Simfonia iubirii ~Naruto~

[Linda]

Disclaimer: Nu detin nici-un personaj ce apartin lui Masashi Kishimoto din anime-ul/manga-ul Naruto si nu fac profit de pe urma acestor personaje/intamplari.

E primul meu fic cu Naruto, am mai scris povesti, dar abia acum m-am incumetat sa incep un fic cu Naruto Grin . S-ar putea ca unora dintre personaje sa le fi schimbat putin (mai mult) comportamentul, dar am facut-o pentru a se potrvi cu ideile mele Grin . Ce as putea sa mai spun? Povestea e scrisa din perspectiva lui Sasuke, deci imi cer scuze daca i-am schimbat prea mult atitudinea ... Va urez lectura placuta!

Simfonia iubirii
-Naruto-



Iubirea e frumoasa, dar in acelasi timp ingrozitoare. E frumoasa pentru ca te inalta in locuri in care n-ai visa sa ajungi vrodata si iti da aripi sa zbori penntru a-ti indeplini cele mai nebunesti vise. Dar e ingrozitoare, pentru ca, o data ce te considera pe deplin implinit, te arunca de acolo de unde te-a urcat, facand cazatura mult mai dureroasa decat ar fi trebuit si iti taie aripile in cel mai agonizant si grotesc mod posibil.
Dar chiar de-ar fi sa mor din cauza EI, ingerul meu, n-as putea sa o urasc pentru ca m-a aruncat din inalturi si mi-a taiat aripile! N-as putea sa o urasc, pentru ca EA e cea care imi lumineaza calea in continure, aratandu-mi din nou drumul spre inalturi si ajutandu-ma sa zbor pana acolo pentru a-mi indeplini cel mai arzator vis! (Sasuke Uchiha).


Capitolul I:



