[Terminat] I just wanna love you!

[rali2009]

Oauuuuu o adevarata drama....Ce se complica lucrurile ! Phlippe traieste...asta chiar va fi un soc pentru Ray, abia astept sa vad cum va reactiona. Inca nu am inteles perfect complexitatea planului insa vad la orizont un final apropiat si sunt foarte sigura ca va fi unul grandios.
Abia astept sa vad cum se va rezolva toata tarasenia asta, insa cel mai mult vreau sa vad reactia lui Ray cand va afla ca Phlippe nu e mort, oare cum va afecta asta relatia intre Kyle si Ray. Suspans Suspans. Vreau next-ul repede repede. te pup bye. spor la treaba

[Rain]

Mira, draga, ti-am spus pe mess ca nu pot citi ficul atunci, dar imediat ziua urmatoare am terminat ultimul capitol. A fost excelent! Atatea detalii explicate cum trebuie, atatia termeni din domeniu... Se vede ca stii ce faci si ca nu vorbesti la nimereala doar pentru a scrie. In fine, capitolul a fost minunat, cum am mai zis. Kyle iar o va da in bara, dar va iesi din asta. Seth ala ma cam sperie, imi pare foarte infricosator... Ne-ai oferit destule detalii, insa nu indeajuns incat sa intelegem exact ce se intampla. Daca ai spus ca te apropii de sfarsit, inseamna ca vom afla repede. Chiar sunt curioasa cand si ce ii va spune lui Jesse si Ray.

[MiraA]

Dupa cum am promis cuiva, noul capitol este aici. Spor la citit si multumesc ca ati avut rabdare.

***

Casa imensa era tacuta. Mult mai tacuta decat si-o amintea. Jesse pasi inauntru, cu Olivia imediat in urma lui si intra in incaperea de primire, ce, probabil era cat jumatate din apartamentul pe care il impartea cu Blake. Menajera ii urma la fel de tacuta ca si restul casei si ii indemna printr-o miscare usoara a capului sa ia loc pe unul dintre fotolile antice, pe care Jesse le iubise atat de mult in copilarie.
Amandoi se asezara in acelasi timp, rasufland usurati ca ajunsera in sfarsit acasa. Totusi, Jesse, spre deosebire de Olivia, nu se putu relaxa de tot. Se intinse pe spate, lasand plusul moale si usoar decolorat de trecerea timpului sa-l inghit, apoi trecu cu privirea peste incaperea pe care nu o mai vazuse de atat de multa vreme.Exista o explicatie destul de simpla pentru faptul ca venea niciodata aici de buna-voie. Nu vroiam sa-si aminteasca. Asta era o parte din viata sa pe care dorise, inca dinainte tragediei cu Monica sa o ingroape. Desigur, atunci nu se putea. Era doar un copil, nevoit din cauza circustantelor sa accepte lucrurile asa cum erau: parintii lui nu aveau o casnicie fericita, iar el era un ciudat.
Jesse zambi. Isi aducea si acum aminte de acele zile de la inceputul copilariei sale cand nu-si dorea nimic altceva decat sa fie ca toti ceilalti. Nu-si dorise niciodata sa faca parte dintr-o familie bogata sau cu o asa zisa istorie ce se pierdea in negura timpurilor. Nu-si dorise un tata atat de dur, ce nu avea niciodata timp de el si nicio mama atat de tanara si lipsita de experienta, ce obisnuia sa se inchida in una din camerele de la etaj si sa planga ore in sir, pana cand ramanea fara lacrimi sau pana cand sotul ei se reintorcea acasa si se vedea nevoita sa adopte din nou masca de multumire perpetua. Nu, nu-si dorise asta. Chiar si atunci, cu mintea lui de copil, dar care, dupa spusele multora, vedea si intelegea mai multe decat mintea majoritatii adultilor, nu visa decat la o familie obisnuita. O casa mica, unde nu aveai nevoie de o harta ca sa poti sa o strabati de la un capat la altul, un tata care sa vina seara de la munca obosit, dar care inca sa aiba puterea sa-i zambeasca si sa-l intrebe cum a fost ziua lui, o mama care sa-l mangaie si sa-i spuna ca totul va fi bine, chiar daca totul nu era decat o mare minciuna menita sa-l linisteasca. Da, isi dorise toate acestea cu ardoare...insa, viata nu-ti ofera tot timpul ceea ce-ti doresti. El invatase asta de la o varsta frageda si nu avea de gand sa uite lectia pe care viata i-o daduse.
-Cand eram mica, imi placea la nebunie casa asta. Vocea Oliviei il scoase din reverie. Isi ridica privirea spre ea si o asculta. Mama ma aducea aici, uneori. Insa nu o facea foarte des de frica sa nu se inveasca un scandal. Fata ofta. Ma intreb daca lucrurile nu ar fi putut sa fie mai simple daca...
-...daca am fi avut parinti mai responsabili? O completa Jesse bland.
-Da. Olivia il aproba. Se ridica din fotoliu si se apropie de fereastra mare ce oferea o adevarata priveliste spre gradina din fata casei. In perioada aceea a anului nu erau foarte multe flori inflorite, insa asta nu-i diminua cu nimic frumusetea. Din loc in loc verdele crud al gardului viu si al gazonului era intrerupte de mici puncte albe ce atrageau albinele – era sezonul zambilelor.
-Nu stiu. Poate ar fi fost altfel, poate nu. Nu vom sti niciodata. Dar priveste lucrurile asa: daca totul mergea bine cu mama lui Ray, atunci eu nu as mai fi fost aici, daca Monica si tatal meu se intelgeau bine, probabil nu te-ai mai fi nascut tu si nici Maddy.
Olivia se intoarse spre el ganditoare, parand a-i cantari cuvintele cu atentie.
-Vrei sa zici ca totul se intampla cu un scop? Il intreba intr-un final, cand tacere dintre ei devenise prea tensionanta.
-Da. Nu are rost sa ne gandim la trecut. Nu-l putem schimba. Putem doar sa invatam din el...sau sa incercam sa invatam ceva din el.
-Intelepte cuvinte graiesti, il tachina Olivia.
-Domnul va asteapta, se auzi o voce mica, aproape speriata de undeva din spatele lor. Amandoi tresarira. Olivia parasi gemul si se indrepta spre Jesse.
-Cred ca ar fi bine sa mergi tu. Probabil nu-i vine sa creada ca esti aici. Sunt sigura ca se bucura sa te vada.
-Cumva ma indoiesc de asta, mormai Jesse pentru sine, dar o asculta. Merse spre scarile ce duceau la etaj si se apuca sa urce cate doua la fel cum facea si in copilarie.
-Ma gasesti in camera mea.
Vocea Oliviei il insoti pana disparu pe palierul de la etaj. Ajuns sunt, nu-i trebuira mai mult de cateva minute sa se orienteze. Era aproape amuzant ca inca reusea sa se piarda in casa aceea, chiar daca acolo crescuse. Dar, isi zise el in gand, trecusera ani de zile de cand fusese acasa, deci era normal.
Parasi holul principal si intra pe o usa dubla laterala intr-un hol mai mic ce unea cele doua parti ale aripii estice ale casei. Il strabatu repede, pana cand ajunse in dreptul unei usi duble, albe pe care si-o amintea mult prea bine. De cate ori nu-i fusese inchisa usa asta in nas cand era copil?
Se opri in dreptul ei, trase adanc aer in piept, promitandu-si ca orice va auzi sau va vedea, nu se va lasa afectat, apoi batu de doua ori in lemul tare de ciresc si astepta.
