The Power of Love [ Metal & Nya ]

[^^oRiHiMe NeBuNa^^]

Aleluia!Bine ca mi-ai zis la scoala ca ai postat!Eh,saru'mana pt comm-ul de mai sus.Hmmm :-? Eireen chiar imi place...mai ales Derik...e chiar dragut si atent.Dar nu inteleg de ce NUMAI personajele gen elfi,vampiri etc. sunt mai sensibili cu fetele decat baietii obisnuiti :-o In fine,sa revenim.Naratiune si descriere multa,scrise cu grija ca intr-un contrast perfect(mai nou compar totul cu pictura :)) )cat despre dialog...e ok,nu-i nici prea mult,nici prea putin.Dimpotriva,e incadrat perfect in contrastul celorlalte moduri de expunere.Chiar stiti sa atrageti atentia cititorului si sa-l faceti curios.N-am nimic de obiectat si abia astept sa vad urmatorul capitol.
Bafta dragilor >:D< :-*

[Me†al.]

@Lynn - Ne bucurăm că-ţi place ! >:d< Mi se pare ciudat că stilurile noastre se potrivesc atât de bine, dar este o surpriză plăcută. Te mai aşteptăm!

@Dydo - Hellow! Ne bucurăm că-ţi place şi te mai aşteptăm cu drag ! >:D< O să citeşti răspunsurile la întrebările tale în capitolele ce vor urma.

@Black Afina - Mulţumim pentru comment şi ne bucurăm că-ţi plac personajele şi acţiunea ! >:d< Pot să spun că elfii sunt mai sensibili decât oamenii normali pentru că, după părerea mea, ei simt natura, îi simt fragilitatea şi cât de blândă poate fi. Ei, trăind într-o armonie perfectă cu natura şi simţind-o, nu sunt atât de duri precum oamenii normali. Asta-i părerea mea. Te mai aşteptăm!

Aşaa... Capitolul acesta este un pic mai scurt pentru că mâine dimineaţă plec din ţară şi nu mai am când să postez [ până luni seară ] .

Capitolul 12
Derik P.O.V.

Rugămitea lui Eireen m-a făcut să-mi încordez muşchii şi maxilarul mi l-am încleştat. Nu ştiam ce era cu ea. Niciodată nu m-a mai rugat aşa ceva. Respiraţia mi-a devenit sacadată, în timp ce o luptă se petrecea în inima şi mintea mea. O parte din mine dorea să o aibă, dar cealaltă parte era prudentă, grijulie. Dacă făceam ceva necugetat? Iar dacă nu îi dovedeam, o puteam pierde pe vecie. Fiecare alegere pe care o făceam era dureroasă. Inima începuse să îmi bată rapid şi ea a fost cea care mi-a dat răspunsul: fă-o. Ăsta a fost primul meu gând când am privit faţa lui Eireen. Era aşa de frumoasă, precum regina elfilor. Era de o frumuşeţe de inegalat.
-Eireen, am şoptit eu încet, silabisit.
Atenţia ei s-a canalizat asupra mea şi atunci m-am ridicat în şezut, lângă ea. Folosindu-mă de rapiditatea mea, eram deja cocoţat pe picioarele ei şi ea mă privea oarecum uimită. Cu buricele degetelor, i-am atins uşor faţa palidă şi caldă. Nu m-am putut abţine. Tentaţia era mult prea mare şi buzele ei roşiatice mă ademeneau nespus de mult. O sărut şi în acel moment am simţit o plăcere infinită. Ea nu s-a opus şi a participat la sărut, limbile noastre mângâindu-se reciproc. În acel moment, nu mă mai puteam gândi la nimic înafară de Eireen. Uşor, i-am scos tricoul mov pe care îl purta şi am început să presar mici săruturi pe gâtul şi umerii ei. În tot acest timp, ea îmi scotea tricoul de culoarea frunzelor copacilor şi îl aruncă pe jos. Nu ştiam unde era, dar nici nu îmi mai păsa. De fapt, în acel moment, nimic nu mă mai interesa. Am început să-i mângâi uşor sânii, mai apoi acaparându-i gura într-un sărut tandru. Nu ştiu cum, dar, după câteva minute, amândoi eram dezbrăcaţi şi ne sărutam cu atâta foc de parcă era ultima oară când ne vom vedea. Începusem să-i presar mici săruturi pe gât, coborând înspre partea de jos a corpului. I-am mângâiat coapsele şi am simţit cum ceva din ea mă îndemna să fac ceva mai mult decât atât. Nu eram sigur de ce aveam să fac şi o parte din mine urla sperată un nu. Nu am putut să mă opresc şi o vroiam pe Eireen acum, să o fac a mea pentru totdeauna, să nu mai existe îndoială în sufletul ei. M-am aşezat între picioarele ei şi ea mi-a mângâiat uşor umerii şi părul lung ce îmi cădea peste chip. Cu o grijă nefirească pentru mine, am pătruns-o uşor. A scos un mic geamăt şi, pentru început, am crezut că era de durere, dar mă înşelasem. Era de plăcere. Am început să mă mişc atent în interiorul ei şi, cu unghiile ei lungi, a început să îmi zgârie umerii. Deşi sângele curgea puţin din zgârieturi, mie nu-mi păsa. Simţeam numai plăcerea şi dragostea pe care o aveam faţă de Eireen. Un elf nu se îndăgostea decât de două ori în viaţă şi asta era prima dată pentru mine. Probabil că, chiar dacă în viitor Eireen mă va urî, eu n-aş putea să o părăsesc. Nu puteam descrie în cuvinte ce simţeam pentru ea. Era mult prea mult pentru a putea scrie. Am ridicat uşor capul şi am sărutat-o apăsat, ea introducându-şi limba în gura mea. În timp ce mă mişcam înăuntrul ei, o sărutam şi îi mângâiam cu grijă coapsa stângă.
-De...rik, a spus ea ÅŸoptit printre gemetele care le producea.
I-am zâmbit uşor şi mi-am continuat treaba, sărutându-i gâtul şi jucându-mă cu unul dintre sânii ei. Ea continua să îmi zgârie uşor umerii şi, când şi-a înfipt unghiile în carnea mea, am scos un mic ţipăt. Am simţit prezenţa unui elf prin jurul cabanei, dar nu m-am chinuit să realizez cine sau ce era. Pur şi simplu nu-mi păsa. Am simţit cum momentul culminant venea şi m-am eliberat în ea, Eireen încordându-se şi arcuindu-şi spatele. Apoi, aproape epuizat, m-am prăbuşit pe perna de lângă ea. Şi-a tras cearceaful alb peste ea şi s-a întors pe o parte, privindu-mă. Ochii ei nu mai exprimau aceeaşi duritate şi putere. Avea o privire blândă, dulceagă, plină de iubire. Mă uimea, dar n-am mai spus nimic şi i-am atins obrazul şi l-am mângâiat. Aceeaşi formă de viaţă o simţeam îndepărtându-se de casă, alergând uşor pe iarba fragedă. Oare să fi fost Ayno? Nu ştiam şi nu-mi păsa. Puteam să îmi dau viaţa pentru Eireen fără să ezit nici măcar un moment.
-Acum ţi-am dovedit, nu-i aşa? Întrebasem eu gâfâind şi am privit-o printre ochii întredeschişi.
Ea s-a rezumat să aprobe, fără să mai spună nimic. Se vedea pe chipul ei cât de fericită putea fi, cum radia de fericire. M-a luat în braţe şi m-a strâns la piept cât de tare a putut. Mi-a sărutat părul şi mi-a şoptit:
-Dormi, observ că eşti obosit.
Am aprobat printr-un mormăit şi,cu o mână, i-am curpis talia, ţinând-o lipit de mine. Mă simţeam atât de fericit că eram împreună şi că fiecare şi-a clarificat sentimentele. Poate că ea încă nu a făcut acest lucru, dar eu eram sigur de trei lucruri: o iubeam extrem de mult, puteam să-mi dau viaţa pentru ea şi aş fi renunţat la orice pentru ea.
-Te iubesc, Eireen... Am spus cu ultima fărâmă de putere.
Nu am mai putut să înţeleg ce simţea în acel moment. Tot ce am făcut a fost să mă cufund într-un somn adânc, ţinând o mână pe zgârietura de pe umăr. M-am cufundat în acel somn plăcut, visând-o pe Eireen, preafrumasa mea rază de soare.

