The way to love [ yaoi ]

[Me�al.]

Deci, am facut si eu un fic. :D I-am promis lui Myuu ca o sa scriu si iata am venit :)) Nu's prea talentat in a scrie, dar pot spune ca m-am straduit destul sa scriu primult capitol. Nu mi-a fost prea usor XD Well, n-o mai lungesc [ lenea :)) ] . Vreau doar critici contructive si... sincere! ^^ Enjoy!


Capitolul I

Stau intins pe zapada rece. Nu stiu de cat timp sunt acolo, nemiscat, privind fulgii de zapada ce imi acopera trupul. Parul meu brunet sta imprastiat pe suprafata rece. Nu stiu daca o sa ma mai ridic vreodata de acolo. Nici macar nu stiu daca voi putea gasi puterea de a ma ridica. Corpul imi este greu precum un bolovan. Simt o durere oarba in piciorul drept, dar nu pot sa ma misc. Ambele picioare imi sunt prinse in placa de snowboard. Poate asa imi voi gasi sfarsitul: stand pe omatul rece si privind cum ninsoarea cade abundent pe trupul meu, vrand sa ma ingroape. Cad intr-un fel de transa si simt cum, incetul cu incetul, dispar din aceasta lume. Aud, in surdina, un cantec lent, macabru. Un cantec ce doreste sa ma adoarma, sa mor mai rapid, fara durere. Mereu m-am intrebat cum e moartea. Acum am sansa sa vad. Imi pare rau ca imi voi gasi sfarsitul intr-un mod asa de patetic. Vreau sa aflu nenumarate lucruri, vreau sa aflu ce este dragostea...iubirea. De saptisprezece ani de cand traiesc, nu am simtit nicioadata dragostea. Tot timpul am fost singur. Parintii mei au murit la nici un an dupa ce m-am nascut si am ramas inca in viata cu ajutorul lui Akita, sora mea mai mare. Desi eram frati, Akita niciodata nu a tinut prea mult la mine. Ma considera o povara pe umerii ei. Cred ca din mila nu s-a descotorosit de mine pe vremea cand eram un bebelus neajutorat.
-Doamne, ce viata mi-ai dat! Spun eu cu ultima farama de vlaga.
Inchid ochii incet si ma simt amortit. Inghetatul trup nu mai pot sa-l misc. Sunt sigur caci am sa cad in recile gheare ale mortii. Aud niste pasi pe zapada, pasi care se apropie de mine. Nu apuc sa vad cine se apropia, dar nici nu ma intereseaza prea tare. Probabil este un urs ce vrea ca eu sa devin pranzul lui. Gandurile mi se intrerup si cad intr-un somn profund.

