O sotie perfecta[+18]

[Ana]

Lectura placuta! Sa va placa si sa comentati daca va place sau nu. ^^ S-ar putea pe parcurs sa mai aiba scene sau etc..+18. Voi anunta cand.
O sotie perfecta
Capitolul I : Capitolul I: Ziua de dinaintea nunții

Încă de mică mă visam într-o rochie de mireasă. Lungă, amplă, cu dantelă brodată manual și cu un șirag de perle care să se așeze perfect pe gâtul meu lung. Ca în proverbul acela vechi, ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să se întâmple, destinul îmi rezervase o nuntă cu cel mai chipeș şi bărbat din lume și desigur, foarte bogat. Nu mă uitam după avere şi îl iubeam enorm. Eram o fetiță proastă și credeam că sentimentele sunt aceleași și din partea lui. Eram agitată şi mă gândeam dacă totul va merge bine sau nu. Vorbeam cu mama la telefon și încercam să o conving că după doi ani Mircea îmi era încă fidel și mă iubea. Defapt mă amăgeam singură. Undeva în adâncul meu știam că nu este așa.
- Draga mea, înţelege că Mircea nu este pentru tine. Tu ai douăzeci și cinci de ani și facultate şi vrei să te căsătoreşti? Știi doar că educația ta a fost pe primul loc pentru mine. Eu nu am încredere în băiatul acesta. Nu îmi place de el.
- Așa este mamă, mereu a fost educația pe primul loc. “Ia privește la Katherina, ce trofee frumoase a adus de la olimpiada de matematică. Tu de ce nu poți fi ca ea? Fetița noastră este mândria noastră. Delia, de ce nu poți fi ca ea? Delia, de ce tot timpul faci numai ce vrei tu? Delia! Delia! Delia!”
- Nu este adevărat. Te iubesc în egală măsură cu sora ta. Mă dezamăgeşti profund când spui așa ceva. Tatăl tău are două zile de la infarct.
- Asta nu înseamnă că am vreo vină și schimbi subiectul. Dacă nu vreți să veniți la nunta fiicei voastre mediocre fără facultate terminată nu veniți? O să mă conducă la altar Sfântul Petru.
- O să venim, Delia, o să venim. Dar ai să vezi ce îți rezervă viitorul.
Am trântit telefonul pe pat sătulă de predicile ei. Chiar nu ştiu ce urmăreşte. Are chef să îmi distrugă viaţa şi nu ştie cum. Se aude soneria.Cu siguranță era Mircea, cu chipul lui aspru și cu zâmbetul lui ștrengaresc, care mă fascinează pe zi ce trece. Îl cunosc de doi ani şi totuşi nu ştiu nimic despre el. Părul lui blond şi ciufulit străluceşte iar faţa lui eclipsează orice. Mă arunc în brațele lui.
- Cum a fost la azi?
- Fantastic. Este pe zi ce trece mai bine. Compania noastră chiar are șanse să intre în topul primilor cinci investitori. După căsătorie o să ne mutăm într-o casa mare așa cum îți place ție. Vei avea tot ce ți-ai dorit. Un câine mare și blănos pe nume Rav, o piscină micuță în grădina de trandafiri, propriul tău atelier de pictură, orice vei dori va fi posibil. Sebastian, va merge cu tine ca să hotărâţi aranjamentele pentru nuntă și să îţi alegi rochia.
- Mi-ar fi plăcut mai mult să fii tu cel care alege nuanța trandafirilor.
- Roz corai. Vreau ca tu să alegi totul. Să fie așa cum ți-ai dorit. Sebastian doar se va supune și nu va obiecta așa cum aș fi făcut eu.
Accept ideea lui fără să mai obiectez. La urma urmei are dreptate. Personalitățile noastre probabil s-ar fi ciocnit în multe. În celălalt capăt al holului era Sebastian, un bărbat poate chiar mai frumos decât Mircea, dar din nefericire nu era el alesul. Eram buni prieteni şi mă simţeam bine în compania lui, dar cam atât. M-am așezat pe patul moale din camera rece şi obscură. Încă nu vroiam să dorm cu Mircea deși o mai făcusem. Păstram tradițiafamilie sau doar îmi era frica. Parcă îmi şi aminteam cuvintele mamei: '' La cei douăzeci și cinci de ani ai tăi eu deja aveam doi copii.'' Ma făcea să mă simt prost dar, ştiam că nu are dreptate. În cele din urmă adorm...

Simțeam miros de ouă prăjite și de pâine proaspătă. Am deschis încet ochii și am privit ceasul. Șapte fix. Am coborât scările și l-am surprins pe Sebastian gătind. Avea nişte ochi care mă priveau cu tristeţe. Parcă vroia să îmi spună ceva despre, dar se reducea la un singur zâmbet. Între noi nu era loc de bună dimineața. Aveam prea multe de discutat întotdeauna iar cuvintele mici și lipsite de importanță acaparau timpul.
- Mircea a plecat în zori. A zis că are treabă. După ce mănânci te îmbraci imediat ca să plecăm pentru rochie.
Limuzina mergea repede. Ne îndreptam către Celesto, un local de fițe, dar totuși de bun gust. Am văzut rapid decorațiunile, mesele, scaunele apoi am plecat către marii creatori de artă. Viviene Westwood, Vera Wang, Christina Wu, Liz Fields, Mori Lee. Toate rochiile erau minunate încercam o găses pe cea perfectă, dar la fiecare ceva parcă lipsea. Sebastian se uita la mine şi parcă şi el ştia că lipseşte un detaliu.
- Ce zici de asta Delia? Îţi place? mă întreabă Sebastian arătându-mi o rochie crem.
- Este superbă!
Era exact ce îmi doream în copilărie. Un corset decorat cu broderii de care se unea un material fin și bufant cu mici trandafiri, asemeni unei prințese. O rochie perfectă.
- Mă bucur că îţi place, spuse el zâmbind.
Am vrut să mă uit la preț, dar Sebastian l-a acoperit cu mâna.
- Este cadoul meu de nuntă, doar să nu îi zici lui Mircea.
L-am îmbrățișat pe Sebastian cu toată dragostea posibilă și cu lacrimi în ochi. Ajunşi acasă, speram că il voi zări pe Mircea. Era ora când acesta venea de la firmă.
-Alo..
Se auzea din celălalt capăt al holului. Sebastian vorbea la telefon.
- Ce? Cum adică nu poţi? Bine.. bine, nu contează.
- Ce s-a întâmplat Sebastian?!
- Niște mici probleme cu decorațiunile, dar le voi rezolva în zori.
Am decis să îmi verific e-mail-urile. Erau douăzeci și cinci de mesaje de la aceeași persoană, un nume necunoscut. L-am deschis pe primul. „Mi-e milă de tine. Te va părăsi în ziua nunții.” Am continuat cu al doilea. „Este prea ocupat cu femeile adevărate. Nu ești de nasul lui.” Mi-am luat inima în dinți și l-am deschis și pe al treilea. „Nunta aceasta va fi cel mai prost film scris de un scenograf orb.” Le-am trimis imediat la spam și am început să plâng.


Voi lucra deacum cu aharo, ea va face capitolul 2 ^^ lectura placuta!

[ultimate wulf]

Capitolul II: Probleme

Totul era perfect. Rochia, localul, biserica, decorațiunile, muzica, domnișoarele de onoare, băiatul cu verighetele și chiar și familia mea părea că este pregătită pentru marele pas pe care eu aveam să îl fac. Ce mă îngrijora erau mesajele pe care le primisem. Dar nu, nu trebuia să-mi bat capul cu așa ceva. Mă priveam în oglindă. Ochii mei încercănați aveau să fie ascunși sub o pudră fină, peste care avea să fie aplicat un machiaj simplu și elegant. Buzele am ales să fie roșii, însângerate după pasiune. O menajeră m-a ajutat să îmi pun rochia pe mine. Asta era, ziua cea mare. Aveam să devin din simpla Delia, Delia de Rosenkrantz. O femeie adorată și iubită în marile cercuri. Așa arăta visul meu. Asta era dorința mea. Să reușesc în pofida părerii mamei mele care mi-a reproșat toată viața că m-am născut în mod indirect. Mi-am prins părul într-un coc tip Josephine Bonaparte și am continuat să mă amăgesc crezând că totul va fi perfect. Limuzina mă aștepta. Sebastian mă privea la fel de trist iar mama nici nu mă băga în seamă. Era ziua mea, eu trebuia să fiu centrul atenției, dar nici măcar atunci când puiul se desparte pe veci de cuib nu îți pasă de el. Chiar mai mult îi dai un brânci și îi spui că ai vrut să îi faci avânt. Câtă ignoranță, câtă nefericire, câți ani trăiți în umbra Katherinei. Acum totul avea să se schimbe. Eu urma să fiu centrul, mijlocul, începutul și sfârșitul lumii. Socrii Rosenkrantz erau destul de acceptabili, nu că le păsa lor cu cine se însoară fiul risipitor și pe cine aruncă banii. Am urcat în limuzină cu inima cât un purice. Presa era deja pe urmele noastre. Blițurile din toate direcțiile mă orbeau. Așa avea să fie tot restul vieții mele. O continuă agitație, o mișcare browniană, un vortex, dar toate în sens invers. Nimic nu avea să meargă bine. Am coborât într-un final și pășeam pe covorul alb presărat cu trandafiri rozalii. Va fi perfect. Va fi perfect. Va fi perfect. Trebuie să fie. Cuvintele astea îmi reveneau iar și iar și iar în minte. Acolo, la altar îl vedeam doar pe Sebastian. Am pășit încet pe suntele ample ale Marșului nupțial în speranța că Mircea va veni și el. Sebastian era cu privirea în pământ. În momentul în care am ajuns în fața altarului l-am tras pe Sebastian de mână.
- Unde este?
Sebastian a dat din cap în semn de „nu mai vine”. În acea secundă, mulțimea a început să vorbească.
„A părăsit-o.”
„Așa a făcut și cu ultima.”
„Nu mai vine.”
„Prostuța, chiar credea că este alesul.”
„Prințul pe cal alb nu mai vine.”
Atâta ură nu percepusem în viața mea. La toate astea se adăugă și mama care începu să îmi zică.
- Ți-am zis mereu că nu este un băiat bun. Uită-te la tine, singură, părăsită și fără
facultate.
Am simțit că nu mai puteam să respir. Corsetul mă strângea, machiajul începuse să mi se scurgă iar nervii erau ca niște corzi întinse la maxim gata să se rupă.
- Mamă, scumpa mea mamă. În toată viața ta nu ai făcut decât să îmi reproșezi de
nenorocita ai de facultate și de nenorocitele mele studii neterminate. Daca asta înseamnă existență pentru tine, atunci eu prefer să nu fiu om. Nu am de gând să îmi închid mintea într-o carte și în examene, nici acum, nici niciodată. Lasă-mă dracului odată în pace cu porcăriile astea. Nu poți să te bucuri pentru mine? Trebuia să fie cea mai fericită zi a mea. Ai distrus-o. Mereu faci la fel. Mi-a ajuns de tine. Mi-a ajuns de locul ăsta.
Am luat-o la fugă pe covorul alb, refuzând să cred ceea ce se întâmplase, dar în momentul în care am ajuns în dreptul ușii am văzut ceva ce nu credeam că voi mai vedea vreodată. Mircea, urca sările masive gâfâind.
- Îmi pare rău. Îmi pare foarte rău. Au fost probleme la firmă... mint. A trebuit să
analizez totul. Nu este un pas simplu nici pentru mine. Nu am vrut să îmi pun singur povara pe umeri, dar tu nu ești așa. Tu mă iubești. Regret totul.
- Ca de obicei, tu ești pe primul loc, am oftat posomorâtă.
Deja de întâmplaseră prea multe pentru zi. În acel moment, Mircea se așeză în genunchi, acolo, pe treptele bisericii, în ochii lumii și ai presei și spuse:
- Vrei să fii soția mea?

[Ana]

Continuarea,,, cat se poate de repede :P Capitolul 3. Sper sa va placa si acesta.
Capitolul III : Sfârşitul unei zile de coşmar

Atunci clar nu mai stiam ce sa spun. În gândirea mea pe moment aş fi răspuns da, dar îl iubeam mult pe Mircea şi chiar doream să fiu doamna Rosenkrantz. Mă uitam la invitaţi şi la Sebastian care se ascundea de privirea mea. Mă gândeam. Să zic da sau nu.
-Da. Voi fi soţia ta, răspund eu cu mici lacrimi în ochi şi lundu-l în braţe pe pretendent.
-Iartă-mă! Promit că fapte ca acestea nu se vor mai întâmpla pe parcursul căsniciei noastre,spuse el, strângându-mă tare.
Ştiam că nu o să se ţină de promisiune, dar dacă refuzam nunta îl pierdeam şi nu îmi doream asta. Ştiam că o să mai greşească dar vroiam o familie frumoasă şi totuşi bogată, ca aceasta unde pot trăi decent poate chiar mai mult decât decent.
Preotul îşi face datoria. Noi acceptăm să devenim soţ şi soţie şi în cele din urmă vine întrebarea, nu prea importantă pentru majoritatea îndrăgostiţilor:
- Se împotriveşte cineva acestei nunţi?
-Da! se aude un glas bătrânesc din colţul încăperii. Era mama, care iar venise cu scandal.
-Mamă! Ţi-am spus să nu te amesteci, de ce intrii între noi?
-Nu este potrivit! Am mai zis! Mircea o să facă la fel, de multe ori de acum încolo.
Lumea din jur aproba vorbele mamei iar eu rămăsesem stană de piatră de atâta ruşine. Aveam un sentiment de amorţeală şi îmi tremura tot corpul de nervi. În acest timp, Mircea încerca să o convingă pe mama că ne iubim, dar înzadar. Vedeam înţeţoşat, mă simţeam ameţită de parcă m-aş fi învârtit de 100 de ori şi apoi...pac! Am leşinat. Am căzut pe jos, pe covorul alb şi negura m-ia învălui ochii. Nu mai vedeam nimic. Auzeam voci...
''Repede, sunaţi la salvare!''
''Mireasa! Mireasa! A murit.. a leÅŸinat, ajuutor, un doctor! ''
Vroiam să mă ridic dar corpul îmi era parcă oprit.

Mă trezesc tot pe covorul alb. Un om în costum se apleacă spre mine. Era Sebastian, care încerca să mă ridice. Eu mă ridic şi întreb disperată:
-Unde este toată lumea? Unde este Mircea?
-Mircea s-a dus să le plătească medicilor. Restul sunt la sala de bal. Eşti salvată...
Nu apucase să termine vorbele că Mircea începuse să ţipe bucuros în sală:
-Iubita mea! Niciodată să nu te mai enervezi aşa. Medicii au zis că din cauza nervilor ai leşinat.
-Posibil, zic eu în timp ce mă las strânsă în braţe de soţ.
Eram şocată de-a dreptul. Mama nici nu se gândise la mine. Plecase să se distreze. Parcă o şi văd cum dansează alături de Katherine.
Aşa şi era. Dansa cu sora mea, cea mai perfectă dintre toate. Care purta o rochie albastră mulată care îi evindenţia talia şi i se zăreau oasele. Şi zâmbea spre mine, cu faţa ei ''perfectă'', cum spunea mama mereu.
-Copilo! Ce mă bucur că te simţi mai bine! îmi zice Katherine.
Era cu 7 ani mai mare ca mine şi tot îmi zicea ''copilul''. Ziua trecea şi eu mă prefăceam că mă distrez. Sigur nimeni din toată sala nu uitase întâmplarea. Toţi erau veseli ce-i drept. Dar eram deja o bârfă în desfăşurare. Mai lipsea doar presa spre un nou scandal.

Ajunşi acasă după o zi lungă şi plină de peripeţii, mă dezbrac de rochie,o îmbrăţişez cu drag gândindu-mă la Sebastian. Oare începusem să îl plac pe Sebastian? Nu ştiam. Îl aşteptam pe Mircea să vină să ne culcăm. Eram îmbrăcată în cămaşa mea de noapte din dantelă. Cadou care fusese oferi de socrii mei. Oameni cu suflet bun.
- Delia?
-Da, Mircea.
- Măine dimineaţă trebuie să fiu în Tokio, aşa că trebuie să plec. Peste trei zile vin să te iau în luna de miere, îmi spuse el sărutându-mă pe obraz. Să îi zici menajerei dacă ai nevoie de ajutor. Sună-mă când vrei. Vise plăcute.
-Chiar în prima zi de căsnicie...şoptesc eu tristă şi cu capul în aşternutul alb de mătase. Te voi aştepta, stai fără grijă. Nu pot veni şi eu?
-Nu. Nu poţi mai bine stai aici, pentru că... aşa e mai bine. La revedere!
Eram distanţi unul faţă de altul. Acum o lună eram ca doi porumbei. Dar acum o mică sclipire a plecat. Şi totul doar din vina lui.

[Moony691]

Multe s'au schimbat de ieri pana azi...
Din punct de vedere al descrierii mi'a placut mai mult capitolul doi.
Celelalte sunt mai bogate in dialog,ar fi bine sa vad mai multa descriere pe viitor.Vad ca scrieti foarte repede.Nu ma deranjeaza,doamne fereste,insa daca puneti mai rar aveti timp sa vedeti imperfectiunile si sa lucrati la unele parti.De multe ori ideile pot veni dupa ce ai dat "post reply". Cu putin efort va deveni un fic mai bun.Aceasta este parerea mea.
Titlul m'a facut curioasa,asa ca voi mai aparea pe aici sa vad cum evolueaza lucrurile.
Spor la scris!

[Ana]

P.s: wulf nu mai are timp de fic, asa ca il voi continua eu. This is.
thanks moony

Capitolul 4 - Adevarata fata

Trecuseră trei zile şi aşteptam în gară. Era frig şi aşteptam într-o roghie de lână brodată cu câteva modele. Aşteptam şi aşteptam în taină uitându-mă spre cerul crare din acel albastru pur devenise palid şi cenuşiu. Stăteam pe bagaşul meu pentru luna de miere. Era ora 14. Se auzea un fluier. Ura, era trenul lui Mircea. Abea aşteptam să coboare şi să mă ia în braţe ca soţ şi soşie ce eram şi să pornim spre luna noastră de miere. Trenul staţionă şi eu eram sus pe geamantan ca să îl zăresc pe Mircea. Vreo douăzeci de oameni aşteptau lângă mine şi pe rând se duceau, ca speranţele mele...
Începuse să ploua. Se făcuse ora 17 şi tot aşteptam ca o proastă în faţa gării.
- Dracii să îl ia pe mininosul de MIrcea! Să se ducă cu tot cu afacerea lui. Luna de miere... nunta, toate au fost doar de faţadă. Nu mă iubeşte nici cât un bob de mazăre. Mai bine muream de ruşine decât de durerea asta pe care o simt acum.
Începuse să plouă. Nu era nici un paravan la gară şi stăteam în ploaie. Eram aşa sigură că va veni şi nu îmi luasem nici un telefon cu mine. Eram o proastă. Să cred în vorbe. Simţeam picăturile reci pe piele. Eram udă toată şi trebuia să aştept cână vine cineva să mă ia. Sebastian nu avea cum să viă deaorece nu ştia în ce dificultate mă aflu. Aşteptam.
Deodată nu mai simţeam ploaia. Eram udă şi greu am sesizat asta. Am crezut că ploaia se oprise şi când am vrut să ridic capul, am simţit o mâna pe el. Era caldă şi puternică.
- Mircea, tu eşti? spusem eu cu o voce tremurată de frig.
Nu aveam un răspuns. ERa linişte preţ de câteva minute. Aşteptam fără să mă mişc de frică.
-Sunt eu, Sebastian. M-am îngrijorat şi am venit să te iau de aici. Uită-te la tine eşti udă până la piele. Slavă domnului că m-am gândit să îţi aduc haine de schimb. Hai vin.o în maşină. Am aduc limuzina aşa că ai intimitate câtă dureşti.
-Sebas..sti..an..şopteam eu cu entuziasm în glas. Eram fericită că Sebastian era lângă mine. Mă simţeam bine în braţele lui protectoare. Erau calde şi mă ţineau strâns ca să nu cad în bălţi.

*

Eram pe canapea şi sorbeam din ceaşca mea cu cacao caldă. Socrii mei dragi erau plecaţi cu treburi în Franţa şi eu trebuia să am cât de cât grijă de casă. Era bine să fiu singură în casă cu Sebastian. Era o companie plăcută şi acum mă frământau gânduri negre. '' De ce nu l-am ales pe el?'', ''El e mai protector, mai bărbat...''. Era şi era. Iubirea mea era Mircea. O iubire cu năbădăi.
- Delia, mai doreşti ceva? Mai vrei cacao? mă întrebă el lundu-mi cana goală din mână.
- Nu Sebastian. Nu te mai oferi mereu să mă ajuţi. Nu eşti valetul meu. Din contră eu ar trebui să te servesc.
-Nu! Nu! Tu eşti prea firavă şi frumoasă ca să mă serveşti pe mine. Eu sunt comnatul tău şi tot ce vrei tu. Acum eşti stăpâna casei.
- Nu voi mai fi mult. Încurând vei avea şi tu pe cineva, dragă Sebastian.
-Nu cred. Acea persoană mi-a fost furaă deja.
- NU fi prostuţ. Cred că nici o fată nu ar putea să îţi reziste ţie şi comportamentului tău de domn. Am văzut doamenele de pe stradă. Privirea lor parcă ar cădea leşinată când te privesc. Eşti norocos Sebastian.
- Una dintre toate, mi-a rezistat comportamentului.
-Cine?!
Cât de greu era să aflu de la el. Oare care era cea care îi refzase avansurile lui Sebastian? Nu ştia ce pierde.
- Păi.. este..

P.s: Veţi afla în capitolul următor vă ţin în suspans.

[Ana]

imi pare rau de intarziere. ^^ xD

Capitolul V- Lovitura si vizita neasteptata

- Păi.. este..oh nimeni important. Linişteşte-te nu îţi bate tu capul cu problemele mele fără rezolvare. Trebuie să te odihneşti.
Plecă. Eram singura în sufragerie şi mă întrebam oare cine este mârţoaga nesuferită care l-a făcut pe Sebastian să plângă? O să aflu eu. Trebuia să mă culc, dar nu aveam pe nimeni langa mine, care sa ma ia in brate si sa imi sopteasca " Te iubesc!". Sebastian sigur ar fi facut asta. Dar eu eram sotia lui Mircea. Am adormit cu gandul la Sebastian si mainile lui calde bine lucrate. Nu imi puteam lua gandul de la el. Barbatul meu. Visele ma inghiteau... Visam cum Sebastian si cu mine.. eu si Sebastian. Ah ce placere era in visul meu...si dintr-o data, Mircea. Si poc se auzeau focuri de arma. Si bietul Sebastian pe jos, mort la picioarele mele goale.
-Nuu! strigam disperata si infricosata de cosmar.
Plangeam si aveam remuscari in legatura cu visul. Numai din cauza mea Sebastian murise. Ce tot vorbeam? Era doar un vis. Sebastian era viu in casa.
-Ce ai patit?Esti in regula?? Gata, linisteste-te. Totul este bine sunt aici, spuse Sebastian invaluindu-ma cu mainile lui mari si puternice, la care ori ce femeie visa. Era un barbat model. Cu masurile perfecte si perfect pentru mine. Eram cufundata in bratele lui, dar Mircea era in mintea mea. Vroiam sa astept. Vroiam sa vad cu se va comporta cu mine. Nu vroiam sa il insel cu propriul frate, poate mai bun si mai dragut, dar totusi era cumnatul meu. Nu mai rezistam tentatiei de al seduce, de al saruta. El era.. ba nu.
-Sebastian gata! Nu ma mai atinge. Apreceiz atentia si dragostea prieteneasca pe care mi-o porti, dar eu il iubesc pe Mircea, indrug eu mintind. Gata cu atingerile, nu vreau sa il insel pe sotul meu. Tu esti cumnatul meu si trebuie sa iti port respect si tu mie. Nu putem...
spun eu respingandu-l.
Ma durea inima sa il resping pe Sebastian. Oh...
-Delia! Nici nu stii ce face Mircea.. in ..in noprile astea. Ah nu mai conteaza deloc acum. Imi pare rau. Am cazut prost in fata ta. Odihneste-te! spuse el iesind din camera, lacrimand.
Ma infasurasem in patura din bumbac, albastra si proaspat spalata. Plangeam si ma simteam distrusa, pentru ca Sebastian era al meu el ma iubea, nu prostovanul de Mircea, care ma facea sa sufar mereu si mereu.

Era dimineata si eu inca dormeam, cand...
-Delia draga, trezeste-te! Am venit.
Era Mircea care ma invalui cu mainile lui puternice. Ma ridic eu din pat si ma uit indiferenta la el. Nu imi pasa de venirea lui. Nu era cu putinta, sa nu fi venit nici macar cu un buchet de flori in semn de "Imi pare rau". Nimic. Acelasi "am venit" de fiecare data. Ce sacaitor.
-Da. Te-ai gandit si tu sa vii de la.. curv..afaceri, spun eu sarcastica si cu nasul pe sus.
-Da am venit de la afaceri si totul a mers foarte bine. Tu cum ai petrecut zilele acestea?
-Ce tupeu infernal ai. Tu stii ca doar pentru tine am stat in gara si te-am asteptat? Am stat in ploaie 3 ore pe geamantan si tu ca de obicei nu erai cu mine. Erai la curve cum cred ca ai fost tot timpul.
-Delia! Nu am stiut.. eu...
-Nu mai ai cuvinte asa-i?
-Eu nu ma vad cu alte femei. Tu esti iubirea mea. Nimeni alt cineva inafara de tine. Crede-ma.
-E draci! Cum sa te cred nesimtit ce esti?! Puteai sa ma iei si pe mine. Ai plecat chiar in prima zi de casnicie. Bou ce esti! Pleaca si lasa-ma in pace!
-Asa deci...
Avea o fata incuntata si ranji malefic la mine. Stranse pumnul si POC! Primisem o palma peste fata. Cazusem la pamant verificandu-mi fata. Ma durea infernal. Mana lui grea si aspra ma lovise din plin. Buza o simteam umflata si incepusem sa plang injurandu-l in mintea mea naucita de tot.
-Asa deci Deliuta mea draga imi face faze, nu? Te simti marea doamna Rosenkrantz? Eu nu iti permit astfel de comportament. Daca se mai repeta, fi atenta ca ma supar.
-SA TE IA NAIBa, Mircea! O sa divortam!
La cuvintele mele, se innegri la fata, si cu pumnul din nou strans, veni spre mine si ma ridica de o mana. Durea rau.
-Fi atenta la mine femeie, imi spuse el, nu vei divorta iti zic eu. Daca vei strica prestigiul familiei Rosenkrantz,cu fitele tale vei avea de suferit si asta ti-o promit eu. Te voi omori! Si pe tine si pe familia ta. Acum TACI si coboara pentru micul-dejun! fetele noastre erau la o distanta de cativa cm si ii vedeam fata rosie de furie si ochii negri ca taciunea. Imi era frica sa nu imi mai friga vre-o palma, de data asta mutilandu-ma de tot. Ma azvarli in pat si iesi ca un drac, cum venise. Eram speriata de amenintarile lui intrebandu-ma unde era Sebastian al meu, cavalerul meu pe cal alb. Dar el nu venise sa ma salveze. Eram omorata de ganduri care ma apasau din ce in ce mai tare, la iveala fiecarei probleme din casa. Sa o omoare pe mama, pe mine, pe Katherine.. nu ar fi fost chiar rau sa o nimiceasca pe ea. Ce tot vorbeam? Ma amenintase si imi era frica sa mai dau ochii cu el.
M-am ridicat din pat si m-am dus la oglinda de langa geamul mare cu draperiile mov aprins, culoarea mea favorita. Buza imi era umflata si obrazul pe jumatate vanat. Imi prinsem parul intr-un coc. Ma gandeam sa iau o rochita de vara inflorata cu manica lunga ca sa nu se vada vanataia de la mana dreapta. M-am dat si cu fond de ten, ca sa nu mi se vada vanataia asa de tare si sa astup roseata din jurul ochilor. Ies pe usa increzatoare sa mai dau piept inca o data cu Mircea.
Coborand scarile ii vad pe socrii mei dragi in living citind ca intodeauna ziarul "Veastea de dimineata", alaturi de o cafeluta. Erau sprijinul meu. Ei si desigur Sebastian.
-Amanda, Papaiani cum de ati venit asa devreme? intreb eu ducandu-ma sa ii imbratisez.
-Am venit de aseara, dar eu si Amanda nu am vrut sa te trezim. Erai prea obosita asa ca ne-am refugiat in camera coastra de la parter.
-Papaiani, lasa asta. Ce ai patit draga mea? Esti vanata la obraz. Am auzit zgomote sus. Te certai cu Mircea?
-Oarecum. Am cazut din pat si Mircea ma tachinat si m-am cam suparat din pricina asta. Dar este totul in regula. Dar unde a plecat Mircea? Si de Sebastian stiti ceva? intreb eu mascand un zambet.
-A plecat furios la Londra. Asa ne-a spus. Pana la urma cum este Mircea poate sa se duca ori si unde, nu ne zice aproape nici o data adevarul. Draga mea, te rog nu pleca. Ti-am mai zis ca din toate cele trei sotii ale lui, tu ne esti cea mai draga. De cand te-am vazut am stiut ca ai un suflet nobil. Te rog nu ne parasi si tu. Sebastian si cu tine sunteti singurii care se mai ingrijesc de noi. Sebastian a pleccat cuparat aseara, imediat ce am venit.
-Daca eram pe mainile lui Mircea eram de mult pe drumuri, aproba Papaiani din cap, arajandusi ochelarii. Acum o sa ies cu Zverto afara.
- Stati fara girja. Nu o sa va las. Va iubesc.
Amanda nu rezista sa nu planga si Papaiani imi zambi fericit de decizia mea. Sebastian era plecat de noaptea trecuta. Oare se suparase pentru ce il respinsem? Posibil. De acum nu o sa il mai resping si voi fi doamna lui, nu dracului de Mircea. El nu semana deloc cu Amanda si Papaiani, care erau niste oameni respectabili si foarte amabili.

*

Era ora 9.45 si stateam pe canapea cu Amanda care imi arata cum sa tricotez. Vorbeam foarte deschis cu ea. Imi era ca o mama, care din pacate nu o aveam. Ma simteam bine in casa, doar cand nu era Mircea acasa. Suna soneria. Amanda tresarii si mai mai sa verse cafeaua pe noul covor. Am deschis usa, vazand in fata mea doua fetite gemene si blonde, cu ochii albastri si durdulii. Foarte simpatice. M-au luat in brate si am amutin in acel moment.
-Buna. Cine sunteti voi?
Nu imi raspunsera. O femeie inalta si solida, cu parul brunet cobora dintr-un taxi, cu doua geamantane mari, apropiindu-se de intrare. Se uita la mine cu o privire vicleana.
-Buna ziua. Tu esti noua sotie a lui Mircea? Vai da ce slaba esti, mama. Lui Mircea ii plac femeile mai cu forme ca mine, spuse ea trantind geamantanele pe jos. Am venit sa stau o saptamana aici. In fond acestia sunt copii lui Mircea si trebuie sa se ingrijeasca si el de ei. Sunt Ekaterina Ling. Inantata.
-Sunt Delia. Intra. Stii nu sunt chiar asa de slaba..
-E.. da. Amanda! Fosta mea soacra ma mai recunosti? Ia vin-o si da-mi o sarutre.
Amanda ma fulgera cu privirea si se uita la musafira neasteptata cu o severitate de parca ar fi vrut sa o impuste acolo, in acel moment. Amanda se apropie, isi puse mana dupa umarul meu si ii spuse femeii:
-Nu esti bine venita aici. Stii bine ca nu te suport. Mai bine iesi pe unde ai venit si lasa-ne familia in pace. Si Delia e mult mai draguta decat tine care ai vrut cu mare dorinta sa ma otravesti si sa pui mana pe averea familiei.
-A fost de mult. Fetito' vrei sa imi arati camera unde voi sta cu ALina si Dora? Sa fie aproape de camera lui Mircea. Vreau sa dorm bine pentru ca am zburat mult.
Amanda isi saruta nepoatele si se aseza pe canapea tricotand in continuare stramband din nas la vorbele Ekaterinei. Uram scarile si in acelasi timp ma gandeam ca poate chiar Mircea o trimise aici sau poate vroia sa il cucereasca. Dar nu acum, cand era totusi sotul meu. Ii deschisem usa cameri si o intrebasem daca vine la masa. Aceasta stramba din nas ca nu avea pofta de mancare.
-Le voi lasa doar pe cele doua jos cat timp eu ma odihnesc. Sa nu le dai, carne prajita, legume coapte... paine uscata...
Nici nu ascultam vorbele Ekaterinei. Ma uitam doar la cele doua fetite cu ochii sclipitori si cu rochitele lor din catifea albastra. Erau niste dulci. Le-am luat de manute si am pornit jos, pregatind cina. Alina si Dora iesisera afara alaturi de bunicul lor, Papaiani care era sa faca stop cardiac atunci cand o vazuse pe mama fetitelor. Zverto alerga fericit, jucandu-se cu fetitele la lumina felinarului principal.

-Nu trebuia sa o lasi sa intre! ma certa Amanda, neagra de suparare. Trebuia sa fiisi tu mai vorbareata. Dar nu aveai ce sa faci. Erau nepoatele mele. Ekaterina mereu sa folosit de bietele fetite care sunt batute in fiecare zi, spuse Amanda trista, suspinand.
-Lasa, ca o sa plece repede. Sper. Sa pregatim cina. Papaiani nu vine?
-Asa e copila mea. Oh, omul asta ii arde de joaca cu cainele. Papaianiii!! Treci incoa' la masa! Parca esti un copil! tipa ea, ca isterica, ceea ce ii se intampla foarte rar. Ai diabet omule!
-Amanda lasa-l ca isi rasfata si el nepoatele, spun eu chicotind.
-Regret ca m-am casatorit cu omul asta, spuse Amanda incepand sa rada si ea.
Era o admospera placuta acum. Lumea era fericita dar ceea ce ma tulbura era Ekaterina, femeia de la etaj cu privirea perfiida. Oare ce imi pregatea? Nu conta. Ma distram la parter alaturi de socrii mei si de cele doua fetite, care incepusera sa ma indrageasca.

P.s: sper sa va placa

[Moony691]

Pufi.
Acum ca mi'am facut "ritualul",pot incepe comentariul.O rima,ce dragut...
Revenind,multe greseli in aceste doua capitole,din pacate.Unele destul de grave,dar nu le voi mentiona pe toate,am o lene crunta azi.Pentru inceput:

-"bagaÅŸul' e 'bagajul'
-"Abea" e 'abia'
-niste majuscule puse aiurea ici si colo
-un 'm-am' scris legat pe undeva...sau ceva in genul,era o ortograma
-"Fetito' vrei sa imi arati camera..." este 'Fetito,vrei sa-mi...'
-mananci virgule la greu,de exemplu aici
"-Asa e, copila mea. Oh, omului astuia ii arde de joaca cu cainele. Papaianiii!! (nu cred ca "i"-urile alea repetate imbunatatesc cu ceva situatia,parerea mea) Treci incoa' la masa! Parca esti un copil! tipa ea, (fara virgule inainte si dupa comparatie) ca isterica, ceea ce ii se intampla foarte rar. Ai diabet, omule!
-Amanda, lasa-l ca isi rasfata si el nepoatele, spun eu chicotind."
-"Era ora 14. Se auzea un fluier." e cam aiurea.Din cate stiu eu,propozitiile scurte se folosesc pentru a crea suspansul ori cand actiunea se desfasoara intr'un ritm alert,iar aici nu prea se intampla niciunul din aceste lucruri,deci nu prea se potrivesc.Incearca fraze mai lungi in care sa inglobezi mai multe propozitii.
Greseli ar mai fi muuulte,dar nu ma apuc sa'ti fac teoria chibritului stins si a melcului schiop fiindca nu-i prea vad rostul.
Trecand la partea a 2'a,vreau sa te intreb cine ti'a rapit descrierea.Serios acum,cine i'a furat modul asta de expunere?Dati'l,ma,inapoi,ca nu se poate fara! Sper ca ai inteles unde bat.
Batator la ochi a fost repetarea expresiei "maini puternice" in cazul ambilor frati.Inteleg ca sunt rude,dar totusi...
Cam asta ar fi,de o vreme nu sun in forma la comentat.Bafta si sa vedem ce reusesti mai departe!

[Ana]

bine am inteles am gresit muuul muult mult.
@ la "se auzea un fluier' eu cred ca isi are rostul atata timp cat este vorba de un tren. Am inttes ca am gresit mult, pentru ca nu m-am corectat inainte. Dar din pacate pentru mine, ai criticat doar gramatica textului si in nici un fel ideea, daca iti place da ori ba, nimic.
Va rog frumos, daca comentati barim sa scrieti un rand -doua si despre fic, si cum este ideea ce vreti si ce mai asteptati de la el.. multumesc mony penntru comentariu si te mai atept. deja esti veteran la ficul asta >:D<



Capitolul VI- Descoperirea socanta. [capitol+18]

Dupa o admosfera asa vesela, adormisem chiar in living, acoperita de o patura. Fetitele erau sus cu mama lor. Socrii mei erau sus si dormeau. Brusc, usa se deschise si aerul rece din noptile de primavara intrase in camera. Ma trezisem si il vazusem pe Sebastian. Se apropie de mine si ma saruta pe obraz, mangaindu-ma pe cap si uitandu-se tandru la mine.
-Sebastian.. soptesc eu deschizand ochii si uitandu-ma fericita la el, zambindu-i cu dragoste. Ma ridicasem si ma apropiam de el.
-Scuze.. scuze nu am vrut nu m-am putut abtine. Am grasit din nou.
-Nu nu ai gresit, ii soptesc eu imbratisandu-l.
Sebastian ramase uimit de reactia mea, dar nu protesta si ma imbratisa si el tandru, trantindu-ma pe fotoliu. Cu mainile ii cuprindeam fata si ii dadusem primul sarut. Fiori ma cuprindeau. Ma simteam in al 9-lea cer vazand ca nici el nu protesteaza. El era iubirea mea. De Mircea trebuia sa ma ocup.. dar dupaia. Ii simteam mainile atingandu-ma si nu mai rezistam tetntatiei:
-Hai sa uitam de Mircea si de Ekaterina care a venit. Te iubesc Sebastian...
Sebastian tresari si se ridica, inghizandu-si camasa care acum era desfacuta si formele lui apetisante nu mai erau ascunse. Se uita la mine si ma ridica din fotoliu lundu-ma in brate si zicandu-mi:
-Nu putem face nimic acum, Delia. Nu cand e scorpia asta in casa. Va vrea sa fie din nou sotia lui Mircea si nu vreau sa ne prinda in astfel de momente si sa mori tu de rusine, chiar si eu.
-Si daca as deveni sotia ta?
-Ar fi tentant dar ce va zice Mircea..cand..
Sebastian nu apuca sa termine propozitia ca eu incepusem sa plang din nou, din cauza lui Mircea. Tocmai ce uitasem de el si de ce mi-a facut. Sebastian aprinse lumina in bucatarie si ma lua sa ma vada in lumina.
-Ce ai pe fata.. de ce plang si de ce ai o vanataie mare la mana? Ce s-a intamplat? Spune-mi Delia! sari el ingrijorat, parca mai tare decat mine.
Ma asez pe scaun si incep sa ii povestesc tot ce s-a intamplat si ce mi-a facut Mircea. Sebastian avea ochi rosii de furie si cu pumnul strans, se uita la mine.
-Promit ca Mircea va plati scump pentru ceea ce ti-a facut. Acum trebuie sa parem discreti. Mircea mi-a dat acum 10 minute un mesaj ca va veni intr-o ora, acasa. Te iubesc Delia, si nu o sa te las singura nici o data. Cum de nu am fost aici sa te apar? Sa ii dau lui Mircea un tratament...
Aveam pumnul lui in mainile mele , gandindu-ma cata dragoste imi purta el. Aveam de gand sa plec in lume cu Sebastian sa nu mai stie nimeni nimic despre noi. Dar Mircea tot m-ar fi gasit si nu ii puteam parasi pe Amanda si Papaiani. Sebastian imi fura o sarutare si se duese sus, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Dar s-a intamplat. Dar fericirea mea nu dura mult. Mircea intra pe usa veni spre mine. Eram speriata inchisem ochii ca sa nu vad in ce mod ma plesneste iar. Dar veni si ma lua in brate.
-Delia, sunt un sot tampit cum mi-ai zis. Poftim acest inel si aceasta floare. Iarta-ma. TE rog! tipa el uitandu-se la mine.
-Te iert, dar sa nu imi mai faci asa ceva. Parintii tai au fost foarte ingrijorati si se citea tristetea pe chipurile lor. Nu ma mai lovi nici o data!
Mircea zambi superficial si ma lua de mana. Ma duse afara si spre marea mea uimire, in fata era o masina mare luxoasa, un Mercedes. M-am apropiat de masina si am vazut un biletel. "Pentru Delia" Am inceput sa il citesc si de fericire am inceput sa plang.