[Zăpă]

Heya(*.*)

Am terminat si eu intr-un sfarsit de citit cele 12 capitole,in doar o ora si ceva.Si asta numai pentru ca dupa primul capitol,voiam tare mult sa aflu ce se va mai intampla in capitolul urmator si asa mai departe.O sa comentez in general,avand in vedere ce ora este si imi este tare somn.

Nya

Esti foarte talentata si ai un stil aparte de a scrie.Descrii lucrurile foarte bine,iar sentimentele sunt redate intr-un mod fabulos.Narezi foarte bine,si narezi le persoana I,iar asta imi place.Personajul reprezentat de tine,Eireen,imi place tare mult si tin sa te felicit pentru caracterul sau rebel care o face un fel de emo kid.Drogurile si tutunul consumate in exces ii da un aer de adolescenta singuratica care a suferit mult.Este total diferita ideea,avand in vedere ca o "pustoaica" normala,a ajuns intamplator in lumea elfilor iar cu timpul s`a si daruit unuia.Imi place tare mult atitudinea sa rea si impunatoare,care te face sa te pierzi.Caracterul ii este foarte bine cladit,iar sentimentele traite de ea sunt bine redate.
Cat despre dialog si actiune nu am ce comenta,caci sunt foarte bune si se vede ca te pricepi.

Metal

Sincera sa fiu am ramas masca cand am citit capitolele facute de tine.Nu m`am gandit niciodata ca un baiat poate avea atata talent la scris si sa descrie sentimentele atat de bine.Felicitari sincere!
Cat despre Derik,este un personaj atractiv,iar eu una il ador[:X].Imi place tare mult cum ai conturat calitatile sale si cat de bine ai scris din perspectiva sa.Derik,un elf venit in lumea oamenilor pentru a apara o fata,careaia,dupa un timp,ii impartaseste sentimentele.Asta da idee originala.
"-Păi... Ei bine, şti... Sentimentul meu pentru tine este unul ceva mai mare decât cel de amiciţie... Este precum relaţia dintre o plăpândă floare şi soarele. Floarea se naşte şi atunci cunoaşte prima dată soarele, se întâlnesc, apoi, se ataşază unul de celălalt. Practic, nu pot trăi dacă sunt despărţiţi. O floare fără soare ar muri, nu ar mai putea să trăiască. Şti, acest sentiment îl am şi eu pentru tine... Oamenii ştiu că îl numesc dragoste, nu? "
Am ramas placut uimita la faza asta.Nu`mi vine sa cred cat talent si imaginatie zace in tine.Cuvintele sunt atat de bine alese si te pricepi sa redai fazele importante,plus ca te`ai descurcat minunat la faza cu sarutul si la cea hentai.Ai talent nu gluma!Bravo:bv:
Apropo Metal:cand fost facuta descrierea lui Derik,gandul mi`a zburat automat catre elful din Stapanul Inelelor,iar daca l`ai creat dupa el,foarte bine,caci tipul ala este absolut superb:love:

Cat despre fic in sine-->este absolut superb,iar voi doi va potriviti foarte bine la capitole.Ideea originala 100%,plus ca este cu elfi,iar eu una ador elfii[:X:X].De criticat nu am ce critica,avand in vedere continutul care este mirific.

Eu una astept nextu` si cat mai repede ca mor aici asteptand,plus ca am ramas foarte curiosa si in suspans total.
Inca odata felicitari!

Ja ne` si multa multa inspiratie:*:*

[Flash]

m-am ridicat în şezut - cum să te ridici măi în şezut ? : )) Poate să te aşezi în şezut pentru că de ridicat nu prea ai cum. Asta e greşeala pe care am văzut-o la începutul ficului .
parte din mine urla sperată un nu - ''sperată'' aici nu am înţeles, dar cred că ai vrut să scrii disperată pentru că altfel nu ai fi avut cum .
Nu am putut să mă opresc şi o vroiam pe Eireen acum - ai cam oscilat între timpuri , iar asta nu e chiar foarte bine. Vorbeai în trecut , dar ai făcut o referire către prezent ceea ce nu prea sună bine , adică la sonoritate pe mine una mă duce într - un mister total .
M-am aşezat între picioarele ei *gulp* again cu exprimarea. Cum să te aşezi între picioarele ei , bine ştiu la ce te-ai referit tu aici , dar puteai să foloseşti altă exprimare pentru că asta te bagă în ambiguitate sincer . Nu ai cum să te aşezi între picioarele ei , ci doar să te poziţionezi în . . . *gulp* *runs* *ţipând de la un kilometru* ai înţeles tu ! O_________O
I-am zâmbit uşor şi mi-am continuat treaba, - cum să continui măi treaba , doar nu spălai rufe . -+- Stai niţeluş , deci nu ai cum să ''continui treaba'' pentru că exprimarea asta mă duce cu gândul la faptul că elful a avut o datorie forţată faţă de Eireen pentru a o face cu ea , deci practic nu prea merge aici ceva , puteai să spui şi i-am zâmbit uşor , apoi am continuat să o penetrez . . . sau ceva de genu , sună destul de weird cu 'am continuat treaba '
La partea sentimentală te descurci grozav , excelent , mirific ştii să descrii foarte frumos parcă eşti un romantic înăscut , dar la partea cu hentai mai ai ceva de lucrat la exprimare. Trebuie să îţi expui clar acţiunea fără să apară dubii pentru că îmi închipui la ce te-ai referit tu la cele menţionate mai sus dar pot fi unii care să intre în dubii când citesc unele greşeluţe. Nu-i nimic se mai întâmplă, mai ai doar de lucrat atât în rest mi se pare chiar foarte frumos că descrii ceva aşa minunat ca o scenă de hentai îmbinată cu dragostea, iubirea dintre cei doi.
Mie chiar mi-a plăcut, ţi.am spus ce greşeluţe ai avut , dar nici o problemă se pot rezolva nu e capăt de lume , în rest m-ai uimit o.o
La capitolul descriere estai foarte bine , mai ai niţel de rezolvat pe acolo cu greşeluţele şi atât.

