin gura ei, descoperind fiecare colţ. I-am dat pantalonii jos, mângâindu-i piciorul drept. Mi-am pus mâna pe sânul ei şi am început să îl masez, trâgând-o de sfârc. Şatena gemea şi îşi acoperea gura cu mâna. Mi-am apropiat buzele de urechea ei. I-am muşcat uşor lobul.
- Îmi place când eşti timidă!
Obrajii ei s-au înroşit, iar un zâmbet a apărut pe buzele ei. Şi-a pus mâinile pe pieptul meu şi m-a împins, luându-i locul. S-a pus peste mine şi a început să mă mângâie pe piept. Mi-a prins unul dintre sfârcuri între dinţi şi a început să mă muşte. Am scos un ‘Ah’ lipsit de vlagă şi mi-am pus mâna în părul ei, începând să trag de fire. Cu mâna libera i-am scos chiloţii, aruncându-i la podea. Am râsucit-o urcându-mă peste ea.
Mi-am scos boxerii, trăgând-o mai aproape de mine. M-am sprijinit în mâini şi am pătruns-o tare, împingându-mă în ea. A ţipat strângând în pumni cearşaful. Am muşcat-o de gât, făcând-o să ţipe şi mai tare. Am început să fac mişcări destul de rapide în interiorul ei. Şi-a pus mâinile pe spatele meu şi şi-a băgat unghiile în el.
Buzele mele se jucau cu urechea ei, în timp ce mâinile mele îi mângâiau fiecare centimetru de piele. I-am sărutat buzele, muşcând buza inferioară. A scos un geamăt în momentul în care sângele a început să i se prelingă în colţul gurii.
Am simţit că îmi vine şi mi-am dat drumul în ea. Voiam un nou început. O nouă viaţă. Şi un copil ar rezolva totul. Am ieşit din ea şi m-am aşezat pe pat. Amândoi gâfâiam şi respiram greu.
Alexa s-a aşezat pe pieptul meu. Am sărutat-o pe frunte şi mi-am închis ochii. Am adormit.
[Imagine: lexythekittysig.png]


I'll be in every beat of your heart!

#23
Bună.
Ţi-am citit ficul şi pot spune că am rămas plăcut impresionată, adică titlul mi se pare original la fel şi ideea. Ai un mod foarte frumos de a scrie şi probabil dacă ai da mai multă atenţie la detalii totul ar ieşi absolut minunat.
Descrierea este bună, dar ar mai merge pe ici pe colo şi mai ales dacă te-ai axa şi mai mult pe sentimente, dialogul este ok, la fel şi naraţiunea.
Acest ultim capitol a fost destul de frumos, deşi au mai fost unele lipsuri şi când spun asta mă refer la descriere. Greşeli nu am văzut, iar estetica este reuşită, însă am văzut unele fraze arată destul de ciudat.
Oricum, vreau să te felicit pentru idee şi aştept nextu. Bye.

#24
Hellaaw >:D< I'm here, soo let's see.
Ideea este cul, originala. Imi place cum descrii, fiecare detaliu amanuntit parea a fi ceva important in descrieerea ta.
Ma bucaur ca nu ne "spanzuri" cu dialogul. Nu uita: dialog mult= fic sec .
Presupun ca iti place romana ori tastezi bine pentru ca nu am vazut greseli. importante.
Imi place cum descrii inocenta Alexei si actiunile lui Alex.
Soo... Gambate la scris si imaginatie.;x
'Saya was here'
[Imagine: 302xdzc.jpg]
Voi, nepasatori de moarte, dispretuitori de viata,
Ce-ati probat cu-avantul vostru lumii pusa in mirare,
Ca din vultur vultur naste, din stejar stejar rasare!

#25
Bun, cum aveam un chef de criticat un fic la o oră matinală, al tău mi`a căzut sub ochi. Ți`am spus deja că ți`l citesc de când l`ai postat, dar lenea nu mi`a permis să ți`l comentez, până acum. O să încep cu ce e de criticat și o să termin cu ce e bine.

Ai unele greșeli de exprimare - nu le mai știu acum exact, îmi e lene să mă uit înapoi - așa că ar trebui să îți citești capitolele după ce le scri, pentru a vedea dacă ceva sună în neregulă and stuff. Mă înțelegi tu. Mai ai și niște mici greșeli de tastare, în general nu sunt grave, dar dacă le observi, corectează`le. Mie îmi place să citesc un capitol fără greșeală - da, sunt perfecționistă :]]. O chestie deranjantă a fost următoarea :

Citat:Am ieÅŸit din ea ÅŸi m-am aÅŸezat pe pat.

