27-09-2009, 10:14 PM
Ei, dragilor, din pacate numai pot sa continui acel fic inceput de mine... va rog sa ma scuzati pentru acest lucru, dar voi incepe un altul, unul mai fantezist... Desigur, totul, la inceput, se datoreaza doar unui baz vechi. In fiecare capitol pe care-l voi posta, odata voi vorbi din perspectiva asa zisei `Printesei`, apoi din cea a `Regelui`. Pare curiosa ideea, poate chiar stupida partea cu basmul, dar actiunea se va petrece in acest secol, ba chiar in anul acesta. Sa numai zabovim atata, ca timpul e scurt, si e scurt.
Cap.I: O Printesa
"Nu stiu ce e asa de interesanta povestea asta, incepe ca toate celelalte, ...Ca de n-ar fi, nu s-ar povesti..." si asa mai departe. Si ce nume ciudat mai are, "Regele trandafir si Printesa gheturilor". Oare chiar meria citita cartea asta? E ca o propozitie fara cuvinte. Si ahh... ce propozitii fara sens:
'...era si regele, dar nu orice rege, ci insusi Regele trandafirilor. Ce a pus pe cer minunatii de flori, si ele s-au transformat in stele ca de zahar. Continuand firul povestii, ajunse la portile palatului de gheata, impreuna cu ai sai ostasi. Venise la Printesa gheturilor ca sa-i aduca de veste el insusi ca un mare pericol o pandea... ca florile lui cantau mereu despre cristale de gheata, despre o femeie sculptata in gheata, si despre pericol mare la portile unui palat. In intampinare insa ii iesi o batrana garbovita, cocosata, dar in vesminte curate, si cam peticite. Fata ii era plina de riduri adanci, si ii lipseau multi dinti. Eheee, si batrana asta deschise calea unei femei ce lumina in fata razelor de soare, alba ca neaua, cu un par albastru, si ochii ca doua cristale, si ce mai cristale! Luminau atat de mult, ca doua felinare. Fata sa era perfecta, dar inima... Cum nici unul dintre oameni nu mai vazuse pana atunci. Era la fel de inghetata ca ea, su ca si castelul sau. Se potrivea cel mai bine acolo, in nord.
-Ahh minunata Printesa a gheturilor, ce bucurie pentru mine ca am prilejul acesta de a va cunoaste! spuse Regele, ce sarii de pe cal si facu o placaciune scurta.
Si acest rege de care va povestesc e cel mai bun dintre toti, bunatatea lui nu are margini, in regatul sau, fiecare om ce bate la portile cetatii este primit cu caldura, daca are nevoie de ajutor.
Printesa afisa un zambet rece si indiferent apoi spuse oe o voce acra:
-Ai batut atata drum pana aici doar pentru a-mi spune aceste cuvinte nefolositoare, Rege al trandafirilor si cel mai milostiv dintre toti?
-Ohh pe atat de frumoasa, pe atat de indiferenta. murmura el, si incepu sa se uite pe toate partile la femeie. Dar nu, nu am venit doar pentru atat, ci am venit sa te avertizez, Printesa! O primejdie mare de paste, ai grija!
Ei bine, nu stiu cum sa va povestesc, dar aceea informatie nu a contat atat de mult, caci nimeni nu stie ce sa ales de cei doi, dupa ce s-au indragostit atat de tare ca au avut doi mostenitori, o fata, si-un baiat. Adevarul este ca cei doi nu au vrut sa mosteneasca nici unul dintre regate, si de aici incolo nu se stie ce s-a intamplat cu ei.
