01-02-2008, 09:40 PM
Olla, am revenit cu o poveste originala (cred) si proprie. De ce spun proprie, pai pe unele forumuri cineva posteaza povesti in locul altora si este originala (cred) deoarece cred ca m-am cam inspirat din unele carti, dar nu am vazut vre-una care sa fie atat de aiurita ca a mea!
Imi voi corecta greselile pe parcurs, caci stiu ca am mai multe.
Hope you like it!
“ …Daca cunosti Iubirea cu adevarat, cunosti si Sufletul Lumii, care e facut din Iubire…”
Paulo Coelho – Alchimistul
Cap. I
Se rusina de propria ei supozitie, cum de fusese in stare sa zica o asemenea prostie fara sa se gandeasca inainte? Acea chestie numita constiinta nu avusese grija sa o avertizeze? Se pare ca nu! Acum trebuia sa repare ceea ce stricase si din cate observase… avea sa fie ceva greu, chiar si pentru o fire puternica ca a ei.
- Saruami, pentru acest raspuns… pe cuvant… patru! tipa profesora exasperata si o data cu ea incepu si vacarmul general.
Fiecare elev urla pentru cauza lui, Uni sustineau ca ceea ce facuse Saruami era sa isi sprijine parerea, altii ca asa era mai bine… cativa copii erau total impotriva ei, de asemenea multi o admirau pentru ca avusese curaj sa isi arate adevarata parere fata de acea broasca batrana, care le preda istoria artelor de mai mult de trei ani, insa altii o urau pentru ca o jignise pe profesoara McGuni…
Insa zgomotul infernal facut in sala de curs nu putea trece neobservat, ceea ce alarma instantaneu cativa profesori.
Printre tipetele si strigatele elevilor, cativa copii incercau sa scape de lucrurile care se aruncau prin aer. Era incredibil cum de la o simpla remarca se ajungea la o adevarata lupta. Iar principalul motiv era profesoara de istorie, pana cand…
***
In camera de piatra, luminata de torte vechi de sute de ani se distingeau doua persoane, doua femei mai exact.
Una dintre ele statea pe un jilţ de lemn de cais. Nici nu lua seama la pasii apasati si suparati ai femeiei… care se misca ca o pisica nervoasa prin fata ei.
Parul lung si rosu cadea in valuri pe spatele femeiei din jilt, ochii verzi isi pierdusera din stralucire, pielea ei nu mai avea acelasi parfum ca acum zece ani. Devenise umbra a ceea ce era atunci.
- Hai, spune! sopti femeia calma, incercand sa nu se sforteze prea mult.
La aceste cuvinte, cea care se tot misca printre mobilele vechi din camera de piatra, se opri brusc.
Trecura cateva minute inainte ca femeia sa isi poate relua sirul gandurilor.
- Stiu ca daca ai prieteni in Liga... poti sa le ceri ajutorul. grai ca pentru sine blonda care se tot misca.
In timp ce roscata se indrepta spre usa de de brad, ii zise blondei:
- Liga nu te mai poate ajuta!
Oare femeia glumea sau asta era adevarul? Liga avea sa ii refuze solicitarea? Dar nu puteau sa o faca, avea nevoie de ajutor si avea nevoie acum! Nu puteau sa o abandoneze, nu puteau sa o faca. Toti acei ani in care ea a oferit ajutor neconditionat… aveau sa se risipeasca? Nu se putea una ca asta, nu avea sa permite!
Daca acei maimutoi din Liga aveau sa ii intoarca spatele… atunci… puteau sa accepte si razboi! Daca asta voiau.
Era oare bine ceea ce avea de gand sa faca? Mainile incepeau sa ii tremure, probabil avea sa regrete asta, dar acum nu conta, trebuia sa se razbune pe Liga, oricare ar fi pretul.
***
Acum devenea oficial, cu toti erau pedepsiti pentru ce facusera in timpul orei de istorie. Dar ce era mai frumos… nu regretau nimic. Pana la urma nu era asa de rau sa strangi gunoiul din curtea liceului.
Desigur ca nu era o activitate ce merita sa o faci in fiecare zi din viata ta, dar totusi, existau pedepse si mai rele.
Hei, Andrea, ghici ce am aflat? spuse unul dintre baietii care se ocupau cu curatatul curtii interioare.
Am uitat sa precizez ca aceasta pedeapsa avea loc dupa orele de curs, deci nu existau altii elevi care sa repuna gunoiul la loc.
Fata clatina putin capul… nu stia.
Parul castaniu, prins in coada de cal din care cadeau suvite micute, se murdarea din cauza prafului emanat de cutiile vechi de carton, ochii albastri lacrimau din cauza iepurasilor de praf... frumosii ei blugi se înnegreau vazând cu ochii, ne mai zicând de uniforma verde cu funda rosie in piept.
