Princess Of The Universe

[ZuZuu:)]

Hey luume. Am scris un fic acum ceva vreme şi acum vreau să-l postez. Sper să vă placă şi să lăsaţi comentarii cât mai constructive.

Princess Of The Universe

~Even miracles take a little time! ♥~

Prolog

Ştim cu toţii ce este dragostea. Am împărţit-o de atâtea ori şi de prea puţine am primit-o şi înapoi. Şi dacă tot ştim ce e dragostea oare ştim ce este prietenia adevărată? De multe ori avem impresia că am găsit însfârşit pe cineva care ne va fi alături la bine şi la rău, iar când ai nevoie de ea dispare. Eşti la pământ. După o trădare oare te mai poţi încrede în oameni? Mai poţi spera că totuşi există cineva care să te înţeleagă şi pe care să o înţelegi şi tu la rândul tău. Chiar există o asemenea persoană? Chiar există o persoană care să te completeze? Da. Chiar există. Şi totuşi nu ştim unde să o căutăm. Ai impresia că te-ai uitat în toate părţile şi defapt ai uitat să o mai priveşti pe cea pe care nu ai fi considerat-o niciodată prietenă. Cea care este mereu badjocorită, cea care se apăra în faţa tuturor fără să fie susţiută de absolut nimeni. Cea care se ridică împotriva profilor şi cea care are curajul să-i spună bârfitoarei că nu valorează nimic. Acolo este cea pe care o cauţi. Cea care te va înţelege pentru că a trecut prin atâtea de una singură. Cea care a fost trădată, cea care este subiectul de glumă al tuturor, cea care rămâne tare în faţa lor, iar când e singură suspină. Suspină încet fără să lase durerea afară. Nu are pe al cui umăr să plângă. Aici intervine prietenia adevărată. Când ai forţa să mergi la ea şi să te ridici împotriva tuturor pentru ea. Atunci te vei putea considera un prieten adevărat...

Capitolul întâi

Friends are like stars: You may not always see them,
but you know they’re always there

Şi era din toamnă. Din nou trebuia să plec la şcoală. Eram fericită. Mă pusesem în pat şi nu puteam să adorm. Eram cuprinsă de emoţie. Abia aşteptam să-mi revăd colegii şi să o strâng în braţe pe prietena mea cea mai bună, Bianca. Aşteptasem ziua asta toată vara. Aşteptasem să o văd şi să-mi povestească ce făcuse. Eram atât de curioasă de cum au văzut restul vara. Pentru mine au fost trei luni întregi de mare plictiseală în care mai ieşeam câteodată cu rolele. Cu acest ultim gând am adormit.
Mă foiam de pe-o parte pe alta încercând să blochez soarele din a-mi ajunge la ochi. Razele soare jucăuşe se plimbau pe pielea mea făcându-mă să tresar de fiecare dată. Zâmbeam. Mă ridicasem leneş în şezut şi-mi întinsesem lung mâinile deaspura capului, făcând degetele să pocnească, în timp ce un căscat uşor îmi scăpase printre buzele adorite. Mă uitasem fugitiv la ceasul de pe noptieră. Zâmbeam satifăcută şi o zbughisem din pat spre baie. Mă spălasem rapid pe dinţi şi intrasem din nou în cameră. Deschisem dulapul şi mă uitasem pe umeraşele cu rochiţe. Îmi plăcea să port rochii, fuste, tocuri. Mă simţeam atât de feminină şi matură. Mişcam umeraşele nedumerită. Nu-mi găseam rochia cumpărată special pentru ziua de azi. Începuem să râd. Privisem o dată camera şi o observasem aşezată pe scaun.
Mă uitam încă o dată în oglindă. Rochia roz arăta bine pe corpul meu suplu. Adăugasem şi un bolero alb ca un accesoriu. Părul blond era prin în două codiţe alunecând pe umeri, iar ochii căprui erau acoperiţi de o pereche de ochelari de soare. Îmi luasem geanta şi ieşisem din casă.
Mă plimbam lejer pe trotarul plin de oameni. Nu mai puteam de nerăbdare. Când să măresc pasul din spatele meu aud o voce piţigăiată, adormită şi entuziasmă în acelaşi timp
- Ynny! Se auzea vocea din spate. O recunoscusem imediat.
Mă întorsesem spre ea şi fusesem prinsă într-o îmbrăţişare strâsă, în mijlocul străzii. Părul lung şi şaten era lăsat pe spate, aşa cum şi-l lăsa de fiecare dată. Singurul lucru care-mi displăce la ea este faptul că tot timpul crede că este mai bună decât mine şi că-i mai frumoasă. O lăsam în pace...
Ne îndreptam lejer spre şcoală povestindu-ne toate tâmpenile pe care le făcusem vara asta.
Odată intrate toată lumea începuse să se uite spre noi. Se opriră toate activităţile. Bianca o luase înainte mândră ca deobicei în timp ce eu îmi dădusem ochii peste cap continuând să merg salutându-i pe cei cunoscuţi. Am sesizat repede că nu la ea se uitau ci la mine. Vara asta mă schimbasem mult. Îmi crescuse părul, purtam tocuri... eram altă eu. Mă simţeam bine fiind în centrul atenţiei. De când am intrat în a noua viaţa mea se schimbase considerabil. A fost frumos primul an de liceu. Îmi făcusem prieteni repede. Atât în clasă cât şi-nafara ei. Fosta clasa a doişpea nu m-au plăcut din prima. Pe atunci eram genu de fată mai retrasă şi mă consideram mai diferită. Vara asta cât ieşeam pe afară mă întâlneam cu ei, stăteam şi povesteam. Deja nu mai eram boboacă şi chestia asta se simţea. Aveam altă perspectivă. Priveam lucrurile din altă perspectivă. Mă ajutaseră cu sfaturi şi îmi spuseseră cine este de treabă, cine nu, poreclele profilor pentru că în liceul ăsta toată lumea avea câte o poreclă şi dacă nu o ştiai te puteai considera un nimeni.
Mă aşezasem lângă clasa mea, mai exact lângă Denis. Nu ne înţelegeam foarte bine, dar când era vorba de festivităţi făceam numa nebunii împreună. Ajungeam la detenţie împreuna, eram cei mai nebuni. Când se apucase directoru să vorbească tot felu de aiureli pe acolo am început să mă plictisesc astfel încât l-am luat pe Denis de mână şi ne plimbam de la o clasă la altă. Mergeam şi vorbeam cu oricine apucam. Denis era unul dintre cei mai populari băieţi din liceu şi dacă te înţelegi cât de cât cu el te puteai face cnoscută chiar repede. Ne îndreptam spre clasa a unşpea unde se afla cel mai popular şi mai drăguţ băiat al liceului, Luci. Părul şaten, rebel şi ochii verzi – căprui te topeau de tot. Nu era genul de băiat cu fiţe în cap, puteai vorbi foarte deschis cu ele şi ştia cum să se comporte cu o fată. Nu avusese o mie şi o sută de iubite, dar cele pe care le avusese le iubise. Unele îl iubeau, iar pentru altele totul ţinea de interes... nici de cum dragoste. Fusese dezamăgit şi acum nu mai avea încredere în ori şi cine. Îl rugasem o lună întreagă pe Denis să-mi facă cunoştinţă cu el. Şi reuşisem.
- Luci...

So... acesta este primul capitol + prologul. Sper să vă placă. Sunt începătoare şi... am corectat de două ori capitolu înainte de-al posta şi cred încă totuşi că mai sunt greşeli de exprimare sau de tastare.
Anyway vă aştept părerile.

[Diz]

Princess Of The Universe

~Even miracles take a little time! ♥~

Prolog

Ştim cu toţii ce este dragostea. Am împărţit-o de atâtea ori şi de prea puţine am primit-o şi înapoi. Şi dacă tot ştim ce e dragostea, oare ştim ce este prietenia adevărată? De multe ori avem impresia că am găsit în sfârşit (dezlegat) pe cineva care ne va fi alături la bine şi la rău, iar când ai nevoie de ea, dispare. Eşti la pământ. După o trădare oare te mai poţi încrede în oameni? Mai poţi spera că totuşi există cineva care să te înţeleagă şi pe care să o ( e inutil acest "o" acolo, te referi la o persoana in general, poti lasa simplu " Si pe care poti intelege...") înţelegi şi tu la rândul tău. Chiar există o asemenea persoană? Chiar există o persoană care să te completeze? Da. Chiar există. Şi totuşi nu ştim unde să o căutăm. Ai impresia că te-ai uitat în toate părţile şi de fapt (dezlegat) ai uitat să o mai priveşti pe cea pe care nu ai fi considerat-o niciodată prietenă. Cea care este mereu badjocorită, cea care se apăra în faţa tuturor fără să fie susţiută de absolut nimeni. Cea care se ridică împotriva profilor şi cea care are curajul să-i spună bârfitoarei că nu valorează nimic. Acolo este cea pe care o cauţi. Cea care te va înţelege pentru că a trecut prin atâtea de una singură. Cea care a fost trădată, cea care este subiectul de glumă al tuturor, cea care rămâne tare în faţa lor, iar când e singură suspină. Suspină încet fără să lase durerea afară (daca suspina nu lasa deja "durerea afara"?) . Nu are pe al cui umăr să plângă. Aici intervine prietenia adevărată. Când ai forţa să mergi la ea şi să te ridici împotriva tuturor pentru ea. Atunci te vei putea considera un prieten adevărat...

Capitolul întâi

Friends are like stars: You may not always see them,
but you know they’re always there

Şi era din nou ( manacat un cuvant) toamnă. Din nou trebuia să plec la şcoală. Eram fericită. Mă pusesem în pat şi nu puteam să adorm. Eram cuprinsă de emoţie( mult prea multe propozitii si suna aiurea. Poti sa lasi doar doua.). Abia aşteptam să-mi revăd colegii şi să o strâng în braţe pe prietena mea cea mai bună, Bianca. Aşteptasem ziua asta toată vara. Aşteptasem să o văd şi să-mi povestească ce făcuse. Eram atât de curioasă de cum au văzut restul vara ( de vazut o vad la fel ca personajul tau, ca au si ei ochi. Ce au facut, totusi, e o alta poveste). Pentru mine au fost trei luni întregi de mare plictiseală în care mai ieşeam câteodată cu rolele. Cu acest ultim gând am adormit.
Mă foiam de pe-o parte pe alta încercând să blochez soarele din a-mi ajunge la ochi. Razele soare jucăuşe ( cred ca vroiai sa zici " Razele jucause ale soarelui". Sunt sigura ca asta vroiai sa zici) se plimbau pe pielea mea făcându-mă să tresar de fiecare dată (de ce? Razele de soare...lumina nu gadila, nu e ceva fizic) . Zâmbeam. Mă ridicasem leneş în şezut (puteai sa gasesti o expersie mai buna totusi) şi-mi întinsesem lung (inutil folosit aici) mâinile deaspura capului, făcând degetele să pocnească, în timp ce un căscat uşor îmi scăpase printre buzele adorite (buzele nu au cum sa fie adormite, tu insa, poti, dar nu buzele. Si e adorMite.) . Mă uitasem fugitiv la ceasul de pe noptieră. Zâmbeam satifăcută şi o zbughisem din pat spre baie ( ai amestecat timpurile, o data zici la trecut si acum la present). Mă spălasem rapid pe dinţi şi intrasem din nou în cameră. Deschisem dulapul şi mă uitasem pe umeraşele cu rochiţe (“uitasem” nu merge folosit aici, de asemenea nu merge deloc folosit mai mult ca perfectul aici – timpul defineste o actiune trecuta incheiata inaintea altei actiuni trecute. Tu l-ai folosit aiurea.) . Îmi plăcea să port rochii, fuste, tocuri. Mă simţeam atât de feminină şi matură ( not to burst your bubble, dar daca porti rochii, tocuri sau fuste nu esti matura). Mişcam umeraşele nedumerită. Nu-mi găseam rochia cumpărată special pentru ziua de azi. Începuem să râd. Privisem o dată camera şi o observasem aşezată pe scaun. ( iar ai folosit aiurea timpurile. Google helps.)
Mă uitam încă o dată în oglindă (“m-am uitat” sincer, timpurile, timpurile!) . Rochia roz arăta bine pe corpul meu suplu. Adăugasem şi un bolero alb ca un accesoriu. Părul blond era prins în două codiţe alunecând pe umeri (timpul…iar…timpul, vesnicul timp, saracul timp, cu ce ti-a gresit el tie? Si coditele nu aluneca.), iar ochii căprui erau acoperiţi de o pereche de ochelari de soare. Îmi luasem geanta şi ieşisem din casă.
Mă plimbam lejer pe trotarul plin de oameni. Nu mai puteam de nerăbdare. Când să măresc pasul din spatele meu aud o voce piţigăiată, adormită şi entuziasmă în acelaşi timp ( cum poate sa fie o voce adormita si entuziasmata in acelasi timp? Simplu, nu poate.).
- Ynny! Se auzea vocea din spate. O recunoscusem imediat.
Mă întorsesem spre ea şi fusesem prinsă într-o îmbrăţişare strâsă, în mijlocul străzii (timpul, nu-l mai tortura). Părul lung şi şaten era lăsat pe spate, aşa cum şi-l lăsa de fiecare dată. Singurul lucru care-mi displăcea la ea este ( ai folosit trecutul, asa ca aici vine “era”) faptul că tot timpul crede (credea) că este mai bună decât mine şi că-i mai frumoasă. O lăsam în pace...
Ne îndreptam lejer spre şcoală povestindu-ne toate tâmpenile pe care le făcusem vara asta.
Odată intrate, toată lumea începuse să se uite spre noi. Se opriră toate activităţile. Bianca o luase înainte, mândră ca de obicei (dezlegat) , în timp ce eu îmi dădusem (“imi dadeam”…saracul timp.) ochii peste cap continuând să merg, salutându-i pe cei cunoscuţi. Am sesizat repede că nu la ea se uitau ci la mine. Vara asta mă schimbasem mult. Îmi crescuse părul, purtam tocuri... eramo ( grab a snack before you write) altă eu. Mă simţeam bine fiind în centrul atenţiei. De când am intrat în a noua, ( se intelege cu totul altceva in absenta virgulei, punctuatia vad ca si ea ti-a gresit cu ceva candva.) viaţa mea se schimbase considerabil. A fost frumos primul an de liceu. Îmi făcusem prieteni repede. Atât în clasă cât şi-nafara ei. Fosta clasa a doişpea nu m-au plăcut din prima. Pe atunci eram genu de fată mai retrasă şi mă consideram mai diferită (diferita nu are termen de comparative, deci fara “mai”). Vara asta cât ieşeam pe afară mă întâlneam cu ei, stăteam şi povesteam. Deja nu mai eram boboacă şi chestia asta se simţea. Aveam altă perspectivă. Priveam lucrurile din altă perspectivă. Mă ajutaseră cu sfaturi şi îmi spuseseră cine este de treabă, cine nu, poreclele profilor pentru că în liceul ăsta toată lumea avea câte o poreclă şi dacă nu o ştiai te puteai considera un nimeni. (chilotii roz la sutienul mov? Sincer, alte probleme existentiale puteau avea? Poreclele profilor?)
Mă aşezasem lângă clasa mea, mai exact lângă Denis (deci…toata clasa ta era compusa din Denis sau Denisa facea cat toata clasa?). Nu ne înţelegeam foarte bine, dar când era vorba de festivităţi, făceam numai nebunii împreună. Ajungeam la detenţie împreuna, eram cei mai nebuni. Când se apucase directorul să vorbească tot felu de aiureli pe acolo am început să mă plictisesc astfel încât l-am luat pe Denis de mână şi ne plimbam de la o clasă la altă ( intai si intai, nu merge “astfel incat” aici. Apoi, timpurile, iar. Si mai apoi, e “clasa la alta”). Mergeam şi vorbeam cu oricine apucam. Denis era unul dintre cei mai populari băieţi din liceu şi dacă te înţelegi cât de cât cu el te puteai face cnoscută chiar repede(timpurile maica, timpurile). Ne îndreptam spre clasa a unşpea unde se afla cel mai popular şi mai drăguţ băiat al liceului, Luci. Părul şaten, rebel şi ochii verzi – căprui te topeau de tot. Nu era genul de băiat cu fiţe în cap, puteai vorbi foarte deschis cu ele şi ştia cum să se comporte cu o fată. Nu avusese o mie şi o sută de iubite, dar cele pe care le avusese le iubise. Unele îl iubeau, iar pentru altele totul ţinea de interes... nici de cum ( nicidecum) dragoste. Fusese dezamăgit şi acum nu mai avea încredere în ori şi cine (orisicine, desi oricine suna mai bine) . Îl rugasem o lună întreagă pe Denis să-mi facă cunoştinţă cu el. Şi reuşisem.
- Luci...

Asa, acum ca am terminat cu asta, trecem la ce am de zis. Faci o salata pe acolo. Nu stiu daca ai gresit din neatentie ( come on, toata lucrarea e o varza de timpuri ) sau timpurile nu sunt punctul tau forte, dar daca nu esti sigura, consulta te rog un site de gramatica ( ca suntem moderni acum), sau o carte de romana (daca e sa revenim la origini). Apoi, ai unele expresii care nu merg de nici o culoare, asa ca ar trebui sa recitesti si tu ce ai scris inainte sa postezi. Ah, si nu tot ce se foloseste in vorbirea directa, merge si in scris ( case in point "directou' " " a doispea' " etc ). Nici un autor care se respecta nu preia cuvinte din vorbirea directa.
Ai grija la punctuatie, ca poate iesi cu totul altceva decat ce vrei tu sa zici. Virgulele au si ele un rost pe lumea asta, chit ca multi aleg sa le ignore in ziua de azi.
Cam atat am de zis, ma duc sa imi remediez durerea de cap. Ai grija cu timpurile, te rog eu.
[/color]