Ahh ba da! Dupa ani, cand Printesa era pe moarte, si Regele prabusit in fata dusmanilor, ceva a salvat copii. O minune! Asta pot spune. Si de atunci cei doi au continuat sa tina genele de la parinti lor, dar apoi... Toata familia s-a prabusit, au murit deodata, in castel. Primejdia de care vorbise Regele trandafirilor se adeverise! Ei, si de acum? Numai pot continua. Povestea nu are un sfarist...". Si mai continua mult, dar nu inteeg cu ce. Pare stupida povestea... Dar daca stau sa rasfoiesc bine cartea, povestea e emotionanta..."[/b]
Dar linistea aceea mormantala fu brusc intreurpta de o melodie a cantaretei mele preferate, Leah Dizon L.O.V.E U. M-am sculat nervoasa din pat, si am insfacat micutul obiect stralucitor. Cateva clipe am privit cine ma apela la ora aceea. Era Nannami, cea mai buna prietena a mea.
-Alo?! Ce faci femeie, te-ai izolat? De ce nu raspunzi pe mess-ul ala?! se auzi o voce pitigaiata.
-Nannami, draga mea Nannami! Ce mai faci tu? o intrerupt eu, caci iar vroia sa mai spuna ceva.
-Ohhh, prietena mea draga, nici nu sti! Sunt in al noua-lea cer! Maine incepem clasa a unsprezece-a la un liceu nou, intr-un oras nou! spuse ea pe un ton incantat.
-Ce naiba...?! De ce esti asa de fericita?! Pe mine gandul asta ma sperie!
Da, asta era adevarul. Numele meu este Kime, sunt fiica unui om de afaceri, si mama mea il ajuta. Nannami este de-asemenea in aceeasi situatie ca mine. Familile noastre se cunosc foarte bine, sunt asociati, asa ca eu si ea sunt foarte bune prietene. Ne-am mutat in acest oras, Tokyo, din Paris. De-fapt, suntem asiatice, dar... Ei bine, soarta.
-Logic ca da, femeia lu' Dumnezeu! E o ocazie in plus de-a-mi gasii dragostea! vorbea, dar nu o auzeam, eram prinsa in ganduri. Ea tot palavragea ceva acolo despre nunta pe care o va avea, desigur, cand isi va gasii pe cineva cu bani. Vazand ca nu o laud, incepe sa tipe, si vocea sa ca de papagal suna mai ciudat.
De pe scari, se aude o voce blanda si melodioasa. Mama ma chema pana la ea.
-Auzi, Printesa balurilor, eu trebuie sa plec, ma striga mama! Oare ce are sa-mi spuna? spun eu, luand telefonul de la ureche.
-Poate ca... o sa venim in vizita? spuse ea pe un ton monoton, inchizand inainte.
Ridic din umeri, si ma indrept spre oglinda. Un chip frumos conturat, cu o piele rozalie, puneau in evidenta ochii gri inchis. Buzele rosiatice era singurele colorate din acel peisaj. Ma indrept spre garderoba, si imi pun o fusta scurta, o bluza cu spatele gol, si o pereche de sandale cu toc. Vroiam sa ies un pic sa ma plimb. Cand ies din camera, constat ca mama vroia sa-mi spuna ceva. Oare ce? Ma indrept spre sufrageria din josul scarilor. Era o incapere foarte mare, vopsita in bleo. Mobilierul era in stil modern, iar canapeaua, de aceeasi culoare ca peretii, era foarte pufoasa si cand te asezai, te cuprindea un somn adanc, era foarte confortabila.
Mama mea, o femeie in varsta de patruzeci de ani, dar care arata de douazeci, statea pe canapea, cu o fata serioasa, dar ochii ei inca stralucitori o dadeau de gol. Tata statea la birou, bandu-si cafeaua, in timp ce frunzarea niste acte. El nu avea acelasi aspect intinerit ca mama, dar avea o fata draguta, mai ales cu mustata sa usor alba.
-Ohh, draga mea! Ce mai faci tu? sarii mama, ca de-obicei.
-Eu sunt bine mama, dar ce se intampla? intreb, cu un strop de nepasare.
-Vroiam doar sa-ti spun, ca maine, la ora opt fix, ve-i incepe clasa a unsprezecea.
