[Terminat] I just wanna love you!

[Lexxu]

Doamneee cât am aşteptat capitolul ăsta! A fost pur şi simplu genial, defapt nu am cuvinte de laudă pentru acest capitol! Prea.. bun. Bietul Ray, nu poate fi atent la acel document, ntz ntz, mintea îi zboară la fumosul şi tânărul Kyle. Sărutul a fost bomboana capitolului <3.
Păi ce să mai spun? De acest viitor cuplu, am auzit, şi de Jesse la fel, dar Blake? ce se mai aude de el?
Vreau yaoi între J şi B.. dar, şi între R şi K. Rapid.
Păi felicitări pentru capitol încă odată. Baftă la scris şi Ja nee'.

[MiraA]

Multumesc, multumesc...si acum next

***
Era ametit. Aroma lui inca ii persista pe buze. Isi ridica mana visator si le atinse cu varful degetelor. Le simtea firbinti, inca frematand pentru el...dupa el. Cerseau mai mult, nu doar ele, ci intreaga lui fiinta. Inima ii bubuia in piept, picioarele se transformasera in gelatina. Abia mai puteau sa-l sustina.
Imediat ce ajunse langa cladire se sprijinise de zidul ei. Nu vroia sa-si imagineze cum arata. Probabil rosu, cu parul valvoi si cu un zambet tamp desenat pe chip. Da, in mod cert asa arata. Si asa se simtea...
Rayland il sarutase...
Visase la acest sarut de cand isi daduse seama ca este diferit...ca simte diferit, dar niciodata nu isi imaginase ca va fi asa si in niciun caz ca va fi cu cineva ca Ray. Primul sau sarut trebuia sa fie cu o persoana la care tinea...
Nu la asta viseaza toata lumea? Sa imparti ce e important pentru tine cu o persoana speciala. Partea lui practica, insa, ii soptea ca oameni rareori au parte de ceea ce isi doresc cu adevarat. Visele raman doar vise. Realitatea este doar atat: realitate.
Are un contur mai dur, e sterpa, neprimitoare si iti lasa un gust amar in gura.
Totusi, nu fusese atat de rau...
A fost mai intens decat se astepta...mai pasional.
Oare ce-l manase? De ce dorise sa-l sarute?
Mintea...primul sau sarut fusese tot cu Ray, pe plaja, dar pe acela nu-l luase in considerare. Atunci Ray nu-i raspunsese. Nici n-ar fi vrut sa-i raspunda. Nu aia cauta. Vroia doar sa-si demonstreze punctul de vedere.
Dar acum...oare ce ar fi simtit daca nici acum nu i-ar fi raspuns? Ar fi ramas indiferent? Sau l-ar fi durut?
Nu stia, nu trebuia sa stie. Nu era cazul. Ray il luase in bratele sale, il sarutase intr-un mod care reusise sa-i taie respiratie si sa-l faca sa uite unde se afla.
Inima ii batea la fel de tare si acum. Nu vroia sa-si incetineasca ritmul nebunesc. In piept avea un nod. Nu era dureros, dar nici placut. Ar fi vrut...mai mult. Ar fi vrut sa continue ceea ce incepuse. Sa-i sarute in continuare gatul, sa-i mangaie fata, sa-si treaca degetele prin parul sau. Deasemenea ar fi vrut si el sa-l mangaie. Ar fi vrut sa-i atinga bratele, torsul, abdomenul...ar fi vrut sa-i simta greutatea trupului peste el sau, caldura care il invaluise pentru cateva momente, stransoarea puternica care il facuse sa se simta in siguranta...totul.
Sarutul fusese exact ca persoana cu care il impartise: brutal, animalic, intens. Nu simtise niciodata asa ceva. Printr-o singura atingere pusese stapanire pe el si-l facuse sa capituleze...Iar acum, inca isi dorea mai mult!
Dar Ray plecase...stia ca asta va face. Ofta si golul din piept deveni mai mare. Indiferent cat de intens fusese sarutul, cand ii vazuse disperarea din privire stia ca regreta totul. Il indepartase atat de brusc, inca aproape cazuse din picioare. Apoi, il lasase naucit in mijlocul drumului si plecase ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Trebuia sa-si aduca aminte ca indiferent ce simtise el, pentru Rayland probabil fusese o simpla scapare. Nimic mai mult, nimic mai putin. Ray iubea pe altcineva. Chair daca persoana respectiva nu mai era, sentimentele lui inca erau puternice. Iar el stia ca asa vor ramane. Ray era genul de persoana care putea sa iubeasca cu adevarat si sa se daruiasca intru-totul o singura data. El ajunsese prea tarziu.
Nu trebuia sa uite asta.
Dar, chiar si asa, ar fi fost dispus sa incerce...
Se incrunta. Ce sa incerce? El si Ray nu se intelegeau, nu se suportau...ce mai era de incercat?!
Nici macar nu puteau sa stea in aceeasi camera fara sa se lege unul de altul. Cum putea sa-i treaca prin cap ceva atat de stupid precum...
Ei bine, putea si o facea. Nu stia de ce. Nu stia cand incepuse totul, dar adanc inauntrul sau avea loc o schimbare. Ceva esential se modificase. Nu stia insa ce.
Putea oare un om sa nu placa o persoana, dar, in acelasi timp, sa simta nevoia sa fie in preajma ei? Era normal sa te gandesti atat de mult la o persoana pe care nu o suportai?
Caci el aia facuse inca de cand se trezise langa el. Nu era mandru de gandurile sale, dar le recunostea. Chiar daca nu stia, Ray ii oferise cel mai frumos dar: o noapte linistita. Prima din ultimii cinci ani. Si probabil, singura.
Soneria il trezi din visare. Isi scutura capul, incercand sa-si lase toate gandurile la usa, apoi intra in cladire. Ziua se preconiza a fi mai lunga decat ar fi vrut el.