Era pe punctul de a bate din nou cand auzi vocea baritonala pe care nu o uitase inca.
-Intra!
Jesse deschise usa si pasi inauntru. Camera, neobisnuit de mica, avand in vedere dimensiunile la care fusese construita casa era slab iluminata. Jesse observa ca draperiile grele de saten rosu fusesera trase, blocand lumina soarelui sa patrunda inauntru, singura sursa de iluminare, fiind o mica veioza ce se afla pe una dintre noptierele de langa patul mare cu baldachin, ce, probabil, avea de trei ori varsta lui.
-Banuiesc ca nu ai batut atata drum ca sa stai in usa, nu-i asa? Vocea tatalui sau parea deosebit de puternica in acea linistea ce domnea incaperea. Jesse se conforma fara sa-i ofere o replica si se indrepta spre patul unde stia ca isi va gasi tatal. Pe masura ce se apropie trecu repede in revista flacoanele de medicamente desfacute de pe masuta, dezordinea din jur si mirosul distinct ce domnea peste tot. Il recunostea. Il simtise de mai multe ori decat ar fi vrut. Era izul mortii. Olivia avusese dreptate. Tatal lor era pe moarte. Cand ajunse in dreptul patului isi dadu seam cat de multa dreptate aveam. Privindu-l de dedesubtul cearceafurilor, tatal sau parea la fel de mic si de neajutorat ca un copil. Pielea sa aproape pamantie parea la fel de subtire ca un pergament si lucea in lumina difuza provenita de la veioza, pe toata suprafata ei putandu-se observa mici broboade de transpiratie. Tatal sau, Charles Newcrest, fusese un munte de om si nu numai in ceea ce priveste statura fizica. Avusese o alura, o prezenta,ce reusea sa-l intimideze si pe cel mai dur adversar. Asta era unul dintre avantajele pe care le exploatase ca sa ajunga acolo unde era acum. Insa, omuletul care il privea nu mai retinea aprope nimic din acel barbat. Poate doar ochii, care, chiar daca era adanciti in orbite si tulburi de nesomn si boala, il priveau cu aceeasi tenacitate cu care fusese obisnuit in copilarie.
-Buna...tata. Vocea i se franse cand rosti ultimul cuvant. Isi trecu greutatea de pe un picior pe altul si se chinui sa pastreze contactul vizual cu celalalt barbat, chiar daca ii era greu.
Barbatul il privi pentru o clipa, apoi ofta. Se ridica si-si aranja mai bine pernele, inainte de a vorbi din nou.
-Nu ar fi trebuit sa ma inchid in camera asta. Olivia a venit la tine, nu-i asa?
-Era ingrijorata. Nu mai vroiai sa vorbesti cu ea. E prima oara cand i se intampla. Jesse isi musca buzele ca sa nu spuna ceva ce ar fi regretat mai tarziu.
-Pe cand tu ai patit chestia asta de multe ori, ii completa tatal sau propozitia.
Jesse tresari, dar nu zise nimic.
-La asta te gandeai, nu-i asa, Jesse?
-Da, il aproba intr-un final tanarul. Pentru mine si Ray nu ar fi o noutate, dar ea...pur si simplu nu e obisnuita cu asta. Daca o iubesti atat de mult pe cat zici, nu o rani. Te admira. Esti eroul ei. Nu o face sa-si schimbe acum parerea despre tine.
-Acum, cand sunt pe moarte?
Jesse tacu.
-Stiu ca voi muri, Jesse. Nu e nevoie sa ne ascundem dupa deget si sa ocolim adevarul. Nu mai am mult. Cu fiecare zi care trece, ma simt mai slabit, mai rau. Barbatul ii zambi. Sunt un om batran si am obosit. Nu vreau decat sa se termine o data ca sa pot odihni in pace.
-Las-o sa stea cu tine. Nu o ignora. Nu o izgoni. Vrea sa-ti fie aproape.
-Uita-te un pic la mine, Jesse ! Nici eu nu ma mai recunosc! Barbatul rase amar, insa se ineca si incepu sa tuseasca. Jesse se apropie de el sa-l ajute, insa tatal sau ii facu semn ca se descurca. Ai zis ca ma admira. Amandoi stim ca nu e nimic de admirat la mine. In cativa ani si ea isi va da seama si probabil ma va uri. Sunt impacat cu asta, dar nu vreau ca pe langa ura aia sa simta si mila. Nu vreau sa-si aduca aminte de mine asa. Cu un semn scurt al mainii isi expuse propria stare.
Jesse intelese si, pentru prima oara in multa vreme simti cu propria lui ura pentru acest om scade.
-Olivia stie ce ai facut si nu-i pasa. Te iubeste. Pe tine, cu bune si cu rele. Nimic nu va schimba asta.
-In cazul tau si a lui Rayland “asta” a schimbat lucrurile.
Jesse ofta.
-Eu si Rayland sunt foarte diferiti de Olivia, iar circumstantele au fost altele. Jesse se aseza pe marginea patului si-si sprijini coatele pe genunchi. Sti, continua el, fara sa se uite la tatal sau, uneori am impresia ca amandoi semanam foarte mult cu tine.
-Si detesti asta, nu?
-Am facut-o la inceput, il aproba Jesse ganditor. Insa nu o mai fac acum.
-Nu stiu daca mai are vreo insemnatate acum, dar imi pare rau, Jesse. Pentru mama ta, pentru felul in care m-am comportat, pentru tot ce ar fi trebuit sa fac, dar nu am facut. Si pentru ca nu te-am putut proteja...Barbatul ezita un moment inainte de a continua : anul trecut…aproape te-am pierdut...
-Nu ai venit nici macar o data la spital ca sa ma vezi. Vocea lui Jesse nu era deloc acuzatoare, ci doar reflectiva.
-Nu. Nu am putut sa o fac. Nu am putut sa vin si sa te privesc in ochi, stiind ca esti acolo, in starea aia, pentru ca eu nu am fost in stare sa opresc lucrurile cand trebuia. Sunt un las, Jesse.
Atunci Jesse se intoarse spre el si-l privi. Fara sa se gandeasca, mana lui o cauta pe cea a barbatului si o stranse.
-Nu esti un las si nu a fost vina ta. Nu-mi pare rau pentru ce s-a intamplat. Nici anul trecut, nici in copilarie. Daca nu as fi trecut prin toate, nu as fi fost cine sunt azi.
-Dar ai fi fost fericit.
-Sunt fericit, tata. Buzele i se ridicara in colturi intr-un mic suras. Da, era fericit pentru ca il avea pe Blake.
-Ma bucur ca ai gasit persoana care sa te faca sa simt din nou. Jesse isi privi tatal. Parea sincer.
-Si eu, tata. Si eu.
In camera se lasa tacerea, iar cand Jesse se intoarse, observa ca tatal sau adormise deja. Se ridica, aranja plapuma peste omul marunt si iesi afara din incapere. Imediat ce inchise usa in urma lui, telefonul incepu sa-si sune. Raspunse.
-Da?
-Ti-am zis ca urasc Marea Britanie, nu?
-Ray?
-De ce ploua atat de mult aici ?
Jesse chicoti.
-Climatul temperat oceanic si curentii de aer ce vin din partea...
-Nu vreau o lectie de climatologie, Jesse.
-Unde esti ? Jesse cobori scarile, indreptandu-se spre bucataria principala.
-La aeroport. O sa ajung in curand. Cum e batranul?
-Rau, zise Jesse si ofta. Ma bucur ca te-ai hotarat sa vi, dar, asa, de curiozitate. De ce te-ai razgandit?
-Din cauza unui zvapaiat cu par de foc.
Vocea lui Ray incepu sa se piarda in zgomotul ce se auzea pe fundal.
-Uite, trebuie sa inchid. Vorbim cand ajung acolo. Si inchise.