bye

[Nya.]

@ Black Afina : Alexuţo, ai înnebunit ? O_O Cum să rămână însărcinată, biata fată ? :)) Aici e şi vina noastră că n`am scris vârstele lor. :d Dar, nu, Eireen nu va fi însărcinată. :] Şi nu mai îmi aduce aminte de profa de germană. ^^ Te mai aşteptăm. >:d<

@ Onytsa : Mulţumim de comment ! N`o mai face emo kid pe Eireen. T_T Ideea noastră de la început a fost ca ea să fie rockeriţă. Ne bucurăm că`ţi place şi te mai aşteptăm. ^^

@ Akasuna Lynn : Sankyu pentru corecturi ! ^^ Atâta timp cât îţi place, e ok. :3 Sperăm să`ţi placă şi this chap. >:d<

[center]Capitolul 13
Eireen P.O.V.[/center]

Soarele mă orbea. Lumina era prea puternică. Probabil acesta fusese motivul trezirii mele. Dormisem destul de bine. Oare locul era motivul ? Sau faptul că lângă mine se afla persoana pe care o iubeam cel mai mult ? Probabil amândouă. Mi-am deschis ochii ușor, privindu-l pe Derik. Era acolo, uitându-se la mine blând. M-am apropiat de el și l-am strâns în brațe. Eram atât de fericită că mă iubea, încât nu mai puteam să fiu rece cu el. Voiam să urlu că-l iubesc, dar ar fi fost cam exagerat. Nu mai îmi puteam păstra rigiditatea. Ayno nu avusese dreptate. Derik chiar mă iubea. Era singurul motiv pentru care aș fi rămas în viață. Și singura persoană pentru care mi-aș fi dat viața. Simțeam că inima voia să plângă, dar știam că de fericire. Aș fi vrut să stau lângă el mereu. Să-i simt pieptul sub degetele mele reci, era cel mai frumos lucru. Știam că el e lângă mine și speram că așa va fi mereu. Niciodată nu aș fi dorit să mă lase singură. Dar dacă ar fi fost mai bine pentru el, l-aș fi lăsat să plece. Nu voiam să-l forțez să stea lângă mine dacă nu va mai vrea. Am oftat și m-am îndepărtat ușor de el. L-am privit în ochii, neputând să mă abțin să nu zâmbesc. Eram parcă într-un vis. Nu, nu doar un vis. Cel mai frumos vis.
- Și azi ce facem ? l-am întrebat brusc.
- Vedem, a răspuns simplu.
S-a uitat gânditor la mine, probabil nici el nu avea vreo idee. Nici nu erau multe lucruri de făcut în pădurea asta. Poate aș fi putut să mă cațăr în copaci, dar ar fi prea plictisitor. Plus că nu mai am vârsta necesară pentru a face asta. Deși așa aveam un chef să-mi destind mușchii. Nu mă făceam prea rău de râs dacă mă urcam într-un copac, nu ? Sau poate că da. Am renunțat la idee.
Mi-am dat ochii peste cap și m-am ridicat ușor din pat. Am roșit ușor când mi-am dat seama că eram cam dezbrăcată . . . cam foarte dezbrăcată. M-am uitat repede după hainele mele și le-am văzut împăștiate prin toată camera. Măcar eram sigură că și ale lui Derik erau prin jur. M-am îmbrăcat repede, apoi m-am întins. Deși nu puteam să văd, știam că în cap aveam o căpiță de fân, ce nu putea fi îmblânzită prea ușor. Voiam să mă duc acasă. Măcar cât să-mi iau niște lucruri. Apoi puteam să mă întorc înapoi, la Derik. Mereu m-aș fi întors la el. Fără excepție. Și mă întrebam dacă aș putea rezista fără el. Nu mai mult de o zi, eram sigură de asta. Ar fi fost aproape ca o crimă.
- Putem să mergem la apartament ? Trebuie să-mi iau niște haine de schimb și diverse alte chestii.
A dat ușor din cap, și am fost bucuroasă că era de acord cu mine. S-a ridicat și el din pat și mi-am întors capul în altă parte. Nu înțelegeam de ce, pentru că ieri fusese mai mult decât doar o privire panoramică. M-am înroșit la propiul meu gând. Mi-am poziționat privirea pe el când am fost sigură că s-a îmbrăcat complet. Am dat să ies, dar el m-a luat în brațe și a început să fugă. Cred că nu-i plăcea să stea după mine. Eram prea înceată, câteodată. Îmi era puțin frică să nu cad, dar știam că Derik putea avea grijă de mine îndeajuns de bine. Asta m-a făcut să mă simt inferioară. Ce puteam face eu pentru el ? Nimic. Să-l iubesc nu mi se părea destul. Priveam peisajul ce se schimba în timp ce noi înaintam. Deja ieșisem din pădure. Eram pe drumul prea bine cunoscut mie, iar noi treceam pe lângă oameni, incredibil de rapid. Probabil prea repede ca ochiul uman să ne vadă.
