The girl from the dark

[Kali?!]

Vru sa se ia la cearta cu Suruhu, dar simtea cum simturile ii innebunes... Nu mai avea control asupra trupului sau: incet incet, ochii i se impaienjenira, picioarele i se inmuiasera: cazuse jos.

*
Deschise ochii: parea a fi zi; razele soarelui ii atingeau ochii somnorosi.
_Unde sunt? intreba ea cand observa ca nu mai era in camera unde se intalnise cu Suruhu cu o seara in urma.
Privi in jurul ei: statea pe un pat cu asternuturi violet-deschis, intr-un colt cu cateva petale de iris albe; camera parea bine pastrata, curata. Intr-un colt era un dulap - Kotoko banui ca era cu haine - ; alaturi era o masuta mica, transparenta, pe care se afla un Laptop : intr-un colt era un ghiozdan, cu mai multe rechizite in jurul lui.
_Huh? intreba ea mirata cand vazu rechizitele.
Vru sa se dea jos din pat, dar piciorul ii era incurcat in plapuma: cazu jos, lovindu-se usor la cap.
_Sunt bine, se incuraja ea. Kotoko, innebunesti, isi zise ea scurt. Vorbesti singura, Kotoko! se certa ea insasi.
Se duse sa examineze cu atentie ghiozdanul: era negru, cu mai multe fermoare de diferite culori: galben, verde si albastru. Alaturi erau insirate cateva caiete studentesti - matematica, romana - dar privirea ii cazu pe o foaie. Era scrisa dezordonat, probabil in graba.
Draga Kotoko,
Probabil te intrebi cum ai ajuns aici. M-am ocupat eu de toate, nu-ti fa griji. Ti-am luat tot ce ai nevoie pentru prima zi de Liceu.
Am discutat cu Directoarea Liceului Beethirk. A spus ca vei fi la clasa a 10C - am discutat cu ea asupra faptului ca ai 16 ani si ca ai facut deja clasa a 9-a la alt Liceu.
La ora 12 sa fii in curtea Liceului: sa fii cuminte, sa-ti asculti profesorii. Eu vin acasa cam pe la ora 5 : am niste chestiuni personale de rezolvat, dar nu-ti fa griji.
Te voi ajuta sa uiti unele lucruri care nu iti fac bine.
Succes la Liceu.
Te pup, Suruhu
Kotoko reciti de inca doua ori scrisoarea. mai ales partea " Te voi ajuta sa uiti acele lucruri care nu iti fac bine. "
Probabil se referea la acea scoala unde comisese o crima. Ofta adanc dorind sa nu se mai gandeasca la asta.
Se mai uita odata de jur-imprejur: de unde avusese sora sa bani de asa ceva? Probabil era casa lui Suruhu...
Kotoko iese din camera sa: o intampina un hol care era decorat cu un covor rosu - probabil stilul regilor ii fusese pe plac lui Suruhu - : intrase in sufragerie. O camera spatioasa, luminata de soare. Peretii erau vopsiti in galben - un galben palid -. In centrul sufrageriei erau doua canapele grena asezate paralel, intre ele fiind o masa transparenta cu un cos cu fructe. Intr-un colt era un televizor asezat pe o noptiera - probabil nu avusese o masa pentru el-.
Deasupra televizorului era un ceas rotund albastru. Era ora 11 si jumatate. Nu avea o uniforma la indemana. Avea sa isi caute niste haine decente cu care sa-si faca aparitia la Liceu. Voia sa impresioneze dar in acelasi timp sa nu socheze.
Se duse in dormitor si deschise usa dulapului: intr-un colt era o pereche de blugi negri care se dovedira a fi pefecti; lua o pereche de adidasi roz cu dungi gri si o bluza neagra cu maneci albe. Nu arata chiar asa rau ...
Nu avu timp sa se spele pe fata si sa se pieptene: isi puse in cap o sapca rosie pe care o vazuse pe hol si lua pe ea un hanorac verde. Vru sa iasa pe usa dar uita de ghiozdan. Luase in el un caiet unde avea sa noteze orarul, eventual.
Se asigura ca avea tot ce avea nevoie: trase aer in piept si iesi pe usa. Incuie usa cu niste chei pe care le gasise in blugi si incepu sa coboare treptele. Statea la etajul 2.
Ajunsa in fata blocului isi dadu seama ca nu era in orasul unde locuise ea. Pe unde sa o ia ca sa ajunga la Liceu?
In apropiere vazu un baiat cu ochii negrii si parul de aceeasi nuanta cu un ghiozdan pe umarul drept. Fugi catre el: baiatul beli ochii la ea, dar Kotoko il intrerupse.
_Mergi la Liceul Beethirk? intreba ea gafaind.
Baiatul incuviinta scurt din cap.

