Scoala substitutiilor - Incepere

[Shadow.Kiss]

Ma plimbam pe afara, inhaland aerul rece care ma mai calma dupa cele petrecute mai devreme.
Scarba asta de directoare pune ceva la cale si nu miroase a bine. Eram pierduta in ganduri, cand dau nas in nas cu un perete de sticla.
Mi-am ridicat privirea si am tresarit. Imaginea reflectata de acesta nu era cea cu care eram obisnuita. Parul era albastru si curgea valuri peste umeri pana aproape de talie, pielea alba, un alb rece as putea spune glaciar. Ochii erau albastri, o nuanta de albastru ne mai intalnita printre pamanteni. Aveam degete lungi si iuti, rechi ascutitesi eram mai inalta decat baietii din fosta clasa de oameni. Tatuajul mi se zarea la incheietura, parca stralucind intr-un mod straniu in noapte.
Am incepud sa rad. Eram atat de nervcoasa incat ma pufnea rasul. Minuat. Acum devi si psihopata.
Am oftat si mi-am continuat drumul. Intrand pe hol, le-am observat pe fete, dar mai erau acolo niste persoane pe care nu le-am recunoscut. Pareau un pic speriati d aparitia mea. Imi venea din nou sa rad.Dar m-am abtinut si am spus increzatoare:
-Salut. Eu sunt Shadowave!

OOC: oricine (scuze ca am scris atat, dar va rog cititi macar ultima parte)

[Niska]

Priveam neliniștită tavanul alb și imaculat, cu modele florale. Ochii mi se umeziseră și simțeam ceva ce mă neliniștește. M-am ridicat din patul moale, călcând ușor stângaci pe un picior, sprijinindu-mă mai apoi de perete. Simțeam că totul în jurul meu se învârte, așa că am mers până la baie să-mi clătesc puțin fața. Picuri de apă reci îmi atingeau chipul, limitându-mi privirea. În oglindă, o înfățișare palidă se zărea, în contrast perfect cu două pupile de un roșu intens. Mi-am dus una din pălmi aproape de chip, frecându-mi ochii, apoi coborând spre gât. Urma de acum ceva timp, a doi colți fioroși era încă vizibilă. Dintr-o dată, imagini înfiorătoare îmi năvăliră în minte. Am închis ușor ochii și simțind că picioarele nu mă mai țin, m-am sprijinit ușor de cadă, căzând în genunchi. Nu înțelegeam cum dintr-o dată viața mea a putut căpăta un astfel de sens. De ce am fost menită să sufăr atât? Cu ce greșisem? Am rămas în aceeași poziție, pierdută în gânduri pentru ceva vreme. Mi-am ridicat privirea, țintuind ieșirea. Gândeam că o gură de aer era tot ce aveam nevoie, așa că mi-am tras pe mine o rochie neagră strâmtă ce-mi punea în evidență talie, acoperind pumnalele ascuțite, legate ca de obicei la picior. Am deschis ușa și am pășit ușor pe coridorul întunecat. Ochii mei roșii îmi luminau drumul, așa că nu-mi era greu să deslușesc privirile. Un sunet cristalin sparse însă tăcerea, sunet ce venea de după colț. M-am ghemuit într-o poziție ce mă avantaja, scoțând unul dintre cuțite. Privirea și chipul meu forțat se relaxă, odată ce am zărit câțiva dintre elevii școlii, stând de vorbă pe coridor. Credeam că e o idee bună, așa că m-am apropiat pentru a intra în vorbă cu ei. Buzele-mi sângerii se rotunjiră, schițând un zâmbet palid.

-Faceți prezentările fără mine? am rostit eu, cu o voce jucăușă, copilăroasă. Eu sunt Issabela, însă prietenii îmi spun Bella, am continuat cu un ton calm schițând un zâmbet tot mai larg.

Am dat să continui să vorbesc, însă dinții mi se încleștară și o amețeală puternică mă cuprinse. Am dat să mă sprijin de fereastră, încercând să par în regulă, însă am putut să zăresc îngrijorarea și uimirea celor din jur.