*
Orele trecusera incet. Parca timpul se oprise in loc de cand se despartise de Ray. Se uita pentru a mia oara la ceas. Era abia patru si jumatate. Isi intinse picioare sub banca si se aseza cu capul pe carte. Era ultima ora. Profesorul le arata un film despre al doilea razboi mondial. Stia subiectul. Genocidul nu-l impresiona cu nimic. Cel putin nu la acea ora.
Nu vroia decat sa mearga acasa si sa se inchida in camera lui. Simtea nevoia sa fie singur cu gandurile sale. Trebuia sa si-i le puna in ordine pana cand nu-l dadeau de tot peste cap. Trebuia sa-si dea seama ce loc ocupa prezenta barbatului in viata lui. Repede, pana nu innebunea.
Tresari cand sunetul strident ce anunata sfarsitul orelor se facu auzit. Se ridica repede, isi azvarli cartile si caietele in rucsac si iesi din clasa imediat dupa profesor. Macar picioarele nu-i mai tremurau, gandi oarecum binedispus. Ii luase mai multe ore, dar isi reveni cat de cat. Iar pana maine dimineata urma sa fie ca nou.
Alerga pe coridoarele goale pana ce ajunse afara. Aerul fierbinte il lovi drept in fata, luandu-i suflul pentru cateva momente. Soarele inca era sus pe cer, dar nu mai era la fel de incins ca mai devreme. Se anunta o noapte placuta. Cerul era senin fara nicio urma de nor, iar el se simtea al naibii de bine. Nu-si intelegea starea euforica, dar nici nu vroia sa o faca.
Erau foarte rare momentele cand se bucura efectiv de simplele placeri ale vietii. Nu vroia sa le analizeze. Prefera sa le simta. Inspira adanc lasand aerul sa-i inunde plamanii aducand cu el cele mai variate mirosuri: de la cel al florilor ce cresteau frumos in ronduri ingrijite pana la cel al mancarii de la cantina. Le cunostea atat de bine si, totusi, i se pareau noi...
Parasi gradina liceului, iesind in strada aglomerata. Stia ca era ora de varf si ca, daca va alege o masina, va ajunge abia peste o ora acasa, asa ca se multumi sa faca o plimbare.
Nu-i lua mai mult de jumatate de ora de mers ca sa fie in fata vilei pe familia lui o numea casa. Chiar si ea parea mai primitoare azi, gandi Kyle in timp ce deschide poarta mare de fier forjat. Nu-l mai inspaimanta, dar nici nu-l incalzea. Pur si simplu ii era indiferent. Acum era doar o casa mare, goala, fara rost.
Strabatu alea pietruita, analizand gradina perfecta. Mult prea perfecta pentru gustul sau. Arata...decupata si artificiala. I-ar fi placut mai mult daca gradinarul ar fi permis vegetatiei sa se dezvolte normal, nu sa o cioparteasca in formele hidoase alea caror contururi pareau trasate cu rigla. Tocmai de aceea era vegetatie...ca sa fie naturala, salbatica si libera. Aici, in lumea lui, oamenii incercau sa o imblanzeasca pana si pe ea, gandi cu amaraciune in timp ce pasii sai il dusera pana in fata usii de la intrare.
Intra direct. Camera principala era scaldata in lumina tarzie a soarelui. Scarile ce duceau la etaj se afisau in toata spledndoarea lor. Balustrada de lemn era atat de lustruita incat fata lui s-ar fi oglindit in ea. Marmura alba reflecta lumina puternica imprastiind-o in toate partile, oferind incaperii o vedere ciudata.
Era liniste. Mult prea liniste, chiar si pentru casa aceea mare. Stia ca ceva nu e bine, dar nu vroia sa afle ce. Intra inauntru si se indrepta spre scari, incercand sa nu faca niciun zgomot, insa vocea dura ce venea din camera cealalta il oprise imediat ce spuse picioarul pe prima treapta.
-Kyle, treci aici. Vreau sa vorbim.
Vocea tatalui sau era diferita. Dura, lipsita de inflexiuni, Ii crea o senzatie neplacuta. Dar nu putea sa-l ignore. S-ar fi enervar si mai tare.
Parasi scarile oftand. Se intoarse si intra in camera din dreapta. Mama sa vitrega statea pe unul dintre fotolii picior peste picior si citea o revista mondena. Imbracamintea sumara ii scotea formele si pielea bronzata in evidenta. Tatal lui statea cu spatele la intrare. Parea sa priveasca pe geam. Kyle se apropie de el. Se opri imediat in spatele lui si astepta.
-Ce s-a mai intamplat acum?
Nu ghici urmatoarea miscare. Nu ar fi putut sa o faca nici daca si-ar fi dorit. Tatal sau se intoarse brusc. Ochii ii scanteiau de furie. Trupul ii tremura.
Primul lucru pe care l-a simtit a fost contactul brutal dintre pumnul barbatului si fata sa. Il lovise atat de tare incat ii intoarse capul intr-o parte. Se dezechilibra si cazu pe spate. Apoi raceala marmurei, dupa care durerea surda care ii exploda in tample, senzatia de ameteala si voma si nevoia de a se intinde pe jos si de a inchide ochii. Toate venira una dupa alta intr-o invalmasala de nedescris si-l lasasera fara grai. Isi ridica ochii ce nu vroiau sa verse lacrimi, dar care se umezisera si-si privi tatal. De ce?
-Niciodata nu mi-am imaginat ca tu...ca tu...barbatul se lupta sa-si gaseasca cuvintele, dar pierdea. Se uita la sotia sa, care, insa, nu se misca deloc, si-i ceru ajutor din priviri. Ea il ignora.
-Cum ai putut sa faci asa ceva?! Ceva atat de...
-Ce am facut? Isi gasise graiul. Vroia sa intelega. Ce facuse de merita asta? Cu ce ii gresise?
-Tu si Newcrest, bolborosi Lancaster printre dintii inclestati.
Aflase, tatal sau aflase. Dar cum? Nu fusese nimeni in jur...doar daca...Privirea ii fugi spre Diana. Ea ii intoarse un zambet placut, aproape sadic. Ea ii vazuse. Era sigur. Ea ii spusese tatalul sau totul.
-Eu...ce naiba putea sa-i spuna? Nu avea nicio scuza pentru comortamentul sau. Nu vroia sa gaseasca nicio scuza. Asta era el. Se saturase de minciuni. Nu putea sa se schimbe si nu avea sa o faca!
Se ridica in picioare, chiar daca inca avea impresia ca totul se invarste in jurul sau si isi privi tatal drept in ochi inainte de a deschide gura:
-Sunt homosexual.
Simtise imediat cand dosul de palma ii lovi cealalta falca. De data asta nu se clinti din loc.
-Cum ai putut?!
-Asta sunt. Nu am facut nimic. Nu pot sa ma schimb, tata! accentua fiecare cuvant in parte incercand sa ignore durerea.
-Cum ai putut, continua Lancaster ca si cum nu l-ar fi auzit, sa-l atingi in felul ala pe Newcrest? Sa-l...sa-l...atragi in ceva atat de...murdar?
-Murdar? vocea ii tremura cand pronunta cuvantul.
-Daca se va retrage din afacerea asta din cauza comportamentului tau, eu...eu nu stiu ce iti voi face! Il prinse cu ambele maini de umeri si il scutura de cateva ori. Ai auzit?! urla atat de tare incat sunetul se propaga precum un ecou in toata casa. Nu mai vreau sa-l atingi cu mainile astea murdare! Nu pot sa-l pierd ca partener de afaceri doar pentru ca tu esti blonav. Vei regreta, Kyle! Asta e singura greseala pe care nu o sa ti-o iert niciodata!
Il impinse in spate si se indeparta. Se spijini cu mainile de pervazul geamului incercand sa-si recupereze calmul. Kyle ramasese pe loc. Mintea ii era goala. Cuvintele il taiasera in carne.
-Doar asta te intereseaza? Afacerea? Faptul ca el ar renunta doar pentru ca l-am sarutat?
-Nu mai spune un sigur cuvant, il avertiza Lancaster stand inca cu spatele la el. E prea scarbos ca sa pot suporta.
-Asta crezi tu despre mine?
Lancaster se intoarse spre el.
-Da, asta cred. Imi este scarba de tine. Vreau sa pleci de aici. Nu ma intereseaza unde te duci sau ce faci. Nu mai vreau sa te vad niciodata. Nu vreau sa mai pui piciorul in casa asta sau in firma mea. Pana si simpla ta vedere imi provoaca repulsie.
-Am inteles. Kyle isi pleca privirea, lasand parul sa-i acopere ochii ce-si scapsera primele lacrimi. Se intoarse pe calcaie, si pleca, rezistand cu greu impulsului de a o lua la fuga. Trecu pe langa Nana care il privea ingrijorata. Se feri de atigerea ei, deschise usa si iesi afara.
Privi in jurul sau dezorientat. Nu stia ce sa faca...asa ca se indreapta spre poarta mare de fier forjat. Imediat ce ajunse in strada, se pierdu printre oameni, devenind o alta umbra fara chip si fara suflet...

