Rapita de vampiri

[Me_Samy]

Capitolul 9


-Fugi! Fugi! Salveaza-te omule! am zbierat disperata impingandu-l pe Mac Og, acesta cazand din pat.
- Ce se intampla?!
,, - Omoara-l! Fa-o!"
Fara sa o pot opri, mana mea apuca primul obiect care ii iese in cale: un cutit. Nu era acolo mai devreme, de unde a aparut?! Incerc sa-l las jos, dar mana mea parca nu ma asculta. Disperata, imi prind mana cu cealalta, in incercare de a ma opri pe mine insumi de la a face o prostie mai mare decat mine.

Mac Og se uita disperat la mine, parca nu-i venea sa creada nici el ce se petrece.
- Fa ceva! Iesi afara! Nu vezi ca o sa te omor?!
- Cu ce?!
Chiar isi bate joc de mine, nu vede ce cutit mare am in mana?! I-am urlat ca o sa vin sa-l omor, dar din nou, nedumerit, mi-a zis ca nu am cu ce. Se indrepta spre mine si ma stranse in brate, in acel moment cutitul gigantic, trecut practic prin el. Mi-am dat seama: totul este ca sa imi scada increderea in mine si poate sa inebunesc. Ei bine, oricine ai fi, nu mai ai nici o putere asupra mea, te infrang oricand.
Cunoscuta senzatie de presiune asupra tamplelor mele este deja aici, de data asta, parca este continuata viziunea cu cei doi vampiri jucandu-se cu mintea mea. Ceva s-a intamplat, m-am trezit cred, sunt impacientati, dar intre timp eu reusesc sa scap de sub controlul lor si fug cat ma tin picioarele. Podeaua de fier este rece si umeda, piciorusele mele fug cat de repede pot; nu stiu unde este iesirea si ma invart buimaca prin intunericul din acea cladire. Cu un ultim efort, reusesc sa gasesc usa si ies neinchizand-o in urma mea. Fug fara sa ma mai uit inapoi. Afara este foarte, foarte frig, cred ca era toamna pe atunci. Obosesc... si cad...

Imaginea devine neclara si incep sa-mi recapat cunostinta.
- Andreea, ma auzi?! Andreea! vocea sa era foarte speriata. Nu respira! Andreea!
Sunt bine, vreau sa-i spun asta, dar nu-mi simt coprul, este ca si cum m-am detasat de el. Dintr-o data il vad. Este Lorcan, probabil l-a chemat Mac Og sau poate am fost iar inconstienta mult timp. Mana mea atinge fata sa, dar... trece prin ea! Nu mi-am revenit, sunt inafara corpului meu si ma uit la ce se petrece in camera cu perete semi-oval.
- Te rog frumos, revino-ti!

Ah, urasc tot ce se intampla acum, vreau sa-mi revin, vreau sa ii simt din nou pielea rece sub mangaierea mea fierbinte. Nu il pot pierde acum, nu pot! Nu pot muri acum, nu imi permit asta. El este al meu si al nimanui altcineva. Am inchis ochii tinandu-i asa pana cand m-am simtit din nou in corpul meu.


-Andreea! Nu o sa mai plec niciodata!
I-am cuprins fata ca de gheata cu mainile mele palide, si i-am ridicat-o astfel incat sa-l pot privi in ochi si sa ma pierd in albastrul lor. Isi apropie fata de a mea si ma saruta scurt pe buze, facandu-mi pielea sa se cutremure. Nu o sa ma pot satura vreodata de aceasta senzatie.
-Nu ma lasa! i-am spus cu vocea stinsa, ochii mei inchizandu-se, poate pentru totdeauna...



~scurt, foarte scurt stiu~