O.o.c.: cine doreÅŸte ;; ).

[Xpt1]

Toti se uitau cu mirare. Era de inteles, se uitau la un vampir, vorbind cu un elf. Si nici o urma de remuscare, de instinct specific vampirilor. Iar elfa arcasa nu arata nici urma de frica. Doar incredere. Desi nu se cunosteau... Toti din incapere si-au dat seama de asta, dar nimeni nu avea curajul sa spuna ceva. Obosit de frica celorlalti, frica ce-mi dadea un sentiment de.. siguranta, frica ce-mi dadea energie... ma hraneam cu frica lor, o teama de nedescris, venita profund din suflete de bestii... N-am mai simtit asa ceva de mult timp. Era asa de reconfortant! Dar se puteau si mai mult, ma gandii... atunci ma apropiai si luai cuvantul. "Buna, ma numesc Trwaoi. N-am putut sa nu observ ca esti vampir. Cam multa lume se sperie de vampiri, in zilele noastre. Pe de-o parte ii inteleg. Se hranesc cu sangele oamenilor ("normali, netotule! Ai uitati sa zici NORMALI)... insa uita ca ei nu sunt oameni normali, uita ceea ce sunt tocmai in momentele in care ar trebui sa stie cel mai bine, asta. Dupa faptul ca mai ai putin si cazi din picioare deduc faptul ca este prima ta transformare. Ai nevoie de sange proaspat. Si repede! In starea ta actuala nu poti rezista mai mult de o zi. Iar cel mai apropiat oras se afla la trei zile de mers si o zi de zburat. In nici un caz nu vei reusi fara ajutor... Daca vrei, te pot ajuta..." spusei eu activandu-mi tatuajul primit la scoala. Nimeni nu stia ce urma sa fac. Nici eu, defapt, insa ascundeam asta... Cred ca o sa folosesc coasa din forma umana ca sa deschid un portal. Da, asta o sa fac. Dar la starea in care este, mi-e ca o sa ramana, undeva, intre dimensiuni. N-ar fi o idee prea buna sa deschid un portal aici. Ar insemna o sansa ca scoala sa fie atacata, fara ca oricine sa-si dea seama. Atunci imi amintii!
"Desi doctori scolii sunt plecati, iar asistentele n-au cheie de la arhiva de sange, mai este cineva care are o cheie... si care nu a mai plecat de 3 ani din liceu. Directoarea. Acum este in corpul alaturat. Se pregateste sa predea cheile si sa plece catre un liceu vecin. Asta ar putea fi singrua sansa pe care o ai. Spune-i ca este prima ta transformare in forma de vampir. Ea ar trebui sa stie mai bine."
Dupa care, asteptand un raspuns de la ea, auzii sunetele unei arme suparate, apropiindu-se.
Cu o voce cristalina, plina de emotie, o fata imi zambi si-mi zise:
(oricine vrea!)

[Shadow.Kiss]

Ma amuza atitudinea baiatului asta. Nu stiu, avea o eleganta care pe mine ma scotea din sarite. Pe restul parea sa ii infrcoseze, insa pe minenu ma intimida. Mi-am intors privirea si am spus:
-Va pot eu ajuta sa faceti rost de sange fara sa va bateti prea tare capul. Ti-as putea face rost de o gustare la camera. Daca ma urmati...
Nu stiam daca ma urmau, insa eu oricum voiam sa-l gasesc pe Dean, omul meu din interior.