-Cica exista o liga care are grija de oras, cu un sediu deasupra norilor si cu un satelit central, cica e mai mare ca Empire State Building. Cica cei care fac parte din liga au puteri speciale si cica se numeste Liga Razbunatorilor. Oare n-or razbuna pe McGuni? spuse baiatul ganditor.
Leonardo, sau Leo cum ii mai ziceau unii, era un tip glumet de obicei, dar de data asta era prea de tot.
- Interesanta chestie, numai ca avem o singura problema, spuse Andreea intrand in jocul lui, ei de ce nu s-au aratat la televizor. Cred ca Spiderman si Cei patru fantastici nu se potrivesc! Incearca sa nu te uiti la prostii inainte sa te culci! incheie razand fata.
Baiatul privi rusinat inspre pamantul ud de ploaia care tocmai se lasase cu cateva ore in urma.
De ce Andrea Saruami trebuia sa fie atat de logica? De ce nu utea sa viseze si ea cu ochii deschisi, asa cum o facea si el. Era clar, ei doi nu se potriveau. Dar Liga exista, asta era sigur, doar mama lui i-o spuse, iar mama nu gresea.
*Flashback*
Auzise telefonul cum suna, dar nu raspundea nimeni. Parca cineva se temea sa raspunda. Insa minutele de asteptare erau doar secunde, mama raspunse si la ce auzea de la celalalt fir, ceva nu era de bine.
„Liga are dreptul sa stie adevarul, McGuni deja ii tortureaza, trebuie sa facem ceva!” spuse femeia in culmea disperari.
*End of Flashback*
Oare McGuni era una de a lor, sau… cineva care sa le faca rau. Oare mama lui Leo gresise cand spuse ce spuse si nu sesizase ca el asculta totul?
- Hei piciule, fa-te util si misca-te de langa ea, spuse unul dintre baietii de la clasa superioara, aratand cu varful degetului spre Andreea, de parca nu dorea sa o raneasca daca intindea palma toata.
Leo nu putea sa se impotriveasca asa ca se ridica de pe vine, de unde aduna hartiile rupte si putrezite de ani si ani de zile, dar inainte ca sa plece:
- Continua-ti munca! spuse Saruami fara sa se clinteasca, nici macar a ii priveasca.
-MISCA! ordona baiatul.
Acea fusese o picatura gresita, turnata in paharul nepotrivit.
Andrea se ridica si il plesni pe roscat. Totul dura doar cateva secunde, dar rana avea sa tina mai mult. Sau asta era presimtirea baiatului.
- Asculta… baietas… ori dispari…
De alt fel, aceasta poveste a mai aparut si pe alte doua forumuri, scrisa tot de mine, dar sub alte nick-uri, gen ~~Dark_angel~~ sau dark_angel. Asa ca nu e plagiata chiar in halul acela.
Imi voi corecta greselile pe parcurs, caci stiu ca am mai multe.
Hope you like it!
“ …Daca cunosti Iubirea cu adevarat, cunosti si Sufletul Lumii, care e facut din Iubire…”
Paulo Coelho – Alchimistul
Cap. I
Se rusina de propria ei supozitie, cum de fusese in stare sa zica o asemenea prostie fara sa se gandeasca inainte? Acea chestie numita constiinta nu avusese grija sa o avertizeze? Se pare ca nu! Acum trebuia sa repare ceea ce stricase si din cate observase… avea sa fie ceva greu, chiar si pentru o fire puternica ca a ei.
- Saruami, pentru acest raspuns… pe cuvant… patru! tipa profesora exasperata si o data cu ea incepu si vacarmul general.
Fiecare elev urla pentru cauza lui, Uni sustineau ca ceea ce facuse Saruami era sa isi sprijine parerea, altii ca asa era mai bine… cativa copii erau total impotriva ei, de asemenea multi o admirau pentru ca avusese curaj sa isi arate adevarata parere fata de acea broasca batrana, care le preda istoria artelor de mai mult de trei ani, insa altii o urau pentru ca o jignise pe profesoara McGuni…
Insa zgomotul infernal facut in sala de curs nu putea trece neobservat, ceea ce alarma instantaneu cativa profesori.
Printre tipetele si strigatele elevilor, cativa copii incercau sa scape de lucrurile care se aruncau prin aer. Era incredibil cum de la o simpla remarca se ajungea la o adevarata lupta. Iar principalul motiv era profesoara de istorie, pana cand…
***
In camera de piatra, luminata de torte vechi de sute de ani se distingeau doua persoane, doua femei mai exact.
Una dintre ele statea pe un jilţ de lemn de cais. Nici nu lua seama la pasii apasati si suparati ai femeiei… care se misca ca o pisica nervoasa prin fata ei.
Parul lung si rosu cadea in valuri pe spatele femeiei din jilt, ochii verzi isi pierdusera din stralucire, pielea ei nu mai avea acelasi parfum ca acum zece ani. Devenise umbra a ceea ce era atunci.
- Hai, spune! sopti femeia calma, incercand sa nu se sforteze prea mult.
La aceste cuvinte, cea care se tot misca printre mobilele vechi din camera de piatra, se opri brusc.
