Rapita de vampiri

[Me_Samy]

Buna, :>, cred ca acuma vreti sa ma luati la bataie ca nu am mai comentat sau poate ziceti:,, Ce bine ca am scapat de ficul lu aia". Eu nu am mai putut coninua din cauza ca am avut probleme cu PC-ul, netul si chiar nu am avut timp, dar acuma am venit cu forte proaspete si cu noi idei, si sper ca o sa va placa ce se va intampla intre Lorcan si Andreea :>.V-am facut curiosi? Daca da, atunci asteptati sa mi se mute ficul de la Old fics si vedeti nextul. :]]
Edit: Voi veni cu continuarea vineri sau sambata, si va fi un miracol daca voi scrie maine

[Me_Samy]

Capitolul 5

Am pasit sfioasa afara din camera mea, incercand sa nu atrag atentia. Pierduta fiind, Lorcan ma trase spre un coridor lung. Mana sa rece o tinea pe a mea intr-o stransoare blanda, dar totusi ferma. Totul mi se parea un vis, desi daca ar fi fost asa as fi suferit pe veci, fiindca Lorcan este singurul baiat cu care am vorbit vreodata, defapt singura persoana cu care am purtat vreodata vreo discutie. El cred ca avusese zeci de prietene, pe cand eu, eram o biata si amarata fetita, care nici macar nu stia ce inseamna sa fii indragostita. Si totusi nu vreau sa dau impresia, ca ,,vai Doamne" sunt o pricajita si ma inmoi toata acum. Lorcan este singura persoana care ma intelege si am tot dreptul sa fiu... Sa-l... Pe cine incerc sa pacalesc, sunt patetica, nici macar nu pot afirma un lucru de care sunt sigura. Si daca as avea curajul sa spun acele cuvinte cu voce tare, el probabil s-ar uita la mine ca la o ciudata.

El nu ma vede decat ca pe o fata care ii da dureri de cap si pe care trebuie sa o pazeasca, mai mult ca sigur. Poate ca printre fetele de aici el are deja o iubita si eu sunt... un nimic.
- Ce s-a intamplat? spuse Lorcan oprindu-se.
M-am inrosit toata si am lasat fata in pamant, incercand sa inventez pe cat posibil de repede o minciuna. In zadar, gandurile mele si asa destul de amestecate nu puteau sa creeze o minciuna cat de mica, poate avea sa mearga si sa ocolesc adevarul.
- Ma intreb, oare, ce bataie de cap ma consideri. adevarul a iesit din mine fara sa-l pot opri.
-Buna, Andreea. spuse o femeie, ce parea a avea in jur de patruzeci de ani, trecand in graba pe langa noi.
L-am intrebat pe Lorcan de unde ma cunoaste si spre stupoarea mea am aflat ca toti din Sediu ma cunoasteau. Lorcan a decis sa-mi spuna adevarul si sa nu se mai ascunda. Oare ce soarta cumplita aveam sa am, Lorcan nu era cine parea?
-Toti te cunosc pentru ca tu poti opri dominatia vampirilor si sa-i transformi pe toti inapoi exact la varsta la care au fost transformati. spuse aceasta pe nerasuflate.
Raspunsul m-a strafulgerat, mi-a luat o povara de pe inima, dar mi-a dat una si mai grea in schimb, eu sa fiu salvarea nu era posibil. Eu, cum am mai spus, sunt insignifianta. I-am spus lui Lorcan ca prin vis sa ne intoarcem, iar acesta imi respecta decizia, conducandu-ma inapoi pe acele culoare intortocheate. De tot ce imi parea rau era ca nu apucasem sa admir nimic, nu am vazut nimic, din cauza gandurilor care ma framantau despe baiatul brunet si care, in continuare ma tinea de mana.
- Daca mai ai nevoie de ceva, poti sa-mi spui. zise aceasta dand sa plece.
De-abia trezindu-ma din visare, am realizat ca deja am ajuns. Si cu un ultim impuls l-am prins de tricoul lui negru, spunandu-i rugator:
- Te rog nu pleca. si am izbucni in lacrimi, afundandu-ma in lasitatea mea. Daca nu ar fi fost prea evident ca am sentimente pentru Lorcan si ca in ultima vreme, plang din ce in ce mai des, lumea ar crede ca sunt un suflet gol, lipsit de sentimente. Aceasta ma lua in brate, facandu-ma sa plang cu lacrimi mai amare ca niciodata, pentru ca stiam ca Lorcan nu ma va putea iubi niciodata si ca eu o sa imbatranesc si o sa mor, iar el va gasi pe altcineva, asa ca el, care sa-i fie alaturi, cand eu... nu o sa pot.

Ma aseza pe pat, spunandu-mi sa ma opresc, pentru ca nu va pleca si asezandu-se si el langa mine, astfel incat ii puteam simti respiratia rece ca gheata pe fruntea mea. M-a intrebat ce am vrut sa zic astazi cand eram pe coridor.
-Nu... mai conteaza! i-am spus printre suspine.
- In regula, daca tu spui ca nu conteaza, probabil asa e. Doar ca, pentru mine conteaza orice spui tu si chiar vreau sa stiu ce te-a putut tulbura asa tare. imi zise ridicandu-mi barbia, astfel incat sa-i privesc ochii mari si albastrii, blanzi si calmi.
Era hipnotizant si fermecator si cu timiditate, mi-am atins buzele de ale sale, pret de o secunda, nestiind ce reactie o sa aiba. Cred ca o sa ma urasca sau o sa ma omoare, ce ii pasa lui de salvarea lumii, o sa zica ca a fost un accident, dar nu conteaza, m-am impacat cu mine insumi si chiar nu ma intereseaza daca o sa mor. Am facut-o pentru mine. Spre surprinderea mea, Lorcan zambi si isi apropie buzele de urechea mea si imi sopti:
-Te iubesc!
Am simtit ca lesin, nu era adevarat, chiar era un vis, pur si simplu am inceput din nou sa plang. De data aceasta nu stiam de ce, cred ca de uimire sau un sentiment nou, nemaintalnit.
Lorcan imi sterse lacrimile si ma lua in brate soptindu-mi incontinuu la ureche:,,Te iubesc!"

Astept comenturi :X[ Cred ca ce s-a intamplat in acest capitol asteptati cu totii :-"]

EDIT: [Dupa o saptamana] Serios, niciun comentariu? Chiar nu stiu ce sa cred, adica vad vizualizarile, dar pareri ciucaa
Edit[ dupa.. mult timp] Vreau si eu pareri, nici nu stiu daca sa mai pun continuarea, pentru ca nu am nicio opinie

[Me_Samy]

Stiu, bateti-ma pentru dublu posting, dar serios, nu va place? Nu vad nicio parere, daca este oribil ficul, sa stiu sa nu va mai poluez cu el, serios vreau si o critica acida, orice, vreau sa stiu daca este ceva de lucrat la el, de lucrat stiu ca este, dar vreau saa stiu dupa parerea voastra ce e acel ceva. Of, multumesc anticipat!EDIT: Na` ca a trebuit sa dau si edit ca faceam spam si nu vreau ban, si asa am facut la dublu posting :-"

[Sushi]

Am de putin cont pe zup si abea acum am aterizat aici. Desi citesc si scriu, mai nou, Yaoi imi place foarte mult ideea. Vampiri sunt printre preferatii mei, dupa demoni si criminali:D.
Imi place foarte mult povestea celor, doi. Totusi, ma asteptam ca Andreea sa-i spuna prima ca-l iubeste. Lorcan, un nume interesant, lui Sushi ii place.
Ma intreb cum ii poate transforma inapoi in oameni, am citit multe ficuri si carti cu vampiri, dar nu cred ca scria intr-una despre asa ceva. Un punct in plus povesti, noutatea este ceva bine venit si apreciat.
Nu ma prea pricep la comentarii. Astept nextu, spor la tastat si, daca ai timp, sa ma anunti si pe mine cand il aduci.
Eu te poop dolce:*... Zbye

[Me_Samy]

Stiu ca este regula numarul 10 sa nu aiba limbaj vulgar ficurile si daca au sa zic sus la inceput dar pana acum nu a fost cu limbaj vulgar doar acest capitol are cateva replici mai vulgare!!!
Capitolul 6

Alerg. Tot ce vad in fata este sange, fug cate de repede pot, inima batandu-mi nebuneste in piept. Dedodata vad pe cineva in fata mea, ma indrept in viteza spre acea persoana sperand ca este Lorcan sau macar cineva care ma poate ajuta. El este. Il strig dar din gura mea nu iese nici un sunet, il trag de maneca, dar el nu se intoarce; ma arunc in fata lui in incercarea de a-i atrage atentia, dar cand ma uit la el raman fara aer. Nu era el, cel putin nu parea a fi el, ochii, gura, parul, toate ale lui dar nu era el, nu vroiam sa cred ca este el. Ochii sai erau rosii, reci si goi. I-am atins fata rece cu o mana, dar acesta nu schita nici un gest, nici nu se uita la mine.
Cadrul se schimba. In jurul meu numai fete moarte sau desfigurate, pline de sange si la cativa pasi de mine este... este Lorcan, el le omoara. Am tipat cat am putut de tare, si incerc sa sar din pat, dar ceva sau cineva ma impinge inapoi pe perna. Ma uit buimaca in jur si deodata ochii mi se opresc asupra unui baiat, cam de varsta mea as zice, putin mai mare cred, ce sta si ranjeste insistent.
- Ai avut un cosmar? zise acesta cu o voce irezistbila.
- Cine esti? a sunat mai poruncitor decat ma asteptam.
Cine mai e si asta si ce mai vrea?! Nu pot sa am si eu o zi normala, in limita posibilitatilor nici daca ma tai. Tu de pe ce planeta ai mai venit?
- Eu sunt Aonghus*, imi poti spune Mac Og.
Aonghus, de unde dracu le scot si astia, parintii astia chiar nu sunt inspirati deloc. Si ce pisicii mei cauta fortosu` asta aici? Hai mai baiat, dispari.
- Unde este Lorcan si ce cauti aici? Te rog nu ma plictisi pana la moarte cu raspunsul.
Sper ca isi da seama ca il iau peste picior, daca nu, chiar este un experiment esuat al lui Dumnezeu.
- Hai nu fii asa sarcastica, nu vrem sa se intample mici accidente, nu-i asa? zise acesta apropiindu-se, ranjind din nou, de patul meu.
- Hai sictir, ce accident se mai poate inatmpla? Vrei sangele meu, hai vino, n-ai decat. am zis, si m-am dat jos din pat. Zi dracului unde e Lorcan sau ma duc singura sa-l caut.
- O sa te duci tu singura afara, printre atatia vampiri infometati?
- Cred ca nu stii cine sunt, am iesit deja afara din camera si te pot asigura ca nu mi se inatmpla nimic.
Acesta sta o secunda, se incrunta, dupa care pe fata lui se arata o urma de rusine si in acelasi timp, de prostie.
-Vrei sa spui... ca tu esti Andreea? spuse aceasta marindu-si ochii mari si caprui.
- Vai trebuie sa iti dam un premiu, ti-ai dat seama atat de usor? Cum ai reusit?
Dupa ce am clarificat treaba, am aflat ca Lorcan era plecat cateva ore cu treaba in oras si l-a rugat pe aceast imbecil sa aiba grija de mine. Cred ca va fi foarte ,,fericit" sa afle ca aproape m-a atacat mica forta. Partea malefica din mine se arata odata cu puterea si respectul pe care le-am dobandit.
Mac Og desi are doar 16 ani, este mai inalt ca mine cu doua capete si foarte amuzant. Totusi imi lipseste Lorcan si imi mai lipseste aerul curat, asa ca ia-m zis lui Mac Og sa iesim afara, bineinteles ca nu a putut sa ma refuze , asa ca i-am zis sa ma astepte afara din camera cat timp eu ma pregatesc.
Deschid sifonierul si am surpriza de al gasi plin cu haine foarte frumoase si de firma. Desigur ca Lorcan s-a ocupat de asta, este asa adorabil si grijuliu. Dar acum ce sa aleg dintre atatea haine? O rochita vaporoasa cu multe imprimeuri si mai scurta de genunchi cu doua palme, mi-a atras atentia, asa ca pe aceea am luat-o. Imi piaptan parul cu grija in fata onglinzii de la baie. Astazi aratam mai bine, nu mai eram asa palida, chiar... eram roz in obraji. Mi-am prins parul intr-o coada inalta si am iesit sa-l intampin pe Mac Og.
- Chiar arati bine. zise acesta ranjind.
- Te spun lui Lorcan, am zis si am trecut pe langa el, lasandu-l sa viseze vreo cateva secunde dupa care l-am strigat sa vina sau il las acolo.
Ah, cat as vrea sa ies afara si sa fie canicula, soare orbitor; sa fie frumos, dar tot la fel e, aceeasi imagine monotona si plictisitoare. Desi curtea Sediuliu este luminata ca un stadion, aceste lumini nu pot inlocui lumina soarelui. De ce trebuie sa fie asa? Totul e gresit, nu zic ca exista numai parti rele caci daca nu se intamplau toate acestea, poate Lorcan ar fi gasit pe altcineva.
- Hei, esti bine?
- Da sunt in regula, hai sa jucam ceva. Ai vreo minge, rachete de tenis, ceva?
- Sigur, cu cine crezi ca vorbesti?! zise aceasta mandru, si totodata indignat,trecandu-si o mana prin parul si asa destul de ciufulit.
-Prefer sa nu raspund la asta. am zis chicotind si urmarindu-l cum alearga spre camera lui sa aduca cele necesare.
Ma uit in jur, nimic schimbat, doar ca aud ceva. Rasete, de fete. Ma intorc cu fata spre strada si ma apropii de portile Sediului. Sunt fostele mele colege, si vorbesc... cu baieti din Sediu. Sunt zdravene?! Sunt vreo zece baieti, care au cel putin 16 ani fiecare si ele sunt doua. Cat de disperat sa fi? Ma retrag in penumbra si ma concentrez pe vorbele lor.
- Si ce sa facem baieti? spuse una dintre ele, dupa voce parca este Jessica.
- Pai, cu totii cred ca stim de ce suntem aici. zise zeflemitor unul dintre baieti.
-Hei, ce faci aici?! sopti Mac Og chiar in spatele meu.
-La dracu, vrei sa ma omori? Nu stii sa anunti cand vii sau vrei sa mor de inima?
Balmaji niste scuze, dar i-am zis sa taca, caci incerc sa aud ceva. Acesta imi zise ca se va duce chiar el acolo sa vada despre ce e vorba, caci ii cunoaste pe acei baieti. Tot ce am mai auzit a fost cum Mac Og i-a salutat pe aceia, dupa care nu am mai fost atenta caci ceva imi distrase atentia.
- Andreea. aceeasta voce inconfundabila apartine doar unei singure persoane.
El era. Un sentiment de pace si liniste se instaureaza in corpul meu. Ma intorc si il vad zambind acolo in fata mea, chiar in fata ochilor mei. Cum sa fie el cel din visul meu? Cum cineva asa de dulce si grijuliu sa fie un criminal asa fioros?! Nu este posibil. Alerg spre el si ii sar in brate, incepand sa plang foarte puternic cu suspine mari.
-Ce s-a intamplat? Ti-a facut ceva Mac Og? Nu i-am zis cine esti, crezand ca nu va face o asa tampenie. zise Lorcan strangadu-ma foarte tare in brate.
-Nu, nu, el nu are nici un amestec. Am avut un cosmar cu tine aseara.
Mi-am ingropat fata in bratele lui, udandu-i tricoul negru. Aceasta isi puse o palma pe capul meu zicandu-mi sa ma linistesc ca totul a fost doar un vis. Si eu sper la fel. Ma eliberez din stransoarea lui pentru a-mi sterge lacrimile fierbinti de pe fata, si il vad pe Mac Og venind in fuga spre mine, cu o expresie terifiata.
- Le-au omorat. Pur si simplu, le-au omorat. Imi cer scuze pentru prietenele tale, daca ma bagam, riscam sa pornesc o lupta.
-Prietene, ha? Le urasc din ziua in care le-am vazut prima oara. Bine ati facut baieti! am strigat ultima propozitie agitandu-mi mainile spre grupul de acolo.
Mac Og rase si la fel facu si Lorcan, cand ma vazura asa agitata cum ma miscam de colo colo. I-am tras pe cei doi dupa mine fara avertisment sa ne jucam cu mingea. Am inceput prin a juca volei, Lorcan a zis ca nu joaca, ci doar sta pe margine si arbitreaza. Bineinteles, chiar daca era punct pentru Mac Og, tot la mine se trecea si Mac se infuria si se inrosea, dupa iar isi revenea. Am castigat detasat bineinteles cu tehnica mea inovatoare. La tenis a arbitrat Mac Og, zicand ca nu se mai joaca in viata lui cu noi doi, mai ales daca eu sau Lorcan suntem arbitrii. Si aici am castigat, dar cred ca m-a lasat Lorcan, avand in vedere ca eu eram preocupata mai mult sa nu mi se ridice rochia decat sa lovesc mingea.
- Hai ca m-am distrat, m-as mai juca. un lucru insa m-a tradat, am lasat sa-mi scape un cascat lung, care m-a facut sa ma uit spre Lorcan, ce avea fata de ,, treci la culcare imediat".

Mi-am luat la revedere de la Mac Og, dupa care Lorcan ma invita sa luam cina in oras. In oras?! El stie mai bine. Sa speram ca mi-a pus si ceva haine mai elegante in sifonier.
Caut ca disperata deja de douazeci de minute ceva potrivit si nu gasesc, cand deodata imi ridic capul de sub mormanul de haine pentru ca aud o bataie in usa.
-Eu sunt. Pot sa intru?
Am mormait un da. Dupa care vad familiara fata zambitoare. Deodata deveni serios, dupa care pufni in ras.
- Ce incerci sa faci?
- Sa gasesc ceva cu care sa ma imbrac, nu e logic?
-Dar nu asa, hai sa te ajut sa le strangi. Nu mai mergem nicaieri, lasa, putem manca si in camera.
Asta este cea mai buna veste a zilei, m-a salvat de la o soarta cruda. Cruda in sensul ca imbatraneam pana gaseam ceva potrivit. In timp ce eu zambeam, gandindu-ma la varianta mea batrana cautand o rochie, Lorcan imi lua bluza din mana si incepu sa impatureasca hainele si sa le aseze in dulap.
- Hai, ia-le cu bratu` si arunca-le acolo cum s-o nimeri. Tot eu sa te invat? strig si ii sar in spate facandu-l sa scape hainele proaspat stranse.
Am luat eu de pe jos cat am putut si le-am indesat in dulap, dupa care, cu piciorul am inchis dulapul. M-am intors spre Lorcan cu o privire mandra si triumfatore si el rase cand ma vazu cat de impunatoare stateam acolo.
-Ma pricep, nu?
- Ai un talent innascut. Mint. Tu esti un talent.
- Ce face linguseala asta din om, sa-l cred sau sa nu? cu un gest teatral parca intrebam un auditoriu imaginar. Il cred, il cred.
M-am dus si l-am luat in brate, luandu-i o suvita de par si jucandu-ma cu ea. Ce moale e si ce frumos miroase. A... nu stiu a ce. Un miros dulce si subtil, asa placut. Miroase a acasa. Ma uit cum parul sau aluneca de-a lungul mainii mele, in timp ce palmele sale rece imi gadila pielea bratelor si a fetei. Mi-am indreptat privirea spre ochii lui albastrii si calzi. Cum sa nu-l iubesti? Mi-am lasat privirea in pamant, fiind sigura ca rosisem si ca el ma vazuse.
Imi ridica barbia, astfel incat sa ma priveasca in ochi. Ma saruta pe frunte si apoi imi spuse ca este vremea sa ma culc.
-Nu vreau sa ma culc. Este inca devreme si nu am mancat.
- In regula, dar dupa ce mancam te culci, da?
- Promit! am spus, facand o fata de pisicut ascultator.
Stai asa, a zis << Dupa ce mancam>>, eu da stiu ce mananc dar el cu ce are de gand sa se hraneasca... sau din cine?!


*Aonghus= O forta, o putere.


~ Va urma~

P.S. : Capitolul este facut sub inspiratia melodiei lui Adele- Set fire to the rain si va recomand sa cititi capitolul ascultand melodia.[ O parte din melodie se aplica si ficului]

[Death Rose]

Bine ,bine am aterizat si eu pe aici ,scuze de deranj ....so am citit ficul de la inceput si pot zica ca e interesant.I mean ideea din cate mi se pare e originala(sau asa cred eu ,niciodata nu's atenta la ceva anume).Sunt curioasa sa vad cum vor evolua lucrurile intre cei doi .Oh da,a fost amuzanta faza cu indesatul hainelor in dulap ,imi aduce aminte de mine oarecum,doar ca acum ma chinui sa le asez...efort supraomenesc ma jur....oricum astept nextul si sper s ama anunti.Bye si succes in continuare...

[Me_Samy]

Capitolul 7

Gata. Calm Andreea. Nu va face nimic nesabuit. Cum a spus si el totul a fost doar un vis. Eu nu am nici o legatura cu asta... sper. Usa se deschise si nu am reusit sa nu tresar.
- Te-a apucat sughitul? Iti este frig?
-Nu, nu. Totul este in regula. am incercat sa zimbesc, dar a iesit o grimasa.
- Hai gata cu prosteala, vino sa maninci.
Sper sa maninc doar eu...Il vad ca se aseaza linga mine si imi da parul dupa ureche, dupa care ma indeamna sa maninc mai repede, pana nu se raceste mancarea. Cu mana tremuranda, incerc sa iau cateva linguri din supa adusa de Lorcan pe tava, dar in zadar, pofta de mancare parca mi-a disparut subit. Lorcan imi lua lingura din mana usor si o puse pe tava.
-Scuze, nu-mi mai e foame.
-Nu este nimic, vreau doar sa te intreb ceva. Pot sa-ti beau sangele?
In acel moment tot ce am mai simtit au fost coltii sai cum mi-au strapuns pielea si o caldura puternica mi-a pus stapanire pe corp. Aud cum imi suge sangele din trup si simt ca mi se face rau. Opreste-te, te rog! Ma ranesti! Lacrimi fierbinti tasnesc din ochii mei fara sa le mai pot opri.
- Te rog, opreste-te! Imi faci rau. am reusit sa zic cu ultimele puteri.
Acesta se opri, isi apropie buzele de urechea mea si zise.
- Imi pare rau.
Cum pot sa-l mai cred? Adica are memorie de peste? Uita in cateva secunde ca sunt doar un om slab?! Nu il condamn, stiam ca se va intampla intr-o zi, chiar nu-l condamn.
- Asta se intampla cand un vampir se indragosteste. Numai sangele persoanei iubite mai e indestulator, iar in unele momente, pur si simplu nu te mai poti controla.
-Nu te condamn. am zis ridicandu-ma astfel incat sa-l pot privi in ochi. Este totul in regula.
-Nu, nu este. Sunt un monstru. Nu te merit.
- Daca nu o faceai tu, o facea altcineva, care m-ar fi omorat, faptul ca te-ai oprit inseamna ca nu esti lipsit de sentimente.
I-am cuprins fata cu palmele si i-am sarutat scurt buzele, ce inca mai purtau gustul metalic al sangelui meu. Buzele sale se desprinsera de ale mele, pentru a-mi saruta locul ... nu al muscaturii, nu vreau sa-i zic asa, mai bine locul cu pricina. Mult mai bine asa. Buzele lui atingeau delicat locul acela, alinandu-mi durerea intepatoare, prezenta pe gatul meu.

Ma lua in brate si ma aseza pe perna, dupa care se apleca asupra mea, parul sau revarsandu-se peste pielea mea extrem de palida. Ma saruta scurt pe buze, dupa care, atinse cu degetele sale inghetate gatul meu, actionand ca un foarte bun calmant.
- Uita-te la mine,i-am zis. Nu te simti vinovat, nu este nici o problema.
I-am intors fata cu o palma, dupa care l-am apropiat iar de fata mea, cersind dupa un alt sarut. Isi apropie fata de a mea, dar se opri inainte de a-si lipi buzele inghetate de ale mele.
-Ce s-a intamplat?
- Nimic nu o sa mai fie la fel. raspunse acesta ridicandu-se in picioare si dand sa plece.
- Ba da. Totul e la fel. Nu pleca. am zis cu voce stinsa.
Acesta se intoarse si se uita la mine, dupa care adauga:
- Čši-ar fi mai bine fara mine.
-Nu spune asta. M-as omori daca nu ai fi tu. Te rog nu pleca, nu vreau sa pleci niciodata.

Se apropie de pat si ma trase spre el, luandu-ma in brate. Imi cuprinse fata cu mainile sale si ma saruta apasat, muscandu-mi buza si facandu-ma sa scot un mic scancet. Ma aseza inapoi pe pat, sarutandu-mi pielea fina a gatului. L-am oprit, uitandu-ma in ochii lui patrunzatori si atingandu-i timid pielea gatului cu buzele mele fierbinti.
Isi atinse din nou buzele de gatul meu dupa care ma saruta pe piept si din nou pe buze. Se uita in ochii mei de parca ar fi asteptat o confirmare, pe care nu sunt sigura ca o pot da acum.


~Va Urma~


Acesta a fost capitolul sapte, va astept cu pareri. Dupa cum puteti vedea acest capitol are diacritice si va implor sa ma iertati caci nu le-am avut pana acum si de aceea restul capitolelor sunt fara. Imi cer mii de scuze! :)

[Amy :3]

Sallut. Pai, sincer ma atras titlu in care avea scris '' vampiri'' si eu ador la nebunie vampiri. Ideea este absolut originala si geniala. Imi place foarte mult cum scrii si cum ai creat personajele. Greseli nu am observat poate din cauza ca eram prea absorbita de fic'u asta mirific. Logan asta mi-a umplut sufletu. Adica, e un vampiras atat de dragut si de inocent. Mi-a placut faza cand a spus '' Pot sa iti beau sangele ?'' Eh, fic'u tau e absolut minunabil si astept cu nerabdare capitolul urmator care sper sa il aduci cat mai curand si daca nu te superi ai putea sa ma anunti ? ;;) Multumesc si bafta in continuare la ficulet.

[Me_Samy]

Capitolul 8

- Nu! Opreste-te!
- Ce s-a intampla? Esti bine?!... Andreea!
Mor. Visez. Aud. Aud ceva, nu mor.
-Ce sa facem cu ea?
- Sa o anihilam?
-Nu, e prea riscant.
Cine sunteti, ce vreti de la mine? Nu vedeti ce mica si neajutorata sunt? Imi faceti rau bestiilor. Acestia sunt... sunt cei care mi-au ucis parintii, ce imi fac? Tipetele mele rasuna in toata incaperea, frangandu-mi inima... Imi controleaza mintea, pur si simplu se joaca cu mine, sunt atat de slaba.
Ei au fost, ei mi-au sters memoria, de ce? Cum au putut sa-si bata joc in halul asta de mine? Si Lorcan, e numai vina lui, de ce nu mi-a spus? Toti de aici se asteapta de la mine sa-i salvez, mai bine nu o mai fac, o sa fug in munti,voi fi in siguranta acolo. Ce tot zic aici, Lorcan nu are nici o vina, nimeni nu are, asa a fost sa fie. Si totusi, nu mi-a zis, e vinovat.
- Fa sa inceteze... Ma controleaza.
- Andreea, trezeste-te. Trezeste-te, inima iti bate din ce in ce mai incet.
- Fa-o sa se opreasca. am tipat cu ochii inchisi.
Lorcan imi zise ca nu e nimeni aici decat el si cu mine, dar ma minte, cum o face mereu. "-Lorcan nu ma minte, dispari din capul meu. Te vad. Cine esti?"ť. Alerg spre silueta din fata mea si pur si simplu mi se taie respiratia. Sunt eu... ma uit intr-o oglinda. Privirea imi e rece si rea. Nu sunt eu. ,,- Dispari din capul meu! am urlat", am lovit oglinda cu pumnul, iar aceasta se sparse in mii de bucati. A disparut, a plecat. Cine era? Refuz sa cred ca eu eram.
Deschid ochii si vad albastrul ochilor lui Lorcan, pe care nu vreau sa-l pierd pentru nimic in lume. Ma arunc de gatul lui, urland din cauza durerii interioare ce o simt acum. Pielea sa rece ma infioara la fiecare atingere delicata pe care o face. Nu spune nimic, e bine asa, doar nu-mi da drumul.
M-am oprit. Durerea s-a dus, sper ca pentru totdeauna. Te rog Lorcan nu intreba ce s-a intamplat, nu chema inapoi durerea, te rog.
- Trebuie sa plec, zise acesta, dandu-mi drumul din imbratisarea sa.
- Mereu pleci fara sa zici unde sau sa-mi zici cand te intorci. Uite ca nu vreau sa te las sa pleci.
M-am agatat cu mainile de gatul sau, fara nici un rezultat caci se ridica si pleca odata cu mine.
- Stai, staiii! mi-am dat drumul si m-am prins de piciorul sau, in speranta vaga ca se va razgandi.
- Andreea, te rog sa intelegi ca nu pot sa stau tot timpul cu tine.
- Si atunci care mai e rostul in a avea o iubita?
- Tu esti ceea care ma face mereu sa ma intorc la locul asta.
- Atunci, hai sa plecam, ia-ma cu tine oriunde te duci. Nu ma lasa, o sa se intoarca...
Nu am reusit, a plecat... In schimb l-a trimis pe bufonul de Mac Og, sa-mi tina gandurile sumbre departe.
- Haideti domnisoara Furey. Ce ati dori sa faceti?
O, te rog! Nu fi imbecil. Nu sunt casatorita. Cat de prost sa fi? Stiti cum se spune- depinde. Defapt, eu nu am un alt nume, cel putin nu mi-l cunosc, la scoala toti cei orfani eram numiti Bronach*, nici acum nu stiu de ce si nici nu am interes sa aflu.
- Te rog nu-mi spune astfel, nu sunt casatorita cu Lorcan.
Inca.
- El mi-a zis sa-ti spun asa. Mi-a spus, si citez: „ Sa nu te atingi de ea nici cu un deget daca nu-ti da voie si nici sa nu te adresezi ei necuviincios"ť. zise Mac Og solemn.
El ti-a spus asta, interesant. Am ridicat din umeri si i-am spus ca azi as vrea sa stau in camera, caci nu ma simt prea bine. L-am rugat sa-si aduca manualele, vreau sa invat despre vampiri.
- Nu am manuale. Vampirii, datorita vietii lor... eterne, pot incepe scoala cand vor. Eu sunt vampir de-abia de un an, si abia asteptam si asa sa scap de scoala.
L-as intreba cum a devenit ceea ce este. Sper doar sa nu fiu prea indrazneata. M-am asezat mai aproape de el, ajungand la marginea patului. I-am luat o mana intre palmele mele calde si am incercat sa nu-l privesc in ochi.
- Imi poti spune cum ai fost... transformat? am intrebat cu privirea in pamint, palma mea inca tinand-o pe a lui.
Acesta incepu sa rada, ma trase spre el si ma lua in brate. Pielea lui mirose asa placut, diferita de a lui Lorcan. A lui Mac Og miroase a... portocale?! Nu ma linisteste asa mult ca si cea a lui Lorcan, dar e bine. Totul e bine. „ -Nu este. Te minte, si el te minte. Omoara-l, poti sa o faci. Toti te mint, doar eu sunt de partea ta."ť
- Nu!


Bronach*= Durere

Asta a fost oameni buni! That is all folks!

[Me_Samy]

Capitolul 9


-Fugi! Fugi! Salveaza-te omule! am zbierat disperata impingandu-l pe Mac Og, acesta cazand din pat.
- Ce se intampla?!
,, - Omoara-l! Fa-o!"
Fara sa o pot opri, mana mea apuca primul obiect care ii iese in cale: un cutit. Nu era acolo mai devreme, de unde a aparut?! Incerc sa-l las jos, dar mana mea parca nu ma asculta. Disperata, imi prind mana cu cealalta, in incercare de a ma opri pe mine insumi de la a face o prostie mai mare decat mine.

Mac Og se uita disperat la mine, parca nu-i venea sa creada nici el ce se petrece.
- Fa ceva! Iesi afara! Nu vezi ca o sa te omor?!
- Cu ce?!
Chiar isi bate joc de mine, nu vede ce cutit mare am in mana?! I-am urlat ca o sa vin sa-l omor, dar din nou, nedumerit, mi-a zis ca nu am cu ce. Se indrepta spre mine si ma stranse in brate, in acel moment cutitul gigantic, trecut practic prin el. Mi-am dat seama: totul este ca sa imi scada increderea in mine si poate sa inebunesc. Ei bine, oricine ai fi, nu mai ai nici o putere asupra mea, te infrang oricand.
Cunoscuta senzatie de presiune asupra tamplelor mele este deja aici, de data asta, parca este continuata viziunea cu cei doi vampiri jucandu-se cu mintea mea. Ceva s-a intamplat, m-am trezit cred, sunt impacientati, dar intre timp eu reusesc sa scap de sub controlul lor si fug cat ma tin picioarele. Podeaua de fier este rece si umeda, piciorusele mele fug cat de repede pot; nu stiu unde este iesirea si ma invart buimaca prin intunericul din acea cladire. Cu un ultim efort, reusesc sa gasesc usa si ies neinchizand-o in urma mea. Fug fara sa ma mai uit inapoi. Afara este foarte, foarte frig, cred ca era toamna pe atunci. Obosesc... si cad...

Imaginea devine neclara si incep sa-mi recapat cunostinta.
- Andreea, ma auzi?! Andreea! vocea sa era foarte speriata. Nu respira! Andreea!
Sunt bine, vreau sa-i spun asta, dar nu-mi simt coprul, este ca si cum m-am detasat de el. Dintr-o data il vad. Este Lorcan, probabil l-a chemat Mac Og sau poate am fost iar inconstienta mult timp. Mana mea atinge fata sa, dar... trece prin ea! Nu mi-am revenit, sunt inafara corpului meu si ma uit la ce se petrece in camera cu perete semi-oval.
- Te rog frumos, revino-ti!

Ah, urasc tot ce se intampla acum, vreau sa-mi revin, vreau sa ii simt din nou pielea rece sub mangaierea mea fierbinte. Nu il pot pierde acum, nu pot! Nu pot muri acum, nu imi permit asta. El este al meu si al nimanui altcineva. Am inchis ochii tinandu-i asa pana cand m-am simtit din nou in corpul meu.


-Andreea! Nu o sa mai plec niciodata!
I-am cuprins fata ca de gheata cu mainile mele palide, si i-am ridicat-o astfel incat sa-l pot privi in ochi si sa ma pierd in albastrul lor. Isi apropie fata de a mea si ma saruta scurt pe buze, facandu-mi pielea sa se cutremure. Nu o sa ma pot satura vreodata de aceasta senzatie.
-Nu ma lasa! i-am spus cu vocea stinsa, ochii mei inchizandu-se, poate pentru totdeauna...



~scurt, foarte scurt stiu~