Buna am scris si eu un fic si m-am gandit sa-l postez pe animezup. Sper sa va placa ficul meu si va rog sa fiti intelegatori avand in vedere ca este primul meu fic. Vreau sa stiti ca nu incerc sa copiez de la nimeni si ca o sa scriu ceva original insa asta se va obseva mai bine dupa cateva capitole. Astept comentarii si critici care sunt bine venite. Si era sa uit numele ficului meu este "love isn't simple"
Personajele:
Senji-
Daisuke-
Ayaka-
Tamaki-
Capitolul I
Statea pe pervazul alb al ferestrei un baiat de vreo 17 ani, imbracat cu un tricou negru mulat si o pereche de blugi taiati ce-i dadeau un aer rebel. Parul argintiu se revarsa peste geamul rece si transparent dupa care se ascundea aglomeratul oras Tokyo.Ochii lui rosiatici precum focul priveau fix tavanul camerei ce avea o culoare placuta de un albastru deschis care te ducea cu gandul la cerul senin de afara. Parea ca nu se gandeste la nimic ci doar admira in liniste peisajul acelei dimineti scaldate de lumina delicata a astrului zilei. Camera tanarului era simpla, dar decorata cu bun gust. Pe peretele din fata geamului se afla patul acoperit cu lenjerie alba precum prima zapada ce dadea un aspect linistitor camerei. De o parte si de alta a acestuia erau doua dulapioare inalte facute din lemn de cires ce avea un miros placut unde adolescentul isi tinea hainele. Alaturi de ele se mai afla si un birou lung la fel cu restul mobilei pe care statea calculatorul. In fata lui, era un scaun simplu de culoare gri langa care se afla ruxacul pregatit in graba si haotic pentru o alta zi plictisitoare de scoala sau cel putin asa credea. Deodata, se aud niste pasi marunti ce veneau grabiti catre usa camerei tanarului acoperita de postere cu diferite formatii rock.
-Grabeste-te, Senji!Altfel vom intarzia la scoala si nu ar fi prima data cand se intampla.
-Da, bine.Vin imediat!
Pe usa intrase pentru scurt timp Ayaka, sora argintiului, in varsta de 15 ani. Fata avea parul lung si albastru la fel ca oglinda unui lac limpede care-i cadea lin pe umeri, iar ochii stralucitori erau de aceasi culoare cu parul. Era imbracata intr-un tricou scurt tot albastru care se mula pe corpul ei tanar, dar cu niste forme bine conturate. In jos purta niste pantaloni negrii si o curea cu care se potriveau de minune. Tinuta ii era completata de manusile cu plasa pe care la purta in acea zi. Avea o personalitate jucausa si uneori era mult prea alintata sau neatenta, insa in sitatiile importante se imobiliza imediat si reusea sa rezolve ceea ce-si punea in minte. Desi aperent era puternica si stia ce are de facut, in interior se gasea o fire sensibila ce era usor de ranit. Era asemeni unui trandafir inconjurat si aparat de spinii ce ascund o floare gingasa si catifelata care cere iubire.
Cei doi frati locuiau impreuna de trei ani intr-un apartament imens, dar fara parintii lor care plecasera in lume cu diverse afaceri ce pareau a nu se mai termina. Acestia veneau acasa foarte rar si credeau ca, daca au bani, copii lor vor fi fericiti, insa uitau ca ei aveau nevoie si de caldura si afectiunea parintilor. Mama si tatal lor aveau mari pretentii de la copiii sai si tineau ce acestia sa le calce pe urme si sa devina importanti oameni de afacere uitand de visele celor doi. Ayaka ar fi vrut sa urmeze mai multe cursuri de arte fiindca ii placea nespus pictura, insa curand s-a conformat la dorinta parintiilor ei. Senji, insa, nu vroia sa-si sacrifice viata de dragul lui Kiro si Mika, tatal si mama celor doi copii, si de aceea nu prea se preocupa de scoala. Cei doi adolescenti mergeau la acelasi liceu si din cauza lui Senji, pe care nu prea il interesa rezultatele pe care le avea la scoala sau imaginea pe care si-o creea acolo, intarziau mai mereu sau se intampla destul de des ca baiatul sa nu mearga deloc la ore.
