O nouă șansă la fericire

[Leontina]

Bun, imi cer scuze pentru absenta, sunt aici, deci aduc si un capitol nou. Hmm, nu prea am ce sa mai adaug, in afara de faptul ca nu stiu ce e din capul lui deoarece l-am scris azi si eram destul de somnoroasa cand am facut asta, deci s-ar putea sa nu fie prea reusit. :-?
De un singur lucru sunt sigura: dupa ce terminati de citit cred ca ma veti injura macar putin :))

Capitolul 13

M-am ridicat de pe pat fiind într-o stare de spirit foarte bună. Nu mai aveam niciun fel de îndoieli în privinţa lui Josh. Nu după ce aflasem tot ceea ce făcuse el pentru mine. I-am zâmbit lu Jeni şi i-am mulţumit pentru faptul că îmi spusese ce se petrecuse în acea zi, apoi am ieşit amândouă pe uşă şi ne-am îndreptat spre sala de mese pentru micul dejuns.
Când am ajuns acolo m-am uitat de jur împrejur după Josh, dar nu l-am zărit nicăieri.
Ce s-a mai întâmplat de data asta?
Exact acum se găsise să dispară? Exact când aflasem şi eu tot adevărul şi voiam să discut serios cu el?
Am lăsat un oftat lung să-mi scape printre buze şi m-am îndreptat spre bufet pentru a alege ceva. Deşi simţisem că-mi pierise toată pofta de mâncare. Am sfârşit prin a alege omletă, ceea ce mi-a amintit şi mai mult de faptul că Josh nu era aici.
Am luat loc la prima masă pe care am zărit-o, iar Jeni s-a aşezat în faţa mea. Un timp a fost linişte. Apoi, deodată, o voce a întrerupt acea linişte ce se aşternuse în toată sala.
Am privit în direcţia vocii pentru a-l veeda pe Josh, care stătea în picioare cu o porta-voce în mâini.
- Puţină atenţie, vă rog. Din păcate, din cauza schimbărilor vremii excursiile de astăzi au fost anulate. Aveţi întrega zi la dispoziţie pentru a face orice doriţi.
La început nu am înţeles la ce se referea, dar apoi am privit e geam şi am observat că turna cu găleata. Era imposibil să ieşi afară pe o vreme ca aceea.
Acestea fiind spuse a coborât de pe masă şi a venit fix la noi două, luând loc lângă mine. Mi-a zâmbit, ceea ce m-a determinat să privesc în altă direcţie. Asta mi-a amintit că aveam ceva important de discutat cu el. Problema era că nu prea aveam nicio idee cum să încep. Şi chiar de-aş fi ştiut tot ar fi trebuit să găsesc un moment în care să vorbesc cu el între patru ochi. Că doar nu urma să-i spun un lucru atât de important de faţă cu Jeni, nu că ea ar fi fost singura de aici care ar fi auzit.
- Ce păcat că s-au anulat toate evenimentele de azi, a spus Jeni pe un ton ce se voia a fi supărat, deşi nu prea îi ieşea.
- Într-adevăr, deşi nu pot spune că-mi pare rău. Mă cam plictisisem oricum de atîta făcut pe ghidul.
- Zău? Din câte îmi amintesc eu ai chiulit de câteva ori, am spus pe un ton de glumă.
- Adevărat. Dar am avut motive destul de bune, nu crezi? A spus apropiindu-se puţin de mine.
- Oare? Am spus apropiindu-mă şi eu de el.
- Ce vrei să spui? Că nu a meritat chiulul? Nu cumva eşti genul care nu ar lipsi de la şcoală nici dacă ar avea febră şi de-abia s-ar ţine pe picoare.
Când se transformase toată chestia într-o discuţie în contradictoriu? Asta dacă o pot numi aşa. Deoarece de fapt noi nu ne certam, ci pur şi simplu glumeam. Chestia interesantă era că la fiecare propoziţie ne apropiam şi mai mult unul de altul, ca şi cum dacă făceam asta ceea ce spunea unul avea superioritate în faţa celuilalt. Ştiam că e un joc destul de prostesc, dar nu mă puteam abţine să nu continui.
Nu ştiu cât a durat toată tărăşenia, dar la un moment dat am fost întrerupţi de vocea prietenei mele.
- Dacă tot aveţi de gând să vă pupaţi aţi putea cel puţin să nu o face-ţi de faţă cu toată cantina?
O zisese pe un ton ironic şi de-abia atunci am realizat că în momentul de faţă feţele noastre erau atât de apropiate încât tot ce ne mai despărţea buzele erau câţiva centimetri.
Cred că nici el nu realizase acest aspect înaintea mea. Zic asta pentru că în acel moment amândoi ne-am întors în direcţii diferite aproape stând cu spatele unul la calălalt. Eu una ştiu că m-a înroşit toată pentru că mi-am simţit faţa fierbinte. Nu ştiu ce reacţie a avut Josh pentru că nu am avut suficient curaj să mă uita la el.
Nu-mi venea să cred. Dacă Jeni nu s-ar fi băgat în discuţia noastră probabil că am fi ajuns să ne sărutăm. Şi nu oricum, ci pe buze. Acest gând a făcut să-mi treacă un fior pe şira spinării. Apoi, m-am surprins gândindu-mă la cum ar fi fost să ne sărutăm pe bune. Oare cum era? Nu avusesem niciodată prieten până acum. Fără să-mi dau seama am început să-mi imaginez cum ar fi arătat toată scena dacă chiar ne-am fi sărutat.
Am scuturat din cap pentru a scăpa de acele imagini. Ce naiba făceam? Ce rost avea să-mi imaginez chestii de genul când nici măcar nu ştiam cum era să săruţi pe cineva?
Ce frumos ar fi fost...
Bun, deci nu numai că îmi imaginam tot felul de scene, dar acum mai şi voiam ca asta să se întâmple. Of, dar ştiu că sunt destul de ciudată uneori...
M-am uitat la Jeni pentru a constata că mă privea cu o expresie amuzată pe chip. Deci ajunsesem şi motiv de distracţie acum. Minunat. Măcar îi făceam pe ceilalţi fericiţi, asta deşi eu aveam inima în gât de la atâtea întâmplări şi gânduri aiurite.
L-am privit apoi pe Josh pentru a constata că el se uita pe geam, deşi mie mi se părea că gândurile lui erau în cu totul altă parte.
Am oftat neştiind ce ar trebui să fac sau să spun acum.
Din fericire pentru amândoi, Jeni a fost cea care a rupt tăcerea.
- Am o idee. Dacă tot avem toată ziua la dispoziţie ce-ar fi să mergem la o discotecă, un club? Nu ştiu, un loc unde să putem dansa.
- Hmm, o discotecă zici, a spus Josh concentrându-se. Cred că ştiu un loc care e numai bun pentru aşa ceva.
După ce a terminat ultima propoziţie un zâmbet i-a părut pe buze. Părea destul de încântat de idee. Şi Jeni de asemenea.
M-a întrebat dacă nu aş vrea să vin şi eu, iar după câteva minute de gândire am acceptat. Am terminat toţi de mâncat, apoi ne-am dus în camere pentru a ne lua ceva mai gros pe noi urmând să ne întâlnim la ieşirea din pensiune.
În zece minute eram gata şi nu a durat mult până să vină şi Josh. Avea două umbrele cu el şi ne-a spus că din păcate trebuia să mergem pe jos până acolo şi că nu găsise decât două umbrele. Jeni a luat repede una dintre ele zicând că ea are nevoie de spaţiu sub umbrelă şi că eu şi Josh va trebui să mergem împreună.
Mda, sigur ăsta era motivul. Jeni putea fi atât de şireată uneori. A ieşit spunându-ne că ne aşteaptă afară.
Câteva minute ne-am uitat unul la altul fără să zicem sau să facem nimic. Eu una chiar că nu mai ştiam ce ar trebui să fac. Situaţia nu prea îmi plăcea. Preferam totuşi să merg sub aceeaşi umbrelă cu Jeni, dar bineînţeles că nu mai aveam de ales acum.
După ce mi-a zâmbit încurajator, Josh a deschis umbrela, a ieşit afară şi a continuat să ţină uşa deschisă aşteptând să ies şi eu. După câteva minute am ieşit intrând sub umbrelă. A lăsat uşa să se închidă după care ne-am alăturat pretenei mele.
