[Terminat] "Good Boys Never Die" [naruto][+18]

[Sho-Yo]

Buna, Mai lav,

Ma bucur ca ai adus continuarea mult asteptata de mine. Pot spune despre acest capitol ca a fost putin trist[ dupa parerea mea, deoarece Naruto(baka) nu`i spune hinatei ce simte] dar si romantic[ visul acela si cum stateau ei doi....] Descrierea nu a lipsit, dragutzsicca, actiunea nu o fost grabita, dialogul nmu seexces dar cateva minore probleme cu greselile de tastatura. In rest e o.k si inca ceva...Merci ca m`ai anuntat + deabia astept continuarea( e bonus asta ;) ).

[hiimera]

Hey !! Se pare că vin cu nextul mai repede de data aceasta.
Scorpiuţa mea eşti aşa o scumpă. Fiindcă mi-ai enumerat toate greşelile. Îţi rămân datoare, aşa că să te aştepţi la ceva din partea mea, te asigur eu. *tighthug*
ŞI restul, mersii foarte mult. Mă bucur că-mi citiţi ficul şi că vă place cum scriu şi ideeile pe care le creionez.
Greşelile doresc şi eu să le ameliorez. Nu le suport.. şi chiar mă enervează. Dar am să încerc să le reduc considerabil. Oricum în timp am să fac asta. Şi fac primul pas de acum.
Ce pot să spun, sper să vă placă acest capitol. Hinata trece printr-o mică comfuzie nebună.. dar citiţi dacă vreţi să aflaţi mai multe. *giggle*

Capitolul IV
~ Hinata ~

Cum să-l fi înţeles. Mă deruta de fiecare dată cu comportamentul lui... Dar părea chiar dulce când se îmbârliga în orice încurcătură. Da, acesta era el... nu îmi doresc nimic altceva.
Seara începuse destul de binişor să spunem, însă comportamentul lui Kenji mă cam îngrijora. În ultima vreme a devenit ceva mai nestăpânit. Doar prin priviri el îmi trasmitea un fior ce îmi făcea pielea de găină. Mă zgribuleam toată, ca şi cum eram învelită de un aer rece, de la pol.
Ochii lui parcă erau înlocuiţi cu a unei vipere, mintea destul de ageră şi se prindea prea repede de anumite lucruri. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu el, dar nu mă mai simt aşa de comfortabil în prezenţa lui.
Privirea îmi alunecă leneşă asupra nisipului ce prindea o noanţă aşa de argintie, rareori îl mai priveam pe blond cum admira şi el la rândul lui natura înconjurătoare şi de multe ori încerca să aducă vorba de câte ceva anume. Totuşi, stând aşa cu el, singuri, trebuia să interacţionăm cumva şi singura obţiune era să purtăm mici comversaţi, simple sau compuse.
Cerul brăzdat de felinare minuscule văzute de la o distanţă de ani lumină, mă încântau treptat şi zâmbetul şi-a făcut apariţia pe chipul meu alb. Un peisaj izbitor, plăcut, ce-mi bucura inima intoxicată de tot felul de rele.
Încet mi-am plecat capul pe genunchi şi pleoapele mi se simţeau grele, iar eu nu mai aveam forţa necesară ca să le deschid îndeajuns ca să-l văd pe Naruto, care din când în când mă urmărea cu coada ochilui. Zâmbea, iar eu mai strecuram ştrengăreşte un zâmbet pe care îl afişam sfioasă dar cu curaj.
Acum parcă trăiam un vis uitat sau neîmplinit...
- Rămâi cu mine ? am întrebat eu în şoaptă deja furată de somnul ce-mi colinda trupul.
- Da !
A fost direct şi la obiect, nu a pierdut timp ca să se mai gândească. A răspuns fără să ezite sau să facă o mişcare. Cât de galant.
- Mersi ! Am murmurat eu printre buzele mele întredeschise şi apoi am început să visez.