Pe bune, pe tine nu te deranjează cum sună ? E cam aiurea să zică un tip că a ieșit dintr`o fată. o.o Nu știu puteai găsi o altă exprimare, gen Am oprit plăcerea ce o simțeam amândoi și m`am așezat pe pat. Până la urmă, e cam același lucru, dar mai dezvoltat și mai ales, fără exprimarea aia.
Cu descrierea nu sunt eu foarte împăcată, te axezi mult prea mult pe detalii minore, gen cum e ea îmbrăcată. Mai scapă de asta. D:

Now, good stuff. Îmi place că scrii din două perspective, iar ei doi sunt atât de diferiți, așa că îmi place că te mulezi pe ambele personalități. Deși mi s`a părut aiurea schimbarea bruscă a lui Alexander, nu pot spune că mă deranjează. Ideea este relativ original, plus că văd că o dezvolți foarte bine. Narațiunea o stăpânești foarte bine, cam așa și cu dialogul, deși unele replici au fost cam seci, dar e ok.

În principiu, ai un fic super ok, iar eu o să îl citesc de acum încolo să văd cum evoluezi. Keep working ! * huggies *
Intunecand intunericul,
iata
portile luminii.

#26
Capitolul 9
Alexa P.O.V


Mi-am deschis ochii şi l-am văzut pe Alexander. Am observat că braţul lui era încolăcit în jurul taliei mele. L-am îndepărtat cu grijă şi am încercat să mă dau jos din pat. Talia mea a fost din nou încercuită de un braţ, iar trupul meu a fost tras înapoi în pat.
- Unde credeai că pleci?
- Să fac un duş şi să plec la companie?
- Aha! Şi cu micul meu dejun cum rămâne?
- Le voi spune fetelor să te servească.
- Nu! Nu! Nu! Eu mă refeream la tine.
M-a sărutat, strecurându-şi limba în gura mea. Mi-am pus mâinile după gâtul lui şi l-am apropiat mai tare de mine. Limbile noastre se jucau una cu alta, a lui dominând-o pe a mea. Buzele lui acopereau pielea gâtului meu. Mi-am pus mâna pe pieptul lui, încercând să îl îndepărtez.
- Alex serios! Trebuie să ajung la firmă.
S-a ridicat şi m-a privit uimit. Am făcut ceva rău? S-a aşezat lângă mine. Privea patul.
- Cum mi-ai spus?
M-am aşezat în şezut şi l-am privit.
- Alex! E ceva rău cu asta?
- O singură persoană îmi spunea aşa!
- Lasă-mă să ghicesc: Isabella!
M-a apucat de talie şi m-a tras în braţele lui. M-a sărutat scurt pe buze. Mi-am lăsat capul pe umărul lui şi l-am sărutat pe gât.
- Mama e singura care îmi spunea Alex!
L-am privit uimită. Nu ştiam ce s-a întâmplat cu mama lui. Ştiu doar că a murit în urma unui asalt. L-am întrebat dacă îi este dor de ea. A aprobat din cap. Ochii lui au devenit trişti. I-am spus să îmi povestească ce s-a întâmplat cu ea.
S-a întins pe pat şi m-a tras după el. Ne-a învelit cu cearşaful şi m-a sărutat pe frunte.
- Eu eram într-o tabără la munte. Tata a trimis elicopterul după mine şi am venit de urgenţă acasă. Dar nu ştiam de ce. Când am ajuns tata m-a strâns în braţe şi mi-a spus că au fost atacaţi, iar mama a fost împuşcată şi a murit. În acel moment am simţit că lumea mea se prăbuşea. Ceva m-a trimis în dormitorul lor, iar ea stătea pe patul ei. Era atât de liniştită. Parcă dormea. M-am pus în genunchi lângă ea şi am început să plâng. Mâna ei era rece. Am îmbrăţişat-o şi am început să ţip la ea. Îi porunceam să se întoarcă şi să nu mă lase singur. Dar nu mai puteam face nimic. Au trecut 6 ani din acel moment. Şi 6 ani de când acel criminal este căutat. Tata nu a încetat niciodată să spere. Dacă îl găseşte pe acel individ nu ştiu ce i-ar putea face.
Stăteam cu capul pe pieptul lui. Mâinile noastre erau împreunate. Mi-am ridicat privirea şi am observat că brunetul privea în gol. L-am atins uşor pe obraz. Şi-a întors privirea şi mi-a zâmbit. M-a sărutat pe buze , iar în acel timp telefonul meu a început să sune. Am vrut să îl iau de pe noptieră, dar brunetul a pus mâna pe el înaintea mea şi a răspuns.
- O! Daniel mă bucur să te aud! Chiar voiam să te sun! Micuţul meu şoricel e puţin cam bolnăvior şi nu o să vină astăzi la servici.
- Nu te cred! Eşti acelaşi mucos care suna la şcoală şi se dădea drept tatăl lui pentru a scăpa de teze.
- Haide! Nu are voie şi soţia mea de un mic concediu?
- Foarte bine! Dar să îţi fie clar un lucru Alexander! Dacă fata asta devine o a doua Isabella eşti mâncat.
- Pa Daniel!
Am început să chicotesc, în timp ce soţul meu punea mobilul pe noptieră. S-a întors cu faţa la mine şi m-a luat în braţe.
- Şoricelul tău?
- Aha! Şi eu sunt un motan flămând!
M-a întins pe pat şi s-a pus peste mine. A început să mă muşte uşor şi să mă gâdile. Am început să râd. Mă simţeam bine!
- Ce spui dacă ne îmbrăcăm şi mergem la şcoală? Nu ai fost de ceva vreme.
- Tu de fapt vrei să o faci geloasă pe Isabella? Hm! Dar am o idee! Ce ar fi daca vorbesc cu tatăl tău? Să vin la şcoală până îmi termin liceul.
- Åži modelling-ul?
- Mă pot ocupa de el după-amiaza.
A zâmbit şi m-a sărutat. Limbile noastre se ciocneau una de alta, cunoscându-se mai bine.




