Capcana Morții

[*ILY Yaoi Maniac*]

Bună , Itsu-chan :X
Itsu-chii am văzut 2 greşeluţe , dar nu e nimic ;)) Miere ? Scorţişoară ? Mi-ai făcut pofta de melcişori cu lapte şi scorţişoară :(( Nu e om ? Devine interesant :-? din ce în ce mai interesant xD E cumva vre-un demon sau vampir ? Mă roade curiozitatea xD Mno...gomene pentru că nu am văzut next-ul , but m-am apucat să citesc bakuman o manga care numai cu acţiunea mă ţine şî abia pot să mă despart de ea xD În orice caz , aştept next xD

[Itsumi]

Da...imi cer scuze..2 greseli...off...in fine..
Sa aducem capitolul...*nu am timp de povesti :(( *
I hope you will enjoy it! :)




Capitolul 3 - Libertatea...




- Ramai cu bine Anais...eu plec acum, insa te las in grija lui Lucio...Sunt sigura ca iti vei aminti cine este el, si poate el te va ajuta sa iti amintesti cine esti tu. Ciao !


Ramasesem singura in acea camera. Lia nu se oferise sa imi detalieze afirmatiile pe care mi le spusese cu putin timp inainte sa dispara. Nu inteleg acest lucru. Cum adica nu sunt om? Ce as putea fi, animal, insecta?
Numai vreau minciuni, mi-am promis ca nu voi mai asculta decat de mine, si ca nu voi mai crede ce spun oamenii, si am ajuns din nou ca o proasta sa ascult de una ca ea, care nici macar nu se deranjeaza sa imi explice ceva. Oare cum are ea de gand, sa colaboram daca eu nu imi voi aduce aminte de nimic? Poate din greseala voi ajunge sa o omor pe ea, si la fel de repede voi uita.
Este posibil ca eu sa fi fost o fugara, o criminala, un geniu diabolic, care a vrut sa ucida lumea, iar acum i-a fost introdus in creier un cip de date in care odata ce comit o crima, memoria sa imi fie stearsa automat. Doamne, la ce concluzie am ajuns si eu. Un singur lucru este cert...Daca nu imi voi recapata memoria, in curand voi face un gest nebunesc. Nustiu ce, dar viitorul pe care il intrevad nu imi miroase prea bine...Perfect acum am inceput sa ma comport asemeni unui caine, poate o sa incep sa si latru in curand.
Si totusi tot imi ramane o intrebare...cine este acel Lucio? Poate fi un inamic, care este pus sa ma omoare. Ce dragut ar fi, insa nu m-as lasa o prada usoara. Am destule instrumente pe care sa le folosesc in cazul in care viata mea, sau mai bine spus ce sunt eu, ca om am inteles ca nu pot fi, sa fie in pericol. Ce e zgomotul si tot fumul asta?



Un fum gros se raspandi in camera. Credeam ca sunt atacata de ninja, insa brusc, am cazut la pamant in genunchi, nemai putand respira. Incercam sa imi reiau respiratia, inspirand si expirand profund dar incet, insa fara rezultat. Socul era prea mare si nu imi puteam reveni. Credeam ca acesta imi e sfarsitul, insa se pare ca nici de aceasta data nu se putu realiza. Doar mi s-a spus ca nu sunt om, nu?
Doua maine calde, protectoare ma cuprinsera de dupa umeri incercand sa ma linisteasca...
Observand ca nu imi revin, acesta ma lua in brate si pleca cu mine undeva afara...
Pentru prima oara eram afara. Puteam simti mirosul ierbii proaspete in timp ce ploua si fulgera. Simteam ca evadam intradevar pentru prima oara de cand incepusem sa imi vorbesc mie insami. Nu stiam cine e, insa intr-un fel simteam ca pot avea incredere in el, desi acest individ putea sa ma duca oriunde insa nu imi mai pasa...
Am mers mult nustiu cat timp insa, la un moment dat ne-am oprit si atunci m-a lasat usor lin, ca si cum as fi fost o papusa de portelan lasandu-ma intinsa pe iarba. Era atat de inalta, incat parea ca un asternut pufos in care eu eram primita.
Dupa mult timp am reusit sa imi revin cat de cat, si atunci l-am vazut pe el, probabil persoana despre care Lia imi vorbise ceva mai devreme. Avea ochii maro - caprui. Simteam un sentiment de putere, de siguranta mai ales atunci cand mi-a zambit in momentul in care am atins iarba. Camasa lui alba era sfasiata, insa zambetul lui era de nepatruns. Avea cateva zgarieturi pe trup insa probabil frica m'a facut sa nu continui cu fantezia mea.
Era o liniste mormantuala, iar afara ploua si fulgera. Pentru mine era un nou sentiment.. Imi producea o placere aproape nebuneasca acei picuri de ploaie care cadeau pe rochia mea alba si pielea mea plapanda. Fulgerul si tunetul imi faceau inima sa imi tresalte de bucurie, ca si cum eu le'as fi dictat lor cum si cand anume sa inceapa. El fuse primul care sparse gheata dintre noi doi.

- Eu sunt Lucio, imi cer scuze daca te-am speriat. Lia mi-a povestit multe despre tine, insa nu mi-a spus ca esti si atat de frumoasa. Nu este de mirare ca erai cat pe'aci sa fi ucisa.
Cuvantul ucisa ma facu sa tresar. Cand anume era eu sa fiu ucisa? Imi amintesc doar ceata aceea groasa pe care o puteai taia doar cu cutitul, iar apoi bratele lui.
- Ucisa? La ce te referi?
- Ma refer la faptul ca, daca mai intarziam doua secunde, tu nu ai mai fi stat de vorba acum cu mine. Fumul acela deja iti afectase plamanii, iar creierul incepea sa cedeze. De aceea te-am adus aici, ca sa fii in siguranta, si sa poti respira.
- In acest caz, iti multumesc, insa as mai avea o intrebare, care ma macina. Lia mi-a spus ca nu sunt om. Este adevarat?
Intrebarea aceasta probabil ca il pusese intr'o mare dificultate. Evita sa ma priveasca in ochi, devenind un pic agitat, insa dupa putin timp acesta se apropie periculos de mult de mine si imi spuse.
- Cred ca acest raspuns te va lamuri...

Nu intelegeam ce urma sa se intample, insa inima mea incepuse sa o ia la galop. Lucio se apropie din ce in ce mai mult de mine pana cand ii puteam simti respiratia lina, si parfumul lui de crini imperial. Adoram parfumul acela, iar acum simteam ca mintea mea chiar o ia spre vai nemaivazute...Astepta, se apropia foarte incet de buzele mele, care in mod incontrolabil tremurau de placere...Nu voiam sa ma impotrivesc insa nici nu credeam ca se va intampla...
In momentul in care buzele noastre mai erau la un milimetru de a se intalni, si de a forma un intreg, acesta ma privi in ochi, iar zambind imi spuse...

- Esti la fel de om ca si mine...