Predestined paths

[Yuki4ever]

De cand nu am mai trecut pe aici...ohoo...de mult, si sincer chiar imi pare rau. S-au intamplat fooarte mult din cate vad.
Il ador pe Edi :x Se poarta frumos cu Ale ceea ce imi place mult si se potrivesc asa bine.
De ce a trebuit sa apara acest Mario si sa strice tot? A renuntat asa repede? Nu presimt ceva bine, adica ai zis chiar tu ca nu se lasa pana nu obtine ce vrea, asa ca nu cred ca Ale o sa scape usor de el.
Totusi sper sa scape!!!
Descrierea si dialogul se imbina foarte binne,greseli de tastare nu am observat, dar nici nu m-am prea uitat dupa ele.
Totul este perfect in ceea ce priveste estetica si povestea in sine!
Ador personajele, mai putin pe Mario ala care chiar ma scoate din pepeni ca se crede smecher. Cu ce drept o saruta el pe Ale? Sa stea departe daca nu vrea sa iasa urat. Bine, n-are cum sa iasa urat ca totusi nu-s personaj:))
Ok, cam atat am avutde spus. Kissu si gambate:-*
Sper sa pui continuarea cat de curand! >:d<

[Looolaaa13]

Bunăăăă! Am trecut şi eu pe aici : ). Mi-a luat ceva să citesc fic-ul, dar a meritat. Te descurci minunat să narezi la persoana I. Ai creat o poveste de dragoste absolut superbă. Îmi place faptul că Alexandra are o personalitate atât de puternică şi îmi place faptul că povesteşti cu foarte multe detalii. Mi se pare foarte important să faci asta pentru că aşa cititorul se poate transpune muuult mai uşor în pielea personajului. Asta face fic-ul mult mai uşor de citit şi mult mai plăcut. Ideea este foarte frumoasă. Întâmplările sunt foarte spontane. Cand s-a hotărât să plece după Edi ( care după părerea mea e un tip suuuper ), când a venit Mario la ea...adică sunt nişte chestii la care nu ne-am fi aşteptat...iar asta mă lasă într-un suspans nebuun. De asemena îmi place că te ocupi de estetica fiecărui capitol. Replicile sunt scrise italic şi ador faptul că scrii cu diacritice. Nu toată lumea face asta deşi arată categoric mai bine . Aştept cu nerăbdare continuarea...chiar mi-ai trezit o curiozitate imensă.

Spor la scris!!

[Mitus]

Hi there^.^
Stiu ca nu am mai trecut de mult timp pe aici sa-ti las un com, dar am citit toate capitolele si sti ceva? Sunt minunate.
Cu descrierea, naratiunea si dialogul te intelegi bine ;) nu grabesti actiunea si ai mare grija la detalii ceea ce este perfect.
Povestea imi place foarte mult, defapt mi-a placut inca de prima data, dar acum e mai interesanta. Ma cam enerveaza aparitia zebzecului de Mario... Hmpf defapt ce vorbesc nu numai ca ma enerveaza... il detest!!! pentru simplu fapt ca a avut tupeu sa dea in Edi. Pff o sa ii arat eu lui, il stivesc ca pe un gandac daca se amesteca in relatia celor doi!!! Mda peste tot promit bataie:]] dar... ufff ma indispune cand vad ca pe cand e mai minunat si povestea mai frumoasa(adica in sensul ca nu exista cearta si cuplurile se inteleg perfect) apare cate un nemernic... Eu care deja visam la un Edi junior *cry*
Sper ca Mario sa nu isi faca planuri sa ii desparta pe cei doi si sa nu ii puna lui Alex o conditie imposibil de indeplinit. Oricum sunt sigura ca rezolvi tu situatia asta cat mai repede si mai stiu ca o sa o faci in asa fel incat totul sa fie cat mai interesant.
Astept urmatorul capitol asa ca hurry up cuz I'm dying here:o3
Gambate:*:*:*
Cius
:bye:

[Fifilina]

Ce urat. I-ar mi s-a sters reply-ul. Iar trebuie sa scriu din nou.Iar mi-e lene.Pai as vrea sa o scurtez dar nu prea pot.
Sunt atat de multe lucruri care imi plac.Numele capitolului insa il detest.A fost incitanta bataia.Imi place cum isi vorbesc ce 2[alle si edy]. Debea astept sa vad care este conditia. sper sa nu fie vreuna nemernica la cre ma gandesc.Multa inspiratie si succes in continuare.
Bye:X

[Aly]

Miaunella,

Nu ti s-a sters nici un reply, pentru ca nu se sterg reply-urile, acele posturi ce sunt spam se muta in >>ACEST TOPIC<<, daca postul tau nu apare in acel topic, inseamna doar 2 lucruri, cand ai postat ai prins eroarea cu maximum server load error sau ti-a pciat netul.
Posturile la fanficiton si subsectiunile acestuia nu se mai sterg, asa ca, te rog frumos de tot, sa nu mai spui ca ti le-am sters, pentru ca este o afirmatie incorecta.
Daca tu, intr-adevar stii ca ai postat la acest topic [unde, ce-i drept, pana acuma nu am vazut vreun post de-al tau, si verific ff-ul zilnic], MOD CP spune ca nu a fost sters vreun post din acest topic ^^. [de-asta si aparu lsita rusinilor, sa nu mai fim acuzate *eu si deny* ca va stergem posturile ^^]

[Dreamer]

Hello?:|
Mai postezi si tu anu asta sau renunti la fic?Eu sper ca nu vei lasa balta ceva asa de frumos.
Nu ai mai trecut pe aici de vreo trei saptamani si asta ma ingrijoreaza.
In ceea ce priveste capitolul pot spune ca este unul reusit.Bravo!Ideea este interesanta si imi place.Acest nume Mario ma zgarie la creieri si atitudinea lui de asemenea.Ma bucur ca i-a dat Edi cativa pumni buni ca sa-l tina minte ,ce-l ador pe tipu asta:X.In locul lui il bagam direct in spital =)) ,dar ma rog .
Cu dialogul stai bine.La descriere te descurci si derularea actiunii merge fara intreruperi agasante.E bine!
Sper sa vii cu urmatorul capitol cat de curand posibil .In acest sfarsit de saptamana sper sa vii cu el ,sper.Eee speranta moare ultima ,asa ca nu mai conteaza .
Mult spor la scris si multa inspiratie.:):*

