The path to happines

[Yuki `]

[edit Aly]Tip Critica Permisa: Stil / Limbaj / Idei / Forma / Gramatica.

Hey ;;) Sunt tot eu Miyuki, ar cum am mai spus, vechiul cont nu merge deloc si nici nu pot sa ii schimb parola, pentru ca tot nu functioneaza, asa ca nu mi-a dat alta optiune, decat alt cont. Well, cu privire la fic : eu sper sa va placa si astept critici, pareri, sfaturi orice si nu ma supar daca cineva critica dur, pentru ca doar prin asta ne perfectionam nu ? Las la latitudinea voastra, deci lectura placuta :">


The path to happines


Capitolul 1


Viaţa a început să nu mai fie atât de importantă pentru mine, în ultimii doi ani de liceu. Din ce motiv am ajuns în acest hal ? Sincer, nici eu nu ştiu, dar nici nu vreau să aflu. E prea târziu să caut un răspuns.
Părinţii mei, dacă merită să îi numesc aşa, chiar au uitat complet de mine, pentru că persoana lor de mult mai importantă decât credeam. Fără ruşine pot să zic că femeia care mi-a dat viaţă se poartă mai rău decât o curvă de pe centură, care are tupeul să îşi înşele soţul. Spre deosebire de acele femei, ea nu are nici măcar bun simţ şi chiar îl înştiinţează pe tata despre aşa zisele ei ieşiri. Nu pot să zic că el e uşă de biserică, pentru că aş minţi, dar cel puţin nu a înşelat-o pe mama niciodată sau dacă a făcut-o a fost din vina ei..S-a măritat cu el fără să îl iubească, pentru că era însărcinată cu mine..Mai bine avorta..
Nu pot vorbi frumos despre maică-mea, dar nici nu afirm că eu sunt vreo sfântă, dar nu vreau să ajung ca ea. Nicidecum nu o să accept să o iau pe acelaşi drum şi să mă trezesc că sunt o târfă, exact cum este ea ! Ar fi inadmisibil, nu doar pentru mine, ci şi pentru tatăl meu. În ciuda faptului că bea mult prea mult, chiar mă iubeşte şi niciodată nu o să uit ce mi-a zis în acea zi, când împlinisem şapte ani, dar ştiu că avea dreptate.
- Yuki, îmi pare rău că a trebuit să îţi ofer o mamă ca asta şi că a trebuit să mă ai pe mine ca tată. Noi nu ştim decît să te rănim, dar te rog nu o urî pe mama ta.
Iarăşi pica ea drept nevinovată, iar bietul meu tată încerca să îi creeze o imagine în faţa mea, deşi era conştient că nu reuşeşte ! În fond, cine ar accepta lucrurile pe care le face ea ? Poate că doar un copil care nu ştie ce înseamnă cu adevărat să fii iubit, dar nu mă compătimesc. Chiar îmi pare bine că niciodată nu a fost lângă mine, pentru că aşa pot pleca oricând vreau fără să îi dau explicaţii.
De fiecare dată când vin târziu acasă, parcă i se trezesc simţurile materne şi cică îşi face griji pentru mine. Odată chiar m-a pleznit pentru că am îndrăznit să îi răspund cum am avut chef, mai ales că am fost în club cu prietenii şi miroseam a gin. Cred că nu i-a convenit că eu beau prin cluburi băuturi pe care ea nici măcar nu le-a gustat vreodată, dar nu e vina mea că am o slujbă atât de bine plătită şi cei cu care merg sunt de acord să împărţim cheltuielile.
Să lucrezi şi să fii o fată e liceu, nu e plăcut deloc, dar nu mă plâng, pentru că am învăţat să mă descurc şi amicii mei cu care merg prin diferite locuri sunt în aceeaşi situaţie. Probabil de asta ne-am împrietenit şi ne înţelegem atât de bine. M-au surprins când i-am văzut în curtea liceului meu, purtând uniforma. A fost o veste plăcută să ştiu că ei s-au transferat tocmai ca să fim împreună. Motivul a fost simplu : toţi şase erau în licee diferite şi ne era greu să păstrăm legătura, aşa că ei au venit în locul unde învăţam eu. Era şi aproape de casele lor şi de locul nostru de muncă, dar important este că suntem împreună.
Poate că eu sunt mult prea egoistă şi vreau să rămân alături de ei mereu, pentru că îmi oferă senzaţia unei familii pe care nu am avut-o niciodată. Totuşi nu sunt atât de lipsită de sentiment, ca să nu îmi dau seamă, că după liceu, fiecare va alege facultatea pe care o doreşte şi că nu ne vom mai vedea atât de des. Pot numi asta soartă sau doar ghinion ? Dacă se va întâmpla aşa, voi spera mereu ca ei să reuşească în orice îşi propun.
Momentan mă aflu în camera din, dintr-un apartament din hotelul administrat de mama mea. Locuiesc cu ambii părinţi, dar niciodată nu am ocazia să îi văd că se comportă ca atare..Mă rog, tata încearcă să se lase de băut pentru mine şi să divorţeze de mama. Nu e prea plăcut, dar înţeleg că nici ei nu pot continua aşa dacă nu se iubesc. În fond, o căsătorie în care nu există iubire, nu are nici un sens. Nu doar pentru ei, ci şi pentru copii..
