07-01-2012, 01:34 PM
M-am trezit într-un decor schimbat, cu lumini puternice și peisaje clare. Pereții colorați și lumina accea roșie conturau mirosul dulce, ce plutea acum în aer. Mirosea a sânge, iar după cum puteam să ghicesc, nu era genul acela de sânge pe care îl gustasem acum ceva timp. De data asta, era sângele unei ființe, iar înfiorarea mi-a crescut tot mai mult când am putut să observ faptul că mirosea a sânge uman. Puteam să disting acum persoanele care mă priveau cu o oarecare mirare. Ochii-mi de culoare neagră, reveniți la normal din sângeriul privirilor, se aruncară mirați în oglindă, unde o tânără cu păr blond, ochi aprigi și buze sângerii stătea mai vie că niciodată. Pupilele mi se dilatară puternic în timp ce mi-am dus mâinile albe și acum mult mai reci aproape de gură. Am inspirat adânc, apoi am izbucnit într-un plâns înăbușit de suspine. Cum se putea una ca asta? Cum se putea să fi mușcat pe unul dintre colegii mei? Era imposibil! Eram tot mai dezgustată. Se putea că datorită foamei, să fi atacat din proprie dorință pe cineva? Eram derutată, iar în secunda aceea îmi doream să existe o persoană, care să-mi explice ce făcusem.
- Nu, nu! Sunt un monstru! Am replicat eu cu un glas stins, întrerupt de suspine grave. Lacrimi mari îmi încălzeau acum obrajii moi și palizi.
În acea clipă, am simțit cum una dintr fete s-a apropiat de mine, zâmbindu-mi. Își puse o mână pe umărul meu, privindu-mă cu o oarecare compasiune, încercând să mă calmeze și să-mi explice. M-am oprit ușor din plâns, încercând să ascult ceea ce avea să-mi zică. "Nu eşti un monstru.." "Nu tu ai facut asta." "Era singura cale." erau cuvinte care le puteam distinge printre suspinele mele adânci.
- Nu, nu! Sunt un monstru! Am replicat eu cu un glas stins, întrerupt de suspine grave. Lacrimi mari îmi încălzeau acum obrajii moi și palizi.
În acea clipă, am simțit cum una dintr fete s-a apropiat de mine, zâmbindu-mi. Își puse o mână pe umărul meu, privindu-mă cu o oarecare compasiune, încercând să mă calmeze și să-mi explice. M-am oprit ușor din plâns, încercând să ascult ceea ce avea să-mi zică. "Nu eşti un monstru.." "Nu tu ai facut asta." "Era singura cale." erau cuvinte care le puteam distinge printre suspinele mele adânci.
O.o.c.: una din fele ;; ) ?
~.~
„Nu poti cunoaste cu adevarat decat ceea ce renunti a stapani.”