*

Traia! Chiar traia! Philippe Lavoisier era in viata!
Kyle intra in apartamentul lui Ray si merse direct in mica incapere unde isi avea lucrurile. Scose un rucsac din dulap si indesa cateva haine in el, inainte de a-l trece peste umar si de iesi in hol, apoi in living. Nici macar nu se obosise sa aprinda lumina. Cea ce patrundea prin ferestre de la felinarele de pe marginea plajei era destul de puternica incat sa nu se impiedice de ceva.
In living se opri. Privi in jur, asigurandu-se ca nu a lasat acolo ceva de ce ar avea nevoie. Nu gasi nimic, insa atunci o vazu. Fotografia cu Ray si Philippe care fusese facuta in Texas. Se apropie si o lua in mana pentru a o studia mai bine. Cei doi faceau un cuplu grozav, medita el. Puternici, frumosi, inteligenti, hotarati. Puteai sa simti asta, nu numai sa o vezi. Iar el...el nu era nimic mai mult decat un pusti. Un nenorocit de pusti!
Puse fotografia inapoi pe bar si ramase un privirea in gol.
-La dracu! La dracu! Cand pumnul sau intra in contact cu rigipsul din care fusese construit barul, Kyle se musca de buze incercand sa ignore durerea.
-De ce nu pot sa pastrez ceva ? De ce trebuie sa-l ai tu ? De ce naiba nu ai ramas mort ! Picioarele ii devenisera dintr-o data atat de moi incat nu mai reusira sa-i sustina greutatea. Kyle cazu in genunchi si incepu sa planga. Frustrarea, enervarea, frica...durerea, toate incepeau sa iasa la suprafata si nu stia cum sa le faca fata. Isi ridica genunchii la piept, si ii inconjura cu bratele, apoi isi sprijini capul de ei. Lacrimile ii udara pantalonii, in timp ce suspinele sale intretaiate se loveau de peretii apartamentului spargand tacerea din jur.
La naiba! Stia ca nu e corect sa gandeasca asa. Philippe probabil facuse ceea ce facuse din aceleasi motive pentru care nici el nu-i spusese nimic lui Ray: ca sa-l protejeze. Philippe il iubea pe Ray. Il ranise, da, dar il iubea. Renuntase la intreaga sa viata pentru el. Dar acum, daca reuseau sa-l prinda pe Duncan si pe cei ce se aflau in spatele lui, avea sansa de a se intoarce. Cine era el sa-i stea in cale? Ray ii spusese ca il iubeste, dar stia foarte bine ca lucrurile se vor schimba imediat ce va afla ca Philippe traieste. Nu aveau cum sa nu se schimbe.
Se opri din plans. Nu, nu era corect pentru el, dar era corect pentru Philippe. Urma sa-si recapete intreaga viata inapoi. De ce i-ar sta el in cale? Bine, avea cateva motive al naibii de intemeiate ca sa refuze sa se dea batut si sa accepte infrungerea, dar...avea vreun rost? Stia ca atunci cand Philippe se va intoarce, Ray va fi fericit si asta trebuia sa-i ajunga.
Isi trase nasul si-si sterse darele lasate de lacrimi pe obraji, apoi se ridica in picioare.
-Macar a fost frumos atata timp cat a durat, mormai pentru sine, inainte de a se intoarce pe calcaie si de a iesi afara din apartament.
Luase liftul si cobori cele cateva etaje pana la parter. Ajuns jos, in agitatia ce domnea pe strazile din L.A. isi scose telefonul si forma un numar.
-Da? Raspunse o voce somnoroasa.
-Derik, am nevoie de apartamentul tau.
-Kyle? Tu esti ? ce naiba s-a intamplat ? Unde ai disparut ?
-Sunt bine, i-o taie baiatul . Dar am nevoie de apartamentul tau pentru o zi. Am ceva de lucru...
-Da...ok...e la dispozitia ta, dar...Kyle- tacu pentru un moment ca si cum incerca sa se adune- vin sa te vad...
-Nu! Nu veni! Ma descurc singur!
-Ce mama naib...
-Nu vreau sa te apropii de mine, cat timp lucrez la chestia asta! Vom vorbi dupa ce termin.
-In ce naiba te-ai bagat ?
-Nu pot sa-ti spun ! Kyle ofta, apoi continua. Merci. Raman dator.
-Kyle, stai! Cum vrei sa intri acolo?! Nu ai cheie!
Dar Kyle inchise.

*

Amandoi ar fi trebuit sa fie obisnuiti cu tacerea, insa isi dadusera repede seama ca acea tacere era deranjanta...si camera prea mare...
Ray si Jesse oftara la unison. Olivia era insa prea ocupata cu incercarile ei desarte de a mentine o atmosfera cat de cat placuta. Tatal lor statea teapan in capul mesei si isi privea odraslele. Nu zisese foarte multe de cand coborase, dar nimeni nu il chestiona. Avand in vedere starea sa de sanatate, toti erau bucurosi ca se hotarase sa iasa din camera si sa ia masa cu ei. Amandoi fratii observasera ca tatal lor nu se simtea deloc bine, dar prinzandu-i privirea pe deasupra mesei, intelesesera imediat mesajul tacut: “Nu-i spuneti Oliviei!” Asta urlau ochii barbatului mai in varsta, in timp ce gura sa nu schita altceva decat zambete pline de caldura pentru fiica lui mai mica.
-...si Melissa s-a intalnit cu tipul ala, chiar daca eu nu cred ca e potrivit pentru ea si atunci...
Mintea lui Jesse bloca restul monologului pe care Olivia se chinuia sa-l zica pe o voce cat mai vesela, in timp ce privirea ei ingrijorata gravita de la batranul mic si garbovit, la cei doi frati, ce se chiunuiau sa-si manance mancarea din farfurii, chiar daca nu le era foame. Insa, oricat de mult ar fi vorbit oricare dintre ei, la un moment dat in camera se lasa tacerea. Barbatul din capul mesei profita de ocazie si-si ridica ochii din propria farfurie si-si privi copiii.
-Stiu ca nu o zic foarte des, dar sunt mandru de voi. De toti, accentua cand ochii sai se intersectara cu cei a fiului sau mai mare. In ciuda comportamentului meu si a greselilor mele, ati ajuns oameni capabili si, barbatul ezita un moment, dregandu-si vocea, mult mai buni decat mine, continua pe un ton destul de emotionat. Ma bucur ca sunteti copiii mei.
-Si eu ma bucur ca sunt fiica ta, tata, zise Olivia lasandu-si tacamurile in farfurie si intinzandu/se spre batran. Olivia ii cuprinse umerii cu bratele, se apleca si ii depuse un sarut usor pe obraz. Barbatul isi ridica mana si o batu usor pe umar, in timp ce tot chiul i se lumina intr-un zambet sincer, care ii facu chiar si pe Jesse si Ray sa zambeasca. Acestia insa se multumira sa o aprobe pe Olivia printr-o simpla miscare a capului. Niciunul nu se simtea atat de confortabil incat sa paseasca peste prapastia care fusese sapata in atat de multi ani. Cel putin nu in seara aia.
Imediat ce masa a fost gata si farfuriile s-au golit, Charles Newcrest s-a reintors la etaj, ajutat de un majordomn ce parea intr- stare de sanatate mai proasta decat el. Olivia, la randul ei s-a scuzat si s-a retras in camera ei, lasandu-i pe Jesse si Ray singuri, in compania unui pahar de wiskey.
-Ma asteptam sa fie rau....dar nu asa, zise Ray in timp ce isi goli paharul dintr-o singura inghititura.
-Stiu. Nici eu. Jesse isi lasa paharul cu bautura aproape neatins pe masuta. Nu prea avea chef de alcool. Tot timpul l-am privit ca pe un om dur, invincibil. Nu credeam ca o sa-l vad vreodata asa.
-E un simplu om, spuse Ray si ridica din umeri. La fel ca mine si ca tine. Se ridica, lua sticla din vitrina si-si mai turna un pahar.
-Asta ar trebui sa spuna multe.
-La ce naiba te referi?
-Poate ii semanam mai mult decat te astepti.
Ray se incrunta, dar nu-l contrazise. Stia sa recunoasca adevarul atunci cand i se spunea in fata.
Nu mai zisera nimic. Ray aproape atipi in fotoliul in care era asezat, cand il simti pe Jesse ridicandu-se.
-Unde pleci? E devreme.
-Zise cel ce doarme. Jesse chicoti. Ma duc sa ma culc. Maine dimineata la prima ora am avion spre L.A.
Ray isi intinse bratele pana ce isi auzi oasele trosnind si se ridica de pe fotoliu.
-Pleci de dimineata? Atunci ar trebui sa plec si eu. O sa sun sa vad daca mai au locuri in acelasi...
-Nu, il intrerupse Jesse. Ar trebui sa mai ramai.
-Jesse...
-Nu, asculta-ma putin. Incearca sa vorbesti cu el. S-ar putea sa fie ultima oara cand o sa ai ocazia asta. Pleci poimaine. Ce se poate intampla intr-o zi? In plus, eu, spre deosebire de tine, am o companie de condus, iar tu esti inca in vacanta, chiar daca nu e genul de vacanta pe care ti-o doresti. Oricum, o sa ai timp sa recuperezi cand ajungi acasa. Jesse ii facu cu ochiul complice.
-Dar...Ray incerca sa protesteze, dar Jesse se facu ca nu aude. Se intoarse cu spatele la el si iesi din incapere, lasandu-l singur.

