16-01-2011, 12:00 AM
Bunaaa In primul rand Sunt incepatoare , probabil ca voi avea nevoie de indrumaripe parcurs o//o ..si am citit mai multe fic-uri care mi-au placut enorm de mult si m-am gandit sa incerc si eu sa imi creez propiul fic..nu stiu cat de bun este...Spun totusi ca merita citit .sper doar sa va placa
P.S. tin sa ii multumesc Larisei (Moon Princess) Pentru ca ma indrumat si pentru ca ma ajutat fiind foarte rabdatoare cu mine...
Simt in aer mirosul frigului proaspat, sclipirile de diamant ce cad pe scena de gheata imi infasoara trupul fragil in alb...invaluindu-mi ochii mari si parul albastru inchis asemeni culorii intunecate a cerului in mister, buzele moi, mici, delicate ca doua petale de trandatir ... Lumiere(Lumina)... un nume puternic pentru o fiinta atat de mica si plapanda ca mine ... o fiinta chinuita de soarta...tatal mi-a murit intr-un accident de masina, asa ca mama a decis la nastere soarta mea si a ei, ea renuntand la viata ei pentru o scumpa , dulce fetita ce probabil avea sa semene cu ea, insa, nu a mai reusit sa ma vada, si s-a dus inainte de a-mi vedea chipul angelic. Mi-a pus acest nume inainte de-a ma naste, fara ca nimeni si nimic sa stie de ce, invaluind lumea intr-o enigna. Am crescut pana la 10 ani cu bunicii ,dar fiind foarte saraci si grav bolnavi au decedat ,acum am 16 ani si locuiesc singura in aceeasi casa unde am fost adusa la nastere , umila, simpla, dar totusi calduroasa si plina de iubire. Intr-o zi am aflat dintr-o pura coincidenta ca mama iubea scena, gheata, patinajul... asa ca am muncit din greu pentru a-mi putea cumpara o pereche de patine, iar acum muncesc cat ma tin puterile pentru ca intr-o buna zi sa particip si eu la concursul"Lumina Ghetii". Desi este o dimineata friguroasa, eu sunt in locul cel mai drag mie, Paradisul ghetii!
Ma simt sfasiata, obosita, epuizata, dar incerc sa mai fac o ultima pirueta dubla ca apoi sa ma intorc acasa, insa am dat gres! Gandurile-mi sunt prea adunate si nu ma pot concentra, si imi dau frau liber sentimentelor plangand pe gheata rece, umeda, lucioasa, si simt cum glezna dreapta imi taie respiratia de durere. Deodata, intreaga lume se prabuseste in gol, nimic nu e clar, vad doar o silueta ...e...un baiat care vine spre mine, dar, nu inteleg de ce...simt ca ard, dar totusi tremur. Doua brate puternice simt acum in jurul corpului meu, nu pot vorbi, nu il pot vedea, si simt cum ma cuprinde teama. Adorm in bratele acestui necunoscut fara macar sa stiu ce va face cu mine, parca nici un madular nu vrea sa ma asculte, vreau sa ma ridic, in mintea mea acum sunt alte intrebari ce nu ma lasa sa respir. Ma intreb: daca ar fi sa dorm pentru o vesnicie, oare acele brate ma vor proteja mereu?...daca voi cadea pe gheata, totul se va sfarsi, dar, nu, nu vreau sa mai fiu singura! Singuratatea doare, nu vreau sa mai gresesc, nu vreau sa mai cad... sunt confuza... oare e bine ce fac... e bine sa iubesc gheata, sa visez cu ochii deschisi ca intr-o buna zi voi putea deveni cineva pe gheata, e bine ca nu sunt comunicativa, dar... daca imi fac prieteni, nu voi acea la fel de mult timp pentru raiul meu, simt ca daca as reusi in doi, raman datoare...!
Simt ceva moale si pufos in jurul corpului acum, simt o caldura uriasa venind spre mine. E atat de bine! Aveam nevoie de asta dupa o noapte zdravana de antrenament.Probabil visez! Sunt in camera unui baiat! Ce o sa imi faca de ce ma adus aici! Dar e frumos... peretii camerei de un rosu aprins ca focul, o masuta mare cu o lenjerie de culoarea unui ghiocel... un alb pur , pe care e asezat un PC, o soba uriasa si calduroasa, un pat cu asternuturi albastre ca cerul primavaratic, podeaua maro ..te face sa devii melancolica.Simt ca vine cineva! E el..