Avea si Mircea momentele lui de dragoste, dar era prea tarziu. Trebuia sa mimez ca sunt o sotie perfecta alt fel dadeam de banuit.
-Mircea este minunata masina! Haide sa fugim in lume! spun eu constienta de raspunsul lui Mircea.
-Vom pleca unde vrei tu cateva zile, dar nu pot sa plec cu lunile din tara si nu acum cand afaerile sunt atat de bune pentru familia noastra. Si nu pot sta departe de parintii mei care vad ca te indragesc.
Ce tot vorbea Mircea? Lui nici nu ii pasa de Amanda si Papaiani. El era interest de curvele lui. Aveamd e gand sa ii zic despre Ekaterina is sosirea ei. Un vant adia usor si eram afara in camasa mea de noapte si ma uitam la masina luxuoasa pe care ori ce femeie si-ar fi dorit-o. Eram suparata dar parca masina imi mai alinase durerea. Si inelul cu rubine de 1 cm era chiar simpatic si se potrivea bine pe mana mea.
-Mircea, a venit Ekaterina, fosta ta sotie!
-Ekaterina?! Ce cauta asta aici? Cum ai lasat-o sa intre? Oh...de aducea doar copii si ea pleca.
-Mircea...stiai ca ai copii, nu? De ce nu mi-ai zis nimic despre ei?
-Fetitele? Ah pentru ca ori cum nu conta. Vrei maine sa mergi cu mine la o prezentare? Ti-am cumparat si o rochie ca sa fii eleganta.
In sfarsit ma scotea si pe mine sotul la o festivitate ceva. Ca sa isi ceara scuze ori doar de imagine.



Era ora 18, iar eu eram gata de plecare. Prezentarea nu dura decat o jumatate de ora. Aveam destul timp sa invat pentru examenul la Drept Civil. Nu puteam neglija scoala si cariera mea. Traiam bine-mersi intr-o casa unde nu imi mai trebuia nimic dar trebuia sa am si eu un ban al meu si sa nu ramaman pe drumuri.
Il vad pe Mircea la costum, insotit de Sebastian rusinat de prezenta mea. Merg la brat alaturi de Mircea spre Cladirea mare de lana casa. Era prima firma a familiei. Ceea ce nu stiam eu era ca si Sebastian se numea patron si toata lumea vorbea cu el si il respecta. Eu salutam in toate directiile si schitam un zambet pentru fiecare. Mircea vorbea cu un patron si eu sorbeam dintr-un pahar de sampanie. Cand spre marea mea uimire o vad pe Ekaterina imbracata intr-o rochie foarte scurta si vorbea cu multa lume.
-Ekaterina, ce faci aici? intreb eu mirata
Femeia se uita la mine de sus si privindu-ma cu dispret.
-Pai nu stiai ca sunt directorul de asigurari? Eu asigur firma lui Mircea.
-Dar fetitele?
-Sunt cu bunicii lor jos, la locul de joaca special amenajat pentru ele.
Ce cauta pupaza asta aici? Iesisem din multime si stateam pe banca din hol. Ma gandeam la fetite si la ce mama au ele. As fi vrut si eu fetite. As fi frut si eu copii pe care sa ii ingrijesc si pe care sa ii iubesc. Gandurile mele se oprira atunci cand il vazusem pe Sebastian asezadu-se langa mine. Nu avea voie sa ma atinga. Un singur pas gresit si amandoi am fi fost ruinati.
Vorbeam de Ekaterina si de firma ei de asigurari. Aflasem ca era o femeie foarte bogata, fara griji care locuia in Brazilia. Era vaduva si avea doar 30 de ani. Era tanara si frumoasa. Sotul ei murise pe data de 27 noiembrie 2008 si era un batran miliardar de 76 de ani. Acum era de explicat de ce era ea asa bogata. Fetitele ei mostenisera toti banii. Amanda avea dreptate in priviinta copiilor. Fetitele erau folosite pentru confortul mamei. Din cate imi povestise Sebastian, Libio Loredan, un detectiv renumit era in cautare de dovezi. Cerceta dosarul Gilbertde ani de zile, fara sa gaseasca vre-o dovada impotriva Ekaterinei. Cine stie? Poate ca ea l-a omorat.
-Sebastian,ma duc sa vad unde este Mircea. Eu trebuie sa invat in seara asta pentru examen.
Nici Ekaterina nu era de gasit. Cutreeram holurile si intrebam pe toata lumea nestiind ce face Mircea in camera lui privata.

*

Intamplarea de capera privata:
Mircea era alaturi de Ekaterina in Camera Privata. Hainele erau pe jos si ei erau in pat, inveliti cu o plapuma alba, se iubeau de zor. Mircea o mangaia pe tot copul si ea gemea de placere.
-Mircea ce bine este sa te am din nou langa mine...
Mircea aproba din cap, uitand de Delia si de toate promisiunile facute inainte de eveniment. O lua pe Ekaterina de talie si patrunse usor in ea, fara probleme. Ekaterina incerca sa nu tipe si il saruta pe Mircea. Era extaziata , moarta de placere si Mircea la fel. Mircea o apuca usor de gat si dandu-i o sarutare ii zise:
-Tu esti ceea ce mi-am dorit eu intodeauna.
-Dar Delia? intreba femeia inchizandu-si ochii gemand din nou de placerea data de Mircea.
-Las-o pe ea. Nu a stiut sa imi ofere corpul ei, puritatatea. Este o sotie de imagine. Tu esti..
Nici nu apuca sa zica ceva ca Ekaterina il dobor in pat excitandu-l si mai tare.

Eu alaturi de Sebastian cautam in camerele de la etaj. Mircea nu era de gasit. La ultima camera ne-am oprit. Sebastian clatina din cap ca nu aveau voie in acea camera. Eram din nou furioasa si il luasem pe Sebastian de mana si deschisem usa. Nici nu deschisem bine usa ca
amutisem. Ceea ce vedeam in fata ochilor era iadul pentru mine. Transpirasem si fiind rosie intru in camera ignorand scenele obscente si ii spun lui Mircea cu lacrimi in ochi:
-Cu fosata sotie? Nu esti demn de iubirea,de iertarea si de puritatea mea. Asta vrei sa vazi cu toate femeile. Sex, sex si iar acelas lucru. Nu mai rezist! Traies-te cu ea in pace iar eu imi voi vedea de propriile mele griji. Divortam chiar saptamana asta! Sot al naiibi ce esti! Era frumos sa vin cu presa,spun eu iesind din camera, ignorand ori ce gest dat de Mircea sa ma opresc.
-Delia stai! striga el dupa mine infasurat intr-un prosop.
-Nu esti demna de ea! striga Sebastian lovindu-l pe Mircea in fata. Na! ASta este pentru fapta 'buna' pe care ai facut-o ieri.
-Nu mai avem ce discuta, ii spun eu. intorcandu-ma.
Toata sala era adunata pe acel hol si toata lumea vazuse toata scena. Imi faceau fotorafii. Si toti ma sprijineau si il huiduiau pe Mircea, facandu-l 'porc,nesimtit' si toate cele.
-Doamna Rosenkrantz, ne dati un interviu?
-Desigur, spun eu oprindu-l pe Sebastian sa urce in masina. Va dau prima stire pe aceasta seara. Eu Delia Rosenkrantz divortez de Mircea Rosenkrantz, din cauza comportamentului lui inadegvat.
Acum o data intrata in masina observasem cata valva se facuse. Acum nu eu i-am distrus reputatia. El si-a distrus-o cu mana lui. Ma uitam la Sebastian care zambea fericit si ma felicita. Primul gand pe care il aveam in minte? Aveam de gand sa ard blietul de la Mircea si sa dau un interviu detaliat despre comportamentul lui Mircea in casnicia scurta.
Deja evenimetul era o stire. Era difuzata pe toate canalele de televiziune si mai totata lumea il ignora pe Mircea din cauza faptei lui.

-S-a distrus singur! striga Amanda in toata casa trezindu-l pe Papaiani care adormise cu telecomanda in mana. Ce sot. Este bine ca inca mai suntem stapanii casei, spuse femeia ranjind malefic.
-Amanda, nici odata nu te-am vazut atat de furioasa si cu privirea asta si totusi suntem casatoriti de 30 de ani, rase batranul aproband-o.
-Ce "tocana" o sa ii fac eu lui Mircea. O sa scriu toate actele pe numele lui Sebastian, care nici o data nu ne-a dezamagit. El merita atemtia noastra.
-Mircea este copilul nostru si nu o sa neg asta, dar nu a dat dovada de barbatie. Nici nu a protejat-o pe Delia, a facut-o sa sufere, spuse Papaiani cu o tristete in suflet foarte adanca.
-Si totul este la televizor! striga Amanda disperata.

[Hakusor.]

Buna! Deci draga Ann t- am citit fic- ul si imi place, nu garantez ca o sa fiu dura, mi- e prea lene la ora asta sa comentez calumea + ca nu am mai comentat de multicel : -?

First:

Capitolul I

1.

Capitolul I : Capitolul I:

Asta e o repetitie de cea mai marefrumusete, adica, de ce mama naibii ai pus de 2 ori ? o.o

2.Lectura placuta! Sa va placa si sa comentati daca va place sau nu. ^^ S-ar putea pe parcurs sa mai aiba scene sau etc..+18. Voi anunta cand.

SPACE.
O sotie perfecta
SPACE.
Capitolul I: Ziua de dinaintea nunții

Cam asa ar fi trebuit sa arate: -?

3. Dialog sec din toate punctele de vedere:

-Alo..
Se auzea din celălalt capăt al holului. Sebastian vorbea la telefon.
- Ce? Cum adică nu poţi? Bine.. bine, nu contează.
- Ce s-a întâmplat Sebastian?!
- Niște mici probleme cu decorațiunile, dar le voi rezolva în zori.

Puteai foarte bine sa descrii deoare ce ai folosit dialog cam in exces, si ar fi bine sa mai adaugi descriere, ma refer la cea a sentimeltelor nu a chilotilor si sutienelor : ))

Capitolul al 2 lea:

1.Nu- mi place asezarea in pagina : |. Se vede chiar urat si nu mai lasati acest SPACE nenorocit dupa liniuta de dialog! o.o'

2.

Vrei sa fii sotia mea?

Un lucru pe care il urasc, suspansul 0.o

Capitolul al 3- lea:

1.

Continuarea,,, cat se poate de repede Capitolul 3. Sper sa va placa si acesta.
Capitolul III : Sfârşitul unei zile de coşmar

Aceeasi poveste =>

Continuarea,,, cat se poate de repede Capitolul 3. Sper sa va placa si acesta.
SPACE

Capitolul III : Sfârşitul unei zile de coşmar

[CENTRAT]

2.

Era cu 7 ani mai mare ca mine şi tot îmi zicea ''copilul''.

7-sapte, caci intr- o compunere nu se pun numere o.o'

Capitolul 4:

1.Vezi ca poti sa formatezi titlul calumea BRAVO! : P

2.Foarte, foarte, foarte scurt o.o'

3

.- Delia, mai doreşti ceva? Mai vrei cacao? mă întrebă el lundu-mi cana goală din mână.
- Nu Sebastian. Nu te mai oferi mereu să mă ajuţi. Nu eşti valetul meu. Din contră eu ar trebui să te servesc.
-Nu! Nu! Tu eşti prea firavă şi frumoasă ca să mă serveşti pe mine. Eu sunt comnatul tău şi tot ce vrei tu. Acum eşti stăpâna casei.
- Nu voi mai fi mult. Încurând vei avea şi tu pe cineva, dragă Sebastian.
-Nu cred. Acea persoană mi-a fost furaă deja.
- NU- 'Nu' fi prostuţ. Cred că nici o fată nu ar putea să îţi reziste ţie şi comportamentului tău de domn. Am văzut doamenele de pe stradă. Privirea lor parcă ar cădea leşinată când te privesc. Eşti norocos Sebastian.
- Una dintre toate, mi-a rezistat comportamentului.
-Cine?!
Cât de greu era să aflu de la el. Oare care era cea care îi refzase avansurile lui Sebastian? Nu ştia ce pierde.
- Păi.. este..

Ti- am evidentiat la liniutele de dialog ce ai gresit. Dear, nu faci '- Nu' ci trebuie sa faci '-Nu' si in plus tu si facut cateva liniute cu SPACE si cateva fara. Deci inca o data NU se lasa SPACE !

Capitolul 5:

1.

Era ora 9.45 si stateam pe canapea cu Amanda care imi arata cum sa tricotez.

Noua si patruze si cinci de minute ori zece fara un sfert : ))

In rest mi- a placut acest capitol ^ ^.

Stii ce nu mi- a placut, ai inceput sa scrii cu diacritice si dupa aceea nu ai mai continuat cu ele si se vede tres urat : )). Si inca ceva ai inceput cu un font si continui cu altul, la fel se vede foarte urat o.o'

Cam atat. Spor la scris si multa inspiratie si sa ma anunti cand pui next-ul pentru ca m- ai facut curioasa ^ ^

[Ana]

am postat cap VI :D
[spam spam spaam] azi sau maine adaug capitolul nou.
Mersi mult haku. os a tin cont. Ori cum la cap V vroiams a va stiu parerea. E cel mai nou acum e VI cel mai nou :->


Capitolu VII- Prizoniera[nu e + 18]
[il aduc maine]