12-05-2011, 09:48 PM
Bun, am venit cu nextu. Sper sa va placa..scuze daca am gresit la dialog, dar l-am vazut necesar.. Lectura placuta.
SAKURA:
Priveam cum natura cum se bucura de fiecare moment. Tot ce vedeam acum era doar fericire, doar ca acest sentiment a plecat de mult de la mine. Mai intai pierderea mamei si acum cu Tsunade, ce mai urmeaza? Ce lovitura mai primesc? Chiar nu stiu cate pot sa mai indur, adica totusi, sunt inca o copila. O copila naiva, in floarea varstei, ce incearca sa invete pentru a urca pe tron, pentru a putea sa-si conduca supusi.
Stiu ca alti ma urasc, daca ar avea posibilitatea m-ar omora fara sa stea pe ganduri. Lumea e foarte invidioasa si tot ce vor este sa aiba si ei siguranta ca nimeni nu le ia capu, sa aiba ce sa puna pe masa, toti se chinuie sa traiasca in aceasta lume plina de ura si egoism. Totul se destrama, vom ajunge chiar sa ne omoram intre noi.
Continui sa privesc acest colt de paradis. Pasarile zboara spre necunoscut, in timp ce corzile lor vocale sunt incalzite la maxim si scot niste sunete absolut superbe. Miile de flori frumos aranjate pe pajistea verde imprastie o otrava asa dulce, in timp ce fluturi de diferite culori zboara linistiti. Mereu am considerat toate lucrurile astea magice, ca exista zane, vrajitoare, care fac ca totul sa fie atat de minunat, dar totusi otravitor.
Misc leaganul inainte si inapoi, adierile usoare de vant imi dau o stare de linsite si melancolie. Incerc sa uit de ceea ce s-a intamplat, dar din pacate nu pot, e prea greu sa vezi cum cineva se prabuseste la picioarele tale intr-o balta de sange, iar tu sa nu poti face nimic. O vad pe Konan cum alearga spre mine, ma ridic din leagan si cu pasi inceti, dar siguri ma indrept spre ea.
Ii spun sa se calmeze, sa respire. Saraca, abia daca mai poate, se aude de la mine cum inima ei “fuge†de zici ca a fazut o fantoma, toata e rosie la fata si agitata. Defapt toata lumea e agitata la palat. Asta pentru ca maine seara isi face aparitia acel rege, serios acum, ii doare gura daca imi spune si mie careva ce e cu atata taraboi pentru sosirea unui rege? Adica mereu ei vin cu probleme legate de stat, aliante si altele si nu se face atata zarva, mai rau ca in jungla e aici. Doamne, observ cum pe chipul ei isi face loc un micut zambet. Ce ar putea fi?
- Konan, spune-mi ce ai? Hai, ca mai pus pe jar...
- Sakura, Tsunade...
- Ce are? A murit? Spune-mi, te rog, ca nu a murit. Nu as suporta.
- Daca mai lasa sa vorbesc ai afla. Asa... pai ea, prin minune, si-a revenit. O pot opera.
Si-a revenit, nu pot sa cred. Doamne, mama mi-ati ascultat rugaciunea, va multumesc din toata inima. Acum pot sarbatori si eu alaturi de natura. Ma intorc si ma duc sa rup cativa crini imperiali albi. Formez un mic buchet, iar in mijloc pun un trandafir rosu. O iau pe Konan de mana si plecam direct spre blonda. Abia astept sa o vad, sa o intreb ce face si mai ales de ce si-a sacrificat viata pentru mine, iar inafara de asta mai am ceva sa o rog...sper sa accepte.
Deschid usa incet, parca vreau sa prelungesc acest moment, mi-e frica sa vad ce este dincolo. Ce ar putea fi? Doar nu e Iadul? Insa simt acea frica, ca Tsunade sa nu fi pierdut din nou lupta cu moartea.
O vad cum sta intinsa pe pat si cu ochii inchisi. O nu...nu Sakura, sigur doarme. Ma apropii de patul ei, pun florile in vaza si le las pe noptiera alba. Mana mea alba se indreapta spre chipul ei, ii feresc suvitele de pe fata sa palida. Vreau sa-i vad acei ochii caramelizati cum ma privesc cu fericire si iubire.
Trepatat pleoapele incep sa tremure semn ca se trezeste. Clipeste de cateva ori pentru a se acomoda cu lumina, ochii sai incep sa cerceteze camera. Da sa se ridice, dar mana mea o opreste inainte de a face o prostie. Ii zambesc dulce, iar pe fata ei se poate citi uimirea, probabil ca ma vede langa ea, dar si fericirea ce se poate observa usor. Speram sa nu puna acea intrebare, care sincer, ma enerveaza...
- Printesa Sakura, ce faceti aici? Ce cautati la o biata servitoare?
- Tsunade, nici nu vreau sa aud. Cum adica o “biata servitoareâ€. Daca ai sti cat ma bucur ca ti-ai revenit.
- Sakura, eu m-am sacrificat cum ar face si altcineva, te rog.
- Tsunade, nu orice servitoare ar avea curaju tau. Ca veni vorba, vreau..vreau sa ma antrenezi, vreau sa ma inveti sa ma apar. Ti-am vazut toate acele miscari, zici ca erai o razboinica legendara. Te rog, invata-ma.
- Sakura, trecutul meu este foarte trist, am pierdut un copil, am avut o copilarie la un templu, nu am avut dragoste parinteasca! Am avut doar o sora si despre lupte acum, te voi invata, dar la momentul potrivit. Cand ma voi face bine, voi incepe imediat sa te antrenez, dar sa nu crezi ca te menajez pentru ca esti fata sau printesa. Daca nu vei face fata la prima ora nu am cum sa te invat nimic. Sper sa intelegi, prima ora este si cea mai usoara.
Ii multumesc dupa care ies din camera. Merg pe holurile spitalului cu Konan in dreapta mea in timp ce mintea mea imi zboara la ce a spus Tsunade “am pierdut un copilâ€. Nu pot sa cred ca a avut un copil si mai ales ca l-a pierdut, dar cum? Doar nu la scapat din vedre? Doar daca cineva i-a vrut raul, nu pot sa-mi inchipui ce in inima ei. Nici macar nu vreau sa stiu cata durere si dor a trebuit sa indure. Sa nu-si vada copilul crescand, sa nu-l auda cum spune pentru prima data “mama†sau cum invata sa faca primi pasi si cade in fund ca bobocu. Sa nu auda acele plansete enervante, dar totusi un cantec pentru inima unei mame.
Astea le stiu de la mama mea, ea imi povestea toate acele emotii care le simtea cand ma auzea plangand sau cand am spus primul meu cuvant si multe altele. Insa, le-a luat cu ea, dar stiu ca ma vegheaza si ma iubeste de oriunde ar fi ea. La fel cum o iubesc si eu.
Fara sa imi dau seama timpul a trecut foarte repede. Intru in palat si ma duc la masa impreuna cu Konan. Tata, se afla in capul acesteia, in dreapta era unchiul meu, iar langa Hinata. Ma asez langa tata, iar “sora†mea langa mine. Incep sa mananc ce este pe farfurie in timp ce unchiul meu discuta cu tata despre regale ce avea sa vina maine seara.
- Imi spune si mie de ce atata zarva pentru sosirea regelui? Adica au mai venit regi si nu se facea atata taraboi.
Da vezi sa nu imi raspunda careva. Tot ce se aude este zgomotul facut de linguri sau de servitoarele care misuna de colo colo. Intr-un final unchiul Yamato imi raspunde, ma asteptam sa fie tata.
- Sakura, nu te grabi, vei vedea maine.
- Sakura –aud vocea verisoarei mele.- ma bucur ca esti in viata si nu ai patit nimic grav, deasemenea imi pare rau de Tsunade. Cum se simte?
Bun, de cand varamea vorbeste cu mine si mai ales bland? Ii spun ca bine, dupa care ma retrag de la masa. Hinata, e cam ciudata, adica acum cateva zile ma ura de moarte, iar acum se bucura ca sunt in viata? Mai ciudat de atat nu poate fi.
Sincer, nu am inteles de ce simte acea ura, invidie fata de mine. Adica nu i-am facut nimic, am vrut mereu pace, sa ne impacam si sa fim ca surorile, macar pe ea sa o mai am, insa nu a fost asa. Se pare ca m-am atras mai mult de Konan.
Mereu m-am intreb de ce, dar nu am ce sa mai fac, totul e decis de sus, de la Dumnezeu. Ca aceasta lume sa fie dura. Se spune ca “Iadul e pe pamant†tin sa cred ca e adevarat, dar cum se spune: dupa ce Eva a pacatuit si l-a atras si pe Adam in acel pacat, bunul Dumnezeu s-a enervat de sa cutremurat lumea si i-a izgonit din Rai, i-a dat afara in furtuna. Acea furtuna fiind pe pamant.
Da stiu ca gandesc mult, nici nu am realizat ca eram in fata vanei. Imi dau rochia jos dupa care ma cufund in acea apa calduta cu miros de crin. Iau samponul de flori de cires si incep sa-mi desmierd parul rozaliu. Dupa cateva minute bune de stat in cada ies, ma sterg cu un prosop pufos dupa care imi iau o rochie de noapte lunga. Fara a-mi mai usca parul intru in pat plecand spre tara viselor.
Stau pe primele trepte ale scarilor in timp ce privesc plictisita la servitorii ce se invart ca niste curci bete. Mi-e si mila de ei, adica serios, sunt mai rai ca acum doua zile. Nici nu cred ca m-au observat si stau aici de mai bine de jumatate de ora. Ochii mi se indreapta spre doua servitoare care vin din parti opuse, una avand un buchet mare de flori, iar cealalta un teanc de perdele si multe altele. Presimt ceva rau si uite ca asa a si fost, daca nu-s atente se lovesc una de alta. Gata, imi ajunge cat mai stau aici si nimeni sa nu ma bage in seama? Imi dreg vocea in speranta ca ma fac auzita, da vezi sa nu…
- Buna dimineata. – bun, deci e ciudat si enervant, cum sa nu auzi..- ALO, MA ASCULTA SI PE MINE CINEVA? –asa mai merge, trebuia sa tip la ei din prima. Toti s-au aliniat, de zici ca-i trimit la razboi.- Oameni buni, calmati-va. Aveti timp destul. Sa vedem: Marie tu te ocupi de aranjamente florale impreuna cu Feli, vreau crini si orhidee, iar pe masa un buchet de crini cu trei trandafiri rosii. Liliana, Cria, Min va ocupati de vesele, cristal la pahare si farfuriile pe cele cu aur pe margine. Gina si cu Vio voi doua vreau sa aveti grija de interior si schimbati draperiile astea cu cele aurii, desemenea fata de masa sa fie cea alba cu dantela de aur pe margine. De exterior se ocupa –continuam sa le dau ordine. Defapt mama se ocupa de asta, dar din nefericire ea a plecat departe si totul mi-a revenit mie. Bine macar ca m-a inavatat.- A-ti inteles? –aud un “da†puternic dupa care toti pleaca spre sarcinile lor.-
- Exact ca mama ta. –intorc privirea si o vad pe Hinata zambindu-mi. Parul lung si negru cu cateva reflexi movalii ii ajunge pana la fund, iar rochia visinie se “taraie†de mocheta rosie- Buna, Sakura. Ce faci?
- Bine, multumesc. Hinata, te simti bine? Adica tu ma urasti pe mine, daca se poate mi-ai da in cap.
Aceasta incepe sa rada, dupa care imi spune ca nici chiar si se simte perfect, iar dupa pleaca nu inainte de a-mi saruta un obraz. Am ramas stana de piatra, trebuie sa fiu atenta. Nu vreau sa stiu ce-i trece prin minte. Aud cum sunt strigata, iar persoana este chiar Konan care ma roaga sa merg cu ea sa alegem rochiile pentru cina. Oftez usor, dupa care ma duc spre apartamentul croitorului regal.
Ma uit in oglinda si imi place ce vad. Rochia albastra ca cerul im vine perfect. Decolteul cu margine aurie imi pune in valoare sanii, mainicile sunt din dantela cu o margine aurie, la fel fiind si in fata, corsetu imi scoate in evindeta talia de clepsidra. Toata rochia e acoperita de dantela, iar la fusta mici cristale sunt asezate in forma de floare. Parul este prins intr-un coc, in timp ce doua suvite ondulate imi cad lin pe chip. Latisorul de argint seamana cu o sageata ce indreapta privirea spre sani.
In camera intra Konan, care e imbracata cu o rochie rosie cu alb, in timp ce parul ii este lasat liber. Iesim amandoua din camera.
Cobor scarile incet si cu eleganta, iar in spatele nostru vine si Hinata ce purta o rochie cenusie fara bretele, iar parul ii era usor ondulat.
Suntem pe punctul de a cunoaste acel rege. Sodatii din fata usii tronului ne fac loc sa trecem, intram in imensa sala, iar in fata mea se afiseaza o familie intreaga. Tocurile noastre atrag atentia tinerilor printi. Vin cu totii si ne saruta mana in timp ce se inclina. Ma duc langa tata, iar acesta se pare ca are de gand sa-mi spuna ceva.
- Sakura, ti-i prezint pe regale Yondaime si regina Ruki, tatal lui Naruto- ma uit la ei si sincer nu vad nici o deosebire, adica sunt blonzi amandoi si cu ochii albastri si mama lui are parul rosu, iar ochii violeti, ciudata familie- Regele Fugaku si regina Eliza, iar cei doi sunt copii lor Sasuke Uchiha si Itachi Uchiha – privirea mi se indreapta spre Sasuke, el e..el e acel tanar de la ziua mea. Ii zambesc usor la fel facand si el- iar nu in ultimul rand ti-l prezint pe regale Gai si regina Sofie cu fiul lor Rock-Lee care va fi viitorul tau sot….
~Va urma~
rochia rozaliei (4.cenusareasa) si ultima rochie este a lui Konan
rochia Hinatei
~nextu il va pune Valleee..sper sa va placa si ca vor fi mai multe comuri:D..~
Cap 10 O dorinta...
SAKURA:
Priveam cum natura cum se bucura de fiecare moment. Tot ce vedeam acum era doar fericire, doar ca acest sentiment a plecat de mult de la mine. Mai intai pierderea mamei si acum cu Tsunade, ce mai urmeaza? Ce lovitura mai primesc? Chiar nu stiu cate pot sa mai indur, adica totusi, sunt inca o copila. O copila naiva, in floarea varstei, ce incearca sa invete pentru a urca pe tron, pentru a putea sa-si conduca supusi.
Stiu ca alti ma urasc, daca ar avea posibilitatea m-ar omora fara sa stea pe ganduri. Lumea e foarte invidioasa si tot ce vor este sa aiba si ei siguranta ca nimeni nu le ia capu, sa aiba ce sa puna pe masa, toti se chinuie sa traiasca in aceasta lume plina de ura si egoism. Totul se destrama, vom ajunge chiar sa ne omoram intre noi.
Continui sa privesc acest colt de paradis. Pasarile zboara spre necunoscut, in timp ce corzile lor vocale sunt incalzite la maxim si scot niste sunete absolut superbe. Miile de flori frumos aranjate pe pajistea verde imprastie o otrava asa dulce, in timp ce fluturi de diferite culori zboara linistiti. Mereu am considerat toate lucrurile astea magice, ca exista zane, vrajitoare, care fac ca totul sa fie atat de minunat, dar totusi otravitor.
Misc leaganul inainte si inapoi, adierile usoare de vant imi dau o stare de linsite si melancolie. Incerc sa uit de ceea ce s-a intamplat, dar din pacate nu pot, e prea greu sa vezi cum cineva se prabuseste la picioarele tale intr-o balta de sange, iar tu sa nu poti face nimic. O vad pe Konan cum alearga spre mine, ma ridic din leagan si cu pasi inceti, dar siguri ma indrept spre ea.
Ii spun sa se calmeze, sa respire. Saraca, abia daca mai poate, se aude de la mine cum inima ei “fuge†de zici ca a fazut o fantoma, toata e rosie la fata si agitata. Defapt toata lumea e agitata la palat. Asta pentru ca maine seara isi face aparitia acel rege, serios acum, ii doare gura daca imi spune si mie careva ce e cu atata taraboi pentru sosirea unui rege? Adica mereu ei vin cu probleme legate de stat, aliante si altele si nu se face atata zarva, mai rau ca in jungla e aici. Doamne, observ cum pe chipul ei isi face loc un micut zambet. Ce ar putea fi?
- Konan, spune-mi ce ai? Hai, ca mai pus pe jar...
- Sakura, Tsunade...
- Ce are? A murit? Spune-mi, te rog, ca nu a murit. Nu as suporta.
- Daca mai lasa sa vorbesc ai afla. Asa... pai ea, prin minune, si-a revenit. O pot opera.
Si-a revenit, nu pot sa cred. Doamne, mama mi-ati ascultat rugaciunea, va multumesc din toata inima. Acum pot sarbatori si eu alaturi de natura. Ma intorc si ma duc sa rup cativa crini imperiali albi. Formez un mic buchet, iar in mijloc pun un trandafir rosu. O iau pe Konan de mana si plecam direct spre blonda. Abia astept sa o vad, sa o intreb ce face si mai ales de ce si-a sacrificat viata pentru mine, iar inafara de asta mai am ceva sa o rog...sper sa accepte.
Deschid usa incet, parca vreau sa prelungesc acest moment, mi-e frica sa vad ce este dincolo. Ce ar putea fi? Doar nu e Iadul? Insa simt acea frica, ca Tsunade sa nu fi pierdut din nou lupta cu moartea.
O vad cum sta intinsa pe pat si cu ochii inchisi. O nu...nu Sakura, sigur doarme. Ma apropii de patul ei, pun florile in vaza si le las pe noptiera alba. Mana mea alba se indreapta spre chipul ei, ii feresc suvitele de pe fata sa palida. Vreau sa-i vad acei ochii caramelizati cum ma privesc cu fericire si iubire.
Trepatat pleoapele incep sa tremure semn ca se trezeste. Clipeste de cateva ori pentru a se acomoda cu lumina, ochii sai incep sa cerceteze camera. Da sa se ridice, dar mana mea o opreste inainte de a face o prostie. Ii zambesc dulce, iar pe fata ei se poate citi uimirea, probabil ca ma vede langa ea, dar si fericirea ce se poate observa usor. Speram sa nu puna acea intrebare, care sincer, ma enerveaza...
- Printesa Sakura, ce faceti aici? Ce cautati la o biata servitoare?
- Tsunade, nici nu vreau sa aud. Cum adica o “biata servitoareâ€. Daca ai sti cat ma bucur ca ti-ai revenit.
- Sakura, eu m-am sacrificat cum ar face si altcineva, te rog.
- Tsunade, nu orice servitoare ar avea curaju tau. Ca veni vorba, vreau..vreau sa ma antrenezi, vreau sa ma inveti sa ma apar. Ti-am vazut toate acele miscari, zici ca erai o razboinica legendara. Te rog, invata-ma.
- Sakura, trecutul meu este foarte trist, am pierdut un copil, am avut o copilarie la un templu, nu am avut dragoste parinteasca! Am avut doar o sora si despre lupte acum, te voi invata, dar la momentul potrivit. Cand ma voi face bine, voi incepe imediat sa te antrenez, dar sa nu crezi ca te menajez pentru ca esti fata sau printesa. Daca nu vei face fata la prima ora nu am cum sa te invat nimic. Sper sa intelegi, prima ora este si cea mai usoara.
Ii multumesc dupa care ies din camera. Merg pe holurile spitalului cu Konan in dreapta mea in timp ce mintea mea imi zboara la ce a spus Tsunade “am pierdut un copilâ€. Nu pot sa cred ca a avut un copil si mai ales ca l-a pierdut, dar cum? Doar nu la scapat din vedre? Doar daca cineva i-a vrut raul, nu pot sa-mi inchipui ce in inima ei. Nici macar nu vreau sa stiu cata durere si dor a trebuit sa indure. Sa nu-si vada copilul crescand, sa nu-l auda cum spune pentru prima data “mama†sau cum invata sa faca primi pasi si cade in fund ca bobocu. Sa nu auda acele plansete enervante, dar totusi un cantec pentru inima unei mame.
Astea le stiu de la mama mea, ea imi povestea toate acele emotii care le simtea cand ma auzea plangand sau cand am spus primul meu cuvant si multe altele. Insa, le-a luat cu ea, dar stiu ca ma vegheaza si ma iubeste de oriunde ar fi ea. La fel cum o iubesc si eu.
Fara sa imi dau seama timpul a trecut foarte repede. Intru in palat si ma duc la masa impreuna cu Konan. Tata, se afla in capul acesteia, in dreapta era unchiul meu, iar langa Hinata. Ma asez langa tata, iar “sora†mea langa mine. Incep sa mananc ce este pe farfurie in timp ce unchiul meu discuta cu tata despre regale ce avea sa vina maine seara.
- Imi spune si mie de ce atata zarva pentru sosirea regelui? Adica au mai venit regi si nu se facea atata taraboi.
Da vezi sa nu imi raspunda careva. Tot ce se aude este zgomotul facut de linguri sau de servitoarele care misuna de colo colo. Intr-un final unchiul Yamato imi raspunde, ma asteptam sa fie tata.
- Sakura, nu te grabi, vei vedea maine.
- Sakura –aud vocea verisoarei mele.- ma bucur ca esti in viata si nu ai patit nimic grav, deasemenea imi pare rau de Tsunade. Cum se simte?
Bun, de cand varamea vorbeste cu mine si mai ales bland? Ii spun ca bine, dupa care ma retrag de la masa. Hinata, e cam ciudata, adica acum cateva zile ma ura de moarte, iar acum se bucura ca sunt in viata? Mai ciudat de atat nu poate fi.
Sincer, nu am inteles de ce simte acea ura, invidie fata de mine. Adica nu i-am facut nimic, am vrut mereu pace, sa ne impacam si sa fim ca surorile, macar pe ea sa o mai am, insa nu a fost asa. Se pare ca m-am atras mai mult de Konan.
Mereu m-am intreb de ce, dar nu am ce sa mai fac, totul e decis de sus, de la Dumnezeu. Ca aceasta lume sa fie dura. Se spune ca “Iadul e pe pamant†tin sa cred ca e adevarat, dar cum se spune: dupa ce Eva a pacatuit si l-a atras si pe Adam in acel pacat, bunul Dumnezeu s-a enervat de sa cutremurat lumea si i-a izgonit din Rai, i-a dat afara in furtuna. Acea furtuna fiind pe pamant.
Da stiu ca gandesc mult, nici nu am realizat ca eram in fata vanei. Imi dau rochia jos dupa care ma cufund in acea apa calduta cu miros de crin. Iau samponul de flori de cires si incep sa-mi desmierd parul rozaliu. Dupa cateva minute bune de stat in cada ies, ma sterg cu un prosop pufos dupa care imi iau o rochie de noapte lunga. Fara a-mi mai usca parul intru in pat plecand spre tara viselor.
***
Stau pe primele trepte ale scarilor in timp ce privesc plictisita la servitorii ce se invart ca niste curci bete. Mi-e si mila de ei, adica serios, sunt mai rai ca acum doua zile. Nici nu cred ca m-au observat si stau aici de mai bine de jumatate de ora. Ochii mi se indreapta spre doua servitoare care vin din parti opuse, una avand un buchet mare de flori, iar cealalta un teanc de perdele si multe altele. Presimt ceva rau si uite ca asa a si fost, daca nu-s atente se lovesc una de alta. Gata, imi ajunge cat mai stau aici si nimeni sa nu ma bage in seama? Imi dreg vocea in speranta ca ma fac auzita, da vezi sa nu…
- Buna dimineata. – bun, deci e ciudat si enervant, cum sa nu auzi..- ALO, MA ASCULTA SI PE MINE CINEVA? –asa mai merge, trebuia sa tip la ei din prima. Toti s-au aliniat, de zici ca-i trimit la razboi.- Oameni buni, calmati-va. Aveti timp destul. Sa vedem: Marie tu te ocupi de aranjamente florale impreuna cu Feli, vreau crini si orhidee, iar pe masa un buchet de crini cu trei trandafiri rosii. Liliana, Cria, Min va ocupati de vesele, cristal la pahare si farfuriile pe cele cu aur pe margine. Gina si cu Vio voi doua vreau sa aveti grija de interior si schimbati draperiile astea cu cele aurii, desemenea fata de masa sa fie cea alba cu dantela de aur pe margine. De exterior se ocupa –continuam sa le dau ordine. Defapt mama se ocupa de asta, dar din nefericire ea a plecat departe si totul mi-a revenit mie. Bine macar ca m-a inavatat.- A-ti inteles? –aud un “da†puternic dupa care toti pleaca spre sarcinile lor.-
- Exact ca mama ta. –intorc privirea si o vad pe Hinata zambindu-mi. Parul lung si negru cu cateva reflexi movalii ii ajunge pana la fund, iar rochia visinie se “taraie†de mocheta rosie- Buna, Sakura. Ce faci?
- Bine, multumesc. Hinata, te simti bine? Adica tu ma urasti pe mine, daca se poate mi-ai da in cap.
Aceasta incepe sa rada, dupa care imi spune ca nici chiar si se simte perfect, iar dupa pleaca nu inainte de a-mi saruta un obraz. Am ramas stana de piatra, trebuie sa fiu atenta. Nu vreau sa stiu ce-i trece prin minte. Aud cum sunt strigata, iar persoana este chiar Konan care ma roaga sa merg cu ea sa alegem rochiile pentru cina. Oftez usor, dupa care ma duc spre apartamentul croitorului regal.
***
Ma uit in oglinda si imi place ce vad. Rochia albastra ca cerul im vine perfect. Decolteul cu margine aurie imi pune in valoare sanii, mainicile sunt din dantela cu o margine aurie, la fel fiind si in fata, corsetu imi scoate in evindeta talia de clepsidra. Toata rochia e acoperita de dantela, iar la fusta mici cristale sunt asezate in forma de floare. Parul este prins intr-un coc, in timp ce doua suvite ondulate imi cad lin pe chip. Latisorul de argint seamana cu o sageata ce indreapta privirea spre sani.
In camera intra Konan, care e imbracata cu o rochie rosie cu alb, in timp ce parul ii este lasat liber. Iesim amandoua din camera.
Cobor scarile incet si cu eleganta, iar in spatele nostru vine si Hinata ce purta o rochie cenusie fara bretele, iar parul ii era usor ondulat.
Suntem pe punctul de a cunoaste acel rege. Sodatii din fata usii tronului ne fac loc sa trecem, intram in imensa sala, iar in fata mea se afiseaza o familie intreaga. Tocurile noastre atrag atentia tinerilor printi. Vin cu totii si ne saruta mana in timp ce se inclina. Ma duc langa tata, iar acesta se pare ca are de gand sa-mi spuna ceva.
- Sakura, ti-i prezint pe regale Yondaime si regina Ruki, tatal lui Naruto- ma uit la ei si sincer nu vad nici o deosebire, adica sunt blonzi amandoi si cu ochii albastri si mama lui are parul rosu, iar ochii violeti, ciudata familie- Regele Fugaku si regina Eliza, iar cei doi sunt copii lor Sasuke Uchiha si Itachi Uchiha – privirea mi se indreapta spre Sasuke, el e..el e acel tanar de la ziua mea. Ii zambesc usor la fel facand si el- iar nu in ultimul rand ti-l prezint pe regale Gai si regina Sofie cu fiul lor Rock-Lee care va fi viitorul tau sot….
~Va urma~
rochia rozaliei (4.cenusareasa) si ultima rochie este a lui Konan
rochia Hinatei
~nextu il va pune Valleee..sper sa va placa si ca vor fi mai multe comuri:D..~