Lumina slaba patrunde in incapere, luminand-o. Imi pun plapuma pe cap, sperand sa nu ma trezesc, dar se pare ca nu este ziua mea norocoasa. Deschid incet ochii si incerc sa-mi reamintesc ce s-a intamplat. Bizar. Eram aproape mort in varful unei partii nu prea cunoscute, iar acum sunt intr-o cabana. Privesc pentru un moment mobilierul aranjat cu bun gust.
Peretii sunt facuti din lemn rotund, dat cu lac. De fapt, intreaga cabanuta este facuta din lemn. Mobilierul este simplut, dar frumos. In fata patului dublu, pe o masuta mai inalta, sta un televizor vechi. In partea opusa geamului este un semineu in care focul arde mocnit. Placa mea este sprijinita de unul din pereti, fiind putin zgariata in anumite parti.
Imi intorc capul spre geam. Este aburit. Printr-un ochi de sticla, ce nu este aburit, pot vedea zapada ce acopera precum o patura intregul pamant. Totul este atat de alb, pur. Incerc sa cobor din patul moale, dar simt cum piciorul drept ma injunghie. Scot un geamat subtire si ridic grabit plapuma calduroasa.
-Firar! Zic eu cand imi vad piciorul bandajat. O fasa elastica imi strange cu putere glezna, probabil pentru a se dezumfla. Oftez deznadajduit.
Imi trantesc capul pe perna moale si privesc lustra de pe tavan. Trebuie sa fie zi, altfel nu are de ce sa fie stinsa. Exact cand vreau sa mai incerc sa ma ridic, aud scartaitul deranjant facut de usa. Imi ridic capul, privind atent in acea directie. Un barbat, in varsta de aproximativ douazeci de ani, intra inautru. Parul saten ii cade rebel pe chipul albicios, iar ochii caprui ma studiaza cu atentie. Apoi un zambet din partea lui primesc. Cu cat se apropie mai mult, cu atat mai bine ii pot observa corpul bine lucrat. Bluza albastra ii sta perfect pe trupul atragator. Chiar este frumos.
-Cum te mai simti? Intreba barbatul privindu-ma.
-Cine dracu’ esti si unde ma aflu? Nu ma lua cu intrebari de genu’ asta cand nici nu stiu unde sunt! Ma rastesc eu privindu-l sfiios.
Un moment de tacere se lasa peste incapere.
-Auzi pustiule sau ar trebui sa-ti spun Shun? Eu te-am salvat de la o moarte sigura si tu te rastesti la mine?! Din partea mea puteai sa mori! Poate, desi nu cred, te intereseaza numele meu. Hakuru.
Desi ma scote din sarite, vocea lui este precum un clinchet de zurgalai. Atat de frumoasa. Cand ii zic: Mai lasa-ma dracului in pace de idiot!, ii sare tandara. Se uita la mine, nervos si apoi isi apropie buzele de ale mele.Tresar si vreau sa il imping pe saten, dar diferenta de putere este mult prea mare. Ma las prins in mrejele sarutului pasional si dulce. Hakuru isi strecoara limba in gura mea, cercetand si cel mai ascuns coltisor si facandu-ma pe mine sa tremur. Cand sarutul se rupe, raman nemiscat, speriat si tacut. Intregul corp imi tremura precum varga. Hakuru imi zambeste, declarandu-se invingator. Caut inauntrul meu puterea de a-l contraataca pe saten, nu vreau sa ma las asa de usor invins.
-Ce dracu’ crezi ca ai facut?! Suntem baieti! Nu poti sa ma saruti! Nu e firesc... Dar totusi mi-a placut... Buzele tale sunt asa de dulci.. Continui eu in intinimatea mintii mele.
Presupun ca l-am enervat mai tare caci simt cum imi prinde mainile intr-o stamtoare dureroasa. Imi scapa un mic scancet printre buzele tremurande. Incep sa ma zbat, disperat, rugandu-l be Hakuru sa ma lase in pace. Fara rost. Cred ca l-am enervat mult prea tare. Isi strecoara mana pe sub tricoul meu, mangaindu-mi pieptul, apoi coborand spre abdomen. Nu pot sa ma opresc din tremurat si cateva lacrimi imi apar in ochi cand ma gandesc la teribilele lucruri ce poate sa mi le faca. Obrajii mei inrositi incep sa arda si simt cum incep sa ma sufoc.
-I..imi...pare...rau.. Reusesc sa rostesc cu greutate, privindu-l.
Deodata, stransoarea dispare si Hakuru se ridica de pe mine. Incep sa gafai si ma intorc pe o parte, tremurand. Nu imi adreseaza nici un cuvant, doar ridica plapuma si imi priveste piciorul drept. Scoate calm fasa, punandu-mi pe glezna un unguent. Ce bine este! Toata aceasta durere incepe sa dispara. Imi pune la loc fasa, indreptandu-se spre usa. Chiar cand vrea sa iasa, il opresc, strigandu-i cu glas ascutit numele. Se intoarce. O privire rece, distanta ma fixeaza, asteptand sa vada ce doresc de la el.
-De ce m-ai salvat acolo, pe partie? De ce nu m-ai lasat sa mor?
-N-am vrut. Erai acoperit de zapada si erai inghetat tot. Pot spune ca mi-a fost mila de tine, nu suport sa vad oamenii murind sub ochii mei. Nici nu stiu de ce am facut asta, dar acum regret ca m-am incurcat cu un tip cu atata... atitudine.
Vocea lui Hakuru imi place, are ceva diferit, magic. Sta lipit de usorul usii, privindu-ma intrebator. Expresia fetei lui era asa de dulce, ma atrage atat de mult. De fapt, fiecare particica din corpul lui ma atrage. E asa perfect...

Arata atat de bine, e perfect. Eu, ca idiotul, m-am opus, am vrut sa opreasca acele saruturi, desi le doresc. Vreau sa simt dulcele gust al buzelor sale. Vreau sa-i simt parfumul ce ma face sa ametesc. Ador sa-i simt mana rece si catifelata mangaindu-ma si ii ador vocea aceea atat de suava. Sunt asa prost.

Ma cufund in perna moale si continui sa privesc tavanul. Aud cum usa se inchide incet. Acest lucru imi da de inteles ca nu mai vrea sa-mi adreseze nici un cuvant. Ma intristez putin, dar nu las ca aceasta tristete sa iasa la iveala. Apoi aud o bubuitura venind din cealalta incapere. Curios, vreau sa ma ridic, dar, in pofida curiozitatii mele, am piciorul ranit si nu pot sa merg. Curiozitatea mea nestavilita nu poate fi stapanita si incerc sa ma ridic sa vad ce-i cu bubuitura aceea.

[Mitus]

Hey
So primul capitol e chiar reusit. Ma face sa vreau sa citesc mai mult, ceea ce e bine. Nu am inteles mare lucru din ce s-a intamplat, adica nu stiu cum a ajuns Shun acolo, sau Hakuru de ce era acolo si cum l-a gasit, insa presupun ca o sa aflu pe parcurs. Ai descris frumos, chiar mi-a placut foarte mult insa un singur lucru m-a deranjat... nu mai folosi inversiuni pare prea poetic... Am vazut de ex "inghetatul trup", sau "Apoi un zambet din partea lui primesc." Eu nu prea agreez aceasta forma, dar daca tie asa iti place nu ma deranjeaza.Oricum pentru the first chapter te-ai descurcat minunat.
Continuarea cat mai repede ca m-ai facut curioasa:))
Zbye:*:*

Btw: I'm the first;))

[Yaoi Queen]

Here iz me... si sper sa nu fii prea suparat pe mine... uneori pot fi nesimtita :|