*
-Kyle unde esti?
Derik tranti usa de la apartament si intra inauntru. Strabatu holul ingust, intra in bucatarie, dar iesi imediat ce vazu ca nu e nimeni acolo, baga capul in primul dormitor, dar totul parea neatins. Daca nu ar fi vazut inchietoarea usii fortata si nu ar fi auzit sunetul usor al ventilatoarelor ce se auzea din cea mai indepartata incapere, nici nu si-ar fi dat seama ca prietenul sau este acolo.
-Kyle? Striga nesigur in timp ce se indrepta spre ultima usa de pe lista sa, pe care o deschise incet, gandindu-se ca Kyle ar fi putut adormi intre timp. De cat timp era oare aici?
Insa imediat ce o deschise isi dadu seama cat de mult se inselase. In camera aproape goala, daca nu luai in considerare cele cateva rafturi suspendate si biroul, era o dezordine de nedescris. Facu un pas inainte, dar se opri imediat cand isi dadu seama ca pusese piciorul pe ceva. Se apleca si ridica foaia. O studie, dar neintelegand ce scrie pe ea, o lua cu el si se apropie de Kyle, ce statea pe jos cu laptopul in brate si cu castile pe urechi. Derik il privi pentru un moment. Nici nu avea nevoie de mai mult pentru a intelege ca ceva nu era deloc bine. Kyle era mai palid de obicei, avea ochii aproape la fel de rosii ca si parul si fata supta. Nici macar nu-si ridica privirea cand Derik intra in campul lui vizual. Ochii sai fugeau in continuare pe ecranul laptopului cu o viteza, intrecuta doar de cea a degetelor ce loveau tastatura fara mila.
-Kyle? Intreba Derik din nou, de acesta data mai incet. Intinse mana ca sa-i atinga umarul, dar Kyle se feri.
-Shhh, ma concentrez. Facem chestia asta mai tarziu.
-Ce chestie? Ce naiba se intampla aici? Si ce mama naibii ai facut cu camera asta, Ky ?
Atunci Kyle se opri din tastat si isi ridica privirea spre prietenul sau.
-Ce am facut cu camera asta?
-E plin de harti aici! Si mi-ai mazgalit peretii cu marker! Derik gesticula spre peretele din spatele sau pe care numai atunci il observa.
Kyle ridica din umeri.
-Am ramas fara hartie, raspunse simplu, inainte de a incepe din nou sa tasteze.
-Hartie pentru ce? Ce naiba inseamna toate astea. Derik se mai uita inca o data peste hartia pe care o avea in mana, insa degeaba. Tot nu intelegea nimic. Cifre, litere si niste sageti, apoi alte cifre.
-E un algoritm.
-Un ce?!
-Algoritmul e o secventa de...
-Stiu ce e ala un algoritm, Ky, i-o taie Derik, nervos.
-Atunci de ce mai intrebi?
-Ce vrei sa faci cu algoritmul asta ? Ce cauti? Si pentru cine?
-Nu conteaza.
-Kyle!
-Las-o balta. Nu-ti spun nimic! Pleaca Derik!
Derik se incrunta.
-E apartamentul meu!
-Si il vei primi inapoi, imediat ce termin. Kyle lasa laptopul jos, se ridica, lua cd-ul de pe birou si il introduse in laptop. Apasa cateva taste si astepta pana cand laptopul scoase un bipait anume. Scose CD-ul, il puse intr-un plic, pe care il sigila si il arunca in buzunarul vestei pe care o purta.
-Defapt, Derik, cred ca o sa plec eu. Kyle se indrepta spre usa, insa prietenul sau il prinse de mana, facandu-l sa se intoarca spre el.
-In ce te-ai bagat, Kyle? Cat de grav e?
Kyle ezita un moment. Ofta si-si feri privirea de a lui Derik.
-Foarte, mormai ca pentru sine.
-Are legatura cu Grupul N si cu Rayland, nu-i asa?
-Nu pot sa vorbesc despre asta.
-Asta e un da.
Kyle isi trase mana dintr-a lui.
-Imi pare rau, dar nu pot sa-ti spun. Nu acum. Mai am ceva de facut, apoi...
-Sti unde ma gasesti cand termini.
Kyle il aproba.
-Merci.
-Lasa multumirile. Fugi, pana nu ma rasgandesc si vin dupa tine.
Kyle iesi din camera, fara sa mai priveasca in urma. Intra in bucatarie si-si lua rucsacul pe care il arunca acolo mai devreme. Il puse pe umar si iesi afara din apartament. Cobori scarile in graba, iesi in strada si se indrepta spre prima cutie postala, uitandu-se mereu peste umar. Cand gasi una, scose din rucsac un plic mai mare, vari in el cd-ul si scrise pe spate adresa lui Rayland. Puse plicul in cutia postala si pleca. Se opri dupa primul colt, privind in continuare cutia si asteptand. Se uita de vreo trei ori la ceas pana cand barbatul pe care il astepta veni.
-La fix. Astepta pana cand postasul ridica toate scrisorile, apoi se intoarse cu spatele si disparu in multime, indreptandu-se cu pasi mari spre prima autogara. Poate era paranoic. Stia asta. Fusese destul de bun. Nu credea ca cineva il depistase. Insa, oamenii astia nu erau prosti. Il “omorasera” pe Philippe. Nu, nu vroia sa riste. Nu acum, cand reusise sa puna mana pe informatiile alea. Nu acum, cand Seth ii daduse o pista. Nu...
Kyle se opri. Seth ii daduse o pista. De ce ar fi facut asta?! De ce l-ar fi ajutat? Daca Seth lucra cu IBA, de ce...?
Atunci adevarul il lovi in moalele capului. Seth nu-l indrumase, ci ii spuse exact unde sa caute si ce sa caute. Nu o facuse in mod direct, dar il cunostea destul de bine ca sa-si dea seama ca va intelege si singur. Cazuse in plasa. Fusese atat de idiot incat sa se lase pacalit! El nu trebuia sa-i transmita informatiile lui Ray, ci trebuia sa fie momeala! Daca copiii sai ajunsesera la Seth, cine naiba ii mai descoperise? Cine naiba mai stia ca el era pe urmele lui Duncan?
Porni din nou, dar nu apuca sa faca mai mult de cativa pasi, cand simti o durere surda explodandu-i in ceafa. Icni, dar nu avu timp sa strige dupa ajutor. Se prabusi in bratele cuiva. Ultimul gand coerent, inainte sa se lase inghitit de intuneric a fost “eu sunt momeala”.

*
La zece mii de kilometri departare un telefon suna. Jesse injura, dar se intinse, incercand sa-l gaseasca. Raspunse.
-Sper sa fie ceva important.
-Este.
Jesse inlemni. Vocea aia. Nu avea cum sa fie...Nu, auzul ii juca feste. Nu putea sa fie.
-Philippe?
-Mda si eu ma bucur sa te aud. Banuiesc ca nu vorbesti prea des cu fantome.
Jesse se trezi de-a binelea.
-Nu inteleg. Cum… ?
-Nu acum. Nu este timp. Trebuie sa vi in L.A.
-Dar...?
-Kyle are probleme si eu am nevoie de ajutorul tau. Barbatul de la capatul cealalt ezita. Nu-i spune lui Ray nimic. Nu e momentul sa afle. Apoi inchise.

[rali2009]

Uraaa Mira is back. Thanks. Mama mama... asta da capitol!! Vanam sa vad cand postezi. Imi era super super dor de un capitol de al tau.
Capitolul este absolut senzatinal. Pe de o parte savurez actiunea si pe de alta parte simt ca se apropie usor, dar sigur, finalul. Nu am vazut greseli de tastare nu am vazut nimic ne la locul lui.
Atat Ray cat si Jesse s-au purtat exemplar in prezenta tatalui lor, chiar daca ambii au multe lucruri sa ii reproseze, cat despre roscovanul nostru nu am cuvinte sa il descriu: intr-o "carcasa" atat de mica si de firava sa incapa atat de multa dragoste, intelepciune, altruism, curaj este de neinchipuit (este absolut fantastic). Nu vad nimic bun la orizont cu Phillipe in peisaj, de fapt numai existenta lui complica lucrurile, ce sa mai zic de actiunile lui.
Per ansamblu capitolul este EXCEPTIONAL.
te pupacesc si astept cu NERABDARE continuarea si mult succes la ce te asteapta kiss kiss

[Sushi]

Ok... Am citit de mai multe ori capitolul pentru a nu rata momentul in care moare Philippe, pentru a doua oara, dar l-am ratat. Nu-mi vine sa cred ca-i asa un gunoi, ahh, il urasc, chiar mi-a parut rau cand a murit. Sunt deacord cu Kyle, mai bine ramanea mort.
Daca Ray se intoarce la el va fi doar vina ta Mira, nu stiu cum vei traii cu constiinta patata. Asa ca ucidel repede pe Philippe si totul va fi bine .
Minunat capitol, trebuia sa incep cu inceputul, dar eu sunt cu susul in jos. Deci, batranul incepe sa regrete, eee mare chestie, tot moare. Jesse s-a purtat prea frumos cu el, eu n-as fi fost atat de intalegatoare.
Astept nextul, desi probabil e aproape de final, sunt foarte curioasa.
Vine deznodamantul, in care masina il loveste pe Philippe si-l trimite la locul lui, sa faca poze ingerilor ( scuze, dar eu tot il vreau mort )
Pupici

