Răspunsuri: 796
Subiecte: 16
Data înregistrării: Jan 2011
Reputație:
120
Zupi: 6.334 z
buna..mersi ca mi-ai spus...asa vreau sa fiu prima. Nu-mi pasa, eu sunt prima:ha: Stop sa scriu eu:P
Deci iti mai spun ceva de modurile de expunere? Nu, asa ziceam si eu. Adica nu am ce sa comentez din punctul ala de vedere, stai chiar bine; ai descriere si totul e bine. Ce mai vrei? aa comuri..uite de la mine unu.
Sacaruta fata..mama si ce vis si cum a spus-o :" e vorba de tata.." wawO_O pacat de ea..condoleante, asta daca a murit taticutu ei. Imi place si cam atat.
astept next si sper ca ma anunti. Spor la scris si bye>:D<. Mai vorbim vineri seara, stii motivu:((
Răspunsuri: 197
Subiecte: 4
Data înregistrării: Sep 2010
Reputație:
48
Zupi: 897 z
Hello:*
Vad ca ai primit multe sfaturi si nu prea mai am ce comenta.... but nu o sa plec pana nu o sa-ti las un comm:)
Ai o idee interesanta... desi mi se pare putin comuna..... insa originalitatea povesti o faci prin actiunea si intamplarile noi( pe care sper ca o sa le ai).....
Daca tot am adus vorba de actiune, mie una mi se pare putin c-am grabita.... adica acum se muta si de abia face cunostiinta cu restul personajele si imediat dupa are loc un accident care o face sa sufere si mai mult.... anyway am spus ca e putin, deci nu prea conteaza.
C-am asta-i tot..... :*:bye:
Răspunsuri: 161
Subiecte: 4
Data înregistrării: Jan 2011
Reputație:
65
Zupi: 591 z
Wow.. doamne m`ai speriat hanii..si inca cum..Nu mai stiam ce fic citesc cand ai inceput asa.. Deci un vis ..si unul ingrozitor..ce mai vis ca este cosmar. Chiar m`am speriat si nu dupa putin timp a urmat sange si plansete ca apoi sa isi faca loc o veste ingrozitoare.. a murit tatal sau.. bine nu mi se pare cine stie ce.. adica ma refer la actiune... nu mi se pare grabita... dar in punctul in care ai spus ceva despre speranta..e prea devreme sa treaca peste asta, nu crezi? Abia a murit tatal sau si ea gata isi revine... mai asteapta un pic.. sau ..ceva.. "dupa cateva zile..saptamani..luni.. " adica.. e parerea mea.. Greselute nu am vazut... ahh descrierea aceea.. si visul si tot ce am citit despre vis.. ouf! chiar mi`a placut, avea atata mister.. si ... nu stiu.in fine mi`a placut. Dialogul il ador.. ma refer la faptul ca este in cantitati micute.. si scurt si la obiect.. dar cum am spus..faza cu speranta si..trecerea peste...e prea devreme.. hmm cam atat scumpa mea.. te astept cu nextul..cat mai repede..posibil..si anunta`ma din nou, daca vrei
J.A N.E!
Răspunsuri: 362
Subiecte: 9
Data înregistrării: Nov 2010
Reputație:
166
Zupi: 356 z
Hello I'm here so enjoy.
Văd că ai ascultat în mare parte ce ţi-am spus adică am văzut câteva îmbunătăţiri, însă nu foarte mari. Capitolul a fost mai lung aici nu am nimic de reproşat. Descrierea a fost în cantităţi mari, nu mi s-a mai părut atât de simplă, ai adăugat mai multă descriere a sentimentelor, însă sunt sigură că mai poţi adăuga. Ai avut unele fraze destul de greu de înţeles şi am observat şi câteva greşeli de tastare şi de exprimare nu mai ştiu exact pe unde, iar felul în care ai început m-a deranjat puţin, adică puteai spune Alergam cât mă ţineau picioarele.
Încă pui SPACE înaintea unor semne de punctuaţie, dar sunt sigură că vei remedia asta în timp, iar estetica s-a mai îmbunătăţit cât de cât.
A da chiar dacă nu foloseşti prea mult dialog,asta nu înseamnă că nu trebuie să ai fii atentă că acesta să nu devină sec, iar acele replici au fost seci după părerea mea.
Încă un lucru nu se scrie vroiam corect este voiam..
Cam atât aştept nextu. Adios.
Răspunsuri: 74
Subiecte: 4
Data înregistrării: Dec 2010
Reputație:
15
Zupi: 155 z
Buna am adus un nou capitol. Mersii pentru comentarii si sper sa va placa
Scuzati-mi greselile de tastare insa nu am avut timp sa corectez. :))
Capitolul 6: Schimbari
Au trecut trei luni de la moartea tatalui meu. Speranta pe care o aveam in mine a disparut. Totul s-a schimbat. Nimic nu mai este la fel.
Imi este atat de dor de el. Imi este dor de vocea lui calda, de mangaierile sale blande. Ma scol in fiecare dimineata cu un gol imens in suflet. O vad pe mama singura in bucatarie, sorbind din cafeaua sa, cu un chip trist . Este atat de liniste, atat de pustiu fara el. Traiesc hranindu-ma numai cu amintiri. Gandindu-ma in fiecare clipa la el, la cum ma saruta pe crestet si imi spunea ca totul va fi bine. Toate greutatile din viata mea, le-am trecut cu ajutorul familiei, insa acum familia mea era incompleta. Ma afundam in probleme din ce in ce mai mult, nestiind cum sa mai ies din groapa in care cazusem.
Totul mergea prost. Incepeam sa ma schimb. Devenisem o persoana retrasa si emotiva. Nu vorbeam cu multa lume . Ma ascundeam sub carapacea mea, neputand sa las trecutul in urma. Intrasem intr-o depresie urata. Notele mele scazusera, iar absentele incepeau sa se adune. In pauze fugeam la baie si incepeam sa plang. Colegii mei ma evitau. Singurii care mi-au ramas aproape au fost Rob si Edward. Ei incercau din rasputeri sa ma binedispuna, insa foarte rar reuseau sa scoata de la mine un zambet. Incepeam sa ma machiez din ce in ce mai strident. Hainele mele, odata vii si colorate erau inlocuite cu vesmintele negre de doliu.
Devenisem o fire temperamentala si rebela. Nimeni nu ma mai intelegea. Nici macar mama, care, odata imi fusese cea mai buna prietena. Stiam ca o faceam sa sufere. O auzeam cum plange in camera ei. Relatia dintre noi s-a racit. Nu mai vorbeam aproape deloc. Nu voiam sa ma vada in starea asta. Familia noastra s-a destramat. Am ramas doar o umbra a ceea ce am fost odata. Ma inchideam in camera mea si plangeam. Plangeam ore in sir, lovind peretele pana imi dadea sangele. Durerea fizica ma facea sa ma simt bine. Nu mai puteam dormi . Ganduri infioratoare imi tulburau mintea. Nu imi dadeau pace nici macar noaptea. Aveam cosmaruri. Ma zvarcoleam, incepeam sa tip. O speriam si pe mama, care venea de fiecare data sa vada daca nu am patit ceva.
Cel mai grav era faptul ca devenisem dependenta de droguri. Stiam ca nu e bine, insa numai asa puteam sa uit de necazurile pe care le aveam. Am luat seringa de pe masa si mi-am infipt-o in mana. Am cazut extenuata pe jos. O ultima lacrima mi se prelinse pe fata. In scurt timp nu mai eram constienta. Din pacate acea stare va disparea odata cu ivirea zorilor, iar atunci o voi lua de la capat, innecandu-ma in propiile greseli si zbatandu-ma in propia suferinta.
***
Zilele treceau, dar starea mea nu se imbunatatea. Stateam ca de obicei in casa, plangand. Nici astazi nu am mers la ore. Sincer nici nu imi mai pasa. Viata mea nu mai avea nici un rost.
Gandurile mi-au fost intrerupte de un ciocanit in usa. Am strigat un simplu intra, fiind sigura ca era mama. Dar nu a fost asa. Era el,era Edward. Am incercat sa imi ascund fata in perna. Nu voiam sa ii arat slabiciune. Nu puteam risca sa ma vada asa. Am simtit o mana calda pe umar. Era mana lui. Fiori calzi mi-au strabatut corpul. Mi-am inaltat privirea cautand-o pe a sa. Ochii sai negrii exprimau blandete si parere de rau. L-am imbratisat, punandu-mi capul pe umarul sau. Nu stiam ce sa zic. Ma simteam atat de bine avandu-l alaturi. Eram fericita. Fericita pentru ca ii pasa de mine, pentru ca nu ma ura pentru ceea ce devenisem. Respiratia mea se accelera, iar inima incepea sa imi bata mai tare. I-am auzit glasul cald spundandu-mi numele.
- Hanna, stiu ca suferi, dar eu voi fi alaturi de tine orice s-ar intampla. Sa nu uiti asta.
Nu imi venea sa cred. Nu putea fi adevarat. Eram fericita, insa in acelasi timp simteam o vina imensa. L-am facut sa sufere. Le-am facut rau celor pe care ii iubeam cel mai mult. Nu puteam accepta asta, insa simteam ca trebuie sa ma descarc cuiva. Nu spusesem nimanui despre dependenta de droguri. M-am smucit din bratele sale si am inceput sa tip:
-Nu stii nimic Edward. Nu stii cat de mult sufar! Am ajuns sa ma innec in droguri. Am ajuns un nimic!
I-am vazut uimirea pe chip. Era emotionat si trist. Vedeam asta, insa am continuat sa vorbesc.
- Da, Edward sunt un nimic!
Am inceput sa plang mai tare. Cautam seringa. Vroiam sa se sfarseasca odata. Eram disperata dupa fericire. Eram sigura ca nu voi mai putea zambii niciodata. Doua maini puternice le prinse pe ale mele. Mi-am ridicat privirea pentru a-l privi. Avea o lacrima in ochi. Atunci realizasem prostia pe care o facusem. Mi-am lasat capul in jos, insa am auzit tot ceea ce mi-a spus.
-Stiu prin ce treci Hanna! Stiu pentru ca am cazut si eu in aceeasi problema ca si tine.
Vocea sa era tremuranda. In ea se putea sesiza o urma de ezitare.
-Acum trei ani, parintii mei au murit, intr-un accident teribil de avion. Nu au fost supravetuitori. Eram distrus. La fel ca si tine am cazut intr-o depresie ce parea fara iesire. M-am apucat de fumat, iar mai apoi de droguri. Am ramas singur… Insa intr-o zi mi-am dat seama ca nu mai puteam continua asa. A fost destul de greu, dar nu imposibil. In lipsa drogurilor, aveam accese de furie. Toti ma evitau. Insa, am cunoscut pe cineva care m-a motivat sa merg mai departe.
~ Flashback ~
Era iarna, insa mie nu-mi pasa. Am luat cea mai subtire haina pe care o aveam si am iesit din casa trantind usa in urma mea. Fugeam pe strazile Parisului, indreptandu-ma catre pod. Nu mai aveam nimic de pierdut. Eram un gunoi. Nimanui nu-i pasa de mine. Toti ma ignorau si ma priveau cu ura. Le era teama de mine si de ce am devenit. Un dependent de droguri. Nu mai aveam nimic de pierdut. Cu siguranta nimanui nu-i va pasa de moartea mea. Da, aveam de gand sa ma sinucid. Sa ma arunc in apa rece ca gheata. Imi doream sa mor odata, decat sa traiesc asa. Imi era rusine de ceea ce eram.
M-am catarat pe balustrade podului privind in jos. Apa involburata se lovea de mal cu putere. Nu eram constient de privirile curioase ale oamenilor ce nu indrazneau sa intervina. Eram gata sa ma arunc, insa cineva ma tragea innapoi. Mi-am intors capul si am zarit un om
trecut de varsta a doua. Avea pielea incretita in jurul ochilor mici. Era destul de inalt si purta un palton lung si negru. Cu un glas linistitor mi-a spus:
-Nu fa asta baiete. Nu te da batut! Continua sa lupti. Nu iti arunca viata, nu lasa durerea sa te doboare.
Atunci am realizat ce prostie mare faceam. M-am rentors pe trotuar ajutat de batran. Acesta mi-a zambit si mi s-a prezentat.
- Eu sunt directorul acelui liceu, spuse si imi indica o cladire din apropiere. As fi incantat daca ai veni la scoala noastra.
Imi afisa un zambet vesel, dupa care se oferi sa ma conduca acasa.
~ End flashback ~
O lacrima se scurse din acei ochi frumosi. Am ramas fara cuvinte. Stiam ca el ma intelege si eram mai hotarata ca oricand sa ies din aceasta situatie. Am continuat sa ascult ceea ce imi zicea.
- In acest fel am continuat sa lupt. M-am inscris la scoala, si am renuntat la droguri. Domnul Director mi-a fost alaturi in fiecare clipa si mi-a devenit un al doilea tata. Ii sunt foarte recunoscator.
Isi sterse lacrimile cu maneca hainei, dupa care afisa un zambet ,continuand sa vorbeasca.
- Intelegi acum Hanna? Vezi de ce iti sunt alaturi? Nu vreau sa treci prin ceea ce am trecut eu, nu vreau sa suferi si m-ai mult. Ma simt dator sa te ajut.
Nu l-am mai lasat sa continuie. Doar l-am imbratisat. Mi-am pus capul pe umarul sau si am zis cu lacrimi in ochi.
- Multumesc…
Asta a fost tot ce am putut spune. Ma simteam atat de bine langa el . Eram protejata, implinita si cel mai important nu eram singura. El era alaturi de mine, si nimic nu ne mai putea despartii. Mi-a revenit cheful de viata. Eram sigura ca voi reusi sa trec de aceasta infioratoare etapa cu ajutorul lui.
~ I'm the girl who is lost in space, the girl who is disappearing always, forever fading away and receding farther and farther into the background. Just like the Cheshire cat, someday I will suddenly leave, but the artificial warmth of my smile, that phony, clownish curve, the kind you see on miserably sad people and villains in Disney movies, will remain behind as an ironic remnant. I am the girl you see in the photograph from some party someplace or some picnic in the park, the one who is in fact soon to be gone. When you look at the picture again, I want to assure you, I will no longer be there. I will be erased from history, like a traitor in the Soviet Union. Because with every day that goes by, I feel myself becoming more and more invisible... ~
Elizabeth Wurtzel
My fic: http://animezup.com/forum/showthread.php...884&page=3
]I love my family :X They are my life
My mom' : KittyKat
Surorile mele dragute : Renesmee, Elvira, Mailin, Sasame, FrogyGirl
My twin sis' : ~ Black Heart ~
Ficele mele mult iubite: Ame si ♪ Ąѕђą ♪
My Grannie : Venus- Roseta
Nepotica mea : Ioanayoana, ßéкi♡
Ma friend: Moxxy
Nora mea: Oxygen
Matusile mele minunate: Contagieuse, Tigroaica
Ma uncle : Danysor
Răspunsuri: 796
Subiecte: 16
Data înregistrării: Jan 2011
Reputație:
120
Zupi: 6.334 z
Hello dear. I'm first, first. Stop ca scrie Cornelia:ha: asa sa incepem, asta daca vad bine tastele din cauza lacrimilor. Tu vrei sa fac aici cascada? Deci mi-au dat lacrimile, la cat de trist e capitolul:cry:
si la cat de frumos sunt accentuate sentimentele nu mai spun. Adica te-ai descurcat bine si nu cred ca am ceva de obiectat. Ba da am.. m-ai facut sa plang:(( si ziceai ceva de greseli, ei eu nu am vazut. se pare ca ai fost atenta.
Ia zii: pluteste dragostea intre cei doi?:> ce planuri ai cu ei?:> Saraca fata si baiat. O intelegea perfect. ce super. Te iubesc si pe tine si pe fic:love:
Astept next si sper sa ma anunti. Spor la scris si bye>:d<
Răspunsuri: 362
Subiecte: 9
Data înregistrării: Nov 2010
Reputație:
166
Zupi: 356 z
Bună my love i'm here so let's see.
Acest capitol a fost lung, adică mai lung ca de obicei şi asta a fost bine, dar am văzut că faci propoziţii scurte, iar uneori nu e cazul.
Am observat că nu pui virgula unde trebuie câteodată. Acel flashbak ar fi arătat mult mai bine scris cu italic, lasă space între numele capitolului şi text ar arăta mult mai bine.
După părerea mea descrierea a fost puţin plictisitoare, adică ai repetat aceleaşi lucruri, încearcă să o faci mai dinamică, acţiunea uşor grăbită, iar naraţiunea este ok.
Am văzut câteva repetiţii, ai grijă uneori devin iritante. Cam atât aştept nextu bye, bye.
A da mulşumesc că mi-ai spus.
Sper că nu te-a supărat comentariul meu.
Răspunsuri: 197
Subiecte: 4
Data înregistrării: Sep 2010
Reputație:
48
Zupi: 897 z
Hello sweetie:*
Vad ca nu sunt prima..... dar nici ultima:P:))
A fost un capitol interesant si cat se poate de realist..... sa nu uitam totusi ca multi se confrunta cu asemenea cazuri..... insa se putea lucra ceva mai mult le el. De ce? Foarte simplu... pentru ca nu am simtit aproape deloc durere pe care incercai sa o exprimi.... e adevarat ca se intampla cateodata sa fiu mai insensibila( c-am intotdeauna), dar daca o lucrare exprima cu adevarat sentimentul pe care vrei sa il redai, atunci chiar poti sa ma faci sa vars o lacrima( sau macar poti obtine un regret:))).
Apropo asteptam mai multa descriere :nh:, eram si eu curioasa de noua infatisare a Hannei.... ca doar ai zic ca s-a schimbat.... plus ca ce ai scris acolo nu mi-a ajuns nici in proportie de 2% :))
C-am asta este tot:*:bye:
Răspunsuri: 146
Subiecte: 17
Data înregistrării: Feb 2011
Reputație:
23
Zupi: -736.806 z
Buna scumpa mea fetita, am ajuns si eu pe aici, cu intarziere dar am ajuns. Cum nu am comentat deloc de la inceputul ficului o s-o fac acum. Pai ideea imi place foarte mult, descriere ai, desi in unele parti mai puteai sa mai adaugi. Actiunea nu este grabita, greseli de scriere nu cred ca au fost si ce mai vroiam sa zic? Ah, da, imi place foarte mult faptul ce faci capitolele lungi :x Eu nu comentez prea mult ca nu sunt nici eu perfecta sa le stiu pe toate, dar zic numai nu imi place. Il iubesc:love:Pai, ce sa mai zic? Hai repede cu nextu' ca eu sunt cam nerabdatoare si o sa inebuneeesc!!!:))
P.S: Te roaga mami sa o anunti si pe ea cand aduci nextu':pls:
Te pup dulce, dulce :*
Bye- Bye!!!:bye:
Răspunsuri: 74
Subiecte: 4
Data înregistrării: Dec 2010
Reputație:
15
Zupi: 155 z
Am adus continuarea. Mersii pentru comentarii. :X
PS: Scuzati-mi greselile de tastare si exprimare.
Capitolul 7 : Adevarul despre Rob
Zilele au trecut rapid, fara sa-mi dau seama de ceea ce faceam. Un lucru era sigur. Nu mai puteam schimba ceea ce s-a intamplat. Nu puteam schimba trecutul, insa eram hotarata sa-mi croiesc singura viitorul. Vroiam mai mult ca oricand sa ma schimb, pentru a sterge urmele de suferita din inima mea. Stiam ca nu era posibil, insa imi placea sa cred ca exista o solutie. Totusi exista si o raza de speranta in viata mea, si aceea era Edward. Datorita lui nu ma mai simteam parasita si uitata de lume, iar asta era singurul meu antidot.
M-ai aveam o mare problema de invins : Dependenta de droguri. Faceam eforturi mari pentru a scapa din ghearele cocainei . Faceam crize dese, si imi pierdeam cumpatul, fara a mai tine cont de cei din jurul meu. Dar vedeam cum ma distrug, cum ma ofilesc precum o floare ce a ramas fara apa. Ma schimbasem complet, insa deabia acum imi dadeam seama cat de gresit era. Ochii mei albastii erau inconjurati de un strat gros de machiaj negru, iar parul meu era indreptat in fiecare zi cu placa, lasand in urma fire arse si drepte. Ma imbracam numai in negru si imi faceam unghiile negre. Nu prea mai comunicam cu mama, si sincer cred ca e mai bine asa. Nu vreau sa o fac sa sufere. Nu mai am nevoie de inca o problema. Sirul gandurilor imi fu intrerupt de un suntet enervant. O melodie mult prea vesela pentru starea mea, perturba linistea. M-am sculat alene de pe suprafata moale a patului si am inceput sa-mi caut telefonul mobil, injurand. Intr-un final l-am gasit si am raspuns, oprind enervanta melodie. Era Edward care imi cerea sa ies imediat din casa. I-am raspuns cu un simpu “Da†dupa care m-am indreptat catre sifonier pentru a ma schimba. Mi-am luat o bluza simpla de culoare neagra si blugii mei preferati, cu cateva rupturi in genunchi. Mi-am indreptat parul, lasandu-mi bretonul lung sa-mi acopere o parte din fata. Am lasat casa intr-o dezordine totala, fara sa-mi pese de reactia mamei atunci cand va vedea totul.
Un vant rece ma intampina , zburlindu-mi parul si dandu-mi fiori in corp. Nu mai iesisem de mult in oras, iar acum ma simteam mai mult decat ciudat. Am inceput sa-l caut pe Edward cu privirea, insa nu l-am zarit nicaieri. Eram nervoasa si ma gandeam la cum am putut fi convinsa asa de usor sa ies din casa. Piciorul meu lovea in miscari ritmice trotuarul, iar mana mea se plimba agitata prin par. Dupa minute lungi de asteptare, l-am zarit pe brunet mergand linistit cu mainile in buzunar si cu un zambet vesel pe chip. Incepusem sa fierb de nervi, iar acest lucru parea sa-l amuze si mai tare. L-am privit urat dupa care i-am zis taios :
-Si, de ce m-ai chemat pana aici ?
-Pai m-am gandit ca ar fi o idee buna sa mergem la un film, mai ales ca nu ai mai iesit de mult.
Scoase vesel din buzunar doua bilete si mi le flutura prin fata, dupa care afisa o fata de baiat innocent. Am pufnit si am inceput sa rad ironic:
-Si daca nu vreau sa merg?
Ma privi pret de cateva clipe dupa care vorbi:
-Ei bine, in acest caz va trebui sa te oblig.
Am inceput amandoi sa radem. Pana la urma nu era o idee asa de rea, deci am acceptat. Seara incepea sa se lase peste orasul Paris, insa nimeni nu parea sa fie deranjat de asta. Strazile erau pline de oameni,care mai de care mai interesanti, acest lucru dandu-mi o stare de bine. Radeam ca doi copii despre orice lucru, oricat de mic si de neinsemnat era.Pentru cateva momente reusisem sa uit de problemele mele , simtindu-ma ca un adolescent normal, toate ascestea datorita lui. Am vazut film de comedie reusit si am mancat o punga intreaga de popcorn, revenindu-mi astfel si pofta de mancare. Din pacate, totul dura prea putin iar noi trebuia sa ne intoarcem acasa. Am decis sa o luam prin parc, bucurandu-ne de o seara frumoasa de aprilie. Insa aveam sa aflu ca era o idee cat se poate de proasta, care mi-a distrus intreaga zi. Pe o banca putin mai departe de noi l-am zarit pe Rob, alaturi de Camelie. Erau adanciti intr-o discutie cu o tema dezgustatoare, care avea sa distruga complet prienia noastra. Nu imi venea sa cred ceea ce auzeam. Nu imi mai pasa de faptul ca eram intr-un spatiu public. Il vedeam doar pe el si pe ea, in timp ce discutau despre mine. Mai bine spus ma barfeau. Ma jigneau vorbind despre ceea ce ma durea cel mai mult, despre dependenta mea de droguri. Ei ma considerau o nebuna, care a ajuns la extreme. Poate ca asta eram, insa niciodata nu mi-am imaginat ca o sa o aud din gura lui. El pe care il credeam unul dintre prietenii mei cei mai buni, colegul meu de banca mereu cu un zambet bland pe chip. Nu putea fi adevarat, insa totusi el continua sa vorbeasca cu Camelie, cea care stiam ca ma uraste din tot sufletul. El si Edward erau singurii care stiau despre dependenta mea de droguri. Chiar el jurase ca va fi alaturi de mine in aceste clipe grele. Acum realizam ce persoana rea si falsa este. Stiam ca nu voi mai putea avea niciodata incredere in el. M-am indreptat catre Rob, plina de ura si de dispret. Fara sa-mi dau seama i-am tras o palma, lasand o urma rosie pe obrazul sau. El ma privi uimit si-si puse mana la gura. Incerca sa se scuze, insa eu nu l-am lasat. Ma pregateam sa ii mai dau una, cand Edward ma opri zicand:
-Nu merita sa plangi pentru un gunoi Hanna, iar tu stii asta cel mai bine.
Eram sigura ca aceste cuvinte l-au ranit pe Rob, insa nu mai avea curajul sa riposteze.
L-am prims pe brunet de mana si am inceput sa alerg tragandu-l dupa mine. M-am oprit la o distanta considerabila de banca pe care stateau cei doi , tragandu-mi sufletul. Mi-am bagat mana in buzunar, fiind sigura ca aveam o seringa la mine. Apoi mi-am amintit de brunet. II simteam respiratia calda si apasata. Mana lui o desfacu pe a mea, lund seringa din ea. O arunca dupa un tufis si ma privi trist. L-am imbratisat, simtind mana lui calda prin parul meu. Eram dependenta de el mai mult decat de droguri si ii eram recunoscatoare ca nu ma abandonase la fel ca toti ceilalti. Era singurul meu prieten, si cu siguranta nu as putea trai fara el. L-am rugat sa ma conduca acasa, iar el ma asculta fara sa spuna nimic. Eram oboista si nu voiam decat sa dorm. Drumul a fost scurt, sau cel putin asa mi s-a parut mie. M-a sarutat pe frunte si m-a lasat in fata usii, promitandu-mi ca va trece maine dimineata pe la mine.
M-am indreptat catre baie pentru a ma pregati de culcare. Imi doream sa dorm si sa uit de tot. Am cautat o seringa, insa Edward avusese grija sa mi le ia pe toate. Am luat ceasul de pe birou si l-am trantit nervoasa de perete. M-am lasat incet pe suprafata moale a patului, adormind cu gandul la Rob.
~ I'm the girl who is lost in space, the girl who is disappearing always, forever fading away and receding farther and farther into the background. Just like the Cheshire cat, someday I will suddenly leave, but the artificial warmth of my smile, that phony, clownish curve, the kind you see on miserably sad people and villains in Disney movies, will remain behind as an ironic remnant. I am the girl you see in the photograph from some party someplace or some picnic in the park, the one who is in fact soon to be gone. When you look at the picture again, I want to assure you, I will no longer be there. I will be erased from history, like a traitor in the Soviet Union. Because with every day that goes by, I feel myself becoming more and more invisible... ~
Elizabeth Wurtzel
My fic: http://animezup.com/forum/showthread.php...884&page=3
]I love my family :X They are my life
My mom' : KittyKat
Surorile mele dragute : Renesmee, Elvira, Mailin, Sasame, FrogyGirl
My twin sis' : ~ Black Heart ~
Ficele mele mult iubite: Ame si ♪ Ąѕђą ♪
My Grannie : Venus- Roseta
Nepotica mea : Ioanayoana, ßéкi♡
Ma friend: Moxxy
Nora mea: Oxygen
Matusile mele minunate: Contagieuse, Tigroaica
Ma uncle : Danysor
|