Cu miscari lenese, Senji se ridica de pe pervaz si isi lua ruxacul usor ce parea mai mult gol. Pasi apoi pe hol catre iesirea din apartament, unde Ayaka il astepta usor infuriata. Au plecat apoi spre liceu,mergand pe drumul obisnuit pe care-l urmau in fiecare zi. Era o dimineata insorita cu un soare auriu ce sclipea pe cerul senin trimitand toata dragostea lui catre oras si alintandu-l cu caldura sa. Norisorii innotau in infinitul boltii ceresti imprastiiindu-se pe deasupra blocurilor semete si creand forme ciudate si greu de definit. Frunzele din coroana de smarald a copacilor erau leganate lin de un vanticel placut ce adia ca o briza calda. Dupa un drum potrivit de lung, cei doi adolescenti au ajuns in curtea scolii chiar inainte de a se suna si fiecare s-a indreptat catre grupul sau de prieteni.
-Hei, Senji! Cum iti mai merge?
-Destul de bine, Tamaki. M-am gandit sa mai trec si eu totusi pe la scoala, spuse adolescentul incheind replica cu un zambet.
Tamaki era cel mai bun prieten al tanarului inca din prima zi cand se cunoscusera in scoala generala. Avea ochii caprui de un maron deschis care sclipeau in lumina placuta a soarelui, iar parul blond se juca in bataia dulce a vantului. In urechea stanga purta un cercel mic ce se ascundea prin parul de culoarea spicului de grau care-i cadea pe chip. Era imbracat cu un hanorac maron cu gluga crem, iar in jos purta o pereche de pantaloni negri destul de simpli dar care aratau foarte bine pe el.Acesta era considerat de argintiu doar cel mai bun prieten al sau, insa blondul tinea la el chair mai mult si ar fi vrut nespus sa devina mai mult de atat, insa nu vroia sa strice o prietenie asa de frumoasa. Era constient ca argintiul nu simte la fel pentru el asa ca a decis sa-l admire de la distanta.
Cei doi prieteni se indreptau catre usa liceului, caci soneria anuntase inceptul orelor. In timp ce mergea, Senji nu a observat ca a dat peste un baiat cu parul brunet si cu ochii albastri ca marea in timpul verii care inspirau, insa, o racela demna de acea privire sfidatoare. Ochii exprimau un frig ca si acela provocat de zapada iernii, dar in acelasi timp erau la fel de puri precum neaua. Acesta era imbracat cu o camase deschisa la primii trei nasturi care se asorta cu o pereche de blugi negrii ce aveau ca model mai multe fermoare. Brunetul era foarte atragator astfel captand privirile tuturor elevelor din acel liceu care-i admirau perfectiunea corpului sau.
-Scuze...nu mi-am dat seama...spuse oarecum intimidat argintiul.
- Uita-te pe unde mergi copil prost ce esti!
-Pe cine faci tu
Personajele:
Senji-
Daisuke-
Ayaka-
Tamaki-
Capitolul I
Statea pe pervazul alb al ferestrei un baiat de vreo 17 ani, imbracat cu un tricou negru mulat si o pereche de blugi taiati ce-i dadeau un aer rebel. Parul argintiu se revarsa peste geamul rece si transparent dupa care se ascundea aglomeratul oras Tokyo.Ochii lui rosiatici precum focul priveau fix tavanul camerei ce avea o culoare placuta de un albastru deschis care te ducea cu gandul la cerul senin de afara. Parea ca nu se gandeste la nimic ci doar admira in liniste peisajul acelei dimineti scaldate de lumina delicata a astrului zilei. Camera tanarului era simpla, dar decorata cu bun gust. Pe peretele din fata geamului se afla patul acoperit cu lenjerie alba precum prima zapada ce dadea un aspect linistitor camerei. De o parte si de alta a acestuia erau doua dulapioare inalte facute din lemn de cires ce avea un miros placut unde adolescentul isi tinea hainele. Alaturi de ele se mai afla si un birou lung la fel cu restul mobilei pe care statea calculatorul. In fata lui, era un scaun simplu de culoare gri langa care se afla ruxacul pregatit in graba si haotic pentru o alta zi plictisitoare de scoala sau cel putin asa credea. Deodata, se aud niste pasi marunti ce veneau grabiti catre usa camerei tanarului acoperita de postere cu diferite formatii rock.
-Grabeste-te, Senji!Altfel vom intarzia la scoala si nu ar fi prima data cand se intampla.
-Da, bine.Vin imediat!