Într-un final am ajuns în fața blocului meu, Derik lăsându-mă jos. Eram puțin amețită, dar puteam sta pe propriile mele picioare. Am urcat până la etajul patru, apoi mi-am dat seama că nu mai aveam cheile. Eram pe cale să încep să mă agit, când Derik le-a scos de sub preș. Am zâmbit, în timp ce deschideam ușa. L-am lăsat pe Derik în sufragerie, în timp ce am alergat spre dormitor, unde mi-am aruncat mai multe haine într-un rucsac negru. Nici nu-mi păsa ce-mi pusesem acolo, conta că aveam lucruri de schimb. Nu-mi plăcea să mă simt murdară. Mi-am luat niște pantaloni strâmți negri și un tricou roșu și am mers la baie, unde m-am dezbrăcat de hainele deja îmbibate de praf. Mi-am făcut repede un duș, simțindu-mă mult mai bine, acum, știind că sunt curată. Am ieșit din duș, înfășurându-mă într-un prosop. Mi-am dat cu apă pe față, apoi m-am spălat pe dinți. Pasta era atât de mentolată încât mă cam deranja. După ce am fost sigură că arăt măcar acceptabil, m-am îmbrăcat repede, apoi am început să-mi perii părul. Îmi mușcam buzele ca să nu țip când trăgeam de părul meu încurcat. Buzele îmi sângerau, dar atâta timp cât chestia aia din capul meu era îmblânzită, totul era ok. Am reușit într-un final să fie totul bine și cu părul. Mi-am luat peria, periuța de dinți și pasta și le-am aruncat peste haine, în rucsac. L-am luat pe umăr și am mers spre sufragerie. Derik stătea în picioare, puțin supărat.
- Am făcut ceva ? l-am întrebat îngrijorată.
- Nu, nimic. Doar că am impresia că a fost cineva aici, mi-a răspuns. Probabil nu-i nimic, nu te alarma. Mergem deci ?
Am dat din cap și l-am lăsat să mă ia pe sus. Dacă cineva intrase la mine în casă . . . m-am cutremurat. Unde eram eu cea dură ? Niciodată nu fusesem speriată și mereu avusesem situația sub control. Nu voiam să devin slabă și vulnerabilă. De data aceasta n-am mai fost atentă la drum. Mi-am pus capul pe umărul lui Derik, și mi-am închis ochii. Puțin somn era cel mai indicat lucru în astfel de momente. Aș fi vrut să îmi pot cânta ca să adorm. Dar ar fi fost prea prostesc. M-am lăsat pradă viselor, bucuroasă că pot dormi.
Când m-am trezit, primul lucru pe care l-am văzut a fost acoperișul din lemn al cabanei. Mi-am întors capul într-o parte, pentru a-l vedea pe elful meu, dar nu era acolo. Probabil se plimba și nu trebuia să-mi fac griji. Mi-am tras pătura până-n gât, pentru a mă încălzi puțin. Încă mi se părea frig aici. Ușa a scârțâit ușor, și eram pe cale să mă ridic pentru a-l săruta pe Derik, când mi-am dat seama că nu e el. Chipul enervat a lui Ayno se ivi de după ușă. Intră în cabană, mergând agale spre mine și mai apoi așezându-se pe pat. Îmi puse o mână pe frunte și iar m-am simțit paralizată. M-a privit ușor disprețuitor, apoi a oftat din toți rănunchi.
- Deci te iubește. Și tu îl iubești. Dar mai bine vi cu mine. Te va răni într-o zi, mi-a șoptit.
- Nu-mi pasă. Tot îl voi iubi. Și nu pot explica de ce. Este pur și simplu ceva instictiv. Ceva ce nu pot controla
Cuvintele erau atât de adevărate. Nu știam motivul pentru care îl iubeam pe Derik. Poate pentru că era o creatură atât de pură, atât de blândă. Nu era fizicul. Cu siguranță nu era. Deși era foarte frumos, nu acest lucru mă făcea să-l iubesc. Era altceva, ceva ce nu puteam descrie. L-am privit urât pe Ayno. El a tresărit ușor.
- Vine ! Plec. Dar mâine mă întorc și te iau de aici. Nu-i spune nimic, a șuierat.
M-a lăsat acolo, ușor speriată. La o fracțiune de secundă, Derik a intrat în cabană. S-a apropiat de mine, așezându-se pe pat. Mi-am lipit buzele de ale lui, ușor. L-am strâns în brațe, fericită că e lângă mine. El m-a bătut pe umăr ușor derutat, am bănuit eu. Probabil nu știa ce se întâmplă cu mine. Nici eu nu știam, sincer. Eram derutată. Mă comportam ca un copil. Totuși eram majoră doar de un an. Blondul mă întoarse cu fața la el, privindu-mă în ochii.
- Eireen, fii sinceră cu mine ! A fost un elf aici ? m-a întrebat, hotărât.
- Eu, da. Adică, nu. Ayno, a fost tot ce am șoptit.
S-a uitat la mine, șocat, aproape nervos și s-a ridicat, începând să se plimbe prin cameră. M-am dat în spate, ușor speriată de privirea lui.

[Flash]

Mi - a plăcut şi de data asta foarte mult capitolul. E foarte îngrijit şi are o estetică foarte frumoasă.
Nu am văzut greşeluţe, dar nici nu am prea stat la ora asta să caut greşelile, deşi chiar nu mă interesează greşelile acum, chiar mi.a plăcut ficul foartwe mult, iar capitolul ăsta a fost foarte tare. Mă bucur că Eireen şi-a rezolvat părul mai rapid, având în vedere că aşa de tare o durea ca să-l aranjeze, mă mir şi eu cât de dureros a fost şi naşpa pentru ea să îşi aranjeze părul ăla, dar totul a fost bine într-un final. Îmi place atitudinea lui Derik de la sfârşit. Chiar mi.a dat o senzaţie foarte ciudată la sfârşit, părea oarecum posesiv, dar nu, nu pare posesivitate. Nu ştiu cum să-i explic emoţia, dar mi.a dat aşa un sentiment ciudat. dar sper să aflu cât de curând şi să vină Metal cu nextul ca să-l pot citi mai repede, căci deja sunt nerăbdătoare.

Baftă

[Me†al.]

Lynn - Mulţumim pentru comentariu şi ne bucurăm că-ţi place ! Te mai aşteptăm ! >:D<

Cam scurt nextu, dar e perioada tezelor ÅŸi timpul meu liber nu este foarte mult.

Capitolul 14
Derik P.O.V.