[Kali?!]

Amandoi incepura sa mearga spre drumul care ducea la Liceu: calcau amandoi prin balti, ca doi copii mici. Nu stia numele baiatului, dar asta nu o oprea sa il insoteasca. Mergea in urma lui, fara sa spuna nimic.
Avea un aer elegant, dar in acelasi timp dadea impresia de raceala in comportamentul lui.
Ar fi vrut sa il intrebe ceva, dar nu gasea momentul potrivit si simtea cum cuvintele refuzau sa ii iasa din gura.
_Aaa,... incepu ea.
Baiatul se opri din drum si o privi pe Kotoko. In privire nu i se citea nici o reactie.
_Ce clasa esti? intreba fata.
Baiatul mormai ceva, din care Kotoko nu intelese absolut nimic, dar isi dadu seama ca nu avea sens sa repete intrebarea. Compania lui era atat de plictisitoare, incat si-ar fi dorit sa ajunga mai repede.
Spre usurarea ei, cotira la dreapta si in fata lor se ivi o cladire alba, inconjurata de un gard albastru.
La intrarea in curtea Liceului scria mare Liceul Beethirk.
Kotoko pasea timid, avand grija sa nu loveasca pe nimeni. Se parea ca erau destul de multi studenti care erau acolo ; ori sora sa o transferase la un Liceu slab, ori acest oras era plin de genii.
Se retrase intr-un colt al curtii, sub un nuc. Acesta ii tinea umbra.
Majoritatea elevilor purtau un costum Mov-Alb:fetele avand fuste, iar baietii avand pantaloni. Mai multe fete o priveau urat; probabil ca erau invidioase de faptul ca ea nu era obligata sa poarte fusta, neavand.
Undeva in centrul curtii isi facuse aparitia Directoarea: era o femeie inaintata in varsta care purta un costum grena alcatuit dintr-o fusta si o camasa; in picioare avea niste pantofi negrii, parul avandul prins coc.
_Buna ziua, dragi elevi, zise ea, cu un zambet larg ca de broasca pe chip. Bine ati venit intr-un nou an de liceu! zise ea si le zambi si mai larg.
Directoarea incepu sa tina tot felul de discursuri, despre buna purtare si alte lucruri.
In timp ce statea si se gandea la Jae, auzi de mai multe ori numele sau.
_Kotoko?
Se intoarse. O fata blonda cu parul mediu, ochii verzi : nici ea nu purta uniforma. Avea un maieu roz si o fusta de blugi. Ii zambea larg.
_Ce faci, Kotoko? intreba fata si o stranse in brate.
Kotoko o privi stramb. Aia cine mai era?
_Sunt eu. Mitami!
O fi fost acea Mitami pe care o cunoscuse in Inchisoare? Si totusi, persoana aceasta ii e complet opusa fizic ...
_Mitami? De la Inchi ,... incepu Kotoko, dar Mitami ii facu semn sa taca, facandu-i cu ochiul.
_Probabil ca infatisarea mea te-a cam uimit. Nu? Datorita surorii tale sunt aici. Azi-dimineata m-a ajutat ,...
Mitami continua sa povesteasca dar gandul lui Kotoko zbura in alta directie: Suruhu isi petrecuse dimineata incercand sa o elibereze pe Mitami?
Intre timp, discursul de inceput de an se terminase. Impreuna cu Mitami, intrara in clasa a 9-a C. Era o clasa spatioasa, curata: bancile erau cu cate doi elevi. Tabla era frumos stearsa; la geamuri erau jaluzele verticale de culoare crem.
Impreuna cu Mitami se asezara in a doua banca de la geam. Mai multi baieti le priveau frumos, desi Kotoko incerca sa nu se uite la ei. Era asa de irezistibila? Sau atragea atentia fiindca nu purta uniforma?
Spre uimirea ei, inainte sa se sune, Dirigintele lor isi facuse aparitia. Purta un costum negru si o cravata verde, avand la ochi ochelari; avea parul negru, iar ochii albastrii.
_O sa fac prezenta, zise el scurt. Aushizaki Mitami.
_Prezent! zise Mitami.
De fiecare data cand era strigat un elev, o multime de perechi de ochi il priveau: il studiau din cap pana in picioare, hotarand daca era demn sau nu de prietenie.
_Takeshi Kotoko.
Kotoko se ridica usor din banca, spunand soptit:
_Prezent.
Dirigintele a privit-o ciudat. Parea sa fi vrut sa ii spuna ceva, dar continua sa strige elevii mai departe.
_Da,... incepu el, cand termina de facut prezenta. Eu sunt Shimaki Itsune, dirigintele vostru... Pentru inceput, mi-am propus sa va asez eu insumi in banci ...
Mitami fusese mutata in banca impreuna cu o fata cu parul scurt si negru, avand ochii verzi.
Kotoko fu nevoita sa stea cu un baiat in ultima banca de pe randul de la geam. Aspectul baiatului era elegant, desi emana o impresie de neincredere.
Il privi mai atent ... Era ... Era baiatul de azi-dimineata care o ajutase sa gaseasca Liceul. Baiatul ii zambi scurt, facandu-i cu ochiul.
_Eu sunt Tatsumaki, zise el automat.