-Ahh, bine, am inteles, multumesc ca mi-ai spus, mama! Eu o sa ies un pic...
-Dar... Nu e prea tarziu?! E intuneric! fata mamei devenii brusc ingrijorata.
-Nu mama, o sa fiu bine. i-am spus eu, apoi m-am aplecat un pic, si am plecat.
In casa, am auzit doar cum tata o linistea:"O sa fie bine, Beatris, este fata mare.". Si apoi nimic. Imi scot telefonul, si o sun pe Nannami. Ma rezem de masina familiei, -ce semana mai mult cu o limuzina- asteptand. Intr-un final, acea voce pitigaiata raspunse:
-Da? parea plictisita, monotona, numai era ea, dar stiu leacul ce o va trezi.
-Haide la o serie de cumparaturi, Nami!
-Imediat, sa traiti! si am auzit cum incepea sa chitaie asemenea unui soarece ce tocmai gasise cascaval.
Intru in automobil, si ii spun soferului sa ma duca la casa foarte bine cunoscuta de el. Masina gonea pe strazile destul de prafuite. Imi indrept privirea spre geamul fumuriu, in timp ce imi aranjez parul. Automobilul se opreste. Aproape ca nici nu stiu cand am ajuns. Soferul imi deschide portiera, iar eu ies, ajutata de bratul lui. Ii zambesc, apoi ii spun sa astepte un pic. Deschid poarta, apoi pasesc pe potecuta, spre usa mare din lemn de fag, incadatra in piatra lucioasa. Bat, in timp ce imi aranjez geanta pe umar. Usa se deschise, un tip in jur de nouasprezece ani, cu parul roscat ca focul si ochii albastrii ma privii. Avea o privire patrunzatoare, care putea pune multe fete la picoarele lui.
Am simtit cum obrajii mei catifelati iau culoarea unui trandafir. Afisa un zambet cuceritor, si isi apleca fata spre a mea.
-Mi-a fost dor de tine, Kime. Pe unde te-ai ascuns, mica mea sculptura de gheata?
-Ah...Takumi. am reusit eu sa silabisesc. Esti foarte dragut...
-Dar nu ca tine, trandafirule... mai zise el, apoi buzele lui rosii si carnoase le acaparara pe ale mele.
Nu am reusit sa inving acea dorinta arzatoare, si i-am raspuns sarutului. Dar visele nu dureaza mult. Aceeasi voce pitigaiata se auzi de undeva din spatele lui.
-Ah da-te la o parte, narcisitule!
-Ahmh, tu esti, diavolita mica si pitigaiata. raspunse el cu sila si isi daud ochii peste cap, dupa ce intrerupse sarutul.
-Mai taci, cel ce nu miroase ca o floare! replica ea, si il trase de umar in spate, facandu-si loc pe langa trupul lui bine facut. Imediat in fata mea apru o fata scunda, cu parul rosu, cu suvite blonde, si ochii caprui. Avea o fata de copilita, si n-ai fi spus ca are mai mult de cinsprezece ani. Imediat sarii de gantul meu, aproape daramdu-ma.
-Kime! De cand nu te-am vazut! Sper ca soarecele asta nu ti-a facut nimic!
-Nannami, "soarecele" acela est iubitul meu. raspund, el luandu-ma de mana, iar Nami cazu pe pamant, si se lovi la genunchi. Imediat izbunci in plans, cristale umede si mari prelingandu-se pe obrajii ei durdulii. Se pare ca lui nu-i pasa, ci doar facu un pas, tragandu-ma si pe mine spre masina lor neagra. Ii spuse soferului meu sa plece, si apoi se urca langa mine.
-Pitigaiat-o, vi azi sau plecam fara tine? i se adresa el nui Nami, care imediat sarii in picoare, aranjandu-se. Fugi spre noi si sarii pe bancheta, ca un fulger.
-Mettiu, porneste odata! spuse ea nerabdatoare, si il inghionti pe sofer, care imediat apasa acceleratia... Din nou cu viteza.
