Trăind după propriile reguli

[Akane Hime]

Hallo!
Am revenit si eu dupa o lunga, lunga vacanta. Si imi pare rau ca ma pun sa comentez la ora asta. Asa ca, am sa trec la subiect. Capitolul a fost unul bun. Mi-a placut absolut tot. Felul cum ai exprimat sentimentele personajelor si mai ales acea ura ,daca pot sa spun asa, a pesonajului principal catre tatal ei. Vad ca incet, incet aceasta isi schimba atitudinea fata de Megan. Si in plus, ma intreb de ce nu s-a gandit la bilete de la inceput. Dar, oricum, totul s-a terminat cu bine. Iar finalul, m-a lasat putin pe ganduri.
Cam atat am de spus. Deocamdata. Ne vedem data viitoare!

Ciao!

[Leontina]

Mulțumesc pentru comentarii :D Aduc și eu în sfârșit următorul capitol, sper să vă placă.

Capitolul 9

Următoarea dimineață am avut parte de o mică ceartă cu Matilde. Bine, „mică” e puțin spus. Nu numai că încă era supărată pe mine deoarece aflase că nu mă dusesem la concertul tatei, dar mai se întâmplase să fie și una din acele zile când mă apucase lenea de a mă trezi pentru a merge la școală. S-ar crede că după atâta timp m-aș fi învățat minte și aș fi renunțat la acest prost obicei, mai ales că știam mult prea bine faptul că în cele din urmă nu voi avea de ales și tot mă voi duce la școală. Dar fiindcă eu sunt eu și sunt foarte încăpățânată bineînțeles că a trebuit să încerc. În consecință, m-am ales cu o căzătură de toate zilele pe podea.
- De ce nu poți și tu să mă lași în pace măcar o dată? M-am plâns ridicându-mă fără chef în picioare.
- Pentru că dacă aș face asta nu ai ajunge nicăieri cu acest comportament, a zis pe un ton plin de reproș.
- Și de ce îți pasă ție atât de mult, mai mă rog?! Am țipat la ea furioasă.
- Poate îți e greu să crezi că la cum îi tratezi pe cei din jur i-ar mai putea păsa cuiva de tine însă acest lucru este posibil. Dar dacă vei continua așa îți pot garanta că vei sfârși fiind singură, a spus punându-și mâinile în șold și servindu-mi o privire dură.
- Și mi-ar conveni de minune! Am țipat, mai apoi intrând în baie și trântind ușa în urma mea.
Mi-am încrucișat brațele la piept și mi-am sprijinit spatele de ușă. Eram atât de furioasă. Cine se credea Matilde să-mi spună întruna ce să fac? Ok, fusese angajată pentru a avea grijă de mine deoarece părinții mei erau destul de ocupați și nu puteau să mă urmărească în permanență, înțelegeam asta. Dar totuși, împlinisem șaptesprezece ani. Cât timp mai avea de gând să mă dădăcească? Puteam să-mi port și singură de grijă, eram convinsă!
Am oftat din greu, după care am început să mă pregătesc pentru o nouă zi de școală. În cinsprezece minute eram gata, așa că mi-am pus geanta pe umăr și am coborât leneșă scările. Nu aveam nici cel mai mic chef de vreo oră, dar nici cu Matilde nu mai voiam să discut în contradictoriu, mai ales că știam că era o totală pierdere de timp pentru mine deoarece mai devreme sau mai târziu tot îmi va servi o replică care îmi va închide gura definitiv. Și nici de asta nu prea aveam chef. Din acest punct de vedere totul urma să fie mult mai simplu dacă plecam pur și simplu la școală.
Resemnată fiind, am ieșit pe ușă mai apoi luându-o alene pe drumul spre acea închisoare numită „liceu”.
Măcar vremea e frumoasă, am gândit ca o consolare privind cerul senin pe care se puteau vedea câteva păsărele.
Ajunsă în liceu am urcat alene scările pentru a ajunge la clasa mea. Am intrat plictisită după care am închis ușa în urma mea. Primul lucru pe care l-am auzit apoi a fost o voce stridentă și mult prea veselă.
- Micky!