Trecura cateva minute inainte ca femeia sa isi poate relua sirul gandurilor.
- Stiu ca daca ai prieteni in Liga... poti sa le ceri ajutorul. grai ca pentru sine blonda care se tot misca.
In timp ce roscata se indrepta spre usa de de brad, ii zise blondei:
- Liga nu te mai poate ajuta!
Oare femeia glumea sau asta era adevarul? Liga avea sa ii refuze solicitarea? Dar nu puteau sa o faca, avea nevoie de ajutor si avea nevoie acum! Nu puteau sa o abandoneze, nu puteau sa o faca. Toti acei ani in care ea a oferit ajutor neconditionat… aveau sa se risipeasca? Nu se putea una ca asta, nu avea sa permite!
Daca acei maimutoi din Liga aveau sa ii intoarca spatele… atunci… puteau sa accepte si razboi! Daca asta voiau.
Era oare bine ceea ce avea de gand sa faca? Mainile incepeau sa ii tremure, probabil avea sa regrete asta, dar acum nu conta, trebuia sa se razbune pe Liga, oricare ar fi pretul.
***
Acum devenea oficial, cu toti erau pedepsiti pentru ce facusera in timpul orei de istorie. Dar ce era mai frumos… nu regretau nimic. Pana la urma nu era asa de rau sa strangi gunoiul din curtea liceului.
Desigur ca nu era o activitate ce merita sa o faci in fiecare zi din viata ta, dar totusi, existau pedepse si mai rele.
Hei, Andrea, ghici ce am aflat? spuse unul dintre baietii care se ocupau cu curatatul curtii interioare.
Am uitat sa precizez ca aceasta pedeapsa avea loc dupa orele de curs, deci nu existau altii elevi care sa repuna gunoiul la loc.
Fata clatina putin capul… nu stia.
Parul castaniu, prins in coada de cal din care cadeau suvite micute, se murdarea din cauza prafului emanat de cutiile vechi de carton, ochii albastri lacrimau din cauza iepurasilor de praf... frumosii ei blugi se înnegreau vazând cu ochii, ne mai zicând de uniforma verde cu funda rosie in piept.
-Cica exista o liga care are grija de oras, cu un sediu deasupra norilor si cu un satelit central, cica e mai mare ca Empire State Building. Cica cei care fac parte din liga au puteri speciale si cica se numeste Liga Razbunatorilor. Oare n-or razbuna pe McGuni? spuse baiatul ganditor.
Leonardo, sau Leo cum ii mai ziceau unii, era un tip glumet de obicei, dar de data asta era prea de tot.
- Interesanta chestie, numai ca avem o singura problema, spuse Andreea intrand in jocul lui, ei de ce nu s-au aratat la televizor. Cred ca Spiderman si Cei patru fantastici nu se potrivesc! Incearca sa nu te uiti la prostii inainte sa te culci! incheie razand fata.
Baiatul privi rusinat inspre pamantul ud de ploaia care tocmai se lasase cu cateva ore in urma.
De ce Andrea Saruami trebuia sa fie atat de logica? De ce nu utea sa viseze si ea cu ochii deschisi, asa cum o facea si el. Era clar, ei doi nu se potriveau. Dar Liga exista, asta era sigur, doar mama lui i-o spuse, iar mama nu gresea.
*Flashback*
Auzise telefonul cum suna, dar nu raspundea nimeni. Parca cineva se temea sa raspunda. Insa minutele de asteptare erau doar secunde, mama raspunse si la ce auzea de la celalalt fir, ceva nu era de bine.
„Liga are dreptul sa stie adevarul, McGuni deja ii tortureaza, trebuie sa facem ceva!” spuse femeia in culmea disperari.
*End of Flashback*
Oare McGuni era una de a lor, sau… cineva care sa le faca rau. Oare mama lui Leo gresise cand spuse ce spuse si nu sesizase ca el asculta totul?
- Hei piciule, fa-te util si misca-te de langa ea, spuse unul dintre baietii de la clasa superioara, aratand cu varful degetului spre Andreea, de parca nu dorea sa o raneasca daca intindea palma toata.
Leo nu putea sa se impotriveasca asa ca se ridica de pe vine, de unde aduna hartiile rupte si putrezite de ani si ani de zile, dar inainte ca sa plece:
- Continua-ti munca! spuse Saruami fara sa se clinteasca, nici macar a ii priveasca.
-MISCA! ordona baiatul.
Acea fusese o picatura gresita, turnata in paharul nepotrivit.
Andrea se ridica si il plesni pe roscat. Totul dura doar cateva secunde, dar rana avea sa tina mai mult. Sau asta era presimtirea baiatului.
- Asculta… baietas… ori dispari…
De alt fel, aceasta poveste a mai aparut si pe alte doua forumuri, scrisa tot de mine, dar sub alte nick-uri, gen ~~Dark_angel~~ sau dark_angel. Asa ca nu e plagiata chiar in halul acela.