22-04-2011, 02:43 AM
Initial a fost o idee de gen yaoi curat, dar vor fi scene hetero mai tarziu. Tot Yaoiul ramane la baza si vor fi prezente mai multe personaje importante. E al doilea fic pe care l-am scris in viata si a fost demult. Acum lucrez la sezonul 2 si e mult mai reusit, cred eu. Dar daca incep - incep cu inceputul - nu pot sa ignor partea asta. L-am scris fara diacritice, dar am decis sa le pun. Ma enerveaza procesul, am stat jumatate de ora pentru o bucatica, nu sunt obisnuita cu asa ceva.
Accept critici, dar cu bun simt. Nu imi plac rautaciosii si cei care se cred superiori. Mai repet inca o data ca nu sunt romanca si cred ca veti gasi multe greseli, dar sper ca veti fi atrasi de ideea ficului in sine.
Prima parte din Tendinte am scris-o la persoana 1, din privinta la doi baieti. Mai tarziu apar alte personaje, dar mai este pana atunci. Vor fi scene +18 si voi anunta cand si unde. Acum sa pun o parte.
later: am editat si am postat capitolul 1 in intregime.
Capitolul 1 - Chris
Am deschis brusc ochii. Eram speriat, căci acel coșmar oribil mi-a invadat mintea și nu dorea să mă lase-n pace. De câteva nopți îmi visez surioara mai mică care a murit cu cinci luni în urmă. A avut cancer și nimeni nu era în stare să o ajute. Soarta a fost prea crudă cu acea fetiță inocentă. Ce ține de mine, sunt distrus, iar inima mea e zdrobită. Tata și mama se poartă de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Cum pot fi atât de calmi? Nu e posibil să uiți acei ochișori mici și albaștri, acel zâmbet fericit și acele cuvinte calde, pronunțate cu vocea-i blândă. Și nici acea privire tristă înainte de moarte. Atunci a fost cea mai crudă zi din viața mea și nu mai cred in Dumnezeu. De ce nu m-a luat pe mine, ci pe ea? Era doar un copilaș de patru ani!
M-am ridicat de pe pat și am pășit spre ușa din spatele camerei. Am deschis-o și am intrat în baie. Mi-am stropit fața cu apă rece, dar tot mă simțeam "călcat de tren". Am decis sa fac un duș. Simțeam cum picăturile calde de apă alunecau pe trupul meu gol și era o senzație plăcută, ca o alinare în acel moment dificil. Am închis ochii și iar mi-a apărut în minte chipul ei drăgălaș. Mi-am promis atunci că nu voi mai plânge, dar nu-mi iese.
Am ieșit din cabina de duș și m-am dus direct la dulapul cu haine. Am îmbrăcat o pereche de blugi negri și o cămașă verde-închis, care se potrivea perfect cu ochii mei. Sunt brunet cu ochii verzi. Pe chipul meu e întipărită o expresie indiferentă și puțin timidă. Roșesc deseori, mai ceva ca o fată virgină în noaptea nunții și asta mă scoate din sărite. Foarte rar am o părere bună despre fizicul meu. Chiar și în acea zi, privindu-mă in oglindă, vedeam un tip obișnuit și extrem de trist.
Mi-am ridicat ochii la ceasul de pe perete și am căscat gura de uimire. Iar întârziasem la primul curs și nu îmi venea să cred. Mi-am înșfăcat geanta și-am ieșit grăbit din dormitor. Când treceam pe lângă bucătărie, m-a strigat mama.
- Poate servești un ceai? întrebă ea grijuliu.
- Mulțumesc, dar am întârziat deja la cursul de biologie, i-am răspuns în timp ce îmi încălțam pantofii.
- Poți să iei mașina tatălui tău, zise ea si îmi întinse cheile.
Am privit-o mirat, căci nu înțelegeam cu ce ocazie mi-a propus asta.
- Și de când ma rog am voie sa iau mașina lui? întreb eu confuz.
- De când e a ta. Thomas îsi cumpără astăzi alt automobil, iar Ford-ul îti revine ție. Du-te după ore și distrează-te cu prietenii...
Am ieșit trântind ușa. Mama nu s-a mirat și nici nu s-a enervat. Și-a dat seama că știu de ce mi-au dat mie mașina. Ambii cred că sunt un ratat, fără prieteni si fără iubită. Într-o zi chiar mi-au spus că am deja 17 ani și ar trebui să-mi fac o prietena stabilă. Oh, de-ar ști adevărul despre mine! Nu pot susține că sunt gay, nu sunt sigur încă, dar bisexual - sută la sută. Prefer băieții și mă simt excelent cu unul alături. Încă nu pot să compar, căci niciodată nu m-am culcat cu o fată, dar când vine vorba de sărutat, pot să spun clar că prefer un băiat. Uneori ies in oraș cu Alex, prietenul meu cel mai bun. De fapt el mă târâie aproape cu forța să "agățăm" tipe mișto. Sigur! Toate fetele îi sar lui în gât, la cat de frumos, popular și bogat este. Câteodata mă întreb de ce prietenește anume cu mine? Știu sigur că nu din milă, dar atunci de ce? Ține la mine enorm si toți știu asta. Faptul acesta îmi încălzește inima. De fapt nu îmi place să mă mint singur pe mine... sunt îndrăgostit nebunește de Alex. Dacă ar afla, m-ar ignora complet și s-ar termina frumoasa noastră prietenie. Decât nimic, mai bine îmi construiesc granițe. Prefer să ascund, pur și simplu nu pot să-l pierd și pe el...
***
În una dintre acele nopți fierbinți când eram cu Alex într-un club de noapte, stăteam așezat pe scaunul tare și priveam cum el săruta o tipă sexy. Eram foarte gelos, dar nu am făcut nimic. Doar îi priveam într-un mod sălbatic și îmi mușcam nervos buzele. Asta a observat și Colin. Pe atunci Colin era un necunoscut pentru mine. S-a apropiat cu un zâmbet ștrengăresc și mi-a întins o țigară. Eu am refuzat-o politicos, căci nu fumam. Nu fumez nici acum. M-a întrebat cum mă numesc. L-am privit puțin mirat, dar i-am răspuns. S-a prezentat și el, iar mai apoi a făcut ceva ce m-a lăsat cu gura căscată, la propriu.
- Vrei să facem sex?
Asta a fost propunerea tânărului bărbat. Mi-a șoptit acele cuvinte la ureche, în timp ce ținea mâna pe piciorul meu, puțin mai sus de genunchi. Am vrut să îl refuz, dar m-am răzgândit. Mi-am dorit să verific dacă chiar sunt gay, sau Alex e doar o obsesie pentru mine. Am plecat cu Colin, fără să îi zic nimic prietenului meu, dar se pare că faptul acesta nu l-a deranjat. De fapt, Alex nici nu a văzut cu cine am plecat, fiind ocupat cu domnișoara ce avea să-i satisfacă poftele în acea seară.
Colin m-a sărutat imediat cum am intrat în mașina sa. Avea niște buze dure care cereau mai mult, iar asta mă excita la culme. Nu mai țin minte cum am ajuns în apartamentul său de pe Strawfer Street, cum nu am idee ce emoții și temeri aveam în acel moment. Poate pentru că nici nu existau, dar țin minte cât de bine m-am simțit în noaptea aceea. A fost ceva magnific, de nedescris. Nici nu sunt sigur cum se numește relația noastra de acum. Eu și Colin suntem prieteni, ținem unul la altul, dar... oare pot zice că ne iubim în sensul ăla?
***
M-am apropiat de Ford-ul tatălui meu și am răsuflat din greu. Era o încercare periculoasă pentru mine, dar nu mi-am călcat peste principii nici de data asta. M-am pornit pe jos la liceu. Din fericire am văzut un taxi și i-am făcut semn cu mâna, să oprească. În zece minute am ajuns la destinație. I-am întins taxistului două bancnote și am pășit grăbit pe teritoriul școlii. Nu știam ce să fac, să aștept până începe ora următoare sau să intru acum in clasă? Mi-am luat inima în dinți și am intrat în cabinetul de biologie, dar nu înainte să bat de doua ori în ușă.
- Scuzați-mă pentru întârziere, pot să trec la loc? am întrebat eu încet, examinându-mi pantofii. Eram sigur că în afară de Alex toți mă privesc ca pe un ciudat. Văzând că profesoara tace, m-am întors si am privit-o. Ea la rândul său m-a privit compătimitor și mi-a făcut semn să trec la locul meu.
" Oare de ce s-a uitat așa la mine? " a fost primul meu gând, înainte să mă așez în bancă. Mi-am dat seama imediat de ce, atunci când am văzut cum mă privea Alex. Era îngrijorat, căci ochii mei trebuiau să fie înroșiți de plâns. Oh God, m-au văzut toți așa!
M-am așezat în ultima bancă, căci locul de lângă Alex era deja ocupat. Crina Steevens era lângă el și era... prea aproape de el. Eram gelos și m-am enervat văzând cum blonda îi face ochi dulci.
- Pentru data viitoare aveți de pregătit un raport despre fotosinteza la plante, dar să fie două exemplare: unul pentru mine și unul pentru portofoliile voastre. Stați în liniște până la pauza, căci eu trebuie să ies, a zis profesoara amenințător și a ieșit.
- Corney, sărmănelul de tine, probabil ai avut coșmaruri noaptea de ai ochii înroșiți de plâns, a pronunțat inamicul meu de moarte, pe un ton cât se putea de sarcastic.
- Închide gura Sempley, răspunsesem eu plictisit.
Fierbeam în mine, dar nu doream să arăt asta. Mark deschise gura să-mi mai zică ceva, dar Alex a fost primul:
- Nu ai înțeles Mark? intreba calm, dar cu un pic de amenințare în vocea lui ușor răgușită.
Sempley se strâmbă și începu să vorbească cu colegul său de bancă, dar mie nu-mi mai zise nimic. L-am privit cu mulțumire pe Alex, iar el mi-a zâmbit cald. Am lăsat ochii în jos și am început să tremur ușor. Sigur am și roșit. Ca să-mi sustrag atenția, am început să mâzgâlesc ceva pe o foaie albă. Mă excitam mult în preajma acestui băiat, mai ales în ultimul timp. Oare cât voi mai rezista?
" Trebuie să îl sun pe Colin după ore" mi-am zis și atunci s-a auzit clopoțelul.