[Lexxu]

In primul rand neata. Am asteptat capitolul asta o groaza de timp si a venit. Mmm, a fost mult mai interesant decat m-as fi asteptat. Tatal lui Jesse si Ray e pe moarte, dar macar s-a cait si ii pare rau pentru toate greselile. Ray, bietul, Ray. Acum Kyle a fost rapid de nustiu cine si Philip traieste. Oare cum o sa reactioneze si pe cine o sa aleaga? Il mai iubeste pe Kyle sau... o sa-l primeasca pe Philip cu bratele deschise ca si cum roscovanul nu ar fi existat in viata lui? Interesant si pot sa spun ca m-ai facut foarte curioasa. In mintea mea e un vartej de intrebari. De ce trebuia Philip sa traiasca? Asta sigur o sa-i umbreasca fericirea lui Kyle si, nu o sa-mi placa deloc. Roscovanul nu mai merite sa sufere... a suferit destul! Ma intreb, ce-o sa se intample? Numai tu ma poti lamurii, MiraA! Ma bucur ca ai revenit inapoi si multumesc pentru acest capitol. Astept nextul cu nerabdare! Kissez. Zbyeee

[Rain]

Wow, wow, cum complici lucrurile acum pe final. Un capitol luuung si plin de surprize. Cu ce sa incep? Cu tatal lui Jesse si Ray. Oh, gosh, tipul asta ma sperie si cand e pe patul de moarte. Eu, sincera sa fiu, il vreau mort, chiar daca si-a schimbat caracterul atat de mult in ultima vreme. Nu vreau ca baietii sa sufere si mai ales Olivia ce s-a atasat mult de el, dar il simt ca o piatra si rana adanca in inima, plus ca ma sperie.
Povestea cu Kyle si cu momeala imi da mai multi fiori decat as fi crezut. Sa stii ca te cred in stare sa-i faci ceva lui K. sau lui R. si nu vreau. Chiar imi e frica de planurile tale malefice.
Seth, de asemenea ma sperie, insa ma bucura tare mult sentimentele pe care mi le transmiti prin intermediul acestui fic. Ma cam grabesc si nu pot spune multe, insa si P., omul ce se credea mort, ma infricoseaza.
Acum, pe final, m-am cam atasat de Derick, mi se pare foarte cool tipul. *fall in love*
Darling, astept capitolul urmator si pupici.

[Ai_4ever]

Mii de scuze ca nu am mai comentat, dar nu am prea avut timp (stiu ca e vacanta, dar nu pentru toti). Am citit toate capitolele azi si ieri si sunt extraordinare! Nu sunt in masura sa-ti spun asta, deoarece e ficul tau, dar pe mine m-a intristat ca Philippe e viu… adica eu incepusem sa-i indragesc foarte mult pe Kyle si pe Ray. Anyway, sunt foarte curioasa cum va reactiona Ray la aceasta "fantoma".
Imi pare rau ca povestea se apropie de final, dar nimic nu dureaza la nesfarsit, asa ca asta e.
Astept cu nerabdare urmatorul capitol, asa ca spor la scris!

[MiraA]

***

Stia sa recunoasca o situatie urgenta cand o vedea. De asemenea, stia prea bine cum este definita o problema grava. O problema cu adevarat grava...asa cum era acesta. Jesse se imbraca repede-nici el nu stia exact cu ce- iesi din camera, trantind usa in urma lui si cobori aproape in fuga cele cateva scari ce desparteau primul etaj al casei impozante de partier. Ajuns in living, se uita in jur dezorientat si se intreba daca mai trebuia sa ia ceva, insa, dupa ce facu un scurt inventar mental al tuturor obiectelor cu care venise si il compara cu lista aproape goala a obiectele de care ar putea sa aiba nevoie, isi dadu seama ca nu-i lipseste nimic. Imbracat era, telefonul si portofelul erau prezente la el in buzunar si era aproape sigur ca nu-i lipsea niciun act-nu-si aducea aminte sa le fi scos din portofel cand ajunse acolo, dar, doar ca sa fie sigur, scoase portofelul, il deschise si isi mai controla inca o data pasaportul, buletinul, cardurile si banii. Rasufla usurat cand vazu ca toate sunt acolo. Inchise portofelul si-l baga inapoi in buzuarul de la blugi, apoi se intoarse pe calcaie si se indrepta spre iesire. Insa, lumina lunii nu fusese suficienta ca sa-l ajute sa vada mai mult decat contururile pieselor de mobilier, asa ca Jesse se trezi impiedicandu-se de cel mai mic si cel mai nelalocul lui scaun din toata incaperea. Acesta se rostogoli si produse in zgomot atat de mare incat Jesse putea sa jure ca a trezit si vecinii ce se aflau la mai mult de jumatate de mila departare.
-Cine naiba a pus chestia aia aici? Zise Jesse, aplecandu-se si masandu-si laba piciorului. Fix de asta mai avea nevoie, de o vanataie. Era mai mult ca sigur ca pana la sfarsitul saptamanii, va avea mai mult de o simpla vanataie.
-Una dintre menajere l-a adus dupa ce v-ati dus voi sa va culcati. Lui Maddy ii place scaunul ala, Dumnezeu stie de ce, se auzi o voce usor amuzata din spatele sau. Jesse tresari si se intoarse. Tatal sau statea in penumbra intr-unul dintre fotolii, fuma o tigara si bea ceva dintr-o sticluta metalica.
-Nu cred ca alea iti fac bine. Jesse uita pe moment de nelinisti si de frustrare si se apropie de tatal sau. Ii lua tigara si o stinse, apoi sticla si o duse la nas mirosind lichidul. Clipi cand simit mirosul intepator al alcoolului si ofta.
-In momentul asta nici rau nu-mi fac. Barbatul ii facu semn cu capul. I-a si tu o gura. Pari sa ai nevoie.
Jesse se conforma, chiar daca nu era adeptul unor bauturi atat de tari. Dupa o singura inghititura, simti ca gatlejul ii ia foc, insa imediat simti cum acel foc se transforma intr-o caldura placuta, care i se propaga in stomac, apoi in membre. Fara sa vrea zambi, simtindu-se dintr-o data mult mai relaxat de cat fusese in ultimile zile.
-Ti-am spus ca o sa te ajute.
-Merci. Jesse dori sa-i dea sticla inapoi, insa barbatul dadu din cap.
-Pastreaz-o. Pari sa ai mai multa nevoie de ea decat mine.
-Multumesc. Jesse tacu un moment nestiind ce sa mai zica. Trebuia sa plece, altfel nu va mai avea cu ce ajunga in L.A., insa vroia sa mai ramana macar cateva clipe. Niciodata nu stiuse cum sa-si ia ramas bun de la cineva.
-Fugi. Daca te grabesti asa, insemna ca ai un avion de prins.
-Tata, eu...incepu Jesse ezitand, eu...
-Ai grija, fiule. Nu stiu de ce, dar necazurile se tin scai de tine. Doar…ai grija.
Da, nu aveau nevoie de cuvinte de adio. Niciunul dintre ei nu erau genul care sa reuseasca sa-si ia la revedere. Nu trebuiau sa se prefaca, sa-si zambeasca si sa promita ca se vor revedea in curand. Nu trebuiau sa minta. Amandoi stiau ca asta urma sa fie ultima lor conversatie.
Cei doi barbati se privira in ochi si isi zambira. Nu erau zambete vagi, nici umbrite de melancoile, dar nici pline de bucurie. Erau zambetele unor oameni ce erau obisnuiti sa priveasca adevarul in fata si sa-l accepte.
-Asa voi face, zise Jesse, inchizand sticla si punand-o in buzunarul interior al gecii subtiri, apoi se intoarse si iesi din casa. Ajuns in strada opri primul taxi pe care il gasi si pleca spre aeroport. Pe tot parcursul drumului isi verifica ceasul si telefonul ca sa se asigure, pe de-o parte ca va ajunge la timp, iar pe partea cealalta, daca a primit sau nu vreun mesaj important. A ajuns la aeroport in ultimul moment, insa a reusit sa se imbarce fara nicio problema si, in mai putin de 5 ore, multumita curselor Concordia, se trezi asteptand pe aeroportul din L.A. Locul era la fel de aglomerat ca de obicei, asa ca se multumi sa se sprijini de unul dintre peretii de sticla si sa priveasca multimea de oameni ce trecea prin controale, sperand ca va vedea pe cineva care sa-i atraga atentia. Era mai mult ca sigur ca Philippe va fi cel ce il va intampina. Ar fi fost mult prea nechibzuit din partea lui, insa spera ca nu va avea de-a face cu un complet necunoscut. Din experientele sale anterioare stia ca cei din IBA erau foarte suspiciosi, iar el nu avea nici timpul, nici rabdare de a o lua de la capat cu intrebarile puse sub forma unui interogatoriu, de privirile arogante sau de controalele ferme de care nu scapase niciodata pana atunci.
Isi trecu frustrat mana prin par. Ura sa fie in nestiinta de cauza. Ce naiba se intampla acolo? Ce naiba facuse Philippe? De ce ii lasase sa creada ca e mort ? Si ce legatura avea Kyle cu toate astea ?
-Rosson…
Jesse tresari si injura in gand. Trebuia sa fie mai atent. De ce avea impresia ca toata lumea il ia pe nepregatite in ultima vreme? Ah, da! Pentru ca era adevarat! Se intoarse si aproape se lovi de barbatul ce il privea incruntat. Jesse ofta. Mda, trebuia sa se astepte la asta. Singurul din nenorocita aia de agentie care nu avea pic de incredere in el. Si cand se asteptase ca ziua aceea sa nu se mai inrautateasca!
-Gabriel, zise Jesse in semn de salut.
-Sa mergem, esti asteptat.
Jesse se conforma si il urma fara sa mai zica nimic. Nu-l cunostea pe Gabriel foarte bine. Nu-l vazuse decat o data in urma cu cativa ani cand unul dintre reportajele lui se incrucisase cu una dintre misiunile IBA-ului, insa acele cateva ore petrecute impreuna fusesera indeajuns ca sa-si dea seama ca barbatul din fata sa nu era un tip foarte sociabil sau placut...sau empatic. Gabriel era un soldat. Nimic mai mult, nimic mai putin. Respecta ordinele fara sa puna intrebari, fara mustrari de constiinta, fara prea multe complicatii.
Iesira de pe aeroport. In fata ii astepta o dubita. Gabriel deschise usa si astepta ca Jesse sa urce. Imediat ce se gasira amandoi inauntru, usile se inchisera si dubita se puse in miscare.
-Ai de gand sa-mi spui ce mama naibii se intampla? Jesse nu incerca sa-si ascunda frustrarea din voce, nici nelinistea. Nu vroia sa fie dragut. Nu vroia decat raspunsuri.
Gabriel ii puse in brate un dosar.
-Tot ce vrei sa sti e acolo, asa ca nu pune intrebari inutile.
Jesse se incrunta. Nu raspunse provocarii, chiar daca ar fi vrut sa o faca. Deschise dosarul si incepu sa citeasca.
Cand termina isi ridica ochii din foi. Privirea lui se incrucisa cu cea a lui Gabriel si Jesse putu sa vada, dincolo de aroganta si de hotarare si ingrijorare. Nu era de acord cu ceea ce facuse Philippe, dar acum intelegea...la fel de bine cum intelege ca daca nu actionau cu atentie, asta urma sa fie sfarsitul lor, a tuturor.
-Bine. Am de gand sa fac ce-mi cereti. Insa, dupa ce eu fac ceea ce vreti voi sa fac, vreau sa aveti grija de Kyle. Il vreau in siguranta. Ray a pierdut deja prea mult din cauza IBA-ului.
Gabriel ii sustinu privirea, dar tacu. Jesse lua asta ca un accept. Dori sa mai zica ceva, insa dubita se opri si usile se deschisera din exterior. Jesse clipi din cauza luminii de afara, insa imediat ce ochii i se obisnuira cu ea, putu sa-l vada.
Statea nonsalant langa masina cu un zambet pe chip, care nu prea se potrivea cu privirea scrutatoare, mult mai aspra decat si-o aminte Jesse.
Jesse se dadu jos primul. Gabriel il urma, insa se indeparta de ei, mergand in fata sa discute cu soferul. Jesse si Phillipe se privira tacuti pret de cateva momente, pana cand, intr-un final, barbatul din urma se hotari sa sparga tacerea.
-A trecut ceva timp...
Insa nu apuca sa termine ce avea de zis, cand pumnul lui Jesse facu contact cu falca lui. Se dadu in spate cu cativa pasi, incercand sa-si recapete echilibrul. Scuipa sangele ce i se adunase in gura din cauza buzei ce ii crapa si zambi.
-Okay, cred ca meritam asta...
-Ai merita mai mult decat atat, dar acum nu avem timp. Jesse ii intinse mana. Philiipe o apuca fara sa ezite si i-o stranse.
-Nu-mi voi cere scuze pentru ce s-a intamplat.
-Nu mie trebuie sa-mi ceri scuze si sincer, nici nu ma astept sa o faci. Nu e genul tau. Dar vom discuta despre asta mai tarziu. Acum avem lucruri mai importante de facut.
Philippe il aproba si ii facu semn sa-l urmeze in cladirea modesta de peste drum. Gabriel cerceta cu privirea imprejurarile, asigurandu-se ca nimeni nui urmarea, apoi ii urma pe cei doi barbati ce disparura dincolo de usile cladirii...