[Kali?!]

Fata lua loc in banca fara sa mai spuna nimic. Se simtea aiurea. Nu mai statuse pana acum cu un baiat in banca, nici macar in Scoala Generala.
_Takeshi! se auzi vocea Dirigintelui.
Kotoko se ridica automat.
_Prezent, zise ea pe un ton apasat.
Mai multi incepura sa chicoteasca. Cu ce mai gresise de data asta?
_Prezenta s-a facut de mult, domnisoara. Deci,... Ce am zis eu adineauri?
_Ca,... Prezenta s-a facut de mult? sugera ea.
Tatsumaki o privea calm si curios, in timp ce restul clasei radea in hohote.
_Inainte.
_M-ati strigat, zise ea, stranduindu-se sa para calma. Nu dorea sa isi faca o imagine proasta, asa ca lua loc in banca.
_V-am permis sa luati loc in banca, Domnisoara?
_Nu.
Kotoko se ridica din nou. Furia i se citea in ochi; Dirigintele o privea interesat. Chiar fascinat.
_Si,... Ce hobby-uri ai? o intreba Profesorul calm, incercand sa evite subiectul precedent.
_Unul din hobby-urile mele este sa va suport pe dvs.
_Desigur, Domnisoara, zise Dirigintele. O sa ai nota scazuta la purtare.
In timp ce Dirigintele lua catalogul sub brat, se auzi soneria.
_Sunteti liberi.
Kotoko fu printre primi care iesira din clasa; Mergea cu pasi repezi, dorindu-si sa ajunga mai repede acasa sa o vada pe Suruhu. Da, era ciudat, dar isi dorea.
Cobora treptele in fuga, incercand sa evite momentul in care Mitami venea la ea si o lua la intrebari, cel putin asa banuia.
Cand sa puna piciorul pe ultima treapta, simti o mana calda care ii atinge umarul. Probabil era Mitami. Nu se deranja sa ii raspunda. Astepta sa deschida un subiect.
_Te conduc pana la tine acasa? se auzi o voce din spatele ei.
Se intoarse. In spatele ei statea Tatsumaki, care o privea la fel de rece, si totusi, parca ceva era schimbat la el.
_Te conduc sau nu? intreba el a doua oara, mai insistent.
Kotoko incuviinta din cap, fara sa spuna alte cuvinte.
Compania lui Tatsumaki era mai placuta; Cand erai cu el, chiar puteai medita. Nu te intrerupea cand gandeai, cand visai, cand erai cu mintea departe ...
Afara soarele stralucea puternic. Pe cer se mai zarea cate-un nor pe cer, dar se risipeau repede.
Ajunsera in fata blocului lui Kotoko.
_De-aici ma descurc, zise ea, cand observa ca Tatsumaki voia sa o urmeze.
_Vreau sa vorbim ceva, zise el scurt.
_Spune.
_Nu aici. In scara, sa nu ne vada nimeni.
Kotoko il urma pe Tatsumaki pana in scara blocului. Fata lua loc pe o treapta, in timp ce Tatsumaki statea rezemat de perete.
Deodata, Tatsumaki se dezlipi de perete si ii prinse mainile lui Kotoko deasupra capului.
_Degeaba incerci sa te feresti, incepu el. Trecutul te va prinde din urma, odata si odata. Nu poti sa fugi la infinit de noi. Suruhu nu va reusi, termina el, si dadu sa plece, dar Kotoko ii spuse:
_Nu fug de nimeni si de nimic, zise ea scurt.
In timp ce statea pe acea treapta cu ochii la Tatsumaki, ochii i se bulbucara usor, in fata ochilor aparandu-i numai sange: pe pereti erau dare, in timp ce Tatsumaki era patat pe haine de sange.
Se privi pe ea: din mainile sale se scurgea tot mai mult sange. Pe jos cazuse o sabie. Trupul lui Jae, ranit, langa Sabie, sangera.
_Nu,... sopti ea si se dadu inapoi.
Simti ca se izbeste de o silueta. Se lovise de Tatsumaki. Acesta avea o mana intinsa spre ea sa o prinda. Mana plina de sange se apropia de chipul ei, se apropia ...
Fata se dadu in spate: aluneca pe scari, cazand in sezut. Privi in jos: era pe trupul lui Jae. Se ridica repede si se retrase intr-un colt. Spaima ii cuprinse toate simturile.
_NU! striga ea.

