O sclipire in intuneric

[Valleee]

Bun, deci am adus next-ul si sper sa va placa. Si apropo, va urez un Paste fericit!

CAPITOLUL 9 Minune

~Tsunade~

Totul e negru. Nu ma pot misca. Oare inca traiesc? O durere ma apasa puternic, mai ales la cap. Imi deschid usor ochii, ca sa pot vedea lumina zilei. Dar, stai asa, ce e cu aceast lantisor la gatul meu? E un cristal foarte frumos, verde. As vrea sa imi mai vad o data familia, inainte sa mor. Dar o sete de razbunare nu imi da pace. Vreau sa ma razbun pe Sasori.Doare. Ma doare inima cand ma gandesc la acel sufletel ratacit. Dar sufletul meu de mama imi spune multe, poate chiar mai multe. In mintea mea e doar intuneric, o furtuna de ganduri posomorate care nu imi mai dau pace.Dar vad o lumina, o sclipire in intunericul mintii mele. Dar aud usa deschizandu-se, si imi deschid ochii. Ciudat, cred ca am halucinatii. Ce cauta sora mea aici imbracata in costum de doctor? O vad ca se indreapta sppre mina. Imi puna mana pe fata si imi spune cu o voce calda:
-Tsunade, o sa fii bine! O sa vezi!
-Ce? Ce cauti aici? Ce vrei sa-mi faci? spun eu pe o voce tremurata
-''Vad ca isi revine, asta e de bine, trebuie sa o operez chiar acum, daca sia iesit din coma, si poate sa si vordeasca e chiar bine. Sansele de reusita a operatiei sunt de 55% acum.''zice Miranda in gandul ei
Asistentele o anesteziaza, dupa care incepe operatia.

~Kakashi~


Sakura, draga mea fetita, imi pare rau. Tsunade, semeni atat de mult cu sakura. Amandoua la fel de frumoase. Ce am zis? Tsunade e chiar foarte frumoasa daca ma gandesc bine. M-am indragostit de o servitoare? Si acum chiar imi dau seama, mia salvat si copilul, este si frumoasa, face totul bine. Acum, sper doar sa traiasca, si ca Sakura sa fie fericita. Oare de ce tine asa la ea? Daca era alcineva, nu ar fi fost lafel.

Imi iau cartea mea preferata, Romeo si Julieta, o carte veche. Incep sa o citesc, iar dupa aproximativ cinci minute aud un ciocanit la usa. Ii zic sa intre, si pe usa intra un medic care imi spune:
-Domnule, am vesti bune pentru dumneavoastra. Pacienta Tsunade sia revenit din coma, si am putut sa o operam.
-''O minune? Mey, multumesc ca mi-ai ascultat rugaciunea!'' isi zice regele in gand.

Imi iau cartea in mana, dupa care incep sa citesc, desi gandurile imi sunt departe de realitate.



Dupa 2 ore in sala operatiei

~Tsunade~

M-am trezit, si ma simt mult mai bine.As vrea sa ma ridic, sa ma plimb, sa vorbesc cu cineva. Dar nu, trebuie sa stau asa timp de 3 zile. Cam putin, dar totusi e mai bine asa decat nimic. Imi deschid ochii pana cand se vede caramelul di ei. Ma ridic usor din pat, dar sunt oprita de o mana. Era Sakura. Ma bucur ca e aici. Am si eu putina companie.
-Tsunade, ma bucut ca ti-ai revenit. zice Sakura zambind
-Sakura, de ce? De ce vii aici, la mine? M-am sacrificat pentru tine, cum ar face si alcineva.
-De unde stii sa lupti? Am vazut acele miscari gratioase, si nu mi le mai pot scoate din cap. Dupa ce iti revii, nu vrei sa ma inveti si pe mine?
-Sakura, trecutul meu este foarte trist, am pierdut un copil, am avut o copilarie la un templu, nu am avut dragoste parinteasca! Am avut doar o sora. Si despre lupte acum, te voi invata, dar la momentul potrivit. Cand ma voi face bine, voi incepe imediar sa te antrenez. Dar nu trebuie sa te menajez pentru ca esti fata sau printesa. Dar daca nu vei face fata la prima ora, nu am cum sa te invat nimic. Sper sa intelegi, primaa ora este si cea mai usoara.
-Bine, acum vreau ca sa te odihnesti. Dar te rog, nu ma parasi ca mama mea!
Sakura se ridica, ma mai privi o data cu caldura si bunatate, dupa care pleca.

Acele cuvinte mi-au ramas imprimate in minte ''Nu ma parasi ca mama mea!'' nu pot sa cred asta, ii sunt chiar atat de importanta? Acum vreau sa dorm, ma gandesc maine la asta.




Noaptea se lasa rapid cu pasi de dans peste regat. Tsunade isi inchise ochii, dar nu pentru un somn de opt sau noua ore, pentru un somn etern. Inima batea din ce in ce mai slab, dupa care se lasa batuta. Doar cateva batai ii mai mentineau respiratia. Isi ridica mana dreapta si cu greu reusi sa rastoarne o sticla pe jos. Intra o asistenta, care ramase socata.
-''Ce inteligenta! A dat o sticla pe joc ca sa vedem ca aproape moare, si sa o salvam'' zice asistenta in gand
Se duce la ea si ii pune o carpa uda pe frunte, dupa care ii da o pastila si il chiama pe doctor.
-Cine trebuia sa ii deie pastilele? Nu le-a luat! Nu stii ca trebuie sa ii dai pastilele in fiecare zi? tipa medicul la asistenta, care aproape incepea sa planga.
-Se pare ca nu este nimic prea grav. Cred ca trebuie sa ii dau niste pastile mai puternice si mai multe zile medicale.



Stiu ca e scurt dar nu am avut mult timp la dispozitie. :( Dar sper sa va placa :D