Capitolul XIV
Stateam sprijinit pe pervazul geamului, fumand o tigara si sorbind din vinul rosu din paharul de cristal. Luna era nemaipomenita. Era frumoasa, maiestoasa, inconjurata de micile faclii arzatoare. Am expirat degajat fumul ce se inalta spre cerul intunecat, apoi am lovit tigara de marginea scrumierei ce o tineam langa mine pe pervaz.
Documentele lui Dante erau inca pe masa dinaintea canapelei din living... nu le-am dus nicaieri. Au trecut trei saptamani, iar eu abia daca le-am atins sa le mut dintr-un loc in altul al casei. Domnul Kitami ma sunase de cateva ori in acele saptamani, vrand sa stie cand as fi putut sa pun mana pe actele acelea. Daca ar fi stiut ca le aveam si nu voiam sa i le duc, m-ar fi spanzurat cu siguranta.
Jur ca am incercat sa le iau si sa i le arunc lui Kitami in fata, dar nu am putut.
-Ce porcarie! am marait eu, strambandu-ma, stingand apoi tigarea.
-Ce porcarie? intrebase o voce din spatele meu care m-a facut sa tresar speriat si sa ma intorc.
Era Takashi, care probabil intrase in casa in mod normal, insa eu am fost prea adancit in propriile ganduri inutile. Dupa ce plecase atunci, si m-a lasat cu Dante, isi ceruse scuze urmatoarea data cand ne-am intalnit, iar eu mi-am cerut scuze pentru prima oara sincer, ca ma purtasem cu el de parca era un servitor.
-A, nimic... Ma gandeam ca raman fara tigari si mi-e lene sa ma duc pana la magazin, am mintit eu, aratandu-i pachetul care mai avea doar doua tigari.
-Inseamna ca trebuie sa imi multumesti. Ma gandeam eu ca ramai fara, asa ca ti-am cumparat unu. Dunhill, nu? intrebase el, intinzandu-mi pachetul rosu, parand nesigur. El nu fuma, asadar nu stia exact daca era bine sau nu ceea ce cumparase.
-Da. Exact din astea fumez. Multumesc, spusesem eu zambindu-i in coltul gurii. Vrei un pahar de vin?
-Chiar vreau. Ce e cu tine? pari abatut...
-Nu am nimic, doar putin agitat. Nu stiu cauza. Se mai intampla cateodata, am spus eu, indreptandu-ma spre masuta de sticla de unde am luat un pahar la fel ca al meu, apoi turnasem din sticla de pe aceeasi masa, vinul rosu.
-A crescut mult Shiro al tau, a spus el, coborandu-si privirea la pisoiul ce i se invartea printre picioare.
-Da. Are aproximativ doua luni. Cand l-am adus avea doar o luna... E frumos, nu? intrebasem eu, inmanadu-i paharul, dupa care m-am aplecat, luand animalutul cu o singura mana.
Takashi a aprobat, apoi s-a intors pentru a se plimba prin living. S-a aruncat pe canapeaua mea, sorbind apoi din lichidul rosu. Ochii lui au cazut pe invelitoarea din piele a documentelor pe pe masa. Curios, le ridicase, cercetand foile ce erau inauntru.
-Documentele astea... Yuri, ai facut rost de ele!
Am inghitit in sec, cascand ochii. Shiro imi sarise din brate, aterizand pe podea, apoi am facut un pas inainte spre Takashi.
-Bravo! in sfarsit iti poti incheia misiunea, adaugase apoi dupa ce le mai cercetase inca putin. Hai sa le duce acum la Kitami.
S-a ridicat in picioare, lasandu-si paharul pe masuta dinaintea canapelei, indreptandu-se spre usa.
-Nu, nu! Nu trebuie... adica nu acum. Nu am chef sa plec...
-Atunci ma duc eu si am sa-i spun lui Kitami ca ai reusit singur sa le iei. Va fi foarte mandru, rostise el, incaltandu-se.
-Am spus ca nu! M-am rastit eu, band ultima picatura de vin.
-De ce nu...? intrebase el uimit.
-Pentru ca... nu. Nu conteaza. Doar lasa-le unde le-ai gasit.
-Nu fii nebun. Am sa ma duc...
-Nu!
Din cativa pasi ajunsesem inaintea lui, smulgandu-i din mana documentele.
-Ce e? nu ai incredere in mine? intrebase el dezamagit.
-Nu e vorba de aia. Am incredere in tine, dar pur si simplu nu am chef sa i le dau lui Kitami. Sa mai astepte, da-l dracului. Ca fiecare misiune o fac mereu mai repede decat termenul pe care mi-l da. Acum nu am chef sa fac totul cum trebuie.
-"Da-l dracului" ? Nu ai chef? Char ai patit ceva, spuse el, aruncandu-se la loc pe canapea.
-Da. N-am chef, punct.
M-am asezat langa el, tolanit, aruncandu-mi mainile deasupra capului, sprijindu-le de spatar.
De fiecare data cand ma gandeam de ce Dumnezeu nu puteam sa duc documentele acelea nenorocite, nu gaseam un raspuns, insa imi venea sa imi dau cate un pumn in cap ca premiu pentru gandirea mea geniala.
Mi-am coborat mainile pe cap, strangand cateva suvite lungi in pumni, si oftand.
-De cand le ai? intrebase el, spargand tacerea ce ne inconjura.
-De... ceva timp, am raspuns eu, scarpinandu-mi crestetul capului.
-Aha. Si crezi ca ai sa le duci candva in viitorul apropiat? intrebase el, pe un ton care parca facea aluzie la un anumit lucru.
Mi-am intors brusc capul spre el, incruntat.
-Logic! Am sa i le duc eu... candva, cand voi avea chef!
Acesta a ridicat din umeri nepasator, apoi se intinse dupa paharu ce si-l lasase pe masuta.
-Vino cu mine! Acum duc nenorocitele alea de foi! Am spus eu la un moment dat, nervos ridicandu-ma de pe suprafata moale.
M-am dus in camera, luand doua casti dintre care una i-o inmanasem lui Takashi, si mi-am luat geaca de piele, bagand documentele sub ea, si inchizandu-mi fermoarul pana la gat.
Am coborat amandoi in parcare, urcandu-ne pe motocicleta mea si pornind inspre casa domnului Kitami.
Afara incepuse a ploua, insa o data pornit la drum, nu aveam de gand sa ma intorc. Mergeam cu viteza peste cea legala, insa de obicei eram atent si nu mi se intampla sa accidentez pe cineva.
-Yuri, cred ca mai bine ma lasi pe mine acasa. Daca ma voi uda prea tare, ma imbolnavesc. Sunt destul de sensibil la raceala, urla el la urechea mea, de indata ce am oprit la un semafor.
Am dat afirmativ din cap, apoi de indata ce semaforul se facuse verde, am intors motorul pe urmatoarea straduta, conducand pana la blocul in care Takashi locuia.
Ii spusesem sa pastreze casca, apoi am plecat. Orium mai aveam inca una acasa. Nu aveam chef sa mai car dupa mine ceva. Am intors, apoi am iesit din nou pe drumul principal. Nu am oprit insa pentru a da prioritate masinilor, inainte de a intoarce pe o alta straduta, iar in fata mea aparuse un BMW X6 negru pe care nu am avut timp sa il evit, insa frana mea fusese destul de rapida. Totusi, m-am izbit de el in partea laterala.
Am injurat printre dinti graba mea necontrolata, apoi mi-am dat jos casca, privind partea vatamata a masini. Ferrari-ul meu a cam zgariat vopseaua neagra, insa motocicleta nu patise nimic.
Portiera automobilului s-a deschis, iar persoana care s-a dat jos din ea, nu imi era straina.