Degetele imi alunecau rapid peste clape, creeand incheierea melodiei. Intunericul in care ma pierdusem atunci cand incepusem sa cant se risipea incetul cu incetul, pe masura ce deschideam ochii. Melodia se termina cu o ultima trecere rapida a degetelor peste clape.
N-am asteptat sa se termine aplauzele furtunoase ce pusesera rapid stapanire pe incapere imediat dupa ce terminasem, ci ma ridicasem rapid, intorandu-ma spre multime. Multe dintre chipuri erau de femei, cu ochi verzi, albastri sau caprui inecati in dorinta de a ma avea, de a fi, chiar si pentru o noapte, in patul meu. Am zambit, un zambet fals, ca toate celelalte, si m-am pierdut in multime. Am reusit in scurt timp sa fac rost de un pahar de vin rosu si am iesit pe terasa.
Sunetele lente ale muzicii erau estompate, dandu-mi starea de liniste dupa care tanjeam. Am luat o gura din vinul rece si am simtit aproape imediat caldura obisnuita ce-mi invaluia corpul. Am lasat paharul pe balustrada si am injurat incet. Eram mult prea sensibil la bautura, era abia al treilea pahar si deja ma simteam molesit. Macar trecusem de partea cu cantatul... Nu era vorba ca nu-mi placea sa cant, din contra, adoram asta, dar uram sa stiu ca toate acele femei erau cu ochii pe mine, analizandu-ma din cap in picioare si nepasandu-le catusi de putin de cat de bine cant. Defapt, erau acolo doar pentru a se holba la mine, la cat de bine aratam. Si nu ma laudam deloc singur, caci mi se spusese in nenumarate randuri "cat de frumos sunt".
Am oftat usor, totusi, impotriva a ce lasam sa se vada, nu vroiam deloc viata pe care o duceam. Nu vroiam faima, putere, bani si restul lucrurilor, m-asi fi multumit si cu o casuta mica, undeva la marginea orasului, in loc de vila in care eram obligat de tata sa stau cu fratele meu mai mare.
Probabil ca v-am bagat de tot in ceata. Nu conteaza, nu o sa ma prezint acum, caci pe parcurs veti afla oricum totul despre mine, inclusiv numele. Deci voi continua: nu-mi doream nimic din ce aveam, dar nu pot spune ca nu eram recunoscator tatei ca macar se straduia... de-ar fi stat, totusi, m-ai mult pe acasa, ar fi fost si mai bine.
Dar il intelegeam si inca foarte bine! Dupa moartea neasteptata a mamei, tata a suferit foarte mult, asa ca a preferat sa se ascunda de mine si de fratele meu si a plecat prin tara "cu afaceri", dupa cum spunea chiar el. Fratele meu se refugiase in pictura, si, Dumnezeu stie, era un talent innascut in asa ceva! Daca inainte de moartea mamei picta frumos, acum picta minunat. Moartea ei il facuse mai indraznet, mai rebel si mult mai infocat intra-le picturii, ajungand, intr-un sfarsit, un pictor celebru, admirat si cautat de toata populatia feminina a Japoniei.
Cat despre mine... sunt prea multe de spus si nu le-as putea rezuma, dar totul, absolut totul, a inceput dupa moartea celei mai iubite persoane din viata mea. Inainte imi placea la nebunie si cant la pian, luam lectii de le cei mai buni profesori si treceam cu brio orice test la care eram supus. Cantatul la pian era ceva care ma incanta pe atunci, ceva care imi bucura simturile si ma apropia si mai mult de mama.
Dar dupa ce ea a murit... dupa ce ea a plecat totul s-a schimbat. Am devenit mult mai retras, m-am inchis in mine si m-am concentrat pe cantat. Am devenit rapid celebru si am inceput sa imi creez masca perfecta de care aveam nevoie: la suprafata rece si mereu indiferent la orice, in interior la fel ca intotdeauna, bland si increzator. M-am ascuns de lume si m-am refugiat in celebritate. Daca inainte cantam doar pentru a ma bucura pe mine si mama, acum cantam pentru a-mi linisti pornirile. Devenisem impulsiv si singurul lucru care ma readucea la masca de indiferenta si imi creea cat de cat pacea interioara, era cantatul. Cantatul imi devenise un refugiu si celebritatea o scuza.
Am oftat din nou si-am mai luat o gura de vin, de data asta mai mare. In clipa aia nu-mi pasa daca ma imbatam si frati-miu era nevoit sa ma care pana sus.
Am auzit usa de la tersa deschizandu-se -nici nu-mi daduse seama cand o inchisesem - , asa ca m-am intors, pregatit de cearta. Chiar nu observau ca vroiam sa fiu singur?! Ma asteptasem sa-l vad pe fratele meu in prag, dar am dat cu ochii de Neji. Nu se schimbase deloc, acelasi pe care il stiam dintotdeauna: Neji Hyuuga, saten, cu ochii de un violet ciudat si, fara sa trebuiasca sa adaug, singura persoana care imi stia adevarata fata, singura persoana care fusese mereu langa mine, chiar daca nu puteam sa ne intalnim. Ma privea zambind larg, bucuros ca in sfarsit, dupa trei ani, reusise sa ma vada din nou. Se apropie incet de mine, eu ramanand pe loc, inca privindu-l.
-Sasuke Uchiha... o plecere, ca intodeauna. Vocea ii era melodioasa, aratand clar talentul lui innascut de a canta. Cuvintele la fel ca intotdeauna si ele: politicoase, cu o urma subtila de ironie.
-Neji Hyuuga... o placere, pot spune. I-am raspuns eu cu aceiasi moneda. Probabil glasul imi sunase mai rastit decat as fi vrut, caci el stramba putin din nas, dar apoi zambetul larg ii reveni pe buze si, din doua miscari, era langa mine si ma imbratisa strans, prieteneste. I-am raspuns repede la imbratisare. Nu-l mai vazusem de atata timp, nu-l simtisem langa mine de atata timp, incat... incat acum nu vroiam sa-i mai dau drumul.
-Ai disparut... si n-am stiut ce sa fac... Am soptit eu pe un ton slab. Il lasasem de prea multe ori sa plece de langa mine si sa ma tradeze pentru ca acum sa-i pot da din nou drumul.
-N-am avut incotro... dar nu conteaza, sunt aici acum. Imi sopti si el, nedandu-mi drumul, pastrand astfel "magia" ce se crease. Il simteam mai aproape ca oricand si stiam ca de acum nu va mai pleca, nu ma va mai lasa pentru ca nu-l voi mai lasa eu. Chiar si legat, il voi tine langa mine.
-Da... dar daca mai ai de gand sa pleci fara sa anunti, iti spun de pe acum ca nu ai nici-o sansa. Si legat si tot te tin langa mine. I-am zis, dandu-i drumul. Eram sigur acum ca nu va fugi sau disparea. Ma privi putin in ochi apoi bufni intr-un ras nebun. Am zambit si eu. Nu era zambetul fals pe care il afisam in fata celorlalti oameni, era zambetul meu, zambetul de dinainte.
-Mi-a fost dor de tine si de incapatanarea ta, Sasuke. Imi zise, reusind intr-un final sa se stapaneasca.
-Si mie mi-a fost dor sa-mi tina cineva in fiecare dimineata morala ca era sa fac accident cu masina... din nou. Replica mea il facu iar sa rada, iar pe mine sa zambesc in continuare. Chiar imi fusese dor de el... de diminetile in care aparea nervos la usa mea, strigandu-mi ca se saturase sa vina dupa mine in fiecare miez de noapte si sa ma culeaga de la politie sau baruri. Nu eram cine-stie-ce bautor inrait si nici nu ma bateam des, dar imi placea senzatia de moleseala si abandon pe care mi-o oferea fiecare pahar de alcool. Dar el era in fiecare dimineata acolo, in fata usii mele, facand pe lupul moralist, chiar daca, la fie si o cerere mai insistenta a mea, ar fi venit cu mine in bar. Dar ii placea sa se dea matur, iar eu nu vroiam sa-i stric imaginea pe care si-o crease.
L-am vazut ca prin ceata cum se misca brusc si se aseaza pe balustrada, trecand cu picioarele pe partea cealalta.
-Daca tot ai de gand sa-ti petreci toata noaptea aici, macar sa ma fac confortabil. Se explica el, intorcandu-se spre mine si zambindu-mi. Intors spre balustrada, am putut vedea cele doua pahare cu vin ce stateau unul langa altul. Unul dintre ele parea neatins, convingandu-ma ca era al lui Neji, si altul era pe jumatate gol.
Privind in continuare luna ce statea demna pe cer, Neji lua paharul lui, ducandu-l la buze. Priveam fascinat cum bea din pahar, intr-un mod mult prea elegant pentru a fi el, si nu-mi puteam lua privirea din dreptul lui. Vraja se destrama o data ce se intoarse spre mine, privindu-ma ciudat: bland, dar in acelasi timp trist si furios.
-Ti-a luat cam mult, Sasuke Uchiha, pana sa ma gasesti. Imi reprosa el cu o ciudata nervozitate falsa in glas.
-N-a fost vina mea, trebuia sa termin cateva lucruri in Tokio pana sa vin in Konoha sa te caut. Am zis, ridicand din umeri. El plecase acum trei ani din Tokio, impreuna cu, mai nou, sora lui, Hinata Hyuuga si cu parintii lui adoptivi, care defapt erau unchiul si matusa lui. Era complicata povestea lui, el in sine era complicat si de fiecare data cand ma gandeam la ce i se intamplase ma durea capul. Dar pe scurt era cam asa: ambii parinti ii fusesera omorati, iar el fusese adoptat de unchiul si matusa lui, devenind fratele vitreg a-l Hinatei, vechea lui verisoara.
-Dar a durat mult, Sasuke. Nu puteam sa te sun pentru ca eram m-ai mereu ocupat si plecat in tot felul de turnee. Ajunsesem la un momendat sa cred ca parintii mei vorbisera cu manager-ul meu sa-mi programeze turnee peste turnee, ca sa ma tina la distanta de tine si am vrut la un momendat sa plec singur la Tokio, sa vin sa te vad. Povesti el trist. Il intelegeam si inca foarte bine. Daca as fi stiut unde plecase si eu as fi venit singur dupa el, doar pentru a-l vedea. Dar nu stiam! Plecase pur si simplu intr-o zi, fara un "la revedere", fara ca macar sa-mi spuna daca o sa ne mai vedem sau daca mai vrea sa fim prieteni. Dar il mai intelegeam si din alt punct de vedere: el intotdeauna se bazase pe mine, asa cum eu ma bazasem pe el. Intre noi era o legatura... ciudata, care ne facea sa ne fim aproape unul altuia, chiar daca firile noastre erau complet diferite si nimic nu ne asemana. El avea intotdeauna nevoie mai multa de mine, decat aveam eu nevoie de el. Daca ar fi fost dupa mine si daca mi-ar fi ascultat vreodata toata protestele si jignirile aduse la adresa lui, n-am m-ai fi fost prieteni de mult, ba mai mult, am fi devenit dusmani. Dar el niciodata nu lua in seama jignirile pe care i le aduceam, le ignora cu desavarsire, deoarece stia prea bine ca nu erau spuse cu intentie, ci era pur si simplu un mod de a ma linisti, de a-mi varsa nervii. Iar el accepta calm si zambitor tot ceea ce-i spuneam, fara a se simti intr-un fel jignit. Asta era ceea ce facea prietenia noastra atat de stransa si speciala. Altul in locul lui ar fi plecat de mult si m-ar fi urat, dar el... el era inca acolo si va fii intotdeauna.
-Atunci cand ai plecat am crezut ca ai plecat din cauza mea. Am crezut ca te saturasei sa tot auzi tot ce spuneam si ca ai plecat ca sa scapi de mine. Dar, Neji, daca ar fost asa, crede-ma ca te-as fi inteles si n-as fi venit dupa tine. De asta a durat asa mult! A trebuit sa ma conving ca n-ai plecat din cauza mea! A trebuit sa aflu de ce plecasesi intra-devar! Si, crede-ma, habar n-ai ce greu e sa afli ceva, atunci cand cineva plateste persoana respectiva sa nu spuna nimic! Am protestat si eu. Ajunsesem acum sa ma tin strans cu mainile de balustrada, mai mult pentru a nu cadea din cauza moleselii care pusese stapanire pe mine de la ultima gura de vin luata -pe care habar n-aveam cand am luat-o! - .
Neji se uita mirat la mine, cu ochii lui violeti mariti de umire. Se parea ca nu stia ca parintii lui platisera toti servitorii pe care ii avusese in casa sa nu spuna nimic despre locul unde plecasera...
Se dadu jos de pe balustrada - nu stiu cum, pentru ca ma concentram mai mult la el si nu la ce facea- si se apropie de mine. Nu ma atinse, ci doar se uita in ochii mei.
-Ai crezut... ai crezut ca am plecat din cauza ta? Ma intreba el, glasul fiindu-i plin de uimire. Am aprobat usor din cap, incapabil sa scot vre-un cuvant. In astfel de momente, toata masca si apararea mea erau undeva pe jos, sparte si asteptand ca totul sa se termine si sa fie reconstruite la loc.
-Prostule... murmura el si facu o pauza, lasand capul in jos, ochii fiindu-i acoperiti de parul saten, apoi continua, n-as putea sa plec din cauza ta. Nu ti-ai dat seama pana acum?! Nu-mi pasa de tot ce-mi spui, nu-mi pasa ca ma injuri si ma faci in toate felurile atunci cand esti beat sau pur si simplu nervos si eu "iti stau in cale". Nu-mi pasa pentru ca tu esti prietenul meu si asta nimeni, nici chiar eu sau tu, nu o va putea schimba vreodata! Deci inceteaza sa m-ai fii asa prost si gandeste, macar o data in viata ta! Spuse el, glasul inaltandu-i-se cateva octave. Ridica capul, iar in ochii lui am putut vedea lacrimile ce straluceau la lumina artificiala ce venea din incaperea de langa noi.
Ramasesem fara cuvinte, fara sa mai pot spune ceva. Dar nu era nevoie, caci el ma imbratisa strans inca o data de cand ne vazuseram, lasandu-si capul pe umarul meu.
-Prostule... Repeta el soptit, la urechea mea. Nu-mi pasa ca nu-i raspundeam la imbratisare si ca-mi tineam mainile pe langa corp, in momentul ala vroiam doar ca stare mea de liniste sa dureze vesnic si sa nu fie deranjata de nimic.
Dar n-a fost sa fie. Am auzit infundat cum usa transparenta a terasei se deschide si m-am indepartat automat de Neji, masca parca plutind de jos, complet refacuta, reasezandu-se pe fata mea.
M-am intors indiferent si in acelasi timp nervos spre cel sau cea care indraznise sa ne deranjeze si ce am vazut m-a socat. In prag statea o femeie... ba nu, o fata, imbracata cu o rochie mult prea eleganta pentru ea, dar care ii venea de minune, mulandu-se perfect pe trupul ei, de un rosu inchis. Inafara de rochie nu prea era nimic interesant la ea. Nu era frumoasa ca toate celelalte din camera, nu avea parul de un negru intens, lung, care sa-i cada pe umerii albi, perfect rotunzi si nici o pereche de ochi negri sau albastri care sa te inebuneasca cu o singura privire. Ba chiar era... banala, cu parul de un roz usor inchis, prins intr-un coc ce nu i se potrivea nici-cum - parul ala statea mult mai bine despletit - si cu ochii de un verde sters, lipsiti de orice urma de sclipire vie.
Dar chiar si asa, spunandu-mi intruna ca era banala, urata si pur si simplu o adolescenta naiva si proasta, ceva, totusi, se nastea incet-incet in mine. Nu intelegeam pe atunci si nici nu-mi dadeam seama ca masca mea, de obicei implacabila, acum pierdea incet-incet o piesa, ce se desprindea din ea, lasandu-mi o particica din suflet neacoperita. Lasat fara nici-o aparare, acea fata avea sa intre prin acel loc liber si avea sa puna stapanire, incet-incet, pe tot sufletul meu.