*
Deschise ochii. Era tot in scara. Tresari cand crezu ca sangele mai era inca, dar acesta disparuse.
_Esti mai bine? se auzi o voce.
Se intoarse. Tatsumaki statea indiferent intr-un colt, privind-o curios. Un colt al gurii i se arcui in sus, anuntand victoria.
_Cum ti-am zis. Trecutul te bantuie. Nu vei scapa.
Tatsumaki se apropia de ea. Ii prinse cu mana dreapta barbia, si ii sopti la ureche:
_Ai ramas aceeasi.
Acesta pleca, lansand-o pe Kotoko intr-o ceata totala.

[Child Of Sunset]

Fic-ul tau este destul de interesant intr-adevar , numai ca mai ai de muncit ! Exprimarea este putin cam ciudata si treci destul de repede de la o actiune la alta asa ca abia am timp sa ma dezmeticesc ! Actiunea seamana putin cu Harry Potter , dar este chiar frumoasa ! Bine , originala din anumite puncte de vedere ! Numai sa lucrezi putin la exprimare si ai grija cu semnele de punctuatie ca le cam papi ! Gambate kudasai !

[Apathy]

Kotoko chiar are tupeu atunci cand vine vorba de fiintele umane,nu ii e frica sa le comenteze in fata...
mi-a placut cand Tatsumaki i-a aratat ca nu poate scapa de trecut,o va bantui pana va reusi sa-si infrunte propriile temeri; si ea ca multi altii incearca sa para dura,dar cand isi vede temerile aduse la realitate, adusa la disperare in balta aceea de sange...
biata Kotoko...
and btw mi-am amintit cand am vazut comentariul lui Kaneto Sayuri,
inceputul se aseamana putin cu Harry Potter,desi ai incuit cele 4 case:Cercetasii,Astropufii,Ochi-de-Soim si Viperinii; cu: electricitate,foc,apa,intuneric si pamant.Iar repartizarea a fost facuta de un pix nu de Jobenul Magic...
Nu stiu de ce,dar mi se par asemanatoare,desi sunt complet diferite...
oricum succes la urmatorul capitol:bv::thumbup:

[Kali?!]

Kaneto Sayuri => Am o problema cu grabitul actiunii :"> Gomez :-s
flower_of_hell => Da, m-am inspirat din HP dar am incercat sa fac pe cat posibil diferit :p

