O trecem pe feminin

[Yaku-chin]

Hello ;)))

Doamne ce tare a fost, sincer:X dar imi pare rau totusi ca cei doi se despart. Dar imi place atat de mult caracterul Mirabelei incat nu pot sa nu fiu de acord cu decizia ei, desi as fi sperat sa fi ramas cu Dani chiar daca la distanta, chiar as fi vrut, si nah, poate si ea? Nu stiu:)) oricum m-a durut tare ca s-au despartit ....
Nah, asta e viata, si sincer ai relatato atat de bine, incat singurul cuvant e: wow
"Şi cu tot respectul domnu’, tocmai atunci când v-am întrebat dacă îmi permiteţi, aţi făcut semn din cap că „ da” . Atunci, de ce urlaţi acum la mine?" Doamne a fost superba replica asta pur si simplu o ador.
Tehy, iubirea mea, sti doar cat de mult imi place mie ce scri tu, si sti k o sa citec mereu ce vei scrie tu, ehh o sa mai intarzi eu poate, si o sa mi se faca mie lene uneori sa comentez, dar am sa citesc, fi sigura:D
Succes! Si ast nexu , vine repede nu-i asa?

Kissu, hugs:X

[Khonsu]

off scumpilici ...de ce ai facut asta ,de ce i-ai despartit:(....
Sincer, inca mai speram ca o sa ramana impreuna, dar pe de o parte stiam ca nu o sa fie asa ...pentru ca asta e stilul tau . Dar ma bucur ca au vorbit, si ca ea si-a dat seama ca il iubeste . Nu chiar toti baietii sunt la fel, unii sunt catalogati gresit din cauza "scursurilor" .
Nici nu stii cat imi pare de bine ca ea nu si-a cerut scuze de la aia. Mi-a placut la nebunie faza din biroul directorului . Cred ca de acum nu prea or sa mai aiba incredere in ea "parintii" si fratele....sper doar ca nu o sa fie prea aspru pedepsita :(

Greseli de tastare nu am vazut altele in afara de cele mentionate de Neith...

AStept urmatorul capitol, scumpo :*

[Teh]

Waiiiiii <3 mulţumesc tuturor pentru comentarii , aprecieri, menţionarea greşelilor, etc :X mulţumesc că treceţi pe aici şi că citiţi lucrarea. Sper să vă placă în continuare.
Ceea ce am vrut să evidenţiez cu toată treaba cu Dani a fost faptul că Mira nu vrea să se lase nici cucerită nici doborâtă şi nici să îşi lase orgoliul la o parte. Aşa sunt o mulţime de adolescente. Dacă greşesc sau nu, nu vor să ştie. Aşa sunt ele : )) laughs* enfin... sper să continuaţi să citiţi şi să îmi daţi părerile voastre <333

Lectură plăcută!

[center]Capitolul Douăzeci[/center]

Încă de când am apăsat butonul verde , pentru a răspunde apelului, am ştiut că urma să mă certe. Să urle la mine sau lucruri de genul acesta. Ca apoi să îmi zică faptul că o să stau la el şi o să trăiesc acolo, în noua lui casă. O să merg la un liceu strict sub supravegherea sa. Şi pe scurt : am dat de dracu. În fine, ideea e că nu îmi păsa atât de tare în acea clipă. Ha. Desigur că asta a ţinut până ce am auzit vocea bătrânului. Nu îmi uram tatăl dar acum nici drag prea tare nu-mi era. Nenorocitul. Şi el era bărbat, aşa că de ce trebuia să îmi pese mie de el? În niciun caz, să se ducă dracului . Era rău ceea ce ziceam eu. Am oftat şi am tras aer adânc în piept eliberându-mi mintea. Eram doar nervoasă.
Da. De aceea vorbeam urât despre părintele meu. Adică, gândeam. Speram oarecum că erau doar idei aruncate la furie, ar fi fost grav să îmi insult aşa părintele. Cred.
- Bună tati.
Am spus pe cel mai inocent ton posibil.
- Ce e „bună” la chestia asta Mirabela? Inconştient-o! Nu-mi vine să cred că tocmai am primit un telefon de la şcoala ta să îmi sublinieze faptul că eşti o iresponsabilă, o bătăuşă şi o elevă groaznică. Unde ţi-e capul?
Am chicotit în sinea mea . Aş fi vrut să îi răspund eu acum câte ceva, dar nu trebuia să îmi agravez situaţia prea tare. Nu ? Şi la o adică, ce mai conta?
- Pe umeri.
Poate că nu ar fi trebuit să zic asta, căci mai rău a început să se enerveze. Bravo Ela dragă, ţi-o faci cu mâna ta .
- Eşti idioată? Nu îmi vine să cred. O să plec imediat înspre tine şi o să avem o discuţie serioasă domnişoară. E numai vina lu’ mă-ta , că dacă ar fi ştiut să te crească cum trebuie atunci nu eram în situaţia asta.
Oh da. Hai să dăm vina pe biata mea mamă . Nu ? Când tu mergeai şi te tăvăleai cu altele prin cine ştie ce locuri şi poate ai făcut plozi şi prin altă parte. Mda, ea stătea acasă cu mine şi cu fratele meu. Având grijă ca nouă să nu ne lipsească nimic. Tu eşti singurul idiot aici. Crede-mă. Înainte să pot zice ceva, a vorbit acesta.
- Şi Cristi? Ce dracu face Cristi? Nu are grijă de ce faci deloc, nu-mi vine să cred. O să am eu o vorbă şi cu el mai târziu.
Acum clar că îmi sărise piuliţa. Ce naiba avea omul ăsta? Era un cretin de-a binelea, sau ce? Şi mai era şi tatăl meu. Era timpul ca cineva să îi bage minţile-n cap. Nu mă interesa dacă vorbea la nervi sau nu , dar trebuia să pun punct acestor lucruri. Inima mea a început să bată mai tare, entuziasmată şi totodată gata de luptă. Tonul meu era ridicat.
- Da! Da desigur domnule. Dă vina pe alţii pentru faptul că tu nu ai fost aici cu mine. Acum ce vrei să zici? Că frate-meu trebuia să îţi ţină locul? Am făcut o pauză. Da, asta ai fi vrut. Tu să scapi basma curată. Ei, ia uite că nu-i aşa . Şi o să trebuiască să îţi asumi responsabilitatea că te-ai culcat cu alta şi-ai înşelat-o pe mama. Ţi-e uşor să vorbeşti ca un laş când tu nu te-ai implicat cum trebuie în creşterea mea. Ia lasă-mă în pace cu toate teoriile tale de tot căcatu’. Vorbim când ajungi, dacă am chef .
I-am închis şi am apăsat butonul de debranşare a telefonului. Să mă lase în pace! Nu vine el să facă „ legea” aici. Să îmi arunce mie o tonă de reguli . Nu domnule, unde se credea? Nu a fost alături de mine atunci când am avut cea mai mare nevoie, şi acum ce face?
Am încercat să mă calmez şi am intrat la duş. Însă nici măcar apa care trebuia să îmi purifice trupul nu m-a făcut să mai scap de toată acea iritare.
Şi colac peste pupăză, aveam şi probleme lunare! Minunat. Nu, mai bine de atât chiar nu se putea.
După ce am ieşit din baie m-am îmbrăcat cu ceva lejer şi mi-am uscat părul. După aceasta, am decis să încerc să îmi fac bagajul. Da, era o idee bună. Oricum tata urma să fie aici cam în vreo patru , cinci ore. Şi eu chiar nu aveam chef de făcut asta, dar trebuia să fiu pregătită. Oricum atunci când urma să apară aici trebuia să fiu curajoasă şi să nu îl las să preia autoritatea. Nenorocitul ăsta.
Am oftat şi mi-a tras o palmă nevinovată peste faţă. Ce drept aveam eu să vorbesc aşa despre el?
Ei bine poate faptul că nu s-a îngrijit de mine ar fi un motiv destul de bun. Da, chiar o să mă gândesc la treaba aceasta.

Mi-a luat destul de mult să împachetez hainele. Pentru că le-am pus pe majoritatea. Mi-am adunat toate accesoriile, lăsându-mi doare câteva pe care nu obişnuiam să le folosesc. De fapt, era ca şi cum m-aş fi mutat de tot. Acum ar fi fost culmea să mă lase aici şi să trebuiască să despachetez totul.
N-ai tu norocul acesta. Mi-a şoptit conştiinţa ce părea să devină mai răutăcioasă decât de obicei. Am ignorat-o dar nu m-am agăţat de nicio undă de speranţă. În fond, asta nu avea să se întâmple. În cel mai bun caz m-ar fi lăsat să locuiesc cu fratele meu ( care apropo nu m-ar fi slăbit de la nimic ) şi ar fi trebuit să o suport pe cumnăţica mea adorabilă. Frate, ce-mi făcusem? O să treacă şi asta . . . Vreau să spun, atunci când o să fac optisprezece ani o să pot să plec să stau singură . Dar până atunci? Se va întoarce mama în ţară şi totul va reveni la normal.
Doar dacă nu va fi supărată din cauza acestei întâmplări.
Nu. Până atunci ar uita şi ea totul. Aşa se întâmplă mereu. Şi bătrânul ăla are o mulţime de bani, după ce îi trece supărarea aş putea să-l conving să îmi închirieze un loc ( în acelaşi oraş ca şi el ) în care să stau. Da, cred că asta ar fi cea mai bună variantă. Am râs în sinea mea, mă gândeam doar la cum să profit de el. Eram o fată rea.
Dar nici el nu fusese un tată prea bun.
Cât timp mă gândeam eu la aceste lucruri, şi tocmai închideam ultimul bagaj ( îmi luase o mulţime de timp ) soneria uşii s-a auzit. Leneşă, aşa cum sunt de obicei, m-am deplasat să deschid. Nu am simţit nevoia să mă uit pe vizor, ghicisem deja cine urma să fie.
Înainte să pot zice ceva, am fost împinsă şi cineva a intrat înăuntru. Şi da, a început să ţipe.
- Nu-mi vine să cred! De ce ai făcut aşa ceva Ela? De ce?
Mi-am dat ochii peste cap.
- Aura, calmează-te . Nu e sfârşitul lumii.
A venit şi mai aproape de mine, încercând să mă înfrunte. Am luat-o în braţe şi asta a făcut-o să se elibereze de tonul acela absurd de nervos.
- Ba e sfârşitul lumii, asta înseamnă că tatăl tău o să te ia de aici...
Vocea îi era uşor smiorcăită . Oh, da ! Din câte o cunoşteam eu pe amica mea, ar fi trebuit să înceapă deja să plângă. Nu eu eram cea care, în mod normal, ar fi luat acel loc? Eh, nu şi în cazul de faţă.
- Dacă plângi atunci sigur o să mă simt ca ultima persoană de pe planetă. Nici mie nu-mi convine situaţia.
M-am eliberat din strânsoare şi i-am zâmbit.
- Off, dar eu nu vreau să ne „ despărţim”. Eşti cea mai bună prietenă a mea. Ce-o să mă fac fără tine?
O să te descurci.
- Nu e ca şi cum nu ne-am mai vedea niciodată. Scumpilici, ştii că te iubesc dar nu puteam să fiu călcată aşa în picioare, nu ? Ştii cât înseamnă orgoliul pentru mine.
S-a uitat urât la mine şi cred că şi expresia chipului meu s-a „ înmuiat ”. S-a poziţionat în stadiul de atac şi a vorbit, ridicându-şi tonul.
- O, da ! Ştiu ce înseamnă. Şi asta e chiar mai presus de prietenia noastră, nu? Oh şi.. Faci asta doar pentru că Dani pleacă din ţară şi nu o să îl mai vezi. E corect să te răzbuni şi pe cei din jurul tău? Nu , îţi zic eu că nu e. O să regreţi că nu eşti aici cu mine când o să stai pe lângă toţi acei străini şi acasă la tatăl tău... Pe care amândouă ştim că nu-l îndrăgeşti atât de tare. Oh, atunci o să te simţi minunat Mirabela, în groapa aia plină de singurătate. Ce crezi? N-o să fiu acolo să te salvez!
Nu ai fost niciodată acolo ca să fi salvamar. Nu îţi aminteşti? Eu am fost mereu pe acest post. Şi apoi... Îmi pare rău că nu o să am nevoie de tine. Sunt egoistă. Ba da, o să am nevoie dar nu vei fi acolo. Şi nu vreau să mă gândesc la asta. Îmi venea să plâng. Aici şi acum, în faţa ei. Erau nişte cuvinte îngrozitoare dar ştiam că vin de la o prietenă adevărată. Nu erau spuse doar la furie, asta simţea cu adevărat. Era greu pentru ea să le strige atât de tare şi clar. Totodată creşteau şi nervii mei, însă inima parcă mi s-a înmuiat. M-am luptat să nu las lacrimile să iasă.
- Da... Aşa e, nu? Sunt o persoană îngrozitoare. Să fac aşa ceva propriilor mei prieteni... Nu am iertare. Nu? Şi totuşi... Asta sunt eu.
Am adoptat stilul meu rece şi distant. Nu am putut să fiu aşa mult, căci a sărit peste mine cu o altă îmbrăţişare.
- Eşti toantă rău, zău. Nu-mi vine să cred c-o să te pierd în halul ăsta! Ar fi trebuit doar să îmi cer eu scuze în locul tău şi...
Am început să râd.
- Oh, gata. Faptul e consumat. Nu e ca şi cum aş vrea să nu mai stau cu tine aici, dar o fată trebuie să fie curajoasă în asemenea momente.
A zâmbit.
- Nu. Tu trebuie să fi puternică mereu. Nu-i aşa?
Am dat din umeri şi am adoptat personalitatea mea plină de fiţe.
- Mda, cred că aşa e.
A vrut să mai zică ceva însă niciuna dintre noi nu a mai apucat. Uşa era încă deschisă, şi acolo şi-a făcut apariţia şi dinozaurul.
Vreau să zic, domnul Andrei , şi tatăl meu, în persoană.
- Bună.. ziua. A accentuat Aura. Eu am plecat Ela, vorbim. Pa.
M-a pupat pe obraz şi a dispărut, închizând uşa în urma ei. Tata a salutat-o.
- Bună tati. Eu mi-am făcut bagajele, ce vrei să mai vorbim?
Eram de-a dreptul veselă. Nu ştiu nici eu de ce. Trebuia să fiu panicată, dar mi-a dat curaj Aura. Mereu o făcea în fond. Bătrânu’ s-a apropiat de mine. Mai slăbise câteva kile de la ultima noastră întâlnire ( bine, poate nici chiar „ kile” ) însă nu mi se părea că mai are aşa mare burta.
- De ce ai făcut aşa ceva?
Mi-a dat o replică directă. Am decis să fiu serioasă.
- De ce nu?
S-a încruntat şi mi-a tăiat-o repede.
- Nu vorbi aşa domnişoară. Nu mai fi insolentă. Am discutat deja cu mama ta, să aflu că ea deja ştia despre această situaţie. Deşi cred că i-ai înflorit tu o altă versiune. Nu îmi vine să cred. Cristi nu ne-a făcut niciodată problemele pe care ni le faci tu, şi mai eşti şi fată. Ce ai în capul ăla?
Creier. Ceva ce tu se pare că nu ai. Şi nici inimă că veni vorba. Sau suflet. Sau consideraţie, şi nici pic de încredere. Cum poate cineva să stea cu tine în cazul acesta? Am oftat realizând că erau cuvinte spuse din cauza nervilor. Sau iar, aşa speram. Am încercat să mă calmez dar nu am reuşit. Furia îşi punea ştampila peste mine. Inima începuse să-mi bată mai tare şi entuziasmul meu creştea.
Ia dă-o undeva de treabă că, dacă nu fac asta acum, nu vreau s-o regret!
- Oo, da . Acum eşti preocupat în draci de ce mi se întâmplă mie , nu? Hai să fim serioşi. Cristi nu a făcut niciodată aşa ceva pentru că tu ai fost acolo pe vremea când el era a 10a . Şi nu mă lua acum cu poveşti de genul „ am vrut să te iau să locuieşti cu mine” că zău dacă îmi pasă. A încercat să vorbească dar se părea că eu chiar nu aveam să îi dau ocazia. Eu am continuat discuţia.
- Ce vroiai? Să stau cu tine şi cu cealaltă femeie? Crezi că vreau aşa ceva? Nu mersi. Să ştiu că ai înşelat-o pe mama, nici asta nu mă bucură. Nu ştiu cum ai tupeul să vi să îmi ţii morală după ce ai făcut!
Bum!
Da, cred că aşa aş putea descrie reacţia lui printr-un cuvânt. Se înroşise la faţă şi m-a plesnit. Nu cred că era prima oară, nu ? Chiar în momentul acela cineva a bătut la uşă. Fir-ar ea de treabă. Am zâmbit sarcastic.
- Acum mă agresezi şi fizic, bun. Dacă o să trebuiască o să apelăm şi la serviciul social.
Nu am stat să văd ce reacţie are, şi aşa mă usutura de muream obrazul. Mă bucuram măcar că nu îmi venea să plâng. Nu eram chiar atât de laşă, se părea. Noul meu musafir era chiar fratele meu.
- Bu.. Bună.
A spus acesta oarecum îngrijorat. Oare cum arăta faţa mea? Pentru că atunci când m-a văzut era de parcă ar fi văzut un mort care încă respira. Comparaţie la care sincer mi-a venit să râd.
- O, intră. Bun venit la circ. El e şeful, mai maltratează şi animalele din când în când. Adică pe mine.
Am zis aproape printr-o singură suflare. Cristian a abordat un ton rece şi impunător.
- Tată, ce naiba se întâmplă? Ştiu care este problema pe care a făcut-o Mirabela, dar nu cred că este cazul să exagerezi!
Bătrânul a ripostat.
- Nu îmi vine să cred mie că nu mi-aţi spus nimic despre asta. Trebuie să aflu prin intermediul unor străini?
Asta l-a făcut pe frăţiorul meu să ofteze.
- Ţi-ai făcut-o cu mâna ta, îţi mai aminteşti? Şi nu mai fă atât fâs-fâs că nu e chiar aşa. Fiecare copil face câte-o greşeală. Să nu mai zicem de adulţi. Dacă tu nu ştii să ierţi, atunci nu avea pretenţia ca alţii să o facă.
Au tăcut amândoi. Cel mai în vârstă începuse să se înmoaie în faţa ameninţărilor celui mai tânăr. Ştiam că bro semăna destul de mult cu tati, dar speram să nu ajungă un cretin de prima clasă. Nu îmi plăcea mie de Ana dar nici să o înşele nu aş fi vrut. Asta pentru el şi respectul pentru care îl nutream faţă de acesta.
L-am îmbrăţişat. A fost ceva spontan. De abia mi-am dat seama când am făcut-o.
- Mulţumesc.
Nu am aşteptat un răspuns.
- O să îţi dau o singură şansă, ce ai de gând să faci?
L-am ţintuit cu privirea pe părintele meu şi ştiam că eram serioasă, sfidătoare şi rece. De parcă aş fi vorbit cu un oarecare străin. Nu mă aşteptam să îmi răspundă cu o expresie atât de rigidă. S-a uitat la noi doi de parcă îi aparţineam, de parcă ar fi putut să măture cu noi pe jos dacă ar fi avut ocazia.
Mi-a dat fiori.
Fie doar şi pentru o secundă, am simţit că mi se ridică părul pe mâini, şi din cap dacă m-ai fi întrebat pe mine. Inima începuse să îmi bată foarte tare, din cauza fricii. Am înghiţit în sec inconştientă de acest gest. Cred că mă înroşisem şi la faţă din cauza acestei bruşti schimbări de temperament.
Totul se întorsese împotriva mea. Nu-i aşa?
Aşa se părea . Îmi era teamă de ceea ce urma să spună, căci părea brusc atât de imprevizibil. Nu îmi amintesc când îmi mai arătase aşa o faţă.
Åži a vorbit.

[Neith]

Un nou capitol ! In care nu apare Dani , dar din nefericire va trebui sa ma obisnuiesc cu absenta lui .

Am vazut doar doua greseli : ,, inconÅŸtient-o '' - corect este ,, inconÅŸtiento" fara cratima
- ,, doare " - doar
Cred ca Ela a facut bine ca si-a infruntat tatal . Avand in vedere ca deja o lovise pe Miki , nu avea niciun rost sa renunte .
Mi-a parut rau ca din nou tatal ei a lovit-o , de parca violenta e o solutie. Ma bucur ca fratele ei a ajutat-o si incurajat-o oarecum .
Ii mai da o sansa , asta suna interesant. Ma intreb ce ii va spune si ce conditii ii va pune ?

Oricum o sa ne lamuresti in urmatorul capitol pe care il astept cu nerabdare .

[Yaku-chin]

Hello :*

Waaa frate, defapt soro, ce tata idioat. Adica isi cam permite cam multe, Dmn:))
Adik hello, cu ce drapt? Adik intervin eu acum, fir-ar sa fie si iar a lovit-o, fir-ar!
Deci ma bucur ca a venit fratiorul! Ura pentru el, bine i-a zis. Of, ce i-as da bosorogului intruna, Doamne, ce nenorocit.
Sincer imi pare rau pentru Aura, si as mai fi vrut sa mai vorbeasca odata cu Dani, si mie teama de ce va zice monstrul ala de tata cretin:D Frate, ( deapt e soro:)) ) e nesuferit rau de tot.
Si colac peste pupaza mai da vina si pe mama lui Mira. Merita pumni bosorogu...
Ofh...vreau sa vi cu continuarea, savad ce a zis:D
Nu-i asa ca vi?Nu-i asa?:D


Succes la scris. Kissu, hugs:X
B'BYe

[Minnie]

Salutica! :D

waaa :X... daca ai stii ce capitole extraordinare ai avut si luuu~uungi sa ma pot satura de citit ^^, ca intotdeauna modurile de expunere s-au "armonizat", iar micile greseli am vazut ca au fost mentionate mai sus..
pentru inceput imi pare atat de rau ca Dani trebuie sa plece in America, iar Mira s-a despartit de el, chiar indragesc acest personaj si totusi sper ca cei doi sa se intalneasca pe viitor; Mihaela si-a meritat-o din plin palma aia, chiar nu ma asteptam ca Ela sa isi ceara scuze, mi-a placut partea :]]; cat despre taica'su, vaii!:O a indraznit sa o loveasca, ce urasca eu cel mai mult violenta asupra copiilor X(
mai lasat in suspans cu aces ultim capitol, sa vedem la ce "tratat" ajung :-S
succes in continuare! ^^
kissuu&byeee

[Teh]

Mulţaaam fain de comentarii! <3 sper să vă placă în continuare.... ăăă, şi am venit şi cu capitolul următor. Sincer nu m-am uitat deloc peste greşeli cuz... trebuia să postez, I dont wanna get killed ya know : )) .
Ăh, lectură plăcută! mulţumesc că sunteţi alături de mine :X !

[center]Capitolul Douăzeci şi unu[/center]

- Şcoala de corecţie.
Am rămas mască atunci când am auzit cuvintele rostite de el.
Era nebun?
Probabil că da. Fratele meu a vrut să zică ceva însă bătrânul l-a oprit , intervenind. Se părea că nu terminase ceea ce tocmai începuse. Faţa îi era crispată, acum mai mult ca niciodată era brăzdată de riduri. Sprâncenele şi le arcuise într-un mod în care îţi dădea fiori. Sau cel puţin mie îmi dădea. Ochii săi negrii mă aţintiseră. Superioritatea era uşor reflectată prin aceştia.
Cred că într-un fel semănam cu el. Dar nu mă bucuram de acest lucru chiar acum.
- Acolo ar trebui să te trimit. La o şcoală de corecţie. Eşti iremediabilă, ai un comportament îngrozitor. Totuşi nu vreau să îmi sară Irina în cap, şi recunosc că am făcut şi eu anumite greşeli în ceea ce te priveşte. Însă nu da vina pe mine că maică-ta nu a ştiut să te crească. Asta nu e vina mea.
E pe naiba. Vorbea de parcă el fusese cel jignit. De parcă eu îl lovisem. Ce idiot. Ce nenorocit. Era tatăl meu şi totodată îl detestam, în clipe ca acesta. De ce îmi făcea aşa ceva? Mă insulta. Mă renega, într-un fel sau altul. Şi nu avea niciun drept!
- Cu ce drept spui asta?
Nu am reacţionat eu. Tonul îi era ridicat şi foarte nervos. De mult nu îl mai văzusem aşa pe fratele meu. Îşi pierduse cumpătul.
- Răspunde! Vii aici să ne trânteşti nouă regulă când tu ne-ai abandonat. Măsoară-ţi cuvintele şi nu mai fă atâta caz dintr-o problemă minoră. Nu cred că trebuie să reacţionezi în halu’ ăsta. Dacă nu ai fi plecat de acasă situaţia ar fi fost alta. Acum nu veni să remediezi totul, că aşa nu merge.
Aproape că am rămas cu gura căscată. Îl ţineam de braţ, nu mai ştiu când am făcut acest gest. Mă simţeam protejată lângă acesta. Fratele meu mai mare. Acum , involuntar, câteva lacrimi mi s-au rostogolit pe obraji. Erau fierbinţi, deşi eu trupul mi-l simţeam rece. La început au fost doar două, însă după au început să curgă şiroaie . Picături fierbinţi şi amare. Nu suspinsam. Mâinile mele s-au pus în jurul feţei, încercând să ascundă gestul acela disperat.
Plângeam. Şi nici măcar nu înţelegeam de ce. O mână m-a atins, dar m-am ferit fără să o recunosc.
Îmi pare rău.
Da , dacă aş fi zis asta ar fi fost bine pentru toţi, nu ? Aş fi fost iertată. Dar nu vreau să mint, pentru că nu regretam ceea ce făcusem. Nu aveam de gând să fiu eu călcată în picioare pentru că aşa vrea el . Egoistul acesta bătrând.
- Mirabela, te rog să nu faci crize din acestea acum. Nu ai cum să îmi înăbuşi decizia. Aşa că termină cu fiţele şi opreşte-te din plâns.
FIŢE? Acum clar că îmi călcase pe coadă. Bine, nu aveam una. Însă ce dracu? Eu aici sufeream. Mi-am închiţit într-adevăr lacrimile, asta din cauza nervilor. Inima începuse iar să îmi accelereze şi mi-am încleştat palmele în pumni. Am strâns din dinţi şi m-am uitat la el.
Ştiam că acum expresiile feţelor noastre erau asemenea. Şi se putea vede că suntem tată şi fiică. Dar eu nu aveam de gând să pierd.
- Nu mă face să râd! Dacă sufăr nu e bine, dacă nu o fac iar nu e bine. Adevăru’ e că te doare undeva de ce mi se întâmplă mie. Nici nu ştiu ce cauţi aici, nu ştiu. Dar nu vreau să te văd. Eşti îngrozitor, te urăsc! Te urăsc din tot sufletul meu!
Cele două rude prezente se uitau la mine. Le simţeam apăsarea din ochi. Niciunul nu părea să zică nimic. M-am uitat la Cristi şi i-am zâmbit melancolic.
A vrut să zică ceva însă mi-am îndreptat privirea spre tatăl meu. S-a transformat evident într-una plină de disrepţ- am văzut că şi-a ferit ochii şi că îşi schimbase chipul.
- Nu retrag ce am spus.
Am adăugat scurt şi rece. Mai calm decât am creut că voi putea vreodată . A dat din cap.
- Åžtiu.
Nici nu mai trebuia să răspundă, aşa că nu am luat în considerare gestul acela lipsit de importanţă.
- Nu merg la nicio şcoală de corecţie.
Nu a zis nimic pentru că eu am mai adăugat, pe acelaşi ton îngheţat.
- Şi nici nu vreau să aud de comentariile acelea stupide, tată dragă. Nu ai niciun drept asupra mea . Ar trebui să fi fericit că încă îţi permit să mă vezi.
- Mirabela!
L-am auzit pe Cristi mustrându-mă, m-am întors spre el.
- Acesta este adevărul, o ştii la fel de bine ca şi mine.
Nu a dat replică la cuvintele mele, şi am crezut că asta înseamnă că pot continua ceea ce am început.
- Deci, ce vrei să fac?
Da. Chiar asta îl întrebasem. Ştiam că nu avea să mă lase să mai stau aici. Sau cel puţin aşa presupuneam. Iar eu nu vroiam ca mama să se întoarcă aşa brusc în ţară doar din cauza mea. Avusese grijă de mine 16 ani, timp în care de obicei a făcut-o singură. Sau nu, asta s-a întâmplat în decursul ultimilor ani... Cei atât de importanţi pentru mine. O iubeam, şi nu vroiam să îi stric visurile. Cred că era pentru prima dată când nu eram şi eu egoistă.
Iar el. El ce? Nu s-a preocupat când trebuie de mine, acum să suporte consecinţele. El singur.
- Şi nu vreau să o târâm pe mami în chestia asta. Măcar pentru asta asumă-ţi responsabilitatea.
Calm, a vorbit. Tonul vroia să îi fie blând. Mda, cumpără pe altcineva cu trucul acesta ieftin.
- Cel mai bine ar fi să vii să locuieşti la mine acasă. Acolo am putea fi împreună şi să rezolvăm aceste lucruri...
Ha! Desigur, împreună... De mult am uitat termenul acesta. Pentru că nu ai fost acolo. Am oftat încercând să mă eliberez de trecut. „ Iartă!” îmi zicea conştiinţa dulce. Căci aceasta putea fi atât de drăguţă în clipe ca aceasta. Eu însă nu găseam o rezolvare coerentă. Nu ştiam ce vreau, dar ştiam că nu am de ales.
- Bine.
A fost surprins de tonul meu şi răspunsul promt. Am dat din umeri indiferentă.
- Mi-am făcut deja bagajele.
Acum era clar ÅŸi mai uimit. Cristi a vorbit.
- Nu trebuie să plecaţi chiar azi. Şi.. Ela, trebuie să vorbim cu mama despre asta. . . Şi mai este şi....
Nu l-am lăsat să continue. Am chicotit . Falsat.
- Hei, nu mai e nimic de vorbit. Trebuie doar să îmi aranjez transferul de la liceu dar asta se face şi la telefon.
Bătrânul a vorbit.
- O să plecăm mâine Mirabela. Aşa e cel mai bine. Trebuie să merg şi la şcoală să rezolv câteva lucruri.. Şi tu poate vrei să îţi iei la revedere , cum trebuie, de la prietenii tăi.
Vai, acum eşti îngrijorat de soarta mea? Până acum ţipai de parcă era sfârşitul lumii. Am oftat încercând să mă eliberez de griji. Cred că şi de ranchiună. La urma urmelor, mi-o făcusem cu mâna mea. Şi chiar nu regretam. Mă bucurasem de fiecare gest, în special palma pe care i-o dădusem Mihaelei. Merita! Pe bune dacă nu !
Reuniunea noastră s-a spart curând, bătrânul a plecat spre liceu iar Cristi se pregăea şi el să facă acelaşi lucru.
- Ăh, ne vedem diseară. Îi zici tu mamei, sau eu?
- Eu.
A dat din umeri şi a plecat, iar eu am putut să mă relaxez . Nu a durat prea mult, căci mi-am deschis telefonul mobil şi am apelat-o pe scumpa mea mămică. Acum trebuia să găsesc o versiune perfectă prin care să n-o rănesc.
- Bună Mirabela! Oh, am încercat să te sun . Ce ai făcut cu telefonul ăla? Hmm, m-a sunat taică-tu, a zis că ai fost exmatriculată. A început să râdă. Nu te-nveţi minte?
Uau. Asta era ceva ciudat. Cred că mama era prea fericită de nu mă certa. O să aflu cauza altădată. Am zâmbit inconştient. Chiar mă bucuram să îi aud vocea. Cum puteam să îi stric eu dispoziţia cu toate grijile mele?
Aveam şi eu inimă. Am adoptat cel mai vesel ton posibil.
- Da! Îţi vine să crezi? A fost aiurea, adică vroiau să îmi cer scuze de la tipa aia. Şi nu am făcut-o, de fapt i-am mai dat o palmă . Se uita la mine atât de superioară, puteam să-i permit?
Am auzit un râs în micul obiect şi am continuat.
- Dar de, o să merg să stau cu tati şi să mai intru în conflict şi pe la alte licee. Nu de alta, dar în oraş aici sunt toate locurile ocupate! Nu mi-a venit să cred! Şi nu mă lasă să merg în oraşul de lângă noi, şi apoi.. Ar fi cam obositor.
Nu am lăsat să vadă nimic ce ar contura furia în tonul meu. Sau supărarea, sau orice altceva. Tot falsând aşa parcă nici eu nu mai eram atât de deprimată din această cauză. Totuşi ... Ştiam că îmi va fi dor de multe lucruri de aici. Trebuia să am grijă ca mama mea să nu suspecteze nimic. Am vorbit iar.
- Deci o să fie bestial. Nou oraş, altă lume... Uau! Bine o să îmi fie dor de Aura dar o să o vizitez. Şi ea pe mine. O să îl conving eu pe moş. Ă, adică tati. Am râs. Şi ştii? Am auzit că au o grămadă de săli drăguţe acolo. Poate fac performanţă la baschet.
Nu prea avea logică ce ziceam eu dar adăugam tot ceea ce îmi trecea prin minte. Şi avea efect.
- Ştiu şi eu... eşti sigură? Aş putea să mă întorc în ţară şi să rezolvăm cu vreun liceu din zonă. Nu cred eu că toate sunt ocupate!
Era acel ton pe care îl adopta când vroia să mă convingă de ceva, chiar dacă ea nu era de acord cu acel lucru.
- N-auzi, sunt ocupate. Doar dacă nu vrei să fiu băgată la profil de matematică-informatică. Eh, uite că eu nu am chef de asta.
A chicotit şi am mai vorbit puţin despre unele detalii până ce am fost sigură că e convinsă de faptul că sunt fericită. Nu avea nevoie să ştie chiar totul.
Atunci de ce m-am simţit atât de singură când apelul s-a terminat?
Nu ÅŸtiu.
Sau poate că aş putea să aflu gândindu-mă la asta. Însă este dureros. Iar mie nu îmi plac lucrurile ce provoacă suferinţă.
Ia dă-o-n morţii ei de treabă, că doar nu o să stau deprimată tot restul existenţei mele.
Am ieşit din apartament şi am bătut la uşa Aurei. Mi-a răspuns tanti Cristina în scurt timp.
- Săr’na. Ce faceţi? Aura e acas’?
Am zâmbit larg şi sincer şi aceasta m-a poftit înăuntru.
- Bună Mirabela. Ce mai faci? Ah, da este. Stai să o chem imediat. Hmm, am auzit că a venit tatăl tău azi...
Mi-am dat ochii peste cap.
- Păi da, plecăm mâine. Ştiţi... E mai bine să stau cu unul din părinţi.
Speram că încă nu aflase despre isprava mea. Ar fi fost culmea ca după să nu mă mai lase să stau de vorbă cu Aura. Eh, şi la o adică... Oricum nu o să ne mai vedem atât de des. Din păcate.
- Ah !
A venit la mine şi m-a îmbrăţişat. Nu avea leac, fata asta. Blondă de-a binelea. I-am răspuns strânsorii şi am plecat afară.
- Deci, deci? Ce ai rezolvat? A început să mă interogheze îngrijorată. Îmi menţineam acea dispoziţie caldă şi resemnată. Şi zâmbeam. Nu ştiu de ce.
- Păi , din păcate, o să trebuiască să locuiesc cu tati şi cu fufa cu care stă. Adică nu mi-a zis nimic de ea, dar în fine. Ştii ce cred eu.
A dat din cap. Era tristă şi dezamăgită. Am scos limba la ea.
- O să vii în vizită?
I-au strălucit ochii.
- Eu o să vin, că de mine nu scapi. Am adăugat rapid.
- Ar fi bine să te ţii de promisiune. A replica aceasta.
Am dat din umeri.
- Logic scumpilici.
Ne-am plimbat prin oraş şi deasemenea ne-am întâlnit cu Alice şi cu nişte colegi, care se părea că vroiau să îşi ia rămas bun de la mine. Am râs o grămadă cu aceştia, nu mă aşteptam. Iulian mi-a spus chiar că plănuia să mă ia de nevastă dar i-am spulberat visele cu plecarea asta. Ne-am amuzat copios cu toţii la replica lui.
Avea să îmi fie dor de ei. Ştiam asta. Dar viaţa aşa era uneori. Fie că ţi-o faci tu cu mâna ta, sau o fac alţii pentru tine.
M-am distrat. Aşa pot spune. Chiar nu am realizat când s-a făcut seară, nu că vreunul dintre noi şi-ar fi dat seama. Am fost în mall, am fost şi în parc ( şi am băut bere, chiar şi Aura ) . A fost amuzant să facem asta, şi m-am bucurat că acei colegi au fost cu mine.
Ba nu . Prieteni.
Eram în drumul spre casă, de fapt apăruse şi Raul şi ne ducea el. Am glumit ceva timp cu el , nu îl mai văzusem de mult. Bine, de o săptămână? Două? Cât trecuse din ziua în care îi spusesem acele lucruri?
Chiar nu conta.
- E păcat că pleci. Nu mai are cine s-o influenţeze negativ pe Aura.
A început să râdă şi la fel am făcut şi noi două. Acesta era stilul lui de a spune că o să mi se simtă lipsa prin jur. Eu am dat din umeri.
- Mda, eşti tu aici. Şi dacă se întâmplă ceva , te castrez.
Şi de această dată am continuat să ne amuzăm, deşi replica venea de la mine. Am regretat ceva în acest moment. Da. Faptul că nu am petrecut mai mult timp alături de ei.
Erau un cuplu bine fondat. Chiar dacă se certau. Şi poate că Raul era un nemernic, doar era băiat; dar Aura a mea avea nevoie de el. Şi eram şi eu conştientă de asta.
Totuşi, din cauza egoismului meu, îmi părea rău că nu avea nevoie de mine.
O să îmi lipseşti. Serios, scumpilici.
Nu am zis asta cu voce tare. Nu eram doar noi două. Şi apoi cred că eram iar prea patetică. Depindeam prea mult de ceilalţi. Nu-i aşa?
Mda. Aşa trebuia să fie. Şi eu mă credeam puternică. Dar adevărul este că mă agăţam de orice persoană din jurul meu şi uram să fiu singură. Nu îmi plăcea să trebuiască să fiu doar eu cea care să înfrunte lucrurile.
Dar nu a fost întotdeauna aşa? Am ştiut să mă apăr singură şi pe ceilalţi!
Poate de aceea mă simţeam ca dracu.
Am ajuns în faţa blocului şi eu mă pregăteam să urc în apartament când mi-a sunat telefonul . Mi-am luat la revedere de la ceilalţi doi după ce a m vorbit cu tata. Tocmai îmi spusese să vin acasă la Cristi ( enervant ) pentru că luam cina acolo. M-am resemnat şi am decis să urmez „ ordinele”.
- O să mor fără tine !!
Mi-a zis prietena mea cea mai bună în timp ce mă strangula. De fapt doar mă îmbrăţişa. I-am răspuns în acelaşi mod. Şi Raul a fost puţin trist . Ce era cu el?
- Să nu te mai întorci.
Mi-a zis cu zâmbetul pe buze.
- Ba da, cineva trebuie să îţi facă viaţa un chin.
Am râs amândoi şi Aura aproape că a început să zâzâie. Eu am decis să plec spre locul în care fusesem chemată. Deşi se lăsase seara nu mă deranja să merg singură pe stradă. Asta din cauza faptului că era destulă lumină artificială şi nu trebuia să merg prin locuri întunecate sau ceva asemănător. Nu eram chiar atât de neînfricată cât să nu îmi pese dacă apare vreun violator să-mi facă felul.
- Bau!
Am tresărit la auzul acelei voci. Nu eram pregătită şi primul meu instinct mi-a spus să fug pe unde văd. Totuşi, nu am făcut-o . Asta pentru că am recunoscut persoana ce se afla acum în spatele meu. Am expirat şi inspirat pentru a mă calma. Inima îmi bătea mai tare, pentru că mă speriasem.
- Nu te mai furişa aşa în spatele altora!
I-am zis morocănoasă şi acesta a zâmbit. Mă întorsesem spre el.
- Mergi la Cristi?
Oh, nu ştiu ce să zic. Avea mereu acest ton protectiv faţă de mine . Mă îngrozea acest lucru. Nu aveam nimic cu el, dar nu înţeleg de ce îmi dădea senzaţia aceasta de frică.
- Dap. Åži aproape am ajuns. Tu ce faci?
A dat din umeri şi am văzut că era cu „ gaşca” . Îl aşteptau nişte tipi ceva mai departe.
- Eu te conduc. E cam aiurea să mergi singură noaptea prin părţile astea.
A făcut paşi şi m-am văzut nevoită să fac acelaşi lucru. Ar fi trebuit să îi spun că nici cu el nu mă simt prea bine şi în siguranţă. Doar dacă nu mi-ar mai aruncat privirea aia. Adică, era supra-protectivă şi oarecum obsedată.
Ok. Nu judeca o carte după copertă.
Poate că nu era aşa.
Aproape că ajunsesem în faţa casei lui Cristi. Mda, el nu locuia la apartament.
- Mersi pentru că m-ai ajutat atunci!
Am zis eu pe un ton vesel . Vroiam să fac conversaţie, situaţia era prea stânjenitoare.
- Fără probleme, era un nenorocit oricum. Am auzit ce-ai făcut cu tipa aia.
A chicotit iar eu am dat din umeri.
- Mda. Câteodată îţi poţi face şi singur dreptate.
Acum ajunsesem în faţa locuinţei lui Cristian. S-a apropiat de mine şi şi-a pus o mână în părul meu. M-a mângâiat.
CE? Ce vrea să însemne gestul acesta? Am rămas mască şi cred că mi-a văzut uimirea de pe chip. S-a apropiat de faţa mea şi m-a sărutat pe obraz.
- Să nu mai umblii singură, bine?
Am dat din umeri. Eram încă sub stare de şoc.
- Pa, Paul! Am zis înainte să bat la uşă . A stat acolo până ce am intrat în locuinţă.
Care era problema lui?
Am încercat să mă eliberez de aceste gânduri şi mi-am concentrat atenţia asupra Anei. Chiar trebuia să o suport ? Nu mai dura mult. Era doar o amărâtă de cină.
Nu ştiu cum toţi se purtau aşa normal. Căci pentru mine se schimbaseră atât de multe în ultima vreme.
- Auzi bro, care-i treaba cu Paul?
A dat din umeri, eram la masă . Tata habar nu avea despre cine vorbeam. Nu că mie mi-ar fi păsat să îi explic. Ana era preocupată de nu ştiu ce dracu ( m-am ferit să o privesc toată seara , mă enerva! ) .
- Ce vrei să zici?
Am oftat.
- Nimic. M-a adus aici . Am crezut că avea treabă cu tine sau ceva .
Mi-am dat ochii peste cap. Ciudat băiat.
- Habar n-am. Poate a vrut să facă doar un gest drăguţ.
Cam aşa s-a încheiat şi conversaţia aceasta. Şi ce gest dulce a făcut.
Mâine urma să mă aflu pe drum spre un loc pe care probabil îl voi urî. Voi sta într-un loc cu o femeie care nu îmi este mamă.
Şi va fi distractiv. Am râs în sinea mea.
Nu . Eu urma să fac situaţia să fie încântătoare. Doar s-aştepte cu toţii, dacă au crezut că le-au văzut pe toate, ei bine.... Încă nu m-au întâlnit pe mine.

[Yaku-chin]

Hai k nu te omor pana nu termini ficu asta:))) vezi ce dragutza sunt?:o3
FIr-ar el de bosorog e nebun rau de toooot, nebun, nu defapt e Super N E B U N
Nu il sufar. deci serios, e ahh cel mai rau posibil...
Off...ce rau imi pare ca se desparte de aura:(
Fir-ar....
Si Paul ala, era indragostit ah? Eu zic ca da, :X ah, desi ai zis in cap urmatoare ca nu prea ii pasa de fete si doar dupa ce le baga in pat, le zicea pa, sau ai zis ceva de genu, ceva in genu asta, eu cred ca chiar era interesat de Mira, cu adevarat.
Ah:X si Dani? Ala nu a aflat? Ah, ce ma enerveaza....
Eh..sper sa fie bine, macar pot spera nu-i asa?:D
Acum astept urmatorul capitol.

Succes la scris!
Kissu, hugz:x

[Khonsu]

"suspinsam"-suspinam
"bătrând."-batran
"închiţit"-inghitit
"disrepţ"-dispret
"creut"-crezut
Cred ca astea au fost greselile...altele nu am mai vazut :P: Mi-a placut capitolul, Ella a dat dovada de curaj cand s-a certat cu taica-su . Se pare ca ii manipuleaza in continuare pe toti, chiar daca nu in totalitate.
Paul se comporta cam ciudat...cred ca o place:-?...sau mi se pare mie...
Nu stiu de ce...dar am impresia ca Ella le va face viata un infern "noilor parinti" ...si sincer abia astept urmatorul capitol :D.

Kissu scumpilici :*

[Elusive wolf]

Doamne ce incapatanat si enervant este tatal Elei : )) . Cred ca nu vor avea o viata usoara traind alaturi de Ela , la cat de rebela este ea :x . Este bine ca de data asta a stiut cum sa il puna la punct pe tatal sau , care mai vrea sa o trimita si la scoala de corectie -__- . Mai da si vina pe mama Elei , asta este chiar de neiertat -.- .
Ah , ce " dragut" din partea lui Paul ... O place ? :x Ce ciudata schimbarea asta de situatie , but cum ramane cu Dani :o3 ?
Ultimele doua capitole au fost foarte bune , Ela a dat dovada de tupeu sa isi infrunte tatal in acest fel , desi a zis adevarul si tot ceea ce gandeste .

Astept capitolul urmator cu sufletul la gura :x !
Hugs >:D<