Am făcut un pas în dreapta la timp pentru a evita o îmbrățișare din partea blondinei, care a sfârșit îmbrățișând ușa. La propriu. Eu o priveam cu ochii cât cepele neștiind ce ar trebui să fac acum. Ce mai voia de la mine de data asta?
Nu i-a luat mult pentru a-și reveni, iar când asta s-a întâmplat s-a întors spre mine cu cel mai mare zâmbet pe care îl văzusem vreodată la ea. Abia atunci am observat că purta un tricou alb pe care era scris mare numele tatălui meu.
Off Doamne! Am gândit dându-mi seama care era motivul stării ei excelente de spirit.
- Concertul a fost super, m-a informat vioaie.
- Aha... Am zis nesigură vrând doar să găsesc o cale de a scăpa de această, așa numită, conversație.
M-am îndreptat spre banca mea sperând că poate, doar poate, voi scăpa de această discuție. Evident, nu am avut eu atâta noroc. S-a luat după mine zicându-mi că sunt o persoană foarte simpatică. Asta pe veșnicul ei ton vesel de care eu una mă cam săturasem. Mi-am pus geanta pe scaun, apoi m-am întors spre ea, determinând-o astfel să tacă.
- De ce nu poți să fii și tu o persoană normală și să mă urăști la fel ca toți ceilalți? Am întrebat-o nemaiputând rezista.
- Cum aș putea să te urăsc când ai fost atât de drăguță cu mine? A spus, întrebarea mea nepărând să o afecteze în vreun fel.
Ok... Trebuie să o iau altfel.
- Faptul că ți-am dat acel bilet nu înseamnă că am fost drăguță cu tine. Și apoi tocmai te-am lăsat să pupi ușa. La propriu.
Nici asta nu a determinat-o să se răzgândească, adăugând pur și simplu că fusesem luată prin surprindere. Mi-aș fi dat o palmă peste frunte, dar am reușit să mă abțin.
Cum să fac să scap de pacostea asta?
Apoi mi-a venit ideea salvatoare. Pe cel mai calm ton de care eram în stare, având în vedere cearta de dimineață, am rugat-o să se ducă până la magazinul școlii pentru a-mi lua o sticlă de cola. A acceptat fără să stea pe gânduri, iar după ce i-am dat bani a ieșit din clasă.
M-am așezat pe scaun oftând din greu. Ce aveam eu să mă fac cu pacostea asta? Dacă va continua așa la un moment dat nu voi mai putea rezista tentației și îi voi face ceva ce sigur voi regreta mai târziu. Și nu prea îmi doream ca asta să se întâmple. Nu de alta, dar dintre toate lucrurile, să-mi cer iertare îmi plăcea cel mai puțin. Mi-am luat capul în mâini simțind că dacă asta va mai continua mult voi exploda.
- O zi proastă? Am auzit o voce venind din spatele meu.
M-am întors doar pentru a-l vedea pe fratele blondinei privindu-mă ușor ironic. Mi-am dat ochii peste cap nervoasă înainte de a-i răspunde.
- Nu te privește, am zis sec.
A ridicat pur și simplu din umeri înainte de a continua.
- Nu te învinovățesc. Nici eu nu aș fi în toane bune dacă revistele ar scrie despre mine ceea ce au scris despre tine.
Asta mi-a atras brusc atenția. Ce anume scriseseră despre mine?
Eu una nu cumpăram reviste pentru că ceea ce se scrie în ele nu mă interesează. De aceea de cele mai multe ori nici nu aflam că s-a scris despre mine decât mult mai târziu de la altcineva. Și nici atunci nu eram curioasă să citesc respectivul articol.
De data asta era puțin diferit. Asta pentru că el a presupus că acel articol era motivul pentru care sunt supărată. Oare ce ar fi putut scrie despre mine care să mă supere? Eram obișnuită cu bârfele, iar de obicei mă lăsau rece.
Văzând că eram confuză a scos din bacă o revistă pe care mi-a întins-o. Am luat-o fără să mă obosesc să mă uit la cum se numește și am întors paginile până când am găsit ceea ce mă interesa. Era cam greu să ratezi acest articol având în vedere faptul că titlul era imens:

Noutăți despre fiica celebrului cântăreț, Fernandez True!

Ok... Neinteresant până aici. Am trecut mai jos unde am citit următoarele:

Fiica cântărețului ajuns celebru peste noapte, Fernandez True, Mickaela, ne șochează din ce în ce mai mult. Nu numai că nu a participat la concertul tatălui ei, dar se poate ca acest lucru să fie datorat vreunei boli grave ținută bine secretă de aceasta și de familia ei. Acum câteva zile a fost zărită părăsind mai devreme lieul la care învață fiind condusă acasă de către un băiat necunoscut încă nouă. Simplu coleg de școală îngrijorat pentru ea sau mai mult de atât?

Dedesubt erau câteva poze din ziua în care îmi fusese rău. Ce-i drept, fața frățiorului nu prea se vedea în poze. Pe de alt parte, eu arătam groaznic. Nu-mi venea să cred că puseseră pozele astea într-o revistă, deși probabil că ar fi trebuit să mă aștept la asta. Însă altceva mă intriga pe mine acum. La ce se refereau cu acel „sau mai mult de atât”? Am vrut să continui să citesc, gândindu-mă că poate voi afla la ce anume se referea, dar nu am mai avut ocazia deoarece revista mi-a fost smulsă din mâini, iar când mi-am ridicat ochii am văzut-o pe profesoara de franceză care mă privea cu niște ochi supărați și dezaprobatori. Deci fusesem atât de concentrată pe acel articol că nici măcar nu o auzisem când intrase în clasă.
Super, am gândit sarcastic.
Acum studia acea revistă pentru a vedea ce mă ținuse atât de concentrată. După ce a terminat s-a uitat din nou la mine.
- Mă bucur să văd că ai ocupații seriose în timpul orei mele, domnișoară True, a spus sarcastic. Dacă ai terminat să citești ceea ce se scrie despre propria ta persoană, revista va rămâne la mine.
- De fapt, nu am terminat și revista nu este nici măcar a mea, am răspuns fără să mă gândesc prea mult la asta.
Clar răspunsul meu a luat-o prin surprindere deoarece câteva secunde a domnit liniștea. Exact când deschisese gura pentru a vorbi în clasă a intrat blonda ținând în mână o sticlă de cola. S-a scuzat pentru că a întârziat, apoi a luat loc lângă mine dându-mi sticla, pe care eu am băgat-o în bancă.
- Mă bucur să văd că ai chef de discuții domnișoară, a spus pe același ton.
- Abia acum acum ați observat? Am întrebat privind-o chiorâș.
- În locul tău aș fi mai atentă cu ceea ce spun, a zis, vocea devenindu-i serioasă.
- Ar trebui, nu-i așa? Am zis fără chef privind pe geam.
- Afară! A țiapt la mine.
Am ieșit fără prea mari regrete din clasă. Oricum nu îmi plăcea materia pe care o preda și nici profesoara de altfel. M-am așezat pe pervazul geamului încă gândindu-mă la acel articol. Off, reporterii puteau fi atât de enervanți. De ce nu puteau și ei să scrie despre altcineva? Am oftat renunțând să mă gândesc la asta. Oricum nu avea niciun rost. Și oricum de ce mi-ar păsa de ceea ce scriu ei despre mine? Până la urmă totul se rezuma la bârfă și presupuneri, iar de cele mai multe ori acestea se dovedeau a fi false. În cele din urmă.
Mi-am scos telefonul din buzunar și am început să discut cu verișoara mea Tabi prin intermediul mesajelor. Și așa eram convinsă că profesoara nu mă va mai chema înapoi la oră. De ce să nu fac ceva în timpul ăsta? I-am povestit tot ceea ce aveam pe suflet, iar ea m-a încurajat spunându-mi să nu mă las afectată de ceea ce scriseseră despre mine. Lumea va uita repede si de asta.
Nu peste mult timp clopoțelul a sunat anunțând terminarea orei. După ce profesoara a ieșit din clasă și s-a îndepărtat am intrat în clasă și m-am dus în bancă trântindu-mă pe scaun. Voiam atât de mult să plec în secunda asta. Apoi mi-a dat prin cap că poate aș putea să chiulesc. Până la urmă puteam ieși din școală fără niciun fel de probleme. Existau bodyguarzi la intrarea în liceu însă nu te opreau dacă voiai să pleci. Era cam devreme într-adevăr, dar aș fi putut să mă duc în parc și să pierd vremea pe acolo până la terminarea programului și apoi să mă duc acasă.
Planul fiind stabilit, am luat sticla de cola și am băgat-o în geantă, aceasta din urmă punând-o pe umăr.
- Unde te duci? A întrebat blodina curioasă.
- Nu te privește, am raspuns sec, ieșind apoi pe ușă.
Am coborât scările și am ieșit pe poarta liceului oprindu-mă în parc. Am luat loc la umbra unui copac lăsându-mi geanta pe iarbă. O vreme am stat și am privit în jur. Parcul era destul de gol acum, doar câțiva bunici împreună cu nepoții lor fiind prin zonă.
Apoi, fiind destul de plictisită, am scos din geantă blocul de desen pe care îl aveam tot timpul la mine și un creion și am început să caut ceva ce merita desenat. După vreun minut sau două m-am hotărât asupra unui copac mare și bătrân ce se alfa nu departe de locul unde stăteam eu. Încet am început să-i desenez conturul, iar nu după mult timp am fost absorbită complet de ceea ce făceam.
Când eram aproape gata am fost întreruptă de o voce de copil.
- Arată frumos.
Mi-am ridicat ochii și am observat un băiețel ce se afla în stânga mea și care îmi privea desenul cu niște ochi strălucitori, zâmbind.
- Ești talentată, mi-a spus privindu-mă.
- Mulțumesc, am spus zâmbindu-i la rândul meu. E aproape gata. Mai lasă-mă o secundă.
A dat aprobator din cap, apoi a luat loc lângă mine așteptând cuminte ca eu să termin desenul. Nu a durat mult, vreo cinci minute. Tocmai voiam să-l anuț că am terminat când am văzut o bătrânică apropiindu-se cu pași mici și grăbiți.
- Aici erai, spus uitându-se la băiețelul de lângă mine. Nu mai fugi așa de repede, că nu pot să țin pasul cu tine, a adăugat pe un ton vesel, nicidecum supărat așa cum mă așteptasem eu.
Micuțul și-a cerut scuze spunându-i că mă văzuse desenând și că fusese curios. Bunicuța i-a zis că nu ar trebui să deranjeze lumea din parc, dar eu am spus repede că nu era niciun deranj. Apoi i-am arătat micuțului desenului întrebându-l dacă îi place. A dat din cap aprobator, zâmbind cu gura până la urechi. Apoi a adăugat că ar fi fost și mai frumos dacă ar fi fost colorat. Asta m-a făcut să zâmbesc. Băiețelul ăsta era tare simpatic. L-am întrebat cum îl cheamă și mi-a spus că numele lui este Jeff și că are șase ani.
- Ei bine, Jeff, ce-ar fi dacă ți-aș da ție desenul și l-ai colora tu așa cum îți place? Eu nu am culori la mine, am zis pe un ton vioi.
Fața i s-a luminta și mai mult când a auzit asta și a dat din cap aprobator. Am rupt foaia din blocul de desen și i-am întins-o. Mi-a mulțumit apoi s-a îndepărtat împreună cu bunica lui.
M-am uitat la ceas și mi-am dat seama că puteam pleca acasă. Noroc că a desena anumite chestii îmi ia mai mult timp altfel m-aș fi plictisit. Am băgat instrumentele de lucru înapoi în geantă, m-am ridicat în picioare și mi-am scuturat blugii apoi am ieșit din parc și am început să merg cu pași lenți spre casă.