După câteva momente de linişte, aud cum uşa de la intrare este trântită brusc şi cum o sticlă de sparge la contactul cu podeaua. Bănuiesc că este mama mea, care sigur este dezamăgită că a părăsit-o vreunul din iubiţii ei. Oh, Doamne ! Măcar dacă nu venea acasă să facă scene de genul ! Nu îmi dau seama că tata nu a venit, dar subit, am un presentiment. Nu ştiam care este cauza lui, dar am aflat curând, cand mama a intrat în camera mea. Plângea !
Poate că am intuit greşit şi ea nu a păţit nimic, dar de ce este în starea asta ? O văd cum vine spre mine şi mă îmbrăţişează brusc, lucru pe care îl face extrem de rar. Nu am înţeles ce încerca să îmi zică, aşa că am îndepărtat-o de mine – recunosc că îmi plăcea când era afectuoasă – şi am văzut că avea ochii roşii de la plâns. Chiar am fost şocată când am văzut-o..
- Yuki..ta..tatăl tău..el..el..e pe moarte în spital ! A..a avut un accident de maşină ! A spus că vrea să te vadă înainte..înainte să moară…
Tata ? El chiar vrea să mă abandoneze ? Nu asta e important acum, ci de ce trebuie să fie el cel care suferă şi este în spital ? Nu e corect..Morţii măsii de viaţă. Se pare că vrea să îmi răpească tot ce am mai de preţ.
Nu am stat să mai ascult ce tot îndrugă mama, aşa că am întrebat-o aproape plângând unde este spitalul. Nu prea a reuşit să se calmeze, dar mi-a spus că e pe aceeaşi stradă cu bancă, iar atunci mi-am dat o palmă peste frunte. Viaţa asta chiar îşi bate joc de mine şi văd cât de mult adoră să facă asta ! De ce trebuia să fie în locul unde locuieşte tipul ăla care se tot ia de mine la liceu ? Simplu : pentru că am ghinion.
Pentru câteva momente am îndoieli în privinţă cu mersul la spital, dar îmi revin repede, pentru că el este tatăl meu. Alerg dezorientată prin cameră, până îmi găsesc o geacă acceptabilă pe care o pun pe mine. Nu îmi fac griji pentru cum îmi stă părul, pentru că ştiu că este aranjat – abia venisem de la coafor – aşa că am rugat-o pe mama să mă ducă cu maşina.
- Mami, te rog, du-mă cu maşina la spital şi dacă nu poţi conduce, fac eu asta, chiar dacă o să iau amendă ! Jur că o să o plătesc, dar te rog, dă-mi voie să iau maşina ! Te implor !
Se pare că şi ea avea nevoie să facă ceva ca să îşi ocupe timpul, aşa că a acceptat fără să se gândească prea mult. Mi-a dat cheile şi mi-a spus să o aştept jos, în maşină. Nu am mai aşteptat să îmi zică altceva, pentru că deja am fugit din apartament. Probabil că ceilalţi mă credeau nebună, pentru că alergam deja pe scări. Nici măcar nu am stat să respir, iar asta a obligat-o pe fata care era astăzi de serviciu la recepţie, să mă oprească.
Am băut o sticlă de jumătate de litru de Coca-Cola dintr-o singură înghiţitură, iar lucrul ăsta a uimit-o chiar mult. I-am mulţumit şi chiar am plătit consumaţia, deşi era un fel de cadou. Mi-am reluat drumul şi am alergat până la maşină, chiar dacă era un drum scurt.
Când am ajuns în faţa automobilului, am început să respir tot mai greu şi când am vrut să deschid portiera, îmi tremura mâna. Nu ştiu cum, dar abia când a coborât şi mama – la câteva minute după mine – am reuşit să deschid uşa. Am urcat încă tremurând de la fuga asta atât de intensă, iar mama şi-a ocupat locul, pe scaunul şoferului. I-am dat cheile, iar eu m-am lăsat pe spate, pe spătarul scaunul, ca să îmi trag răsuflarea.
A pornit imediat ce a pornit motorul şi a apăsat pedala de acceleraţie şi chiar se grăbea. Poate că făcea asta pentru mine sau poate că şi ea era îngrijorată. Probabil erau ambele variante, dar acum nu îmi stătea capul la deducţii, ci la traficul care era. Înainte îmi plăcea să rămânem blocaţi în trafic, dar acum când este vorba despre viaţa tatălui meu, chiar îmi doresc să ajung cât mai repede.
Dacă nu se porneşte circulaţia în două minute, eu dau naibii frica asta de Kai Katsuragi şi cobor din maşină. Încep să mă uit la ceasul de pe mobil şi număr secundele care rămâneau. Când am văzut că nu se mai porneşte odată, văd că lânga maşina mamei, apare alt vehicul, care îi aparţinea lui Kai. Doamne ia-mă acum ! Culmea, i-a mai făcut cu mâna maică-mii, care crede că este uşă de biserică, pentru că asta e imaginea pe care şi-o formează în faţa părinţilor tuturor de care vrea să îşi bată joc.
Dacă era nu era linie continuă, mama ar fi înaintat, dar cum exista, mi-a spus să mă urc în maşina lui şi să merg cu el. Am început să ne certăm şi mi-a spus că acum nu contează ce am eu el, ci viaţa tatălui mei este importantă. Oh, câtă dreptate avea ! Până la urmă am făcut ca ea..
Am coborât din automobilul mamei mele cu o faţă care ar fi putut să ucidă pe oricine îi apărea în cale. Am trântit uşa, de credeam că o să se rupă, dar din fericire nu s-a întâmplat nimic. Acum făcea pe tipul politicos şi vai dragă s-a dat jos din maşină ca să îmi deschidă mie portiera ! Mi se face greaţă..Oh, chiar m-a ajutat să urc ! Ce frumos din partea lui ! Mai bine ar muri şi ar face un bine omenirii, dar astea sunt doar vise !
A închis uşa de la maşină şi a mers către cealaltă parte a vehiculului şi s-a urcat în maşină. Nu suport să fiu în acelaşi loc cu el, dar trebuie să îndur pentru tatăl meu. Sper ca prostul ăsta să nu mă omoare şi totuşi să conducă destul de repede. Vreau să ajung mai repede la spital..
Am crezut că nimic rău nu se poate întâmpla dacă el este la volan, dar se pare că m-am înşelat. O mână era pe volan, iar cu cealaltă încerca să îmi atingă picioarele, dar eu nu îl lăsam. Cred că încercase să profite de situaţie de nu ştiu câte ori, cel puţin până când l-am ameninţat că mă dau jos din maşină dacă nu încetează. Se pare că asta l-a potolit o vreme.
Am avut noroc că nu a mai trebuit să oprească, decât atunci când am ajuns în faţa spitalului. Eram atât de fericită că nu o să mai fiu în acelaşi loc cu el, dar cum se spune, clipele de fericire durează puţin. S-a dat jos din maşină şi din nou m-a ajutat, dar ăsta era un pretext, pentru că adevăratul motiv, era că vroia să îmi atingă fundul. A crezut că scapă nepedepsit, dar şi-a dat seama că se înşeală, când a simţit palma pe care i-am dat-o. Recunosc că nu a fost chiar atât de rău cum vroiam, dar chiar s-a auzit când l-am lovit. Chiar i-am spus sarcastică, înainte să intru în spital :
- Mulţumesc, Kai !
Aproape că îmi venea să râd, dar m-am abţinut din unele motive. Am început să fug către uşa spitalului, apoi m-am oprit, pentru că ştiam că una din reguli este să nu alergi prin clădire. Am intrat destul de liniştită şi m-am îndreptat către locul unde o asistentă dădea informaţii cu privire la pacienţi. Am vrut să merg mai departe, dar am simţit cum cineva mă apucase de mână. M-am întors să văd cine e, dar m-am bine nu o făceam. Chiar nu îi suport moaca lui Kai !
Trebuie să recunosc că deşi seamănă cu un demon cu chip de înger şi are nişte ochi atât de frumoşi, albaştri şi părul lui roşcat e atât de superb, încât poate că i-aş da o şansă dacă nu ar fi atât de bădăran. Chiar nu mă aştepta, să fie atât de nervos pentru o palmă, având în vedere că zilnic fetele îi plesnesc. Se pare că de data asta, l-am enervat şi chiar rău de tot.
M-a tras în mod brutal în braţele lui şi mă ţinea la fel de strâns. Nu vreau să recunosc, dar chiar îmi era teamă de el, de data asta. Am sperat că asistenta care ne-a văzut să zică ceva, dar bănuiesc că şi-a închipuit că suntem iubiţi..M-am uitat în altă parte, pentru că vroiam să îi evit mutra, dar nu mi-a reuşit mişcarea. Şi-a băgat o mână în părul meu – care era lung până la omoplaţi şi de culoarea abanosului – şi m-a tras rău de tot, până când mă uitam în ochii lui. De ce zâmbea când eu mai aveam puţin şi plângeam. Nătărăul..
A zâmbit în timp ce încă mă ţinea în acelaşi mod, iar asta chiar nu mi-a inspirat vreun gând curat. Şi-a apropiat mutra mai aproape de mine şi şi-a trecut limba peste buzele mele, apoi nu s-a abţinut şi chiar m-a sărutat. Făcea asta într-un mod brutal, iar eu nici nu ştiu de ce dracu tremuram în braţele lui şi mai ales, de ce îmi plăcea..
M-am lăsat purtată de val, iar lucrul ăsta l-a îndemnat să mai slăbească strânsoare şi chiar să îmi dea drumul la păr. A început să mă doară capul din cauza lui, dar trebuia să mă gândesc rapid la o soluţie să scap de el. Mi-a venit o idee destul de răutăcioasă, dar tipul ăsta o merita pe deplin. În plus, chiar a fost primul meu sărut..Prostul ! Când se aştepta mai puţin, l-am muşcat de limbă atât de tare, încât a început să sângereze.
În acel moment l-am împins şi i-am mai dat o palmă, apoi m-am întors către scopul meu iniţial. Am mers să o întreb pe acea asistentă, unde se află tatăl meu. Vroiam să îl văd neapărat. Am grăbit pasul şi chiar nu mi-am dat seama că idiotul de Kai se ţine după mine ! Cel puţin asta credeam eu..
- Umm..domnişoară, îmi puteţi spune unde este salonul tatălui meu, domnul Fujisaki ? A fost..dar Kai, ca de obicei, mă întrerupe şi ca să se simtă bine, adaugă : în ce salon e bătrânul Katsuragi, cel care a fost internat în urma unui accident de maşină ? Nu am mult timp la dispoziţie, aşa că vorbeşte !
- Domnişoară Fujisaki şi domnule Katsuragi, părinţii dumneavoastră sunt în salonul numărul două sute cincizeci. Ă..domnişoară Fujisaki, starea tătălui dumneavoastră e stabilă, deşi a mai fost dus încă o dată la terapie intensivă.
Nu am mai stat să mulţumesc, ci am preferat să mă grăbesc să îl văd. Din nefericire, am fost urmată îndeaproape de Kai, iar asta mă călca pe nervi, mai mult ca oricând. Nu puteam să îi zic să înceteze, pentru că a venit să îşi vadă tatăl, deci nu avea nici o treabă cu mine. Dă Doamne să plec singură din spital !
Am urcat pe scări, pentru că liftul era folosit pentru bolnavi, dar pentru că eu aveam scutire la sport, am obosit când am urcat la primul etaj. M-am oprit să respir, dar am simţit cum cineva mă ridică, iar picioarele mele nu mai ating solul. Am fost speriată, aşa că mi-am dus mâinile în jurul gâtului acelei persoane. Mi-am deschis ochii imediat ce am simţit că ne deplasăm şi atunci am văzut că era chiar Kai ! Chiar şi-a făcut o obsesie pentru mine de nu mă lasă în pace sau ce ?
Am vrut să îi zic să mă lase jos, dar nici măcar nu mă asculta. Am observat cât de roşu îi era obrazul din cauza mea şi m-am simţit prost, dar nu ştiu de ce. Probabil că era destul de grea, dar el nu a spus nimic, ci a continuat să meargă liniştit şi să mestece gumă. S-a gândit să mă lase jos, doar când am fost în faţa salonului, dar şi atunci a profitat de ocazie – purtam o fustă de blugi, neagră, lungă aproape până la genunchi – şi m-a atins pe fund. Am vrut să îl plesnesc, dar nu puteam să fac gălăgie în faţa locului unde se afla tata.
- Ştii...am crezut că eşti grea, dar în realitate eşti atât de uşoară şi chiar înţeleg de ce nu faci sportul ! Nu aş vrea ca minunăţia ta de corp să păţească ceva !
Ce naibii vroia să zică şi tipul ăsta ? Chiar atât de mult îi place să îşi bată joc de mine sau ce ? Ă..dar de ce îmi bat capul cu el ? Lipsă de ocupaţie, clar !
Am vrut să intru în salon, dar el s-a deranjat să îmi deschidă uşa şi să mă lase să intru prima. A băut, s-a drogat sau ce naibii ? De când este el atât de drăguţ cu o fată ? O, nu contează. Am intrat fără să îi zic mulţumesc – nepoliticos, nu ? – şi am mers către patul tatălui meu. A trebuit să mă abţin când l-am văzut în starea aia, iar Kai, slavă Domnului mă lăsase în pace !
M-am apropiat de locul unde era aşezat tatăl meu şi m-am aşezat pe pat, în aşa fel încât să nu îl trezesc, dar se pare că el mă aştepta pe mine..Mi-a zâmbit, folosindu-se de puterea pe care nici nu o avea. De ce se chinuia atât şi nu aştepta să se facă bine ? Oare chiar ştia că va muri sau ce ? Nu ! Nu o să îi permit să mă lase singură, mai ales acum.
Şi-a întins mâna şi m-a mângâiat pe obraz, continuând să îşi păstreze zâmbetul. De ce se chinuia în halul ăsta chiar nu ştiu, la fel cum nu înţeleg de ce l-a chemat pe Kai..Ce vrea să discute cu el dacă..sau poate că a crezut că este iubitul meu ! Oh nu..
- Yuki, micuţo, îmi pare rău că trebuie să te las singură, dar mă simt totuşi mai bine, pentru că ştiu că mama ta se va ocupa mai mult de tine ! Dacă nu veneai cu iubitul tău la spital, poate că m-aş fi simţit prost că trebuie să te părăsesc şi să te las singură tocmai acum ! încearcă să îmi spună el, fără pic de vlagă.
- Tati, te rog nu vorbi ! Mai bine odihneşte-te şi discutăm când te vei simţi mai bine ! Dacă asta te face fericit, o să îl rog pe Kai să mă însoţească şi data viitoare, dar nu mai face efort ! îi spun eu, cu lacrimi în ochi.
Am ştiut ce vrea să zică când mi-a spus toate acele vorbe. I-am luat mâna şi i-am strâns-o uşor. Îl priveam în timp ce continua să îmi zâmbească şi chiar a început să vorbească cu Kai..oare chiar crede că sunt cu el..? Se pare că da, dacă i-a zis să aibă grijă de mine după moartea lui !
Nu puteam să zic că el nu este iubitul meu, ci doar un nesuferit, pentru că asta i-ar fi îngreunat ultimele clipe. Au fost prea scurte ca să realizez ce se întâmplă, dar am auzit când mi-a spus : „ Te iubesc, micuţo ! „. Asta însemna că totul a luat sfârşit ? Am văzut cum închide ochii, iar mână lui se desprinde din strânsoarea palmelor mele. Am rămas şocată, iar asta m-a făcut să îmi pierd controlul şi să încep să ţip...
- Tati !! Tati, trezeÅŸte-te pentru Dumnezeu !! TrezeÅŸte-te !!
Aş fi continuat să ţip, să îmi manifest tristeţea, dacă nu aş fi simţit o lovitură în ceafă, iar cum Kai era în spatele meu, sigur era din partea lui..De ce a făcut asta..?



Capitolul 2


Eram ameţită din cauza loviturii pe care am privit-o de la cretinul de Kai, dar acum o să fie crezut erou, pentru că cică m-a ajutat când am leşinat..Nu se satură să se joace atât de prosteşte ? Cred că nu ! Oricum el este un prost..mă rog..un prost care arată bine şi nu ştiu de ce, mă interesează de două luni încoace şi care are o mutră de înger, deşi e un adevărat demon.