Când am auzit numele rostit de Eireen, am împietrit. Parcă respiraţia mi s-a oprit şi inima mi-a stat în loc. Cum a fost aici? Cum de nu l-am simţit? Simţurile mele sunt atât de nedezvoltate? Nici un răspuns. O ură uriaşă şi involuntară m-a cuprins şi în acel moment am dorit să-l sfâşii, distrug şi omor pe Ayno. Atâta repulsie simţeam pentru el. Luciditatea mea se pierdea încetul cu încetul, sigurul lucru pe care îl puteam simţi fiind ura.
-Derik? S-a auzit vocea şoptită a roşcatei care mă privea oarecum speriată.
Am privit-o puţin nervos şi apoi m-am îndreptat cu paşi mari şi săltaţi spre uşă. Aveam de gând să termin odată pentru totdeauna cu Ayno sau, mă rog, să termine el cu mine. Eireen a alergat după mine şi m-a urmat până în pajiştea din apropiere de casă. O simţeam. Îi simţeam tare şi clar confuzia şi îngrijorarea, dar nu m-am putut concentra asupra ei. Ura era prea mare şi mă învăluia, mă conducea spre întuneric.
Auzeam paşi pe iarba fragedă ce părea prea tăcută pentru o zi atât de frumoasă. Copacii s-au oprit din a-şi spune poveştile. Totul a stagnat şi liniştea ne-a învăluit. Semăna cu un moment de reculegere înainte de moartea cea crudă ce aştepta o greşeală pentru a te trage în abis, alături de ea. Paşii se auzeau tot mai aproape şi o respiraţie îmi gâdila auzul. Eireen, stătea în spatele meu, cu o mână pe armura de un verde închis pe care o purtam.
-Dragul meu Derik, de când nu te-am mai văzut. De fapt, eu te-am zărit, dar tu n-ai fost destul de atent. La naşterea ta, s-a spus că o să fi un elf extrem de puternic cu simţuri mai ascuţite decât oricine altcineva, dar se pare că s-au înşelat. Amarnic. Ura pentru mine ţi-a înceţoşat atât de mult limpedea gândire încât nici nu îmi mai simţi prezenţa. Poate te-aş putea ajuta dacă...
Nu l-am mai ascultat. Mă călca pe nervi. Avea dreptate,poate, dar încerca să mă slăbească psihic ca să o poată captura pe Eireen. Da, asta era ideea lui mârşavă şi nu aveam de gând să pic în capcană. În nici un caz. Şi totuşi, era cam ciudat felul în care stătea acolo, în faţa mea, relaxat şi perfect calm. Asculta natura şi a rânjit când mi-a observat încordarea. Mă scotea din minţi total. Am tras aer în piept, încercând să mă calmez, dar fără succes. Eireen a înaintat spre mine şi s-a aşezat în faţa mea, prin privirea ei încercând să-mi transmită să mă opresc.
-Derik, calmează-te, cu nervi nu rezolvi nimic. Dacă priveşti problema cu calm, o să reuşeşti ce ţi-ai propus, a spus ea privindu-mă-n ochi cu intensitate.
-Drăguţule, să şti că iubiţica ta are multă dreptate, dar ce să-i faci. Eşti necugetat, extrem de necugetat.
Vorbele lui, extem de calme şi plictisite mă scoteau din sărite. Nu am mai putut să mă abţin, furia din mine creştea cu fiecare secundă în care mă aflam în preajma nenorocitului de Ayno. Am făcut câţiva paşi în faţă, postându-mă între Ayno şi Eireen. Apoi, nervos, am scos o săgeată din toblă şi al tras-o spre elf. El s-a ferit, imediat, oferindu-mi rânjetul pe care îl detestam dintotdeauna. Am renunţat la arc şi am scos cuţitul de vânătoare, pe care îl ţineam în gheata dreapă. Încercasem să-i tai pielea fină şi albă, dar n-am reuşit. Atenţia mi-a fost atrasă de vena de un verde albăstrui ce-i pulsa în gât. Beregata. Dacă aveam să i-o tai, atunci aş fi reuşit să-l omor. M-am avântat cu toată puterea mea înspre gâtul asemănător cu culoarea laptelui. Pentru început, a părut dezorientat, dar, cu o singură mişcare, mi-a prins încheietura exact înainte ca cuţitul să-i atingă gâtlejul.
-Eşti prost, mi-a spus strângându-mi cu putere încheietura.
Am scos un ţipăt prelung şi m-am prăbuşit în genunchi în faţa lui. Probabil că arătam deplorabil având în vedere că îngenunchiam în faţa lui. Îmi strânse încheietura până aceasta a trosnit, o durere uriaşă învăluindu-mi trupul. N-am urlat. Nu mai avea rost. În schimb, am auzit, în surdină, ţipătul lui Eireen. Ce urla? Nu ştiu. Apoi, am simţit o altă aură în pădure. Era Horon. Am întredeschis ochii şi l-am privit. Vedeam înceţoşat, dar am putut observa cum se îndrepta către mine cu o sabie lungă şi albă în mână. A ocolit-o pe Eireen. Măcar aşa aveam cum să mor fără să o văd ucisă în faţa mea. Am văzut lama ce strălucea în puţina lumină a soarelui şi o durere profundă mi-a săgetat spatele. Dupaia nu am mai simţit nimic, doar vorbe şi urlete pe care nu le puteam percepea. Horon şi Ayno m-au apucat de braţe şi au început să mă târască înspre ascunzătoarea copacilor. O dâră groasă de sânge rămânea în urma noastră, iar eu am privit-o pe Eireen. Se uita terifiată la noi, incapabilă să mai scoată vreun cuvânt.
-Eireen... Natura doreşte să te ajute întotdeauna. Sigurele lucruri pe care trebuie să le faci sunt: să îi primeşti ajutorul şi să o asculţi cu grijă, am spus cât de tare am putut ca să mă audă.
Apoi, am închis ochii, cufundându-mă într-un somn adânc.

[Nya.]

Helăăăă~u ! Ia ghiciți cine s`a întors ? Da, noi ! Nu, nu uitasem de fic. :] Dar am avut eu mult pe cap. Acum, după mii de seri în care am fost stresată de Alex, revin cu noul capitol. Nu știu cât de bun este, am încercat. :3 Um, eu personal sunt dezamăgită că nu am avut niciun comentariu la capitolul precedent. O să cred că nu mai citește nimeni. :]] Well, I hope that you`ll enjoy this chap. :3

[center]Capitolul 15
Eireen P.O.V.[/center]