[Akane Hime]

Buna!
Deci, capitolul acesta a fost ceva interesant. Nici nu m-am asteptat sa vad ca pe unii reporteri ii intereseaza atat de mult viata lui Mickaela, dar sti cum sunt vulturii astia... Oricum a fost ceva mai bine spre final. Am vazut o mica greseala si banuiesc ca a fost facuta din neatentie.

" A tiapt..." - a tipat. Ti-as zice sa ai grija si sa sti ca nu ti-o spun cu rautate, dar unele chiar iti sar in ochi.
Deci, cam atat pentru acum. Cum am zis capitolul a fost bun si ma intreb prin ce o sa mai treaca biata Mickaela in viitorul apropiat. Asta vei sti doar tu. Atat pentru acum.

Ciao!

[crazy little red]

hello >:D<
bun, un capitol lung, exact cum aveam chef
imi place comportamentul Mickaelei desi clar nu e chiar atat de 'scorpie' pe cat vrea sa para
deci ziaristii au venit cu apropouri, am impresia ca asta ii va departa pe cei doi :-?
acum, descrierea a fost ok, actiunea nu e grabita, greseli nu am zarit, parca undeva era un cuvant de doua ori dar chiar nu mai gasesc fraza, oricum nu mare lucru :-j
nu prea am ce comenta, mi-a placut capitolul, ai scos in evidenta caracterul fetei, bine, si faptul ca desi e rece are si o parte mai sensibila
deci multa inspiratie pentru urmatorul cpaitol :*

[Miss M]

Hai ca am ajuns si eu aici in sfarsit ;;).
Capitolul a fost destul de lung, dar nu exagerat. Sa zicem ca a avut lungimea ideala :)).
Primul lucru care mi-a atras atentia a fost faptul ca ea considera ca toata lumea o uraste. Mi se pare ca dramatizeaza cam tare. Doar pentru ca a devenit antipatica tuturor nu inseamna ca o urasc. Trecand peste, relatia dintre ea si Megan devine cam monotona. Megan mereu sare pe ea si incearca sa fie draguta, in timp ce Mickaela incearca mereu sa o indeparteze.
Partea cea mai tare... Articolul... A fost ceva genial. Trebuie sa te pui pe scris stiri de scandal, ca iti ies tare bine. Numele cantaretului astuia, Fernandez True, e asa de true incat ma face sa rad mereu cand il citesc. Reporterii au exagerat ca de obicei, auzi la ei, boala... Si in legatura cu Cris, care poate fi "mai mult de atat"... Cum Dumnezeu sa nu te prinzi ce au vrut sa spuna?
Trecand peste, in scena din parc Mickaela zici ca era o alta persoana, ceea ce dovedeste ca nu e asa dura precum pare. Si baietelul ala se comporta adorabil, cred ca era imposibil sa nu fii draguta cu el. Descoperim noi laturi ale fetei asteia, dar presupun ca mai ai cateva trucuri pregatite.
Descrierea a fost suficienta, dialogul la fel... Nu am ce comenta nici de greseli... Ca atare iti urez bafta in continuare si mult spor la scris! :*