Suflet gol [16+].

[Niska]

* zilele astea am avut ceva timp liber, asa incat am venit cu next. xD merci Daniela, pentru ca mi-ai "inviat" topicul. :)) *hugs*

Capitolul III - Musafirul

Vocea-i suna sparta. Aceste cuvinte alunecara fugitiv pe langa urechea mea, fara a le intelege pe moment. Nu imi venea sa cred! Zece ani si abia acum imi pot vedea tatal. Abia acum il pot strange in brate si ii pot spune ca il iubesc. Eram fericita. Eram un copil asa naiv atunci! Lacrimi nevinovate au inceput sa mi se scurga pe obraji. M-am eschivat ca un bebelus, apoi l-am prins de mana pe barbatul care zambea fin si dragastos. Acesta isi trase mana cat de repede cu putinta si o puse pe fruntea mea lasandu-se in jos, asa incat sa imi intalneasca privirea. Ochii lui albastrii nu-mi inspirau nimic. Nici cea mai mica particica de sentiment parintesc. Nici cel mai mic sentiment de mila. Nici ce-a mai mica farama de dragoste. Stiam si simteam acest lucru pentru ca fata de privirea mamei mele, expresia acestui om era lipsita de inteles.
Dupa cateva clipe in care am schimbat priviri neintelese, acesta se ridica si se alatura la bratul mamei. Chipul ei era la fel de crispat. In acel moment imi doream cu ardoare sa pot intelege ce dorea asa zisul meu tata sa-mi exprime din priviri. Iubire, mila, ura, dispret? Oare acest om ma iubea?!
- A crescut incredibil de mult, rosti acesta aproape soptit, langa urechea mamei.
Pentru cateva secunde se facu o liniste profunda. Mama inchise ochii, iar cand ii deschise parca isi mai venii in fire.
- Nu-i asa ca avem cel mai frumos copil?
Ochii mei se umplura de lacrimi, dar n-am putut sa le las sa curga sub ochii parintilor. Cu toate astea, ele disparura si lasara loc melancoliei, cand am zarit chipul dur al necunoscutului din casa noastra. Asa este. Il considerau un necunoscut. Oare greseam?
Imi amintesc ca intreaga zi am petrecut-o in tacere. Cuplul ce parea a fi fericit schimba doar priviri scurte de pe marginea canapelei. Eu, intre ei aveam senzatia ca nu-mi gasesc locul. Nici atunci cand mama aseza cina nu s-a schimbat nimic. Savurau cutotii mancarea pe care impreuna o pregatiseram dimineata. Numai eu inghiteam in sec si nu-mi mai ridicam privirea din farfurie. Era un sentiment bizar. Doream sa intreb atatea, doream sa aflu atatea. De ce tatal meu a aparut tocmai acum? Unde a fost plecat intreaga mea copilarie? O mai iubea pe mama? Pe mine ma iubea?
Clipele acelea au trecut nespus de greu. Seara a venit atat de neasteptata incat imi simteam pleoapele obosite, de parca nu dormisem intreaga noapte trecuta. M-am ridicat incet de pe canapea aranjandu-mi rochita dantelata, apoi mi-am dres putin vocea.
- Mama, eu ma simt obosita, cred ca ma duc la somn, am spus eu cu ochii intre deschisi.
- Bine draga mea, vin cu tine, raspunse ea calm, in urma unui schimb de prviri inre ea si tata.
Mama a avut grija ca in fiecare seara sa ma puna in pat, sa-mi ureze „noapte buna!" si sa imi dea un sarut pe frunte. Stinse lumina si apoi parasi incaperea. Stateam in pat ghemuita cu ochii inchisi. O lacrima aluneca usor pe obraz. Eram nelinistita. M-am ridicat in fund ametita, dorind sa merg jos sa-mi iau un pahar cu apa. Am dat deoparte ursuletul de plus din coltul patului, tragandu-l de mana pana la coltul usii. Am crapat putin usa fara a emite vreun sunet. Lumina ce iesea prin acea crapatura imi impiedica vederea. Am iesit buimaca din camera, incercand sa ma adaptez la lumina aceea patrunzatoare.
M-am frecat incet la ochi, apoi am coborat cateva trepte ce duceau spre sufragerie. Ochii mi se atintira asupra imaginii ce avea loc acolo. Musafirul nostru se pare ca privea adanc in ochii inlacrimati ai femeii cu chip fragil. Aceasta parca il implora din priviri sa o ierte. Dar pentru ce sa o ierte?! Barbatul isi intoarse chipul dur departe de privirea ei rugatoare si-si retrase mana de pe gatul acesteia.
- Am avut o intelegere, rosti barbatul furios scrasnind din dinti
- Asculta-ma doar! Am incercat! Am incercat! Dar intelege.. ne-am dorit atat de mult un copil! Primul nostru copil, sa dus, nu mai e printre noi, i-ar Dumnezeu ne-a oferit altul acum 10 ani, ca sa trecem peste! Intelege ca este o binecuvantare! Nu pot sa il parasesc acum.. este copilul meu!
- Inceteaza sa te smiorcai, rosti necunoscutul pe un ton dur si scarbit. Nici macar nu stim cine sunt parinti ei! Ai uitat?! Ai uitat ca acest copil ne-a distrus fericirea?! Uita de el.. vino cu mine! Hai sa fim fericiti!
- Dar..