-Buna , te simti mai bine?
-Da, dar cine esti tu, de ce mai salvat ?
- Asta e o intrebare prosteasca de ce te-am salvat, te-am salvat pentru ca asta am simtit ca trebuia sa fac, spuse el razand, aaa, si, ma numesc Ryo.
-Eu sunt Lumiere!... deodata simt cum din nou ametesc, iar ma prabusesc , si lesin intr-un final.
Din nou cred ca visez, in fata imi apare chipul suav al baiatului... a lui Ryo, e foarte frumos, parul sau maroniu asemeni unei tablete de ciocolata, drept si un pic lung, ochii sai albastrii, mari pareau a fi marea, cu albastru ei intens si adanc, gatul suptire. Sprancenele ridicate de fiecare data cand ma vede ca ma prabusesc ma face sa ma gandesc ca ii pasa, buzele sale de-un rosu aprins, cea de jos mai mare, iar cea de sus mai mica, nu stiu de ce, dar cred ca deja il consider prieten, cred ca am un prieten. Nu mai sunt singura! Dar nu inteleg de ce ma mint ... nu am fost niciodata singura... am avut lucrul pe care il iubesc cel mai mult.
Razele soarelui somnoroase si luminoase ma trezesc la "viata". Zambesc afundandu-mi capul in perna moale si mare, lenjeria de pe pat miroase atat de bineee, si si din nou albul intens .. revine starea de melancolie... Insa, un chip angelic imi apare in fata.....il vad cum vine langa mine si ma intreaba daca ma simt mai bine parand ingrijorat.Ma saruta pe frunte, iar eu ma inrosesc spunand un banal"buna", imi zambeste apoi il intreb ingrijorata:
-De ce sunt aici? Trebuia sa ma antrenez de mult, nu-mi vine sa cred... scena plange , ce-am facut?! Ma simt groaznic !
-Stai linistita, e de-abea ora 9 si un sfert...Stai, doar nu insinuezi ca tu te antrenezi de dimineata pana seara, nu? imi spune uimit, nu inteleg de ce vreau sa ii ocolesc prvirea, de ce ezit sa ii spun un simplu "da" ?Simt ca ma afund intr-un ocean de sentimente, ce se intampla cu mine? Ma simt atat de departe de gheata... de ce simt mii si mii de fluturi in stomac cand ii rostesc numele? Nici nu-l cunosc! In camera mai apare o fata ...e frumoasa..oare e iubita lui? Adica, nu m-as mira deloc. De ce ar trebui sa insemn eu ceva pentru el? Nu il cunosc nu ma cunoaste, e simplu. Inca o persoana, un copilas de vreo cinci ani si un pic isi face aparitia, ma inspaimantez, ce naiba e casatorit?! Are copii?! Atunci de ce ma adus la el acasa, mi-a oferit camera sa ..si de ce sunt imbracata in pijamale?! Ganduri si alte ganduri nu-mi dau pace,ce s-a intamplat? Imi distruge linistea si imi spune ca nu e el atat de pervers incat sa ma dezbrace, are el saptispprezece ani si jumatate..dar nu e in stare sa faca asa ceva unei fete. Sora lui Satsuki mi-a dat acea pereche de pijamale si tot ea ma imbracat,stai am omis un detaliu foarte important, e sora lui, nu iubita, si... sa inteleg ca acel copilas e doar o simpla ruda. Rasuflu usurata,dar nu stiu de ce ...Ii spun aproape tacuta ca vreau sa ma duc la patinuar, iese din camera, lasandu-ma sa ma schimb, sunt gata in doua minute. Ies din camera cu capul in jos, ma conduce pana la patinuar si se aseaza pe o banca.
Sunt din nou pe gheata, sunt acasa! Zambesc si radiez de fericire, portocala giganta era pe cer. Zbor, sunt coplesita, iubesc cu adevarat aceasta scena,dar oare ce simt pentru baiatul de pe banca ce se uita la mine cu ochii mari, oarecum fermecat de dansul meu? Ma aplauda, din nou cad. Nu stiu ce se intampla cu acest corp al meu, insa trupul meu chiar nu mai rezista. Oare chiar mi-am ajuns la limita? Din nou intrebari fara raspuns...
Ryo vine, ma ia din nou in brate si simt caldura trupului sau invaluind trupul meu abatut. Ma simt protejata. Dar Ryo e ingrijorat cu adevarat, ii spun ca nu are motive, ca e ceva lipsit de importanta, dar nu ma asculta, ma ridica, vede ca nu pot merge,ma ia in carca si imi spune cu vocea indignata ca mergem la spital. Oftez adanc...
Ma tresesc in spital, intr-un pat cu asternuturi albe... un alb care pentru prima data imi da fiori. Vreau sa fug din aceasta incapere albaaa, prea mult alb, iubesc iarna, iubesc fulgii de nea ce ma alinta, iubesc aceasta minune de o secunda. Dar acum e diferit. Albul acesta ma face sa disper, imi e frica, unde este Ryo? Vreau sa ma ia in brate din nou, sa ma simt protejata, sa nu imi dea drumul. Ryo e in cabinetul doctorului meu, si se pare ca vorbeste despre mine. Doctorul i-a povestit intreaga viata framantata si nefericita, apoi trist ii spune ca sunt anemica de cand sunt mica...dar ca nu e o anemie obijnuita, ca nu am voie sa ma obosesc, sa stau in frig si in singuratate, ca si o ora pe zi e enorm de mult ca ar trebui sa renunt sa ma antrenez, pentru sanatatea mea, ii spune ca nu ma intelege, ii spune ca ma antrenez in fiecare zi din zori si pana noaptea tarziu cand luna aurie devine cenusie si toti diavolii ies din morminte pentru a bantui lumea. Atunci probabil, spune el, ma duc acasa plina de oboseala, frica. Dar uneori nu ajung acasa, si adorm pe gheata rece, sau pe bancile goale. E coplesit de povestea mea...ii pare o drama desprinsa dintr-un cine stie ce S.F. Atunci doctorul cand ii vede cum tristetea ii inunda chipul ii spuse ca eu nu am lasat niciodata pe nimeni sa se apropie de mine, ca niciodata nu am avut un prieten pe care sa ma bazez, ca niciodata nu am cunoscut iubirea. Acum probabil isi punea intrebari fara raspuns..."cum poate o fata ca ea atat de inocenta, dulce si fragila sa nu simta niciodata iubirea, prietenia? ".Zambi din nou, si pe fata sa se vede ideea lui nebuneasca de a ma invata toata acestea. Vine la mine in salon, ma vede dormind ca un prunc in patul urias. Ochii sai mari, albastii ma privesc in nestire, simt caldura privirii sale, ma simt bine. Un sentiment bizar dar totusi placut ma cuprinde. O asistenta vine si imi pune pe masa un castronel cu mancare si un pahar cu suc de portocale. Ryo o roaga pe asistenta sa stea langa mine cat coboara el jos..doar sa nu ma lase singura. Zis si facut! Intre timp ma trezesc, si iata ca apare si Ryo cu un buchet mare de trandafiri albastii avand in mijloc un singur trandafir rosu. Raman tacuta, nu stiu cum sa reactionez, e prima data cand primesc un cadou de la cineva. Din nou alte intrebari. De ce am incredere in el, abia l-am cunoscut? De ce zambesc atunci cand il vad? Ce este acest sentiment? Vreau ca mama sa fie aici sa imi explice, gheata e prietena mea, o iubesc, insa nu simt acele sentimente pentru el, oare exista altfel de prietenii, si altfel de iubiri? Din nou sunt confuza...Si din nou acea liniste care incepe sa ma ucida..imi place sa ii aud vocea, sa ii vad surasul dulce, sa ii simt parfumul inconfundabil, si caldura corpului. Ma uit in ochii lui, si observ ca se uita in ochii mei..astfel se asterne melancolia.
Incerc sa deschid un subiect, chiar daca nu ma pricep prea bine.
-Stii..eu, as vrea sa ma intorc pe gheata ... aseara nu m-am antrenat, dimineata nu m-am antrenat, scena mea se simta singura, sufera...ii simt durerea...simt cum plange in interiorul meu!
-Nu! Nu vreau sa mai suferi, nu vreau sa te mai vad cazand, nu vreau sa iti faci rau singura...eu chiar ..eu chiar cred ca...
