Portretul lui Dorian Gray

[Shiva]

Am terminat-o de curand, si pot sa spun ca m-a impresionat mult. Motivul faustian are, e drept, o alta valenta in "Portretul lui Dorian Gray" : personajul principal isi vinde sufletul [in mod inconstient, printr-o simpla ruga aruncata in vant] pentru a-si pastra frumusetea adolescentina. Insa ca urmare a faptului ca nu isi pierde din farmec orice ar face si oricat timp ar trece, Dorian decade moral si se intrece pe sine cu vicii din ce in ce mai grave [droguri, hookers, frauda, crima etc].

Personaje secundare: lordul Henry [ I hate that guy din motive de la sine intelese dupa ce cititi cartea] , pictorul Basil Hallward [<3 love all around bby], chimistul Alan Campbell [<3] si Sybil Vane, actrita.

Sincer, sfarsitul mi s-a parut prea bland. Like, my two fav characters died! And he just stabs himself? nu-i corect.... Macar portretul a ramas neatins ;___;

[CyBeR]

Fascinanta carte intr-adevar. Pentru mine a fost un plus de fascinare fiindca mi-am completat vocabularul englez foarte bine citind-o in limba ei natala. Oscar Wilde are un stil fascinant de a scrie, foarte complex ca vocabular si foarte descriptiv, asa incat cartea devine o panorama completa a vietii ce-l inconjura pe Dorian.
Ma tem ca a trecut ceva vreme de cand am trecut eu prin carte, asa ca mi-e greu sa zic alte lucruri decat generalitati. A fost una dintre cele mai bune lecturi ale acelei vremi pentru mine si va ramane mereu in amintirea mea ca o carte speciala, diabolica in felul ei dar foarte puternica in mesaj si executie.

[Dorothy]

Acum o saptamana am terminat cartea, ieri vizionand si filmul cu Ben Barnes.

Pentru mine este o carte speciala, abordand un subiect destul de banal poate pt. unii (in sensul ca da, stim asta, multi o iau pe calea cea nedreapta, bla bla), dar totusi te fascineaza si vrei sa afli ce se intampla, iar ideea cu portretul este absolut geniala.
In legatura cu personajele, cred ca cel mai mult mi-a placut pictorul Basil.De ce?Era cel mai sincer dintre toti, si ca artist fiind, foarte profund, foarte exact, foarte realist. Hanry, oaia neagra, da, asa cum s-a spus mai sus, toate temerile, toate conceptiile si ideile lui s-au rasfrant asupra lui Dorian, facand din acesta un om fara suflet, dar care intr-un final, din pacate prea tarziu, si-a dat singur seama in ce s-a transformat.

In fine, nu mai are rost sa mai comentez, cert e ca a fost o placere sa parcurgi cartea si pt. mine ramane una speciala.<33

[Topaz]

Am citit cam greu cartea, din cauza ca am avut niste treburi pe cap, altfel in doua-trei zile cred ca o terminam. Mi-a placut inca din incipit. Stilul lui Oscard Wilde te poate captiva usor si te atrage sa continui sa citesti. Asa a fost la mine.
Ce mi-a placut foarte mult, a fost modul in care a contruit caracterul lui Henry. Un personaj atat de minunat. Imi placea modul lui de a gandi si faptul ca l-a dominat pe Dorian Gray.
Cartea merita citita, desi m-a cam dezamagit sfarsitul xD eram sigura ca Dorian o sa se omoare TT. TT as fi vrut sa ma fi inselat si Oscar sa ma fi surprins cu un sfarsit nemaiintalnit pana acum sincera sa fiu m-am cam saturat sa vad cum toate personajele principale mor la final .__."
M-a impresionat ideea foarte grozava si originala a portretului, care imbatranea in locul lui Dorian Gray. Per total, a fost o carte buna, am citit-o cu multa placere si presupun ca va sta mult timp in topul meu. ^^

[Psike]

Am citit romanul acum un an si chiar daca mi-a placut foarte mult nu-mi mai amintesc atat de clar povestea. Mi-a placut felul in care a fost scrisa si ca autorul nu s-a ascuns dupa perdea, ci a prezentat atat faptele personajului cat si consecintele, care n-au fost tocmai placute. Mi-a placut finalul si chiar nu m-asteptam sa se termine asa. Doryan de-a lungul cartii isi strica usor dar sigur caracterul si ajunge opusul la ceea ce era. Romanul e ca o imagine in oglinda a caracterului uman si cred ca nu multi o vedem.

[Teh]

spoiled.

Oh, am citit si eu Portretul lui Dorian Gray acum cateva luni si mi-a placut foarte mult - este una din cartile mele preferate, i went as far as to read it on the computer. Am citit-o in limba engleza, format electronic, dar a meritat; este o capodopera.

In prima instanta, am fost uimita de cartea in sine, de descriere si de... idei, pur si simplu. Am crezut ca interpretez eu gresit, dar cand mi-am dat seama - la sfarsitul cartii - ca tot ceea ce am citit era cu adevarat ceea ce fusese scris ( oricat de fara sens ar suna acest lucru ), am fost tare surprinsa, intr-un mod placut. Este o opera fascinanta, din foarte multe puncte de vedere, este complexa si mai cu seama foarte ingenioasa; are niste idei ce nu doar ca te dau peste cap, ci te fac si sa te gandesti la anumite lucruri absolute, infinite... Mi-a placut foarte mult. Si faptul ca am citit-o in limba engleza a adus un plus cartii, caci orice s-ar spune, o carte este bine sa o citesti in limba ei natala, are alta forma si, se poate - de ce nu?! - sa o intelegi mai bine astfel.

Spunea cineva mai sus ca finalul i s-a parut bland; eu sunt o persoana destul de dura si sadica, in general, si multe lucruri dure mi se par blande, dar acest final nu a fost deloc unul bland - a fost perfect si totodata imprevizibil.
Transformarea / Evolutia lui Dorian Gray ca si personaj este una foarte complexa; fiind un baiat inocent, fascinat de frumos si de idei, de filozofie, de viata... de tot ceea ce era in jurul lui, de insusi Lordul Henry - era cu adevarat un baiat delicat, naiv si de o frumusete aparte, atat interioara cat si exterioara. Insa, pe parcursul romanului, personalitatea lui s-a schimbat dramatic, cu ajutorul ( mai precis " din cauza ) Lordului Henry, ce a avut bunavointa de a-l integra in artele adevaratului "frumos" al vietii... perversitatea ( si toate ramurile ce izvorasc din acest punct central ). In orice caz, doar din pricina naivitatii sale s-a putut infaptui aceasta transformare, pe care am savurat-o si detestat-o deopotriva. Dorian era, la inceput, o fiinta fara prea mult farmec, in ceea ce ma priveste, caci nu puteam gasi nimic extraordinar la el, imi parea un personaj plictisitor, dar pe parcursul transformarii si dupa aceasta, parca prinsese viata. Desigur, era un lucru total negativ, dar se stie de la sine ca personajele cu caracter negativ/infam, atrag cel mai mult... De la inocenta, naivitatea, frumusetea sufletului... a ajuns la perversitate, la nesimtire si un egoism ce nu poate fi descris in cuvinte, era cu totul o alta persoana, ce s-ar fi folosit de oricine din jurul sau si... pur si simplu uitase de bunul simt. Si imi placea si acest Dorian, de ce sa nu recunosc, tocmai acest lucru fascineaza la romanul lui Oscar Wilde, pe langa toate detaliile complexe si ideea geniala, personajele grozave, ci tocmai evolutia lui Dorian Gray si puterea autorului de a crea un personaj cu un caracter atat de puternic si impunator...

Revenind la final, mi s-a parut extrem de potrivit. Uciderea lui Basil este trista, intr-adevar, dar necesara. Regretul de la final al lui Dorian este, oarecum, induiosator si pe o parte dezamagitor, caci ar fi fost interesant sa nu isi dea seama, sau sa nu regrete ceea ce ar fi facut, dar altfel nu s-ar fi putut ajunge la punctul final-final, caci trebuia, intr-adevar, sa se termine cumva si aceasta transformare si nu sa revina la ceea ce fusese ci sa isi doreasca sa fie o persoana mai buna, cu experienta si... in final, sa renunte la stilul acela infam pe care il alesese. Si se trag multe invataturi din acest sfarsit, caci desi Dorian a vrut sa se schimbe, sa renunte la pactul acela cu diavolul al nemuririi fizicului... nu s-a mai putut, a renuntat, dar cu consecinte fatale. Tot ceea ce a vrut sa dea portretului sau, sa inchida toate rautatile si anii in acel tablou nu a fost o idee prea buna, deloc buna chiar, caci la final totul s-a intors impotriva lui si, ei bine, i-a adus moartea, una destul de tragica si pe care, cu siguranta, nu si-ar fi dorit-o niciodata. Daca ar fi trait normal, ar fi avut o moarte mai usoara, poate mai dulce si plina de o frumusete naturala, a sufletului, caci Dorian Gray nu avea doar fizicul distrus la final, ci si sufletul...
Cum am mai spus, este o opera fascinanta.

Personajul meu preferat a fost netrebnicul de Lord Henry. Mi-a placut foarte mult personalitatea lui ticaloasa, tocmai faptul ca era un om caruia ii placeau perversiunile, care se bucura de aceasta parte a vietii "obscura" plina de placeri si faptul ca l-a corupt pe Dorian... Mi se pare genial, si de asemenea este un personaj FOARTE inteligent si cunoscator, experimentat. Caci el stie ce poate face acesta si ce nu poate infaptui prin propria sa putere, ci se multumeste doar sa isi priveasca "opera", sa observe cum Dorian se bucura de ceea ce el a admirat si dupa care a tanjit intotdeauna, hranindu-se cu tineretea lui Dorian, corupandu-l tocmai pentru a-si satisface el anumite placeri, fara a da o conotatie strict perversa exprimarii mele. In orice caz, acest personaj josnic si al naibii de inteligent, m-a fascinat si a reusit sa fie favoritul meu din intregul roman; oricat de ticaloasa ii este personalitatea, pur si simplu nu pot sa nu il admir, sa nu ma atraga... poate tocmai aceasta rautate si aceasta netrebnicie a sufletului sau ma atrage.

Oricum ar fi, nu o sa o mai lungesc. Mi-a placut enorm cartea; este o opera foarte complexa si impresionanta prin tot ceea ce ofera.

[DeDal N.]

Dumnezeule. Cartea aceasta m-a lasat muta de uimire. Nu am citit-o din propria initiativa, am avut-o pentru teza la Lb Engleza in primul semestru. Bineinteles, cand trebuie sa citesti o carte pentru ca, ei bine pentru ca trebuie, nu e placut. Dar am facut-o si sincer, sincer, nu regret nimic.
Din pacate am citit varianta tradusa, nu am gasit-o pe cea in engleza. Stiu ca netradusa, varianta originala e magnifica. In fine, in doua zile am reusit sa o citesc, pe langa celelalte nebunii de care a trebuit sa ma ocup pentru scoala. Dupa fiecare fragment, dupa fiecare replica ma asteptam la una mai buna. Povestea in general e geniala. Tinerete si frumusete eterna, cine nu isi doreste asta. Totusi, pretul pe care o persoana trebuie sa il plateasca, se merita? Dorian Gray si-a dat seama de acel pact pe care l-a facut pana la urma, in mod inconstient dar nu a facut nimic pentru a scapa de el. Din contra. Nu cred ca pot sa comentez prea mult. Omul nu are puterea de a refuza placerea. Mai ales cand e gratis, pe moment si nu te gandesti la viitor, la consecinte si nu crezi ca vreodata iti va parea rau si iti vei regreta faptele si alegerile.

Modul in care personajul principal se schimba, sau poate e schimbat de persoanele din imprejurul lui e uimitor. Si dupa parerea mea, Basil a fost singura persoana caruia chiar i-a pasat de Gray. L-a considerat prieten, un prieten foarte intim, ba chiar poate mai mult decat atat. Insa Lordul Henry si-a dat seama de cat de inocent era baiatul si astfel a reusit sa il corupa. Ce mi se pare foarte induiosator este faptul ca Basil l-a avertizat din timp pe Dorian dar el nu a tinut cont de sfaturile lui. In plus, a aruncat iubirea ceea ce mi s-a parut o alegere foarte proasta. Nici nu se pune problema in felul acesta. A fost o prostie de la inceput dar a avut timp in care a putut sa o repare. Nu a facut-o si a platit pentru aceasta. Nu atunci, pe loc, bineinteles. Pe langa toate acestea, cartea e o sursa inepuizabila de citate geniale, lectii de viata si adevaruri generale.

[Rain]

L-am citit de curand pentru la scoala, sau... hmm, mai bine zis acum doua-trei luni. O carte exceptionala care poate fi privita din mai multe parti, cel putin inceputul. Personajele mi-au placut mult, insa tot cel principal l-am avut mai mult la suflet, indiferent cum a devenit acesta pe parcurs. In doar cateva pagini, el a reusit sa-si schimbe comportamentul destul de mult, sau mai bine spus, chiar foarte mult. Am vauzt si cateva secvente din film si, sincera sa fiu, pe Dorian exact asa mi-l imaginam.
Nu m-au prea fascinat personajele feminine, ce au fost in numar mic.
Nu vreau sa pun spoilere, insa vreau sa-mi reamintesc cu cat suflet la gura am citit-o. Tenta aceea de gay m-a motivat si mai mult sa o citesc. O dragoste prieteneasca, plus gelozia de a nu pierde persoana respectiva. Sfarsitul a fost minunat si chiar sunt adepta a acestor genuri, insa nu am cum sa dau de ele, doar daca iau orice carte in mana si ajung la finalul ei.
Oscar Wilde mi-a captat atentia in acest roman. Frumos!

[Clau~]

Ah, una din cartile mele preferate. Este o carte ce reuseste sa imbine frumos povestile de viata controversate cu psihologia si rafinamentul. Am fost pur si simplu indragostita de aceasta carte de la primele paragrafe, felul in care scrie autorul pur si simplu fermecandu-ma. Un al doilea mareee plus ar fi locul in care se petrece actiunea si timpul. Sunt amorezata nebuneste dupa Anglia in acea perioada si pur si simplu ador felul in care autorul a stiut sa contureze acea lume, trimitandu-ma automat in ea. Dintre toate personajele cel care mi-a picat cu tronc a fost Lordul Henry; pe langa ca e un barbat misterios si destul de atragator (dupa cum descrie autorul) iubesc felul in care vorbeste si cum reuseste sa se faca placut atat ca personaj in carte prin prezenta lui cat si ca persoana fata de celelalte personaje. Si, desi multi ar spune ca Dorian a fost influentat in mod negativ de acesta, el ramane personajul meu favorit din intreaga carte.
Dorian, protagonistul, pur si simplu e adorabil. La inceput, cu copilaria lui excesiva si spiritul de libertate ce parca ti-l insufla, eram gata-gata sa sar in carte dupa el numai ca sa-l imbratisez. A reusit sa atraga cateva zambete din partea mea, iar felul in care "s-a agatat" de lord mi se pare de-a dreptul... ADORABIL. Nu cred ca e cuvant mai potrivit. Nici spre sfarsit pe mine personajul lui nu m-a deceptionat sau dezamagit, in ciuda schimbarilor, ci din contra m-a facut sa-l indragesc si mai mult in urma maturizarii sale. Eu, ca o fana yaoi ce sunt, am fost destul de critica cu el cateodata din cauza faptului ca si-a daruit inima unei femei si nu lordului meu prea-iubit. Eeh... Am reusit sa imi imaginez cateva scenarii pe baza relatiei celor doi, insa cartea cu siguranta nu a avut ca idee principala vreo idila romantica sau viata amoroasa a lui Dorian. Cat despre Basil, singurul lucru ce il regret in legatura cu el a fost felul in care a murit. Pentru ca, daca ar fi sa fac o comparatie intre lordul Henry si dragul de Basil, l-as alege pe pictor, deoarece el chiar era cel tinea la Dorian si pana in ultimul moment l-a iubit.
Ideea este complet geniala, la fel si autorul si nu ai cum sa nu te indragostesti de aceasta carte. Imi place psihologia din carte si felul in care decurge actiunea. Iar finalul... Pur si simplu am ramas muta cand am citit ultima pagina si nu am putut sa nu o recitesc de mai multe ori, pentru ca pur si simplu nu imi venea sa cred ce tocmai citisem.
"Portretul lui Dorian Gray" nu e o carte care merita citita, ci trebuie citita pentru ca sunt sigura ca va va marca, la fel cum mi-a ramas mie in minte. ^_^

[Ayrin Charles]

Aaa! Sweetheart! <3
Am citit cartea acum cateva luni, sau acum un an chiar... timpul e irelevant, nu?E cartea mea favorita, a fost absolut superba, pe fiecare pagina gaseam teme asupra carora sa meditez. A fost cam greu la inceput pentru ca am citit-o in engleza, insa apoi mi-a imprumutat-o o prietena in romana si am inteles mult mai bine imaginile vizuale si trairile personajelor.
Are niste idei fantastice, in special despre fidelitate. M-a amuzat lordul Henry cand spunea ca atunci cand se intalneste cu sotia lui, au multe sa-si spuna.

Basil mi s-a parut cel mai cinstit personaj din carte, modul in care a murit a fost incantator: ucis de propria muza. Intr-adevar, sunt personae care pot acapara personalitatea altora in intregime si ii pot face pe acestia sa renunte la personalitatea lor, la ceea ce inseamna ei cu adevarat. Pasiunea lui pentru Dorian mi s-a parut cel mai sincer si binevoitor sentiment din carte. In timp ce lordul Henry incerca sa-l distruga pe baiat, el incerca sa-l salveze, insa a fost distrus de cel caruia ii voia binele.
Lordul Henry este, dupa parerea mea, cel mai cinic si ironic personaj. Am senzatia totusi ca se teme sa -si dupa la indeplinire teoriile despre viata, despre fidelitate...despre tot ceea ce-l invata pe tanarul si naivul Dorian. Daca el ar fi avut curajul sa o faca, ar fi fost respins de societate in cele din urma, cum ajunge sa se intample uneori cu Dorian. In schimb, ii induce aceste ganduri si, prin faptul ca Dorian le duce la indeplinire, isi vede visele devenind realitate.
Moartea lui Sybill mi s-a parut fara sens. Biata copila prostuta! In schimb motivul evocat de Dorian pentru despartirea lor, a fost de-a dreptul neasteptat.
Dorian ... m-a uimit evolutia lui, curajul lui , spontaninitatea lui, prostia lui mai pe scurt. Mi se pare cel mai putin complex personaj deoarece ideile nu sunt ale lui, ci au fost induse de alte persoane. El nu e nimic mai mult decat umbra lui Henry. Singurul lucru fascinant la el a fost modul in care i se uratea sufletul.

Finalul mi-a dat fiori pe sira spinarii. Cum l-au gasit servitorii si l-au recunoscut dupa inel! Chiar si acum ,cand scriu, retraiesc senzatia de atunci .