Durere. Groază. Spaimă. Simţeam cum fiecare muşchi din corp îmi paralizase. Dâra de sânge lăsată de corpul lui Derik, îmi provoca suferinţă. Era ca şi cum un cuţit se plimba nestingherit prin interiorul meu. Şi durea al naibii de tare. Nu voiam să cred că elful meu ar putea muri, fără ca eu să ridic un deget . . . Nu, nu puteam accepta aşa ceva. Trebuia să-l salvez, chiar dacă acest lucru mă omora pe mine. Până la urmă, el conta. Nu eu. Lacrimile ce-mi curgeau necontenit pe faţă mă făceau să am privirea înceţoşată, dar le puteam ignora. Cu corpul tremurând, am pornit, urmărind sângele. Această panoramă îmi provoca greaţă, nu puteam suporta gândul că sângele blondului era împrăştiat prin toată pădurea. Odată ieşită din castel, sângele nu mai era aşa vizibil. Am urmat urma până într-o pajişte unde iarba era atât de mare, încât n-am mai ştiut pe unde o luaseră Aino şi celălalt elf. M-am aşezat dejnăduită, pe jos. Am început să plâng şi mai tare, lăsând toată puterea în urmă. Dar totuşi, nu rezolvam nimic dacă nu luptam. Dacă nu încercam să-l salvez pe Derik. Hai, prostuţo, du-te după el ! Salvează-l ! îmi spuse o voce din capul meu. Nu mai auzisem voci în cap de când nu mai avusesem droguri în sânge. Dar această voce era diferită, îmi dădea speranţă. Era o voce ce aş fi ascultat-o cu plăcere. Mi-am adus aminte de ce spusese Derik. Să ascult copacii. Nu înţelesesem prea bine acest lucru, dar presupun că asta trebuia să fac ca să-l găsesc. M-am apropiat de un copac, lipindu-mi urechea de el. Nu auzeam nimic. Ce risipă de timp ! Dar apoi mi-am dat seama că probabil eu trebuia să le vorbesc. Deşi mi se părea un lucru absolut stupid, le-am grăit pe cel mai blând ton :
- Bună, eu sunt Eireen. Îl caut pe Derik, este un elf de pe aici. Ştiţi, el a fost răpit. Şi eu îl iubesc şi nu vreau să moară.
Ok, fusesem penibilă. Dar ce aş fi putut zice ? Să vorbesc cu copacii nu era cel mai normal lucru pe care îl puteam face. Sughițam ușor, din cauza râului ce încă curgea pe fața mea. Mai bine eram pe cont propriu. Reuşeam eu să-l găsesc pe blond şi singură. Tocmai voiam să plec, când un râs răguşit se auzi din spre copac. M-am întors spre el, uitându-mă urât. Mă comportam patetic. Mă uitam urât şi înjuram în gând un . . . copac.
- Poate ţie ţi se pare amuzant. Aş vrea să te văd pe tine pierzându-ţi persoana pe care o iubești cel mai mult !
O frunză se desprinse din coroana copacului și începu să adie blând într-o direcție necunoscută. Nu bătea vântul deloc, așa că am mers după frunză, știind că probabil era ceva magic. Dacă așa îl găseam pe Derik, totul era bine, pe moment. Speram doar să nu ajung prea târziu. Mi-am încordat pumnul, unghiile intrându-mi în carne. Dacă elful meu murea – am încercat să înlătur acest gând – era numai vina mea. Nu trebuia să îi spun de Ayno. Dacă aș fi tăcut, poate acum nu ar fi fost la un prag e moarte. Văzând că acea frunză afurisită plutea mai repede, am început să alerg. Simțeam cum picioarele îmi sângeram din cauza spinilor plantelor prin care treceam. Dar nu m-am oprit, nu mă interesa aşa mult durerea fizică. Nu mă puteam gândi decât la Derik. Dacă ajungeam prea târziu . . . Frunza a aterizat lin pe jos. M-am uitat în jur şi am văzut o pajişte aparent pustie, ce se întindea la poalele dealului. Acolo am putut dinstinge corpul elfului meu. Am suspinat, luând în mână frunza. Mi-am lipit uşor buzele de ea şi am şoptit :
- Mulţumesc . . .
Parcă nu mai eram eu. Mă schimbase atât de mult acest băiat – care de fapt nu aparţinea speciei mele ? Am început să alerg în josul dealului, cu lacrimile – de fericire sau de tristeţe, nu ştiam nici eu – şiroindu-mi pe faţă. Simțeam cum inima stătea să-mi iasă din piept. Parcă îi puteam simți prezența, știam că voi ajunge la el. Bineînțeles, era o porcărie de idee să cred că e așa aproape. Ar fi fost prea ușor. Dar era . . . Când am ajuns la poalele dealului, m-am ascuns repede după un copac. Nu știam ce să fac, nu aveam niciun plan. Dar când acționasem eu după un plan ? Eram cea mai impulsivă persoană pe care o cunoșteam. Am luat o gură mare de aer și am mers până la Derik. M-am așezat în genunchi, lângă corpul lui. Ayno și celălalt elf stăteau cu spatele, dar știam că mă vor vedea în curând. I-am sărutat pleoapele blondului, făcându-l să își deschidă ușor ochi. Când m-a văzut, aproape a zâmbit. Dar datorită durerii, a fost mai mult o grimasă. Mi-am lipit buzele de ale lui, încercând să-i alin suferința. Știam că nu avea rost, dar nu suportam să îl văd așa. Îi puteam auzi bătăile inimii, deși erau slabe. Am simțit o lovitură în ceafă și mi-am dat seama că afurisitul ăla mă lovise. Mă pregăteam să îl înjur, dar mi-am schimbat gândurile. I-am pus o mână pe inimă elfului meu, apoi m-am ridicat în picioare. L-am privit pe Ayno în ochii, cu o privire de gheață. Am văzut cum se blochează, dar a durat doar o secundă. Și-a revenit numaidecât, zâmbindu-mi disprețuitor.
- Dă-te din calea mea, fetiță prostuță ! Îți voi omorî iubițelul, așa că nu face treaba mai complicată, îmi spuse el pe o voce dură.
- Nu ! Cât trăiesc eu, nu te atingi nici măcar de un fir de păr de al lui. De ce te-aș lăsa să îl rănești ?
Mi-a dat o palmă peste față și am simțit cum îmi amorțește întreaga suprafață a chipului. Nu am plâns. Nici măcar nu am țipat. Am strâns din dinți și m-am gândit cum mă simțeam când eram sub influența drogurile. Atunci nu mă durea. Nu simțeam nimic : nici fizic, nici moral. Eram așa nepăsătoare, încât probabil păream din gheață. Mulți credeau că era doar vina drogurilor, dar așa era comportamentul meu. Dacă nu simțeam afecțiunea altora, cum aș fi putut simți ceva ? Totuși, Derik mă schimbase. Îmi adusese zâmbetul pe buze, lucru destul de greu. Atunci, de ce nu mi-aș fi dat viața pentru el ? Era singurul lucru prin care îl puteam răsplăti pentru tot ce făcuse pentru mine. Deși îl cunoșteam de foarte puțin timp – era măcar o lună ? – știam că viața mea, îi aparținea lui. Deci muream pentru el . . . Ca o jertfă, adusă unui zeu.
- Omoară-mă pe mine. Dacă îl pot proteja pe el, moartea mea este cea mai bună cale.
Ayno a zâmbit. I-am dat un pumn în gură. Nu mă putusem abține, avea un zâmbet prea patetic. Violența era un lucru obișnuit pentru mine, dar nu cu creaturile . . . magice. Din buza inferioară îi curgea un firicel de sânge. Ochii îi deveniseră lipsiți de culoare. Ok, deci îl enervasem. M-am dat un pas mai în spate. Nu știam ce e cu Derik, dar măcar știam că nu îl va răni, atâta timp cât îl țineam eu ocupat. Nu trebuia decât să îl mai rețin un pic, până elful meu se putea ridica. Și apoi putea fugi. Și eu aș fi murit. Ciudat, această alegere nu mă făcea să mă întristez. Era alegerea mea. Moartea mea, pentru libertatea lui. Oare va putea rezista fără mine ? Parcă un elf se îndrăgostea doar de două ori în viață. Înseamnă că nu va fi singur, va veni cineva lângă el. Ideea mă nemulțumea pe moment. Nimeni nu avea voie să îl atingă. Da, eram geloasă. Dar dacă era pentru binele lui, atunci de ce eram așa enervată ? Afurisitul se apropie de mine, cu o privire ce nu prevestea nimic bun. Se opri la doar câțiva centimetrii de mine, apoi își apropie buzele, lacom, de ale mele. Am vrut să țip, dar nu puteam. Ce urma să se întâmple era inevitabil. Și îmi provoca o scârbă de nedescris.