__
Kime- http://i788.photobucket.com/albums/yy162...11-3-1.jpg
Nannami- http://i583.photobucket.com/albums/ss277...ace/42.jpg
Takumi- http://i43.photobucket.com/albums/e371/L...403444.jpg
Sper sa va placa!
Cap.I: O Printesa
"Nu stiu ce e asa de interesanta povestea asta, incepe ca toate celelalte, ...Ca de n-ar fi, nu s-ar povesti..." si asa mai departe. Si ce nume ciudat mai are, "Regele trandafir si Printesa gheturilor". Oare chiar meria citita cartea asta? E ca o propozitie fara cuvinte. Si ahh... ce propozitii fara sens:
'...era si regele, dar nu orice rege, ci insusi Regele trandafirilor. Ce a pus pe cer minunatii de flori, si ele s-au transformat in stele ca de zahar. Continuand firul povestii, ajunse la portile palatului de gheata, impreuna cu ai sai ostasi. Venise la Printesa gheturilor ca sa-i aduca de veste el insusi ca un mare pericol o pandea... ca florile lui cantau mereu despre cristale de gheata, despre o femeie sculptata in gheata, si despre pericol mare la portile unui palat. In intampinare insa ii iesi o batrana garbovita, cocosata, dar in vesminte curate, si cam peticite. Fata ii era plina de riduri adanci, si ii lipseau multi dinti. Eheee, si batrana asta deschise calea unei femei ce lumina in fata razelor de soare, alba ca neaua, cu un par albastru, si ochii ca doua cristale, si ce mai cristale! Luminau atat de mult, ca doua felinare. Fata sa era perfecta, dar inima... Cum nici unul dintre oameni nu mai vazuse pana atunci. Era la fel de inghetata ca ea, su ca si castelul sau. Se potrivea cel mai bine acolo, in nord.
-Ahh minunata Printesa a gheturilor, ce bucurie pentru mine ca am prilejul acesta de a va cunoaste! spuse Regele, ce sarii de pe cal si facu o placaciune scurta.
Si acest rege de care va povestesc e cel mai bun dintre toti, bunatatea lui nu are margini, in regatul sau, fiecare om ce bate la portile cetatii este primit cu caldura, daca are nevoie de ajutor.
Printesa afisa un zambet rece si indiferent apoi spuse oe o voce acra:
-Ai batut atata drum pana aici doar pentru a-mi spune aceste cuvinte nefolositoare, Rege al trandafirilor si cel mai milostiv dintre toti?
-Ohh pe atat de frumoasa, pe atat de indiferenta. murmura el, si incepu sa se uite pe toate partile la femeie. Dar nu, nu am venit doar pentru atat, ci am venit sa te avertizez, Printesa! O primejdie mare de paste, ai grija!
Ei bine, nu stiu cum sa va povestesc, dar aceea informatie nu a contat atat de mult, caci nimeni nu stie ce sa ales de cei doi, dupa ce s-au indragostit atat de tare ca au avut doi mostenitori, o fata, si-un baiat. Adevarul este ca cei doi nu au vrut sa mosteneasca nici unul dintre regate, si de aici incolo nu se stie ce s-a intamplat cu ei.
Ahh ba da! Dupa ani, cand Printesa era pe moarte, si Regele prabusit in fata dusmanilor, ceva a salvat copii. O minune! Asta pot spune. Si de atunci cei doi au continuat sa tina genele de la parinti lor, dar apoi... Toata familia s-a prabusit, au murit deodata, in castel. Primejdia de care vorbise Regele trandafirilor se adeverise! Ei, si de acum? Numai pot continua. Povestea nu are un sfarist...". Si mai continua mult, dar nu inteeg cu ce. Pare stupida povestea... Dar daca stau sa rasfoiesc bine cartea, povestea e emotionanta..."[/b]
Dar linistea aceea mormantala fu brusc intreurpta de o melodie a cantaretei mele preferate, Leah Dizon L.O.V.E U. M-am sculat nervoasa din pat, si am insfacat micutul obiect stralucitor. Cateva clipe am privit cine ma apela la ora aceea. Era Nannami, cea mai buna prietena a mea.
-Alo?! Ce faci femeie, te-ai izolat? De ce nu raspunzi pe mess-ul ala?! se auzi o voce pitigaiata.
-Nannami, draga mea Nannami! Ce mai faci tu? o intrerupt eu, caci iar vroia sa mai spuna ceva.
-Ohhh, prietena mea draga, nici nu sti! Sunt in al noua-lea cer! Maine incepem clasa a unsprezece-a la un liceu nou, intr-un oras nou! spuse ea pe un ton incantat.
-Ce naiba...?! De ce esti asa de fericita?! Pe mine gandul asta ma sperie!
Da, asta era adevarul. Numele meu este Kime, sunt fiica unui om de afaceri, si mama mea il ajuta. Nannami este de-asemenea in aceeasi situatie ca mine. Familile noastre se cunosc foarte bine, sunt asociati, asa ca eu si ea sunt foarte bune prietene. Ne-am mutat in acest oras, Tokyo, din Paris. De-fapt, suntem asiatice, dar... Ei bine, soarta.
-Logic ca da, femeia lu' Dumnezeu! E o ocazie in plus de-a-mi gasii dragostea! vorbea, dar nu o auzeam, eram prinsa in ganduri. Ea tot palavragea ceva acolo despre nunta pe care o va avea, desigur, cand isi va gasii pe cineva cu bani. Vazand ca nu o laud, incepe sa tipe, si vocea sa ca de papagal suna mai ciudat.
De pe scari, se aude o voce blanda si melodioasa. Mama ma chema pana la ea.
-Auzi, Printesa balurilor, eu trebuie sa plec, ma striga mama! Oare ce are sa-mi spuna? spun eu, luand telefonul de la ureche.
-Poate ca... o sa venim in vizita? spuse ea pe un ton monoton, inchizand inainte.
Ridic din umeri, si ma indrept spre oglinda. Un chip frumos conturat, cu o piele rozalie, puneau in evidenta ochii gri inchis. Buzele rosiatice era singurele colorate din acel peisaj. Ma indrept spre garderoba, si imi pun o fusta scurta, o bluza cu spatele gol, si o pereche de sandale cu toc. Vroiam sa ies un pic sa ma plimb. Cand ies din camera, constat ca mama vroia sa-mi spuna ceva. Oare ce? Ma indrept spre sufrageria din josul scarilor. Era o incapere foarte mare, vopsita in bleo. Mobilierul era in stil modern, iar canapeaua, de aceeasi culoare ca peretii, era foarte pufoasa si cand te asezai, te cuprindea un somn adanc, era foarte confortabila.
Mama mea, o femeie in varsta de patruzeci de ani, dar care arata de douazeci, statea pe canapea, cu o fata serioasa, dar ochii ei inca stralucitori o dadeau de gol. Tata statea la birou, bandu-si cafeaua, in timp ce frunzarea niste acte. El nu avea acelasi aspect intinerit ca mama, dar avea o fata draguta, mai ales cu mustata sa usor alba.
-Ohh, draga mea! Ce mai faci tu? sarii mama, ca de-obicei.
-Eu sunt bine mama, dar ce se intampla? intreb, cu un strop de nepasare.
-Vroiam doar sa-ti spun, ca maine, la ora opt fix, ve-i incepe clasa a unsprezecea.
-Ahh, bine, am inteles, multumesc ca mi-ai spus, mama! Eu o sa ies un pic...
-Dar... Nu e prea tarziu?! E intuneric! fata mamei devenii brusc ingrijorata.
-Nu mama, o sa fiu bine. i-am spus eu, apoi m-am aplecat un pic, si am plecat.