*



- Eric! Putem să vorbim cu tine?
Bărbatul şi-a ridicat privirea din laptop. După felul cum ne privea cred că era mai mult decât uimit. Atât eu cât şi Sasha eram îmbrăcaţi în uniforma şcolii şi aveam genţile cu noi.
- Vreau să mă întorc la şcoală!
S-a ridicat de pe scaun şi s-a apropiat de noi. Alexander mă ţinea de mână. Bărbatul a observat acest lucru şi a zâmbit.
- De asta Alexander poartă uniforma? Dar nu vei avea prea multe pe cap? Şi cu revista?
- Voi fi bine! În plus aşa o să fiu aproape tot timpul lângă soţul meu.
Eric a zâmbit şi a dat din cap. Brunetul a făcut câţiva paşi şi m-a tras după el. Am ieşit din birou şi am închis uşa. Sasha m-a sărutat pe buze şi am ieşit din vilă.
- MaÅŸina ta sau a mea?
Întrebarea lui m-a făcut să râd. În degetele sale erau atârnate cheile de la ambele maşini. Am zâmbit şi am luat cheile lui şi m-am urcat la volan. A ridicat umerii şi s-a urcat şi el în maşină. Am băgat cheile în contact şi am pornit automobilul. Am apăsat uşor pe acceleraţie părăsind curtea casei.
Pe drum mâna lui se juca cu piciorul meu şi urca din ce în ce mai sus.
- Dacă nu vrei să ajungi la spital mai bine ai înceta. Aşteaptă până ajungem la şcoală.
A zâmbit şi m-a sărutat pe gât, apoi m-a luat de mână. În scurt timp am ajuns la liceu. Brunetul mi-a arătat unde să parchez maşina. Am oprit motorul şi ne-am dat jos din automobil. Băiatul m-a luat de mână şi ne-am apropiat de clădire. Oare ce vor spune ceilalţi? Nimeni nu ştie că am devenit soţia lui Alexander. Doar Isabella şi Will. Şi nu cred că Isabella e atât de proastă încât să tuturor că a pierdut în faţa mea.
Fără să îmi dau seama am ajuns în clasă. Nu am lipsit mult dar îmi era dor de acea clasă. M-am oprit puţin ca să o admir, însă imediat am auzit nişte sunete de uimire. Când mi-am îndreptat privirea spre colegii mei, am văzut că toţi mă priveau cu gura căscată, mai ales băieţii.
- Wow! Cine e noua puicuţă? Sasha după ce termini cu ea pot să o încerc şi eu?
Paul nu s-a schimbat deloc. Acelaşi idiot. Un idiot destul de drăguţ. Roşcat şi cu ochii negri.
Brunetul m-a strâns de mână şi m-a tras după el. Şi-a lăsat ghiozdanul pe bancă. Şi-a pus mâna în şold şi a privit-o pe cea din faţa lui. Am uitat că stă cu Isabella.
- Iubitule! Te-ai întors!
Roşcata i-a sărit în braţele şi l-a făcut să se dea câţiva paşi înapoi, iar mâinile noastre s-au despărţit. O mână s-a aşezat pe umărul meu. Mi-am întors capul şi l-am văzut pe Will care îmi zâmbea. Am zâmbit la rândul meu , iar acesta mi-a făcut din ochi şi mi l-a arătat pe brunet.
Acesta a îndepărtat-o pe fată de lângă el şi a privit-o dezgustat.
- Sasha! Mi-a fost atât de dor de tine! Sărută-mă!
- De ce să sărut o curvă? Nu vreau să mi se facă greaţă şi nu vreau să fac un spectacol în faţa soţiei mele.
Deodată s-a auzit un ”Ce?” colectiv. Mi-am acoperit gura cu palma ca să nu râd. Brunetul s-a apropiat de mine şi m-a luat de talie.
- Pentru cei care nu ştiţi, aceasta este Alexa, şoricelul nostru de bibliotecă şi soţia mea. Aşa că Paul, ea nu o să treacă niciodată prin patul tău. Ia-o pe Isabella! Oricum ei îi place.
Toţi se uitau la noi cu gura căscată. Sasha m-a sărutat pe buze. Şi-a strecurat limba în gura mea. Am zâmbit şi mi-am pus mâinile în părul lui apropiindu-mă mai mult de el.
[Imagine: lexythekittysig.png]