[Lexxu]

Buuun buun, am revenit. Ador nextu'. Bietul K ... nu ÅŸi-l poate scoate din cap pe R. Asta e de bine <3.
Maicăsa aia vitregă e o scorpie, aş strânge-o de gât sincer fără să regret nimic. Şi tacsu' e un mare bou! El nu ştie că f*** aia l-a înşelat şi acum că a aflat de sărutul dintre K şi R, îl dă afară pentru o afacere? Sau ce ?! E un bou şi merită moartea! Hăh, sunt foarte pornită pe tasu' lu K acum, doamnee, că l-aş omorâ fără pic de milă. Cum să-l lovească aşa pe propriul său fiu? Nemilosu'!
Acum tot ce a lipsit, a fost cuplul format din J şi B. Îmi e dor de cei doi iubăreţii. Să ştii că aştept veşti şi despre ei <3.
Baftă la scris şi aştept next. Ja nee.

[rali2009]

buna din nou scumpa mea...ca de obicei ne intreci asteptarile la fiecare capitol. este un capitol foarte frumos scris cu destula actiune, descriere. chiar nu ma asteptam sa afle atat de curand tatal lui K despre sarut dar cred ca asta va evolua relatia dintre cei doi protagonisti, am impresia ca se apropie momentul care il asteapta toti, adica scantei intre R si K . multumiri pentru ca ne-ai adus atat de repede next-ul si sper sa continui la fel. te pupacesc

[Flash]

Trebuia să vin mai devreme, dar mi-a fost lene și corpul a fost întoxicat cu o chestie relativ banală numită oboseală care m-a țintuit la pat pentru o bucată de vreme. Dar sunt aici și să știi că nu am ratat nici un capitol scris până în prezent cu toate că nu am comentat din motivele precizate mai sus. Revenind la ce doream să spun. Mi-a plăcut ce s-a întâmplat până acum. Până vei aduce tu nextul am să visez la o presupusă întâlnire a lui Jesse cu Kyle și amânarea afacerii dintre cele două companii pe motivul aruncării lui K afară din casa părintească și toate ca toate, J fiind nervos pe un motiv așa extrem de banal în ochii mei de cititor și adept al drepturilor omului și gaylor din întreaga lume. Ca fapt divers taică-su e un nenorocit. Își varsă toate încrederea în acea târfă ( căci un cuvânt mai frumos nici că se putea ) în locul fiului său. Nu știu ce adjective ar merita omul ăsta. ( Realizez că e ficțiune și că ai un talent marfă la a scrie niște evenimente palpitante din domeniul yaoi ) Să înțeleg că taică-su este homofob. I-am putut simți repulsia și ura față de propriul fiu amestecate cu dezamăgire. De parcă fiu-su este o marionetă și ar trebui să fie om de afaceri cu o târfă bleagă lângă el așa ca părintele acestuia ( numai părinte este ) Evaluând caracterul tipului Lancaster pe o perioadă îndelungată de timp mă simt îndatorată să spun că îl urăsc. Îl detest pentru că se uită la cine știe ce don”șoare provenite din neamuri de fufițe și își concentrează atenția asupra acesteia umplându-i buzunarul și egoul ( asta mai mult ca orice ) și lăsându-și fiul de izbeliște, dar are pretenția să îi calce pe urme. Stai așa nenea că ceva nu merge. E putred pe aici în Danemarca un anume lucru. S-a purtat urât. Poor baby. My poor baby. Săracul sper că cineva o s-l înveselească ( bătând apropo spre Ray ) Să știi că nu m-ar uimi dacă ar tăia legătura cu Lancaster după toate astea. Ar merita omul ăla după munca depusă. Să fim serioase. Dacă nu era fiu-su, nenea R nici nu se uita la firma ăluia, dapăi să mai încheie afaceri cu acesta. În opinia mea a avut o atitudine de zici că cei. Tare aș vrea un moment așa dramatico-romantic dintre cuplul meu favorit și cu toate astea să afle și J cu cine încheie afaceri ( dacă stăm să ne gândim everyone from Newcrest crew is homosexual ) Ray, Jesse, Black and so on.

[MiraA]

Si uite ca am venit cu nextul mult mai repede decat ma asteptam. Acest capitol este cu dedicatie pentru Lyn, care ma indemnat sa-l postez mai repede. Sper sa va placa.

***

Era nervos. Si excitat...dar mai mult nervos. Pantalonii era prea stramti ca sa-l mai cuprinda. Il deranjau. Inca avea un gol in stomac care, in loc sa se miscsoreze, se largea cu fiecare minut ce trecea.
Dar nu asta era important. Putea sa treaca peste aceste mici inconveniente, insa nu-si putea ierta...dorinta de a-l avea. Nu mai simtise acesta dorinta de cand...in orice caz de prea mult timp. Si sperase sa nu o mai simta niciodata. Nu era o simpla dorinta fizica. Daca ar fi fost doar atat, probabil l-ar fi luat pe sus si l-ar fi dus la primul hotel pe care l-ar fi gasit, apoi s-ar fi infruptat din ele pana cand amandoi ar fi fost complet satisfacuti.
Dar e era mai mult decat atat. Primul lucru la care s-a gandit cand si-a dat seama ce face, a fost ca i-ar putea face probleme daca ar fi vazuti. Imediat ce s-a desprins de el, a vrut sa se asigura ca nu i-a vazut nimeni. Ar fi vrut sa-l protejeze... Restul trecuse pe un plan secundar.
-La dracu'! Lovi cu pumnul in volan, incercand sa se calmeze. Incetini masina ca sa nu aiba probleme si trecu pe o banda mai libera. Deschise geamul. Avea nevoie de aer curat. Trebuia sa-si limpezeasca gandurile.
Iesi de pe autostrada pe o straduta ce ducea spre ocean. Ii placea sa mearga pe plaja cand vroia sa se gandeasca la ceva.
In trecut petrecea mult timp pe plaja. Lui Philipe ii placea oceanul. De fiecare data cand aveau timp mergeu pe plaja si stateau ore in sir privind apa. Alea fusesera unele dintre cele mai frumoase clipe din viata lui.
Opri masina langa faleza si cobori. Se descalta si inainta pe nisipul caldut cu pantofii in mana. Locul era aproape pustiu. Undeva, langa apa erau doi tineri ce alergau, iar ceva mai incolo un barbat se juca cu cainele sau. In rest nimeni...
Se aseza pe nisip si privi apusul de soare. Se uita in dreapta sa, aproape vazandu-l pe Philipe acolo. Existau momente cand inca il simtea langa el. Se trezea in unele dimineti si-l cauta prin casa, chiar daca in adancul sau stia ca nu va gasi pe nimeni acolo. Uneori cand era la birou si lucra pana tarziu, astepta sa-i sune telefonul si sa-i auda glasul. Chiar si acum avea impresia ca e plecat in cine stie ce colt de lume si ca in curand se va intoarce acasa. Apoi vor fi din nou fericiti...
Dar el nu suna, nu-i vorbea, nu-l cauta...El era mort.
Nu mergea la cimitir. Nu vroia sa vada piatra de mormant. Stia ca daca ar vedea-o pana si cele mai stupide vise ale sale se vor risipi. Prefera sa traiasca cu speranta stupida ca el se va intoarce intr-o zi, caci speranta aia era singurul lucru care il ajuta sa se trezeasca dimineata si sa mearga mai departe.
Stia ca este doar o iluzie, dar prefera iluzia in locul realitatii.
Ofta cu parere de rau.
Apoi mai era si Kyle.
Il dorea. Nu putea sa nege asta. Dar era sigur ca ii doreste doar trupul. Nu vroia altceva. Nici macar nu-l placea. Baiatul era ironic, cinic, lipsit de bun simt si niciodata nu stia sa-si tine gura. Dar putea sa fie si glumet, atent si dulce. In plus, o data il ajutase. Chiar daca bombanise tot drumul, il duse acasa. Apoi petrecusera noaptea impreuna. Fara voia lor.
Kyle fusese singura persoana care se apropiase atat de mult de el de la moartea lui Philipe. Singura persoana cu care impartise acel pat...
De ce se simtea atat de vinovat? De ce simtea ca il tradeaza pe Philipe? Sarutase si alti barbati in ultimele sase luni. Intretinuse destule relatii sexuale, dar niciodata pana acum nu simtise vinovatie. Deci, de ce Kyle? Ce avea el atat de special?
Nu avea un raspuns. Cine stie daca il va avea vreodata.
Ultima raza a soarelui ii lovi fata. Astepta pana cand marea o inghiti si pe ea, apoi se ridica si se scutura de nisip. Poate era sfarsitul primaverii, dar seara era racoare chiar si la tropice.
Telefonul incepuse sa-i vibreze cand era la jumatate drumului spre masina. Raspunse fara sa se uite la apelant.
-Da? aici Newcrest.
-Domnule Newcrest...sunt Lancaster. Ma intrebam daca puteti sa-mi oferiti un moment.
Ray se incrunta. De ce l-ar suna tatal lui Kyle pe mobilul personal? Ajuns langa masina se incalta repede cu o mana, apoi se aseza pe locul soferului.
-Cu ce va pot ajuta?
-Eu...-vocea parea sa ezite- vroiam sa va vorbesc despre Kyle.
Ray astepta sa continue, dar vocea cealalta parea franta.
-Ce e cu Kyle? Incerca sa-si pastreze un timbru cat mai normal, chiar daca mentiunea numelui facuse ca mica alarma din capul sau sa se declaseze.
-Isuse, imi este atat de rusine de dumneavoastra. Niciodata -facu o pauza- dar niciodata nu mi-am imaginat ca...ca fiul meu e...
Deja stia ce urma sa zica. Cunostea discursul. Ceva inauntrul sau ingheta. Cineva ii vazuse. Lacaster stia totul si ii cerea scuze. Asta nu putea sa insemne decat un singur lucru: dadea vina pe fiul sau pentru tot.
-Imi pare rau, continua barbatul, atat de rau ca a indraznit sa...sa va atinga. Eu nici macar nu stiu ce sa spun. Nu credeam ca fiul meu e...homosexual. Dadea impresia ca ar fi scuipat ultimul cuvant.
Ray isi inclesta maxilarul. Porni masina si demara in forta. Trebuia sa ajunga la Kyle acasa.
-Unde e Kyle? Tonul sau dur il lua pe nepregatite pe Lancaster.
-Ma voi asigura ca nu va mai avea de-a face niciodata cu dumneavoastra sau cu Newcrest.Co.
-Nu asta am intrebat. Unde e Kyle? repeta Ray intrebarea pe un ton amenintator.
-Ne-am certat. A plecat...
Ray mari viteza. Se asteptase la asta. Dumnezeule, ce facuse?! Tocmai naruise viata unui copil! Si pentru ce?! Pentru ca nu s-a putut controla!
-Vrei sa spui ca l-ai dat afara, nu-i asa?
-Cum sa stau cu unul ca el in casa?! se apara Lancaster cu o voce oripilata.
-Homosexualitatea nu e o boala. Nu te-ai fi infectat.
Fara sa mai zica ceva, inchise telefonul si il arunca pe bancheta din dreapta. Ocoli autostrada, alegand stradutele laterale. In mai putin de un sfert de ora se afla in fata casei lui Lancaster. Cobora din masina si se patrunse in gradina imensa. Pasii sai repezi rasunau a gol pe pavajul frumos ingrijit. Cand ajunse in fata usii, intra direct ca si cand ar fi fost la el acasa.
-Kyle, daca te-ai gandit ca te primesc inap...Lancaster se opri la jumatatea frazei. Privirea sa stupefiata se opri asupra barbatului din fata sa.
-Nu e Kyle.
-Domnule Newcrest, se balbai barbatul, nu ma gandeam ca o sa veniti. Imi cer..
-Nu am nevoie de scuzele tale.
-Inteleg ca sunteti nervos. Si eu as fi.
-Serios?
Lancaster inghiti in sec.
-Serios. Dar jur ca baiatul meu niciodata nu o sa mai... O sa-l duc la un doctor. O sa ma asigur ca se va vindeca...
Ray incepu sa rada.
-O sa-l vindeci?! Crezi ca e bolnav? Sau ca e nebun? Sau amandoua?
-Eu...
-L-ai lovit cand v-ati certat?
-Eu...
-Inteleg ca da.
Ray se apropie de el si il prinse de gulerul camasii. Il ridica putin in sus. Ochii sai devenisera mai duri.
-Banuiesc ca i-ai spus ca iti provoaca scarba, ca il urasti si ca nu mai vrei sa-l vezi niciodata. Apoi l-ai dat afara din casa fara sa-ti pese unde va pleca sau ce va face acolo. Nu-i asa?! Il scutura, rezistand cu greu tentatiei de a-l pocni.
-Am facut-o pentru dumneavoastra... Afacerea noastra...
-Ti-ai dat copilul afara din casa pentru ca iti era teama ca eu ma voi retrage din afacere? Ce fel de tata esti?
-Am nevoie de afacerea asta ca sa supravietuiesc!
Ray ii dadu drumul. Simtea un gust amar in gura. Privi in jurul sau. In spate, sprijinita de tocul usii statea mama lui Kyle, mama vitrega, se corecta el imediat. Ii adresa o privire graitoare, apoi o ignora.
-N-ai idee ce ai facut, Lancaster! Daca fiul tau va face vreo tampenie acum, numai tu vei fi vinovatul!
Se intoase sa plece, dar se opri imediat ce o vazu pe femeia mai in varsta stand pe prima treapta a scarilor. Avea ochii scaldati in lacrimi si il privea rugator. Se apropie de ea si ii oferi un zambet trist.
-Unde e camera lui Kyle?
Femeia tresari si isi ridica privire pentru a-i intalni ochii.
-Urmati-ma, ii spuse cu o voce soptita.
-Unde naiba crezi ca mergi? urla Lancaster din spatele lui.
-O sa iau cateva haine pe Kyle. Ray urca treptele, urmand- pe femeie.
-De ce? Eu am facut asta ca sa...
-Nu ma intereseaza. Nu am de gand sa las un copil singur pe strazi, indiferent ce zici tu.
-Dar el a...
-Nu, Lancaster, el nu a facut nimic. Eu am facut!
Barbatul amuti.
-Iti recomand ca de acum inainte sa sti cu cine faci afaceri.
Nu-i mai adresa niciun cuvant. Ajuns la etaj, intra pe prima usa la dreapta in urma femeii. Era o camera mica, prea mica dupa parerea lui. Un dulap, un pat, o noptiera si un birou pe care avea laptopul si o mica veioza. Nimic mai mult. Totul era mult prea ordonat pentru un baiat de 17 ani. Se incrunta. Camera nu avea niciun pic din personalitatea vulcanica a lui Kyle.
-Nu-i placea camera asta, zise femeia parca ghicindu-i gandurile.
-Se vede.
Femeia scose un mic gemantan si incepu sa aseza niste haine in interiorul lui.
Ray o ocoli, ducandu-se langa noptiera. Lua poza asezata in rama si o studie atent.
Un baietel roscat, plin de pistrui statea in bratele unei fete cu parul lung, aramiu. Baietelul ii scotea limba femeii de langa ei, care ii privea dragastos.
-Kyle cu sora si mama lui, preciza femeia din spatele lui.
-Parintii lui Kyle sunt divortati? Credeti ca s-a dus la mama lui?
-Nu ar putea sa mearga la ea nici daca ar vrea. Femeia ofta. Doamna si sora lui Kyle au murit acum cinci ani intr-un accident de masina.
Ray puse poza inapoi jos, dar pana la urma se razgandi si hotari sa o ia cu el.
-Inteleg.
-Asta a fost facuta cu doua zile inainte de accident. Cred ca e ultima oara cand l-am vazut pe Kyle fericit. Acum nu mai zambeste. Femeia inchise geamantanul si i-l dadu lui Ray.
-Va rog, aveti grija de el. E un copil bun.A trecut prin prea multe. Nu mai vreau sa sufere...
-Voi avea. Promit. Ray ridica mica valiza si iesi afara din camera. Cobori scarile, ignorandu-l pe Lacaster care il astepta langa usa.
-O sa mai auzi de mine, Lancaster!
Iesi afara, trantind usa in urma lui.
Ajuns la masina, arunca geamantanul pe scaunul din spate, apoi se aseza la volan si porni masina.
-Unde te-ai dus, Kyle?

[Lexxu]

Tot ce pot să spun despre acest capitol e "Woow". Mi-a plăcut mult, poate prea mult, că l-am citit de două ori . Mă bucur că Ray, i-a spus câteva de noroc lui Lancaster! în fond o merita. Cum adică să-l dea afară? şi... de ce să-l ducă la medic?! Ăhh, mă enervasem pe el mult mult.
M-am bucurat însă când Ray îi spusese tatălui lui Kyle că el fusese cel care-l sărutase. Pot să jur că Lancaster a făcut nişte ochii cât China de mari.
Totuşi, sunt curioasă unde se dusese Kyle.. Unde e acest copilaş ? Adică, să mişune singur pe străzi.. oricum, am un vag sentiment că e la prietenul său în siguranţă (cred)... dar, sper să mă înşel. Vreau ca Ray să-l găsească pe micuţul pistruiat şi să-l ducă la el.. unde va avea loc yaoi-ul! *muhahaha*.
Abea aÅŸtept. Åži de asemenea, aÅŸtept veÅŸti despre cuplul format din Jesse ÅŸi Blake. ÃŽmi e dor de ei <3.
Ăhmm, aştept cu nerăbdare nextul. Sper să-l postezi cât mai repede <3. Nu ai idee cât te iubesc, că ai postat aşa repede acest capitol, MiraA.
Ei, baftă la tastat şi Ja nee.
Ar mai fi ceva de spus : suuuuuunt prima! *hahaha*

[Sushi]

Doamne!!! Câte capitole am pierdut. Jur că am să-l aranjez pe proful de mate, din cauza lui am fost pedepsită.
Dar acum m-am întors şi pot spune, cu mâna pe inimă, că totul devine exploziv. Sărutul dintre cei doi a fost punctul culminant. Bravo Kyle, ai luat controlul. Mă aşteptam ca Ray să facă primul pas, dar îmi place mai mult aşa. Totuşi vizita domnului Newcrest a fost de milioane. Nici măcar nu-l lăsa pe idiotul ( domnul) Lancaster să-i spună ceva.
Deci, acum se mută împreună nu? Adică ar fi un început de relaţie promiţător, deşi cred că vor mai fi probleme cu adevăratul bolnav mintal ( tatăl lui Kyle), homofobul.
Încă o dată îmi cer scuze că nu am apărut mai repede. Aştept nextul. Sunt foarte curioasă de drumul pe care îl vor parcurge cei doi împreună.
Ja ne.

[MiraA]

***

Conducea fara tinta de mai bine de patru ore. Colindase cele mai populate locuri din L.A. sperand ca il va zari acolo. Facuse si o escala in locurile frecventate de cei ca el, dar nimic. Inca nu il gasise. Oprit la semafor, isi lasa capul sa se odihneasca pe volanul masinii. Avea impresia ca in ultimele ore imbatranise cu cel putin zece ani. Isi simtea trupul vlaguit de puteri, iar mintea inutila. Nu mai putea gandi logic.
Ofta si porni din nou masina cand auzi claxoanele din spatele sau. Pentru prima oara in mult timp nu stia ce sa faca si incotro sa se indrepte. Se simtea...neputincios.
Dupa alte cateva ore, recunoscu fata de el insusi ca nu va reusi sa-l gaseasca. Cel putin nu in noaptea aia. Se uita la ceasul de mana si nu-i veni a crede cand vazu ca arata aproape miezul noptii.
Injura printre dinti si se hotara sa mearga acasa. Un dus rece si o cafea tare il vor ajuta sa gandeasca la rece toata situatia asta nenorocita si, daca va avea noroc, poate ii vor oferi si o solutie.
Ajuns acasa, se dezbraca repede, aruncandu-si hainele nepasator peste tot si intra sub dus. Se sprijini cu mainile de faianta si lasa apa calduta sa-i spele trupul ostenit. Ura senzatiile care il incercau. Ura faptul ca nu stia ce sa faca. Se ura pe sine pentru ca totul se intamplase din vina lui. Pentru ca el nu a fost in stare sa faca fata unor simple nevoi trupesti, un copil colinda singur in plina noapte strazile Los Angelesului. Asta daca mai era inca in oras. Nu ar fi fost exclus sa plece. Sau sa faca ceva mult mai drastic decat atat...
-La dracu'! Lovi cu pumnul faianta si-si inclesta maxilarul pana cand durerea ii invada creierul. De ce nu era in stare sa faca nimic? De ce nu a putut sa opreasca inevitabilul? Nu o data...ci de doua ori.
Abia acum realitatea il lovi in moalele capului: Kyle plecase, la fel ca...
Nu a trebuit decat un moment ca pojghita pe care el incercase sa se mentina in echilibru in ultimele luni sa se sparga. Se simtea din nou parasit, singur si vulnerabil.
Gandurile lui nu aveau niciun sens. Era perfect constient de asta, dar nu putea sa le schimbe. Insa, putea al nabii de bine le ignore!
Opri apa si iesi din cabina, mergand cu grija pe gresia umeda din baie pana ce ajunse la raftul plin cu prosoape. Isi infasura unul in jurul taliei si iesi afara din incaperea in care plutau aburii. Nu se sinchisi sa se stearga. Nu ii pasa daca lasa balta in jurul sau. Se indrepta spre barul extrem de bine aprovizonat si lua o sticla de wiskey. Isi umplu un pahar, apoi se aseza pe pervazul ferestrei mari. Privelistea era la fel de frumoasa ca in fiecare seara, dar nu se putea concentra destul de mult pentru a o admira asa cum se cuvenea. Nervos, dadu pahar peste cap, simtind cum gatul ii ia foc, apoi se aseza pe fotoliu.
Adormi acolo, aproape dezbracat si cu paharul inca in mana. Dar nu avusese parte de un somn linistit. Visase ziua in care primise vestea ca Philipe a murit, se vedea langa sicriul lui in cimitir, singur si vulnerabil. Apoi aparuse Kyle. Ii zambi si-l asigura ca totul va fi bine. Simtise momentul cand peste sufletul sau se asternu linistea, apoi linistea fusese inlocuita de vinovatie. Il alungase pe Kyle, sperand ca asa va inlatura durerea, dar imediat ce acesta disparu, durerea se intensifica. Devenise atat de pregnanta incat credea ca ii va lua mintile. In vis isi inchise ochii, sperand ca asa va rezolva totul, dar cand ii deschise in fata sa se aflau doua scrie. Naruise viata inca unei persoane nevinovate...
Se trezi brusc, scapand paharul din mana. Acesta se sparse la contactul cu podeaua.
Ray ocoli cioburile si se duse inapoi langa ferestra. Se crapa de ziua. Afara ploua...
Nestiind ce altceva sa faca puse mana pe telefon si o suna pe singura persoana in care stia ca poate sa aiba incredere.
Telefonul suna de trei ori pana cealalta persoana raspunse.
-Jesse, am nevoie de ajutorul tau. Kyle a disparut.

*

Ziua trecuse la fel de repede ca cea precedenta. Si fusese la fel de neproductiva. Simtea nevoia sa se dea cu capul de toti peretii. Jesse il privea ingrijorat in partea cealalta a biroului. Totusi, starea lui de spirit era ceva mai buna.
-Va aparea...
-Cand? Au trecut deja 24 de ore. Ray batu pasul pe loc pentru cateva secunde, inainte de a-si relua mersul agitat.
-Daca nu dam de el pana maine, vom putea facem un raport pentru persoane disparute. Asta in cel mai rau caz...
-Da-l dracu' de raport! Am fost la politie! De ce nu au facut nimic?! Vorbim de un copil aici!
-Nu pot sa faca nimic decat dupa 48 de ore, ii aminti Jesse rabdator.
Nu-l mai vazuse pe Ray atat de agitat de cand...defapt, daca se gandea mai bine, nu-l vazuse niciodata pe fratele sau comportandu-se asa. Il speria, dar, in acelasi timp, il bucura. Ray era inca uman. Comportamentul sau demonstra asta. Pacat a a fost nevoie de o intamplare atat de neplacuta ca sa-si regaseasca partea din sine pe care o credea moarta.
Ray se opri brusc din mers, statu in mijlocul incaperii pentru cateva momente, apoi se duse spre cuier si-si lua sacoul de la costum.
-Ray, ce faci?
-Ma duc sa-l caut. Nu mai pot sa stau asa fara sa fac nimic!
-Si unde il vei cauta?
-Habar n-am. Peste tot daca trebuie!
-Ray! striga Jesse dupa el, dar era deja prea tarziu. Fratele sau iesise pe usa si-l lasase singur. Se aseza inapoi pe scaun si se intoarse spre fereastra.
-Sper sa-l gasesti, sopti pentru sine inainte de a se intoarce la munca.

Inca ploua. Stropii mari se izbeau cu salbaticie de parpbrizul masinii. Stergatoarele nu mai faceau fata. Incetini si se apleca mult peste volan incercand sa vada cat mai bine drumul.
Isi pierduse speranta. Kyle plecase...
Era aproape de ocean. Din departare se auzea sunetul valurilor ce se spargeau de coasta. Mirosul de sare era mult mai puternic acum, cand marea era agitata. Simtea nevoia sa o vada. Spera ca asa va gasi un raspuns sau, macar, linistea sufleteasca dupa care tanjea.
Opri masina in apropierea falezei. Cobora si intra pe plaja. Nisipul ud i se lipi de haine, iar hainele de corp. Stropii de ploaie ii intrau in ochi. Nu putea sa vada nici la cinci metri in fata sa, dar continua sa mearga.
Ii placea sa priveasca spectacolul ce i-l oferea oceanul dezlatuit. Ii placea sa-i simta forta nimicitoare in momentul in care valurile sale loveau nisipul fara mila, parca evocand sfarsitul lumii.
Se opri destul de aproape incat apa aruncata sa-i treaca de glezne si scruta orizontul intunecat. Undeva, la departare observa lumina unui far. Isi intoarse capul. In spatele sau, luminile orasului pareau sa joace ca niste licurici pierduti in ploaie. Chiar si pe o vreme ca asta, plaja i se parea frumoasa. Poate o placea mai mult acum, decat atunci cand era frumos si cerul era destul de senin incat sa vada stelele.
Ramase acolo o vreme, privind in gol, incercand sa-si puna in ordine gandurile, cand o miscare slaba in stanga sa ii atrase atentia. Se incrunta, apoi isi miji ochii incercand sa invinga perdeaua de intuneric si ploaie. Sunetul se auzi din nou, dar mai slab.
Iesi din apa si se indrepta spre locul de unde se auzea. Se opri dupa numai cativa pasi, nestiind cum sa reactioneze.
-Kyle...
Baiatul statea in fund pe nisip. Hainele ude i se lipisera de piele, dar nu el nu parea deranjat de asta. Avea fata indreptata spre ocean. Nu se misca. Statea drept ca o stanca, nebagand in seama apa valurilor ce ajungea pana la el. Nu-i raspunse. Nici nu credea ca il auzise.
Ignorand usurarea pe care o simti imediat ce il zari, Ray se lasa jos si ii atinse umerii. Era la fel de rece ca un sloi de gheata.
-Kyle. Vocea sa avea o nuanta de tandrete pe care nu se chinuise sa o ascunda.
-Nu sunt stele. Baiatul nu se intoarse spre el. Tonul sau era sec, iar vocea pierduta.
-Poftim? Ce tot vorbeasti acolo? De cat timp esti aici?
-Vroiam sa le vad...
-Kyle, de cat timp esti aici? repeta Ray intrebarea rabdator.
-Imi place oceanul. Nu-i asa ca e frumos?
-De cat timp, Kyle?
Abia dupa ce repeta intrebarea si a treia oara, Kyle isi intoarse capul spre el. Ochii lor se intalnira. Ray isi simti trupul strabatut de un tremur nervos. Ochii de smarald ce il priveau nu mai aveau stralcirea de alta data. Pareau...morti. Avea impresia ca baiatul de uita prin el si ca, defapt, nici macar nu-si da seama ca e acolo.
-De azi sau de ieri. Kyle ridica din umeri nepasator. Nu stiu. Am venit sa privesc stelele, dar soarele inca nu apuse asa ca am asteptat. Dar a inceput ploaia...inca astept sa le vad.
Dumnezeule, statuse acolo mai mult de 24 de ore, in ploaie si in apa rece a oceanului.
Ray il prinse de mana.
-Hai sa mergem, Kyle.
-...
Vazand ca nu il baga in seama, ridica putin tonul.
-Vrei sa mori? Poti sa faci o aprindere de plamani daca mai ramai mult in ploaia asta! Mergi cu mine, fie ca vrei fie ca nu!
Se ridica in picioare si il trase in sus, insa piciorele lui Kyle cedara si el isi lasa trupul sa se sprijine de cel al barbatului.
Ray injura printre dinti si fara sa mai stea pe ganduri il ridica in brate. Se infiora cand isi dadu seama cat de usor e. Probabil nu cantara mai mult de 45 de kilograme. Cunostea femei slabe care erau mai grele decat el!
Fara sa mai zica nimic se indrepta spre masina. Kyle se agata de el si-si lasa capul sa se odihneasca pe pieptul sau.Tremura. Ajuns la masina, Ray il lasa cu parere de rau pe scaunul din dreapta. Tremurul trupului micut se accentuase, dar baiatul nu scoase niciun sunet. Isi aduse picioarele la piept, le incolaci cu bratele si isi sprijini capul de genunchi. Ray trecu pe locul soferului si porni masina. Mari viteza aproape imediat, dorind sa ajunga cat mai repede acasa. Din cand in cand il privea pe Kyle cu coada ochiului. Baiatul statea nemiscat. Starea lui il ingrijora. Se intreba daca nu ar fi mai bine sa mearga la un doctor inainte de a-l duce acasa.
Dupa ce lasa masina in parcarea subterana a cladirii, il lua pe Kyle in brate si urca cu liftul cele cinci etaje. Niciunul dintre ei nu vorbira. Pentru un moment Ray chiar avuse impresia ca baiatul a adormit, dar imediat ce usile liftului se deschisera, Kyle se foi pana ce se vazu nevoit sa-l lase pe jos. Merse inaintea lui si deschise usa apartamentului, apoi ii facu loc sa intre. Kyle cuprinse cu privirea livingul mare, parand dintr-o data dezorientat. Se intoarse si isi ridica ochii spre el.
-Suntem la tine...
-Stiu. Unde credeai ca voi merge?
Ray se apropie de el si isi puse mainile pe umerii sai. Incerca sa-i zambeasca, dar nu ii reusi. Trecuse prea multa vreme de cand zambise cu adevarat ca sa stie cum se procedeaza.
-Nu stiu. Nu m-am gandit...
-Dezbraca-te de hainele astea si fa-te comod. Sunt ude si nu vreau sa racesti. Asta daca nu ai facut-o deja, adauga in gand. Du-te si fa un dus cald. Pana una alta o sa fac ceva de mancare.
Nu-i raspunse. Ray trecuse dincolo de barul ce despartea spatiul de gatit de restul incaperii. Deschise frigiderul rugandu-se sa aiba ceva comestibil in el. Spre fericirea lui gasi niste cascaval, sunca, masline si ceva legume. Le taie frumos si le aseza pe un platou. Nu era cine stie ce, dar le ajungea pana suna el la take-out.
Cu platoul intr-o mana iesi de dupa bar si se indrepta spre masuta dintre canapea si cele doua fotolii. Insa nu reusi sa faca mai mult de cinci pasi si se opri. Aproape scapa platoul din mana. Dintr-o data isi simtea corpul infierbantat si gatul mult prea uscat ca sa spuna ceva. O fata sa se afla o imagine pe cat de frumoasa, pe atat de...deranjanta. Hanoracul ud a lui Kyle se lipise de parchetul laminat, in timp ce blugii murdari stateau atarnati de spatarul unui scaun. Dar nu asta il deranja...ci vederea trupului aproape gol a baiatului ce privea nepasator pe geam.
Kyle avea mainile sprijinite de pervazul geamului. Corpul sau era mult lasat in fata, facand astfel ca posteriorul sau micut sa iasa in evidenta. Ray urmari linia gratioasa a umerilor slab dezvoltati, coborand cu privirea spre talia ingusta ca de viespe, apoi spre picioarele lungi cu gambe atat de frumos arcuite incat pareau aproape feminine. Lumina difuza a spoturilor ii facea pielea alba sa para aproape traslucida si atat de fina incat simti nevoia sa intinda mana si sa o atinga.
Injura printre dinti, inghiti in sec de cateva ori si-si scutura capul, rugandu-se ca bunul simt sa se intoarca acolo unde ii era locul.
-Kyle...tusi, incercand sa-si faca vocea sa sune normal.
Baiatul se intoarse spre el.
-Mai bine mergi sa faci un dus...replica sunase ca un ordin, dar nu mai era in stare sa-si controleze tonalitatea vocii. Nu vroia decat sa-l scoata pe Kyle din camera pana nu-si va pierde si ultima fara de control si va sari pe el ca un mascul alfa in sezonul imperecherii.
Kyle ridica din umeri si parasi geamul.
-Unde e baia?
-In spate.
Mergand aproape pe varfuri pentru a-si feri picioarele de raceala parchetului, baiatul trecu pe langa el si disparu dincolo de usa indicata. Pentru o fractiune de secunda corpurile lor se atinsera. Kyle nu parea afectat, dar corpul lui Ray trecu de la temperatura normala la cea de inabusit in suc propriu si numai bun de servit la cina. Broboade de sudoare ii aparura in dreptul fruntii. Le sterse cu dosul palmei, lasa platoul pe masunta si se arunca pe canapea. Trebuia sa seteze din nou aerul conditionat. Probabil se stricase termostatul si de aceea se simtea atat de incalzit.
Se ridica si verifica instalatia. La o prima vedere parea in regula, dar nu putea sa bage mana in fac ca ceva nu se stricase. Nu se pricepea la chestiile astea... Il seta cu cateva grade mai rece, apoi se aseza din nou pe canapea. Aprinse televizorul ca sa-si faca de lucru.
De ce naiba era atat de agitat?! Se comporta ca o virgina in noaptea nuntii!
-Doamne, nu am spus eu asta, nu-i asa?!
Ii venea sa rada. Cel mai bun cuvant pentru a-si descrie comportamentul era...patetic.
Ofta de incateva ori si incepu sa sara de la un canal la altul. Dar mintea nu ii statea acolo. Isi aduse apoi aminte de dosarele pe care le adusese acasa acum cateva zile si pe care trebuia sa le verifice, dar la cat de aiurit era, ar fost in stare sa scrie totul anapoda. Mai tarziu, isi promise in gand. Mai tarziu, dupa ce Kyle va adormi, le va rezolva pe toate. Pana atunci, insa, trebuia sa indure. Da, asta va face. Doar era barbat, ce mama naibii! Nu se va lasa influentat de pielea fina a lui Kyle, de ochii aceia verzi, de gura ademenitoare, de picioarele lungi, de...
-Te superi ca ti-am imprumutat tricoul?
Tresari si scapa telecomanda din mana. Injura printre dinti si-si ridica privirea spre tanarul ce se afla la cativa metrii in fata sa. Clipi de cateva ori, incercand sa-si revina.
Kyle era imbracat doar intr-un tricou de-a lui mai vechi, care ii ajungea pana sub posterior, lasand la iveala picioarele subtiri si albe. Inca parea dezorientat.
-Nu, poti sa-l pastrezi. Ray facu o pauza, nestiind ce sa zica.
-Multumesc.
Kyle se aseza turceste pe fotoliu i-si atinti ochii pe ecranul televizorului. Statura o vreme in tacere, pana cand Ray reusi sa-si ia ochii de la el si pozitia pe care o adoptase si scoase de pe gura o propozitie cam anemica.
-Vrei sa mananci? Ii arata platoul. Nu e cine stie ce, dar pot sa...
Insa nu apuca sa termine ce avea de spus ca baiatul intinse mana si lua cateva feliute de sunca si cascaval. Totusi, nu prea avea pofta de mancare.
Ray se ridica si se duse in bucatarie, iar cand se intoarse ii aseza in fata un pahar mare de lapte.
-Nu sunt un copil, Ray.
-Cati ani ai?
-Saptesprezece.
-Atunci esti un copil. Bea-l, apoi poti sa mergi la culcare.
-Mi-am depasti ora de somn si ma trimiti in pat? Kyle nu incerca sa-si ascunda ironia din glas, dar lua paharul si bau jumatate din el, inainte de a pune paharul inapoi pe masuta.
-Esti obosit. Ray se apropie de el si-si lasa capul in jos pana cand buzele sale ii atinsera fruntea. Si ai febra, adauga imediat. Daca vei dormi putin, maine te vei simti mai bine.
-Ma indoiesc, dar asta e casa ta. Deci, macar in seara asta, pot sa te ascult si eu.
Kyle se ridica de pe fotoliu. Se intinse, facand tricol sa se ridice si sa lase la vedere posteriorul frumos bombat.
-Noapte buna, Ray.
Pana sa adauge Ray ceva, el se indeparta, indreptandu-se spre dormitorul pe care il impartisera in urma cu o saptamana. Intra in camera si inchise usa in urma sa.
Imediat Ray se prabusi in fotoliu si trase de cateva ori aer adanc in piept.
La dracu'! A fost atat de aproape sa...Sa ce?! se mustra in gand. Facuse destule! Kyle nu mai avea nevoie de alte necazuri. Probabil daca ar sti ce ganduri ii treceau lui prin cap, s-ar intoarce inapoi pe plaja.
Ramase acolo pana ce mintea ii reveni cat de cat la normal, apoi se duse pana in incaperea micuta pe care o folosea pe post de birou si-si aduse de acolo dosarele de la firma. Le imprastie pe masuta din living si incepu sa se uite peste ele.
Nu stia cat timp trecuse de cand nu se miscase de acolo cand auzi din nou vocea somnoroasa a lui Kyle aproape de el.
-De ce nu dormi?
-Nu pot, veni raspunsul sincer al baiatului. Kyle casca, apoi se aseza langa el pe canapea. La ce te uiti?
-Acte.
-Vrei sa te ajut?
-Vreau sa dormi. In camera, adauga in gand.
-Ti-am zis ca nu pot. Kyle isi sprijini capul de umarul sau. Isi inchise ochii si se facu comod.
-Nu sunt o perna.
-Stiu, dar esti cald.
-Nici o patura electrica.
-Esti in seara asta. Vocea lui Kyle era amuzata. Citeste-mi si mie ceva.
-Astea nu sunt povesti de adormit copii si, sincer, basme nu stiu. Ray incerca sa-si tina sub control atat vocea, cat si ironia ce se simtea in ea, numai ca, atunci cand era Kyle implicat, lucrurile nu mergeau foarte bine.
-Ai o voce frumoasa. Nu-mi pasa ce citesti, atata timp cat te pot auzi.
Ar fi vrut sa-i dea o replica usturatoare, dar ramasese fara cuvinte. Cum putea oare copilul asta sa-l dezarmeze asa de repede si fara niciun efort? Oare stia ce efect are asupra lui?
-"Resursele umane sunt primele resurse strategice ale unei organizatii ( societate comerciala, institutie, asociatie, etc), în noua societate informationala capitalul uman înlocuind capitalul financiar ca resursa strategica, incepu el cu o voce lipsita de inflexiuni.
Resursele umane sunt unice în ceea ce priveste potentialul lor de crestere si dezvoltare, în capacitatea lor de a –si cunoaste si învinge propriile limite.
Succesul unei organizatii, gradul de competitivitate al acesteia, pornesc de la premisa ca oamenii sunt bunul cel mai de pret al organizatiei."
Ray se opri pentru o clipa si se uita cu coada ochiului la Kyle. Adormise sau cel putin asa i se paruse. Incerca sa-l miste, dar baiatul isi agata mainile in camasa sa si se aseza mai bine.
-Kyle, trebuie sa mergi in pat, ii sopti cu o voce blanda la ureche. Nu poti sa dormi aici.
-E frig...
Bine, poate ca exagerase cu temperatura joasa din camera. Era in stare sa recunoasca atata lucru.
-In camera e mai cald.
-Nu pot sa dorm, mormai baiatul.
-Aici dormi pe mine, ii aminti Ray. De ce n-ai putea sa dormi si in camera?
-Pentru ca nu ai fi acolo cu mine.
O alta replica dezarmanta. Ce naiba putea sa-i mai zica acum?! Isi clatina capul, apoi, cu grija se ridica cu tot cu Kyle de pe canapea si porni spre camera. Imediat ce ajunse acolo, dadu cuvertura la o parte si il aseza pe Kyle in pat. Acesta isi deschise ochii confuzi si somnorosi si il privi printre gene rugator.
-Vin si eu imediat.
Ray se dezbraca de pantaloni si camasa dupa care se aseza si el in pat. Kyle ofta multumit si se lipi cu spatele de pieptul sau lat. Fara sa-si dea seama ce face, Ray isi trecu una dintre maini peste talia sa si il trase mai aproape. Nu dura mult si ii auzi respiratia adanca si constanta.
Zambi in sinea sa, insa zambetul se transforma in grisma cand isi dadu seama in ce pozitie se aflau. Dumnezeu sa-l ajute, caci nu stia cat va rezista daca va trebui sa suporte acesta dulce tentatie mult timp!

[Sushi]

Prima! Iupiii! L-am găsit, l-a găsit. Mă bucur mult, au suferit atât de mult până acum. Din păcate cred că acesta e doar începutul. Of, sunt sigură că Kyle va sta în pat un timp, pun pariu că va fi super răcit.
M-a cam şocat cum s-a comportat băiatul, părea atât de schimbat, îmi părea atât de rău de el. Şi coşmarul lui Ray, dacă moare şi Kyle ar fi oribil.
O întrebare: Cumva ceea ce a citit Ray are legătură cu "Organizarea şi structurarea unităţilor economice"? Ştiu că-i ciudat, dar iubesc domeniu finanţelor, contabilitatea, economia şi tot ce are legătură cu firmele.
Săracul Ray, după ce o trebuit să îndure pierderea lui Philipe, apoi gândul că s-ar putea întâmpla asta şi cu Kyle, acum trebuie să reziste unei noi tentaţi.
Am adorat modul în care ai descris stările prin care a trecut Ray. Când era îndurerat, când extaziat, când dezarmat.
Deci, aşa-dar şi prin urmare, ai creat un nou capitol genial. Pot spune că am simţit ceea ce a simţit Ray.
Aştept nextul. Da, îl cer cam repede, dar am răbdare.
Spor la scris şi multă multă inspiraţie.
Zbye