In casa, am auzit doar cum tata o linistea:"O sa fie bine, Beatris, este fata mare.". Si apoi nimic. Imi scot telefonul, si o sun pe Nannami. Ma rezem de masina familiei, -ce semana mai mult cu o limuzina- asteptand. Intr-un final, acea voce pitigaiata raspunse:
-Da? parea plictisita, monotona, numai era ea, dar stiu leacul ce o va trezi.
-Haide la o serie de cumparaturi, Nami!
-Imediat, sa traiti! si am auzit cum incepea sa chitaie asemenea unui soarece ce tocmai gasise cascaval.
Intru in automobil, si ii spun soferului sa ma duca la casa foarte bine cunoscuta de el. Masina gonea pe strazile destul de prafuite. Imi indrept privirea spre geamul fumuriu, in timp ce imi aranjez parul. Automobilul se opreste. Aproape ca nici nu stiu cand am ajuns. Soferul imi deschide portiera, iar eu ies, ajutata de bratul lui. Ii zambesc, apoi ii spun sa astepte un pic. Deschid poarta, apoi pasesc pe potecuta, spre usa mare din lemn de fag, incadatra in piatra lucioasa. Bat, in timp ce imi aranjez geanta pe umar. Usa se deschise, un tip in jur de nouasprezece ani, cu parul roscat ca focul si ochii albastrii ma privii. Avea o privire patrunzatoare, care putea pune multe fete la picoarele lui.
Am simtit cum obrajii mei catifelati iau culoarea unui trandafir. Afisa un zambet cuceritor, si isi apleca fata spre a mea.
-Mi-a fost dor de tine, Kime. Pe unde te-ai ascuns, mica mea sculptura de gheata?
-Ah...Takumi. am reusit eu sa silabisesc. Esti foarte dragut...
-Dar nu ca tine, trandafirule... mai zise el, apoi buzele lui rosii si carnoase le acaparara pe ale mele.
Nu am reusit sa inving acea dorinta arzatoare, si i-am raspuns sarutului. Dar visele nu dureaza mult. Aceeasi voce pitigaiata se auzi de undeva din spatele lui.
-Ah da-te la o parte, narcisitule!
-Ahmh, tu esti, diavolita mica si pitigaiata. raspunse el cu sila si isi daud ochii peste cap, dupa ce intrerupse sarutul.
-Mai taci, cel ce nu miroase ca o floare! replica ea, si il trase de umar in spate, facandu-si loc pe langa trupul lui bine facut. Imediat in fata mea apru o fata scunda, cu parul rosu, cu suvite blonde, si ochii caprui. Avea o fata de copilita, si n-ai fi spus ca are mai mult de cinsprezece ani. Imediat sarii de gantul meu, aproape daramdu-ma.
-Kime! De cand nu te-am vazut! Sper ca soarecele asta nu ti-a facut nimic!
-Nannami, "soarecele" acela est iubitul meu. raspund, el luandu-ma de mana, iar Nami cazu pe pamant, si se lovi la genunchi. Imediat izbunci in plans, cristale umede si mari prelingandu-se pe obrajii ei durdulii. Se pare ca lui nu-i pasa, ci doar facu un pas, tragandu-ma si pe mine spre masina lor neagra. Ii spuse soferului meu sa plece, si apoi se urca langa mine.
-Pitigaiat-o, vi azi sau plecam fara tine? i se adresa el nui Nami, care imediat sarii in picoare, aranjandu-se. Fugi spre noi si sarii pe bancheta, ca un fulger.
-Mettiu, porneste odata! spuse ea nerabdatoare, si il inghionti pe sofer, care imediat apasa acceleratia... Din nou cu viteza.
__
Kime- http://i788.photobucket.com/albums/yy162...11-3-1.jpg
Nannami- http://i583.photobucket.com/albums/ss277...ace/42.jpg
Takumi- http://i43.photobucket.com/albums/e371/L...403444.jpg
Sper sa va placa!