Am injurat din nou cand ranjetul lui Dante isi facuse iar aparitia inaintea ochilor mei.
-Ah! Cum numai cu tine poate avea o persoana ghinion?! La dracu!
Pe partea cealalta a automobilului am vazut iesind un cap blond, pe care era sa il las odata chel.
-E de rau? intrebase el, privind peste capota.
-E groaznic! am raspuns eu in locul lui Dante, lasandu-mi palma pe frunte.
-Asa se pare. Tu ai dat peste mine, spuse Dante fara a face referire la ciocnirea mijloacelor noastre de transport.
-Si in mod logic, a fost o coincidenta. Azi era ultima zi in care ma asteptam sa iti vad fata!
-Ce coincidenta stranie, rosti el ironic.
-E o coincidenta!
-Nu am spus ca nu e...
Din geaca mea de piele au cazut documentele pe care nu apucasem le prind la timp, asa ca au cazut pe suprafata uda a soselei. M-am aplecat instinctiv, luandu-le in graba. Ranjetul lui Dante se schimbase intr-un zambet.
-Cum de le mai ai? Nu cred ca vrei sa le studiezi singurel. Nu trebuia sa le duci sefului tau?
-Nu te intereseaza!
-Sau nu ai vrut sa le duci?
Am tacut, ridicandu-mi ochii spre privirea lui hotarata. Ceea ce imi distrase atentia a fost vocea pitigaiata a blondului si picatura de ploaie ce mi se scursese pe ochi din bretonul meu ud.
-Haide. Daca nu e grav, atunci nu mai trrbuie sa stam. Vino, Dante...
-Asculta insecta! am sa iti var documentele pe gat daca nu taci! Sa ma asigur ca ai ce da afara cand te duci la baie! Iar tu, am spus eu, intorcandu-mi privirea spre Dante. Tu habar n-ai ce vorbesti. Am vrut sa le duc. Oh, si cat am vrut! Dar trebuia sa ma relaxez inainte de a incepe alta treaba! am mintit eu, urcandu-ma pe motor.
-Si sa te gandesti la cat de mult imi duci dorul, spuse el, ranjindu-mi din nou.
-Sa te duci la dracu!
Mi-am pus casca pe cap, apoi am dat cu spatele, intorcand pe urma motorul si pornind din nou in graba. Nu m-am dus la Kitami, ci am ajuns din nou acasa. Atunci chiar nu mai aveam chef de nimic. Mi-am aruncat casca undeva in coltul livingului, apoi documentele le-am asezat din nou pe masuta din fata fotoliului. Mi-am aruncat hainele de cum am ajuns in baie, si am intrat la dus.
Mii de injuraturi imi treceau prin minte, insa sincer sa fiu, nu stiam de ce eram atat de nervos. In fond, motocicleta mea nu patise nimic, iar eu scapasem imediat de Dante fara sa se intample nimic.
"Iar era cu ala" gandisem eu, simtind o usoara gelozie, care ma apasa pe piept. Mi-am ridicat degetele spre zgarda de care nu reusisem sa scap nici pana in acel moment, insa mi-am retras repede mana. Ajunsesem sa ma obisnuiesc cu ea, dar o atingeam destul de des... gestul meu era mai enervat decat obiectul din jurul gatului.
Am strans din dinti, la imaginea aluia iesind din masina, si am marait alta injuratura.
Iesind din baie, gol ca de obicei, luasem pe mine o pereche de boxeri si niste pantaloni, inainte de a auzi soneria de la usa. Am oftat, indreptandu-ma spre ea pentru a deschide.
Ramasesem stupefiat privind persoana din pragul usii ce statea rezemata de toc. Dante isi avea vesnicul ranjet, iar parul ii era putin ud din cauza ploii. Ma privea ca un vultur.
-Ai spus sa ma duc la dracu. Iata-ma.