Pe usa intrase pentru scurt timp Ayaka, sora argintiului, in varsta de 15 ani. Fata avea parul lung si albastru la fel ca oglinda unui lac limpede care-i cadea lin pe umeri, iar ochii stralucitori erau de aceasi culoare cu parul. Era imbracata intr-un tricou scurt tot albastru care se mula pe corpul ei tanar, dar cu niste forme bine conturate. In jos purta niste pantaloni negrii si o curea cu care se potriveau de minune. Tinuta ii era completata de manusile cu plasa pe care la purta in acea zi. Avea o personalitate jucausa si uneori era mult prea alintata sau neatenta, insa in sitatiile importante se imobiliza imediat si reusea sa rezolve ceea ce-si punea in minte. Desi aperent era puternica si stia ce are de facut, in interior se gasea o fire sensibila ce era usor de ranit. Era asemeni unui trandafir inconjurat si aparat de spinii ce ascund o floare gingasa si catifelata care cere iubire.
Cei doi frati locuiau impreuna de trei ani intr-un apartament imens, dar fara parintii lor care plecasera in lume cu diverse afaceri ce pareau a nu se mai termina. Acestia veneau acasa foarte rar si credeau ca, daca au bani, copii lor vor fi fericiti, insa uitau ca ei aveau nevoie si de caldura si afectiunea parintilor. Mama si tatal lor aveau mari pretentii de la copiii sai si tineau ce acestia sa le calce pe urme si sa devina importanti oameni de afacere uitand de visele celor doi. Ayaka ar fi vrut sa urmeze mai multe cursuri de arte fiindca ii placea nespus pictura, insa curand s-a conformat la dorinta parintiilor ei. Senji, insa, nu vroia sa-si sacrifice viata de dragul lui Kiro si Mika, tatal si mama celor doi copii, si de aceea nu prea se preocupa de scoala. Cei doi adolescenti mergeau la acelasi liceu si din cauza lui Senji, pe care nu prea il interesa rezultatele pe care le avea la scoala sau imaginea pe care si-o creea acolo, intarziau mai mereu sau se intampla destul de des ca baiatul sa nu mearga deloc la ore.
Cu miscari lenese, Senji se ridica de pe pervaz si isi lua ruxacul usor ce parea mai mult gol. Pasi apoi pe hol catre iesirea din apartament, unde Ayaka il astepta usor infuriata. Au plecat apoi spre liceu,mergand pe drumul obisnuit pe care-l urmau in fiecare zi. Era o dimineata insorita cu un soare auriu ce sclipea pe cerul senin trimitand toata dragostea lui catre oras si alintandu-l cu caldura sa. Norisorii innotau in infinitul boltii ceresti imprastiiindu-se pe deasupra blocurilor semete si creand forme ciudate si greu de definit. Frunzele din coroana de smarald a copacilor erau leganate lin de un vanticel placut ce adia ca o briza calda. Dupa un drum potrivit de lung, cei doi adolescenti au ajuns in curtea scolii chiar inainte de a se suna si fiecare s-a indreptat catre grupul sau de prieteni.
-Hei, Senji! Cum iti mai merge?
-Destul de bine, Tamaki. M-am gandit sa mai trec si eu totusi pe la scoala, spuse adolescentul incheind replica cu un zambet.
Tamaki era cel mai bun prieten al tanarului inca din prima zi cand se cunoscusera in scoala generala. Avea ochii caprui de un maron deschis care sclipeau in lumina placuta a soarelui, iar parul blond se juca in bataia dulce a vantului. In urechea stanga purta un cercel mic ce se ascundea prin parul de culoarea spicului de grau care-i cadea pe chip. Era imbracat cu un hanorac maron cu gluga crem, iar in jos purta o pereche de pantaloni negri destul de simpli dar care aratau foarte bine pe el.Acesta era considerat de argintiu doar cel mai bun prieten al sau, insa blondul tinea la el chair mai mult si ar fi vrut nespus sa devina mai mult de atat, insa nu vroia sa strice o prietenie asa de frumoasa. Era constient ca argintiul nu simte la fel pentru el asa ca a decis sa-l admire de la distanta.
Cei doi prieteni se indreptau catre usa liceului, caci soneria anuntase inceptul orelor. In timp ce mergea, Senji nu a observat ca a dat peste un baiat cu parul brunet si cu ochii albastri ca marea in timpul verii care inspirau, insa, o racela demna de acea privire sfidatoare. Ochii exprimau un frig ca si acela provocat de zapada iernii, dar in acelasi timp erau la fel de puri precum neaua. Acesta era imbracat cu o camase deschisa la primii trei nasturi care se asorta cu o pereche de blugi negrii ce aveau ca model mai multe fermoare. Brunetul era foarte atragator astfel captand privirile tuturor elevelor din acel liceu care-i admirau perfectiunea corpului sau.
-Scuze...nu mi-am dat seama...spuse oarecum intimidat argintiul.
- Uita-te pe unde mergi copil prost ce esti!
-Pe cine faci tu