~Va urma~

Sper ca va placut si astept pareri :D . Bey-Bey :)

[Linda]

Multumesc celor care au citit si-au comentat (desi comentariile su fost sterse ^_^" ). Fara alte introduceri:

Capitolul II:


Nu mi-am dat seama decat mult mai tarziu ca ceea ce se simteam in acel moment era iubire. Dar atunci cand in sfarsit mi-am dat seama, a fost prea tarziu ...
Ma uitam nedumerit la ea, neintelegand ce cauta acolo. Desi „masca” imi ascundea la perfectie sentimentele, lasand la iveala doar o indiferenta rece, pe dinauntru ma chinuia o intrebare ... sau mai bine zis doua: prima era: ce cauta ea acolo? Si a doua, cum de ajunsese la petrecerea asta? Din cate imi dadeam seama eu nu o cunosteam, nici macar din priviri, iar fratele meu iesea din start din discutii ... fata asta era cu mult sub standardele lui.
Am vrut sa intreb ceva, dar Neji, probabil observand nemultumirea mea si vrand sa o scuteasca pe fata de o replica acida, vorbi repede.
-Sakura... nu stiam ca Hinata te-a invitat si pe tine! Ce placere sa te vad, dar ce cauti pe aici, pe terasa? Faptul ca-i pronuntase numele era o sansa pentru mine pentru a afla cum o cheama. Nu ca ma interesa, iar numele ei – Sakura -, care insemana „floare de cires”, era absolut banal si patetic ... chiar daca intra-devar semana cu o floare de cires.
Fata rosi violent si lasa capul in jos, sprijinindu-se inca de usa terasei.
-Pai... eu... Spuse ea balbaindu-se. Vocea nu-i era decat o soapta abia perceptibila, dar i-am inteles din prima cuvintele. Neji se lasa de pe un picior pe altul, gestul dandu-mi clar de inteles ca era nerabdator sa scape de fata – ca si mine, de altfel - .
-Da Sakura, tu ce? Intreba cu un glas in care se citea blandetea falsa pe care vroia sa o afiseze. Probabil fata crezuse ca intra-devar vorbea bland cu ea, dar eu stiam prea bine si dupa gesturi si cuvinte, ca fata il deranja.
-Umm ... pai, eu ... o cautam pe Hinata. A-ti vazut-o pe undeva? Intreba ea, ridicand in cele din urma capul. Ochii ei de un verde sters se impletira pentru un moment cu ai mei. Parca ceva ma legase si nu-mi mai puteam misca trupul si nici muta privirea. Ochii ei, chiar daca nu vroiam sa accept, ma tineau captivi si nu puteam sa nu o privesc. Nu gaseam nimic special si interesant la ea, dar privirea ei imi ramasese intiparita pe retina chiar si dupa ce ea pleca capul rusinata.
-Nu, n-am vazut-o pe Hinata decand a inceput petrecerea. Nu sunt bona ei, Sakura, se poate descurca si singura, deci cred c-ar fi mai bine sa continui sa o cauti. Si cum aici nu e, cred ca poti pleca. Vorbi Neji repede, pe un ton glacial. Observase ca ma uitam insistent la ea si acum vroia sa o faca sa plece cat mai repede. Am simtit apoi cum se misca langa mine si ma apuca strans de brat, fara a o lasa pe fata sa il vada, si imi sopteste ceva la ureche.
-Nu in seara asta Sasuke! Tonul era bland si intelegator, desi privirea ce o tintuia pe fata era rece si impasibila.
-Da, e o idee buna. Multumesc oricum, Neji-san. Spuse repede fata, apoi pleca, uitand si sa m-ai inchida usa terasei. Ma uitam naucit la locul unde fusese cu cateva clipe inainte adolescenta, neputand sa-mi scot din minte ochii aia verzi, fara nimic special in ei, dar care totusi ma atrageau exact ca un magnet. Neji ofta langa mine si se duse sa inchida usa. In momentul in care aparu in raza mea vizuala, „magia” ce-mi tinea ochii pironiti pe usa se destrama si eu ma uitam acum incruntat la satenul ce se intorcea spre mine, zambind vag.
-Cine era fata? Am intrebat eu direct. Neji zambi larg, de parca ar fi stiut ceva ce eu inca nu realizam, si imi raspunse fara nici-un ocolis.
-Sakura Haruno, saptesprezece ani, eleva in clasa a XI-a C, la „Konoha High School”, destul de buna la invatatura, fara nici-un prieten si foarte disponibila. Vorbise rar, punand accet pe fiecare silaba, in modul lui caracteristic atunci cand vroia sa-mi atraga atentia asupra a ceva. M-am strambat la el, apoi m-am intors spre balustrada, lasandu-mi mainile peste ea.
-Prea multe informatii ... ce esti tu? Depozit de informatii? Am bombanit eu, iar el incepu sa rada, amuzat de reactia mea. Veni repede langa mine, luand inca o gura din paharul cu vin rosu.
-Nu chiar, dar e cea mai buna prietena a sora-mii si mi-era imposibil sa nu stiu cate ceva despre ea. Spuse el, inca mai fiind amuzat de reactia avuta. Nu i-am raspuns, asa ca si-a inceput interogatoriul, asa cum eram sigur ca va face.
-Deci? Ai vre-un plan in minte cu ea? Ca am vazut o priveai foarte ... insistent, ca sa nu spun altcumva. In momentul acela m-am intors repede spre el cu gandul sa-i spun ceva, dar zambetul larg pe care il afisa m-a oprit imediat. Am oftat descurajat si m-am intors la pozitia mea.
-Nu, nu e de mine. E prea banala pentru gustul meu si habar n-are sa-si potriveasca tinuta, ce sa m-ai zic de faptul ca e mult prea timida?!
L-am vazut cu coada ochiului pe Neji cum se intoarce si el spre balustrada, uitandu-se spre cerul intunecat, luminat doar de lumina lunii ce veghea tot orasul. Pe buze avea iar acel zambet de dinainte pe care eu nu-l puteam intelege, de parca el ar stii ceva ce mie imi scapa.
-Cum zici tu... dar anunta-ma daca vei avea vre-un plan cu ea. Spuse el, neluandu-si privirea dinspre cer. Am aprobat incet din cap, ducand paharul cu vin la buze, cu gandul de a bea, dar oprindu-l imediat. L-am lasat la loc pe balustrada, ridicandu-mi mainile si apucandu-ma strans de bara rece.
-S-a intamplat ceva? Am auzit infundat vocea ingrijorata a lui Neji, dar nu i-am putut raspunde, de teama de a nu ramane fara aer. Picioarele incepeau sa-mi cedeze, dar nu vroiam sa cad, tinandu-ma in continuare strans de marginea rece a balustradei. Am simtit doua maini calde cum incercau sa-mi desprinda bland degetele dupa margine, dar eu ma incapatanam sa nu-i dau drumul.
-Da-i drumul Sasuke, ai incredere in mine. Vocea blanda a lui Neji imi rasuna in urechi ca o muzica pe fundalul unui film de prost gust. Am dat drumul marginii reci ce-mi inghetase degetele si bratele calde ale prietenului meu ma tinura pe picioare, fara a ma lasa sa cad.
Ma intoarse cu fata spre el, acum putand sa-l privesc in ochi. Desi vocea ii sunase blanda si linistita, ochii lui erau agitati, neintelegand ce se intampla – nu ca eu as fi inteles ceva - .
M-am fortat sa respir, luand guri mari de aer in plamani si mi-am inclestat degetele pe bratele lui atunci cand am simtit ca imi pierdeam echilibrul. N-a durat mult si totul a trecut. M-am desprins de Neji si m-am sprijinit cu spatele de balustrada.
-Ce-a fost asta Sasuke? Ma intreba Neji pe un ton nervos. Il facusem sa intre in panica si as fi vrut sa-i pot explica ce avusesem, dar nici eu nu intelegeam. Nu mi se m-ai intamplase sa am o asemenea ... „criza”, deci nu puteam spune exact ce avusesem.
-Nu stiu ... Am soptit eu slab. M-am intors sa-mi iau paharul si am facut un pas in fata, clatinandu-ma putin.
-Cum adica nu stii?! Ametesti dintr-o data si habar n-ai de ce?! Striga el nervos. I-am aruncat o privire ucigatoare, dar n-am reusit sa-l fac sa taca, ci sa-l provoc m-ai mult.