..............................................................................................
Urca scarile. Tatsumaki avu grija sa ii starneasca o curiozitate de nestapanit lui Kotoko. De ce viata sa trebuia intotdeauna sa fie mai complicata decat trebuia?
In timp ce fata mergea, auzi pasi in urma sa. Inima lui Kotoko incepu sa bata cu putere. Simtea cum picioarele incep a-i tremura necontrolat, in timp ce inima ii batea cu putere.
Pasii se simteau din ce in ce mai aproape : Kotoko incepu sa urce cate doua drepte. Tatsumaki se intorsese? Nu avea cum. Plecase.
Mai avea doua drepte pana ajungea la etajul 2, cand puse piciorul gresit: atata ii fu greseala si simti cum trupul i se ducea pe spate. Camera parca ar fi cazut pe fata: dar nu, Kotoko se ducea pe spate. Avea sa moara cu capul zdrobit de o treapta.
Isi imagina o scena cu Suruhu speriata, care se intalnea cu Tatsumaki: Tatsumaki spunand ca tinuse mult la ea ...
Inchise ochii: astepta impactul. Dar nu simtea durere; intredeschise ochii: era pe ceva cald si moale ...
Privi mai cu atentie. Putu distinge o silueta ... era un barbat ... Purta un costum negru si o cravata verde, avand parul negru, tepi, si ochii verzi, patrunzatori.
_Domnisoara Takeshi!
Fata clipi de cateva ori: statea in bratele profesorului ei.
_Domnule Diriginte! exclama fata, ridicandu-se repede.
Isi scutura hainele, si ii intinse o mana dirigintelui care mai era inca jos. Acesta o privea doar. Se ridica singur si se apropia de Kotoko.
_Trebuie sa vorbim, zise el scurt.
_Spuneti! adauga numai de cat Kotoko.
Profesorul parea agitat; dar se vedea clar pe chipul lui ca parea destul de placut surprins de incident.
_Nu aici. Tine, zise el si ii dadu o hartiuta mica, impaturita. Sa nu-l deschizi pana nu ajungi in camera ta!
Profesorul continua sa urce scarile, lasand-o pe Kotoko cu acel biletel in mana. Cand Profesorul ajunse la etajul 3, se auzi o usa trantindu-se.
Fata se rezema de perete.
_Sa nu-l deschizi pana nu ajungi in camera ta!, repeta Kotoko. Prea bine.
In sufragerie era Suruhu care discuta cu un baiat: acesta purta o pereche de blugi negri, un maieu rosu si o sapca verde: avea in gura o tigara.
Sora sa, Suruhu, era imbracata destul de sexy, dar si vulgar, dupa parerea lui Kotoko.
Aceasta purta o bustiera alba, cu un decolteu cu danteluta, si o pereche de blugi scurti, avand in picioare niste sandale.
Chipul ii era zambitor; Baiatul acela evita sa o priveasca.
_Ma duc in camera mea, ii zise Kotoko lui Suruhu, in momentul in care Suruhu vru sa ii spuna ceva.
Intra in camera sa: inchise usa si avu grija sa o incuie. Se tranti pe pat in mana dreapta avand biletelul.
0743770992 => numarul meu. Suna-ma.
Kotoko isi scoase telefonul din buzunarul stang al blugilor. Era cu clapita, fiind roz cu dungi gri.
_Alo? incepu Kotoko.
_Ai sunat, se auzi vocea de la celalalt capat. Ne vedem in parc in noaptea asta, la 12. Sa nu lipsesti. Am sa-ti spun ceva foarte important. Vino singura.
Profesorul ii inchise. O intalnire cu el, la 12 noaptea. Avea lipici la baieti. Desi acest lipici ... poate putea deveni cam prea " lipicios ".

[Kali?!]

Era 10 seara.
Kotoko statea in camera sa, in pat, gandindu-se la tot ce s-a intamplat intr-o singura zi: existau persoane care nu aveau astfel de surprize decat o data la cativa ani, iar ei i se intampla zilnic.
Sora sa inca mai discuta cu acel baiat. Ii auzea. Discutau despre ea, despre faptul ca e frumoasa,... Sora sa exagera. Lui Kotoko i-ar fi placut mai mult o sora rece, care sa n-o bage-n seama, decat una care zilnic sa spuna tuturor cat de draguta e.
_Pareri personale, mormai ea, si se dadu jos din pat.
Isi lua in picioare o pereche de papuci albastrii cu viermisori si se indrepta spre dulapul cu haine. Il deschise.
Analiza hainele de la stanga la dreapta, care era mai eleganta si care mai sport. In cele din urma se decise: o pereche de egari negrii, o fusta neagra si un tricou in dungi roz cu gri. Isi prinse parul in doua codite sus. Avea de gand sa ia o pereche de adidasi care sa se asorteze cu tricoul.
Iesi din camera sa. Nu ii lua decat vreo patru pasi holul care despartea sufrageria de camera sa; se trezi in centrul atentiei, atragand doua perechi de ochi.
_Eu plec, Suruhu.
Kotoko incepu sa mearga agale spre hol, unde incepu sa se incalte.
_Nu v-am facut prezentarile, incepu Suruhu, dar Kotoko o intrerupse:
_Altadata. Ma grabesc.
Cand Kotoko vru sa paraseasca apartamentul, Suruhu ii aminti sa ia telefonul cu ea. Kotoko a trebuit sa-i promita surorii sale ca nu va umbla cu baieti mai mari decat ea, ca nu va face prostii, ca va avea grija de ea, si alte lucruri care Kotoko nu reusi sa le retina.
Ceasul era unsprezece si jumatate, iar Kotoko statea in fata scarii. Nu stia: sa mearga la usa Dirigintelui, sa sune, sau sa astepte pur si simplu?
Afara se lasa o briza racoroasa. Kotoko se aseza pe o bancuta in apropierea scarii.
_Brrr, ce frig e! constata ea, dupa 5 minute de stat in frig.
Incepu sa tremure; de ce nu isi luase un hanorac pe ea? Mare greseala, dar daca s-ar fi intors, Suruhu n-ar mai fi lasat-o sa plece a doua oara.
In timp ce se gandea la Diriginte, Kotoko isi muta privirea pe cer. Era intunecat, avand pe ici pe colo stele, care mai de care mai stralucitoare. Era sub o " vraja " a noptii, dar o intrerupse telefonul, care incepu sa sune.
Fly
Open up the part of you that wants to hide away
You can shine
Forget about the reasons why you can't in life
And start to try
Cause it's your time
Time to fly
La inceput, se gandi sa nu raspunda. Dar facu un efort imens si-si desprinse ochii de pe cer. Era sunata cu numar ascuns.
Dupa inca doua clipe de gandire, raspunse.
_Alo?
_Buna, Kotoko.
Vocea aceea i se parea cunoscuta. Dar nu stia de unde... Era o voce de baiat, o voce calma, rece, linistitoare, care iti dadea incredere si siguranta in acelasi timp.
_Cine e la telefon? intreba Kotoko, incercand sa nu para tematoare sau speriata.
Pauza: nu se mai auzea nimic. Afara vantul nu mai batea.
_Nu-ti pot spune.
Kotoko banui ca cineva-si batea joc de ea. Dupa parerea ei, era posibil ca cel cu care ea conversa in acea clipa sa fie Dirigintele.
_Ne vedem in 10 minute in fata Liceului. Sa nu intarzii, incheie acea persoana si ii inchise.
Kotoko arunca o ultima privire spre scara blocului; probabil ca avea sa-si dezamageasca Dirigintele, dar asta era. Avea sa gaseasca ea o scuza pentru toate. Cel putin, asa spera...
Ofta, dupa care porni la drum. N-avea buzunare la fusta, asa ca fu nevoita sa mearga cu telefonul in mana. Nu ii era teama.
_Mie nu mi-e teama de nimic, se incuraja ea. De nimic, repeta ea, a doua oara.
Era pe Strada Margelelor; la doua treceri de pietoni de-acolo, se putea zari Liceul Beethirk. Rasufla usurata cand vazu ca nu intarziase.
Dupa cateva ezitari, neavand incotro, se opri in fata Liceului. Portile erau deschise, desi paznicii lipseau.
_Probabil sunt prin scoala,... sopti ea.
Se rezema de gard si astepta. Astepta,... dar nimic. In timp ce statea, auzi din nou telefonul sunand. Era Suruhu, dar nu-i raspunse. Probabil ar fi obligat-o sa vina acasa, sub pretextul ca noaptea pe strazi umbla tot felul de nebuni, care mai de care mai socat.
Dupa inca 5 minute de asteptare, Kotoko se pregatea sa plece.
_Sigur cineva si-a batut joc de mine. Poate ar fi mai bine sa plec acasa, zise ea oftand.
_Sau,... poate nu! se auzi o voce.

[Izobel-Chan]

waaaaa:O Surushu si Kotoko in acelasi apartament...:-s?

Prea scurt !:-l

Kotoko statea in camera sa, in pat, gandindu-se la tot ce s-a intamplat intr-o singura zi: existau persoane care nu aveau astfel de surprize decat o data la cativa ani, iar ei i se intampla zilnic.
bine spus :-s
nu stiu cum rezista :)):-s

_Sigur cineva si-a batut joc de mine. Poate ar fi mai bine sa plec acasa, zise ea oftand.
_Sau,... poate nu! se auzi o voce.
waaaa :-ss

Dirigu`,nu?:> xD

O singura critica am :D ai folosit de pea multe ori ``Kotoko``..Kotoko akolo..Jotoko dincolo:-b Foloseste si tu ceva gen ``Fata`` , `Aceasta`` etc. E doar un sfat, nu o critica [,] care sper sa t ajute..scuze de cacofonie :D =))

ce pot sa zic decat..Gambate!:* si astept nextu` ;;)=:)

[Kali?!]

Izobel => O sa tin minte de sfat :p

..................................................................................................
Picioarele incepura sa-i tremure necontrolat, desi incerca sa o ascunda. De ce ii era teama? Probabil era cineva cunoscut, din moment ce ii stia numarul de telefon. Dar cine?
Vantul incepu sa bata usor, parca simtind teama care zvacnea in trupul fetei. Aceasta inghiti in sec: incerca sa spuna ceva, dar parca cuvintele refuzau sa-i iasa din gura. Inghiti in sec. Acum, era liniste. Nu se mai auzea nimic, inafara de cateva frunze care erau purtate de vant, fosnind.
_Ti-e teama, Kotoko? se auzi aceeasi voce a doua oara.
_N-nu! zise ea, la inceput ezitand.
La scurt timp, distinse o silueta care-si facu aparitia din spatele unui trunchi gros de stejar. Nu putea distinge acea silueta.
_Cine esti? sopti ea.
_Asta nu conteaza. Sa mergem.
Kotoko miji ochii: cine era acel barbat? Acesta intinse o mana spre ea. Ezitand, ii intinse mana sa; acum, amandoi mergeau spre Liceu.
_Unde sunt gardienii? intreba fata, gandindu-se la o sansa de a scapa.
_M-am ocupat eu de ei, spuse el, si fata simti cum i se inneaca corabiile.
Ajunsera in fata usii; baiatul i-o deschise politicos.
_Doamnele-ntai! zise el, cu o voce pitigaiata si prefacuta.
Kotoko ar fi vrut sa se ia la cearta cu el pe motiv ca nu e asa de batrana incat sa-i spuna doamna, dar considera ca nu era situatia ideala pentru asa ceva.
Intrasera in cladire: erau pe un hol imens, lung, de-a lungul peretilor fiind mai multe usi, in spatele carora se aflau diferite clase de studiu.
Au ajuns in dreptul clasei a 10-a C. Baiatul deschise usa si vru sa spuna ceva, dar fata intra in clasa automat. Era intuneric bezna; simti ca atinge cu piciorul stang ceva: la scurt timp, tipa.
Barbatul aprinse lumina. Atinsese un ghiveci cu o floare mare, care i se paru ingrozitoare.
_Prost gust, sopti ea, dar baiatul acela o auzise.
Se intoarse cu fata spre el. Parul ii era drept si rebel, fiind negru, iar ochii fiind verzi. Era innalt, purtand un costum negru, care-l facea foarte elegant. Nu i se paru cunoscuta acea persoana.
_Cu cine am onoarea? intreba ea scurt.
_Ne intalnim din nou, spuse el.
Kotoko il privi atent. Gasi o usoara asemanare intre Jae si acea silueta. In timp ce se gandea la imaginea lui Jae insangerat la pamant, mana aceea alba si uscata ii aparu in fata ochilor: parca voia sa o prinda.
Isi prinse cu mainile capul, traganduse usor de par. Inchise ochii: o panza de paienjeni alba se afla acum sub ea. Deschise ochii.
Totul in jurul ei avea o nuanta de violet care batea pe alocuri spre un rosu aprins. In fata ochilor se apropia o pata imensa de sange,... urmata de o sabie...
Clatina hotarata din cap, incercand sa se convinga ca e doar o halucinatie.
_Ti-e teama? intreba acel barbat.
_Teama, repeta ea si clatina hotarata din cap.
Se dadu in spate cu doi pasi: mana aceea continua sa se apropie de ea. Simti cum se impiedica de ghiveciul acela cu floarea care-i displacuse. Se ridica in capul oaselor.
_Teama, repeta ea avand ochii bulbucati.
Incepu sa tremure necontrolat. Simti ca simturile ii innebunesc, corpul nu o mai asculta, corpul isi avea propria judecata.
_Sunt,... nebuna? intreba ea. Teama,...
Era murdara de sange pe tot trupul. Incerca sa se stearga, dar cu cat stergea mai tare, cu atat aceasta se pata mai tare.
Se auzi usa scartaind,... O femeie intrase impreuna cu un barbat in clasa,... Imaginea i se intetosa in fata ochilor,... Nu mai facea contactul cu realitatea...
Cazu intinsa pe suprafata rece a parchetului.
_Teama, sopti ea, si inchise ochii.