[Zăpă]

Heiii>:D<

In sfarsit trec si eu p`aci. Imi cer scuze ca nu am mai postat si de intarziere.
Am vrut sa postez aseara, dar cand mai aveam putin de terminat comentariul, mi s`a blocat calculatorul si gata, s-a sters tot, asa ca de nervi am renuntat la postat >.<
Revin acum cu o umila parere despre cele trei capitole pe care trebuia sa le citesc.
Voi incepe cu Nya, avand in vedere ca al ei a fost primul capitol citit.

Nya, te desurci minunat, ce`i drept. Admir faptul ca faci capitole lungi si neplictisitoare.
Am totusi ceva de obiectat, ai repetat cam de multe ori cuvantul "Derik", care pe mine una m-a deranjat.
Imi place personajul pe care il reprezinti din ce in ce mai mult. Mai ales cand o face pe eroina :>, iar replicile acelea dintre ea si copac au fost interesante. Imi place de ea pentru ca lupta pentru cineva drag si ca s-a schimbat mult fata de inainte.
Ah da, inca o chestie . . . grabesti actiunea uneori, iar pe alocuri este cam lenta.
Cam asta ar fi de spus, caci in rest totul este bine si scrii minunat.

Metal, inteleg de ce capitolul tau a fost scurt, mda, perioada cu tezele:-<
Probleme nu am vazut, inafara de faptul ca grabesti actiunea. Probabil dimensiunea redusa a capitolului a determinat sa grabesti actiunea, nu stiu :- ??
Repetitii nu am vazut, greseli gramaticale nu, hm . . . totul este bine.
Personajul tau este interesant ce pot spune, insa parca imi place mai mult de Eireen : ))

Povestea devine din ce in ce mai interesanta si sunt tare curioasa ce ii va face Ayno lui Eireen si daca va scapa Derik:-?
Astept capitolul urmator si sper sa nu mai intarzii.
Bafta amandorura ! >: d<

[Me†al.]

Salutare ! Se pare că am avut puţină imaginaţie zilele astea şi am reuşit să termin capitolul cu mult mai repede decât am crezut.
Mulţumim, Zăpă, pentru comentariu şi pentru părerile tale. Te mai aşteptăm cu drag ! >:d<

Capitolul 16
Derik P.O.V.