[Sushiiushii]

Scumpilici...ma simt dezamagita de mine, nu am mai trecut de muuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuult timp pe aici, si sunt sigura ca iar o sa fiu ultima. Gomen! -_-"
Pentru inceput, felicitari pentru modul in care descrii, narezi, si redai sentimenetele. Mereu te intreci pe tine insasi, si ma bucur enorm de mult ca sunt aici sa`ti citesc fan ficul. Niciodata cu stii la ce te astepti, mereu ne oferi suprize placute..sau cine stie, putin mai neplacute. Felicitari! Imi pare bine ca Alex e impreuna cu Edi, si waw...da totusi, Mario nu e un motiv destul de bun ca sa strice relatia celor doi porumbei. Ce cauta el acolo? Nu putea sa stea in Italia, si sa-i lase pe porumbei in pace? Nuh...sunt sigura, trebuia sa`si bage el nasu` lui de italian, si sa strice fericirea lu` Alex! Stupid boy! In fine...cred ca l-ai introdus prin peisaj, prin incercarea de a ne oferi noua, cititorilor, noi evenimente, si muuulta actiune. Yay,si ai reusit sa ma bagi pe mine in actiune! La urmatoarea gafa, Mario asta, o sa fie mort!
Nimeni nu se baga intre Alex si Edi! *mwahahahah*

Sunt curioasa ce urmeaza...schimbarea aia asa dintr-o data, nu prea imi place. Ma inspaimanta... nu putea sa stea el in Italia, totusi? Nuh! -.-" Sunt sigura...Trimite-l la mine daca n-are ce face! Sunt sigura ca ma descurc eu cumva. Nu crezi? XD Promit sa fiu fata cuminte :]...dar totodata, fetitza rea! *devil*
Anyway...ma bucur ca nu te-ai lasat de scris, chiar imi pare rau ca nu mai citisem pentru o vreme...adica a trecut deja vreo2luni de cand am citit ultima data. :[ Sper sa nu ma mai trezesc cu o alta pedeapsa >.<...e super nasol o luna fara net. Damn! Nu vreau cosmaruri noaptea asta :-S

Also, iti multumesc pentru faptul ca ti-ai adus aminte de ziua mea, m-am bucurat foarte mult cand ti-am citit urarea. Multumesc, scumpilici! <3
Sa nu uitam! Asteptam nexu, ma ales eu: il astept pe Mario... *Hihihih*muuuuulta imaginatie, si mult timp liber. Scoala e cruda..stiu -_-"

Chu!

[Minnie]

Salut! : ) Am revenit şi eu după o luuuu~ngă absenţă ( motivul - sunt de părere că nu prea contează ;) ) . Îmi cer scuze, în special, celor care au aştepta cu nerăbdare continuarea. Totuşi, nu intenţionez să las lucrurile neterminate pentru că nu îmi stă în fire : ) . Aştept în continuare părerile voastre în legătură cu absolut orice ( şi bune şi rele ) .
Sper să vă placă :D
[later edit] Ahh! Şi mulţumesc nespus pentru comentariile precedente, chiar mă bucur că vă captivează povestea şi sper să fie la fel şi de acum încolo ! :*:*

Cap 26: Gelozii nefondate

- Şi tu chiar îl crezi? Uneori eşti aşa naivă, zău!
A lovit cu pumnul masa confecţionată din lemn, uşor indignat, lichidul negru din ceştile de cafea prelingându-se pe alocuri. Am oftat plictisită, căci mă aşteptam la o astfel de reacţie din partea blondului.
-Oh, exagerezi!
Am continuat în timp ce m-am întins după un şerveţel să curăţ ,,boacăna’’ făcută de el.
- Mario a realizat că e o nebunie să creadă că poate da buzna în viaţa mea şi să o schimbe după bunul plac, iar acum doar vrea sa ne rezumăm la prietenia pe care am avut de mici copii . .
- Da, sigur, iar pe mine mă cheama Bugs Bunny! m-a întrerupt Edi pe un ton sarcastic. Fii serioasă, Ale! Tipul vrea sa te cucerească, să te ia prin surprindere. De ce crezi ca vrea să-i fi - chipurile - ,,ghid’’ pentru cât timp va sta în Londra? De parcă nu şi-ar permite unu specializat . .
Ultimele cuvinte le-a şoptit mai mult ca pentru sine, iar expresia feţei sale era încă destul de încordată. Stătea îmbufnat, privind în altă parte şi cu braţele încolăcite în dreptul pieptului precum un scut.
- Uite ce e . . am început pe un ton mai blând, cuprinzându-i faţa în palme. Ca să vezi că lucrurile nu sunt aşa ,,rele’’, putem ieşi toţi trei oricând, bine?
- Nici măcar să nu îţi treacă prin cap aşa . .
Melodia mobilului meu l-a făcut să nu îşi termine fraza, ieşind bombănind din bucătărie. Aşa făcea mereu când aveam o discuţie ceva mai aprinsă şi eram întrerupţi. Speram că se va mai calma până ce voi termina de vorbit cu Deea.
După ce m-a întrebat cum stau lucrurile, şatena ne-a rugat să venim acasă la mine pentru că avea ceva important de comunicat. Nici măcar nu a vrut să-mi dea un mic indiciu despre ce era vorba, ceea ce mă făcea şi mai curioasă.
Imediat am părăsit cabana blondului, acesta asigurându-mă că vom continua mai târziu să analizăm ,,problema’’ respectivă.
În câteva minute ne aflam deja în faţa casei mele şi spre surprinderea mea, în camera de zi i-am găsit pe Ioana şi Andrei. Ne-am salutat în urale şi îmbrăţisări, mai ales că nu apucasem sa ne vedem de cand ajunsesem în Londra. Nu se schimbasera prea mult, poate doar un strat de bronz în plus, ca şi noi de altfel.
Între timp, în încăpere şi-au făcut apariţia fratele meu la braţ cu logodnica sa, aceştia făcându-ne semn să luam loc pe canapeaua din sofa. Pe măsuţa din lemn lăcuit, se aflau cateva pahare, o sticlă de suc şi una de şampanie. OK . . Ce sărbătorim?
- Mă bucur că aţi putut ajunge atât de repede. a început Andreea, profitând de liniştea care se lăsase. Eu şi Cosmin, avem două veşti importante să vă împărtăşim!
Aveam o senzaţie destul de ciudată, într-un fel chiar tensionată şi nu înţelegeam de ce inima îmi batea atât de tare, de parcă din moment în moment ar pica o bombă nucleară chiar langă mine. Am văzut cum şatena i-a cuprins mâna lui întra sa, strângândui-o, apoi s-a uitat spre brunet, zâmbindu-i cu subînţeles.
- Ne căsătorim! a spus acesta dintr-o suflare, lăsându-ne de-a dreptul uimiţi. Mai exact, în patru luni. Am discutat şi am ajuns la concluzia că mai bine nunta are loc după sărbătorile de iarnă, aşa începem anul cu dreptul, aş spune.
A chicotit, sărutându-şi viitoare soţiei scurt pe buze, iar uralele de bine din partea noastră nu au întârziat să apară.
- Şi cea de-a doua veste? ne-a întrerupt nerăbdătoare Ioana, clipind des din genele ce îi scoteau în evidenţă superbele smaralde verzi.
Brunetul a luat-o pe după gât pe viitoarea mea cumnăţică şi am putut observa cum obraji fetei prindeau o uşoare culoare rozalie. Degetele le aveau încrucişate într-o uşoară strânsoare şi astfel mâinile lor împreunate au coborât spre pântecul fetei. Era mai mult decât evident acest gest, dar a trebuit să aud din gura lor că în mai puţin de 7 luni vor fi părinţi, că în mai puţin de 7 luni Andreea va aduce pe lume copilul dragului meu frate. Trebuie să recunosc că am avut nevoie de câteva minute bune să realizez ce tocmai spuseseră şi să mă obişnuiesc cu ideea că în puţin timp voi deveni . . mătuşică. Ah! Nu am putut descrie în cuvinte bucuria pe care am simţit-o în acel moment, dar la fel ca şi restul prietenilor le-am urat tot binele din lume. Deşi, a trebuit să-i mustr puţin, căci au întârziat cu dezvăluirea aceastei minunate veşti.
Desigur, restul serii ne-am petrecut-o ciocnind pahare, glumind şi povestind părţile frumoase şi amuzante din vacanţă. A fost o noapte pe cinste pe care am savurat-o cu toţi la maxim.