I'll be in every beat of your heart!

#27
Ohayoooo! ^^
Povestea asta este exact ceea ce cautam pentru a-mi imbunatati ziua.
Am o mica ,,neplacere``. Ai cam grait actiunile, foarte mult, pot sa zic. De cand s-a despartit de Isa si deja se culca cu Ale :O. E cam wooow, si il face sa para mult mai afemeiat si arogant si un foarte mare mic copil ingamfat. Trebuia sa mai lasi ceva timp intre despartire si prima noapte de dragoste. In rest ...ce pot zice? Nimic decat ce au zis ceilalti prieteni de mai sus! Bafta cu continuarea si sper sa faci urmatoarele capitole cu cap!

#28
Heii :), am aterizat si eu pe la ficul tau si pot spune ca am ramas la modul >,<
Nu sunt prea buna la comentariile unui fic dar tot ce pot sa-ti spun e ca ai facut o treaba minunata.
Cred ca e destul de greu sa scri din perspectiva a doua personaje dar vad ca te descurci chiar foarte bine.
Actiunea a fost cam grabita din perspectiva lui Alexander, deoarece puteai sa-l lasi un timp sa mediteze la ceea ce se petrecuse intre el si Isa, apoi cu timpul sa-si descopere noile sentimente fata de Alexa si sa incerce sa i le arate fara a se culca cu ea din prima.
Asta e tot ce pot spune, ficul tau e foarte reusit si sper sa-l continui deoarece merita xD

Ja ne`! :**

#29
Nu am mai trecut de foarte mult timp pe aici, recunosc. Imi pare rau pentru asta >.< Totusi am citit de foarte mult timp capitolele. Mi-a fost mult prea lene sa comentez xD
Pai, imi place cum se desfasoara lucrurile, ai bagat acolo niste scene mai fierbinti care mi-au placut foarte mult :]] Yeah, my perved mind. Sunt curioasa sa vad cum vor sta lucrurile in continuare, sper sa apara ceva actiune, ceva drama xD Nu imi place cand e prea multa fericire xD Sper ca omul care a impuscat-o pe mama lui Sasha sa apara din nou in peisaj. Ar face lucrurile mai captivante, iar povestea ar deveni mai interesanta.
Actiunea mi se pare putin grabita in unele momente. In unele pot spune ca mult prea grabita. Adica, eu una nu doream ca Sasha sa se indragosteasca atat de repede de sotia lui. Doar pentru ca se despartise de Izabella nu cred ca ar fi fost normal ca baiatul sa se si culce cu Alexandra, iar aceasta sa ii pice imediat in brate. Parerea mea :]]
Dialogul, ai mare grija la el, este cam sec si putin cam mult, mai ales in ultimul capitol.Adica replicile sunt foarte scurte, ceea ce nu da bine deloc la poveste.
Oricum, succes in continuare, astept urmatorul capitol. Spor la scris.
[Imagine: tumblr_lw7j04DPq01r5ikx8o1_400_large.gif]
My mama always says that I'm cute. I don't believe her. I'm more than that !

Shake, shake that booty for Beckha !


#30
Shit! Sorry de intarziere dear! Poti sa arunci cu rosii in mine, nu ma supar...
Wowwww! Ce imi place atitudinea lui Alex acum! Aproape sa fac infarct cand a spus "Sotia mea">:)
Cam multicel dialog dar si descriere:))Asta e good.
Chiar asa de cul arata Alexa? Ce ma bucur ca e frumusica clasei! Imi imaginam ce fata a facut Isabella cand Alex a sarutato pe Alexa. Mwhahaha>:)
Ce pot sa spun? Un fic absolut genial cu o idee originala^^
Astept nextul dear^_^ Gambate la imaginatie si scris**
[Imagine: 302xdzc.jpg]
Voi, nepasatori de moarte, dispretuitori de viata,
Ce-ati probat cu-avantul vostru lumii pusa in mirare,
Ca din vultur vultur naste, din stejar stejar rasare!




Utilizatori care citesc acest subiect:
5 Vizitator(i)