Stau intins pe zapada rece. Nu stiu de cat timp sunt acolo("acolo"... nu mai bine spui "aici" din moment ce vorbesti la prezent si spui din punctul lui de vedere?), nemiscat, privind fulgii de zapada ce imi acopera trupul. Parul meu brunet sta imprastiat pe suprafata rece. Nu stiu daca o sa ma mai ridic vreodata de acolo(again...). Nici macar nu stiu daca voi putea gasi puterea de a ma ridica. Corpul imi este greu precum un bolovan. Simt o durere oarba in piciorul drept, dar nu pot sa ma misc. Ambele picioare imi sunt prinse in placa de snowboard. Poate asa imi voi gasi sfarsitul: stand pe omatul rece si privind cum ninsoarea cade abundent pe trupul meu, vrand sa ma ingroape. Cad intr-un fel de transa si simt cum, incetul cu incetul, dispar din aceasta lume. Aud, in surdina, un cantec lent, macabru. Un cantec ce doreste sa ma adoarma, sa mor mai rapid, fara durere. Mereu m-am intrebat cum e moartea. Acum am sansa sa vad. Imi pare rau ca imi voi gasi sfarsitul intr-un mod asa de patetic. Vreau sa aflu nenumarate lucruri, vreau sa aflu ce este dragostea...iubirea. De saptisprezece ani de cand traiesc, nu am simtit nicioadata("a"-ul ala....what'cha doin' there, mon ami?:-w) dragostea. Tot timpul am fost singur. Parintii mei au murit la nici un an dupa ce m-am nascut si am ramas inca in viata cu ajutorul lui Akita(Akitei... mai pe gramatica noastra :) ), sora mea mai mare. Desi eram frati, Akita niciodata nu a tinut prea mult la mine. Ma considera o povara pe umerii ei. Cred ca din mila nu s-a descotorosit de mine pe vremea cand eram un bebelus neajutorat.
-Doamne, ce viata mi-ai dat! Spun eu cu ultima farama de vlaga.
Inchid ochii incet si ma simt amortit. Inghetatul trup (nu nu... "trupul inghetat" e much better) nu mai pot sa-l misc. Sunt sigur caci am sa cad in recile gheare ale mortii. Aud niste pasi pe zapada, pasi care se apropie de mine. Nu apuc sa vad cine se apropia ("cine se apropie" la prezent), dar nici nu ma intereseaza prea tare. Probabil este un urs ce vrea ca eu sa devin pranzul lui. Gandurile mi se intrerup si cad intr-un somn profund.