-Nu trebuie sa urli in gura mare, poate sa ne auda cineva. Am soptit eu, in continuare pe un ton slab. Inca ma simteam putin ametit si nu eram in stare sa vorbesc pe un ton normal.
-Oh, in momentul asta numai de oamenii ce ne pot auzi nu-mi pasa mie! Striga el, parca acum si m-ai tare. Am inchis ochii strans pentru a ma calma, hotarat sa nu las nervozitatea ce crestea rapid in mine sa puna stapanire pe mintea mea. Dar se parea ca Neji chiar vroia sa ma enerveze.
-Poti sa-mi spui si mie ce naibii ai avut?! Si, te rog, nu-mi spune ca nu stii de ce ametesti dintr-o data!
M-am intors rapid cu fata la el, uitandu-ma nervos in ochii lui. Cat vorbise inaintase spre mine, dar acum se dadu cu un pas in spate, privindu-ma in ochi cu o nervozitate amestecata cu frica.
-Bine, daca nu vrei sa ma crezi ca habar n-am ce-am avut, atunci du-te afara si striga in gura mare ca eram pe cale sa lesin! Haide, daca vrei iti deschid si usa! Am strigat eu, glasul revenindu-mi surprinzator de rapid. Ma simteam complet refacut dupa ameteala brusca, dar eram mult prea nervos pentru a ma bucura.
Neji se incrunta nervos si trecu val-vartej pe langa mine, intrand inapoi in camera si trantind usa trasparenta dupa el. Sticla se cutremura cateva clipe dupa iesirea lui brusca, scotand un scartait infundat, apoi se opri, lasand loc unei linistii mormantale. Vantul ce vuia nelinistit in jurul meu imi infoia parul si hainele, scotand in acelasi timp sunete ce, pe cineva m-ai slab de inger, ar fi speriat in cateva clipe. Dar nu pe mine ... eram, oricum, mult prea nervos pentru a m-ai da atentie la asa ceva, ca sa nu mai vorbim de faptul ca frigul ce-mi facea trupul sa tremure inconstient imi inghetase simturile ce-ar fi intrat imediat in alerta.
Am inchis ochii strans, incercand, zadarnic, sa-mi potolesc furia. Nu eram furios pe Neji pentru ca plecase si ma lasase singur acolo, nici-decum! O meritam si o stiam prea bine. Eram furios pe mine pentru ca-i spusesem ce-i spusesem.
-Prost! Prost! Prost! Am soptit printre dintii inclestati de manie si, fara sa vreau, am aruncat la pamant paharul cu vin pe jumatate gol. La impactul cu cimentul dur, paharul se sparse in mii de bucatele micute, scotand un sunet mult prea strident pentru mine, acoperind astfel vuietul vantului neobosit.
Gandindu-ma ca cineva ar fi putut auzi zgomotul si ar fi venit sa vada ce se intamplase, am intrat repede la loc in camera.
Caldura dinauntru, in comparatie cu frigul de afara, era minunata, calmandu-mi putin furia ce mocnea in mine. Dar nu aveam timp sa ma bucur de linistea interioara pe care mi-o oferea caldura ... trebuia sa-l gasesc pe Neji. Cu dorinta asta in minte, am inceput sa inaintez in multimea zgomotoasa.
Incercam sa nu atrag prea multa atentie asupra mea, caci n-aveam chef de fane infocate. Dar lucrul asta era aproape imposibil, la fiecare cativa pasi gasindu-se cineva care sa ma recunoasca.
Am reusit la un momendat sa scap de o femeie mult prea insistenta si apoi m-am hotarat sa nu mai raspund la chemari. Am m-ai facut cativa pasi, strecurandu-ma cu usurinta printr-un grup de femei si barbati ce radeau mult prea zgomotos pentru placul meu, la o gluma probabil foarte nesarata, cand o voce ma opri in loc pentru un moment.
-Sasuke! Sasuke! Aproape ajunsesem la usa pentru a iesi din camera, cand glasul unei persoane mult prea cunoscute mie se auzi peste sunetul multimii si muzicii, facand, in acelasi timp, cateva capete curioase sa-si intoarca privirea spre mine. Eram hotarat sa nu raspund chemarii si sa continui sa merg pana la usa, dar o mana ma prinse strans de umar si ma intoarse cu fata spre el, mult prea brutal pentru gustul meu.
Am injurat nervos in gand cand am vazut ca avusesem dreptate cu presupunerile mele si ca cel care ma strigase fusese fratele meu, Itachi Uchiha.
M-am uitat incruntat la el, asteptand sa-mi spuna ce vroia.
-Ce vrei Itachi? De ce m-ai oprit? Ma grabesc ... Am spus eu tare, incercand sa acopar muzica ce urla in boxe, aproape asurzindu-ma. I-am ignorat zambetul larg de pe buze si, dandu-i mana la o parte de pe umarul meu, am continuat sa vorbesc.
-Daca m-ai oprit doar ca sa te uiti la mine, atunci te rog sa ma scuzi, caci ma grabesc. Am vrut sa plec, dar mana lui ma prinse iar de umar, tragandu-ma spre el, astfel facandu-se ca ajunsese sa ma imbratiseze de la spate.
-Ce-ai patit Itachi? Esti beat? Am intrebat eu nervos, incercand sa-i desclestez mainile din jurul abdomenului meu. Inutil insa, era mult mai puternic ca mine, tinandu-si mainile strans in jurul meu.
Nu ma deranja imbratisarea, caci eram obisnuit cu gesturi de afectiune din partea lui, dar acum chiar nu era momentul. Vroiam sa-l gasesc pe Neji si asta repede, pana nu-i trecea prin cap vre-o prostie.
-Hmm ... poate c-am baut cateva pahare, dar nu intratat incat sa ma imbat. Vroiam doar sa-ti spun ceva fara a fi auziti de urechi curioase. Imi sopti el dupa ce-si lasase capul pe umarul meu. Am renuntat sa m-ai incerc sa-l indepartez, stiind ca-mi va da el drumul dupa ce-si va indeplini ce-si pusese in cap, si mi-am concentrat atentia asupra glasului sau, chinuindu-ma sa inteleg ce zicea.
-Si ai degand sa-mi zici in seara asta sau stam asa pana maine dimineata? Am intrebat eu iritat. El chicoti amuzat in urechea mea si incepu sa-mi explice ce vroia sa-mi zica.
-Fii atent: am reusit sa obtin locuri la „Konoha High School” pentru tine si micul tau prieten si incepeti cursurile poimaine, avand in vedere ca azi e sambata. Desigur, nu ma astept la multumiri, dar ar fi frumos daca ... Dar eu deja nu-l mai auzeam. Brusc imi aparu in minte imaginea fetei de acum cateva minute, Sakura. In acelasi timp imi amintisem si ce-mi spusese Neji despre ea:”... eleva in clasa a XI-a C, la „Konoha High School”...”. „Konoha High School”... acolo unde ma voi duce si eu! Deci o voi revedea la un momendat ...
Am zambit siret, desi nici eu nu intelegeam ce-i cu sentimentul brusc de bucurie, si mi-am inclestat mainile pe bratele fratelui meu.
-Bine Itachi, m-am prins. Acum poti sa ma lasi sa plec, te rog?
La cuvintele mele Itachi tacu brusc, iar atunci cand vorbi, in glas i se putea citi seriozitatea cu care vorbea, urma de amuzament ironic pe care o avusese inainte disparand.
-Te-ai certat cu Neji? Am ramas blocat la intrebarea lui, neintelegand cum de-si daduse seama.
-Cum ai ... Am vrut eu sa intreb, dar el mi-o lua inainte.
-Nu conteaza de unde stiu Sasuke! Eu iti spun doar atat: tine-te de Neji cu toate puterile tale, pentru ca el e singurul care te poate intelege si care si-ar da chiar si viata ca sa-ti fie tie bine. Asa prieteni mai rar, Sasuke ...
Am ramas tacut, nestiind ce sa-i raspund. Stiam deja tot ce-mi spusese el, eram constient ca Neji era singurul care era in stare sa faca orice pentru mine, tocmai de aceia ma uram asa mult ca-i spusesem acele lucruri pe terasa. In acelasi timp eram constient si ca nu meritam asta, nu meritam momentele in care se tinea scai de mine in unele seri in care eram nervos pentru a nu iesi din casa, nu meritam toata protectia inconstienta pe care mi-o oferea si nu meritam nici momentele in care renuntase la el pentru mine.
-Stiu Itachi, chiar stiu ... si de aceia trebuie sa ma lasi sa ma duc sa-mi cer iertare. Am soptit eu, intr-un sfarsit, slab, strangand si mai tare degetele in jurul bratelor lui.
El ofta incet, un oftat pe care nu-l puteam interpreta in nici-un fel, si, inainte sa-mi dea drumul, imi m-ai sopti ceva.
-Aveti grija de prietenia voastra ... poate asta iti va salva viata intr-o zi. Apoi imi dadu drumul, pierzandu-se rapid in multime. Simtisem aluzia pe care o facuse, dar m-am hotarat sa nu o iau in seama ... era prea devreme ca sa ma gandesc la asta acum.
Nu m-am m-ai intors sa ma uit dupa el, stiind ca oricum era inutil, si am iesit rapid pe usa, in scurt timp ajungand afara, in intunericul difuz al noptii. M-am uitat agitat in jur, lumina ce venea din casa nefiind de ajuns pentru a vedea ce vroiam sa vad. Am inceput sa merg printre nenumaratele masini, care mai de care mai finute si frumoase, cautand din priviri masina pe care vroiam sa o vad. Am ajuns repede la locul lui de parcare, dar era gol. Am injurat printre dinti, nervozitatea intorcandu-se in forta. Am luat-o la fuga pana la garaj si l-am deschis rapid, urcand in timp util intr-un Mercedes argintiu, ce parca ma astepta pe mine. Am pornit motorul, ce parca torcea, si am calcat pe acceleratie, iesind in viteza pe portile deja deschise ale vilei.
Habar n-aveam in ce directie o luase sau unde ar fi putut sa se duca, dar n-aveam degand sa ma las pana nu-l gaseam. Mergeam cu mult peste viteza permisa, dar in momentul ala nu-mi pasa. Gandul nu-mi era nici-decum la drumul intunecat, luminat doar de farurile destul de puternice ale masinii, ci la momentele in care eram alaturi de el. Avusese intodeauna grija de mine, sa nu intru in buclucuri, iar atunci cand intram si nu puteam iesi singur, el era mereu langa mine pentru a ma ajuta. De multe ori ma trezisem acasa, cu el langa patul meu, desi puteam sa jur ca adormisem intr-un bar. Dar de fiecare data cand il intrebam cum de stiuse unde sunt, el imi zambise si imi raspunsese simplu: „Secret profesional”.
Am calcat si mai tare pe acceleratie, cotind in viteza pe o straduta laturalnica, mult mai ingusta ca drumul propriu-zis. Acum era randul meu sa fiu langa el ...
Am micsorat ince-incet viteza, dandu-mi seama ca as fi putut trece pe langa el fara sa-l observ. Acum ca-mi trecuse momentul de adrenalina care pusese stapanire pe mine cand aflasem ca plecase de nebun in oras, mi-am dat seama ca luasem masina fratelui meu. Am oftat iritat, stiind ca va trebui sa am grija de ea ca de ochii din cap daca vroiam sa scap de morala lui intreg.
Cu gandul la ce-mi va face frati-miu cand va afla ca-i luasem masina fara acordul lui, nu mi-am dat seama decat prea tarziu ca masina lui Neji, un BMW M3, trecuse rapid pe langa mine. Am accelerat cat am putut de repede, incercand sa nu-i scap masina din ochi. Am cotit brusc, urcand pe trotuar si aproape intrand in bloc – in momentul ala eram sigur ca aveam cel putin o zgarietura pe masina! - , intrand pe o alta straduta la fel de ingusta ca precedenta. Ajunsesem in spatele masinii lui, dar n-aveam cum sa trec langa el, deoarece straduta era mult prea mica.
Probabil ma observa, caci mari viteza, obligandu-ma si pe mine sa fac asta. Cred ca in momentul ala aratam ca doi pusti de cartier ce fac o cursa de masini, dar nu-mi pasa ce credea lumea ce era pe strada la ora aceia trazie in noapte si nici ca trezeam jumatate din cartier cu zgomotul motoarelor tunate la maxim. Am cotit de nou si probabil fusese doar o incercare disperata a lui Neji de a scapa de mine si nu se gandise cum trebuie, pentru ca straduta asta era mult mai lata, permitandu-mi astfel sa ajung langa el. Aveam deja geamul deschis si se parea ca si el il avea dinainte, asa ca am incercat sa-l conving sa opreasca.
-Opreste Neji, vreau sa vorbim! Am strigat eu, sperand sa ma auda in zgomotul facut chiar de noi.
-Nu! Lasa-ma naibii in pace, Sasuke! Intoarce-te acasa si lasa-ma sa ma linistesc. Vorbim cand sunt mai calm. Imi striga el inapoi, incercand sa ma depaseasca si sa treaca in fata mea. Am marit viteza si eu, nelasandu-l sa scape de mine.
-Nu Neji! Trebuie sa vorbim acum, nu maine. Poate maine totul o sa se termine si nu vreau. I-am strigat eu, incercand sa fiu atent si la el, dar si la drum, in acelasi timp. Drumul coti brusc, facandu-ma aproape sa pierd controlul masinii si ma lovesc de un stalp. M-am redresat rapid si am ajuns din nou bara la bara cu masina lui Neji. Incepusem sa ma enervez pentru ca facea pe desteptul si nu ma lasa nici sa vorbesc cu el. Putea macar sa ma asculte dupa cat ma chinuisem sa-l gasesc ...
-Macar asculta-ma Neji! Am urlat eu, incercand, cu o rotire violenta a volanului, sa evit un caine ce-mi iesise, habar n-am de unde, in fata.
-Lasa-ma in pace! Du-te acasa, Sasuke, intoarce-te la petrecere si prefate ca nu s-a intamplat nimic ... oricum la aste te pricepi ce-l mai bine ...
Am ramas uimit, uitandu-ma lung la drumul din fata. Eram nedumerit, neintelegand ce gandea, iar faptul ca devenisem nervos si iritat nu ma ajuta la nimic.
-Neji, jur ca daca nu opresti acum, cand pun mana pe tine te omor! Idiotule! Am strigat eu, nepasandu-mi daca ma auzeau si altii inafara lui. L-am vazut cum inchide strans ochii, pentru ca mai apoi sa-i deschida si sa apese acceleratia la maxim. Nu intelegeam ce vroia sa faca, dar am inteles rapid, o data ce am reusit sa vad ca la cativa metri de noi era o intersectie, cu doua drumuri ce duceau din doua parti diferite, iar exact in fata era un bloc cenusiu, patat de vreme.
Priveam ingrozit cum Neji marea din ce in ce m-ai mult viteza, ajungand pana la urma sa nu m-ai poata mari deloc. Nu stiam ce vreau sa fac, dar am marit si eu viteza, cu gandul sa ajung inaintea lui la bloc si sa ma asez intre ei.
Am marit din ce in ce m-ai mult viteza, dar mi-am dat seama la un momendat ca nu aveam sa ajung la timp. Odata cu realizarea asta, am inceput sa incetinesc, pana am ajuns sa opresc de tot. Neji ajunsese acum la cativa metri de bloc si nu parea a avea de gand sa opreasca. Am iesit val-vartej din masina, incepand sa alerg pe strada pentru a ajunge la masina lui. Nu mai vedeam nimic in jurul meu, decat masina ce era pe punctul de a se lovi de bloc, nu vedeam oamenii ce priveau ingroziti scena ce se derula in fata lor, nu vedeam nimic. Inima imi batea nebuneste, gata sa sara din piept, aerul nu-mi mai ajungea la plamani, iar picioarele ma indemnau sa stau in loc. Dar nu vroiam sa ma opresc, nu pana nu ajungeam la masina.
BMW-ul inainta in viteza ... zece metri ... opt metri ... cinci ... trei ... masina parea a prinde din ce in ce m-ai multa viteza cu cat se apropia m-ai mult, desi stiam undeva inauntrul meu ca era imposibil. Inca trei metri si se lovea ... inca doi metri ... un metru.
-Neji!!!

~Va urma~


Sper ca va placut si imi cer scuze daca a durat prea mult pana sa vin cu capitolul :D. Data viitoare il postez mai repede. Astept parereri, bey-bey :)

[kutakutoka25]

wow este foarte frumos capitolul
ai niste idei foarte bune, si o imaginatie cred ca iesita din comun
de abia astept urmatorul capitol
spor la scris

bye bye

[Shilpa]

Greselile de tastare pe care le-am observat in acest capitol:
impletira - probabil intalnira
decand- de cand
m-ai - mai
asupra a ceva- nu suna prea bine nu crezi?
inca mai fiind - inca fiind
aceia-aceea
de- din
si ma- si sa ma
inafara- in afara
din-in
Ador ficul tau si felul tau aparte de a scrie, vad ca ai o imaginatie bogata si mult talent. Naratiunea este foarte buna povestesti totul foarte fluent si frumos reusind sa ne captezi atentia. Nu grabesti actiunea. Reusesti din cateva idei sa faci un capitol frumos si interesant. Vreau sa spun ca imi place descrierea si modul in care o introduci in poveste, ca o profesionista. Dialogul este este foarte bun nu e sec si reuseste sa exprime foarte bine caracterul personajelor. Ideea este originala si foarte interesant, iar tu reusesti sa o cultivi bine. Si titlul m-a atras. Imi place ca scrii la persoana I, intotdeauna mi s-a parut ca in felul asta descrii mai bine. Imi place si modul in care sunt construite personajele si relatia stransa care se stabileste intre Neji si Sasuke. Cei doi se completeaza reciproc, iar Neji pare ingerul protector al lui Sasuke. Imi pare rau ca s-au certat si sper totus ca Sasu va reusi sa il opreasca inainte sa faca accident. Sper totusi ca nu isi va pierde cel mai bun prieten. M-a facut curioasa si cand ai spus ca Sauke si-a dat seama prea tarziu ca o iubeste pe Sakura...ma intreb oare de ce? Orucum ma tii in suspans. De abia astept nextul. Sincerele mele felicitari, scrii superb. Spor la scris.

[Miss.Diva]

[font=Tahoma][size=medium][color=#0000CD]Brovo! Sooper kap., la fel ca shi celelalte.
Bravo. Tine-o tot asha!
Zbye

[uchiha_blood_angel]

Ah, uite-ma si pe mine! :-)
Nu puteam sa nu trec pe-aici mai ales dupa asa un capitol ... greselile au fost deja mentionate asa ca nu-mi ramane decat sa fac o referire generala.
Imi place faptul ca nu grabesti actiunea, ca ai descrieri ample si dialog, iar naratiunea este folosita cu masura. Caracterul personajelor nu este schimbat (cu mult), iar ideea este originala 100% si te felicit :*.
Ultimul capitol m-a lasat mult in suspans asa ca nu-mi ramane decat sa astept continuarea.
Succes! :x

[Linda]

Multumesc celor care au citit si-au comentat. In legatura cu Neji ... nu-l omor inca :P mai am nevoie de el, deci va mai ramane in poveste o perioada destul de lunga :D. Fara alte cuvinte:


Capitolul III:




Strigatul meu sfasiie linistea ce invaluise pana atunci intregul cartier. Oamenii de pe margine ce pana atunci doar asistasera la scena, stand cu rasuflarea taiata, acum scoteau exclamatii pe care nu le intelegeam deloc, uimiti de ceva anume. Picioarele imi cedasera cu putin inainte sa strig si cazusem in genunchi.
-Nu se poate! Ati vazut? A reusit sa intoarca!
Cand am inteles intr-un sfarsit ce spuneau vocile de pe margine, am deschis rapid ochii si m-am uitat in fata. Urme negre de cauciucuri se vedeau clar pe asfalt, dar nici urma de masina prietenului meu. Un zambet nebun mi se intipari pe fata si dintr-o miscare eram iar in picioare si alergam de nebun spre drumul din dreapta, acolo unde duceau urmele rotilor. M-am oprit doar cand am ajuns la cotitura, privind naucit masina ce zacea, cu botul distrus, in zidul din fata. Mi-am lipit palma de zidul cladirii, simtind cum ameteam iar. M-am fortat sa nu ma gandesc la ce s-ar fii putut intampla daca lesinam acolo, si am facut un pas nesigur in fata. Inima imi batea m-ai sa-mi sparga pieptul si aproape ca vroiam la alerg pana la masina, sa ma uit mai de-aproape. Dar n-am facut-o. Am inaintat lent, tinandu-ma cu mana dreapta de zid, cu un zambet ciudat pe fata. Probabil aratam ca un nebun scapat dintr-un azil, dar nu-mi pasa. Vroiam doar sa-l vad pe Neji, sa ma asigur ca era in viata si apoi sa-l iau la bataie!
Am ajuns la masina si l-am vazut pe prietenul meu stand rezemat de ea, pe partea stanga. Era pe jos, avand capul dat pe spate, sprijinit de portiera masinii, si ochii inchisi. Mici zgarieturi i se puteau vedea pe maini si pe fata, dar nimic grav, dupa cum am catalogat rapid. Respira ritmic, foarte linistit, de parca n-ar fi trecut printr-un accident, ci tocmai ar fi terminat o cursa de masini.
Vazandu-l atat de linistit, cu un zambet ciudat de satisfactie pe buze, am simtit cum, brusc, furia crestea in mine. Acea furie necontrolata care izbucnea acum in mine imi ameliora starea de ameteala, facandu-ma sa fiu mai sigur pe picioarele mele.
Probabil ca ma simtise cand ma apropiasem, caci deschise ochii, indreptandu-si privirea amuzata spre mine. Parea incantat de ceva anume, dar in acel moment nu-mi puteam da seama de ce. Am strans din dinti, incercand sa ma abtin sa ma reped la el.
-Sasuke ... –kun. Ti-a placut spectacolul? Nu-i asa ca te-am convins? Tonul lui era plin de amuzament ironic, parca straduindu-se sa ma enerveze. Stia ca uram sa mi se spuna „Sasuke-kun”, el fiind singurul care-si permitea uneori sa-mi spuna asa, dar doar atunci cand vroia sa se ia de mine pentru ceva anume.
-Spectacolul? Ai facut toate astea doar pentru a-mi da mie o lectie si a te convinge ca intra-devar as suferii deca ai muri? Am soptit eu iritat. Glasul imi era, nici m-ai mult, nici m-ai putin, decat un marait incet, amenintator.
Desi eram sigur ca sesizase pericolul care il astepta daca facea ceva care sa-mi zdruncine controlul, el continua sa fie la fel de ironic, incepand intre timp sa rada amuzat.
-Dar Sasuke-kun, n-am facut asta ca sa-mi demonstrez mie ca ai suferii daca as muri, ci am facut asta pentru a-ti dovedi tie. Spuse el, continuand sa rada infundat. Desi ma uimise peste masura ceea ce spusese, faptul ca o spusese atat de lejer ma enerva ingrozitor si, fara sa fiu prea constient, am facut pasii care ne desparteau, inclestandu-mi pumnul. In momentul urmator, Neji era la pamant, iar eu ma uitam de sus la el, furios.
-Idiot, asta esti Neji, un mare idiot! La auzul cuvintelor mele, el se intoarse spre mine. Ma asteptasem sa ma priveasca furios, gata sa ma loveasca si el, dar el doar imi zambi bland, intelegator, zambetul lui specific atunci cand vroia sa-mi linisteasca cate o pornire.
-Da Sasuke, stiu, sunt un maaaare idiot. Spuse el incet, pe un ton linistitor, prelungind intentionat „a”-ul. Ca de fiecare data, tonul lui avea efect asupra mea, calmandu-mi si de aceasta data furia mocnita. Am oftat usor si am inchis ochii strans, incercand sa alung ameteala ce revenise o data cu ameliorarea furiei.
Vazand, probabil, ca incep sa ma linistesc si ca nu mai reprezint un pericol pentru el, Neji se apropie de mine, imbratisandu-ma prieteneste. Abia cand am simtit ceva umed cazandu-mi ritmic pe maini, mi-am dat seama ca plangeam. Brusc, un sentiment ciudat de dezgust puse stapanire pe mine. Ma dezgustam pentru ca eram asa slab, ma dezgustam pentru ce-i spusesem si facusem lui Neji si pentru ca nu-mi puteam controla sentimentele cum trebuia. Eram inutil, cel putin asa credeam atunci, toata viata fusesem inutil si slab. Nu o putusem salva de la moarte pe cea mai iubita persoana din viata mea si acum nu as fii putut sa-l salvez nici pe prietenul meu, daca intra-devar se lovea de cladire. Ma simteam inutil si slab si ma dezgustam pentru asta.
L-am impins incet pe Neji si m-am intors cu spatele la el, pentru a nu-l lasa sa vada ca plangeam. Mi-am sters repede lacrimile, jurandu-mi inca o data mie, ca voi invata de-acum sa-mi controlez cum trebuie pornirile.
-Iarta-ma Sasuke ca te-am facut sa te ingrijorezi degeaba. Soapta lui imi ajunse rapid la urechi, facandu-ma sa ma intorc instinctiv spre el. Ma privea trist, iar in ochii lui se vedea clar ca se ura pe sine pentru ce presupunea el ca-mi facuse mie.
-Nu! Eu sunt cel care trebuie sa-si ceara iertare! Sunt un idiot slab, si ma urasc pentru ca nu pot sa ma controlez. Uneori, Neji, mi-e teama ca o sa te ranesc fara sa vreau, intr-un moment de furie necontrolata, ca asta. Ultima fraza o spusesem in soapta, dar, cu toate acestea, el auzise si l-am putut auzi foarte clar cum suspina usor.
-Prostule ... nu trebuie sa-ti faci griji pentru mine, eu pot sa ma apar si singur de tine - chiar daca nu te-as rani niciodata - . As accepta orice mi-ai face, si asta doar pentru ca stiu ca sunt singurul care poate sa te inteleaga cu adevarat. Dar Sasuke, eu sunt doar un inlocuitor! Intr-o zi va aparea cineva care te va intelege mult mai bine ca mine si te va iubi mai profund de orice as putea simti eu vreodata pentru tine. Si, Sasuke, fii atent cand va aparea acea persoana! Caci, chiar daca tu o vei indeparta, ea se va intoarce mereu inapoi, acceptand orice din partea ta. Si asta din iubire pentru tine.
Ma uitam pierdut la el. Pe o parte intelegeam ce vroia sa-mi zica, dar pe cealalta parte nu intelegeam nimic. Cum adica era doar un inlocuitor? Un inlocuitor pentru ce? Sau, intrebarea corecta era, defapt: pentru cine? Cine ar fii putut deveni asa de important pentru mine, incat sa nu mai am nevoie de Neji pentru a fi langa mine? Cine avea sa-i ia locul „intr-o zi”?
Am scuturat din cap, incercand sa-mi alung din cap intrebarile ce ma obsedau.
-Neji ... m-ai pierdut de tot de la a doua fraza. Am spus eu, iar el, dupa ce se uita o clipa ciudat la mine, incepu sa rada nebuneste. Era un ras amuzat, plin de o bucurie ciudata. Rasul lui ma molipsi si pe mine, facandu-ma sa zambesc usor. Dar mi-am amintit brusc unde discutam si am devenit serios.
-Trebuie sa ne intoarcem la petrecere. Itachi inca nu cred ca stie ca i-am luat masina si nici nu vreau sa afle. Am spus eu, uitandu-ma insistent la masina din spatele prietenului meu, ce inca zacea in zid, pe jumatate distrusa, scotand rotocoale mici de fum din sub capota indoita. Cand incercase, in ultimul moment, sa evite zidul blocului, Neji cotise la dreapta, dar, neputand sa opreasca la fix masina, se lovise putin de zidul ce era, defapt, o infundatura.
Neji se intoarse si el spre masina lui, uitandu-se incurcat la ea.
-Pai ... cred ca va trebui sa o las aici si sa-l sun pe unchi-miu sa cheme pe cineva sa o ia. Spuse el, stand cu spatele la mine, privind masina ce pana atunci debordase de frumusete.
Nu folosise niciodata cuvantul „tata” atunci cand vorbise despre tatal lui vitreg, ci ii spusese, in continuare „unchi”, iar mamei lui vitrege „matusa”. Singura caruia ii spunea „sora” era Hinata. Cand l-am intrebat, acum cativa ani, cand inca abia ne cunoscuseram, de ce nu le spunea „mama” si „tata”, el imi spusese ca acele doua cuvinte insemnau pentru el mult mai mult decat doua denumiri. Pentru el, acele doua simple cuvinte, descriau anii de fericire pe care ii traise alaturi de cei doi parinti. Hinatei ii spunea „sora” din simplul motiv ca el fusese singur la parinti si ca acum ii placea ca avea o sora si vroia sa accentueze asta prin cuvantul pe care il rostea cand vorbea despre ea.
-Dar ... cum s-o lasi aici? Cu ce te intorci la petrecere? Am intrebat eu nedumerit. Neji se intoarse spre mine si zambi.
-Cu masina ta. O sa conduci tu – sa nu crezi ca vreau „sa ma sinucid” din nou – si cand ajungem acasa, daca petrecerea nu s-a terminat, o sa astept la tine in camera pana pleaca toti invitatii. Nu cred ca pot aparea acolo in halul in care arat acum. Spuse el, continuand sa aibe pe buze un zambet amuzat, aratand, intr-un final, spre hainele ce se rupsesera prin unele locuri, fiind si acoperite de praf pe alocuri.
Dupa ce l-am analizat mai bine am oftat obosit. Erau prea multe de facut in seara aia, iar eu deveneam din ce in ce m-ai obosit. Incepuse iar sa ma ia ameteala, iar capul imi vajaia ingrozitor. Vroiam doar ma arunc in pat si sa dorm pana a doua zi, la pranz.
-Stai linistit, o sa ma ocup eu de tot. Tu doar linisteste-te si pastreaza-ti calmul rece dintotdeauna. Dupa asta ma batu usor pe umar, trecand cu pasi lenti pe langa mine. Desi tocmai se lovise cu masina de un zid, iar hainele lui erau pline praf si putin ulei de la motor, n-am putut sa nu sesizez izul parfumului lui fiind inca intact. Inca mirosea a floare de iris, un parfum inconfundabil, pe care l-as fii recunoscut de la mile departare. Am tras puternic aer in piept, si pentru a inhala parfumul, dar si pentru a-mi umple plamanii ce parca refuzau sa m-ai tina aer in ei. Iar incepusem sa ametesc, totul incepand incet-incet sa se invarteasca cu mine, iar aerul imi ajungea tot m-ai greu in plamani. Am dat vina pe oboseala ce ma coplesa, ignorand starea de anxietate ce punea stapanire pe mine si urmandu-l incet pe Neji.
Oamenii ce urmarisera scena cu asa-zisul „accident”, acum numai erau, probabil intorcandu-se la treburile lor cand vazusera ca nu se intamplase nimic interesant.
Am intrat in masina, asezandu-ma, aproape trantindu-ma, pe locul soferului, in timp ce Neji se aseza elegant la locul lui, in dreapta mea. Inainte sa intru in masina nu putusem sa nu observ zgarieturile ce se intindeau pe toata partea stanga a masinii, stricandu-i imaginea eleganta. Oftasem deznadajduit, dandu-mi seama ca acum nu aveam sa ma scap, oricum, de morala lui frati-miu cand va vedea ce-i facusem „scumpei lui masini” – si vorbesc serios cand spun scumpa, caci, dupa cum chiar el zicea, il costase o avere, si avea grija sa-mi aminteasca asta mereu - .
Am pornit incet motorul, apoi am intors, luand-o spre casa. Mergeam incet, incercand sa evit lucrurile ce puteau aduce masina intr-o stare si m-ai proasta decat era deja. Imi ajungeau reparatiile pe care trebuia sa le platesc pana atunci, nu mai aveam nevoie de unele in plus. Neji, desigur, se distra de minune pe seama faptului ca mergeam extrem de atent, razand infundat langa mine. Din cand in cand ii m-ai dadeam cate un ghiont in coaste, dar nimic mai mult, avand in vedere ca oboseala inca nu-si iesise din rol. Eram, defapt, foarte mirat ca inca m-ai puteam tine drumul drept, dupa cat de tare imi vajaia capul si dupa ameteala ce nu-mi dadea pace nici-un moment. Desigur, Neji nu-mi dadea nici el pace. Ma urmarea cu coltul ochiului ca un vultur plesuv, gata, la orice semn cat de mic de slabiciune al meu, sa vina in locul soferului si sa conduca. Dar eu incercam sa raman pe pozitii, ignorand, pe cat puteam, privirile lui atente la orice gest al meu.
Dupa o jumatate de ora de mers incet si priviri furise, am ajuns, intr-un sfarsit, acasa. Masinile se imputinasera considerabil, acum fiind in parcarea vilei doar cateva, pe care le-am recunoscut ca fiind a unor persoane m-ai apropiate familiei.
Am bagat repede masina in garaj si am iesit, si eu si Neji, din ea. Am incuiat-o, asigurandu-ma ca numai avea si alte zgarieturi neobservate de mine pana acum, si am vrut sa iesim din garaj.
Facusem deja cativa pasi, cand am observat ca, undeva in dreapta, sprijinit de zidul garajului, statea Itachi, uitandu-se furios la mine. Ochii ii straluceau neobisnuit in intunericul difuz de acolo, parul, de obicei prins intr-o coada eleganta la spate, acum era desprins, iar asta, impreuna cu cravata ce atarna neglijent la gatul lui, ii dadeau in aer rebel, neobisnuit pentru el, mereu elegant, emanand frumusete si eleganta pe oriunde trecea.
Se desprinse de perete, o umbra materializandu-se din nimic, si facu cativa pasi spre mine si Neji, ce statea teapan langa mine, parand neobisnuit de incordat. Abia cand lumina ii lumina putin m-ai mult ochii si trasaturile mi-am dat seama ca intrecuse putin masura cu alcoolul, in cazul lui acest lucru fiind extrem de periculos. De cand murise mama, incepuse sa devina violent, de multe ori iesindu-si din fire din nimicuri. Pe parcursul timpului invatase sa-si controleze si opreasca pornirile violente, dand mereu impresia unui gentlman perfect, desi inauntrul lui ardea de furie. Dar, erau unele momente in care nu se putea controla deloc, desi stiam ca incerca din rasputeri: atunci cand era beat. Din aceasta cauza nu bea niciodata m-ai mult de trei pahare, fiindu-i teama sa nu izbucneasca.
Dar se parea ca de data asta uitase cu desavarsire acest „mic” amanunt si bause m-ai mult decat trebuia.
M-ai facu cativa pasi catre noi, deloc leganati, ci perfecti, mergand drept si elegant ca intotdeauna. M-am tras un pas in spate, nu de frica, caci stiam sa ma apar daca era cazul, ci din cauza ca nu vroiam sa pornesc acum si aici o bataie ... si nu cu el.
-Itachi? Cat ai baut, fratioare? Am intrebat eu, incercand sa-mi controlez glasul si sa nu tremure. Probabil reusisem, caci el nu dadea semne ca-si daduse seama.
Un chicot ciudat ii parasi buzele si isi trecu incet mana prin par. Chiar si in pericolul iminent in care ma aflam, nu puteam sa nu admir controlul pe care-l avea asupra corpului atunci cand era beat. Era mult mai bun ca mine la asta ...
-Stiu si eu? M-am oprit din numarat la vreo opt. Spuse el si imi zambi. Era un zambet ciudat, ceva combinat intre amuzament si nebunie. Avea o privire goala, dar in acelasi timp foarte expresiva.
-Nu vrei sa dormi? Te ajut eu sa ... Dar nu ma lasa sa termin.
-Nu! Vreau sa-mi explici si mie ce ai facut cu masina mea! Spuse el, punand accent pe „mea”. Chiar daca eu observam usor ca era beat, cineva care nu era obisnuit cu el in starea asta, ar fi zis ca era complet treaz, dar foarte furios. Avea un ton controlat, jos, ce mocnea de amenintare. O simteam foarte bine si stiam ca si Neji, care stia totul despre aceste iesiri, o simtea. Stand acolo, drept si atent la orice pas facut de Itachi, mi-am dat seama ca ar fi fost in stare sa sara in fata mea, daca fratele meu ar fi vrut sa vina sa ma loveasca. Gandul ca ar fi putut incasa el un pumn ce-mi era adresat mie, ma facea sa ma urasc, stiind prea bine ca, la cat de orgolios eram, l-asi fi lasat sa incaseze pumnul in locul meu.
-Pai ... e o poveste lunga Itachi, asa ca o sa ti-o spun maine dimineata. Acum mai bine ne-am duce amandoi la culcare, sunt foarte obosit si tu pari ... Dar, din nou, nu ma lasa se termin. Fara sa apuc sa reactionez intr-un fel, din cateva miscari, deja era langa mine. Neji nu apucase decat sa-i opreasca pumnul ce se indreptase alarmant de repede spre mine.
Itachi injura printre dinti si-si smuci mana din stransoarea lui.
-Ce esti tu? Cainele lui de paza? De ce te bagi intre noi? Vreau sa discut cu Sasuke intre patru ochi ... ca intre frati. Numele meu rostit de el suna ca o injuratura, ca ceva spus la nervi, intr-o doara, de care oricum nu-i pasa ... doar un cuvant aruncat in vant. Dar, ce nu intelegeam era: de ce-mi pasa? Stiam ca tot ce spune acum, nu o spune cu intentie, ci doar „la nervi”, atunci, de ce ma durea asa tare sa-l aud pronutandu-mi numele pe un asa ton?
Neji se uita incruntat la el, neraspunzandu-i totusi. Vazand ca Neji nu avea de gand sa-i raspunda, Itachi se intoarse spre mine, zambind ciudat. Ne desparteau doar cativa pasi, asa ca-i puteam vedea foarte bine trasaturile fine ce acum pareau a fi inghetat, buzele formand un zambet nebun.
-Nu mi-ai raspuns la intrebare, Sasuke. Ce ai facut cu masina mea? Sopti el pe un ton jos, mocnind a amenintare. Incercam sa caut un raspuns cat m-ai plauzibil, caci nu-i puteam spune adevarul ... cel putin nu acum, cand era in starea asta. Am inghitit incet in sec si i-am raspuns, incercand sa-mi controlez glasul.
-Am fost pana la Neji acasa si, pe drum, a trecut unul pe langa mine si a zgariat masina. A promis ca o repara ... Probabil nu a crezut deloc scuza, caci dupa ce am terminat de vorbit incepu sa rada nebuneste. Isi m-ai trecu o data mana prin parul deja ciufulit si se uita din nou la mine, in ochi citindu-i-se furia.
-Ma crezi prost fratioare? Poate sunt beat, dar prost inca nu sunt. Spuse el pe acelasi ton jos de dinainte. Vocea lui imi sunase, brusc, mult m-ai infundata ca inainte, venind parca de departe. Capul imi vajaia din ce in ce m-ai puternic, iar eu incercam cu disperare sa las aerul sa ajunga in plamani. Am inchis strans ochii si mi-am apasat doua degete pe frunte, incercand sa calmez ameteala si durerea de cap ce ma luasera, amandoua, in acelasi timp, la asalt. Inutil, totusi, nici una nu vroia sa inceteze si simteam cum, dintr-o clipa in alta, picioarele imi vor ceda. Vroiam ca totul sa inceteze acum si sa pot sa ma duc in camera pentru a dormi. Aveam nevoie disperata de somn si tot corpul meu simtea asta.
Neji vazuse gestul meu, asa ca isi intoarse privirea ingrijorata spre mine. Itachi ma privea atent, nelamurit cu ce se petrecea. Simtind ca daca o sa stau pe loc voi cadea, am facut un pas mic in spate, clatinandu-ma putin. Probabil a fost un gest gresit, caci, in secunda urmatoare, am simtit cum ameteala se intensifica, iar pamantul imi fugea de sub picioare.
Ultimele lucruri pe care le-am auzit si simtit a fost o durere surda ce mi se imprastia rapid in corp de undeva din crestetul capului, si doua voci, disperate amandoua, ce ma strigau la unison. Impletite amandoua, sunau exact ca un cantec pe un fundal ce se indeparta din ce in ce m-ai mult ...


~Va urma~


Sper ca va placut si acest capitol si va astept parerile, bey-bey :)

[uchiha_blood_angel]

Ah, am trecut si eu pe aici!
Ma bucur ca am fost prima desi nu m-ai anuntat, dar nu conteaza :P
Capitolul a fost superb si suspansul total, ca de obicei, iar faza cu lesinul lui Sasuke a fost foarte buna. Eu stiu de ce, dar va ramane surprinza pana mai tarziu.
Ai tot ce trebuie pentru un fic de nota 11.
Bravo :*:x!