Povestind.

[ℂa s h m e r e ❤]

Helau, helau! Feel free to comment si sper ca va place. Btw, asta e singuru, adica nu urmeaza un alt capitol al aceleiasi povesti. In general scriu povesti de dragoste, si stiu ca nu prea are nici cap nici coada, si nu am scuza pentru asta, dar imi place cum a iesit.
Enjoy!

Varsta minima: 13
Gen: Romance.
Limba: Romana.
Observatii cu privire la continut:--
Tipul de comentariu solicitat: avansata

Visătorii.

M-a îmbrățișat strâns, așa de strâns încât am simțit un sentiment recomfortant încălzindu-mi corpul. M-a lăsat să cad pe pat, stând întinsă pe așternuturile de mătase. El m-a părăsit și s-a îndreptat spre o măsuță mica, unde o lampă și mai mică cu ulei i-a dat o rază de lumină. Și-a început să scrie.
Era așa concentrat, când mă gândeam, că, defapt îmi spusese că e așa usor. Că trebuie să-ți lași imaginația să plece departe și apoi să zbori și s-o prinzi din nou.
Am zâmbit dulce când sunetul vocii lui a răsunat ușor și mi-a dat fiori. Nu știam ce cânta, cuvintele erau neinteligibile și totuși, șoptea dulce.
Era un visător. Visa dulce la faima pe care avea s-o aibă, la fani, la scenă. Visa… visa la cer. La cerul albastru. La libertate. O alta soapta îmi dadu fiori pe sirea spinării când a murmurat câteva cuvinte:

Și atunci când vezi cerul, spune-mi…

Mi-am îndreptat privirea spre el iar el s-a sincronizat perfect cu mine, a zâmbit cald și s-a reîntors la foaia sa, murmurând un cântec de leagăn. Am oftat pe atingerea sunetelor lui, și-am închis ochii. Obișnuia să mă adoarmă pe cântece vechi, pe mângâieri calde și zâmbete furișate printre genele ce-mi deveneau și mai grele dupa ce-mi șoptea cuvinte dulci.
S-a ridicat de la masă și i-am auzit pașii calmi, lini, ca de pisică, îndreptându-se spre mine. Am tresărit și stomacul mi-a fremătat la atingerea lui. Zâmbeam. Ca de fiecare dată când îl simțeam aproape de mine, zâmbeam.

- Cum crezi că va fi mâine? Am șoptit. Mâine era debutul lui. Era ziua în care nu numai eu aveam să mă bucur de șoaptele dulci cantate pe ritmuri line de pian.

- Nu te-ngrijora, va fi bine. A vorbit tare și clar, și-apoi a coborat vocea mai jos, ajungând la o șoapta fără înțeles. Era nervos. Puteam vedea linii fine de îngrijorare pe chipul lui perfect, ca de înger.

Mi-am întins părul ondulat pe spate, cazand în valuri, acum, pe mâna lui. El l-a luat și l-a simtit printre degete, și-apoi m-a mângâiat pe creștetul capului.

- Vei fi acolo, lângă mine? A spus, dar de data asta ca pentru el. Lumina lămpii era ca o atingere de rai in camera obscură.

Și totuși, nu-nțelesesem întrebarea. Dacă voi fi acolo pentru el? Aveam să fiu mereu acolo pentru el. Aveam să jur de mii de ori că nu-l voi parasi chiar de s-ar întruchipa în diavol, chiar dacă bunătatea din el ar pieri. Aveam să fiu cu el și la bine, și la rău.

Mi-a mângâiat umărul gol, gâdilându-mă ușor pe gât. Am oftat de plăcere și mi-am găsit cuvintele ca să-i răspund.

- N-am fost mereu? Am zis, și n-am încercat să fiu rea. Am întredeschis ochii, să-i văd reacția. Chiar dacă îl cunoșteam așa de bine, era așa incert , așa…improbabil. Era într-o continuă schimbare, și nici măcar eu nu puteam să știu cât de previzibil e.
Și-a transformat chipul superb într-o parere de rău subită, și grea. Mă simțeam vinovată acum, că îi răspusesem așa. Era ca un cătelus vagabond. Dacă îl iubeai odată, se-ntorcea la tine.

- Normal că voi fi acolo pentru tine. Mi-am refăcut răspunsul, iar zâmbetul lui radia în toată încăperea, aproape simțindu-i căldura.

S-a aplecat asupra mea și m-a sărutat pe buze. I le-am simțit pe-ale lui, cărnoase și dulci, și mi-am amintit cât de mult îl doream. Îl adoram întru-totul. Îi adoram ființa, sufletul și chipul, le slujeam. Nu puteam să-i explic cât de mult aveam nevoie de el, și totuși, m-am rezumat la două cuvinte.

- Te iubesc! Am șoptit oftat și mi-am pus mâna dreaptă pe fața lui. L-am mângâiat dulce. Nu puteam să-i mulțumesc pentru tot ce făcuse el pentru mine. Nu puteam să ma rog mai mult la Cel de Sus să-l păstreze aici lângă mine, să-l țina legat de mine pentru restul zilelor în care amândoi vom trăi, împreuna. Ce însemna, defapt, viața mea, fără el? Nu știam, nu-mi puteam închipui. Defapt, nu-mi aminteam viața mea înainte de el. Era ca și cum pusese o vrajă asupra mea. Dar cu sau fără vrajă, eu eram a lui. Iar el era al meu.

- Și eu, Catherine, și eu. Mi-a șoptit numele cu atâta dragoste încat îmi doream să pot plânge fără să mă întrebe ce-am pățit. Am zâmbit larg, și m-am agățat de gâtul lui, să-i simt parfumul. Așa de dulce, așa de… el. Parfumul mirosea a el. A drăgăstos, visător, a tot ce însemna dragostea vietii mele. I-am mângâiat părul blond-roșcat ca frunzele toamnei și-am așteptat până el a scos un ceas din aur vechi din buzunarul de la cămașă și s-a uitat în cadran atent, așa cum mereu o făcea. În lumina caldă a lămpii, trăsăturile nu i se distingeau bine și ochii îi păreau de-un vișiniu cald.

- E târziu. A zis, și mi-a analizat chipul cu tandrețe. Pregătește-te de culcare.

Dupa ce m-am așezat din nou pe așternuturile de mătase franțuzească neagră, a luat o pătură și ne-anvelit pe amândoi ca unul. Mi-am scos inelul de pe deget și l-am privit preț de câteva momente. Strălucea în lumina lămpii, acum domolită. Am pus inelul pe noptiera mică, din lemn de cireș lăcuit, iar el a stins lampa, lăsându-ne luminati doar de lună. M-a îmbrațișat și m-a sărutat pe obraz, șoptindu-mi să am vise plăcute, iar eu am făcut la fel. El a închis ochii, iar eu am rămas privindu-l în lumina lunii. Doar greieri suflati de vânt se mai auzeau acum, în rest, liniște totală.

L-am privit din nou și mi-am dat seama: toată lumea mea se învârtea în jurul lui. Eram împacată cu acest gând. Nu mă gândisem niciodată la viitor sau la trecut, ci la prezent. La prezentul cu el. Savuram fiecare clipă, căci el era tot ce-mi trebuia ca să trăiesc. El era aer, soare și apa. El era cel mai dulce fruct pe care il gustasem vreodata și tot el era cea mai suavă voce pe care o auzisem vreodată. Avea să fie faimos , stiam ca avea să fie. Totuși, mă gândeam, deși nu puneam la îndoiala dragostea lui, dacă serenadele cântate cu vocea-i superbă aveau să mai fie doar pentru mine. Îi voiam tot binele din lume, voiam să fie fericit, dar… eu? Pe mine mă va uita? Nu, nu, nu, sigur ca nu! Cât de copilă pot fi și eu câteodata, am gândit, apoi am scuturat gândurile rele până când mi-au ieșit într-totul din cap.

L-am mai privit odată, așa cum era acum, cu bratele îmbrățișandu-mi corpul îmbrăcat în mătase.
O bucățică de Rai? Nu, era doar el.