Lumina slaba patrunde in incapere, luminand-o. Imi pun plapuma pe cap, sperand sa nu ma trezesc, dar se pare ca nu este ziua mea norocoasa. Deschid incet ochii si incerc sa-mi reamintesc ce s-a intamplat. Bizar. Eram aproape mort in varful unei partii nu prea cunoscute, iar acum sunt intr-o cabana. Privesc pentru un moment mobilierul aranjat cu bun gust.
Peretii sunt facuti din lemn rotund, dat cu lac. De fapt, intreaga cabanuta este facuta din lemn. Mobilierul este simplut, dar frumos. In fata patului dublu, pe o masuta mai inalta, sta un televizor vechi. In partea opusa geamului este un semineu in care focul arde mocnit. Placa mea este sprijinita de unul din pereti, fiind putin zgariata in anumite parti.
Imi intorc capul spre geam. Este aburit. Printr-un ochi de sticla, ce nu este aburit (... Da, deci aici e o repetitie putin cam deranjanta), pot vedea zapada ce acopera precum o patura intregul pamant. Totul este atat de alb, pur. Incerc sa cobor din patul moale, dar simt cum piciorul drept ma injunghie. Scot un geamat subtire si ridic grabit plapuma calduroasa.
-Firar (Fir-ar)! Zic eu cand imi vad piciorul bandajat. O fasa elastica imi strange cu putere glezna, probabil pentru a se dezumfla. Oftez deznadajduit.
Imi trantesc capul pe perna moale si privesc lustra de pe tavan. Trebuie sa fie zi, altfel nu are de ce sa fie stinsa. Exact cand vreau sa mai incerc sa ma ridic, aud scartaitul deranjant facut de usa. Imi ridic capul, privind atent in acea directie. Un barbat, in varsta de aproximativ douazeci de ani, intra inautru. Parul saten ii cade rebel pe chipul albicios, iar ochii caprui ma studiaza cu atentie. Apoi un zambet din partea lui primesc (Nu... ce vreau sa spun este ca tu scrii proza, nu poezie... opera epica, nu lirica. Pe scurt, incearca sa nu mai faci inversiunile) Cu cat se apropie mai mult, cu atat mai bine ii pot observa corpul bine lucrat. Bluza albastra ii sta perfect pe trupul atragator. Chiar este frumos.
-Cum te mai simti? Intreba barbatul privindu-ma.
-Cine dracu’ esti si unde ma aflu? Nu ma lua cu intrebari de genu’ asta cand nici nu stiu unde sunt! Ma rastesc eu privindu-l sfiios.
Un moment de tacere se lasa peste incapere.
-Auzi pustiule(virgula) sau ar trebui sa-ti spun Shun? Eu te-am salvat de la o moarte sigura si tu te rastesti la mine?! Din partea mea puteai sa mori! Poate, desi nu cred, te intereseaza numele meu. Hakuru.
Desi ma scote din sarite, vocea lui este precum un clinchet de zurgalai. Atat de frumoasa. Cand ii zic: Mai lasa-ma dracului in pace de idiot!, ii sare tandara (tandarea). Se uita la mine, nervos si apoi isi apropie buzele de ale mele(Wait! wait! This is wayyyy to fast... nu-mi spune ca se saruta!) .Tresar si vreau sa il imping pe saten, dar diferenta de putere este mult prea mare. Ma las prins in mrejele sarutului pasional si dulce (I was too late T^T). Hakuru isi strecoara limba in gura mea, cercetand si cel mai ascuns coltisor si facandu-ma pe mine sa tremur. Cand sarutul se rupe, raman nemiscat, speriat si tacut. Intregul corp imi tremura precum varga. Hakuru imi zambeste, declarandu-se invingator. Caut inauntrul meu puterea de a-l contraataca pe saten, nu vreau sa ma las asa de usor invins.
-Ce dracu’ crezi ca ai facut?! Suntem baieti! Nu poti sa ma saruti! Nu e firesc... Dar totusi mi-a placut... Buzele tale sunt asa de dulci..(Wait again! Chiar el a spus ca e ciudat. Presupun ca nu a mai fost sarutat pana acum de vre-un baiat -motiv pentru care reactioneaza asa- Abia eu -ca fata- as putea spune asta...) Continui eu in intinimatea (in ce? poate "intimitatea") mintii mele.
Presupun ca l-am enervat mai tare caci simt cum imi prinde mainile intr-o stamtoare dureroasa. Imi scapa un mic scancet printre buzele tremurande. Incep sa ma zbat, disperat, rugandu-l be Hakuru sa ma lase in pace. Fara rost. Cred ca l-am enervat mult prea tare. Isi strecoara mana pe sub tricoul meu, mangaindu-mi pieptul, apoi coborand spre abdomen. Nu pot sa ma opresc din tremurat si cateva lacrimi imi apar in ochi cand ma gandesc la teribilele lucruri (alta inversiune... macar asta nu suna asa de... poetic :-") ce poate sa mi le faca. Obrajii mei inrositi incep sa arda si simt cum incep sa ma sufoc. (repetitie)
-I..imi...pare...rau.. Reusesc sa rostesc cu greutate, privindu-l.
Deodata, stransoarea dispare si Hakuru se ridica de pe mine. Incep sa gafai si ma intorc pe o parte, tremurand. Nu imi adreseaza nici un cuvant, doar ridica plapuma si imi priveste piciorul drept. Scoate calm fasa, punandu-mi pe glezna un unguent. Ce bine este! Toata aceasta durere incepe sa dispara. Imi pune la loc fasa, indreptandu-se spre usa. Chiar cand vrea sa iasa, il opresc, strigandu-i cu glas ascutit numele. Se intoarce. O privire rece, distanta ma fixeaza, asteptand sa vada ce doresc de la el.
-De ce m-ai salvat acolo, pe partie? De ce nu m-ai lasat sa mor?
-N-am vrut. Erai acoperit de zapada si erai inghetat tot. Pot spune ca mi-a fost mila de tine, nu suport sa vad oamenii murind sub ochii mei. Nici nu stiu de ce am facut asta, dar acum regret ca m-am incurcat cu un tip cu atata... atitudine.
Vocea lui Hakuru imi place, are ceva diferit, magic. Sta lipit de usorul usii, privindu-ma intrebator. Expresia fetei lui era asa de dulce, ma atrage atat de mult. De fapt, fiecare particica din corpul lui ma atrage. E asa perfect... (Staaaaaai!! Din nou citez "Suntem baieti!" Da... baieti care NU sunt atrasi de alti baieti (cel putin Shun) nu se poate ca atat de repede sa-l placa pe Haruku... adica pur si simplu e prea rapid! Probabil ca un homosexual care isi stie cu siguranta calea (fericirii:-") pe care a luat-o ar putea spune asta... dar din moment ce lui Shun chiar i se pare ciudata chestia cu sarutul, evident, nu e pe invers )

Arata atat de bine, e perfect. Eu, ca idiotul, m-am opus, am vrut sa opreasca acele saruturi, desi le doresc. Vreau sa simt dulcele gust al buzelor sale. Vreau sa-i simt parfumul ce ma face sa ametesc. Ador sa-i simt mana rece si catifelata mangaindu-ma si ii ador vocea aceea atat de suava. Sunt asa prost. (Hold on, again :| Cum naiba atat de repede? Nici eu ca fata nu as gandi asta (sau poate ca da... da' sunt fata, si sunt obisnuita sa fiu sarutata de baieti >.< logic, nu?) Deci Shun deja e in faza de indragostire, ceea ce nu mi se pare tocmai logic si nici normal, avand in vedere ce am spus mai in sus, k el nu e gay hotarat. Grabesti foarte, extrem, extraordinar de mult actiunea!)

Ma cufund in perna moale si continui sa privesc tavanul. Aud cum usa se inchide incet. Acest lucru imi da de inteles ca nu mai vrea sa-mi adreseze nici un cuvant. Ma intristez putin, dar nu las ca aceasta tristete sa iasa la iveala. Apoi aud o bubuitura venind din cealalta incapere. Curios, vreau sa ma ridic, dar, in pofida curiozitatii mele, am piciorul ranit si nu pot sa merg. Curiozitatea mea nestavilita nu poate fi stapanita si incerc sa ma ridic sa vad ce-i cu bubuitura aceea.

Deci:
1. Ai grija sa nu mai deraiezi ca Intercity, pentru ca e foarte grabita actiunea :|
2. Ai grija la poezie pentru ca asta e proza.
3. Repetitiile... scapa de ele :)
4. Timpul... ai grija sa nu mai scrii la trecut, cand e nevoie de prezent (sau invers).

Cam atat am avut de zis.... daca am ratat ceva, probabil te va corecta altcineva ;)) sper ca nu am fost prea nesimtita :o3
Oricum, astept continuarea si ai grija la cum/ce scrii ;))
Kissez :*

[myuu]

He he imi place sa incurajez lumea sa scrie asta pentru ca doar scriind in continuare poti deveni din ce in ce mai bun si ma bucur ca ai postat ficul. L-am citit imediat ce l-am vazut asta pentru ca eram al naibii de curioasa ce ai scris prin el:)) si m-am gandit sa las si un comentariu. Acum nu stiu cat de multumit vei fi de el, dar eu sunt genul de persoana care spune ce gandeste, asa ca nu te astepta la laude nefondate.
Sa incep cu greselile ca sa nu uit nimic din ce voiam sa spun. In primul rand, ai multe propozitii scurte la un moment dat si chiar suna putin neingrijit. Sunt foarte folositoare propozitiile scurte atunci cand vrei sa maresti expresivitatea sau sa subliniezi un anumit lucru, dar trebuie folosite cu masura si alternate cu unele ceva mai dezvoltate. Apoi ai grija la unele verbe care se repeta, chiar si daca e o fraza la mijloc tot se observa repetitia cand citesti cu atentie si nu da bine. Ca sa-ti dau si un exemplu: " Nu stiu de cat timp sunt acolo, nemiscat, privind fulgii de zapada ce imi acopera trupul. Parul meu brunet sta imprastiat pe suprafata rece. Nu stiu daca o sa ma mai ridic vreodata de acolo."
In legatura cu redactarea cam atat ar fi, acum actiunea... Inceputul e promitator, ideea imi pare originala, ma refer la momentul in care-l salveaza din zapada, dar sarutul ala strica totul. Adica tipul ala il jignise si el sare pe el sa-l sarute. Ceva nu e in regula, adica e prea rapid. Acum gandeste-te si tu, pune-te in locul fiecarui personaj, daca cineva te-ar jigni, ai reactiona asa? Eu nu cred. Sau cel putin ar fi trebuit sa explici de ce l-a sarutat. Si inca ceva, tipul asta Shun [asa il cheama nu? eu asa am inteles:-"] cum de isi doreste sa fie sarutat de un strain care pe deasupra era si barbat? Nici daca era pe invers nu cred ca ar fi fost de acord. Deci ai grija ca grabesti lucrurile.Eu stiu ca pe forum sunt cateva fane obsedate de yaoi:)) [printre care ma numar si eu:))] dar sa sti ca asteptam pana ce povestea evolueaza ca sa poti sa introduci acele secvente ;)
Acum ca am terminat cu greselile, sa mai indulcesc putin lucrurile cu ce mi-a placut. Inceputul a fost destul de bun, imi place cum ai descris starile prin care trecea personajul. Actiunea e interesanta, chiar nu banuiesc ce se va intampla mai departe, acum ca a fost salvat de Hakuru [are un nume interesant:))..ok, nu spun "etimologia" inventata de mine:-"]. Deci pe scurt, astept sa citesc mai departe urmatorul capitol asa ca infrange-ti lenea si vino repede cu nextul pentru ca, cu cat scri mai mult, cu atat vei deveni mai bun, crede-ma. Succes si multa inspiratie :bye:

[Hetalia]

Buna. Vreau sa-ti spun ca ma incanta intr-un mod placut ideea ficului tau :X. Mi se pare ceva interesant si chiar este original. So, de greseli nu ma leg pentru ca fetele de dinaintea mea ti-au spus cam tot ce era in neregula cu acest capitol. Pentru primul capitol (probabil si primul fic) este extraordinar. Ai povestit bine si ai mai si descris cate ceva. Personajul principal Shun mi se pare o fire destul de interesanta si artagoasa, desi se vede dupa el ca vroia sa continue ceea ce incepuse Hakuru. Foarte interesant mi se mai pare si faptul ca ai scris din perspectiva lui Shun, asa ii poti contura mai bine sentimentele si gandurile. As avea un sfat pentru tine, ar fi frumos daca ai incerca sa descrii putintel mai mult cei doi baieti. De exemplu, daca scrii din perspectiva baiatului de 16 ani poti sa-l descrii foarte bine pe Hakuru, dar poti sa faci si o autocaracterizare atunci cand ai prilejul, de exemplu cand se uita in oglinda poti sa il autodescrii cumva. Capitolul a fost lung, lucru foarte important si bun. Well, cam atat am avut de spus, sper sa vii cat de repede poti cu urmatorul capitol si iti urez succes si multa inspiratie ;).
Kisu and bye :*:-h

[Yaku-chin]

Heys:) Salut , am decis sa citesc si eu...si mi-a placut
Nu prea le am cu greselile deoarece stiu ca toti trecem prin ele asa ca eu nu o sa zic nimic despre ele pentru ca o sa le depasesti scriind
Despre continut, este interesant cum Hakuru l-a salvat, oare sa fie doar simplu motiv ca nu a vrut sa il lase sa moara,sau a fost impresionat de baiat?( eu am sange mai rece si eu pot sa trec peste o persoana daca e pe moarte:D - soarta, asa is:D)
Si ce atitudine are tipu,e pe gustu meu, salbatica rau:D - imi place asta:D
Hm...interesant stau impreuna...oare ce se poate inampla in acest timp...eu cred ca multe:D
Succes la scris:D si bye bye

[Verrine]

Hey! Frumos capitol! In mare pot spune ca mi-a placut. Acum o sa comentz putin, daca nu te superi:P
Ideea: Mi se pare interesanta. Nu am intalnit-o de curand deci pot sa-ti spun ca e ceva orignial :-??. Cred ca o sa iasa ceva interesant.
Actiunea: Hm... Poate a fost putin cam grabita. Nu stiu ce sa spun. Poate Hakuru a devenit prea devreme atat de pervers. Insa, nu este o greseala [ daca pot sa o numesc asa ]. Mie mi-a placut...
Descrierea: E frumoasa. Descrii foarte frumos, mai ales din perspectiva unui baiat.
Dialogul: Ai avut putin, deci nu are cum sa fie sec. In plus imi place ca ai incercat sa conturezi caracterul personajelor folosindu-l.

Deci acest prim capitol mi s-a aprut interesant. Sunt curioasa sa avd ce se intampla in continuare.
A da si am o mica rogaminte la tine. Pune te rog niste poze cu personajele. Sunt curioasa sa vad daca sunt asemanatoare cu ceea ce mi-am iamginat eu.

[Me�al.]

Vă mulţumesc pentru critici şi am venit cu nextu plus nişte poze. Nu o mai lungesc căci mi-e somn and so on..

Poze:

Shun - http://konachan.com/post/show/56211/male-tagme [ singura diferenţa între descriere şi poză e culoarea părului.. Shun e brunet. O poză mai sugestivă n-am găsit ]

Hakuru -
http://konachan.com/post/show/49346/gun-...ire_knight [ well... şi aici am avut probleme cu poza.. nu găsesc nici una pe placul meu. Păi cam aşa aş dori să arate Hakuru numai că el are parul şaten. ]

Sunt aşa de prost pregătit cu pozele pentru că eu vroiam să vă las să vi imaginaţi cum vreţi voi, dar dacă aţi vrut poze..

P.S: Scuzaţi greşelile cu diacritice, dacă sunt, abia de ieri mi-am activat diacriticele deci nu m-am obişnuit încă, pe deplin.

Capitolul II

Oare ce-i cu mine? De ce ma comport aşa? În nici un caz nu sunt gay, dar acel sărut a fost atât de... mirific... Şi totuşi, nu îmi mai inţeleg propriile reacţii. Mă sărută şi apoi eu încep să urlu ca un descreierat la el, lucru normal având în vedere faptul că nu sunt pe invers. Dar apoi de ce mai am mai vrut şi înca mai vreau un sărut? De ce îmi reacţionează corpul aşa când mă atinge? Nu ştiu ce îmi doresc, chiar nu ştiu. Când este în faţa mea, vorbind sau doar stând, în minte mi se învârt imagini cu noi doi, sărutându-ne. Inima, de asemenea, îmi bate mai tare în preajma lui. Gândurile acelea irelevante pe care le pot avea, cum că este superb, nu le pot înţelege. Este ca şi cum eu nu mai gândesc logic, ci inima îmi dictează ce să fac. Dar totuşi, ce este dragostea sau iubirea? Of, mă opresc. Încep să bat câmpii cu diferite tâmpenii fără rost. Vreau doar să aflu răspunsul la aceasta întrebare... retorică.

Continui să stau pe marginea patului şi încerc să mă ridic. Cred că am încercat să mă prind de tot felul de lucruri, dar în zadar. Apoi, când întorc capul spre geam, văd draperia atârnând în apropiere de pat. Zâmbesc şi mă întind precum un bebeluş neastâmpărat spre draperie. Mâna îmi prinde cu rapiditate materialul moale şi îl strâng cu putere între degete. Îmi privesc piciorul drept şi acum sunt sigur că o să izbutesc. Încep să mă trag cu mâinile de draperie şi, spre totala mea surprindere, încep să mă ridic. Trag ce trag şi apoi, când sunt în picioare, privesc glorios în jur. Totuşi, simt că perdeaua a păţit ceva. Privesc în direcţia aceea şi nu mare îmi este uimirea. Bara din fier forjat ce ţinea draperia, stă puţin cam ciudat. O mai privesc o dată şi apoi trag de material puţin. Aud un zgomot uşor şi apoi perdeaua îmi rămâne moale în mână şi capătul bării din fier îmi loveşte cu putere capul. Mă bălăngăn pe picioare precum un beţiv şi acum mă doare şi piciorul drept. Mă sprijin de perete, profund supărat.

Uff...Eram şi eu glorios că m-am ridicat din pat şi uite ce cadou am primit...O bara în cap! Cât noroc am... Gândesc eu privind îmbufnat bara.

Îmi continui „drumul” către ieşirea din cameră sărind într-un picior. Foarte incomod mod de a merge. Mă opresc din drumul obositor pe un scaun şi îmi privesc chipul în oglinda prăfuită. Părul precum abisul stă răvăşit, ochii aceeia mov privesc persoana din oglindă... parcă vrăjiţi. Pielea palidă, precum o coală de hârtie, are o culoare roşiatică în obraji, probabil de la efort. Nu stau mult să mă admir pentru că nu sunt narcisist şi mă ridic din nou, împingându-mă în măsuţa din lemn. Într-un final, după chinuri teribile, ajung la uşa. Oftez şi o deschid. Ţopăi în următoarea încăpere, privind in jur. Este sufrageria. Nu admir foarte mult încăperea pentru că văd o uşă mică la un metru depărtare de mine, pe peretele din partea mea stângă. De acolo s-a auzit zgomotul, sunt sigur. Încep din nou să merg, sau mai bine zis, să ţopăi. Ating clanţa rece şi deschid încet uşa, privind curios înăuntru. O cameră spaţioasă şi vopsită în alb îmi apare în faţa ochilor. Sincer să fiu, vopseaua nici nu se vede bine din cauză că perţii sunt acoperiţi cu plăci de snowboarding şi medalii la diferite campionate. Cel mai mult îmi atrag atenţia numeroasele medalii câştigate. Tipul ăsta trebuie să se dea foarte bine cu snowboardul. La o masă, în mijlocul camerei, îl văd pe Hakuru. Pe o masă din lemn stătea o placă de snowboarding, iar în mâna dreaptă ţinea nişte legături şi în cealaltă mână un mic aparat. Nu mă observă, încă. Rămân pe loc, privindu-l. Corpul său arată perfect din orice parte l-aş privi. Chiar nu îi pot găsi defecte acestui tip, poate doar faptul că este cam pervers. Încep să tuşesc din cauza fumului ce se învârte în întreaga încăpere.
-Fumezi? ÃŽntreb eu ÅŸi speriindu-l pe ÅŸaten.
Se întoarce brusc spre mine, privindu-mă uşurat. Oare cine o fi crezut că sunt? Privirea lui se îndulceşte puţin după ce constată că nu-i nimeni altcineva decât eu. Probabil că se întreabă cum am ajuns până acolo căci îmi priveşte insistent piciorul. Când buzele i se întredeschid, vrând să zică ceva, eu încep deja să vorbesc.
-M-am ridicat din pat căci am auzit o bubuitură şi eram curios să văd ce se întâmplă. M-am ridicat într-un mod mai... special să spunem. Îmi pare rău pentru că... că am stricat draperia. Nu aveam de ce să mă ţin şi ţineam morţiş să văd dacă ai păţit ceva... Dar galeria aia idioată m-a pedepsit. Cred că am un cucui de un metru şi...doare! Mă plâng eu precum un copil mic. Apropo, continui eu, de câţi ani te dai cu snowboardul? Presupun că eşti un perfecţionist având în vedere câte medalii ai pe pereţi.
Îmi zâmbeşte şi se apropie de mine. Îmi dă părul la o parte şi se uită la cucuiul acela. Cred că în acel moment realizez cât de înalt este pe lângă mine. Sar doi paşi în spate şi ridic capul pentru a-l privi.
-Haide, îţi voi răspunde la toate întrebările în sufragerie ca să stai jos. Nu îţi face bine să stai în picioare cu o gleznă sucită. Acum, dă-mi voie, te rog.
Se apropie de mine şi mă ia în braţe cu o uşurinţă nespusă. Zici că sunt din hârtie. Îmi las capul pe pieptul lui şi îi pot auzi bătăile inimii în mod ritmic. Când intră în sufragerie, am şi eu prilejul să privesc şi eu încăperea. Este destul de spaţioasă. În centrul ei se află o canapea din piele şi două fotolii din acelaşi material. În faţa canapelei este o măsuţă finuţă din sticlă, pe care sunt asezate câteva cărţi şi reviste. În faţa canapelei, la aproximativ patru metri depărtare, pe o măsuţă stă un televizor cu plasmă, negru. Pe pereţi tronau multiple diplome din concursuri de snowboarding. Hakuru mă lasă pe canapea şi îmi pune piciorul pe o pernă pufoasă, asfel încât să fie puţin mai ridicat. Apoi mă înveleşte cu o pătură moale şi călduroasă. Dispare o secundă din cameră şi se întoarce cu două căni. Una mi-o dă mie şi cealaltă o ţine el. Se aşează pe unul dintre fotolii, privindu-mă.
-Cum te mai simţi? Adică, ce îţi mai face piciorul? Nu este bine să mergi când ai o entorsă sau probleme cu gleznele pentru că situaţia se poate înrăutăţi. Sper să nu te mai văd ţopăind asfel prin casă cu o entorsă. Nu şti cât de tare ţi se poate umfla piciorul, îmi zice el cu un gram de îngrijorare în voce.
-Păi... Piciorul meu este bine. Dar ce vroiai să fac când auzeam zgomotele alea? Să stau cuminte în pat ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat? Ei bine, eu nu sunt genul care să facă asta nici când e sănătos nici când e bolnav. Sunt curios, ce vrei? Şi piciorul se poate umfla, dar se poate dezumfla la fel de rapid. Dar, până la urmă, tu ce făceai în camera aia de era atâta zgomot? Zic eu, fiind înţepat din fire.
Mă priveşte şi îmi spune că asambla un nou snowboard. Zgomotul acela provenea de la aparatul care îl folosea pentru a da cu ceară partea plăcii care trebuie să alunece perfect pe zăpadă. Apoi Hakuru îmi povesteşte despre pasiunea lui înfocată ce este îndreptată către snowboarding. De la patru ani se dă pe snowboard şi, la doisprezece ani a ajuns cel mai tânăr campion al campionatului mondial. A câştigat multe competiţii şi a ajuns unul dintre cele mai cunoscute persoane ce se dau cu snowboardul. Cu cât aflu mai mute despre el, îmi doresc să-l cunosc şi mai bine. Vreau să ştiu totul despre el. Viaţa lui mi se pare atât de interesantă, captivantă. Când îl ascult mă simt ca şi cum aş asculta o poveste minunată citită de mama. Atât de mult îmi place ce îmi este povestit. La un moment dat, ajung să îl întreb pe Hakuru de ce m-a salvat. Mai devreme mi-a dat un răspuns, dar eu nu cred că acela este răspunsul adevărat. El se ridică de pe fotoliu şi se aşează pe marginea canapelei, lângă mine. Brusc, corpul începe să îmi tremure uşor.
-Vrei să afli de ce te-am salvat? Mă întreabă el încet, dar cu o voce dulce, caldă, atrăgătoare. Când coboram cu snowboardul pe pârtie te-am văzut stând acolo pe zăpadă, îngheţat. Cănd te-am privit prima dată în ochi, am rămas uimit de frumuseţea ce poate fi avută de un simplu om. Niciodată nu am văzut un tip care să mă vrăjească aşa cum ai făcut tu, Shun. Niciodată.
Acel niciodată este rostit cu jumătate de gură căci Hakuru îşi apropie buzele dulci de către ale mele. Acest sărut este atât de dulceag. Gustul buzelor lui este atât de dulce. Îşi strecoară limba printre buzele mele şi începe să cerceteze fiecare părticică din gura mea. Îi răspund la sărut, deşi la început nu doream. Sentimentele mele, în momentul de faţă, sunt amestecate. Nu ştiu dacă doresc să continui sărutul. Ştiu doar că îl doresc nespus pe Hakuru. Acest sărut îmi dă fiori pe şirea spinării, dar Hakuru se urcă peste mine, acoperindu-mă cu trupul lui. Opreşte sărutul pentru o fracţiune de secundă, apoi ne unificăm iarăşi buzele căci, în acest moment, pentru Hakuru buzele mele sunt ca un drog, iar pentru şaten invers.

[Yaku-chin]

Am citit si al doilea capitol care mi-a placut. Interesanta confuzia din mintea lui Shun....cred ca s-a indragostit:)), mai mult ca sigur, iar Hakuru la fel;))Hmm..prevad ceva mai mult decat un sarut nu?Se poate nu-i asa?Oricum sunt curioasa cum va reactiona Shun in continuare la avansurile lui Hakuru, va fi amuzant sa aflu si ce gandeste, deabia astept:DOricum sper ca totul sa fie relativ bine, si sa nu intervina si spinii.....;))Oricum mi-a placut si astept urmatorul capitol.
Succes la scriss si bye bye!

[I hate maths.]

Hey:)) Mi-am facut si eu azi timp sa trec pe la ficul tau.La primul capitol nu am lasat comm pentru ca am o obsesie de a citi subiectul de la "Nou veniti" inainte de a comenta ficul unui noob.Si fiindca mi-a fost lene am citit abia azi topicul tau.

Asa, lasam obsesiile mele.Ai un fic dragut.Campion la snowboard?Si mie imi palcea inainte...inainte sa imi rup mana cazand:)) Da, atunci am realizat ca snowdoardul nu e de mine.
Hakuru e un tip interesant.Imi place atitudinea lui.Si Shun e un incapatanat si jumatate.

-Vrei să afli de ce te-am salvat? Mă întreabă el încet, dar cu o voce dulce, caldă, atrăgătoare. Când coboram cu snowboardul pe pârtie te-am văzut stând acolo pe zăpadă, îngheţat. Cănd te-am privit prima dată în ochi, am rămas uimit de frumuseţea ce poate fi avută de un simplu om. Niciodată nu am văzut un tip care să mă vrăjească aşa cum ai făcut tu, Shun. Niciodată.

Ce replica:chuu: Sunt sigura ca sta voia si Shun sa auda.
Greseli, sincer nu am vazut.

So, cam atat.Sper sa vii repede cu nextul.Mult noroc in continuare.Ja-ne!:bye: