The life of an Uchiha

[Kido]

^___________________^ nu s-a terminat ^__________^ hmm... un capitol interesant ^^ imi place atitudinea lui Yu ^_^ bun, am vazut cateva greseli de tastare, dar nu le mai gasesc T^T, cu exprimarea stai bine ^^, la fel si cu descrierea ^_______^... ma bucur ca l-ai continuat ^^ si astept capitolul urmator :X Ja` >:D<:*

[angeliqueVampire]

@ kido - ca de obicei aici, incurajandu-ma :D sper sa nu te dezamagesc enorm cu capitolul asta

oficial, imi merge din ce in ce mai prost, dar macar am reusit sa termin inca 2 capitole pe care nu le-am postat din probleme personale. va rog sa-mi scuzati sadicismul, dar cam asa sunt eu la vremea asta :P m-au cuprins asteniile de primavara :D

Cap 2 – As I said, we are best friends forever

De ce să te gîndeşti la lucruri de care nu vei avea nevoie niciodată? Oare totuşi merită toată această schimbare, doar de dragul schimbarii? Dacă da, de ce ne-am reîntors noi în Konoha?
Trecuseră doar două ore, iar Yuri dorea în continuare ca totul să fie doar un coşmar, dar parea mult prea real, aşa că putea să-şi hranească sufletul doar cu iluzii. Rabdarea o obişnuise să tacă şi să spere, dar în această realitate, raul cîştigase deja. Frigul îi cuprinse corpul iar întunericul se lasă peste mintea ei care nu gasea cale de scapare pentru oamenii la care ţinea. Fuse trezită doar de catalogul dur ce la contact cu suprafata de lemn a bancii, scoase un sunet ascutit.
-Domnişoară... Uchiha! Urlă profesorul, ezitînd să pronunte numele brunetei. Abia ai venit şi deja dormi în bancă?! Lasă că îţi vei revizui tu comportamentul azi în detentie!
După această scurtă predică, ora continuă într-o manieră...normală. Aceasta, plus urmatoarele şi ultimele trei ore, în care Yu adormi de-a binelea şi se trezea doar cînd simtea palmele lui Shin, semn că profu` banuieşte ceva.
-Sigur te descurci singură? Întrebă Shin după ore, dînd să plece. Mă refer, tatal tau era de pază pe la detentii, din cîte am putut stoarce de la Ai.
-No problem, baieti! Raspunse, sigură pe ea, Yuri. Voi faceti bine şi dispareti pînă nu apar ceilalti puşti...
Shin şi Ryu îşi luară cartile şi o lasară pe colega lor singură, sau aproape... Într-un moment de plictiseală, bruneta avu proasta idee să se uite pe geam, în aşteptarea profesorului. Fata nu intuise că va ramîne cu spatele la uşă iar într-o şcoală ca cea de faţă...
Păşi spre pervazul de lemn, plin de praf şi murdar. Nu îl atinse, doar deschise geamul şi privi asfintitul. Parea să fie deja tîrziu. Era de multă vreme singură, doar ea şi bancile. Un singur gînd îi trecu atunci prin cap: Unde erau ceilalti? Nu apucă să se întoarcă, fiindcă din spate veni un val de caldură ce o cuprinse, iar o voce rasunatoare i se adresă:
-De ce crezi că eşti singură?
Bruneta tresari, muşcîndu-şi uşor buza.
-Ren...
-Da, frumoasa mea, zîmbi şatenul, sunt aici. Eu, Saya şi Sasuke.
Yu îşi întoarse capul. La catedra mîzgalită şi veche statea un brunet atît de cunoscut ei, cu trasaturi fine, de viţă nobilă. Lîngă el, se afla acea blondă îmbracată indecent, care o privea cu un zîmbet şiret. Cel care îi vorbise era Ren. Şatenul încă mai rîdea, stînd în spatele brunetei. Yuri îl împinse şi dadu să iasă din sală. O voce joasă de barbat o opri însă, spunîndu-i:
-Nimeni nu pleacă de aici pînă cînd spun eu că puteti să plecati!
Bruneta se întoarse la banca sa şi îşi scoase din geantă un caiet cu foi veline. Era aproape plin, dar mai încapea încă un desen, cel mai probabil un portret, caci aceasta era specialitatea fetei. Şatenul nu se putea opri din rîs, la fel şi blonda. Singurul care statea pasiv la toate întîmplarile era Sasuke. Se uita atent la Yuri. Ochii ei se schimbaseră atît de mult... Negrul stralucitor al cristalelor din priviri fuse acoperit de o stralucire albastră, cu o lumină mult mai încrezatoare dar, într-un fel, prudentă. Pielea îi era albă, total albă, dar la fel de catifelată şi perfectă. Parul avea aceeaşi culoare de abanos, iar corpul suferise nişte modificari..în bine. Pieptul îi era acum mult mai mare, iar şoldurile mai proeminente. Era...frumoasă....
-Ce vă uitati aşa la mine? Întrebă Yuri.
Ren rîse uşor apoi şopti, mult prea încet ca bruneta să-l audă:
-Nu pot întelege de ce ne-am despartit!
Saya întoarse imediat capul la auzul cuvintelor pe care le rostise iubitul sau. Se încruntă la Yu şi mai-mai să sară la gîtul ei. Simtea cum gelozia o cuprinde şi ratiunea îi era încetoşată de acest nou sentiment pe care îl simtea pentru tradatoare. Fară să se gîndească la urmari, aruncă un kunai otravit spre fata ei, fata ce îl încînta atît de mult pe Ren...
-Saya, ce te-a apucat?! Racni şatenul, oprind cutitul chiar în fata brunetei, cam la cinci milimetri de pielea ei.
Blonda rîdea în hohote. Se simtea mai bine. Sau cel putin deocamdată caci şatenul fugi catre ea şi îi lovi fata cu un dos de palmă bine plasat, ce rasună adînc.
-De ce...ai facut asta? Întrebă ea. Nu mai ţii la mine....?
-Nu!
Raspunsul fuse prea dur şi cazu ca o piatră grea pe inima fetei. Yuri nu mai suparta tensiunea pe care o puteai taia cu cutitul, şi ieşi afară fugind. Sasuke nu o oprise. Încă era pasiv....
-Du-te! Îi spuse brunetul lui Ren.
Acesta alergă după fată, prinzînd-o repede din urmă. Înainte ca cei doi să-şi dea seama vorbeau despre muzică, sporturi, exact ca pe vremuri.... Yuri observă mult prea repede schimbarea şi i se adresă lui Ren, putin jenată:
-De ce m-ai aparat de ea?
-Nu ţi-am spus? Rîse el. Sunte best friends forever!

Cap. 3 – 1000 Oceans

Un nume pe care îl credea uitat, un vis de vară cu un sfîrşit tragic, o rană care îi apasa pieptul în fiecare zi a existentei ei, asta însemna Ren pentru tînara brunetă... Acum, apropierea asta o deranja, o neliniştea. Simtindu-l la doar cîţiva paşi distanta pe şaten, o cuprinse un profund dezgust şi întinse instinctiv mîna dreaptă, facîndu-i semn să se oprească. Dar baiatul întelesese prea bine acest semn, iar deasupra privirii lui se aşternu din nou furtuna:
-Mă gîndeam eu! exclamă cu furie în glas. Acum amiba aia nu te lasă nici macar să stai lîngă mine! Cît timp îţi vei mai petrece cu tradatorii aceia, Yuri? Tu nu eşti aşa!
-Fata pe care o cunoşteai tu, voi, toti, a murit! Nu mai simt nimic pentru locul ăsta! Îmi e îndeajuns de greu să-l numesc casă! Iar la tine, dintre toti, mă aşteptam la altceva! Îmi pare rau, amice, decît să mî impiedic mereu, mai bine aleg drumul celalalt, mai lung şi totuşi mai sigur. Vom vedea dacă ne vom întîlni la sfîrşit dar, pînă atunci, consideră că nu mă mai cunoşti!
Yuri se simtea foarte aiurea spunînd aceste lucruri, total neadevarate. Ea era aceeaşi. Locul era acelaşi. Ea şi Ren mergeau pe acelaşi drum, doar că niciodată nu se priveau în ochi îndeajuns de patrunzator încît să vadă în ochii celuilalt suferinţă. Fiind foarte sigură că minciuna spusă avea proportii mult prea mari, chiar ilegale, îşi luă geanta în spate şi se îndreptă spre casă.
Nu ura atît de tare acest loc pentru a-l parasi. Într-adevar, după ce reflectă mai bine asupra situatiei, i se parea la fel... Gîndirea fuse singura caracteristică a brunetei ce încetase demult procesul de dezvoltare. Dar acum, creierul fuse pus în functiune de acel sentiment pe care cu totii îl simtim la un moment dat, apasarea. Acum, rana imensă ce îi farîmita sufletul parea vizibilă şi din exterior, în ochii albaştrii şi lipsiti de optimism ai brunetei.
Nu îşi mai controla paşii, îi lasă în voia sortii, mintea ei fiind preocupată cu mult prea multe întrebari despre cine ar vrea ea să fie. Nu observă de asemenea nici persoanele ce roiau pe strazi, deşi pe multe dintre acestea le cunoştea. Se simtea ca şi cum ar fi parcurs o mie de oceane, singură, oarbă şi goală pe dinauntru.
Uşa înaltă de stejar se deschise înainte ca Yuri să o atingă. Înauntru zari doar o lumină ce pîlpîia ameninţător. Mai multe persoane erau adunate în jurul sclipirii. Vru şi ea să o simtă în palmele sale reci, dar cazu la pamînt şi îşi închise ochii. Se pare că oboseala îi venise de hac.
„În jurul ei se întinse o paturii roz, pe care nu o putea atinge. Cu cît înainta, pînza se departa tot mai tare...
-Aş întreba unde sunt, dar nu o voi face! Spuse, amuzată, bruneta.
De undeva din spate se auzi un glas tremurînd:
-De ce îţi ţi ochii închişi, Yu? Îţi e frică de realitate? Nu ştii cine eşti? Eşti ceea ce ai fost şi înainte, şi nu ai nevoie de mine să îţi spun asta! Acum deschide pleoapele şi lasă lumina să îţi vindece ochii!”
Trezirea fu mult prea bruscă, astfel că fata nu se putu abtine să nu strige. În jurul ei se aflau mai multe persoane: prietenii ei...şi Sanosuke însotit de restul clanului Uchiha. Ochii fratelui ei o priveau atent, conturîndu-i trasaturile fine ale fetei. Odată ce a fost sigur că sora lui s-a trezit, a început să rîdă şi a luat-o în brate, spunîndu-i:
-Mi-a fost inimaginabil de dor de tine, NightKid!
Yuri statu o clipă în loc, apoi îl îmbrăţişă şi ea pe Sano.
-Îmi pare super bine să ştiu că sunteti toti aici! Exclamă ea.
-Pai la ce te aşteptai, prostuto? Întrebă Mikoto. Doar ştii că te iubim enorm!
La un singur lucru se mai putea gîndi Yuri acum: ce bine este cînd ştii că nu trebuie să treci o mie de oceane singură, doar îi ai pe ei, şi ştii că ei nu te vor abandona niciodată!

astept sa-mi semnalati toate greselile, pentru ca cele 2 capitole nu sunt corectate si inca odata scuze pentru intarzierea enooorma

[mika]

grozave capitole!n-am ce sa zic!
greseli n-am observat!
spor la scris c astept nextul!
ja ne!

[Kido]

?ti, nu e mare grab? cu capitolele... you know, mai bine mai t�rziu dec�t niciodat?! A?a, s? vedem :-?

Frigul �i cuprinse corpul, iar �ntunericul se l?s?

�naintea lui 'iar' se pune �ntodeauna virgul? ?i au mai fost c�teva gre?eli de genul, dar nu mai stau sa le men?ionez
m� - m?

?i at�t am g?sit eu... capitolele au fost bune, Saya m? enerveaz?, cu ce drept arunc? ea cu acu' �n Yu X_X... Ok, s? nu-mi spui ca Ren nu vor mai fi �mpreun? cu Yuri, eu vreau sa fie �mpreun? T-T"... ai, a?tept urm?torul capitol ^^ Succes �n continuare!

[angeliqueVampire]

Cap. 4 – Discutii în familie

Nici somnul, nici tristetea nu o puteau ţine pe Yuri departe de cei la care ţinea atît de mult! Îşi iubea parintii, fiindcă au fost mereu întelegatori cu ea, i-au daruit o a doua şansă. Îşi iubea sora mai mare, o simtea ca un înger protector, gata să se sacrifice pentru ea. Îşi iubea fratele mei mare, deoarece el a fost mereu lîngă ea. Îşi iubea prietenii. Dar mai important, începea să-şi iubească şi viata.
Toti erau adunati în jurul mesei, ca pe vremuri, rîzînd împreună. Se parea că şi cei doi tradatori se obişnuiseră cu atmosfera. Shin trebuia să facă impresie bună, acum îi cunoştea pe parintii fetei de care se îndragostise. Pînă şi inima lui Ryu parea mai moale şi mai dispusă la negocieri.
- Şi, Shinsuke, întrerupse discutiile Sakura. Cum ai ajuns să o cunoşti pe Yuri a noastră?
- Eram colegi de echipă şi ea, pur şi simplu, parcă radia un sentiment ciudat, ce nu-l mai întîlnisem pînă atunci.
Rozalia paru foarte multumită de raspuns. Într-adevar Shin era un maestru al vorbelor, dar nu era ca şi cum ar spune o minciună. Pur şi simplu asta simtea şi ştia să explice în cuvinte acest sentiment. Yu îi zîmbi şi îl prinse de mînă. Ryu îşi dadu ochii peste cap, la fel şi Sanosuke. Amîndoi începură să rîdă.
-NightKid! Îşi aminti Sasuke. Ţi-a spus fratele tau că Midori aşteaptă un copil?
-Cum? Sari în sus bruneta. Şi mie cînd aveai de gînd să-mi spui?
Sanosuke se încruntă, apoi rîse. Îi privi pe cei doi tradatori, apoi pe sora sa mai mică. Fata întelese şi spuse:
- Midori Uzumaki e fiica cea mare a lui Hokage şi iubita lui Sano.
-Ehm...logodnica, spuse brunetul uşor ruşinat.
Shin îl privi intens în ochi pe Sanosuke, iar după un scurt timp zîmbi şi i se adresă:
-Vei avea o fetiţă.
Baiatul se uită ciudat la cel care vorbise. Parintii sai de asemenea. Yu rîse de fetele lor, iar după un timp, explică:
-Shinsuke e un ciudat... Mă refer, citeşte în priviri şi prevede viitorul... Poate v-ati întrebat de ce nu m-am apropiat de Ren. Adevarul e că o viziune a lui – arată spre baiatul cu par argintiu – spune că mă va parasi în fata unei uşi de lemn, iar eu voi avea un copil în brate.
-Ren nu ar face niciodată aşa ceva! Strigă Mikoto. Ştii că te iubeşte! Nu te-ar lasă baltă nici să fi cea mai slută şi saracă femeie de pe planetă! Întelege asta: tu vei fi a lui Ren pînă la urmă! Nimeni nu vă va putea desparti!
Toti se uitau la argintiu, care parea incredibil de calm. După cîteva secunde, ce parură cîteva ore, Shin îşi întoarse capul spre Mikoto şi o privi patrunzator, apoi zise:
-Nu eşti sigură de ceea ce spui! Dar totuşi, am un argument şi pentru ceea ce ai spus tu. Vor fi probleme de dragoste Nu trebuie să mă crezi pe mine, Ren ţi-o va dovedi. Tu ai ţinut locul lui Yuri în inima lui, sau aşa crezi. El a fost mai atras de vicii decît de tine. Încerca s-o uite pe Yuri. Într-adevar, viitorul se poate schimba, dar eu nu am de gînd să îl las să o ranească pe Yu!
Baiatul parea foarte sigur pe el. Se vede că viata îl învăţase multe. Calmul, rabdarea şi istetimea raspunsurilor erau supranaturale. Era un om...inuman...
- Dacă cunoşti aşa de bine viitorul, ar trebui să ştii că eu nu-l voi lasă să se distrugă pe el, sau pe altii. Ţin la sora mea mai mult ca tine! Replică Miko.
- Ştiu asta. Dar ştiu şi defectele tale. Pare ciudat, dar chiar tu îi vei distruge! Pe amîndoi! Rînji sadic Shinsuke.
-Ajunge!
Yuri se saturase pînă peste cap de această conversatie care nu ducea nicaieri. Vazînd-o prea tensionată, Sanosuke schimbă repede subiectul.
-Te-ai obişnuit cu numele Uchiha?
-Ce vrei să spui? Întrebă mirată Yu.
-La şcoală...
-Ah, da. Totul e ok.
-Ar fi mai bine să plecam, remarcă Sakura. Ne-a parut bine să vă cunoaştem. A fost o experienţă ... interesantă!
Şi plecară, lasînd în urma lor tensiune. Sasuke se întoarse spre brunetă şi rosti:
-Abia aştept să ne vizitati!


personal, urasc capitolul asta :P
abia astept sa va aud comentariile :P

P.S. acuma am intrat pe turbo, ca sa recompensez cele 2 luni fara capitole noi :D

[Kido]

Îşi iubea sora mai mare, o simtea ca un înger protector, gata să se sacrifice pentru ea. Îşi iubea fratele mei mare,

Te-ai repetat
mei - mai

Vor fi probleme de dragoste . Nu trebuie să mă crezi pe mine, Ren ţi-o va dovedi.

Ai uitat punctu' şi am vazut că ai mai uitat si câteva virgule :-?
Capitolul este draguţ, dar cam scurt :-?... Cum adică s'o lase? Idiotu'... totuşi, vreau ca cei doi să fie împreună T.T Ok, aştept next'u'
Ja'

[angeliqueVampire]

tin neaparat sa lamuresc cateva chestii inainte sa pun ficul:

1. semnele mai misterioase din text sunt cuvinte in chineza, limba lor secreta [am pus si traducerea la locul faptei :P]
2. scuzati repetitia cu "akatsuki " de la finalul textului. era un document, nu o descriere literara :D
3. scuzati eventualele greseli de tastare si altele....sunt cu inspiratia la pamant :P

so, enjoy !

Cap. 5 – Yoru

-Aleluia! Au plecat! Şopti Yuri. Nu mă interesează ce faceti voi, dar eu îmi voi petrece urmatoarele două ore în baie. Şi să nu vă pună necuratul sa mă deranjati!
Spunînd acestea, puse mîna pe prosopul de pe scaun şi trînti cu putere uşa de la baie. În scurt timp, cei doi auziră apa curgînd şi se relaxară pe paturile lor.
„Ce a fost cu vizita asta? Pareau că au un motiv întemeiat să vină pe la noi... Şi nu poate fi numai nunta lui Sanosuke... Mă rog, am probleme mai importante acuma...” gîndi bruneta. Îşi inspectă cu mare grijă corpul. Încă mai avea vînatai pe mîini, la încheieturi şi pe abdomen domina o pată purpurie, întinsă pe o suprafaţă destul de mare. „Ciudat! Chiar ciudat! Ieri nu aveam nicio lovitură...” Unghiile mîinii îi creşteau haotic, prezentînd o multime de colturi. „Hmm...cred că mi-am gasit distractie de seară.” Oprise jetul de apă şi îşi acoperi corpul alb cu prosopul adus. Se îmbracă cu un tricou subtire şi nişte pantaloni scurti albi şi ieşi din baie.
-Parul, o atentionă Shin, înainte ca brunetă să spună ceva.
-Ah, uitasem!
Îşi prinse firele într-o mînă, spuse ceva cuvinte într-o altă limbă, iar totul se uscă într-o clipă.
-Gata! Zîmbi Yu cu încredere.
Ryu era deja întins pe patul lui. Nu parea să acorde atentie prea mare fetei. Mintea lui era într-o altă dimensiune. Se gîndea la familia brunetei. Era absolut imposibil ca aceştia să vină să o vadă pe fata lor fară vre-un motiv. Doar o vedeau şi la şcoală! Trebuia să fie o motivatie ceva mai secretă. Dar mintea lui era prea înceată ca să vadă prin mintile clanului Uchiha.
-Yu, fetito, zîmbi brunetul, ai cunoscut azi la şcoală pe cineva ... hmm... nou...?
-Nimeni...cu exceptia lui Yoru...
-Bingo! Rîse Ryu. Ce spuneti, dragilor, dacă am intra putin în casa lui Hokage în seara asta?
-Uhm...eşti nebun? Întrebă speriată Yuri.
-Cred că acest Yoru are legatură cu vizita familiei tale, Yu.
Cei trei se schimbară repede în costumele pe care le avuseseră atunci cînd intraseră în sat. Aceleaşi haine mulate, acoperite de binecunoscutele „pelerine negre” a lui Orochimaru, renumite prin lungimea şi elasticitatea lor.
-Se pare că suntem gata! Rîse sarcastic Yuri.
Ieşiră încet din apartament. Toti se mişcau atît de încet încît niciun pas nu se auzi pînă la turnul din centrul oraşului, acolo unde erau ţinute actele populatiei. Hokage pesemne terminase mai repede treaba seara aceasta, aşa că biroul sau era liber. Shin arată spre fereastră şi dadu negativ din cap, semn că era liber. Intrară prin efractie în cameră, unde se împartiră. Yuri cauta în dulapurile gigantice din stînga, Ryu în cele din dreapta, iar Shin pazea uşa. Fiind abil să citească gînduri de la o distanţă aşa de mică, putea să adoarmă pe oricine avea treabă prin birou, pînă cînd colegii sai terminau munca.
-有准备的 (ro. „Gata”), spuse Yu încet.
Toti trei ieşiră ca la un semnal afară şi în mai putin de 2 minute erau acasă. Se dezbacară repede de hainele de „spionaj” şi se aşezară în paturi. De sub pernă, Yu scoase dosarele, şase la numar.
-Draga mea, noi nu suspectam tot satul! Spuse ironic Shin.
-Eu, Tu, Ryu, Yoru, Saya şi Ren. Şi sunt numai copii, rîse Yu.
Primul dosar era al lui Yuri. Poza era de pe vremea cînd avea doar cincisprezece anişori, chiar înainte să plece. Îşi amintea cu greu acea faţă cu tente maslinii, ochii negri şi patrunzatori şi zîmbetul acela copilaros. Zîmbi apoi începu să citească cu voce tare. Sari peste cîteva pagini neimportante, dar vocea i se opri cînd ajunse la ultimul paragraf. Reluă cu greu lectura, citind: „Spionată de agentul Akatsuki, Deidara, după pacea dintre Uchiha şi Akatsuki. Promisă membrului Akatsuki, Sasori. ”
Trecu peste toate dosarele, ajungînd la Yoru. Citi:
-Namadeshka Yoru, pe numele sau adevarat Iwagakure no Deidara. Spion antrenat pentru a urmari tradatori. Ţintă actuală: Uchiha Yuri.
-Este imposibil! Urlă Shin. Deidara a murit! Sasuke l-a omorît!
-Hmm...se pare că este posibil! De acum începînd, vorbim lucrurile importante doar în chinezeşte! Nu ne va întelege nimeni! Acum, noapte bună! Spuse nervos Ryu.

************************************************************
-Tic-tac, tic-tac! Timpul e aproape să expire, micuta mea operă de artă!

[angeliqueVampire]

Cap. 6 – Şantajul [capitol povestit din perspectiva lui Yuri!!]

Mort... nu chiar atît de mort ... deloc mort ... practic, viu ... Cine ar fi zs că după toate divergentele între Uchiha şi Akatsuki s-a ajuns la un pact care sfidează legile naturii şi ale vietii? Eu, personal nu mai cred că nu există viaţă după moarte... Nu după tot ce am aflat... Deidara ... a murit... şi totuşi ... e viu ...
O lumină slabă pîlpîie ameninţător în dormitor. Încă soarele nu rasarise, dar nu mai puteam dormi. Îmi apinsem o lumînare, ca să nu-i trezesc pe baieti, şi am început să lecturez cele şase dosare. Era incredibil ce-mi vedeau ochii. Atît de imposibil încît... dar gîndurile îmi fuseseră distrase de o voce cunoscută :
-Nu dormi, Yu?
Shin se trezise şi el, iar Ryu îl urmă. Nu mai aveam somn după tot ce citisem. Se pare că nici ei... Aşa că am aşteptat împreună dimineata, privindu-ne ca şi cum aceasta ar fi fost ultima clipă cînd ne mai puteam vedea. Nici unul nu mai avea speranta zilei de mîine.
Dimineata veni foarte încet, iar soarele fuse mult prea leneş să se trezească, aşa că încă din zorii zilei începu să coboare o perdea rece şi udă. Ploua.
În curtea şcolii copiii erau mai mult decît fericiti privind stropii de apă, care erau ca o binecuvîntare pentru ei. Noi mergeam prin multime, încercînd să nu dam de banuit cu fetele noastre pasive.
Clasa era aproape goală. O fată şi un baiat stateau în banci aşteptînd. Pe blond l-am recunoscut imediat... Yoru. Fata îmi era stranină, nu ştiam cum o cheamă... Astfel, privirea mi se îndreptă spre Yo...Deidara. Ochii lui albaştri pareau atît de preocupati încît dacă nu aş ştii că-mi studiază fiecare mişcare aş fi crezut că nu mă observase. Înainte să-mi dau seama, el ridică privirea şi ne zîmbi:
-Bună dimineata! Spuse el, atît de tare încît o sperie pe cealaltă fată. Cum v-ati petrecut noaptea, prieteni?
Tot ce zicea era atît de sugestiv, zici că ştiuse de seara trecută, cînd am furat documentele. Totuşi, eu nu aveam de gînd să mă dau de gol...
-Filme, popcorn, chestii din-astea! Ştii şi tu, filme cu morti care învie, spionaj, subiecte de top saptamîna asta! Îi raspundeam cu aceeaşi monedă.
Deja mă obosea statul în picioare, aşa că am luat loc în banca mea. Shin şi Ryu mă urmară. Yoru ne dadu pace, pentru un moment, dar mi s-a parut că vorbeşte ceva dubios cu Sano, care tocmai trecuse pe coridor. Mă rog, nu e treaba mea... Eu ştiu ce trebuie să ştiu şi de-aici nu mai îmi pasă.
Profesorul a intrat alarmant de repede în clasă, trecînd pe lîngă blond cu o viteză ametitoare. A trîntit catalogul pe bancă, iar noi am început să scriem. Cam ceea ce facem zilnic. Şi prima oră, şi a doua, şi a treia, şă nu uitam de a patra... În pauza dinaintea ultimei ore, Deidara mă trase de mînă afară din clasă.
-Uite, dragă, eu îţi ştiu secretele, tu îl ştii pe al meu! Începu el cu o voce foarte înceată. Hai să nu ne mai prefacem! Ne întîlnim la ora trei, după şcoală, în parcul de lîngă turnul lui Hokage! Asta, dacă nu vrei să spun la nimeni ce ai facut tu aseară...
Eram mască. Totuşi nu aşa de nedumirită încît să nu ştiu că trebuia să o fac, şi aveam de gînd să o fac. Voi merge singură, ca să nu fie discutii. Hei, nu mie îmi era frică de el...
Orele trecură mai repede cînd ştiam ce va urma. Nu mi-a fost deloc greu să ies din casă fară să ştie baietii. Oricum, nu aveau cum să mă vadă pe geam, încă ploua...
Nu pot să descriu drumul, fiindcă nu am vazut nimic din pricina cetii. Singurul lucru după care mă ghidam erau vechiile mele amintiri cu harta Konohai. Nu parea să fie atît de inutilă. Locul l-am nimerit. Ştiu asta deoarece în fumul gri destingeam uşor o pelerină neagră, de fapt, erau două. Păşeam uşor spre ei. Ceata se împrăştie din parc înainte ca eu să apuc să fac doi paşi. În fata mea se aflau Deidara -cred- şi Itachi. Personal, ştiam prea multe despre Akatsuki ca să nu-i recunosc. Ştiu cît de mult îi urîsem. Acum însă eram dispusă la negocieri...
-Vad că ai venit singură! Remarcă uimit blondul.
Abia acum îl destingeam mai bine pe Deidara. Parul lui era lung, de aceeaşi culoare galbenă, prins într-o coadă la spate şi cu o şuviţă lasată în faţă. Ochii erau aşa cum mi-i aminteam. Pe unchiul meu era greu să nu-l recunosc. Era acelaşi, doar că pe deasupra hainelor purta o pelerină neagră, cu nişte nori - sau ceva de genul- roşii.
-Ce vrei? Am întrebat, cu un tremur în glas.
-Vezi asta? Spuse el, aratîndu-mi un plic sigilat. Este tot ce trebuie să ştii în legatură cu ce ai citit aseară. Îl vei primi dacă îmi vei face un serviciu: Am disperată nevoie de o monstră de ... sînge. Nu pentru mine, pentru Sasori. Odată ce o voi primi, tu vei fi legată de el, şi nimeni niciodată nu va mai reuşi să vă despartă.
-În nici un caz! Ţipasem. Nu !
-Eşti aşa de draguţă cînd te enervezi! Rîse el. Poate că ştii că dacă nu accepti prietenii tai vor fi torurati iar tu vei fi izgonită din sat. Sau chiar mai rau, omorîtă. Te las să te gîndeşti, opera mea de artă. Douazeci şi patru de ore şi nu mai mult!
Plecară.

[Kido]

waaa O.O" nu`mi vine sa cred ca am ratat doua capitole O.O" ok, ce face?... cum adica sa`i apartina lu` Sasori? X_X e complet nebun... cam multe puncte de suspensie in al doilea capitol, dar merge ^_^ he he, astept capitolul urmator ^^ [ Sper ca Yu sa devina o criminala in serie >:) ]

Ja`

[angeliqueVampire]

Cap. 7 – Scrisoarea

„Nu îmi vine să cred...”
Ploaia încă nu se oprise. Micile picaturi curgeau ametitor, iar ceata se aşternu din nou peste liniştea parcului. Linişte. Toate ferestrele şi uşile erau ferecate. Nimeni nu cuteza să umble pe strazile ude. Totuşi, o umbră păşea încet, destul de strîmb, pe cararile ce duceau spre ceea ce numea ea „acasă”. Nu i se mai distingea capul de corp şi membre deoarece era acoperită cu o pelerină neagră.
„Douazeci şi patru de ore ... nimic în plus....”


Tacerea se aşeză ca o patură groasă peste camera cu pereti crem. Înauntru, doi baieti, uzi leoarcă, stateau. Linişte ...
Înauntru păşeşte sfios o fată acoperită de o pelerină neagră, la fel de udă ca şi hainele celor doi. Îşi dadu gluga pe spate, lasîndu-şi liber minunatul ei par brunet. Ochii ei albaştrii de o frumusete nemaivazută nu zîmbeau, din contră, pe fata ei se citea tristete.
-M-ati urmarit, nu? Întrebă ea.
Brunetul dadu uşor din cap. Nu mai era nevoie de cuvinte. Fata cercetă privirile camarazilor ei şi observă seriozitatea cu care baietii tratau această poveste. Mai aveau o şansă ... Încă una singură ...
Vazînd că Yuri şi baiatul cu par argintiu nu erau în stare să pornească o conversatie, brunetul spuse tare şi raspicat:
-Nu există vraji de dragoste realizabile prin intermediul sîngelui! Începu el. Şi chiar dacă ar fi, nu au cum să fie puternice şi eficiente. Gîndeşte-te putin, e doar un inel pe deget. Nu înteleg de ce faci atîta caz! Şi, în plus, sunt sută la sută sigur că nu nunta e punctul cheie al acestui plan, trebuie să accept, foarte bine gîndit! Vor doar ca tu să redevii o Uchiha! Şi cum altcumva decît maritîndu-te pentru binele familiei?! Aici e o logică, dar voi sunteti mult prea batuti în cap să vedeti!
-Ryu! şopti bruneta.
-Nici nu vreau să te aud! Continuă baiatul. Vei face ce ţi-au zis! Mai bine să te vad maritată decît moartă! Judecă, mamă dragă! Aici vorbim de cea mai puternică organizatie criminală de două sute de ani încoace! Vrei să îl omoare pe Shin? Sau pe mine? Sau chiar pe tine? Ati auzi punctul meu de vedere... Faceti ce vreti, pînă la urmă.
Ryu se ridică de pe scaun şi ieşi pe uşă trîntind-o în urma lui. Acum era rîndul lui Shin să-şi expună parerea. El parea mai calm, mai liniştit. Prea liniştit pentru cineva care va fi condamnat pe viaţă, orice decizie ar lua.
-Iubirea mea, oftă el, pentru tine pare o decizie prea grea pentru că tu nu vezi toată ipoteza, doar concluzia. Ryu are dreptate. Dacă ţii la noi şi mai ales la tine, fă-o! Nu am cum să îţi explic de ce, doar fă-o! Şi în plus, eu te iubesc şi ştii că vreau mereu să îţi fie ai bine! Mai în siguranţă la Sasori decît în mormînt! Zîmbi el.
Aşadar, decizia fusese luată...


A doua zi –o frumoasă zi de sîmbată- venise parcă prea repede, iar cei trei tineri au fost treziti de nenumaratele batai în uşa cea mare de lemn. Deja ştiau trucul. În fata uşii de afla o cutie, iar înauntru scrisoarea. Yuri lasă fiola plonă de sînge, apoi îşi întoarse mîna spre soare, pentru a arata taietura. Era sigură că ei erau acolo. Luă apoi plicul încă sigilat şi intră în casă.
Nerabdarea era atît de mare pentru toti încît plicul avuse parte de o mare aventruă pînă să ajungă înapoi în mîinile lui Yuri, care îl desfacuse atent.

„Dragă Yuri,
Banuiesc că sunt doar prea laş să te întîlnesc acum... Am ţinut neaparat să ai scrisoarea asta pentru că sper că aşa mă vei putea întelege. Nu îţi vreau raul! Tot ce vreau e inima ta! Ştiu că probabil încă mă urăşti de moare pentru că te voi desparti de Shinsuke, dar cred că cu timpul mă vei întelege!
Cu respect,
Sasori”