Ceva a început să-mi brueze somnul şi spaţiul întunecat. Eu încă fiind adormită, am încercat să ignor acel sunet ce-mi provoca trezirea din visare. Dar a devenit şi mai insistent aşa că altă cale nu am avut decât să mă scol în fund buimacă şi să spun un simplu „Ce ?” destul de bosumflat.
O mână s-a aşezat blând pe obrazul meu cald şi roşiatic. Era rece. Am tresărit puţin şi am privit în direcţia ei. Kenji, el era cel care a cutezat să mă trezească la ora.. asta.
- Cât este ceasul ? Întreb eu începând să-mi frec ochii aproape închişi. Fiindcă tentaţia ispititoare de a mă arunca cu spatele pe puful din pat, mă provoca la extrem. Însă încercând să rezist l-am auzit pe acesta cum mi-a ordonat să mă ridic în picioare.
- Ce ! Da.. Nu, nu vreau, spune-mi aici. Şi l-am tras de cămaşa albă, iar el pierdându-şi echilibrul a căzut lângă mine.
A profitat de momentul acesta oportun şi mi-a prins câteva şuviţe de la spate, trăgându-mă aproape de chipul lui. Ca după să-şi preseze buzele peste ale mele, într-un sărut ceva mai lung.
Eu însă chiar nu aveam chef de asemenea chesti la ora aceasta târzie. Nici măcar un faşcicul de lumină nu intra prin perdelele transparente din camera mea. Ce naiba dorea de la mine ?
- Trebuie să plec ! A spus el şi s-a ridicat de pe pat, aranjându-şi cămaşa acum uşor şifonată din cauza mea. Eu am sărit destul de curioasă spre el. Picioarele îmi stăteau neclintite din poziţia de drepţi, aşa că acum eu îmi apropiasem chipul de al lui. Încercând să primesc un răspuns, care era defapt motivul plecării lui bruşte ?
- Unde ?
- Pui cam multe întrebări.
- Eşti iubitul meu Kenji, cum să nu te întreb unde pleci... Până acum nu prea am făcut-o fiindcă nu-mi păsa...
- Normal că nu, imediat ce acel Naruto a apărut în peisaj ai fost orbită de frumuseţea lui radiantă.
Cât de prost era, cum să mă dau la altcineva când îl aveam pe el aproape de mine. Dar ce era cu această subită schimbare de comportament ? Acum nici pe el nu îl mai înţeleg...
Mi-a întors spatele. Avea la uşa un bagaj mare.. deci se părea că avea să plece un timp destul de mare.
Într-un fel simţeam dezamăgire, iar celălalt sentiment era de uşurare. Oare de ce ? Acum ce se petrece şi cu inima mea, nărăvaşe devenită din senin.
L-am urmat rapid până afară la poartă, acolo se afla o maşină cu două locuri în spate şi se părea că doi tipi se aflau în ea. Păreau bizari şi mă puneau pe gânduri.. dar chiar nu-mi mai păsa cu cine umbla.
Încrederea şi dragostea dintre noi era un lucru vital şi un motiv puternic, ce mă determina să cred în el cu adevărat. Nu-mi făceam griji.
Totuşi nu am stat nici eu cu mâinile în sân şi să nu mişc un deget sau să-i nu-i urez noroc sau drum bun.
El a schiţat un rânjet destul de straniu şi mi-a promis că ne vom întâlni cât de curând posibil. Şi cu asta discuţia dintre noi s-a încheiat... Eu însă mi-am pus talpa după cealălaltă şi cu o mână sprijinită de talie, am început să-mi masez fruntea cu palma de la mâna liberă şi aşa mi-am închis ochii analizând situaţia creată şi necazul în care tocmai mă scufundam prea mult de tot.
Ne mai urmărind ceea ce se petrece în jurul meu, am vrut să-i mai spun ceva legat de faptul că dacă am greşit cu ceva faţă de el nu am făcut-o intenţionat sau chestii din acestea... Of...
- Kenji ... Ah bine că ai plecat acum. Ironia mea stupidă nu mă ajuta şi nervi pe care tocmai mi formasem, mă înebuneau treptat. Credeam că avea să-mi explodeze capul şi din răsputeri am încercat să nu fac vreo figură stupidă de tic nervos pe care îl căpătam atunci când mă cutremura ceva enervant.
Şi tot nu înţeleg, de ce a plecat aşa de repede şi unde mai exact, ce lucruri are el de rezolvat ?
- La dracu` mai bine de atât nu se putea. Ce urmează să se întâmple... Ca Naruto să vină la mine şi să mă ceară de nevastă ? Asta oare Doamne ?! Ah, ar fi prea stupid... poate haios dar măcar el să spun că m-ar aprecia...
Nervi, nervi, nervi, doar ăştea îmi mai circulau prin sinapsele mele umflate de la prea multe informaţii false şi gânduri ridicole. Ce prindeau culori spontane în imaginaţia mea bogată.
- Ah, la naiba ! Am oftat eu zgomotos, în timp ce degetele mele au parcurs bretonul în sus, dându-l peste cap. Ce... Ce naiba s-a întâmplat aici ? Am constatat că sunt proastă şi că nu ştiu să mă comport cu oameni care mă iubesc cu adevărat sau cel puţin care au frânturi de speranţe cu mine.
Prea multe întrebări se învârteau în capul meu şi la nici una nu găseam un răspuns maxim lucid... Iar mişcările mele circulare provocau pământul să se surupe sub mine.
Mi-am propus să întru în casă, mergând gânditor pe aleia prăfuită de nisip şi pământ, am mai înjurat de câteva ori şi am lovit tomberonul din metal din faţă.
Nu mai ştiu ce naiba am să fac fără el. O să de-a semn de viaţă, are să mă mai sune, mă va mai iubi în acele zile în care eu nu am să mai îi fiu alături aşa cum am făcut mereu ?
Ah, Doamne... Mă enervez şi mai rău, iar totul se învârte în jurul meu. Beau un pahar cu apă rece, scoasă recent, acum în clipa asta din frigider. Şi stau pe scaun la masă abătută de parcă sfinte, îţi dai seama... am rămas văduvă, sau cum ? Cât de stupid.
Plâng ? Nu... dar aş avea nevoie de câteva lacrimi, chiar dacă ar fi false, să-mi curgă pe obraji mei rumeni. Şi să suspin ca o nebună incurabilă, să simt cum singurătatea mă cuprinde acut şi mă strânge de gât. De ce nu reacţionez într-un anume fel, aşa cum fac toate iubitele ? Nu mă strofoc, doar îmi înşirui întrebările cu cretă albă pe un spaţiu negru şi gol.. fără pic de lumină sau culoare. Lumea mea se poate să fie chiar aşa de întunecată. De ce ? Şi totuşi parcă mă simt mai bine acum că e plecat de aici, de parcă mi s-a luat o piatră de pe inimă.
- Sunt foarte ciudată ! Exclam eu şi pur şi simplu îmi vine să râd.
Isterică am devenit într-o singură noapte, de ce ? Fiindcă nu mai înţeleg nimic, pe nimeni şi acum nici pe mine.
Vreau să mă detaşez de prostia asta care ne îmbracă pe toţi în haine negre. E chiar stupid, eu devin nebună şi restul devin isterici... Sau poate că era invers. Nu îmi pasă. Vreau să beau vin.
Cu uşurinţă şi aşa de bălăncănită mă deplasez spre suporturile din sticlă unde se aflau toate băuturile mele preferate. Chiar eu am aranjat toate acestea. Trag aşa de repezită sticla aceea frumoasă de vin roşu şi mă arunc pe covorul pufos şi alb ce-mi devine aşa plăcut la atingere.
Scot dopul şi trag pe gât jumate din sticlă... Sunt aşa fericită.
Ha` ce nebunie...
Mai mai şi sărutat... ăla a fost sărut Kenji ? nu mi-a ajuns, nu eşti bun de nimic. Ce văd eu oare la tine ?
Iar încep să râd. Nu sunt o persoană care se îmbată chiar aşa de repede, dar poate din cauza amalgamului de sentimente care mi-au rămas ca un ghem în gât am început să devin aşa de relaxată.
Vreau să evadez, cu tine... Şi am adormit la loc.

- Hinata, Hinata ! Mă strigă cineva din afară. Tresar aşa brusc, uimindu-mi prietenele şi sora care se adunaseră lângă mine, ca la foc.
- Ce este aici, veghi ? Întreb eu fiind destul de trează.
- Ce ai făcut fato ? Te-ai îmbătat aseară ca o nebună.. Cu cine naiba ? Nu-mi vine să cred... ! A exclamat Ino luând acea sticlă goală de jos şi analizând câteva pete de stropi roşii pe covorul pur şi alb.
- Sincer nici mie Ino. Spun în timp e iau sticla aceea din mâna ei şi mă uit pe gaura unde se poziţiona cândva dopul pufos din burete. Şi e goală.
Cu greu am reuşit să îmi ridic trupul rigid şi înţepenit din acel loc blestemat, care îmi dădu-se doar dureri şi vânătăi, chiar dacă locul era acoperit de ceva pufos... Covorul era subţire, nici de cum foarte gros.
A apărut şi bunicul din biroul lui, destul de neliniştit de ceea ce auzise. Exact, fetele nu puteau şi ele să nu vorbească în gura mare, ca să audă şi bătrânul.
Nu îmi mai păsa, noaptea trecută mi s-a umplut mie paharul, iar apa aproape că a dat pe dinafară. Şi dacă avea să se prelingă cristalin pe suprafaţa paharului... nu ştiu ce gând mai avea să mă mai trăznească.
Toţi asaltându-mă cu întrebări ciudate, lumina care mă deranja şi zgomotele ce îmi afundau urechile cu nelinişte, au început să mă irite şi credeam că am să mor zdrobită de cuvintele lor tepoase.
Şi salvatorul meu a sosit, Naruto care a trecut indiferent pe lângă noi, îndreptându-se spre bucătărie. Şi eu care îl credeam mai „bărbat”. Help !
La final, după ce am ieşit din înghesuiala şi gurile lor, am putut să fug la frigider de unde un suc de portocale proaspăt mă întâmpinase prietenos. L-am luat, având grije să nu-l scap pe jos.
Alenea în timp ce sorbeam cu poftă din el mi-am aşezat posteriorul în dureri pe scaunul dur din plastic.
Da, ce răcoritor era acea băutură ne alcoolică. Mă treceau fiori şi pielea mi se cutremura la senzaţiile răcoroase pe care mi le creia.
Neglijând faptul că părul meu era îndeajuns de încâlcit, am început să-mi strecor degetele prin el ca să-l mai încurc puţin. Iar în momentul acela şi-a făcut apariţia blondul, care cu un rânjet în extaz s-a pus paralel cu mine, privindu-mă din partea cealălaltă a mesei, iar eu pe el derutată.
- Vrei să-mi faci viaţa un infern tipule, dăte ! Cu un glas poruncitor, i-am ordonat să dispară din faţa ochilor mei.
- Şi acum ca să te stupefiez am să te cer de nevastă, ce zici ?! Accepţi ?
Şi-a luat un măr verde din micul coş negru din mijlocul mesei metalice, care strălucea necontenit din cauza razelor solare. Şi viguros s-a aşezat pe scaun muşcând sprinten din el, în timp ce privirea lui mă urmărea pe mine aşa de strengară.
- Curiozitatea a ucis pisica, dacă nu ştiai frate. Şi am sorbit din nou din conţinutul plin de pulpă al sucului de portocale. Seara tu nu ai nimic de făcut, decât să urmăreşti pe alţii ca vulpea din umbră ?
- Nu, nu am ! A exclamat el zâmbăreţ. Kenji nu mai este.
- Şi tu ce crezi ? L-am intrebat eu destul de bosumflată şi serioasă, trântind bolul din sticlă de masă.
- Că a plecat la sediul celor mai mari duşmani ai bunicului tău şi acum plănuiesc ceva ca să poată să facă rost de tine şi poate să te şi violeze. A rânjit şi gata.
Nu prea m-a lămurit, dar am dat negativ din umeri, fiind prea plictisită sau mai degrabă indiferentă.. dar într-un fel mă rodea să aflu opinia genială a acestui bărbat din faţa mea.
- Ce optimist esti. Îţi baţi joc de mine ? Eu precum o pisică m-am aplecat până la el şi în şoaptă l-am întrebat asta.
- Nu. Am venit ca să te scot în oraş.
- Ce !?

[crazy little red]

=))) faza amuzanta ii ca tocmai am baut un pahar mareee de vin si sunt intr-o completa stare de amenteala, cel putin ma abtin sa vorbesc singura :D
oricum, cum e cel mai genial moment in care as putea lasa un comentariu am zis sa nu ratez ocazia
ma bucur ca ai adus un nou capitol atat de repede, sper sa-ti pastrezi obiceiul :D
ai avut o gresala neinsemnata, deci esti pe calea cea buna :P
dialogul, a fost destul de bun, adica a fost destul si a fost bun :))
descrierea, nici eu macar din aceasta stare minunata nu puteam sa o fac mai buna :)
si ce mai trebuia, a da, actiunea e... inceata cred, adica numai bine :D

nu stiu cum se face dar parca intodeauna cand ii sa comentez pe la ficul tau am stari mai ciudate si las cele mai idioate comentari :))
o fac totusi pentru a-ti arata ca munca ta e apreciata, asa ca multa inspiratie si vino cat mai repede cu next-ul :P


:*

[Daria v2]

Mersi că m-ai anuțat :-l. Oricum, abia aștept să trec la corectat ;;).

Da, acesta era el... nu îmi doresc nimic altceva. - nu sună așa logic. când spune „ el ” se referă la o persoană, așa că logic ar fi să fie : nu îmi doresc pe nimeni altcineva.

devenit ceva mai nestăpânit. - aici cred că ar fi trebuit să fie „ mai de nestăpânit ”. Așa sună mai bine.

eram învelită de un aer rece - cred că sună mai bine „ cu un aer rece ”.

mintea destul de ageră şi se prindea - fără acel „ și ”.

noanţă - NUANȚĂ ! NUANȚĂ ! NUANȚĂ ! NUANȚĂ ! NUANȚĂ ! NUANȚĂ ! NUANȚĂ !

ochilui - ochiului.

brueze - bruieze.

defapt - de fapt. sunt două cuvinte.

Aici ți-am enumărat primele greșeli de tastare, pentru că următoarele, o să le dau onoararea și la alții, că am văzut că ceilalți spun : deja ți-au fost enumărate, eu nu o mai fac. Uite dragii mei, vă las și pe voi. În rest, pui cam multe puncte de suspensie, serios, mai renunță la ele. În rest, este bine și aerisit și ideile sunt bine compuse și structurate. Dialogul frumos și interesant. Îmi place, ține-o tot așa, doar că fii mai atentă la anumite greșeli de tastare, exprimare și alte cele. Baftă amore.

[Rose ^^]

Scumpete mersi ca mi-ai spus >:D< Trecand peste...
A disparut Kanji din peisaj, iei. Dam petrecere, chiar nu imi placea tipu si e prea obsedat. Cum a zis si Naruto el pune ceva la cale chiar daca Hinata refuza sa-l creada. Ce amuzanta de Hin cand e beata :)) mai ales faza cu nevasta si Naruto va profita de situatie. O are pe bruneta fara prietena deci poate iese ceva. O intalnire intre cei doi nu strica insa e posibil sa iasa cu bataie care este, logic, pentru blond oferita gratis de bruneta :)) La ce ametit e Naruto si ce obsedat nu m-as mira :))

Abia astept nextul. Te pupa sotia ta :*
:bye:

[hiimera]

Sfinte cât a trecut de când nu am mai venit cu nextul aici.
Şi îmi pare foarte rău de asta, dar de acum în colo am să încerc să fiu mai activă la el. Din păcate la început nu am reuşit să scriu din cauza lipsei de inspiraţie, presupun...
Oricum, acum m-am pus la punct cu câteva idei şi pot să postez capitolul următor.
Sper să nu vă dezamăgesc, fiindcă consider că am făcut-o de cacao. xD
Şi mă bucur că îmi citiţi în continuare ficul.
Mersii la toate fetele, doresc să dedic acest fic lui Mina-chan, în primul rând şi la restul.
Cât şi nextul care va urma.

Capitolul V
~ Naruto ~

"Vreau să fi frumoasă, fiindcă astăzi te voi face să râzi" - am zâmbit, iar apoi râsetele şi-au dat drumul singure, conturând pe chipul meu un zâmbet larg până la urechi. De câteva minute îmi tot repetam aceste vorbe în gând, i le spusesem înainte de ai lua cea de-a doua sticlă de vin roşu din mănă. Cât de ridicolă părea, însă dulce... Aşa de firavă şi sensibilă.
Am surâs din nou, iar el din oglindă se ondula şi mişca după trupul meu, fiind reflectat aşa de perfect pe suprafaţa lucioasă, netedă. Îmi încheiam ultimii doi nasturi de la cămaşa vaporoasă de nuanţă albă, apoi mi-am luat cureaua de pe rama oglinzii ce mă imita aidoma.
A urmat părul, pe care l-am stropit cu câteva picături de apă pentru al da pe spate, fiindcă doream să arăt cât mai elegant, chiar dacă era încă ziuă.
Pantofii lungi din piele, ceasul, lanţul meu subţire din argin, arma, ochelarii de soare şi eram gata. Îmi ridicasem degetul arătător spre tipul din oglindă şi am şoptit mulţumit: "Bang!", pornind spre uşa de la camera mea.
Am ieşit cu zâmbetul pe buze, ocolind puţin holul, privind în câteva camere să văd dacă totul este sub control şi apoi m-am afişat în faţa uşii camerei brunetei, ce încă nu era gata.
Strâmbând puţin din gură, am mai aşteptat câteva minute bune afară, rezemat de peretele paralel cu camera "prinţesei". Şi într-un final, chiar după ce îmi ridicasem privirea de la ceasul de la mână, Hinata se afişase în faţa mea, arătând fabulos. Încât atunci când am dorit să mă retrag din poziţia iniţială, trupul meu s-a înclinat într-o parte, iar buzele s-au deschis şi ochelari picându-mi pe nas...
- Arăţi extraordinar... am exclamat eu destul de "îmbâtat". Bine, am vrut să spun bine, panica pusese stăpânire pe corpul meu aşa că brusc mi-am retras cuvintele, înghiţindu-le. Pornim? Şi braţul mi-l ridicasem în dreptul ei, iar ea ruşinată cum se afişa, a coborât ochii aceia violacei şi fermecători în jos, apropiindu-se puţin de mine, precum robotul.
- Aaa... Da! I-am simţit palma cum s-a aşezat comod între braţ şi antebraţ, iar atunci am ştiut că era timpul să părăsim casa spre marele centru al capitalei nipone, unde aveam să ne petrecem timpul împreună, doar noi doi, fără Kenji sau fără alţii maniaci.
Începeam să o privesc mai des, trupul ei reflecta pe dinafară goliciuna pe dinăuntrul, complicat, ştiu... Chipul ei, odinioară vesel şi mereu expresiv, se topise seara trecută, când totul începuse cu "adio!" şi se terminase în " de ce? ".
Pentru ea pare crud, pentru mine dezastros. Acest Kenji este un parazit ca toţi restul, care nu face altceva decât să urmărească şi să asculte. Cred cu siguranţă că este un prefăcut şi lucrează în secret pentru cineva rău, iar acum se joacă dea "Romeo şi Julieta" cu Hyuuga. Multe indicii am găsit şi foarte multe lucruri mă duc cu gândul la individul acesta Kenji, trebuie mai îndeaproape monitorizat şi urmărit, nu am de gând să-l las să scape, trebuie demascat, căci altfel ajungem la cheremul lui dracu.
Portierele au scos un sunet aproape scârţăit atunci când noi le-am închis, motorul a început să pârâie frumos şi noi am gonit-o pe şoseaua uscată, care ne ardea cauciucurile negre şi umezite.
Vântul ne lovea chipurile, obrajii. Părul nostru flutura în extaz, mai ales cel negru şi lung al brunetei, care flutura în mii de franjuri parcă ţesute din mătase şi se pierdeau în spatele drumului, unde se zărea casa care acum dispărea înghiţită de arşiţa dogorâtoare a atmosferei încinse, apăsătoare. Simţeam că trăiesc un deja vu dinamic, având şi o femelă la bord retrăiam amintiri fabuloase, din trecut, de la început... Când eram doar un puştan, năstruşnic şi neascultător.
Pe vremea aceea eram un rebel total, cam prea libertin, fiindcă odată intrat în mafia aveam acces la orice şi puteam face chiar tot ceea ce îmi poftea inima din mine...

"Era seară, iar pe străzile Romei pasul omului devenea lătratul câinilor. Acele tocuri, goale pe dinăuntru odată făcând contact cu pavajul pietros şi uniform de pe trotuare, străzi, scotea sunete destul de zgomotoase, precum un lătrat sau tropăit de copită de cal. Dar prin acel cartier, era necesar să te gândeşti la prietenii noştrii cei mai buni, sălbăticiunile canine.
Un oraş luminat, plin de viaţă şi lumea destul de periculoasă. Eu şi cu amicul meu Ferral O`Donn, o corcitură dintre un francez şi o italiancă plimbam pachetele pe străzile ameninţătoare din cartierul Percaz, acolo unde trebuia să ne întâlnim cu clientul.
Pe lângă noi tot felul de tinere mai uşuratice se bălăncăneau după afecţiunea noastră, Ferral le dezmierda cu a lui voce suavă şi ondulată, pe când eu continuam să rod acea bomboană dulce acrişoară din gură, privind în faţa mea.
- Naruto, scumpul meu prieten, relaxazăte.
- Îmi pare rău frate, dar eu nu pot, cu toate că aş tânji după o bucăţică din aceasta, fac eu referire la o brunetă apetisantă, indicând cu buzele în dircţia ei. Ea chicotind la urmă şi înaintează spre mine, apăsându-şi acei sâni medi pe pieptul meu, deformând formatul cămăşii albe.

...

Luna sclipea pe cerul stins şi întunecat, noi tot acolo ne aflam şi aşteptam de două ore bune ca respectivul client să-şi facă apariţia.
Nu a durat mult şi imediat am simţit miros de ţigară. În faţa noastră se afişase o decapodabilă roşie, cât de mult adoram amşinile de genul acesta, iar în faţa şoferului se afla o tânără femeie, brunetă şi purtând o pălărie mare ce-i acoperea privirea.
Văzând asta am zâmbit şi atunci m-am deslipit de peretele din cărămizi roşii al clădirii şi am păşit cu servieta în mâna dreaptă spre portiera de pe celălalt loc, unde m-am rezemat cu ambele braţe. Femeia, aplecându-se spre mine, conturând cu ale ei buze roşii şi finisate, un rânjet apetisant, întrebându-mă.
- Uzumaki?
- Cum de ai ghicit? Am întrebat ironic, iar ea aplecându-şi capul din cauza hohotelor de râs, s-a reîntors cu ochii aceia negrii spre mine.
- După felul în care te mişcai, ai pachetele?
- Normal Am afirmat rapid, ca apoi să sar pe locul de lângă şoferiţă, iar prietenul meu în spate. Căci trebuia să ne îndreptăm spre sediu.

...

Ne înghiţise pe toţi întunericul din încăpere şi brusc cineva a aprins becul, iar în faţa noastră s-au afişat nişte chipuri necunoscute. Erau cei din banda Florenţa şi păreau nerăbdători după drogurile şefului, de parcă erau bomboane de ciocolată. Odată ce le-am înmânat unei matahale de gardă, aceştia au deschis foarte rapid servieta, cotrobăind-o cu migală şi imediat ce au dat de praf l-au şi turnat pe gât sau pe nas... patetic.
- Bine lucrat Giulliena, bărbatul din capăt a răspuns mulţumit, iar zâmbetul acela larg până la urechi îl dădea de gol, era mult prea drogat.
- Mulţumesc!
- Iar tu tinere să-i transmiţi multe mulţumiri şefului tău, pentru tot. Acum puteţi să părăsiţi locul şi să nu de-a Sfântul să spuneţi unde ne aflăm că aici, în Roma vă este sfârşitul.
Eu şi cu amicul meu am dat înţelegător din cap, doar nu eram aşa de tâmpiţi să dăm astfel de date oamenilor de pe drum, chiar dacă eram tineri, nu eram şi proşti.
Am păşit spre ieşirea din spate, intrasem prin altă cameră, la fel de bine aranjată ca cealălaltă, covoarele multi-detaliate scoteau în evidenţă simţurile rafinate pe care le avea bărbatul, plus restul decoraţiilor exotice şi tradiţionale din clădire. Şi chiar aici, le-a fost lor sfârşitul.
În următoarele secunde, în care noi ne îndreptam spre ieşire în siguranţă, poliţia tocmai întrase furtunos ca un uragan pe uşile din aur, aţintind armele spre ei, noi priveam neputincioşi prin crăpătura uşii pe care înainte intraserăm, în linişte.
Încercau să se ascundă şi să nege că nu sunt mafioţi sau traficanţi de droguri şi..."

- Naruto! Hey Naruto!? Brusc am observat mâna Hinatei cum fâlfâia prin faţa ochilor mei albaştrii.
- Cum? Aaa... scuze, e timpul să găsesc un loc de parcare. Spun eu destul de neorientat şi într-un final gâsesc unul, destul de departe dar bun.
- La ce te gândeai?
Îmi schimbasem expresia facială şi acum într-un fel legam totul...
- Toţi se panicaseră şi nici unul nu dorea să fie prins, iar prima persoană care a acuzat pe o alta, era chiar Giulliena... Şi mi-am ridicat capul şi am privit înainte. L-a arătat pe şeful ei cu degetul, strigând că ea este nevinovată şi că el este făptaşul.
- Deci a făcut un lucru bun, nu? întreabă fata de lângă mine pierdută, cu toate că nu ştia la ce mare lucru mp refer eu.
- Nu, deoarece şi ea era implicată în asta şi după ce am ajuns împreună cu amicul meu Ferral la mafia nostră, tocmai aflasem că femeia aceea îşi trădase iubitul, cu care clădise totul...
Un moment de linişte se abătuse spre noi, ea nu prea înţelegea şi totuşi reacţionase, părea dezamăgită de laşitatea acelei femei. Eu deja vedeam lucrurile conectate: Kenji plecase, iar Hinata avea să rămână aici... pe scurt, atunci când el se va reîntoarce ar fi să o ucidă pe iubita lui.
Credeam că atunci când voi ajunge aici, totul va fi acoperit de un alt subiect, cine ar fi crezut că se va implica şi iubirea sau relaţiile dintre un bărbat şi o femeie, acum am căzut în braţele dragostei şi într-un fel sunt un pion, un jucător ce trebuie să căştige pentru a supravieţui în acest spaţiu.
Parcasem prin apropierea mall-ului, idea de ai readuce zâmbetul pe buze tinerei mele protejate nu pierise, iar sentimentele pe care începeam să le dezvolt pentru ea tot creşteau, la fiecare pas pe care îl parcurgeam împreună cu ea.
Era un vis, şi doar privind din spate trupul ei mlădios, zâmbeam instantaneu, mă cuprindea bucuria.
În mall era puhoi de lume, nu puteai vedea aproape nimic, toţi se înghesuiau de colo, colo pentru a prinde ori reduceri, ori loc la o terasă interioară şi tot aşa mai departe, nebunie.
I-am cuprins mâna într-o fracţiune de secundă întra mea, simţind uşor cum aceasta se înfioară lângă mine, iar obrajii ei se înroşiseră extrem de mult. Pur şi simplu îmi sălta inima de fericire în piept. Cuprinzându-i şi talia am scos-o din înghesuială şi ne-am îndreptat spre un magazin vestimentar, începând mica noastră aventură "spaţială".
Precum albinuţele din floare în floare, căutam cu interes fericirea fetei şi atunci când îi vedeam surâsul în colţul gurii la rândul meu zâmbeam satisfăcut de totul.
Am intrat într-un magazin de rochiţe, chiar insistasem să facă un mic tur prin el, iar modelele pe mină mă încântau, de aceea abia de reuşisem să o conving să probeze o rochiţă din mătase cu dentele. Consideram că avea să-i stea bine şi o avantaja într-un anumit fel.
Atinsesem materialul, era din mătase, forma îi era mulată până la truchi şi liberă la picioare. Perfectă.
- Intră în cabina de schimb! tonul meu poruncitor o făcu să râdă.
- O vai, mă tem, era ironică ca întotdeauna. Eu am rânjit şi am ridicat puţin de geaca neagră, pentru ai arăta arma. Off, ok, dar doar de data aceasta.
Intrase într-un final, tot la îndemnurile mele rugătoare sau aspre. În timp ce ea se schimba eu mă plimbam printre umeraşele frumos aranjate şi întămpinat de o vânzătoare blondă drăguţă, am întrebat-o cât costa rochiţa pe care pusesem ochii.
- Treizeci ÅŸi patru de mii de euro domnule.
- Perfect, am şoptit eu mulţumit, apoi înmânându-i banii pentru a o cumpăra.
Nu credeam şi nici nu-mi trecuse prin cap să dau peste mafioţi sau oameni răi ce aveau să o rănească pe brunetă. Zărindu-i la capătul uşii, am zburat până la cabina Hinatei pentru a o avertiza.
- Stai, nu ieşi, lasă-mă... Am intrat lângă ea, astupându-i gura cu palma pentru a nu ţipa şi i-am şoptit: Taci! Tu ieşi pe sub cabine şi croieşteţi drum printre umeraşele cu haine, apoi eu am să vin după tine, ai înţeles?
Ea a dat afirmativ din cap făcând în tocmai ce îi spusesem. Eu zărind câteva bluze în aceiaşi cabină, le-am îmbrăca superficial şi mi-am ciufulit părul ca să pară mai lung puţin. Am aşteptat semnalul ascultând paşii unuia dintre tipi, până ce a ajuns la cabina mea şi a tras de cortina albastră. Hinata era la uşă deja, aşteptându-mă, ăilalţi indivizi se holbau la mine ciudat şi eu imediat am aruncat în ei cu o şcenă dramatică:
- Waa... Porcilor, cum vă permiteţi să intraţi peste o doamnă stilată ca mine, am început să dau în ei cu palmele până ce unul din tipi mi-a tras de bluza roz în jos şi au descoperit că sunt bărbat. În fine. Şi apoi l-am lovit cu piciorul în piept, doborându-l pe jos. Apoi m-am plasat în locul aceluia pentru ca să sar şi să-i lovesc pe restul cu o piruietă de picioare, fix peste ochii. Hinata tot gesticula să vin spre ea în grabă. Alarma pornise şi atunci am reuşit să scap, fugind împreună cu aceasta spre ieşirea din mall.
Dintr-o dată indivizii aceia s-au înmulţit, iar în spatele lor venea poliţia, ciudată secvenţă însă eu am continuat să fug cu ea până ce am ajuns în apropierea ieşirii din spate, unde se vedea că ne aştepta un altul nebun, pe care l-am împuşcat în umăr pentru a ne croi drum.
Ne urmăriseră până când ajunseserăm deasupra oraşului. Fugeam pe şosea şi cu greu am reuşit să scăpâm de ei. Chiar atunci când ne simţeam mai în siguranţă am lovit o piată mare şi am ieşit de pe drum, oprindu-ne pe un teren uscat, nisipos. Seara se lăsase, luna deja apărea pe cer, iar văpaia de lumină jos de tot pe bolta cerului se îndrepta spre apus.
Când într-un final ne limpeziserăm la minte, am deschis portiera şi eu, şi ea pentru a ieşi de acolo...

[Mina-chan]

Deci eu vreau sa fiu prima!
Revin cu edit dupa ce termin de citit.
_________

[Edit] Ehh, eu sunt mai inceata ce sa-mi faci.
In primul rand iti multumesc ca mi l-ai dedicat mie, toate lucrurile pe care le faci pentru mine, conteaza foarte mult si apreciez ceea ce faci tu pentru noi toti.
Acum sa revenim, deci esti fenomenala, nu puteai sa ma lasi sa ma bucur mai mult de moment, se pare ca dusmanii iar au "patruns in teritoriu". Totusi presimt ca o sa intample ceva rau, iar Naruto va trebui sa intre iar in actiune, dar ce tot spun deja a intrat.
Imi place sa vad cum relatia dintre Naruto si Hinata incepe sa devina din ce in ce mai buna, poate ca in curand si mai intima.:> Neah, ce sa-mi faci numai la dastea ma gandesc...
La actiune stai bine, asta se poate observa intens in ultima parte, la dialog numai vorbesc este foarte bun, iar descrierea ca de obicei (preferata mea) ma surprinde de fiecare data.
Imi era dor de stil tau unic si de felul in care ne ti mereu in suspans, si vreau cu tarie sa-ti spun ca de fiecare data cand citesc un capitol de-al tau, subliniez am mereu zambetul pe buze, ca si acum.
Greseli au fost cateva dar nu foarte grave, ce-i drept se ca ai redus din ele.
Si inca odata tin sa iti multumesc, ai lucrat foarte mult la next asta se vede iar rezultatul a fost pe masura asteptarilor.
Sper ca nextul sa vina cat mai repede decat asta, oricum te-ai revansat ai facut un capitol gigantic.
Scuze daca nu ai inteles nimic dar azi am o stare foarte ciudata.

[crazy little red]

stii? chiar astzi ma gandeam sa te intreb (si sa te presez un pic) despre acest next :))
chiar mi se facuse dor de fic, e bine a mai multumit cu un capitol lungut :X
ai avut acuma ateva greseli de tastare, dar parca sau mai imputinat de data trecuta cand am calatorit pe aceste meleaguri
in rest, poate e doar impresia mea, dar la sfarsit actiunea are tendinte de graba, poate te-ai grabit putin ca sa-l termini sau poate e doar impresia mea, dar in comparatie cu restul capitolului asa mi se pare :P
lucrurile decurgeau asa frumos, imi place ca ai pastrat putin din acea ironie a Hinatei
si naruto, mai luminat ca niciodata si-a realizat din plin sentimentele pentru bruneta
deah.. si trebuiau sa strice acei "oameni in negru" totul, trist (dar adevarat)
aa, si merci mult de anunt, nu ca nu-mi pusesem deja labuta pe la fic-ul tau, sunt rapida :))
acuma speri sa ne imbucuri inima cu un next cat de curand >:D<

[Daria v2]

Capitolul V
~ Naruto ~

"Vreau să fi mi se pare că fii se scrie cu doi de i frumoasă, fiindcă astăzi te voi face să râzi" aici cred că trebuia să lași un rând liber după asta, s-ar fii văzut mult mai estetic, fără liniuță - am zâmbit, iar apoi râsetele şi-au dat drumul singure, conturând pe chipul meu un zâmbet larg până la urechi. De câteva minute îmi tot repetam aceste vorbe în gând, i le spusesem înainte de ai aici cred că era „ înainte de a îi lua ” lua cea de-a doua sticlă de vin roşu din mănă. Cât de ridicolă părea, însă dulce... Aşa de firavă şi sensibilă.
Am surâs din nou, iar el din oglindă se ondula şi mişca după trupul meu, fiind reflectat aşa de perfect pe suprafaţa lucioasă, netedă. nu știu de ce, dar mie nu îmi sună bine „ el din oglindă ” Îmi încheiam ultimii doi nasturi de la cămaşa vaporoasă de nuanţă albă, apoi mi-am luat cureaua de pe rama oglinzii ce mă imita aidoma.
A urmat părul, pe care l-am stropit cu câteva picături de apă pentru al da pe spate, fiindcă doream să arăt cât mai elegant, chiar dacă era încă ziuă. l-a stropit cu câteva picături de apă, nu îmi place deloc cum sună, mi se pare forțat
Pantofii lungi din piele, ceasul, lanţul meu subţire din argin, argint arma, ochelarii de soare şi eram gata. Îmi ridicasem degetul arătător spre tipul din oglindă şi am şoptit mulţumit: "Bang!", pornind spre uşa de la camera mea.
Am ieşit cu zâmbetul pe buze, ocolind puţin holul, privind în câteva camere să văd dacă totul este sub control şi apoi m-am afişat în faţa uşii camerei brunetei, ce încă nu era gata.
Strâmbând puţin din gură, am mai aşteptat câteva minute bune afară, rezemat de peretele paralel cu camera "prinţesei". Şi într-un final, chiar după ce îmi ridicasem privirea de la ceasul de la mână, Hinata se afişase în faţa mea, arătând fabulos. Încât atunci când am dorit să mă retrag din poziţia iniţială, trupul meu s-a înclinat într-o parte, iar buzele s-au deschis şi ochelari picându-mi pe nas...
- Arăţi extraordinar... am exclamat eu destul de "îmbâtat". Bine, am vrut să spun bine, panica pusese stăpânire pe corpul meu aşa că brusc mi-am retras cuvintele, înghiţindu-le. Pornim? Şi braţul mi-l ridicasem în dreptul ei, iar ea ruşinată cum se afişa, a coborât ochii aceia violacei eu una habar nu am ce înseamnă violacei şi fermecători în jos, apropiindu-se puţin de mine, precum robotul.
- Aaa... Da! D trebuia cu literă mică I-am simţit palma cum s-a aşezat comod între braţ şi antebraţ, iar atunci am ştiut că era timpul să părăsim casa spre marele centru al capitalei nipone, unde aveam să ne petrecem timpul împreună, doar noi doi, fără Kenji sau fără alţii maniaci. ce îmi place cum sună maniac o.o
Începeam să o privesc mai des, trupul ei reflecta pe dinafară goliciuna pe dinăuntrul, complicat, ştiu... Chipul ei, odinioară vesel şi mereu expresiv, se topise seara trecută, când totul începuse cu "adio!" şi se terminase în se terminase CU, cred că sună mai bine " de ce? ".
Pentru ea pare crud, pentru mine dezastros. dezastruos Acest Kenji este un parazit ca toţi restul, care nu face altceva decât să urmărească şi să asculte. Cred cu siguranţă că este un prefăcut şi lucrează în secret pentru cineva rău, iar acum se joacă dea "Romeo şi Julieta" cu Hyuuga. Multe indicii am găsit şi foarte multe lucruri mă duc cu gândul la individul acesta Kenji, trebuie mai îndeaproape monitorizat şi urmărit, nu am de gând să-l las să scape, trebuie demascat, căci altfel ajungem la cheremul lui dracu.
Portierele au scos un sunet aproape scârţăit atunci când noi cuvântul ăsta, noi, strică totul. De ce ? pentru că este logic că ei le-au deschis. le-am închis, motorul a început să pârâie frumos şi noi am gonit-o pe şoseaua uscată, care ne ardea cauciucurile negre şi umezite.
Vântul ne lovea chipurile, obrajii. Părul nostru flutura în extaz, mai ales cel negru şi lung al brunetei, care flutura în mii de franjuri parcă ţesute din mătase şi se pierdeau în spatele drumului, unde se zărea casa care acum dispărea înghiţită de arşiţa dogorâtoare a atmosferei încinse, apăsătoare. Simţeam că trăiesc un deja vu dinamic, având şi o femelă la bord retrăiam amintiri fabuloase, din trecut, de la început... Când eram doar un puştan, năstruşnic şi neascultător.
Pe vremea aceea eram un rebel total, cam prea libertin, fiindcă odată intrat în mafia aveam acces la orice şi puteam face chiar tot ceea ce îmi poftea inima din mine...

"Era seară, iar pe străzile Romei pasul omului devenea lătratul câinilor. dacă ai zis PASUL OMULUI, trebuie să spui și LĂTRATUL CÂINELUI pentru că sună și mai bine și este și mai corect Acele tocuri, goale pe dinăuntru odată făcând contact cu pavajul pietros şi uniform de pe trotuare, străzi, scotea sunete destul de zgomotoase, precum un lătrat ai mai folosit o dată, sună nașpa sau tropăit de copită de cal. Dar prin acel cartier, era necesar să te gândeşti la prietenii noştrii cei mai buni, sălbăticiunile canine.
Un oraş luminat, plin de viaţă şi lumea destul de periculoasă. Eu şi cu amicul meu Ferral O`Donn, o corcitură dintre un francez şi o italiancă plimbam pachetele pe străzile ameninţătoare din cartierul Percaz, acolo unde trebuia să ne întâlnim cu clientul.
Pe lângă noi tot felul de tinere mai uşuratice se bălăncăneau cred că era Bălăngăneau după afecţiunea noastră, Ferral le dezmierda cu a lui voce suavă şi ondulată, pe când eu continuam să rod acea bomboană dulce acrişoară din gură, din gură ? sună forțat privind în faţa mea.
- Naruto, scumpul meu prieten, relaxazăte. relaxează-te
- Îmi pare rău virgulă frate, dar eu nu pot, cu toate că aş tânji după o bucăţică din aceasta, fac eu referire la o brunetă apetisantă, indicând cu buzele în dircţia ei. Ea chicotind la urmă şi înaintează spre mine, apăsându-şi acei sâni medi cred că era Medii și nu sună chiar atât de bine pe pieptul meu, deformând formatul cămăşii albe. asta sună ciudat

...

Luna sclipea pe cerul stins şi întunecat, noi tot acolo ne aflam şi aşteptam de două ore bune ca respectivul client să-şi facă apariţia.
Nu a durat mult şi imediat am simţit miros de ţigară. În faţa noastră se afişase o decapodabilă roşie, cât de mult adoram amşinile mașinile de genul acesta, iar în faţa şoferului se afla o tânără femeie, brunetă şi purtând o pălărie mare ce-i acoperea privirea.
Văzând asta am zâmbit şi atunci m-am deslipit de peretele din cărămizi roşii al clădirii şi am păşit cu servieta în mâna dreaptă spre portiera de pe celălalt loc, unde m-am rezemat cu ambele braţe. Femeia, aplecându-se spre mine, conturând cu ale ei buze roşii şi finisate, un rânjet apetisant, întrebându-mă.
- Uzumaki?
- Cum de ai ghicit? Am întrebat ironic, iar ea aplecându-şi capul din cauza hohotelor de râs, s-a reîntors cu ochii aceia negrii spre mine.
- După felul în care te mişcai, ai pachetele?
- Normal PUNCT ._. Am afirmat rapid, ca apoi să sar pe locul de lângă şoferiţă, iar prietenul meu în spate. Căci trebuia să ne îndreptăm spre sediu.

...

Ne înghiţise pe toţi întunericul din încăpere şi brusc cineva a aprins becul, iar în faţa noastră s-au afişat nişte chipuri necunoscute. Erau cei din banda Florenţa şi păreau nerăbdători după drogurile şefului, de parcă erau bomboane de ciocolată. Odată ce le-am înmânat unei matahale de gardă, aceştia au deschis foarte rapid servieta, cotrobăind-o cu migală şi imediat ce au dat de praf l-au şi turnat pe gât sau pe nas... patetic.
- Bine lucrat Giulliena, bărbatul din capăt a răspuns mulţumit, iar zâmbetul acela larg până la urechi îl dădea de gol, era mult prea drogat.
- Mulţumesc!
- Iar tu tinere să-i transmiţi multe mulţumiri şefului tău, pentru tot. Acum puteţi să părăsiţi locul şi să nu de-a Sfântul să spuneţi unde ne aflăm că aici, în Roma vă este sfârşitul.
Eu şi cu amicul meu am dat înţelegător din cap, doar nu eram aşa de tâmpiţi să dăm astfel de date oamenilor de pe drum, chiar dacă eram tineri, nu eram şi proşti.
Am păşit spre ieşirea din spate, intrasem prin altă cameră, la fel de bine aranjată ca cealălaltă, covoarele multi-detaliate scoteau în evidenţă simţurile rafinate pe care le avea bărbatul, plus restul decoraţiilor exotice şi tradiţionale din clădire. Şi chiar aici, le-a fost lor sfârşitul.
În următoarele secunde, în care noi ne îndreptam spre ieşire în siguranţă, poliţia tocmai întrase furtunos ca un uragan pe uşile din aur, aţintind armele spre ei, noi priveam neputincioşi prin crăpătura uşii pe care înainte intraserăm, în linişte.
Încercau să se ascundă şi să nege că nu sunt mafioţi sau traficanţi de droguri şi..."

- Naruto! Hey Naruto!? Brusc am observat mâna Hinatei cum fâlfâia prin faţa ochilor mei albaştrii. mei ? păi era logic că ai lui
- Cum? Aaa... scuze, e timpul să găsesc un loc de parcare. Spun eu destul de neorientat şi într-un final gâsesc unul, destul de departe dar bun.
- La ce te gândeai?
Îmi schimbasem expresia facială şi acum într-un fel legam totul...
- Toţi se panicaseră şi nici unul nu dorea să fie prins, iar prima persoană care a acuzat pe o alta, era chiar Giulliena... Şi mi-am ridicat capul şi am privit înainte. L-a arătat pe şeful ei cu degetul, strigând că ea este nevinovată şi că el este făptaşul.
- Deci a făcut un lucru bun, nu? întreabă fata de lângă mine pierdută, cu toate că nu ştia la ce mare lucru mp refer eu.
- Nu, deoarece şi ea era implicată în asta şi după ce am ajuns împreună cu amicul meu Ferral la mafia nostră, tocmai aflasem că femeia aceea îşi trădase iubitul, cu care clădise totul...
Un moment de linişte se abătuse spre noi, ea nu prea înţelegea şi totuşi reacţionase, părea dezamăgită de laşitatea acelei femei. Eu deja vedeam lucrurile conectate: Kenji plecase, iar Hinata avea să rămână aici... pe scurt, atunci când el se va reîntoarce ar fi să o ucidă pe iubita lui.
Credeam că atunci când voi ajunge aici, totul va fi acoperit de un alt subiect, cine ar fi crezut că se va implica şi iubirea sau relaţiile dintre un bărbat şi o femeie, acum am căzut în braţele dragostei şi într-un fel sunt un pion, un jucător ce trebuie să căştige pentru a supravieţui în acest spaţiu.
Parcasem prin apropierea mall-ului, idea de ai readuce zâmbetul pe buzele tinerei mele protejate nu pierise, iar sentimentele pe care începeam să le dezvolt pentru ea tot creşteau, la fiecare pas pe care îl parcurgeam împreună cu ea.
Era un vis, şi doar privind din spate trupul ei mlădios, zâmbeam instantaneu, mă cuprindea bucuria.
În mall era puhoi de lume, nu puteai vedea aproape nimic, toţi se înghesuiau de colo, colo pentru a prinde ori reduceri, ori loc la o terasă interioară şi tot aşa mai departe, nebunie.
I-am cuprins mâna într-o fracţiune de secundă întra mea, simţind uşor cum aceasta se înfioară lângă mine, iar obrajii ei se înroşiseră extrem de mult. Pur şi simplu îmi sălta inima de fericire în piept. Cuprinzându-i şi talia am scos-o din înghesuială şi ne-am îndreptat spre un magazin vestimentar, începând mica noastră aventură "spaţială".
Precum albinuţele din floare în floare, căutam cu interes fericirea fetei şi atunci când îi vedeam surâsul în colţul gurii la rândul meu zâmbeam satisfăcut de totul.
Am intrat într-un magazin de rochiţe, chiar insistasem să facă un mic tur prin el, iar modelele pe mină mine, dar ar fi putut dispăru, iar, era logic că pe elmă încântau, de aceea abia de reuşisem să o conving să probeze o rochiţă din mătase cu dentele. Consideram că avea să-i stea bine şi o avantaja într-un anumit fel.
Atinsesem materialul, era din mătase, forma îi era mulată până la truchi şi liberă la picioare. Perfectă.
- Intră în cabina de schimb! tonul meu poruncitor o făcu să râdă.
- O vai, mă tem, era ironică ca întotdeauna. Eu am rânjit şi am ridicat puţin de geaca neagră, pentru ai arăta arma. Off, ok, dar doar de data aceasta.
Intrase într-un final, tot la îndemnurile mele rugătoare sau aspre. În timp ce ea se schimba eu mă plimbam printre umeraşele frumos aranjate şi întămpinat de o vânzătoare blondă drăguţă, am întrebat-o cât costa rochiţa pe care pusesem ochii.
- Treizeci şi patru de mii de euro domnule. cred că ai exagerat o.o
- Perfect, am şoptit eu mulţumit, apoi înmânându-i banii pentru a o cumpăra.
Nu credeam şi nici nu-mi trecuse prin cap să dau peste mafioţi sau oameni răi ce aveau să o rănească pe brunetă. Zărindu-i la capătul uşii, am zburat până la cabina Hinatei pentru a o avertiza.
- Stai, nu ieşi, lasă-mă... Am intrat lângă ea, astupându-i gura cu palma pentru a nu ţipa şi i-am şoptit: Taci! Tu ieşi pe sub cabine şi croieşteţi drum printre umeraşele cu haine, apoi eu am să vin după tine, ai înţeles?
Ea a dat afirmativ din cap făcând în tocmai ce îi spusesem. Eu zărind câteva bluze în aceiaşi cabină, le-am îmbrăca superficial şi mi-am ciufulit părul ca să pară mai lung puţin. Am aşteptat semnalul ascultând paşii unuia dintre tipi, până ce a ajuns la cabina mea şi a tras de cortina albastră. Hinata era la uşă deja, aşteptându-mă, ăilalţi indivizi se holbau la mine ciudat şi eu imediat am aruncat în ei cu o şcenă dramatică:
- Waa... Porcilor, cum vă permiteţi să intraţi peste o doamnă stilată ca mine, am început să dau în ei cu palmele până ce unul din tipi mi-a tras de bluza roz în jos şi au descoperit că sunt bărbat. În fine. Şi apoi l-am lovit cu piciorul în piept, doborându-l pe jos. Apoi m-am plasat în locul aceluia pentru ca să sar şi să-i lovesc pe restul cu o piruietă de picioare, fix peste ochii. Hinata tot gesticula să vin spre ea în grabă. Alarma pornise şi atunci am reuşit să scap, fugind împreună cu aceasta spre ieşirea din mall.
Dintr-o dată indivizii aceia s-au înmulţit, iar în spatele lor venea poliţia, ciudată secvenţă însă eu am continuat să fug cu ea până ce am ajuns în apropierea ieşirii din spate, unde se vedea că ne aştepta un altul un alt nebun, nu un altul. nebun, pe care l-am împuşcat în umăr pentru a ne croi drum.
Ne urmăriseră până când ajunseserăm deasupra oraşului. Fugeam pe şosea şi cu greu am reuşit să scăpâm de ei. Chiar atunci când ne simţeam mai în siguranţă am lovit o piată piatră mare şi am ieşit de pe drum, oprindu-ne pe un teren uscat, nisipos. Seara se lăsase, luna deja apărea pe cer, iar văpaia de lumină jos de tot pe bolta cerului se îndrepta spre apus.
Când într-un final ne limpeziserăm la minte, am deschis portiera şi eu, şi ea pentru a ieşi de acolo...

Ai idei bune, dar de multe ori cred că în dorința de a scrie și frumos și lung, îți mai scapă unele lucruri, în rest îmi place, ideea decurge foarte tare și Naruto este un scump, păcat că bruneta nu a avut mai multe replici. Oricum, am văzut că mai mănânci virgule, nu am arătat unde că mă lua cu călduri, oricum, baftă, mi se pare că este din ce în ce mai bine ^ ^.

[Rose ^^]

Sotioara mea scumpa a adus nextul si iti multumesc ca mi-ai spus >:D<

Nu poate sa aiba si omu o zi linistita la cumparaturi? Nu, cum sa fie asa de politicosi. Mi-a placut foarte mult, mai ales descrierea aplicata in acest capitol. Ce iubire pura si sincera se naste intre cei doi, zici ca e iubire dintre doi copii de la gradinita ;)). Ce minte mai are su blondul, sa se imbrace ca o fata =))); lesinam daca il vedeam in realitate facand acea scena. Ce minte nebuna ai :]]. Macar bine ca au scapat, dar singuri in desert, ca asta am inteles, da de banuit :]]
Ce bine e fara Kenji, parca fiecare capitol e plin de fericire, dar acusi isi face aparitia si va strica totul. Exact cand ne asteptam mai putin va aparea el insa poate pe atunci Hinata va fi prizoniera blondului >:), poate si cu 2 copii prin casa :))

Deci te pup si te astept cu urmatorul.
:byE: