Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Profeția celor Patru Elemente

#1
Capitolul 1



Madrid, Spania




Domnul Lopez citi încă o dată pasajul din Profeție. Oftă adânc și clătină din cap. Se ridică cu greutate și se întoarse spre femeia care stătea neclintită în fața șemineului. Pe chipul ei i se putea citit un anumit sentiment de disperare. Ochii îi erau roșii, iar cearcănele mult prea evidente. Bărbatul o strânse în brațe. Mâinile îi tremurau și își mușcă buza inferioară, încercând să își controleze emoția. Suspină prelung. Părea la capătul puterilor.
-Nu putem schimba nimic. Își vor urma destinul… Mai sunt doar câteva zile.
Doamna Lopez, căreia i se ghicea spaima, spuse încet, printe suspine:
-Trebuie să existe o cale… Sunt atât de tineri. Trebuie să trăiască! Ce putem face să îi apărăm? Sunt copii noștri…
Bărbatul își luă capul în mâini și răspunse după o lungă tăcere:
-Îi iubesc la fel de mult ca și tine. Dar nu ne putem opune Profeției. Crede-mă că dacă aș fi putut face ceva, aș fi primul care i-ar salva de propriul lor destin… Să mergem acum! Să ne petrecem ultimele clipe cu ei.
Femeii îi dădură lacrimile. Începu să plângă, nereușind să-și păstreze calmul caracteristic.
“Au trecut prea repede acești optsprezece ani… Știam ce se va întâmpla! Nu trebuia să mă atașez atât de tare de ei. David e puternic și curajos. Dar Maria e prea nepăsătoare. Nu știe ce înseamnă munca sau primejdia… Nu va putea supraviețui!”



Maria se trânti în pat. Ținea în mâini o revistă, dar era prea agitată să o poată citi. Privirea îi era pierdută în gol. Se certase cu David, fratele ei. O durea. Fusese o prostie din partea ei să-l insulte, doar pentru simplul motiv că nu aveau aceleași gusturi la îmbrăcăminte. Brusc, auzi un ciocănit. Ușa se întredeschise și un servitor o înștiință că mama ei dorește să o vadă. Fata dădu aprobator din cap, iar valetul ieși.
Maria iși aranjă cu gesturi ușoare părul cel lung și negru și apoi îl dădu pe spate. Se privi în oglindă, mulțumită de ea însăși. Surâsul lăsă să i se vadă dinții albi cu o ușoara strungăreață. Genele îi erau puțin prea dese și mereu trebuia să lupte cu vreo șuviță rebelă. Se știa frumoasă, înaltă, subțire și se îmbrăca mereu cu grijă. Era sigură pe sine. Știa că va obține ceea ce-și dorește.
Doamna Lopez intră în cameră, ușor jenată. Ochii îi erau roșii, dar nu-și dorea să-și arate slăbiciunile în fața fiicei sale. Se apropie ușor de ea și o strânse cu ardoare la piept. Deși o iubea, nu își arăta mereu sentimentele. Când îi dădu drumul din brațe o mai privi preț de o clipă, stând tăcută. Îi mai admira încă o dată ochii albaștri-verzui, pătrunzători, a căror intensitate era izbitoare. O privi cu dragoste, schițând un zâmbet plin de căldură.
-S-a întâmplat ceva? Cum de nu ai niște acte de semnat sau ceva de genul ăsta? Am greșit cu ceva?
Întrebă Maria cu o inocență falsă. Mama ei îi răspunse cu o voce parca artificială, ușor rușinată:
-Nu, scumpa mea... Am vrut doar să văd ce faci... Totul e bine între tine și David?
În acel moment, ochii brunetei se întristară. Începu să îi povestească femeii din fața ei tot ce se întâmplase. Apoi își îndreptă spatele și aruncă un „Nu-mi pasă de el oricum.”, neștiind cât de mult o rănește pe ființa ce i-a dat viața aceste cuvinte.
-Trebuie să vă ințelegeți! Trebuie! Când îți va fi frică, doar el va putea să te protejeze!
Femeia ridică tonul. Încercă să își stăpânească lacrimile.
„Frică” ? Ce însemnă oare? Se întreba dacă Maria a simțit vreodată acel sentiment de slăbiciune, de teamă, poate chiar de groază. Se temea că nu a crescut-o suficient de bine pentru a rezista provocărilor ce le va întâmpina. Trebuia să se resemneze. Deja era prea târziu pentru a mai schimba ceva...
-Oamenilor lași le e frică! E un sentiment josnic, pe care-l disprețuiesc. Nu mi-a fost și nu-mi va fi niciodată frică! Jur!
Spuse bruneta parcă citindu-i gândurile mamei sale. Doamna Lopez o privi speriată. Îi era teamă de această reacție oarecum inocentă. Înseamna că era o lașă?...
„Dacă nu va învăța să se maturizeze, nu va rezista... Îmi pare rău, scumpa mea fiică. Îmi pare rau că te-ai născut cu un destin atât de crud...”
Femeia se ridică și ieși din cameră nu înainte să îi zâmbească adolescentei. După ce închise ușa, începu să se plimbe dintr-o parte în alta a holului. Fiecare secundă o aducea și mai aproape de momentul în care va trebui să le dezvăluie tot adevărul copiilor ei. Cu cât se gândea mai mult, cu atât o îngrozea mai tare cele ce se vor întâmpla.





*



David Lopez își arcui trupul atletic peste biroul uriaș la care stătea așezat tatăl său. Mâinile sale curate și atent îngrijite, cu degetele lungi, dar puternice, au început să răscolească un teanc de acte și hârtii. Le-a cercetat cu un aparent dezinteres și cu o ușoară plictiseală. Era frumos- de o frumusețe virilă, ca a unui zeu grec. Avea trăsături ferme și clare. Părul negru, răvașit îi accentua aspectul de „cavaler în armură”. Doar ochii verzi exprimau calmitate, mândrie, hotărâre, dar și precauție. Știa să mimeze indiferența și să-și refuleze sentimentele în străfundurile ființei.
-E prea copilăroasă! Sunt mai mare decât ea cu un an, dar trebuie să recunoști că sunt mult mai matur. E o infantilă, o neisprăvită. Nu se gândește la altceva decât la petrecerea ei de șaptesprezece ani. M-am săturat, tată! Vreau să plec de aici! Mi-a ajuns să îi suport mofturile în fiecare zi, în fiecare minut al vieții mele!
Bărbatul îl privi calm, dar în ochi i se citea tristețea. Își încrucișă mâinile, închise ochii și începu să mediteze. Aproape că nici nu-l mai auzea pe fiul lui care era prins în pasiunea relatării întâmplărilor despre sora sa. Știa că dacă acest război nu se va termina, toți vor suferi. Își deschise ochii. Îl privi. Era deja un bărbat în toată firea.
„Sunt mândru de tine fiule! Ești curajos și puternic. Sper să te descurci...”
-Trebuie să o ajuți! Trebuie să o aperi... Vor fi momente în care nu va face fața fără ajutorul tău.
David îl privi dezgustat.
-Când va fi în impas, trebuie să faci orice pentru a o salva! Pe ea, nu pe tine. Ai înțeles?
Țipă domnul Lopez, neputând să-și controleze instinctul. Își aținti repede privirea spre pământ, încercând să-și scuze fapta. Era prea devreme pentru a-și afla destinul.
Brunetul zâmbi batjocoritor. Nu ar fi făcut niciodată așa ceva. Nu pentru o fata atât de imatură. Mereu a considerat-o pe Maria o alintată. Ura acel tip de om care așteapta să i se dea. Disprețuia oamenii ca ea, ca sora sa.
-Vei pleca, fiule... Dar nu acum. Mai așteaptă doar câteva zile, până când sora ta va împlini șaptesprezece ani. Atunci, îți vei afla menirea. Domnul fie cu tine, fiul meu.
David își dădu ochii peste cap. Nu înțelegea spusele tatălui său, dar nici nu se chinui prea mult să le descifreze. Totul era mult prea banal pentru a se acorda atenție micilor detalii. Așa considera el.



http://i273.photobucket.com/albums/jj234...ample1.jpg - Maria
http://i273.photobucket.com/albums/jj234...en_003.jpg - David
[Imagine: naruto_scream.jpg]

#2
Wow deci wow, ciar imi place foarte mult cum ai descris totul, acea spaima acea frica a celor doi parinti si imi place personalitatea lui David, pare asa curajos si puternic, iar Maria o rasfatata dar cred ca o sa reasa din ea o adevarata fata, oricum nu prea am vazut greseli nici nu cred ca ai.Abia astept sa vad continuare ma ti in suspans total, m-a atras si foarte mult titlul, nu prea am mai intalnit pe aici ceva legat de elemente .. poate or fi dar eu una nu am vazut.Deci astept sa pui cat mai repede nextul ca mor aici, foarte fain.

#3
Buna!!:) Am trecut si eu pe aici [m-a atras titlul]... Si mi-a placut... Greseli de tastare nu am vazut, nici de gramatica. Descrierea nu e ea asa in exces dar mie nu-mi place prea multa, prea "coloreaza" povestea... Actiunea nu e grabita, naratiunea e foarte buna, dialogul nu este in eces si nici nu este sec, adica replicile sunt calculate si precise, nu se lalaie cinci pagini la cateva replici. Imi place ca este mistierios... si am presimtirea ca o sa iasa ceva frumos...
Succes! Spor la treaba! La revedere! :)
Samy fu` a`ci!

~Marele meu fratior mai mic: Stefuu~ :smart:
`Mica mea surioara mai mare: Wanna` :bv:
*Sora mea geamana: Me_Amy* :love:

#4
Vă mulțumesc foarte mult amândurora că mi-ați lăsat reply la poveste. Mă bucur că va plăcut și sper că și acest capitol va fi pe măsura așteptărilor.
NOTA : primele patru capitole vor fi ca o prezentare a personajelor importante din poveste.



Capitolul 2



Sankt Petersburg, Rusia



Katya stătea în mijlocul alb, supravegheată atent de tatăl ei. Fata făcu agale câțiva pași, lăsând urme în zăpadă. S-a oprit, ridicându-și gulerul mare, în vreme ce părul blond se albea încetul cu încetul, ca într-o ficțiune cinematografică. A rămas nemișcată și a încercat-o o plăcere nespusă simțind pe obraji atingerea suavă a fulgilor de nea, asemenea unor aripi albe de fluturi. A închis ochii și a adulmecat mirosul iernii.
De când se știa, locuise cu tatăl ei. Nu avusese nici o altă locuință în afara opulentei case în care stătea cu părintele ei. Katya era o elevă silitoare. Nici nu se întreba dacă îi place să învețe. Gusturile, sentimentele, ideile nu-i erau încă formate, adesea nici măcar nu existau. Era puțin cam prea slabă, fragilă, chipul îi părea din porțelan, iar pielea îi era albă ca laptele. Într-atât de delicate îi erau trăsăturile, încât degajau o impresie de fragilitate. Ochii ei mari, de un albastru prea deschis în care uneori se ghicea o umbră de cenușiu, dezvăluiau o privire blândă, dar absentă. Părul cârlionțat îi cădea greu pe umeri, accentuându-i înfățișarea de fată morgana. Era blondă, dar fiecare buclă avea o altă nuanță.
Se întoarse. Buzele roșii îi formau un zâmbet plăcut, cald. Îi prinse mâna tatălui ei și începură amândoi să meargă cu greutate datorită zăpezii.


-Ce frig e afară... E atât de bine în casă, la căldură.
Spuse adolescenta, tremurând. Tatăl ei se apropie de ea, frecându-și mâinile pentru a se încălzi. Îi sărută fruntea părintește și o privi drăgăstos.
„Scumpa mea... Îmi vei lipsi atât de mult. Îmi pare rău, dar Profeția trebuie împlinită... Nici nu-ți imaginezi câtă putere ascunde acest corp delicat...”
Katya se îndepărtă pentru a căuta ceva de desenat, în timp ce tatăl ei se așeză la pianul din hol, încercând să compună un cântec până la ziua de naștere a fiicei sale. Blonda desena mult, cu linii clare și precise, căutând perfecțiunea în asemănare. Auzise cândva că arta este o modalitate diferită de a concepe realul, dar nu înțelese mare lucru. Îi plăcea să reproducă ceea ce vedea și cel mai mult își dorea să se depășească pe sine. Și astfel căuta modele din ce în ce mai greu de reprodus. În ziua aceea, nu găsea nimic care să-i convină.
Deschise ușor ușa camerei tatălui său. Nu îi plăcea să recunoască, dar se simțea puțin stingheră, aproape ca o criminală.
„E ridicol! Nu am de ce să mă simt așa... Sigur că tata nu știe că sunt în camera lui, dar sunt sigură că m-ar lăsa. Totuși, nu vreau să-l deranjez din compus.”
Instinctiv, desfăcu lenjeria de pe pat, apoi ridică perna. Descoperi o cheiță, o apucă, o băgă în broasca de la sertarul măsuței. Apoi se opri și respiră adânc. Cu un gest brusc, deschise sertarul. Primul lucru pe care-l văzu era o carte mare, al cărei titlu, scris cu litere de aur, era Profeția. Un semn de carte era strecurat pe la mijloc. Katya deschise volumul și citi câteva rânduri înainte de a-l închide cu un gest hotărât.
„Nimic interesant. Pare un roman SF... Nu știam că tata citește așa ceva.”
Subit, își duse mâna la frunte. Ardea. Încuie sertarul cu cheia pe care o așeză sub pernă. Aranjă cu grijă cearșafurile patului. Exact la timp. Domnul Volochkova intră în cameră.
-Katya! S-a întâmplat ceva? Ești foarte palidă!
Exclamă bărbatul din pragul ușii. Blonda îl privi mirată:
-N-am nimic. Căutam numai un obiect pe care să-l desenez.
În ciuda eforturilor de a părea calmă, vocea îi trăda tulburarea.

Blonda plecă grăbită din încăpere. Simțea cum fruntea îi ia foc. Avea un sentiment straniu cum că această febră bruscă avea legătură cu acea carte: cu Profeția. Îi era teamă să-și întrebe tatăl. Se îndrepta spre camera ei. Picioarele îi tremurau.
„Nu pot să-mi mai țin ochii deschiși... Nu...”
Căzu inconștientă pe podeaua rece.


-Katya, iubito! Te simți bine?
Întrebă domnul Volochkova speriat. Vocea îi tremura, iar ochii roșii mai aveau puțin și lăcrimau. Fata se ridică în coate, privind uimită în jur. Încă se afla în fața ușii, pe jos. Zâmbi scurt, semn că își revenise.
-Mă simt bine.
A spus aceste cuvinte dintr-o suflare. Își atinse din nou fruntea: căldura dispăruse. Se ghemui la pieptul părintelui său. Avea un sentiment ciudat, un sentiment de slăbiciune. Frică. Da! Asta simțea. Îi era frică...
-Liniștește-te, scumpo. Vreau să-ți spun că vor exista momente în care vei crede ca totul e pierdut. În acel moment, să ai speranța. Să crezi! Să nu uiți ce ți-a spus tatăl tău: fii puternică! Odihnește-te acum. Trebuie să te faci bine până la ziua ta, pentru că va fi o zi specială. Mai specială decât iți poți imagina...
O sărută pe obrajii palizi și ieși din cameră, lăsând-o pe Katya cu privirea absentă, gândindu-se la ceva ce nici măcar ea nu știa ce e.




http://i273.photobucket.com/albums/jj234...ewgirl.png - Katya
[Imagine: naruto_scream.jpg]

#5
Oo uite si al treilea element.. foarte fain :X:X imi place foarte mult cum ai descris totul iar Katya este asa o fire buna si blanda, foarte tare.
Abia astept sa vad ce urmeaza, iar greseli sa stii ca nu ai avut de loc nici la scris nici la gramatica.
Mi-a palcut foarte mult sa stii sunt nerabdatoare sa vad ce va urma. :X

#6
woow, a doua oara cand aceasta carte este plagiata pe acelasi site=))
desigur, cu numele putin schimbat, cartea originala aparuta la editura 3 se numeste "Profetia pietrelor".
ai mai schimbat si numele personajelor, propabil asta te face sa te simti mai bine, gandindu-te ca nu copiezi chiar toata cartea si apoi ii dai paste aici=))
Penibil!!!

#7
Fic inchis pana voi afla adevarul.
[Imagine: chestia.png]
Thank you Isabela! ^^
[Imagine: ObeyMe.jpg]
[size=xx-large]

Blogareala, alea alea...Luftblasse[align=center]



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Secretul celor 3 gorgone si al talismanului lui Re Riluri 0 2.135 24-03-2010, 01:02 PM
Ultimul răspuns: Riluri


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)