*
Kyle se trezi din cauza urletelor. Incerca sa-si deschida ochii, insa aproape imediat durerea surda ii exploda din nou in ceafa. Ii inchise la loc si trase adanc aer in piept, insa nu reusi sa-si inabuse un geamat sonor. Urletele incetara. Kyle nu fusese nevoit sa-si deschida ochii pentru a-i vedea. Le auzea pasii apropiindu-se. Inghiti in sec si incerca sa stea nemiscat. Inima ii batea atat de tare in piept incat credea ca si ei o pot auzi. Simtea ca il trece naduseala. Ii era frica. La dracu! Ii era cu adevarat frica.
-Se pare ca-si revine, auzi vocea unui dintre ei. Nu era foarte de parte. Suna-l pe sefu’ si intreaba-l ce facem cu el.
-Cum adica ce facem cu el?! Se auzi o a doua vocea, mai nervoasa decat prima. Trebuie sa ne zica ce naiba a facut cu informatiile alea. Nu erau la el! Daca nu punem mana pe ele, o sa ajunge noi mancare pentru pesti.
-Daca a reusit sa le dea altcuiva, va trebui sa aflam cui. Informatiile alea nu pot circula. Sefu’ a zis sa facem tot ce este necesar, apoi sa scapam de dovezi. Indiferent cum...
In ciuda caldurii sufocante, Kyle simti ca-i ingheata sangele in vene. Indiferent cum nu suna prea bine. De fapt, nu suna bine deloc, cel putin pentru el. Macar informatiile erau in siguranta. Vor ajunge la Ray. Stia asta. Probabil posta nu fusese o varianta prea inspirata, dar era singura pe care putuse conta. Cd-ul va ajunge la Ray, iar barbatul va afla totul: despre Philippe, despre IBA, planurile lui Duncan si oamenii cu care acesta s-a incurcat. Si pentru ca informatiile fusesera transmise prin posta, cazul va fi considerat federal si FBI-ul se va implica. Ei vor avea grija ca Ray sa fie in siguranta. Daca va fi nevoie, il vor proteja. Trebuia sa creada asta, daca vroia sa-si pastreze sanatatea mintala intacta.
Incerca din nou sa stea nemiscat, insa un nou junghi in ceafa il facu sa geama. Barbatii il auzira si pe acesta. Incetara discutiile. Kyle mai incerca o data sa-si deschida ochii. Aproape reusi cand simti lovitura din stomac. Icni si incepu sa tuseasca. Incerca sa se miste, sa se ridice de jos, insa abia atunci isi dadu seama ca are mainile legate. Aia explica de ce nu si le simtea. Cine stie cat statuse in pozitia aia.
-‘Neata, pustiule! Ne gandeam ca nu te vei mai trezi, zise unul dintre barbati, in timp ce se lasa pe vine langa el. Il prinse de par si ii ridica capul in asa fel incat privirile lor se incrucisara. Barbatul ii zambi, insa Kyle ramase impasibil.
-Vrem sa stim ce ai facut cu informatiile pe care le-ai gasit, zise barbatul numarul doi.
Kyle nu-i raspunse. Continua sa-l priveasca pe cel ce ii tragea capul in jos.
-Chiar nu vrei sa zici nimic? Ar fi pacat sa-ti stricam fata ta asta frumoasa de fetita.
Kyle il scuipa.
-Du-te dracu’! ii zise pe un ton marait si se incrunta. Habar n-am despre ce informatii vorbesti ! Mi-ai dat in cap si m-ai luat de pe strada. De unde naiba vrei sa stiu ce ceva?! Urla Kyle cu ultima farama de curaj pe care o mai avea in el, ignorandu-si instinctul de autoconservare care ii spunea sa marturiseasca totul si sa spere ca il vor lasa sa plece. Insa el stia adevarul. NU il vor lasa sa plece. Indiferent daca le va zice ceva sau nu. Si lasand asta la o parte, nimeni nu stia ca lipseste. Nimeni nu-l va cauta. Nu avea rost sa spere. Trebuia doar sa reziste pana cand Cd-ul ala va ajunge la Ray. Si exact asta avea de gand sa faca.
Barbatul ii dadu drumul, doar pentru a-l lovi cu pumnul peste fata. Kyle cazu pe podea cu fata in jos, insa nu apuca sa-si traga rasuflarea cand simti o noua lovitura, de acesta data in coaste. Isi incovoie trupul, dar cu mainile legate la spate nu avea prea multe posibilitati de miscare. Unul dintre barbati il lovi de cateva ori peste fata, in timp ce celalalt continua sa-l loveasca cu picioarul in stomac, pana cand Kyle simti ca i se intuneca privirea. Insa atunci barbatii se oprira. Unul dintre ei il prinde de gulerul tricoului si il ridica de pe jos.
-Ti-a ajuns? Sau mai vrei?
-Ma gandeam ca puteti...mai mult. Vocea lui Kyle nu era mai mult decat o soapta. Unul dintre ochi incepuse deja sa se umfle, pielea din jurul sau incepand sa prinda o nuanta rosiatica. Kyle incerca sa traga aer in piept, dar simtea ca intreag sa cutie toracica ii luase foc. Inghiti in sec si incerca sa zambeasca, insa barbatul i-o lua inainte si il tranti cu spatele de cel mai apropiat perete.
Kyle expira tot aerul din plamani, apoi se ineca. Barbatul ii dadu drumul, lasandu-i trupul sa alunece usor de-a lungul peretelui, pana cand se izbi de podeau rece si plina de praf.
-Lasa-l un pic sa-si revina. Nu are rost sa bati o persoana inconstienta.
Asta fusese ultimul lucru pe care Kyle il auzi inainte ca intunericul sa-l revendice.

*

Intins pe burta si cu binlocul la ochi, Jesse incerca sa evalueze situatia, intrebandu-se pentru a mia oara cum de ajunsese din nou sa faca ceea ce facea. Renuntase la viata asta sau, cel putin, credea ca o facuse. Se pare, insa ca unii nu erau de aceeasi parare.
-Vad trei paznici, zise incet in microfonul pe care il avea agatat de haina. Inarmati, aduga imediat.
-Inregistrat. Inainteaza cu grija, Alfa1.
-Inregistrat, baza.
Jesse isi plimba privirea de la cei trei barbati ce patrulau discret in jurul cladirii, la usile mari ce erau inchise si apoi la geamurile laterale. Potrivit planului pe care il citise mai devreme, undeva in spate se afla o alta usa, folosita de obicei pentru aprovizionarea consumabilelor. Pe acolo ar fi putut sa intre, fara sa fie detectat.
-Jesse...
Vocea lui Philippe se auzea clar in casti. Parea putin ingrijorata, ceea ce nu era de mirare, avand in vedere ce vroiau sa faca.
-Ce e? Sunt ocupat.
-Avem un agent la sud-sud-est de tine, pe cel mai inalt acoperis. Ii va elimina pe cei trei, dar imediat ce vei fi inauntru, va trebui sa te descurci singur. Agentul de va retrage. Dupa ce agiti apele, eu si Gabriel ne vom ocupa de restul.
-Chiar crezi ca va fi atat de simplu? Jesse lasa binoculul de o parte si se ridica, inaintand cu grija de-a lungul acoperisului plat al cladirii pe care se afla in asa fel incat sa nu fie vazut.
-Daca ar fi fost simplu, eu nuas fi murit acum 6 luni. Ai grija.
-Tot timpul.
Philippe tacu. Jesse cobora de pe acoperis folosindu-se de un set de scari care, banuia el, fusesera puse acolo pentru personalul auxiliar. Imediat ce ajunse jos, dadu coltul cladirii si astepta semnaulul lui Philippe.
-Stai, stai, inca nu, se auzi vocea incordata a acestuia in casti. Jesse trase adanc aer in piept si astepta. Trebuia sa aiba incredere in Philippe. Facusera o treaba destul de buna, urmarindu-i pe cei care il rapisera pe Kyle. Trebuia sa aiba incredere ca il vor si scoate de acolo in viata.
-Acum! Ai liber, Alfa1. Porneste.
Jesse nu mai statu pe ganduri. Alerga de-a lungul cladirii, apoi se opri o clipa pentru a se asigura ca nu mai e nimeni prin preajma, dupa care strabatu distanta de 100 de metrii ce despartea cladirea pe care statuse el de depozitul unde stia ca il tineau pe Kyle. Trecu prin dreptul primului paznic, a carui corp era intins pe jos intr-o balta de sange. Nu il privi. Nu avea nevoie sa vada asta. Vazuse prea multe imagini de genul acela pe vremea cand era reporter. Isi lipi trupul de perete, continuand sa inainteze. Cand ajunse in dreptul usii, incerca sa o deschida. Era inchisa. Se astepta la asta. Scoase doua ustensile mici din buzunar si le baga in yala ruginita. Le misca cu grija pana cand auzi un click.
-Alfa1 intra inauntru, spoti in microfon.
-Receptionat. Bafta Alfa1.
Jesse deschise usa si intra. Inauntru era intuneric, dar nici nu era de mirare avand in vedere ca si putinele geamuri existente, erau vopsite. Inainta cu grija si se ascunde dupa niste cutii de lemn. Asculta. De undeva din fata se auzeau niste voci. Potrivit informatiile pe care le primise de la Philippe, inauntru trebuiau sa fie doi barbati inafara de Kyle.
-Inca nu spune nimic !
Vocea parea nervoasa. Aproape urla. Jesse mai inainta cativa pasi, avand grija sa nu se impiedice sau sa darame ceva.
-Incep sa cred ca nu stie nimic, se auzi aceeasi voce. Daca stia, ne spune pana acum. O pauza.
Jesse ghici ca vorbeste la telefon. Probabil cu cel ce daduse ordin ca Kyle sa fie prins. Asculta in continuare.
-Facem asta de aproape o zi. Sefu’ iti zic eu, nu stie nimic ! In plus, in curand nu va mai fi in stare sa vorbeasca nici sa vrea. Barbatul incepu sa rada.
Jesse isi simti trupul incordandu-se. Asta nu era prea bine. Se uita in jur. Kyle trebuia sa fie unde pe acolo. Schitele cladirii aratau ca exista doua incaperi mai mici, inafara de incaperea de depozitare propriu-zisa. Daca barbatii erau acolo, Kyle trebuia sa fie in camera ce se afla in cealalta parte a depozitului.
Jesse se intoarse spre drepta si continua sa mearga incet pe langa cutii pana cand ochii i se obisnuira cu intunericul si deveni capabil sa distinga lucrurile din jurul sau. Cand ajunse in locul unde banuia ca trebuie sa existe o incapere isi dadu seama ca acesta nu era despartita de restul depozitului printr-o usa. Intra inauntru. Camera era goala. Isi plimba privirea de-a lungul peretilor, pana cand vazu trupul mic si incovoiat ce se asemana cu o papusa din carpe rupta. Alerga spre el si se lasa in genunchi. Ii atinse umarul si il scutura.
-Kyle! Kyle!
Baiatul nu-i raspunse. Capul ce i se rezema de piept ii cazu intr-o parte. Jesse incepu sa injure. Fata lui Kyle era umflata si plina de sange. Barbatii nu glumisera deloc. Avand in vedere stricaciunile, Jesse se indoia ca baiatul mai era in stare sa vorbeasca. Dar macar respira, chiar daca o facea cu greutate. Jesse isi plimba mana pe costele lui, simtind oaselele ce incepura sa trosneasca. Nu, nu era bine deloc. Avea cel putin doua coste rupte. Dar el nu era doctor, asa ca nu putea sa fie sigur. Incerca inca o data sa-l trezeasca.
De acesta data Kyle tresari. Isi deschise ochiul ce nu il avea atat de umflat si il privi speriat pe Jesse.
-Nu...nu mai vreau...vocea i se franse aproape imediat.
-Shhh! Nu iti fac nimic. Vreau doar sa te scot de aici.
-Jesse ?
In ciuda situatie, Jesse zambi. Nu se asteptase sa-l recunoasca. Nu, avand in vedere starea in care se afla, dar se pare ca pustiul era mai rezistent decat crezuse.
-Poti sa mergi?
-Nu...nu stiu.
Jesse il prinse de dupa umeri si incerca sa-l ridice. Kyle isi lasa greutatea pe el. Isi stranse dintii, incercand sa nu urle de durere. Macar nu mai avea mainile legate, medita el, in timp ce Jesse incerca sa-l puna pe picioare. Nu-si amintea cand il dezlegasera, dar nici nu-i pasa. Nu vroia decat sa iasa de acolo.
Jesse ii trecu una dintre maini pe dupa umerii lui si incepu sa mearga. Kyle incerca sa-l urmeze, insa picioarele ii cedara si aproape cazu. Jesse insa reusi sa-l prinda la timp.
-Imi pare rau...nu cred...
-Mai, mai uite ce avem aici.
Privirile lui Jesse si a lui Kyle zburara spre locul de unde se auzi vocea. Un tremur involuntar strabatu corpul lui Kyle cand il vazu pe barbatul care incercase sa scoate informatii de la el.
-Nu asteptam musafiri.
-Stai linistit. Nu aveam de cand sa ramane la cina, raspunse Jesse pe un ton hotarat. Defapt, noi tocmai plecam. Jesse il dadu drumul lui Kyle. Acesta il prinse speriat de brat.
-Nu...prea puternic. Pleaca de aici!
Jesse ii zambi.
-Ar trebui sa-l asculti pe pusti. Stie ce zice.
Barbatul se arunca spre Jesse cu pumnii ridicati, insa acesta se feri, dandu-se intr-o parte. Barbatul se izbi de perete, apoi se intoarse , insa Jesse fu mai rapid si ii aplica o lovitura scurta peste falca si o a doua in stomac. Barbatul cazu in genunchi, tusind. Jesse profita de ocazie si il lovi in coste cu piciorul, facandu-l pe barbat sa cada la pamant.
-Nu e prea placut cand esti tu cel ce primeste bataie, nu-i asa ?
Barbatul isi ridica capul. Buzele i se miscara, dar inainte ca orice cuvant sa se faca auzit, ochii i se marira, apoi se inchisera instantaneu. Jesse isi ridica privirea spre Kyle, ce statea inca cu bucata de scandura de pe care se scurgea un firisor subtire de sange in mana.
-Buna lovitura.
-O merita, ii raspunse Kyle si incerca sa zambeasca. Arunca scandura in laturi. Jesse dori sa-l apuce de brat, insa auzi alti pasi in spatele sau.
-La dracu! Nu avem nevoie de asta !
Barbatul numarul doi aparu aproape imediat, insa, spre deosebire de primul, acesta avea un pistol si parea capabil sa-l foloseasca. Jesse injura printre dinti. Barbatul arunca o singura privire spre colegul sau ce era prabusit la pamant si trase piedica pistolului.
-Nu veti scap vii de aici.
Jesse stia ca nu are incotro. Intr-o fractiune desecunda se repezi spre el. Ii prinse mana in care avea pistolul i-o suci. Barbatul, luat prin surprindere, urla de durere. Scapa pistolul din mana, care aluneca pe podea. Barbatul il lovi pe Jesse peste fata, insa fu la randul sau lovit. Cei doi de impiedicara in propriile lor picioare si cazura unul peste altul pe podeaua plina de praf. Jesse reusi sa-l prinda pe barbat de camasa si il tranti cu putere de podea sperand ca isi va pierde cunostiinta. Insa nu avusese noroc. Barbatul ii desclesta mainile si il impinse de pe el. Jesse cazu pe spate. Nu reusi sa se fereasca la timp de lovitura pe care o primi in piept, insa se rostogoli inainte ca piciorul agresorului sa faca contact cu stomacul sau.
Kyle vazu pistolul. Se intinse dupa el, injurand muschii ce nu vroiau sa-i asculte comenziile. Praful de pe jos se ridica in aer. Incepu sa tuseasca. Respirat se transforma intr-o adevarata corvoada. Inca un pic si urma sa-l prinda. Insa, cand mana lui se afla la doar cativa centimetrii de pistol, simti cum cineva il trage de picior. Isi intoarse privirea speriat. Barbatul pe care il lovise cu scandura era constient. Ii smuci piciorul. Kyle urla, insa continua sa se lupte. Trebuia sa ajunga la pistol! Trebuia!
-Sa te ia naiba de pusti ! Barbatul il prinse de haine si il arunca de perete. Kyle ignora durerea si incerca sa se ridice, insa nu o facu la timp. Barbatul lua pistolul. Kyle privi speriat cum il indreapta spre Jesse, ce inca era ocupat cu celalalt barbat.
-JESSE! Jesse se intoarse in acelasi timp in care pistolul de descarca. Pentru un moment privirea lui se incrucisa cu cea a lui Kyle, inainte ca trupul sau sa cada nemiscat la pamant.
-NU! JESSE!
Barbatul cu care se luptase Jesse isi trase sufletul si incepu sa rada.
-Era timpul sa faci ceva. Se apleca si privi trupul cazut. Bine tintit. Drept in inima.
Barbatul ce avea pistolul scuipa intr-o parte dezgustat.
-Scapa de el. Eu il sun pe sefu’ sa vad ce fac cu astalalt. Isi intoarse privirea aspra spre Kyle, ce inca nu-si luase ochii de la trupul lui Jesse.
-L-ai omorat...
-Si daca nu te comporti cum trebuie, tu vei urma...zise, inainte de a iesi din incapere.

*

Blake se arunca obosit in scaunul sau de la birou. Nu vroia decat sa ajunga acasa si sa doarma. Isi verifica telefonul, insa cand vazu ca nu are niciun mesaj de la Jesse il arunca inapoi pe birou. Se intreba daca totul a mers bine intre el si tatal lui si spera ca Jesse se va intoarce repede acasa. Se uita la ceas. Mai avea jumatate de ora pana sa iasa din tura. Nu mai avea niciun pacient si nicio vizita de facut, asa ca putea sa petreaca restul timpului in birou. Lua telecomanda si aprinse televizorul pe care il puse acolo in urmacu cateva zile, la insistentele colegului sau Daniel. Trecu de la un program la altul pana cand un reportaj ii atrase atentia. Nu era ora stirilor inca, insa reporterii ziceau ca stirea este una de maxima importanta. Dadu sonorul mai tare si asculta.

Astazi, in jurul orelor 3 dimineata, in urma unui apel anonim, politia a descoperit la docul 5 trupul nesufletit a unui tanar ce pare a fi fost impuscat in piept. Identitate lui nu a fost inca confirmata, insa, pe baza infromatiilor primite de la apelantul anonim, politia crede ca tanarul este nimeni altul decat Jesse Rosson, fost reporter pentru BBC si actual director executiv al Grupului Newcrest. Surse din politie nu confirma, nici infirma nimic, insa...

Blake scapa telecomanda din mana si privi inmarmurit cum niste oameni in uniforme transportau trupul inchis intr-un sac de plastic spre ambulanta...
Nu, asta nu putea sa se intample! Ala nu avea cum sa fie Jesse! Nu-i asa?
Blake forma numarul lui Ray. Telefonul nu suna nici macar o data, pana cand acesta sa raspunda.
-Ray...
-Vad. Ma uit, zise acesta fara nicio alta introducere. Jesse nu e aici.
-Atunci...?
-Nu stiu...Dumnezeule, Blake. Chiar, nu stiu.

[Sushi]

Incep cu salutul: La naiba!
Bun isi i-a adio de la tatal sau stiind amandoi ca e ultima lor discutie, dar ai gresit mortul, intre un batran si un tanar, batranul o mierleste.
Bataia draguta, mie imi place bataia, dar sfarsitul incaierarii a fost oribil. De ce? Cu ce a gresit Jesse? Bine, cu multe, dar totusi era preferatul meu
Gata, oficial Philippe e cel mai mare dusman al meu, putea sa faca ceva, din vina lui a murit Jesse, iar Kyle ar putea avea aceiasi soarta.
Saracul Blake, bine ca e la spital, daca-i cedeaza inima are sanse sa mai traiasca. De parca ar mai conta, Blake fara Jesse e ca un cantec fara refren, adica incomplet.
Astept nextul, desi sunt cam speriata.