***

Câteva bătăi în geam m-au făcut să tresar uşor speriată. Mi-am îndreptat privirea spre sursă, iar doi ochii verzi superbi şi un zâmbet minunat m-au întâmpinat călduros. Din nou mă pierdusem în visare, reflectând la cele întâmplate, chiar uitând că mă aflam într-o parcare. Trecuse atâta timp de când Andreea şi Cosmin ne luase prin surprindere cu noile veşti, că ajunsesem să număr pe degete zilele ce ne apropriau de nunta celor doi.
Facultatea şi serviciul le-am început destul de entuziasmată, nici distracţile cu prietenii nu au lipsit sau momentele acelea mai puţin bune . . Îmi lipsiseră vorbăria interminabilă a Cristinei şi glumele lui Răzvan. Pe Deea o răsfăţam cu toţi 24/24 de ore, în special fratele meu. Eu şi Ioana chiar începusem să-i cumpărăm deja hăinuţe bebeluşului de fiecare dată când mergeam la shopping. Aflasem între timp sexul copilului şi anume, că voi avea o nepoţică, cu toate că şatena şi-ar fi dorit un băiat, să-i semene leit tatălui.
Cât despre sărbători, au trecut la fel de repede cum au şi venit. A fost o atmosferă destul de călduroasă, am împărţit o groază cadouri şi am cântat o mulţime de colinde în preajma bradului de Crăciun cu câte o cană de ciocolată caldă în mână. Am petrecut acasă la mine şi Cosmin, în familie, invitându-le chiar pe Camelia şi Carmen, iar spre neplăcerea lui Eduard, şi pe Mario, dar cu toate astea ne-am simţit bine împreună.
Bine, nu a fost o perioadă chiar atât de roz pe cât voiam să pară şi asta din cauza neînţelegerilor iscate şi foarte bine zidite dintre iubitul şi amicul meu din copilarie. Cu toate că întind să cred că o parte mai mare din vină i se acordă blondului. Uneori, nu făcea altceva decât să mă sufoce cu gelozia lui, scormonind tot felul de idei ridicole cum că Mario doar se dă pe lângă mine şi încearcă să ne despartă prin nu ştiu ce metode total absurde. Era chiar ridicol să-i ascult mereu acelaşi discurs plictisitor, enervându-mă la culme şi astfel din nişte simple scântei ieşea o adevărată paradă de artificii. Răbdarea mea avea şi ea o limită, mai ales că şatenul nu-i dădea nici măcar un motiv serios lui Ed să se îndoiască de el. Sau cel puţin eu nu vedeam nimic ieşit din comun. Îmi era dor de zilele liniştite, în care să nu mai simt de parcă aş fi pe un teren minat, la primul pas greşit o bombă să explodeze, iar acea bombă să fie Edi. Ce comparaţie! Ştiu, dar în ultima vreme nu îi pot asemăna ieşirile cu nimic altceva decât cu explozibile, TNT şi altele.
Imediat ce am revenit cu picioarele pe pământ, am coborât din automobil, dar nu înainte să iau pe mine paltonul şi să-mi înfăşor în jurul gâtului fularul negru. Abia eram la mijlocul iernii şi trebuia să am grijă de sănătatea mea. Nu voiam să răcesc acum când mai era puţin până la nunta lui frate’miu. Afară ningea. Totul în jur era îmbrăcat într-o haină de un alb imaculat. Fulgii de nea deja îşi găsiseră loc pe hainele şi în părul meu brunet, să nu mai vorbesc de ’’musafirul’’ meu care primise acelaşi tratament.
- Oh, bella, splendida come sempre! a chicotit, făcând paşi mărunţi şi cu grijă spre mine. Nu-mi place deloc să mă repet, încetează să te mai gândeşti atâta la mine. Ţi-am mai spus că mă poţi avea oricând doreşti, cu condiţia să mă iei permanent, scumpo! Ştii că pentru tine sunt dispus să suport orice sacrificiu! a rânjit sigur pe sine.
Am ignorat comentariul său, ca de fiecare dată. Îi plăcea mai mereu să mă tachineze glumind pe tema asta şi mai ales că în ultima vreme am fost mai tot timpul pe gânduri. Privind partea bună la toată treaba asta: mă făcea să zâmbesc şi să mai uit de una, de alta.
- Nu mă aşteptam să dau de tine pe aici, Mario. Singur?
Înconjur zona cu privirea. Nu zăream ţipenie de om pe străzile luminate artificial şi nici în parcul de alături, ce o dată era plin de perechi ţinându-se de mână. Frigul şi ninsoarea de afară probabil i-a speriat pe toţi. Aproape pe toţi.
- Destinul vorbeşte de la sine, bella, a chicotit făcându-mi semn cu ochiul. Şi da, sunt singur. Marina sigur în momentul ăsta îşi pierde vremea printr-un club ceva, nici măcar nu era acasă când am plecat. Iar eu chiar aveam chef de o plimbare şi cum nu am aşa mulţi amici prin zonă . . a ridicat din umeri plictisit, silabisind într-un mod aparte cuvântul ‚‚amici’’. Dar tu?
- Pun la punct ultimele detalii pentru nuntă. Oh, asta îmi aduce aminte că trebuie să-l sun pe Edi.
