Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Pro sau contra manele?

#11
Nu e vorba numai de melodie în sine, că sunt şi altele care promovează într-un fel sau altul incultura, nu-mi spune mie că dpdv muzical strict inna de ex., care leagă 2 cuvinte în engleză cu toate că habar nu are engleză şi ajunge mare star, inspiră cultură. E vorba de genul ăsta de oameni şi obiceiurile lor inapte. S-a mai vorbit despre asta înainte, dar evident este şi o toleranţă la nivel general, în sensul în care lumea deja nu mai comentează nimic cand vede cocalarul obişnuit cu telefonul în troleu; pot şi eu să ies şi le bag un Six Feet Under, cock and ball torture (găsesc eu 21) Cannibal Corpse sau Gorgoroth sau ceva să li se ridice pielea, fac pariu că mi-aş lua o bătaie sau nişte înjurături instant. Am început practic să asociem o gamă largă de gesturi şi obiceiuri manelelor, şi până la urmă avem dreptate. Acum normal că mă axez şi pe melodia în sine mai sus menţionată - în momentul în care într-o piesă e plin de dezacorduri şi tot felul de expresii care până la urmă au ajuns în vocabularul celor care ascultă, e o problemă. Tematica abordată nu-mi exprimă nimic, în special pt.că ăla vorbeşte de cât de ciumeg e el, cât de plin de bani şi de femei. Având în vedere situaţia economică a noastră, nu putem decât să ne bucurăm pentru el şi să vrem să-l mai auzim cum se laudă puţin, nu?
Foarte rău este că diferenţele astea ajung să se simtă din ce în ce mai mult între oameni, practic eşti luat în râs dacă încercă să abordezi vreo tematică ceva mai complexă între anumiţi oameni, ca să nu mai zic de o simplă folosire a unui vocabular mai cizelat. Nu ştiu cui i se mai întamplă, dar mie probleme de genul mi-au dat bătăi de cap în relaţiile cu alţii. Cunosc oameni care ascultă printre altele şi manele, dar care sunt de treabă şi chiar m-aş întelege cu ei, dar pur şi simplu nu am ce să discut cu ei care să nu mi se pară mie de suprafaţă şi superficial, şi nici lor prea adânc. 22

#12
Eu nu cred ca , cazul meu e intalnit. De mica am ascultat manele de la fratimiu si de la alti, numai asta stiam. Pe la 9 sau 10 ani am renutat la ele cand am ascultat o melodie rock (prima in viata mea). Acum cand ascult manele , desigur tot de la fratimiu, mi se pare o lalaiala ce si o pisica afona care miorlaie e mult mai frumoasa. Nu vreau sa ii critic pe manelisti si nici pe cei care le canta , pentru ca e o tara libera cine are bunul simt se poate abtine , cine nu , atata il duce mintea.
"Forgive you? Why? It's not like I'm mad or anything. You were the one who got angry; just like you said, I was being too nosy. I've always been like that, not knowing my boundaries. I'm the type who'll water a plant til it drowns."
- Yokozawa Takafumi no Baai, vol. 2

#13
Nu pot spune ca nu-mi plac manelele.LE DETEST!SUNT ALERGICA efectiv la lalaielile si bocelile alea!!De acord cu Lynnu.Nu poti numii porcaria de prost gust asta muzica!Ar fi o jignire pt muzica adevarata!Maneaua nu-i altceva decat poluare fonica!Versurile nu au nicio noima!Plus ca ascultand o manea te gandesti ca maretul "interpret" nu a facut in viata lui o lectie de limba romana!Colegii mei au fost normali pana prin clasa a VI-a(cu cateva exceptii).Dar dupa o excursie cu unii de la a-IX toata clasa s-a convertit la manele pt ca fetelor le placea de niste cocalari si au vrut sa le fie pe plac,iar baietii ,si mai natarai, au trebuit sa intre si ei in trend(turma de oi).Si uite asa am avut parte de un semestru in care clasa noastra era inveselita de Guta si Salam.Cred ca am suferit o trauma pe viata de vreme ce multa vreme am avut cosmaruri cu o manea plina de cacofonii(tipii astia sunt analfabeti din nascare!pricep mai degraba argou sau o limba straina decat versurile alea stalcite).Nu am nimic in potriva manelistilor(tr sa traiesc cu ei de vreme ce minunata tara in care locuim e plina de astfel de specimene) pt ca oamenii nu tr judecati dupa gusturi.Dar devine deja chestiune de bun simt cand de ex dai telefonul la maxim la sc sau in tren sau pe strada chiar si nesimtire totala cand dai boxele la maxim sa te auda tot cartierul.Cand eram mica stateam la bloc si aveam niste vecinii care dadeau boxele atat de tare incat bubuia apartamentul(in conditiile in care eu stateam la patru si ei la parter).Cand dupa 8 ani de tortura ma mut la casa intr-un loc de la marginea orasului,linistit,placut ....am marea bucurie sa fiu inconjurata de trei familii care pun manele cand ti-e lumea mai draga!A fost o perioada in care sambata de sambata trebuia sa puna macar unul de un gratar si sa cante manelele pana la 5 dimineata!Plus ca dadeau boxele atat de tare incat imi bubuia casa!Acum noroc cu criza ,ca nu mai au bani sa dea atatea chefuri(ca altfel nici ploaia nu-i impiedica)
Of course I'm weird.If I wasn't weird, you'd be weird and I'd be out of job:yes:

#14
Citat:Având în vedere situaţia economică a noastră, nu putem decât să ne bucurăm pentru el şi să vrem să-l mai auzim cum se laudă puţin, nu?
Adica tu care muncesti pentru salariul minim iti convine sa-l asculti pe unul care se lauda ca cheltuie intr-o zi cat faci tu intr-un an? Din pacate da. De ce?

Citat:Cunosc oameni care ascultă printre altele şi manele, dar care sunt de treabă şi chiar m-aş întelege cu ei, dar pur şi simplu nu am ce să discut cu ei care să nu mi se pară mie de suprafaţă şi superficial, şi nici lor prea adânc.
Eu cunosc oameni care asculta manele (totusi, nu doar manele) si prima impresie e aceeasi, dar a doua e una foarte buna. Si merge si invers. Totusi, oamenii astia sunt cam rari.
stiu, nu-ti iese totul mereu, dar azi intra

#15
Manelele nu fac parte din ceea ce eu numesc muzica. Nu inteleg ce e atat de "placut si frumos" la ritmul lor sau la versurile acelea care sunt cam departe de limba romana corecta. Ma zgarie pe creier sunetele acestor asa-zise melodii. Nu ii suport pe cei care le dau la maxim pe strada la telefon sau, si mai rau, in masina, de unde se aude si mai tare, rasuna pe toata strada. Din fericire, nu am vecini manelisti, asa ca nu sunt nevoita sa suport astfel de tampenii.
Cunosc persoane care mai asculta si asa ceva, dar nu ma deranjeaza atata timp cat nu ma tortureaza cu manelele lor. Din partea mea, nu au decat sa asculte manele, eu tot nu ma voi apropia vreodata de genul asta de "muzica".
[Imagine: sig_reinoir.png]

#16
Haolău pă sist3m scris cu trei că ie șmecher! Cum să nu vă placă manelele?

Parasind diacriticile pe care in general le folosesc numai pentru acest tip de limbaj, nu am nimic cu manelele atata timp cat ascultatorii lor nu au nimic cu mine! Intr-adevar reprezinta prostie pe paine, insa fiecare e liber sa aleaga ce vrea sa asculte. Si sa asculte numai pentru ei! Desi lasa ca imi iau eu carnet si imi pun o boxa mare in masina si ma voi plimba prin Ferentexas cu rock-ul dat la maxim ca sa vad cum le va mai place lor atunci! :3
[Imagine: nhkmisatosatousighh3.jpg]

#17
Citat:Acum cand ascult manele , desigur tot de la fratimiu, mi se pare o lalaiala ce si o pisica afona care miorlaie e mult mai frumoasa.
Stai deci tu asculţi manele dar nu îşi plac. Atunci de ce mai asculţi ? ._. I mean nu cred că frăţiorul ăla te leagă de scaun şi îţi pune telefonul la ureche cu manele şi te obligă să asculţi. i don't understand you o.o
-

#18
(01-08-2010, 10:31 PM)YKashim A scris: @Crazy: nu va mai luati de ritmul lor pentru ca NU E RITMUL LOR. E furat. N-au ritm original.

Da, stiu, iti dau dreptate, ritmul manelelor nu e original. Mi se pare ca e furat de la muzica arabeasca, cu aia cred ca seamana cel mai bine. Doar ca pt arabi, muzica de genul ala este cultura lor. Pt a noastra, manelele sunt o jignire.
[Imagine: sig_reinoir.png]

#19
Mie mi se pare ca ar veni de la reggaeton si daca citesti http://en.wikipedia.org/wiki/Reggaton#History vezi originile astuia. In fine 78

EDIT:

program jm3k3r looom33333 Manele crieitar 15 click
stiu, nu-ti iese totul mereu, dar azi intra

#20
Contra. Sunt melodii fara logica doar sa te misti din Fund...lala lala BUM BUM...
Sunt bune la o petrecere dar decat sa dansez manele, mai bine ma pun pe scaun!



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Pro sau contra: cobai matzaplouata 28 19.145 13-06-2015, 04:15 PM
Ultimul răspuns: TLDR
  Animale in casa. Pro sau contra? Ichigo. 17 13.747 09-05-2015, 10:23 PM
Ultimul răspuns: TLDR
  Muzica din zilele noastre. Pro si Contra Anna 9 6.078 27-08-2014, 10:30 PM
Ultimul răspuns: Romania
  facebook, Twitter etc. Pro sau contra? Kashim 53 30.746 02-10-2011, 08:50 PM
Ultimul răspuns: Loki
  Pro sau contra zvonurilor ? Me†al. 30 17.205 17-07-2011, 03:48 PM
Ultimul răspuns: ~Space-Bound


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)