Simţurile îmi erau amorţite. Nu simţeam durere, dar nici în regulă nu eram. Parcă pluteam între lumea celor vii şi celor morţi. De parcă cineva avea să-mi hotărască soarta. Două buze calde mi-au atins pleoapele. Erau atât de calde, atât de plăcute şi familiare. Un ultim efort. Asta cred că puteam face. Încet, am deschis ochii şi am putut vedea o imagine neclară a feţei lui Eireen. Am încercat să zâmbesc, dar n-am reuşit. Gestul mi-a provocat durere în abdomen. Apoi, n-am mai putut să-mi ţin ochii deschişi şi mi-am lăsat pleoapele să cadă. Auzeam numai diferite zgomote. Iarba se legăna într-un mod ritmic, iar pe pământ se auzeau paşii unei persoane. O discuţie destul de aprinsă a zguduit întregul luminiş. Ceva m-a făcut să tresar. Era o mişcare perceptibilă, dar nu puteam să o dezluşesc. Dacă făceam un alt efort să văd ce m-a făcut să reacţionez aşa? Da, asta aveam de gând să fac. Oricum, ce mai conta? Tot avea să mor, dar, dacă stăteam, mai lent. Ah, ce oribilă imagine am putut vedea. Ayno – nenorocitul meu inamic – îşi apropia buzele de ale lui Eireen – ce avea o faţă complet scârbită. Nu, nu puteam permite aşa ceva. Cu un efort supraomenesc, m-am ridicat în picioare. Rana mă durea extrem de tare şi, pe deasupra, mă mai şi ardea. Sângele uda necontenit iarba deasă şi scurtă. Mă legănam pe picioare, dar niciunul dintre cei doi elfi nu au observat nimic. Cu ajutorul cuţitului ce-l ţineam la brâu, l-am aruncat în direcţia lui Ayno. Lama i-a străpuns pulpa piciorului drept, făcându-l să se prăbuşască precum o piatră. Eireen s-a întors şi m-a privit uimită, începând să alerge înspre mine. Picioarele nu m-au mai putut susţinu, aşa că m-am prăbuşit pe iarbă. Mă durea fiecare părticică a corpului, dar am ajuns să nu o mai simt aşa de mult. Parcă mă obişnuisem cu durerea. Eireen s-a aşezat lângă mine, atingându-mi uşor braţul. M-a durut, dar n-am acţionat în nici un fel şi am încercat să-i zâmbesc. Nu mi-a prea reuşit, dar speram că a înţeles adevărata intenţie. Mă bucuram cu adevărat că a scăpat de Ayno, chiar dacă pentru puţin timp. Măcar ştiam că buzele murdare ale elfului nu au atins-o. Ăsta era un gând ce-mi mai alina durerea ce m-a săgetat.
-Eşti bine? A întrebat adolescenta, privindu-mă îngrijorat.
Am dat din cap în semn că da. Nu mă simţeam bine, dar şi-a dat seama de asta imediat ce m-am circit din cauza durerii. S-a apropiat de mine, punându-mi mâinile pe umeri şi uitându-se îngrijorată în ochii mei. Încet, mi-am apropiat buzele de ale ei, sărutând-o pentru o secundă. Erau aşa de dulci, moi şi calde. Parcă aveau acelaşi gust ca ciocolata. Erau buzele după care am tânjit mult timp, cele pe care le adoram. Tot timpul în care am stat departe de ea, inconştient, nu mi-am putut-o scoate din minte. Imaginea ei stagna în capul meu. Apoi, mi-am lăsat capul să cadă pe iarba de un verde intens şi am închis ochii. Am simţit cum Eireen mi-a ridicat capul şi l-a aşezat în poala ei. Ceva timp am stat întins acolo, nefăcând aproape nimic. Doar stăteam alături de durerea surdă. Un gând mi-a trecut rapid prin minte, făcându-mă să deschid ochii. Privirile noastre s-au intersectat, Eireen întrebându-mă ce am păţit. Am stat în cumpănă puţin timp neştiind dacă ar avea rost să o îngrijorez. Şi totuşi, dacă ştia adevărul putea să fugă, nu? Trebuia să-i spun pentru a o proteja. După o aşteptare enervantă pentru adolescentă, am început a vorbi:
-Celălalt elf – nu-mi puteam aminti numele său – a dispărut, iar Ayno nu va zăcea inconştient acolo o veşnicie. Când se va trezi, mânia sa va fi puternică şi o să fie capabil să distrugă orice numai pentru a se răzbuna. Eireen, fugi spre curtea elfilor de unde vin eu şi adăposteşte-te acolo. Nu merită să murim împreună.
O urmă de regret se simţea în vocea mea, dar am sperat să nu o observe.
-Nu. Plec cu tine, ori rămân aici. Nu mi-e frică de nenorocitul ăsta de aici, a spus cu o voce hotărâtă.
Da, era la fel de încăpăţânată ca de obicei. Însemna că trebuia să plecăm împreună de acolo, dar unde? Mi se interzicea să mă întorc la Curte, dar altundeva nu puteam merge. Şi totuşi, ei nu ştiau în mod sigur de ideile diabolice ale lui Ayno. Dacă îi anunţam, atunci interdicţia era ridicată şi Eireen putea să intre acolo fără probleme căci trebuia să o păzim de Ayno şi ajutoarele sale. Se dovedea că şi atunci când eram rănit şi abia mai puteam rezista, creierul îmi era puţin lucid. I-am povestit pe scurt lui Eireen ideea mea şi a acceptat imediat.
-Dar cum putem ajunge repede în partea cealaltă a pădurii? Adică, înainte să se trezească Ayno...
M-am ridicat în şezut, afişând o grimasă, gândindu-mă. Cu puţin efort, puteam folosi a doua formă a arcului meu. Niciodată nu o folosisem, dar citisem în vechile pergamente că arcurile elfilor puteau să se transforme într-un lucru pe care ţi-l doreşti cu ardoare. Acolo mai scria că-ţi poate consuma o parte însemnată din puterea magică. Nu conta. Trebuia să o scap pe Eireen de acolo. Era prioritatea numărul unu. Încet, mi-am suflecat mâneca bluzei de piele, până la cot. În jurul încheieturii a început să apară un semn roşiatic, ce devenea din ce în ce mai intens. Adolescenta se uita ciudat la mine, dar n-a comentat nimic. Într-un final, pe mână mi-a apărut imaginea unui arc precum al meu şi o semilună străpunsă de o săgeată. Desenul acesta arăta că eram pregătit pentru a-mi transforma arcul. Am închis ochii, începând să murmur câteva cuvinte în limba elfilor:
-Ahyanë, pilin!
M-am gândit imediat la ceva ce mergea sau zbura rapid. De lângă mine, arcul s-a ridicat în aer, fiind învăluit de o lumină roşiatică. Deasemenea, semnul de pe mână a început să-mi pulseze. În câteva secunde, în locul arcului meu, zbura un fluture imens, cu aripi sângerii. Erau fluturii sfinţi ce erau folosiţi de elfi în vechine. Se numeau Wilwarin. În vechime, erau folosiţi în războaie din cauza pielii lor dure şi rapidităţii înăscute. Eireen privea uimită vieţuitoarea, parcă gândindu-se dacă era bine dacă se urca pe ea. Cu greu, m-am ridicat de pe pământ, ea urmându-mă. Ochii verziu ai fluturelui ne-au privit, îndemnându-ne să ne urcăm mai rapid. Eireen s-a aşezat în spatele meu, în timp ce eu îi transmiteam gândurile mele fluturelui. Aşa a înţeles rapid unde trebuia să ajungem şi şi-a luat zborul, dând din puternicele lui aripi. Deja mă simţeam sfârşit, corpul simţind cum avea să-mi cedeze din clipă-n clipă. Pe tot parcursul drumului spre castel, nimeni n-a zis nimic. Când am ajuns, fluturele a aterizat în interiorul zidurilor înalte, atrăgând privirile tuturor elfilor şi elfelor. Migorn, ce atunci se plimba prin curte, ne privea nervos. Numai de el nu aveam eu chef. Alături de Eireen, am coborât de pe fluture, el transformându-se la loc în arcul meu. Am simţit cum întreaga putere din trup dispare şi cum aveam să mă prăbuşesc acolo, pe pietrele cubice. Trebuia să mai rezist puţin, să-i explic lui Migorn cum stătea treaba.
-Ayno o vrea pe Eireen pentru că are puterea de a trece prin bariere. Trebuie să o protejăm. Ne-am luptat cu el în pădure şi l-am lăsat rănit, acolo. Trebuie neapărat să o lăsaţi pe Eireen să rămână aici ca să nu pună mâna Ayno pe ea, am spus sfârşit.
-Ai dreptate, Derik. Aşa vom face, a consimţit elful, privind-o pe Eireen.
Nu am mai reuşit să ascult ce s-a întâmplat în continuare. Nu am mai putut să rezist din cauza durerii şi m-am prăbuşit inconştient pe aleea plină de elfi.

Traduceri:
Ahyanë, pilin – Apari, arcule