Am zâmbit încordat. ‚‚Subiectul’’ ăsta îi provoca atâta plăcere câtă i-ar fi provocat blondului dacă îi vobeam de Mario, iar expresia feţei sale plină de indignare nu a întârziat să apară. M-am scuzat, îndepărtându-mă câţiva paşi de şaten. În momentul acela am realizat că telefonul dăduse ortul popi din cauză că rămăsese fără baterie. Grozav! Numai eu aveam parte de un astfel de noroc. Am oftat dând dezaprobator din cap, dar amicul meu a vâzut în treaba asta ceva foarte amuzant, căci hohotele sale de râs au împânzit strada şi parcul.
- Aşa-ţi trebuie dacă îmi strici seara! Dar ca să vezi ce băiat bun sunt, îl poţi folosi pe al meu, s-a scotocit în buzunarul blugilor, înmânându-mi mobilul său. Cu toate că o să îmi ia ceva timp să-l desinfectez după ce vorbeşti cu cretinul ăla, dar pentru tine fac o exceptie.
Mă aşteptam la altceva din partea lui? Cu siguranţă, NU! Folosea mereu acelaşi ton ironic şi badjocoritor când venea vorba de Edi. Nici nu mai avea rost să intru într-o discuţie contradictorie cu el, pe lângă faptu că finalul era mereu acelaşi şi anume - asta după ce ne adresam cele mai ‚‚dulci’’ cuvinte - ajungeam să nu ne mai vorbim pentru o perioadă, nu era ca şi cum îsi va schimba părerea sau ceva de genul.
- Eduard, mă auzi? Sunt Ale. Unde eşti?!
Am ridicat puţin vocea în momentul când - în sfârşit! - îmi răspunsese la telefon, aproape că am ţipat şi cu toate astea abia dacă înţelegea ce spun. Muzica infernal de zgomotoasă se auzea de la celălalt capăt al firului.
- ALO! Cine? Nu te aud! Vorbeşte mai tare! la rândul lui se străduia să acopere sunetul ce răsuna.
- Nu fi ridicol! Caută şi tu un loc mai lin . .
- Oh! Edu, dragule, lasă mobilu ăla în pace şi vino încoa’!
Intenţionat sau nu, vocea unei fete, strigându-l, s-a auzit până la mine, întrerupându-mă. Tonul acela plângăreţ şi totodată . . ‚‚dulce’’ de mă făcea să vomit, îmi părea cunoscut într-o oare care măsură şi destul de familiar. Speram totuşi să mă înşel şi să nu fie ea.
- Cu cine naiba eşti?! Eduard Richard sper că nu . .
Dar nu a mai stat la discuţi cu mine, pentru că în secunda următoare a încheiat convorbirea închizându-mi - practic - telefonul în nas. Împietrisem. Mă şi imaginam stând cu gura căscată, din moment în moment fiind gata să explodez precum un vulcan de nervi, iar Mario râdea ţinându-se cu mâna de stomac. La cât de tare vorbisem, cred că deja ştia tot ce se întâmplase.
OK! Lucrurile nu aveau să rămână aşa! Băiatul ăsta . .

Bateria e ’’moartă’’. Te aştept la cofetăria de lângă parcul din centru, să fii aici în mai puţin de 15 minute, fără comentarii. Ah, da, adu-o şi pe dulceaţa aia de damă de companie! Sunt nerăbdătoare să o cunosc.

Ale

- Uh! Nici nu vreau să mă gândesc ce îl aşteaptă după ce ai trimis un asemenea sms. Nu pot să cred că spun asta, dar îl compătimesc puţin, a adaugat după un moment de gândire, continuând imediat pe tonul său tipic pus pe glume, sau poate că nu.
Tocmai ne aşezam la una din mesele din cofetărie când îl apucase cheful de făcut comentarii. Cum mă rugase Cosmin, comandasem tortul şi fursecurile ce vor fi servite la petrecere, iar acum savuram cu Mario câte o prăjitură până ce îşi făcea apariţia şi Edi. De dimineaţă stabilisem că vom alege împreună obiectele decorative, dar se pare că ’’Maiestatea Sa’’ avea alte planuri care necesitau o importanţă mai mare. Nici măcar nu s-a deranjat să anunţe şi aşa o oră am pierdut-o degeaba, căci în cele din urmă nu a venit.
În sfârşit! Am acceptat ajutorul lui Mario şi am mers împreună la magazinul respectiv. Dat fiindcă se afla la numai câteva blocuri de cofetărie, am mers pe jos. Am terminat destul de repede de ’’colindat’’ şi cumpărat, asta datorită sfătuitorului meu - nu m-am putut abţine să nu mă amuz pe tema asta. Nu ne-am înţeles noi cu privire la tot, dar a fost OK.
- Haide, urcă! Te conduc eu la apartamentul tău.
Am spus în momentul când am trântit uşa portbagajului, şatenul arătându-se chiar încântat. Nori continuau să cerne fulgi mari si albi, iar afară era tot mai rece. Cu toate astea nu voiam încă să mă duc acasă, iar ca să-mi consolidez hotărârea, aveam şi un motiv să nu o fac.
- Dar mai înainte, spune-mi, ce cluburi frecventează deobicei Marina?
Am continuat pe un ton mai serios şi uşor impunător. Mario, ce tocmai se pregătea să îşi pună centura, se blocase numai pentru câteva secunde la jumătatea drumului privindu-mă dezorientat. Se aşternuse o linişte în care doar sunetul motorului şi respiriaţiile noastre se mai auzeau cât s-a făcut comod în scaunul din piele. Îşi aţintise ochii verzi spre peisajul de afară, ca mai apoi să îşi întoarcă capul din nou spre mine, pe chip întipărindu-se un zâmbet ce îi dezvelea dantura perfectă.
- Sigur.

[Suicide Thoughts]

Scuze ca nu ti-am lasat pana acum nici un comentariu,desi iti citesc ficul de cand ai inceput sa postezi la el,insa iata-ma acum,aici.Ideea imi place tare mult :X pur si simplu o ador:X.Imi place felul in care narezi ,iar dialogul nu mi se pare deloc sec.Revenind la ideea ficului...cum necum vreau sa se rezolve problema intre Alex si Edi...adica zau din punctul meu de vedere le sta lor mai bine impreuna decat lui Alex cu Mario >:P.Abia astept sa vad confruntarea face to face a lui Alex si Edi, deci intelegi ca astept cu nerabdare urmatorul capitol :X


CHUUU!

[Minnie]

Mulţumesc mult pentru replay şi mă bucur să văd că povestea încă este urmărită cu mare interes *hug* . Nu o să o mai lungesc, am venit cu următorul, ştiu că a durat cam mult : - '' . . Deh, vacanţa : - '' , mă rog ce a mai rămas din ea : )) .
Lectură plăcută!:*

Cap 27: Ce se întâmplă cu încrederea?

- Ţi-am mai spus şi îţi repet, Alex, am dat de ea aici întâmplător. Deea nu a mai putut veni, aşa că m-a rugat pe mine să vorbesc cu Vali, dj-u. Aveai mobilu închis şi nu am putut niciunul să dăm de tine, ce puteam să fac? Ţi-am trimis şi un mesaj.
Am oftat, privind preţ de o clipă în jur. Ninsoarea se oprise de ceva vreme, doar vântul adia uşor ridicând în aer pulberea de zăpada proaspăt aşternută. Totul era precum un tablou din deşert cu nisip alb. Blondul îmi relata cele întâmplate, stând relaxat la adăpostul unui copac, cu mâinile în buzunare şi adoptând o expresie calmă şi în acelaşi timp, ce exprima siguranţă de sine. Ne aflam în apropierea clubului în care îl găsisem, moment în care aşteptam explicaţiile de rigoare. Mario era la doar la câţiva paşi în spatele meu, sprijinit de maşină.
A răsuflat, făcând o mică pauză. Încă mă privea insistent, căutând o modalitate de scăpare din acuzaţiile mele prin care să-mi demonstreze nevinovăţia sa. Mă săturasem de toată treaba asta, de toate bănuielile şi în special de certurile noastre. Cu toate astea, din punctul meu de vedere, situaţia nu era deloc în favoarea lui. Edi mi-a observat ezitarea în a spune ceva şi a continuat pe un ton mai iritat, de această dată.
- Ce-i cu interogatoriu ăsta la sânge din ultima vreme?! Ce am făcut să nu mai ai încredere în mine?
- Oare cum aş putea să reacţionez când v-am găsit îmbrăţişaţi, Eduard?! Înţelege-mă şi tu! am ripostat ca şi cum mă acuzase de ceva anume, acesta fiind surprins de ieşirea mea. Uite cum stă treaba - am continuat cu vocea scăzută, nu e vorba că nu am încredere în tine, ci în ea nu am. Ştiu că e în stare de absolut orice ca să îţi atragă măcar puţin atenţia şi asta mă scoate din minţi!
A surâs gingaş aşa cum făcea mereu, dar înainte de a spune ceva a fost întrerupt de o interjecţie menită să îşi arate dispreţul. Ne-am întors capetele spre sursa voci ce se auzea din spatele iubitului meu. În sfârşit a catadicsit să îşi facă apariţia, având în vedere că o aşteptam de ceva vreme. Şi-a trecut mâna prin părul buclat de un blond ţipător - vopsit, oftând plictisită şi privind în jur. Nu puteam să sufăr superficialitatea şi indiferenţa cu care trata lucrurile, dar mai ales faptul că era atât de sigură pe ea încât credea că totul i se cuvine, aşezat frumos pe tavă şi adus la cerere de un valent.
Să nu mai vorbesc cât de mult se supraestimează. Bine, nu pot să zic că nu avea cu ce . . Mai ales atunci când îşi punea în cap să arate foarte bine, îi reuşea de minune şi ca drept rezultat mereu era în centrul atenţiei, iar toate capetele se întoarceau după ea. Fusta de blugi mini îi punea în evidenţă picioarele şi cu toate că era scundă, ştia cum să ascundă acest lucru prin cizmele cu tocuri înalte de peste 10 centimetri pe care le purta, iar bluziţele mulate şi decoltate îi desenau formele frumos conturate.
- Trebuia să-mi închipui că eşti tu, miss distrugătoare-de-chefuri!
A adăugat dezgustată, în timp ce îşi acoperea trupul cu o haină neagră de blană. Ochii verzi mă fixau cu privirea încercând să mă intimideze. Poate că i-ar fi reuşit figura cu altcineva, dar nu şi cu mine.
- Ah, pisi, şi pentru informaţia ta, nu ne ţineam în braţe de dragul artei, ci dansam. Deobicei asta fac oameni normali când se duc într-o discotecă sau într-un club. E la mintea cocoşului, dar . . Ce să ştii tu!
Până şi râsul, ce se voia a fi doar nişte chicote - presupun, era atât de fals. De când ne ştiam, mereu când mi se adresa nu ştia altceva să facă decât să mă atace, ironizând tot ce era legat de mine, în timp ce îşi onduia braţele graţios prin aer.
Nu ne ştiam de mult timp şi totuşi o detestam de la bun început. Venise în Londra dintr-un mic orăşel din America să îşi petreacă sărbătorile cu vără-su, Mario. Nu erau chiar aşa apropiaţi, dar a profitat de ocazie că el se afla aici şi cum oraşul a încântat-o atât de mult, ş-a prelungit ‚‚vacanţa’’. Norocul ei a fost că nu a specificat care sărbători le va petrece cu el, căci presimt că o va prinde Paştele pe aceste meleaguri. Toate bune şi frumoase până când l-a cunoscut personal pe Ed şi cu toate că i-am explicat cât de calm am putut că baiatu’ nu e disponibil, ea totuşi se încăpăţâna să nu îl lase în pace. Prin asta mă refer că arăta precum o mâţă în călduri în preajma lui. E de la sine de înţeles de ce nu ne putem suporta sau înţelege şi probabil dacă am fi fost capabile să ucidem din priviri, una din noi cu siguranţă ar fi fost moartă de mult.
Revenind, ultima sa replica chiar reuşise inevitabilul, să mă enerveze într-atât cât să mă obosesc să îi ard vre-o două palme, dar am reuşit să mă stăpânesc gândindu-mă că nu merita nici măcar un efort minim.
- Uite ce e, Barbie, nu sunt interesată să aflu romanul vieţii tale. Dar văd că tu eşti mai bătuta în cap decât mă aşteptam şi din nou sunt nevoită să mă repet - a câta oară? Nu mai ştiu, căci am pierd numărătoarea pe la o sută şi ceva! Oricum . . Nu te mai apropria de Eduard, nu îmi place să te văd sau să te ştiu prin preajma lui atunci când nu sunt de faţă. Are prietenă şi aceea sunt eu. Obişnuieşte-te cu ideea!
O tăcere ca de mormânt s-a aşternut când am terminat cu ‚‚morala’’ şi am luat asta ca un fel de încheiere pentru mica noastră conversaţie. M-am întins după braţul blondului, cuprinzându-i mâna într-o strânsoare caldă şi ne-am îndreptat spre locul unde îmi parcasem automobilul. Iar îmi uitasem mănuşile pe undeva, iar pielea lui era atât de caldă în comparaţie cu a mea - dacă nu chiar fierbinte, de simţeam că îmi încălzeşte tot corpul. Zăpada scârţâia sub paşi noştri în timp ce ne croiam drum pe potecă. Râsul ei isteric spărsese liniştea aceea atât de plăcută, iar noi parcă îndemnaţi de ceva anume ne-am întors stupefiaţi spre blondă. Chiar ajunsesem să cred - şi nu doar asta, eram aproape sigură - că cineva aterizase neobservat lângă ea şi începuse să o gâdile.
- Tu vorbeşti? Te crezi cumva vreo . . Sfântă?! Că dacă e aşa, atunci spune-mi scumpete: ce căutai singură cu vărămiu, ă? Haide, spune! Te ascultăm cu toţi sau din întâmplare te reţin anumite . . ‚‚lucruri’’? Îl învinovăţeşti pe Edu că a vrut să aibe parte de puţină distracţie, când tocmai tu ai făcut . .
- De ajuns, Marina! vocea răstită a lui Mario a întrerupt-o pe fată. Ţi-am mai zis să încerci să îţi stăpâneşti imaginaţia aia bolnavă. În momentul ăsta mergem acasă, fără nici un ‚‚dar şi poate’’!
Chiar mă pregăteam să spun ceva când şatenul a intervenit în discuţie, mustrând-o. S-a urnit alene din loc îndreptându-se în partea opusă, în spre locul unde se afla verişoara sa. A trecut pe lângă mine şi fără să îşi ridice privirea din pământ mi-a spus că vor lua un taxi până la apartament - în ciuda insistenţelor mele de a-i duce cu maşina.
În cele din urmă, am părăsit şi noi locul, îndreptându-ne spre cabana blondului de la marginea păduri. Am mers cu maşina mea, din moment ce el venise până la club cu taxiul. Mă aşteptam ca imediat ce rămâne singuri, cum de faţă cu ei nu a început scandalul - deobicei nu îi păsa dacă avem spectatori - să înceapă cu reproşuri aşa cum se întâmpla mereu şi să-mi arunce în faţă tot ce îi spusesem eu şi încă pe atât. Acum că realizam asta, el nu scosese nici un sunet cât timp vorbise Marina, doar o privise indiferent dând dezaprobator din cap. Iar acum din nou tăcea. Nici măcar nu întrebase de ce eram cu Mario când îl găsisem cu vopsita aia. Absolut nimic. Şi deşi dădusem drumul la un program radio de muzică, mi se părea că în lipsa glasului său era prea multă linişte.
Am oftat zgomotos, strângând în pumn volanul.
- Uite ce e, am început întorcându-mă cu totul spre blond imediat ce oprisem în faţa unui semafor. Ne-am întâlnit întâmplător în faţa cofetăriei. Iniţial, el ieşise la o gura de aer, dar apoi s-a oferit să mă ajute. Asta a fost tot!
Mă întreb de ce îmi justificam astfel faptele, până la urmă nu făcusem nimic rău, iar Edi nu părea deloc curios să afle detalile. Să fie din cauza sentimentului de vinovăţiei pe care îl aveam? Vinovăţie?! De ce vinovăţie? Pentru show-ul pe care îl dădusem. Dar el de câte ori nu îmi scosese ochii când venea vorba de Mario? De nenumărate ori şi acum a simţit pe pielea lui cum e să îţi fie pus la îndoială cuvântul. Şi atunci de ce tot am presentimentul acela ciudat ca şi cum aş fi constrânsă de ceva, ca şi cum ceva nu funcţionează aşa cum ar trebui? Nu mai înţeleg! Nu mă mai înţeleg, eu pe mine! Sunt atât de confuză şi confundată în gândurile mele, am ajuns chiar să mă contrazic cu mine însumi.
- Aha, a exclamat absent într-un târziu. E în regulă, Ale! Nu mă mai deranjează să te ştiu în preajma lui.
L-am privit fugitiv cu coada ochiului. Spusese totul pe un ton uimitor de calm, iar acum îmi zâmbea ridicând din umeri. Nu îmi venea să cred, puteam să jur că devenisem paranoică şi că totul fusese un complot al imaginaţiei mele.
- Nu, Edi! E clar că ceva nu e în regulă.
I-am relatat întâlnirea mea cu Mario mult mai în detaliu. Am vorbit neîntrerupt şi repede, încercând să nu scap din vedere vreun moment, de câteva ori uitând să şi respir. Mă agitam prea mult - poate, dar simţisem nevoia să îi demonstrez că tot ce spusese tipa aia erau doar nişte aberaţii. Când i-am amintit de mesajul pe care i-l trimisesem, am fost surprinsă să aflu că nu primise nimic. Asta explica multe. Nu i-am mai dat importanţă acestui lucru, din moment ce am rezolvat neclarităţile. La urma urmei, ce ţi-e şi cu reţelele astea de telefonie mobilă! Se pare că nu te poţi baza atât de mult pe tehnologie.
- Nu ai de gând să te enervezi nici măcar puţin pentru că am fost singuri atâta timp şi pe lânga asta, am fost şi la o prăjitură împreună?!
L-am întrebat în cele din urmă când nu am observat o urmă de supărare sau dezacord din partea lui în legătură cu cele întâmplate. Oprisem în faţa casei sale, aşteptând nerăbdătoare o reacţie din partea blondului. Ciudat, nu? Ai fi zis chiar că îmi făcea plăcere să o ţin în certuri şi ţipete. Dar nu despre asta era vorba. Primise totul neobiştinuit de liniştit, iar lucru ăsta îmi dădea mult de bănuit.
Zâmbetul lui atât de dulce m-a făcut să îmi pierd într-o secundă toate gândurile, s-au risipit precum praful în bătaia vântului. Ca drept răspuns la întrebarea mea a dat din cap în semn că nu, încântându-mi auzul cu vocea sa melodioasă de parcă citise o întrebare nerostită pe chipul meu nedumerit.
- Am realizat că trebuie să am mai multă încredere în vorbele tale. Am simţit-o pe pielea mea în seara asta! a chicotit, imitând un gest de exasperare - ridicând mâinile în aer. Recunosc, sunt al naibi de gelos când îl văd roind în jurul tău şi cu greu mă stăpânesc să nu îl fac una cu pământul - uneori. Adică, cine nu ar fi?! Dar ştiu că tu nu o să cazi atât de uşor în plasa vrăjelilor lui ieftine.
Era inevitabil să nu simt cum izbucneşte în mine un balon de fericire şi se împrăştie în fiecare mic colţişor din trupul meu, numai auzindu-l cum vorbeşte. Devenise atât de înţelegător, iar toată maturitatea de care dădea dovadă, îl creştea considerabil în ochii mei. Mai mult de cât ar fi fost vreodată.
Şi-a desfăcut centura, apropiindu-se mai mult de mine. Mâna lui caldă îmi dezmierda obraji roşi, în timp ce ochii săi albaştri mă priveau blând şi pătrunzător. Buzele sale moi şi calde s-au strivit delicat de ale mele, invitându-le la un dans amoros. M-am agăţat de gâtul său ca şi cum ar fi fost ultimul colac de salvare, tragându-l brusc spre mine, aproape lipidu-i corpul de al meu. Îl sărutam cu atâta lăcomie de parcă aş fi muşcat dintr-o căpşună dulce şi zemoasă. La scurt timp s-a dezlipit de mine, dezvelindu-şi dantura perfectă printr-un zâmbet.
- Şi ştii de ce, domnişoară Taylor? a continuat, şoptind. Pentru că eşti îndrăgostită nebuneşte de onorabilul eu - adică persoana mea, atât de nebuneşte că nu există antidot în lume care să te facă să scapi de mine! a spus sigur pe sine, ridicând şi coborând din sprâncene.
- Ţi-a luat ceva timp să realizezi asta, domnule Richard! am chicotit, sărutându-l scurt pe buze.
Am coborât din automobil, îndreptându-ne spre portbagaj pentru a căra înăuntru obiectele decorative cumpărate. Hotărâsem să le lăsăm la blond, având în vedere că la mine acasă deja era aglomerat de alte lucruri. Discuţia de mai devreme mă bine dispusese atât de mult că aş fi ţopăit până în casă precum o căprioară, dacă nu aş fi avut ‚‚bagajele’’ alea atât de grele.
Când am păşit în interior un miros plăcut de lavandă m-a întâmpinat de la intrare. Nu m-am putut abţine să nu îmi exprim plăcerea zgomotos. Am lăsat pungile în sufragerie, iar fularul de la gât şi paltonu le-am aruncat undeva pe canapea. M-am îndreptat spre şemineu punând câteva lemne pentru a încinge un foc, apoi am cercetat restul încăperilor. Desigur, veneam destul de des pe aici. Uneori, chiar să îi gătesc câte ceva lui Eduard - ori din plăcere ori că mă ruga, şi să îl mai ajut la curăţenie. De la o vreme le cam lăsa pe toate pe capul meu.
I-am auzit vocea venind dinspre bucătărie şi m-am îndreptat într-acolo. Vorbea la telefon. Am deschis frigiderul şi am scos două energizante, atunci terminase şi blondul convorbirea, lăsându-şi mobilul aruncat pe masă. I-am întins băutura, acesta desfăcând cutia şi luănd o înghiţitură în grabă.
- Mai am ceva de adus şi am lăsat maşina descuiată. Revin!
Mi-a atins cu mână creştetul capului sărutându-mi fruntea, apoi a ieşit val vârtej din încăpere. Am zâmbit inconştient, în timp ce mângâiam cu buricele degetelor locul unde mai devreme - numai pentru câteva secunde, se odihniseră buzele sale. Simţeam ceva ciudat în stomac, ca nişte fluturaşi - să le zic astfel. Era un gest infantil, dar uneori era atât de protectiv şi acesta era modul - poate, cel mai pueril de a-şi demonstra sentimentele prin fapte. Un gest pe cât de nesimnificativ pentru alţi, pe atât de plin de gingăşie îl percepeam eu.
Melodia mobilului său a început să răsune asurzitor - invadând liniştea de care eram încojurată, chiar în momentul când uşa cabanei se trânti semn că ieşise afară. Primise un mesaj. Nu era prima oară când îi mai umblam prin telefon - ştiam că nu îl deranja, în fond nu ne ascundeam nimic unul altuia, aşa că l-am citit. Îl informau cei de la compania de reţea telefonică de factura pe care nu o plătise, de fapt, pe care nu o platisem. Cum mă tot luasem cu una cu alta, uitasem complet de asta! Şi chiar eu mă oferisem să-l scutesc de alte drumuri. Am şters singurul indiciu ce mă dădea de gol, făgăduidu-mi că a doua zi la prima oră o să am grijă de factură.
Pe lângă mesajele primite de la mine, mai avea unu necunoscut. Adică, îi arăta numărul de telefon - indicând faptul că nu-l avea în agendă. De curiozitate, l-am deschis pentru a-l citi şi mare mi-a fost surprinza când am realizat că acela era de la mine, cel pe care i-l dădusem când eram cu Mario. Asta trebuia să fie o cacealma! Mă şi vedeam cum priveam în gol cu faţa crispată, strângând în pumn mobilul şi scrânşind din dinţi. Minţise! Mă minţise atunci când mi-a spus că nu a primit nimic, iar eu de fraiera l-am crezut fără să îi cer alte explicaţii. Îmi venea să-mi dau pumni în cap şi totuşi, mai bine îmi păstram energia pentru el. Dar deh! Prostu tot prost rămâne până la capăt. Dacă tot îmi spusese că nu a primit nimic, putea totuşi să se descotorosească de ‚‚dovezi’’ sau era atât de sigur pe el că mă va duce cu zăhărelu chiar şi aşa. Simţeam cum sângele îmi clocoteşte în vene doar presupunând lucruri.
Am trântit pe masă ce mai rămăsese din băutură şi m-am îndreptat spre ieşire, hotărâtă să merg direct acasă. Chiar atunci intrase şi el în casă cu o altă pungă în mână, lăsând-o pe măsuţa cuierului alături de cheile de la maşină. Pe acestea din urmă le-am luat cu repeziciune şi fără alte cuvinte, am dat să ies afară.
- Hei, Ale, ce faci? Nu mai stai?
M-a prins uşor de mână, încercând să mă oprească şi totodată să mă întoarcă cu faţa spre el. M-am smucit brutal, aruncându-i în braţe mobilul său. Mă privea încruntat, iar expresia feţei sale nedumerite cerea lămuriri cu privire la comportamentul meu.
- Pe dracu’! m-am răstit către blond. Eşti un mare mincinos, Eduard! Schimbarea ta subită - cu toate că nu am zis nimic, îmi dădea mult de bănuit. Nu e de mirare că totul părea atât de perfect, doar trebuia să îţi ascunzi într-un fel . . Doamne, nici nu ştiu cum să o numesc! Data viitoare verifică-ţi mesajele înainte să le văd eu, idiotule!
Nu ştiu când s-a întâmplat, dar abia când aerul geros de iarnă m-a izbit, am simţit cum lacrimile îmi scăldau obraji în voie. Am tremurat involuntar. Îmi uitasem paltonul la el, dar nu mai conta. Alergam spre automobil, privirea îmi era înceţoşată şi pe lângă asta mai aveam şi dificultăţi din cauză gheţii pe care tot alunecam. Vănătăile care urmau să le capăt de la buşituri vor fi mari şi de-o frumuseţe rară.
- Alex, chiar nu înţeleg despre ce vorbeşti!
L-am auzit ţipând în spatele meu din casă. Era chiar la intrare, se ridica cu greu de jos. Probabil se împidicase de încălţăminte când s-a repezit în grabă să mă prindă.
- Trebuie să ştii, că nu am avut toată seara telefonul cu mine. Mă asculţi, mă?!
I-am aruncat o privire peste umăr şi am luat-o din loc, derapând. A lovit cu palma podeaua şi cred că a murmurat o înjurătură.

Nici nu îmi dau seama cum de am ajuns întreagă acasă. Am fost atât de distrată şi deloc atentă la condus, de mai dădeam şi de alte belele pe drum. Din fericire, nu a fost aşa! Am urcat la mine în cameră, încercând să nu fac prea mult zgomot. Nu voiam să-i trezesc pe Deea şi Cosmo. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă arunc în patul moale. Lenjeria proaspăt schimbată mirosea plăcut a flori de primăvară. După un moment de zăbovit - timp în care m-am luptat cu lenea de a mă ridica în capul oaselor, mi-am pus mobilul la încărcat şi l-am deschis. Melodia a răsunat tare şi asurzitor în încăpere, producându-mi o uşoară nervozitate. Primisem un mesaj.

Mă duc în locul Deei să vorbesc cu Vali pentru muzica de la nuntă, ea nu se simte prea bine. Te-am sunat, dar ai telu închis. Eşti bine?! Caută-mă imediat ce vezi mesaju. Mă ţi îngrijorat! Te iubesc!

Am oftat, dând aerul afară din plămâni. Dacă nu mă înşelam, ăsta era chiar mesajul despre care îmi vorbise. Măcar nu minţise şi în legătură cu asta . . Am aruncat micul aparat negru pe pernă, iar eu m-am dus către şifonier. Mi-am luat ceva haine de schimb şi mi-am îndreptat paşi în baie pentru un duş reconfortant. Ceea ce şi a fost. Apa caldă nu doar că îmi încălzea trupul, dar şi temperamentul mi-l înmuia. Puteam să gândeasc mult mai limpede şi să îmi dau singură seama că - poate - exagerasem. La nervi nu conştientizez şi acţionez cum mă taie capul - adică minte egal zero barat. Mereu zic că încerc să îmi schimb ieşirile astea, dar niciodată nu mă ţin de cuvânt. Uf!
După ce am terminat de îmbăiat, m-am trântit din nou pe spate în patul spaţios, dând drumul la televizor pe un canal de muzică. Priveam în gol tavanul, când nişte licăreli de lumină se făceau văzute în întunericul din cameră. Primisem un alt mesaj, dar nu îl auzisem când sunase. L-am deschis plictisită, nebănuind de la cine o fi. Ochii mi s-au mărit, uimită văzând că expeditorul era tot Eduard.

Mă doare să văd că tot ce am vorbit a fost zadarnic. Nici măcar nu ai vrut să asculţi versiunea mea şi doar, pur şi simplu, ai plecat. Sunt dezamăgit! . . Cu mâna pe inimă îţi spun, nu ştiam de existenţa acelui mesaj, acum l-am citit pentru prima dată. Restul rămâne la judecata ta.

- Oficial eşti o mare idioată, Alexandra! mi-am zis, lovindu-mi fruntea cu palma.