Mi-am deschis încet ochii şi am văzut că era ocupat să vorbească cu mama, care îi zicea că îi va da adresa şi numărul nostru din Los Angeles ca să vorbească cu mine şi bla bla bla. Lost Angeles ? Chiar mă duce acolo ? În sfârşit o să pot să îl revăd pe Takumi şi pe soră-sa. Se pare că faptul că mă duc în alt continent, în altă ţară, are părţile ei bune, dar tot o să îmi lipsească Berlinul. Mai bine uit de prefăcătoria asta şi îmi sun prietenii.
M-am ridicat în fund şi când m-a văzut mama, m-a îmbrăţişat atât de tare, încât am crezut că rămân fără aer. Chiar dacă era Kai acolo, puteam să îl ignor şi recunosc că aveam nevoie de afecţiunea ei, deci i-am răspuns la gest. A fost ciudat să văd că îşi manifestă afecţiunea acum, după moartea tatei.
- Yuki, eu merg să aranjez nişte detalii legate de incinerarea tatălui tău, aşa că te las cu Kai. Să ştii că nu e aşa cum îl descrii tu şi chiar s-a oferit să aibă grijă de tine ! Ai grijă de tine şi ne vedem mai încolo !
Am aprobat-o şi în gândul meu normal că îl blestemam pe Kai ! Hăh..ăla să fie un tip de treabă, iar eu să mă înşel ? Vezi să nu. Perversul ăsta e mai afemeiat decât tipul de la a doişpea C. Mă calcă pe nervi şi în plus sunt fericită că scap de el şi că o să fiu liberă ! Finally, liberă ! O să îmi termin studiile într-un an şi dacă o să vreau, mă voi întoarce din nou în Germania ca să fac mişto de Kai ! Ah, ce hobby mişto ar fi !
Am început să râd şi m-am dat jos din pat, deşi cineva tot lătra aiurea prin spatele meu. Am încetat să fac asta şi am vrut să sun pe cineva, dar se pare că domnu’ „ eu sunt perfect „ urăşte să fie ignorat ! S-a urcat pe pat şi m-a apucat de mână. Am vrut să plec, dar m-a tras, până când am ajuns aproape de pat. Atunci şi-a pus ghearele în jurul taliei mele şi s-a apropiat de mine mai mult. Ăă..nu suport când respiră în gâtul meu, dar pe cine mint..? Tremur când face asta şi dacă îşi dă seama, o să ştie că are un avantaj. Blestemat să fii !
Nu mă aşteptam să fie atât de..de..pervers şi să se poarte de parcă i-ar plăcea de mine. Mi-a sărutat gâtul şi şi-a folosit dinţii ca să îmi lase un semn, care se vedea chiar dacă purtam o cămaşă, care avea puţin guler. Când mi-a dat drumul, a venit până în dreptul meu şi m-a luat de mână. Mă obliga să merg cu el, deşi nu vroiam şi cum era un spital, nu puteam să facem scandal. Mi-a zis să intru în baie şi din fericire pentru el, era comună, deci dacă intra cineva, nu era nimic ciudat dacă ne vedea pe amândoi sau era ! O să mor eu de nervi..
Nu ştiu ce a vrut să facă când m-a adus aici, dar se pare că nu îşi pierdea nici o secundă atitudinea de bădăran. M-a obligat să mă uit în oglindă şi mi-a arătat semnul pe care mi l-a făcut pe gât. Cum nu se simţea bine complet, a trebuit să adauge :
- Vezi semnul ăsta ? Uite că de acum, cât timp îl ai şi o să mă asigur că va rămâne, îmi aparţii. Să nu te văd cu vreun băiat din afara cercului tău de prieteni sau cu vreun tip de acolo că faci ceva ce nu îmi convine, sau domnu’ va ajunge în spital ! Ai înţeles, Yuki ?
- Mă-ta ! Mie nu îmi dai ordine de parcă aş fi una din târfele tale şi oricum nu o să poţi face nimic când o să plec ! Pentru incultura ta generală, am bodyguarzi şi dacă le spun să nu te lase să te apropii de mine, crede-mă că tu ajungi la spital ! Acum dă-mi drumul, animal ce eşti ! De fapt jignesc animalele dacă le asemăn ţie ! Pa, cretinule ! Sper să mori până mâine !
Mda, asta trebuie să se întâmple chiar acum ! Cum să am eu bodyguarzi ? Adică, în mod indirect am, pentru că Takumi mă va ajuta dacă o să îi cer, dar dacă află Kai că a vorbit gura fără mine, e în stare să mă hărţuiască sexual zilnic ! De fapt, doar două zile, pentru că poimâine plec în Los Angeles şi o să am grijă să plec când am eu chef. Ehe, dragul meu, crede-mă că mi-am dat seama că începi să mă placi sau mai bine spus, mi-a şoptit o vrăbiuţă !
După ce am ieşit din baie mă gândeam ce o să fac acum, când pur şi simplu nu mai am chef de nimic. Totuşi, mai important era să îmi acopăr semnul să nu îl vadă mama sau alţii. Ce naibii ? Mă simt de parcă sunt nevoită să port o zgardă la gât din cauză lui Kai. Stai ! Încă mai am colierul ăla gen curea, cu ţinte, deci nu trebuie să îmi fac probleme ! Se pare că bietul de el chiar nu gândeşte..oare cum va fi când o să plec eu ?
Am renunţat să mă mai gândesc la subiectul acela şi m-am îndreptat către staţia de autobuz şi am vrut să văd dacă am bani. Drăcie ! Nu am nimic la mine, deci cum iau bilet şi cum ajung acasă ? Ăă…mai bine o sun pe mama să mă ia până nu îmi pierd răbdarea. Dacă Takumi îmi oferă şi de data asta o maşină, nu mai refuz ! Proastă idee în urmă cu trei ani când am zis nu..
Mama nici măcar nu se deranja să mai vină, chiar dacă i-am dat mesaj, deci nu-mi rămânea decât să merg pe jos ! Grozav..chiar fenomenal ! Ca de obicei, am avut ghinionul să fiu cu Kai, din nou, de parcă eu înghiţisem ceva metalic, iar el un magnet. De data asta se pare că nu m-a băgat în seama, deci mai bine pentru mine. Sper să nu mă mai hărţuiască atât şi să mă lase în pace. Oh, dar o să o facă când plec naibii de aici în Los Angeles.
Când am vrut să o mai sun din nou pe maică-mea, idiotul de Kai vine în spatele meu şi se găseşte să mă îmbrăţişeze. Când va înţelege că nu suport să fie aproape de mine şi să mă atingă ? Răspuns : niciodată ! Firai tu de idiot, căruia îi place să îmi distrugă mie viaţa.
- Să nu aud nici o scuză patetică, pentru că m-a sunat maică-ta şi a zis să te aduc acasă, pentru că vrea să îţi prezinte pe cineva ! Ah, eu vin pentru că ea crede că suntem iubiţi, aşa că am noroc !
Nu poţi să mori odată şi să dispari ? Ştii ? Faci un bine omenirii scăpând-o de prostia ta. De ce m-am molipsit cu el când nici măcar nu am chef de moaca lui ? Răspuns bun : din vina deşteptei de mama, care crede că eu şi cretinul ăsta suntem iubiţi. Cât pot să detest când sunt cu el, mai ales că se crede vreun prinţ important. Acum chiar îmi doresc să dispar de aici cât mai repede ca să scap de mutra lui enervantă.
M-a luat de mână şi chiar m-a obligat să merg cu el, cu maşina lui, deşi preferam să merg pe jos. Acum chiar am ajuns la limita răbdării ! Nu îl suport şi data viitoare când opreşte mă dau jos de aici şi dacă e nevoie mă duc pe jos ! Nu mai rezist să îmi petrec nici o secundă cu tipul ăsta !
Când s-a aşezat pe locul şoferului m-a întrebat ceva, dar nici nu m-am obosit să îi răspund. Ce rost avea, mai ales când mă călca pe nervi şi nu îl suportam ? Oh haide, opreşte maşina asta odată ca să pot să cobor.
Cred că jumătate din drum a ascultat muzică şi a încercat să discute cu mine, dar eu nici măcar nu îl băgam în seamă. Urăsc genul lui de persoană, deci să îşi ia adio de la a mă mai teroriza. Am de gând să plec chiar azi, chiar dacă plec fără haine şi fără toate lucrurile mele. După încă zece minute am început să îmi pierd răbdarea şi am crezut că nu mai opreşte, dar spre fericirea mea a parcat în faţa unui magazin. A oprit maşina şi a lăsat cheile în contact, deci mă puteam folosi de automobilul lui, nu ? Cât noroc puteam să am..
Am aşteptat să intre în magazin pentru că eu chiar nu aveam chef să mă prindă când dispăream cu maşina lui. Odată ce nu l-am mai văzut, am trecut în locul şoferului şi am accelerat ca să ajung la frizerie mai întâi. Dacă vroiam să plec fără să ştie mama, trebuia să îmi schimb look-ul şi să mă evapor cât mai curând.
Cred că m-a înjurat şi s-a auto-jignit când a ieşit din magazin şi a văzut că maşina lui şi inclusiv eu, nu mai suntem în locul unde ne-a lăsat. Riscul meseriei, nu ? Ăsta e doar începutul, aşa că să nu se aştepte cineva să rămân ca proasta aici, să stau după fusta mamei. Nu ! O să plec şi asta se va întâmpla chiar azi !
Conduceam cu aproape o sută la oră, dar cui îi păsa ? Mie una nu, mai ales că maşina era a lui Kai şi nu a mea. Dacă o buşesc, tot vina lui va fi. Îl pun eu să îşi lase cheile în maşină ? Nu.
Mi-a venit de vreo trei ori să mă dau cu capul de volan, pentru că din cauza unui cretin era un trafic infernal. Culmea ! Poliţia era acolo şi ne-a mai şi oprit pe toţi. Mulţumesc Takumi că m-ai obligat să îmi iau permisul sau acum plăteam o amendă de mă mai duceam la mama dracu’.
După aproape jumătate de oră, în care mi-am făcut nervi aiurea şi era aproape de a înjura, am reuşit să ajung la coafor. Cred că dacă nu ajungeam acum, sigur mă apucau toţi dracii şi îi ziceam poliţistului să mă ducă la frizerie. Trafic infernal şi oameni proşti care nu ştiu să conducă !
Am trântit uşa de la maşină şi desigur că am încuiat-o şi i-am pus şi alarma. Totuşi, de ce îmi făceam griji în legătură cu ea ? Doar nu era automobilul meu, ci al unei persoane pe care o urăsc..
M-am calmat şi am intrat în clădirea imensă, care se dovedise a fi cel mai bun coafor din oraş. Am văzut că unul din locuri era liber, aşa că m-am aşezat pe unul din scaune. Mi-am lăsat rucsacul pe masă şi am început să mă uit pe o revistă ce conţinea diferite tunsori. După câteva secunde am simţit cum cineva mă trage de păr şi când m-am uitat cine era, era să ţip..O fată vopsită cu albastru, tunsă scurt, care arăta de parcă o lingea vaca în cap, cu uniformă de..de paraşută şi care pe deasupra avea minte de găină. A vrut să mă tundă, dar i-am spus că o aştept pe May, pentru că mi-a promis că ea o să facă asta.
Am răsuflat uşurată când monstrul ăla a plecat din spatele meu şi s-a dus să distrugă alte cliente. Când am vrut să îmi reiau activitatea, soneria de la telefonul meu a început să se facă auzită şi spre norocul meu, chiar atunci venise May. Ă, cât te pot adora pentru că vii la momentele potrivite. Nu am vrut să răspund pentru că era un număr pe care nu îl aveam în agendă, dar până la urmă, m-am hotărât să văd cine e.
- Ce dracu’ ţi se pare amuzant în a îmi fura maşina şi a mă lăsa aici ? Unde naibii eşti ? Vino să mă iei ţi încetează cu glumele astea proaste, pentru că nu ţin şi dacă tot ai vrut să îmi atragi atenţia, ai reuşit ! Acum vino şi ia-mă de aici !
Era chiar Kai cel care mă sunase, deci acum aveam numărul lui şi puteam să fac mişto de el când voi fi în Las Vegas. Ce drăguţ din partea lui să mă apeleze ! Oh, dar nu mă simt bine dacă nu îi răspund la ce mi-a zis. Hmm…cred că May poate să îşi înceapă lucrul – i-am arătat o poză şi i-am făcut semn că vreau să mă vopsească cu o nuanţă de negru mai închisă.
- Oh, iubire, dacă ştii cât mă bucur că m-ai sunat ! Îmi făceam griji pentru tine, micuţul meu ! Ştii cât m-am îngrijorat când am văzut ce dobitoc eşti ? Chiar am început să râd cu lacrimi ! Mulţumesc pentru maşină şi cred că o să o iei tu mai târziu din alte părţi ! O să te anunţ eu de unde ! Bye-bye, iubire !
După ce i-am spus asta, i-am închis şi am lăsat-o pe May să îşi facă treabă liniştită, pentru că nu aveam chef să dau bani degeaba. Nu ştiu cum de a reuşit să îmi scurteze părul până la umeri, când tot ea a zis ca : „ bla bla bla, ai un păr superb, bla bla bla, deci nu îl tunde ! „ şi alte pălăvrăgeli de genul. Se vede că biata fată a fost tristă că a făcut asta, dar cum am mai zis : riscul meseriei ! Nu e vina mea că ea lucrează la cel mai bun coafor, pe care şi eu îl frecventez !
După ce i-am dat banii şi i-am explicat situaţia, i-a fost greu să mă lase să plec, dar din fericire a înţeles. Eu i-am promis că o voi suna des şi că o voi vizita cât mai repede cu putinţă, astfel nu îmi va duce dorul. Cel puţin..nu atât de mult, pe cât cred !
Imediat ce am ieşit din clădire, m-am îndreptat către maşină şi din fericire, nu are nici o zgârietură. Fericire ? Ce tot vorbesc eu ? Îl urăsc pe Kai, deci ar trebui să îi distrug rabla asta ca să mă simt şi eu bine, dar nu acum !
M-am suit în vehicul şi am pornit, de data asta conducând mai lent, dacă pot zice aşa, decât data trecută. În timp ce era ocupată şi aveam mâinile pe volan, am sunat la bancă că să îmi retrag toţi banii pe care îi aveam în cont. Nu aveam chef să aştept zece ani, aşa că am preferat să dau un telefon înainte.
Am accelerat atât de rău, încât am ajuns la o sută douăzeci de kilometri pe oră şi viteza legală era abia de şaptezeci...Dacă îşi dă seama vreun poliţist, chiar am dat de dracu’. Am preferat să cred că o să am noroc şi din fericire, chiar am avut ! Am ajuns la bancă mai repede decât credeam şi nici nu m-a oprit nici un papiţoi îmbrăcat în albastru !
Portiera mi-a fost deschisă de unul din cei care lucrau la bancă, deci nu mă oboseam să fac eu asta ! Sper să fi pregătit banii sau chiar îi dau în judecată pentru ineficienţă. Când am intrat în imensa clădire, unul din şefi s-au apropiat de mine şi chiar mi-au înmânat banii. Mi-a sărutat mâna..atât de scârbos ! Cât mi-aş fi dorit să fie Kai cu mine..Ce tot spun ? Kai e bine unde e, deci să stea acolo !
Am ieşit fără să dau bună-ziua, pentru că nu meritau nimic, ci doar să le trântească cineva vreo două înjurături bune. Ca şi la coborâre, portiera a fost deschisă de un tip care era chiar superb. Merita să lucreze în interiorul băncii, nu să stea să deschidă uşile clienţilor !