[Kali?!]

Se trezi mai tarziu pe parchetul rece: era intinsa, ca si cum s-ar fi trezit dintr-un somn.
Incerca sa se ridice, dar simti o durere apasatoare in dreptul umarului drept. Isi muta privirea spre el: sangele i se scurgea de la o rana. Probabil ca fusese o batalie cat dormise ea, sau fusese ranita cu intentie. Mai in spate era un glonte: probabil ii ratase cu putin umarul. Si totusi, ea nu simtise durere.
Lumina era inca aprinsa in clasa, desi nu mai era nimeni acolo in afara de ea: isi acoperi rana cu palma stanga. Simtea cum o ustura, dar trebuia sa suporte.
-Telefonul! sopti ea.
Telefonul ii lipsea. Probabil ca fusese jefuita: cat de fraiera putuse sa fie, crezand ca il vede pe Jae. Jae era mort din cauza ei: era acum in alta lume, o lume care nici ea nu stia unde se gaseste.
Parasi clasa mergand incet, sprijinindu-se de pereti. Lasase cateva urme de sange: probabil asta ar fi sarit in ochii profesorilor, ai directorului si ai autoritatilor.
Paznicii lipseau in continuare: probabil ca ei avusesera un sfarsit mai tragic decat ea. Totusi, cu ce scop?
Ajunsese in curtea Liceului: aerul rece al noptii ii biciuia rana, simtind ca si cand o sabie i-ar fi sugrumat umarul.
-Sabie,... sopti ea.
Sabia fusese arma sa cat fusese la acea scoala de magie. Era printre singurii care o mai aveau. Totusi, cu ce folos? Sa ucida?
Miji ochii: din cauza vantului, particule de praf incepura sa se ridice de pe pamant, inconjurand-o. Isi tinea in continuare palma stanga pe rana, nedorind ca aceasta sa se infecteze. Asta ar mai fi lipsit.
Se impotrivea prafului si vantului, continuand sa mearga. Isi continua drumul, straduindu-se sa-si protejeze rana. Hainele ii erau patate de sange: avea sa dea explicatii. Putea simti ca nu va fi crezuta din prima...
Traversa pe trecerea de pietoni: se afla pe strada Dashin, o strada cunoscuta ca fiind periculoasa. Totusi, acesteia nu-i pasa. Pe ea o interesa sa ajunga mai repede acasa.
Strada Dashin arata mizerabil: pe jos erau o multime de coji de seminte, pungi de snacksuri si bidoane aruncate aiurea. Probabil ca nici nu era femeie de servici pe acea strada. Nici nu se mira.
Facu la dreapta si in fata sa se afla acum blocul unde ea locuia. Se indrepta agale spre scara: probabil ca Suruhu avea sa-i faca un scandal...
Incepu sa urce scarile lenes. Incerca sa amane momentul in care intra pe usa si spune "M-am intors! "...
Ajunsese in fata usii: cu cateva mormaituri soptite intra in casa: avu grija sa nu tranteasca usa. Avea de gand sa-si pacaleasca sora ca fusese in tot acest timp in casa.
Isi dadu jos adidasii din picioare: si totusi, ce avea sa spuna despre rana?
Intredeschise usa de la sufragerie si privi: barbatul acela inca discuta cu Suruhu. Oare era iubitul ei? Daca da, avea gusturi foarte proaste.
Vru sa inchida usa de la sufragerie, dar spre ghinionul ei, aceasta scartai.
-Kotoko! se auzi un strigat plin de nemultumire.
In fata sa se afla acum Suruhu: barbatul acela nu zicea nimic. Privea calm situatia, desi curiozitatea i se putea citi pe chip.
-Du-te in camera ta. Astazi nu mai mananci! striga Suruhu. Ce ai la mana? intreba sora ei cand Kotoko vru sa plece in camera sa.
-M-am lovit... incepu ea.
-E evident ca e vorba despre un glonte, incepu acel barbat, apropiindu-se de ea. A fost atacata? sugera acesta si colturile gurii i se arcuira in mod victorios.
Kotoko simtea in interiorul trupului ei o multime de sentimente: ura, durere, furie... Si totusi, care domina dintre acestea?