OOC: who wants

[Xpt1]

Eram curios, o urmam cu pasi repezi. Si nu eram singurul. Persoanele ne urmau ca si cum ar fi vrut sa ne omoare. Li se citea frica pe fata... li se citea... nebunia... desigur, Shadowave parea putin iritata...
Eram curios despre ce sange vorbeste? Oare planuieste o evadare din fortareata? Cool! I'm in! Sau... Nu! Nu! N-are cum sa fie asta! Dar, apropiindu-ma, imi dadui seama ca la asta se referea. I se vedea focul interior, chiar si prin ochii mei orbi. Adevarat, nu puteam vedea energiile foarte bine, insa ea emana o aura... cel putin iritanta, pentru mine. Ma intreb daca ceukaktu usu dadeau seama de ce gandeam, ce simteam, ca me pregateam sa fac. Dintre toti, Shadowave pare cea mai normala pentru o elfa, parea cel putin... Ciudata. Dadea, mai mult, a demon... Dar demonii au mai multe forme... Sau nu. In scurt timp, insa, se opri. Issabela, totusi, nu parea atat speriata, cat lesinata de foame. M-as fi oferit sa intru in depozitul de sange al liceului, dar daca Shadowave a spus ca are o solutie mai buna... Oricum, am coasa pregatita pentru o evadare in forta. Ma trece un fior adanc, la putin timp dupa, caci o vad pe Issabela sangerand. Asta nu este un semn bun. Isi respinge propriul sange. Daca in 5 minute nu facem rost de sange, o sa fiu nevoit sa ma duc intr-un oras, sa omor o persoana. N-am de gand sa-mi vad un camarad murind. Am vazut prea multi!

Ca de obicei, prefer sa astept urmatoarea mutare. Cu coasa pregatita, tatuajul de la scoala imi straluceste atat de tare, ca daca n-am fi fost inconjurati de aura albastra a holului, intreg holul ar fi fost luminat in rosu. Ochii mei calmi, "eleganta" mea, daca o pot numi asa, se prefacu intr-o furie pe care n-o mai simtisem de mult. Era relaxant. Mi-era dor de acest sentiment. Oare ce va mai urma? Mi-ar placea sa gasesc alte persoane care chiar stiu despre ce vorbesc, atunci cand vorbesc despre intuneric. Intalnirea aceasta promite multe. Dar... oare Issabela va mai rezista inca 5 minute? Apropiindu-ne de destinatie, caci Shadowave continua sa mearga, dar incetinind, eu ma pregatesc de ceva ce n-am mai incercat in aceasta viata. Oare mai pot sa transfor energia in materie? Oare mai pot sa fac sange?

occ:anyone (= oricine).

[Niska]

Nu înțelegeam nimic din ceea ce se petrecea în jurul meu. Cu greu încercam să ghicesc brațele acelea ce mă purtau elegant spre salvare, renunțând într-un final să o mai fac. Simțeam un gol imens în stomac, iar totul în jurul meu era precum o ceată densă. Ochii care începuseră să mă usture la început, păreau acum că îmi ard, precum tot chipul, tot corpul - fiecare părticică din mine. Cu toate astea, ceea ce mă îngrozea cel mai tare nu era durerea fizică ce mă mistuia în interior, ci faptul că simțeam nevoia să mă hrănesc. Sunt sigură că asta nu pare așa înfricoșător, mai ales pe tonul calm și stins pe care o spun. Categoric nu! Însă partea rea abia acum începe - vroiam hrana, dar nu orice fel de hrană, vroiam sânge. Era ca și cum tot universul meu se prăbușea, căzând într-un infern propriu. Toate speranțele, toate visele ce trăgeau spre normalitate, totul mi se năruie sub priviri. Cum aveam să fiu vreodată normală? Cum? Am ajuns un monstru, un monstru care pune pe primul loc instinctele primare, trecând cu vederea peste viața unei ființe nevinovate, și peste orice urmă de sentimente de compasiune sau dragoste. Simțeam cum focul din mine îmi pătrundea în inimă din ce în ce mai tare, iar colții începură să mă doară.

Apoi, în capul meu a urmat o lungă pauză, ca un gol infinit. O lumină puternică îmi străpungea privirea, odată ce am pătruns în noua încăpere. Acele brațe puternice cât și protectoare mă lăsaseră jos. Mai târziu, un parfum moale, cald îmi inundă nările. Să fie oare mirosul de sâng..

- Nu, nu, lăsați-mă să mor! Va rog, lasaţi-mă să mor! am rostit pe un ton grav, cu un timbru slăbit şi tremurat.

După cum puteam să ghicesc nimeni nu avea să-mi asculte rugămintea. Toți roiau în jurul meu încercând să mă determine să-mi revin, pentru a fi capabilă să beau acel lichid vâscos și vânăt. Lacrimile nu-mi mai încăpeau în ochi. Era atât de ridicol să știi că te comporți ca un monstru, dar să nu te poți oprii. Patetic chiar. Mă simțeam de-a dreptul o ființă atât de josnică! Îmi era scârbă de mine..

O.o.c: oricine, de preferabil xpt1 care să povestească - doar dacă se poate.

[Xpt1]

Lipsa luptelor ma ÅŸubresise. Corpul ei rece imi paru atat de greu incat dupa ce o lasai jos simtii, dinnou, cum este sa ai aripi. Insa ma durea, mai mult, faptul ca nu o puteam ajuta. Nu mai puteam. Sau... Stiam despre ce vorbeau, din pacate era prea periculos. Toti o compatimeau. Se vede ca nimeni n-o cunostea. In una din multele mele vieti, am apucat sa fiu si vampir. Intelegeam acea pofta nebuna de sange, acea scarba pe care o simteam, nu la adresa sangelui, dar la adresa mea! Ani intregi am ratacit mistuit de acea dorinta de sange... ani intregi, in care nu am baut nici o picatura de sange. Cum m-am hranit? Simplu! Nu am facut-o! In acei ani, sangele meu a invatat cum sa se adapteze, am devenit imun la toate slabiciunile vampirilor, am devenit apt sa ajut alti vampiri. Insa ce n-am reusit, a fost sa duc acea mostenire mai departe, sa scap vampirii de dependenta. Cel putin, nu inca!

Imi adusei aminte de ultima mea moarte si de cartea ce se afla in liceu. Trebuia doar s-o gasesc si aveam accesla toate informatiile de care aveam nevoie, ca s-o salvez. Pana atunci...

Shadowave nu gasise, inca, pe cine cauta. Dar Issabela nu mai rezista nici un minut. Nu mai am timp sa rapesc vre-un om, nici macar un animal. Dar de cateva zile, de cand am sosit, ma tot plimb prin liceu. Am fost in majoritatea incaperilor. Este imposibil sa nu-mi fi recapatat din abilitati. Cel putin regenerarea trebuie a mi se fi imbunatatit. In starea in care este NU ARE alta sansa decat sa-mi bea sangele. Trebuie s-o faca!

Imi amintii, insa, de-o tehnica ce-o capatai cu tatuajul de la scoala. Cei care s-au ocupat de asta, stiau exact ce faceau! Astfel ca acum pot sa controlez. Zis si facut. Mai mult zis... Se zbatea cat putea, sa nu o pot controla. Si se observa de la distanta! Intreaga camera este luminata in rosu, iar eu, in forma umana, reusesc s-o fac sa-mi bea sangele. Desi a durat cateva secunde, faptul ca ea se opunea a facut ca mie sa-mi para ore intregi. Ore intregi in care trebuia sa ma ranesc fortat, in care a trebuit sa-i tin coltii inclestati in gatul meu, dar care au meritat.
Dupa acele ore de chin infernal, cand nu mai putui sa-i tin coltii infipti in gatul meu, imi acoperii rana proaspat creata cu mana si iesi, incet, din camera, sprijinindu-ma in coasa al carei maner scotea un scartait sec, cu un ecou atat de adanc, incat reusea sa ma mai trezeasca pentru doua secunde.

Auziti, pana ieri imi ziceati ca nu postez deloc si vad ca nu-s mai mult de 3 persoane care posteaza...
Edit: eu trebuie sa mai astept cateva postari, pana sa intru, iar, in scena...

[Niska]

M-am trezit într-un decor schimbat, cu lumini puternice și peisaje clare. Pereții colorați și lumina accea roșie conturau mirosul dulce, ce plutea acum în aer. Mirosea a sânge, iar după cum puteam să ghicesc, nu era genul acela de sânge pe care îl gustasem acum ceva timp. De data asta, era sângele unei ființe, iar înfiorarea mi-a crescut tot mai mult când am putut să observ faptul că mirosea a sânge uman. Puteam să disting acum persoanele care mă priveau cu o oarecare mirare. Ochii-mi de culoare neagră, reveniți la normal din sângeriul privirilor, se aruncară mirați în oglindă, unde o tânără cu păr blond, ochi aprigi și buze sângerii stătea mai vie că niciodată. Pupilele mi se dilatară puternic în timp ce mi-am dus mâinile albe și acum mult mai reci aproape de gură. Am inspirat adânc, apoi am izbucnit într-un plâns înăbușit de suspine. Cum se putea una ca asta? Cum se putea să fi mușcat pe unul dintre colegii mei? Era imposibil! Eram tot mai dezgustată. Se putea că datorită foamei, să fi atacat din proprie dorință pe cineva? Eram derutată, iar în secunda aceea îmi doream să existe o persoană, care să-mi explice ce făcusem.

- Nu, nu! Sunt un monstru! Am replicat eu cu un glas stins, întrerupt de suspine grave. Lacrimi mari îmi încălzeau acum obrajii moi și palizi.

În acea clipă, am simțit cum una dintr fete s-a apropiat de mine, zâmbindu-mi. Își puse o mână pe umărul meu, privindu-mă cu o oarecare compasiune, încercând să mă calmeze și să-mi explice. M-am oprit ușor din plâns, încercând să ascult ceea ce avea să-mi zică. "Nu eşti un monstru.." "Nu tu ai facut asta." "Era singura cale." erau cuvinte care le puteam distinge printre suspinele mele adânci.

O.o.c.: una din fele ;; ) ?

[Shadow.Kiss]

Incercam sa o linistesc. Eram atatr de suparata ca nu l-am gasit la timp. O priveam si imi dadeam seama ca suferea. Mi-am pus o mana pe umarul ei si i-am spus:
-Nu esti un monstru! Nimeni nu te urasete. Trwaoi a facut-o ca sa te salveze., am sou zambind cald. Nu tsiu daca e un moment bun, dar uite, pentru mai tarziu...
Mi-am lasat vorba in aer si i-am intins un pzahetel rsou-visiniu.
-L-am luat din banca de sange in timp ce tu dormeai. Am gasit cheia pana la urma. Im,i pare rau ca nu am fost mai rapida.

OOC:Bella sau oricare

[Xpt1]

Imi simteam sangele alergand prin zona. Simteam supararea din sufletul ei. Acela era, inca, sangele meu. Desi nu pentru mult timp. Eram, intr-un fel, legat de el. Iar faptul ca intr-o viata anterioara am fost vampir ma facea sa stiu exact cum se simte. Ascuns intr-un loc nestiut de nimeni, continuam ritualul pe care-l incepui. Gasii cartea pe care o ascunsesem, inainte sa mor, in cladire si incepui s-o absorb. Desi absorbeam cartea, nu puteam sa-mi folosesc puterile imediat. Trebuia sa treaca un timp. Asa ca mi-am vindecat, doar, ranile, devenind, iarasi, un vampir. Desi in cateva zile voi fi, iar, om, mai era ceva ce ma supara. Am reusit sa intru in cel mai ascuns loc din zona. Oare voi putea iesi, de-aici, la timp? Ce bine mi-ar prinde ajutorul unei vrajitoare, dupa ce incantatia asta se va fi terminat... Probabil ar fi fost o idee buna sa anunt unde am plecat, dar ar fi putut interveni in timpul incantatiei. Mi-am recapatat, deja, o parte din putere. Am reusit sa vad ca voi fi gasit dupa terminarea incantatiei. Dar nu mi-am dat seama de cine... sau ce... Dar stiu ca avea o putere intunecata. Nu parea sa fie un coleg... dar... ce era?

Incercati sa vedeti cum faceti sa dati peste niste schite ale cladirilor din zona, in camera mea... Se presupune ca energia nu iese din incaperea aia si nu avea, nimeni, cum sa ma vada/simta/etc.