Am pornit cu viteză mare, fără să îmi pese dacă fac accident, dar nu ştiu de ce, nu vroiam să distrug maşina lui Kai. La naiba cu el ! Am încercat să mă calmez şi mi-am amintit că nu l-am sunat pe Takumi. Dacă nu fac asta, aştept la aeroport în Los Angeles, până se îndură el să vină..Leneşule ! Din fericire încă îi aveam numărul, aşa că l-am apelat.
Telefonul a sunat de vreo şapte ori şi am vrut să închid, pentru că am văzut că nu răspunde, dar a dat Domnul să se apese pe butonul ăla verde !
- Yuki, dragă, ce e cu minunea asta şi de ce mă suni, când tu nu dai niciodată semne de viaţă, iubire ?
- Întotdeauna la fel de politicos şi romantic, Takumi, dar acum nu sunt ca să văd ce faci ! Vreau să te ridici din pat, să te schimbi şi să vii după mine la aeroport, cam în trei ore ! O să vin în Los Angeles şi vreau să mă aştepţi, mai ales că nu cunosc pe nimeni şi ai zis că dacă am nevoie de tine, te pot suna !
- O, fie ! Azi chiar nu aveam de gând să ies din casă, dar dacă pisicuţa mea vrea să vin după ea, aşa voi face ! Au revoir, iubire !
- Takumi, încetează ! Nu te mai purta de parcă suntem iubiţi, bine ? Mulţumesc oricum că mă aştepţi ! Pa…
Ce l-a apucat şi pe ăsta de mă strigă în toate felurile mai nou ? Am mutră de animal sau chiar reprezint unul pentru ei ? Nu doar Kai, ci şi Takumi a început să îmi zic pisicuţă. Ăştia doi s-au lovit la cap şi nu recunosc..Sper doar să înceteze şi să nu îmi mai zică aşa, pentru că nu sunt animal !!
Am oftat în timp ce conduceam şi chiar mă gândeam la altele, mai ales că plec fără să îi spun mamei. Oh haide, dar ei de ce i-ar păsa ? Crede că eu sunt iubita lui Kai şi nici măcar nu ascultă de zic..O să afle că am plecat, abia când mă instalez într-un apartament pe care mi-l voi cumpăra în Los Angeles !
Nu ştiu de ce, dar simţeam un gol, provocat de faptul că plecam sau oare era din cauză că nu o să-l mai văd pe Kai ? Oare îl iubesc şi nu mi-a dat seama ? Nu ! Aşa ceva chiar nu este posibil ! Nu îl pot iubi, mai ales ştiind că voi suferi dacă o să fac asta..
Mi-am amintit că cineva încă nu ştia de plecarea mea şi aceia erau amicii mei ! M-am hotărât să îi sun, dar nici unul nu răspundea, probabil pentru că aveau clienţi şi nu aveau timp de pălăvrăgeală. Cum nici eu nu am timp la dispoziţie, am început să scriu un mesaj :

„ Ce faceţi de nu răspundeţi ? Vă daţi cu barca pe gresie ? Era ceva important smarţilor !! Vreau să vă spun că astăzi plec din oraş şi că mă mut în L.A, dar promit că o să vă sun des ! O să vă invit la mine când vom fi liberi. Vă iubesc mult şi nu distrugeţi nimic fără mine, Okay ? Ja ne ! * hugs * „

M-am simţit puţin ciudat, dar asta nu trebuia să îmi afecteze decizia şi mai ales, nu trebuie să mă las influenţată de sentimente ! Trebuie să îmi revin înainte să ajung la aeroport, pentru că nu vreau să dau înapoi ! Nu ! Nu o să dau înapoi şi nici nu o să renunţ la ce mi-am propus, de data asta !
Fară să îmi dau seama am ajuns deja la aeroport şi am lăsat maşina în parcea subterană, apoi am urcat la parter. Era un loc spaţios şi frumos amenajat, dar din păcate, eu îl foloseam pentru a evada din lumea în care eram prinsă ! Oricum, asta avea să se schimbe curând !
M-am îndreptat către unul din ghişeuri şi am văzut că o femeie vindea bilete pentru zboruri în exterior. A trebuit să fiu amabilă şi să îi spun :
- Mă scuzaţi, aş dori un bilet dus, către Los Angeles !
Cât mi s-a acrit când am zis asta, dar sacrificiul este necesar în unele momente. După ce mi-a oferit ce i-am cerut, mi-a zis să aştept, pentru că avionul pleacă în zece minute şi că voi afla unde trebuie să merg, când se va anunţa că pasagerii trebuie să urce la bord. Nesuferită femeie..
Timpul trecea mai greu decât am crezut şi mă plictiseam enorm, aşa că am început să mă plimb de colo-colo până când am auzit că trebuie să plec către poarta J33, ca să iau avionul. Am fost mai mult decât bucuroasă şi am grăbit pasul ca să nu întârzii şi să pierd zborul ! Asta îmi mai trebuia.
Din fericire am reuşit să mă urc la timp şi după mine s-a mai urcat cineva, dar nu ştiu cine. Sincer, chiar nici nu îmi păsa ! După ce mi-am ocupat locul, am văzut că acea persoană care era în urma mea, s-a aşezat lângă mine, fără să întrebe dacă poate face asta. M-am întors să văd cine e nesimţitul, dar şi-a închipuit ce vreau să fac şi mi-a capturat buzele într-un sărut scurt, dar pasional.
- Yuki, chiar dacă am fugit de credeam că mor, nu te las să fugi sau să scapi de mine ! Dacă pleci tu, plec şi eu !
O, nu ! Lucrurile pot deveni mai rele decât sunt acum sau ce ?