Va Urma!
Sper ca v-a placut .. daca daa astept indrumari..critici... :pls: si tot ce se poate ...Multumesc!:bye:
P.S. tin sa ii multumesc Larisei (Moon Princess) Pentru ca ma indrumat si pentru ca ma ajutat fiind foarte rabdatoare cu mine...
Reflexia iubirii in gheata
Cap 1- Mirificul Erou
Simt in aer mirosul frigului proaspat, sclipirile de diamant ce cad pe scena de gheata imi infasoara trupul fragil in alb...invaluindu-mi ochii mari si parul albastru inchis asemeni culorii intunecate a cerului in mister, buzele moi, mici, delicate ca doua petale de trandatir ... Lumiere(Lumina)... un nume puternic pentru o fiinta atat de mica si plapanda ca mine ... o fiinta chinuita de soarta...tatal mi-a murit intr-un accident de masina, asa ca mama a decis la nastere soarta mea si a ei, ea renuntand la viata ei pentru o scumpa , dulce fetita ce probabil avea sa semene cu ea, insa, nu a mai reusit sa ma vada, si s-a dus inainte de a-mi vedea chipul angelic. Mi-a pus acest nume inainte de-a ma naste, fara ca nimeni si nimic sa stie de ce, invaluind lumea intr-o enigna. Am crescut pana la 10 ani cu bunicii ,dar fiind foarte saraci si grav bolnavi au decedat ,acum am 16 ani si locuiesc singura in aceeasi casa unde am fost adusa la nastere , umila, simpla, dar totusi calduroasa si plina de iubire. Intr-o zi am aflat dintr-o pura coincidenta ca mama iubea scena, gheata, patinajul... asa ca am muncit din greu pentru a-mi putea cumpara o pereche de patine, iar acum muncesc cat ma tin puterile pentru ca intr-o buna zi sa particip si eu la concursul"Lumina Ghetii". Desi este o dimineata friguroasa, eu sunt in locul cel mai drag mie, Paradisul ghetii!
Ma simt sfasiata, obosita, epuizata, dar incerc sa mai fac o ultima pirueta dubla ca apoi sa ma intorc acasa, insa am dat gres! Gandurile-mi sunt prea adunate si nu ma pot concentra, si imi dau frau liber sentimentelor plangand pe gheata rece, umeda, lucioasa, si simt cum glezna dreapta imi taie respiratia de durere. Deodata, intreaga lume se prabuseste in gol, nimic nu e clar, vad doar o silueta ...e...un baiat care vine spre mine, dar, nu inteleg de ce...simt ca ard, dar totusi tremur. Doua brate puternice simt acum in jurul corpului meu, nu pot vorbi, nu il pot vedea, si simt cum ma cuprinde teama. Adorm in bratele acestui necunoscut fara macar sa stiu ce va face cu mine, parca nici un madular nu vrea sa ma asculte, vreau sa ma ridic, in mintea mea acum sunt alte intrebari ce nu ma lasa sa respir. Ma intreb: daca ar fi sa dorm pentru o vesnicie, oare acele brate ma vor proteja mereu?...daca voi cadea pe gheata, totul se va sfarsi, dar, nu, nu vreau sa mai fiu singura! Singuratatea doare, nu vreau sa mai gresesc, nu vreau sa mai cad... sunt confuza... oare e bine ce fac... e bine sa iubesc gheata, sa visez cu ochii deschisi ca intr-o buna zi voi putea deveni cineva pe gheata, e bine ca nu sunt comunicativa, dar... daca imi fac prieteni, nu voi acea la fel de mult timp pentru raiul meu, simt ca daca as reusi in doi, raman datoare...!
Simt ceva moale si pufos in jurul corpului acum, simt o caldura uriasa venind spre mine. E atat de bine! Aveam nevoie de asta dupa o noapte zdravana de antrenament.Probabil visez! Sunt in camera unui baiat! Ce o sa imi faca de ce ma adus aici! Dar e frumos... peretii camerei de un rosu aprins ca focul, o masuta mare cu o lenjerie de culoarea unui ghiocel... un alb pur , pe care e asezat un PC, o soba uriasa si calduroasa, un pat cu asternuturi albastre ca cerul primavaratic, podeaua maro ..te face sa devii melancolica.Simt ca vine cineva! E el..
-Buna , te simti mai bine?
-Da, dar cine esti tu, de ce mai salvat ?
- Asta e o intrebare prosteasca de ce te-am salvat, te-am salvat pentru ca asta am simtit ca trebuia sa fac, spuse el razand, aaa, si, ma numesc Ryo.
-Eu sunt Lumiere!... deodata simt cum din nou ametesc, iar ma prabusesc , si lesin intr-un final.
Din nou cred ca visez, in fata imi apare chipul suav al baiatului... a lui Ryo, e foarte frumos, parul sau maroniu asemeni unei tablete de ciocolata, drept si un pic lung, ochii sai albastrii, mari pareau a fi marea, cu albastru ei intens si adanc, gatul suptire. Sprancenele ridicate de fiecare data cand ma vede ca ma prabusesc ma face sa ma gandesc ca ii pasa, buzele sale de-un rosu aprins, cea de jos mai mare, iar cea de sus mai mica, nu stiu de ce, dar cred ca deja il consider prieten, cred ca am un prieten. Nu mai sunt singura! Dar nu inteleg de ce ma mint ... nu am fost niciodata singura... am avut lucrul pe care il iubesc cel mai mult.
Razele soarelui somnoroase si luminoase ma trezesc la "viata". Zambesc afundandu-mi capul in perna moale si mare, lenjeria de pe pat miroase atat de bineee, si si din nou albul intens .. revine starea de melancolie... Insa, un chip angelic imi apare in fata.....il vad cum vine langa mine si ma intreaba daca ma simt mai bine parand ingrijorat.Ma saruta pe frunte, iar eu ma inrosesc spunand un banal"buna", imi zambeste apoi il intreb ingrijorata:
-De ce sunt aici? Trebuia sa ma antrenez de mult, nu-mi vine sa cred... scena plange , ce-am facut?! Ma simt groaznic !
-Stai linistita, e de-abea ora 9 si un sfert...Stai, doar nu insinuezi ca tu te antrenezi de dimineata pana seara, nu? imi spune uimit, nu inteleg de ce vreau sa ii ocolesc prvirea, de ce ezit sa ii spun un simplu "da" ?Simt ca ma afund intr-un ocean de sentimente, ce se intampla cu mine? Ma simt atat de departe de gheata... de ce simt mii si mii de fluturi in stomac cand ii rostesc numele? Nici nu-l cunosc! In camera mai apare o fata ...e frumoasa..oare e iubita lui? Adica, nu m-as mira deloc. De ce ar trebui sa insemn eu ceva pentru el? Nu il cunosc nu ma cunoaste, e simplu. Inca o persoana, un copilas de vreo cinci ani si un pic isi face aparitia, ma inspaimantez, ce naiba e casatorit?! Are copii?! Atunci de ce ma adus la el acasa, mi-a oferit camera sa ..si de ce sunt imbracata in pijamale?! Ganduri si alte ganduri nu-mi dau pace,ce s-a intamplat? Imi distruge linistea si imi spune ca nu e el atat de pervers incat sa ma dezbrace, are el saptispprezece ani si jumatate..dar nu e in stare sa faca asa ceva unei fete. Sora lui Satsuki mi-a dat acea pereche de pijamale si tot ea ma imbracat,stai am omis un detaliu foarte important, e sora lui, nu iubita, si... sa inteleg ca acel copilas e doar o simpla ruda. Rasuflu usurata,dar nu stiu de ce ...Ii spun aproape tacuta ca vreau sa ma duc la patinuar, iese din camera, lasandu-ma sa ma schimb, sunt gata in doua minute. Ies din camera cu capul in jos, ma conduce pana la patinuar si se aseaza pe o banca.
Sunt din nou pe gheata, sunt acasa! Zambesc si radiez de fericire, portocala giganta era pe cer. Zbor, sunt coplesita, iubesc cu adevarat aceasta scena,dar oare ce simt pentru baiatul de pe banca ce se uita la mine cu ochii mari, oarecum fermecat de dansul meu? Ma aplauda, din nou cad. Nu stiu ce se intampla cu acest corp al meu, insa trupul meu chiar nu mai rezista. Oare chiar mi-am ajuns la limita? Din nou intrebari fara raspuns...
Ryo vine, ma ia din nou in brate si simt caldura trupului sau invaluind trupul meu abatut. Ma simt protejata. Dar Ryo e ingrijorat cu adevarat, ii spun ca nu are motive, ca e ceva lipsit de importanta, dar nu ma asculta, ma ridica, vede ca nu pot merge,ma ia in carca si imi spune cu vocea indignata ca mergem la spital. Oftez adanc...
Ma tresesc in spital, intr-un pat cu asternuturi albe... un alb care pentru prima data imi da fiori. Vreau sa fug din aceasta incapere albaaa, prea mult alb, iubesc iarna, iubesc fulgii de nea ce ma alinta, iubesc aceasta minune de o secunda. Dar acum e diferit. Albul acesta ma face sa disper, imi e frica, unde este Ryo? Vreau sa ma ia in brate din nou, sa ma simt protejata, sa nu imi dea drumul. Ryo e in cabinetul doctorului meu, si se pare ca vorbeste despre mine. Doctorul i-a povestit intreaga viata framantata si nefericita, apoi trist ii spune ca sunt anemica de cand sunt mica...dar ca nu e o anemie obijnuita, ca nu am voie sa ma obosesc, sa stau in frig si in singuratate, ca si o ora pe zi e enorm de mult ca ar trebui sa renunt sa ma antrenez, pentru sanatatea mea, ii spune ca nu ma intelege, ii spune ca ma antrenez in fiecare zi din zori si pana noaptea tarziu cand luna aurie devine cenusie si toti diavolii ies din morminte pentru a bantui lumea. Atunci probabil, spune el, ma duc acasa plina de oboseala, frica. Dar uneori nu ajung acasa, si adorm pe gheata rece, sau pe bancile goale. E coplesit de povestea mea...ii pare o drama desprinsa dintr-un cine stie ce S.F. Atunci doctorul cand ii vede cum tristetea ii inunda chipul ii spuse ca eu nu am lasat niciodata pe nimeni sa se apropie de mine, ca niciodata nu am avut un prieten pe care sa ma bazez, ca niciodata nu am cunoscut iubirea. Acum probabil isi punea intrebari fara raspuns..."cum poate o fata ca ea atat de inocenta, dulce si fragila sa nu simta niciodata iubirea, prietenia? ".Zambi din nou, si pe fata sa se vede ideea lui nebuneasca de a ma invata toata acestea. Vine la mine in salon, ma vede dormind ca un prunc in patul urias. Ochii sai mari, albastii ma privesc in nestire, simt caldura privirii sale, ma simt bine. Un sentiment bizar dar totusi placut ma cuprinde. O asistenta vine si imi pune pe masa un castronel cu mancare si un pahar cu suc de portocale. Ryo o roaga pe asistenta sa stea langa mine cat coboara el jos..doar sa nu ma lase singura. Zis si facut! Intre timp ma trezesc, si iata ca apare si Ryo cu un buchet mare de trandafiri albastii avand in mijloc un singur trandafir rosu. Raman tacuta, nu stiu cum sa reactionez, e prima data cand primesc un cadou de la cineva. Din nou alte intrebari. De ce am incredere in el, abia l-am cunoscut? De ce zambesc atunci cand il vad? Ce este acest sentiment? Vreau ca mama sa fie aici sa imi explice, gheata e prietena mea, o iubesc, insa nu simt acele sentimente pentru el, oare exista altfel de prietenii, si altfel de iubiri? Din nou sunt confuza...Si din nou acea liniste care incepe sa ma ucida..imi place sa ii aud vocea, sa ii vad surasul dulce, sa ii simt parfumul inconfundabil, si caldura corpului. Ma uit in ochii lui, si observ ca se uita in ochii mei..astfel se asterne melancolia.
Incerc sa deschid un subiect, chiar daca nu ma pricep prea bine.
-Stii..eu, as vrea sa ma intorc pe gheata ... aseara nu m-am antrenat, dimineata nu m-am antrenat, scena mea se simta singura, sufera...ii simt durerea...simt cum plange in interiorul meu!
-Nu! Nu vreau sa mai suferi, nu vreau sa te mai vad cazand, nu vreau sa iti faci rau singura...eu chiar ..eu chiar cred ca...
Va Urma!
Sper ca v-a placut .. daca daa astept indrumari..critici... :pls: si tot ce se poate ...Multumesc!:bye: