The Fall (2006)

[Lia]

Cam greu sa pun sub lupa exact in ce parte a lumii ne duce aceasta pelicula, intrucat e filmata in decoruri extraordinare, in peste 20 de tari, sub atenta directie a lui Tarsem Singh si fara implicarea niciunui studio de film. Detaliile nu prea sunt importante, ci faptul ca nu e un film de productie americana.

The fall debuteaza cu imagini alb-negru in slow-motion, ca mai apoi sa se infiltreze lumea colorata a Californiei anilor '20, la inceputurile cinematografiei. Tanara Alexandria (Caterinca Untaru), este internata in spital recuperandu-se in urma unei fracturi la mana; plictisita si satula de imaginea copiilor bolnavi ce umpleau salonul de pediatrie, aceasta hoinareste prin jur si-l intalneste pe Roy (Lee Pace), un cascador paralizat in urma unei cascadorii dificile (menita sa o impresioneze pe iubita lui) ce a mers prost. Acesta incepe sa-i spuna o poveste despre cinci (mai apoi sase) aventurieri, porniti intr-o misiune de a-l ucide pe maleficul guvernator Odious. Un bandit mascat, un expert italian in explozivi, un fost sclav, un indian, Charles Darwin (intr-o viziune foarte creativa) si un mistic ce iese din canalul de nastere a unui copac in flacari ( off: deci Moise nu vorbea deliric cu un boschete ) formeaza grupul, iar pe masura ce povestea evolueaza, motivul din spatele ei devine destul de clar. Ce a inceput ca un antidot pentru plictiseala si singuratatea lui a devenit ceva mai mult, si in curand cascadorul cu spatele si inima frante, o roaga pe micuta Alexandria sa ii procure morfina; evident care era scopul lui, nu?

Nu o sa impart mai multe din plot, pentru ca nu mai sunt foarte multe de zis, dar si din cauza faptului ca acea parte esentiala a lui este impachetata intr-o revelatie a vizualului, povestea lui Roy prinzand viata cu o frumusete radianta. Cuvintele lui Roy le vedem asa cum Alexandria si le inchipuie, personajele luand chipul celor din viata fetitei.

Filmat de-a lungul a patru ani si in tari precum India, Cambodgia, Bali, Italia, Africa de sud etc, este ca un documentar de pe National Geografic ce are atasat o naratiune speciala. De la cadre cu rezolutii de proportie asupra dunelor de nisip sau oceanul adanc si clar, la megalo-minuni arhitecturale ce umplu ecranele inainte sa apuci sa le integrezi pe retina. O panza alba imensa ce taie pustietatea colorandu-se incet in rosu in urma unui legamant de razbunare ce ii este jurat si chiar si moartea poate fi frumoasa si ciudata in postura unui om ce elibereaza pasari dintre buze in timp ce este lovit fara mila de creaturi parand a fi venite dintr-o hoarda de sacali sau hiene.

Simplitatea acestei povesti insa nu o face sa-si piarda punctele tari, fiindca la baza sta fabula despre importanta povestilor si a artei de a povesti; creatia a ceva aparent usor si minor ce infloreste in ceva mai mare chiar decat creatorii, ceva epic as putea spune; impresionant la nivel pur vizual. Scenele preferate includ patul de sageti pe care Otta Benga moare incercand sa o salveze pe fetita, dansul paraplegic al oamenilor plante (un fel de shapeshifteri incarcati cu jazz daca ma intrebati pe mine) si nunta, in care cei opt sunt intr-o camera superba inconjurati de dansatori ce se invart ( asa numitul dervish, dans traditional turcesc) si operatia pe care tanara o sufera in urma unei a doua caderi relatata sub forma unei animatii stop-cadru reltiv amuzanta, chiar draguta.

As minti daca as spune ca a fost ceva ce nu mi-a placut, sunt o admiratoare avida a acestui gen de pelicule ciudate, impresionante, mai underground intrucat nu este foarte cunoscut. Tarsem este genial dupa parerea mea, iar din cate am citit despre fetita este o actrita foarte promitatoare, poate un pion al bazei cinematografiei romanesti pe viitor. Cel putin asa sper.

Trailer