Josh ne indica drumul, iar noi îl urmam foarte cuminţi. Ce-i drept mie îmi era destul de incomod la cum stăteam înghesuiţi sub aceeaşi umbrelă, mai ales că încercam să nu mă apropii foarte mult de el. Mai ales după ce se întâmplase la micul dejun. Un alt lucru care mă incomoda era că mie mi se cam făcuse frig, asta deşi îmi luasem un hanorac destul de gros pe mine şi aveam şi pantaloni lungi. Dar nu prea aveam ce să fac. Eram o persoană destul de friguroasă de felul meu, în concluzie am cam început să tremur.
Nu era nevoie să fii un geniu pentru a-ţi da seama când mie mi-e frig, deci m-am trezit că Josh şi-a pus braţul liber în jurul umerilor mei, trăgându-mă mai aproape de el. Primul impuls a fost să mă îndepărtez de el, dar corpul lui era atât de cald, deşi afară era destul de frig, încât nu am reuşit să fac acest lucru. Mă simţeam bine în braţele lui. Parcă frigul nici măcar nu mă mai putea atinge.
Peste aproximativ zece minute am ajuns în faţa unei clădiri. Era destul de mică, dar era de asemenea foarte viu colorată. Ca şi cum cel care construise acest loc avusese intenţia să iasă în evindenţă şi să fie greu de ratat.
Am intrat înăuntru şi imediat m-a izbit toată atmosfera din jur. Locul nu era foarte aglomerat, dar se aflau aici suficienţi oameni care dansau şi se simţeau bine, astfel încât era greu să nu te laşi în voia atmosferei.
Josh a lăsat umbrelele la intrare şi ne-a condus pe amândouă pe ringul de dans. Jeni părea foarte încântată de loc şi deja începuse să danseze. Josh se mişca oarecum pe ritmul muzicii. Numai eu stăteam acolo privindu-i pe amândoi fără să ştiu ce ar trebui să fac. Îmi venea să intru în pământ de ruşine. Numai eu pot să vin într-un club şi să nu am nicio idee despre ce ar trebui să fac.
Josh m-a întrebat ceva, dar nu am auzit ce anume din cauza muzicii care acoperea orice alt sunet. Văzând că nu l-am auzit s-a apropiat de mine şi şi-a apropiat buzele de urechea mea, ceea ce mi-a dat fiori pe şira spinării.
- Ai păţit ceva? A zis aproape ţipând întrebarea
- Sunt ok, i-am ţipat şi eu în ureche.
- Nu ai mai fost în club până acum?
După ce a întrebat asta s-a dat înapoi privindu-mi reacţia. Am dat din cap în semn că nu, iar el a zâmbit amuzat. Mi-a luat mâinile în ale lui şi a început să îmi ghideze mişcările. După un timp m-am obişnuit şi începusem să mă simt destul de bine dansând cu el.
Desigur, momentul a durat până când cuiva i-a venit geniala idee de a pune o melodie lentă. În acel moment toţi s-au oprit din dansat, iar când m-am uitat în jur am observat că Jeni dispăruse în mod de-a dreptul miraculos.
L-am privit pe Josh care acum se uita la mine cu nişte ochi strălucitori şi cu un zâmbet timid pe faţă.
S-a apropiat de mine şi şi-a pus mâinile în jurul mijlocului meu, iar eu mi-am pus mâinile pe umerii lui. Nu eram deloc bună la genul ăsta de dans, dar dacă el era acolo cu mine nu-mi era teamă că aş putea arăta ridicol. Ne mişcam amândoi pe ritmul muzicii, iar eu una mă simţeam destul de bine. Nu ştiam că poate fi atât de plăcut să mergi în club. Dacă nu altceva, măcar învăţasem ceva nou.
Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar cert e că la un moment dat ne apropiasem atât de mult unul de celălalt încât frunţile ni se atingeau. Feţele noastre erau atât de apropiate încât îi puteam simţi respiraţia. Cel mai ciudat era că nici măcar nu mă deranja faptul că eram atât de apropiaţi. Faptul că era lângă mine îm dădea o senzaţie de siguranţă.
Melodia se apropia de sfârşit din câte îmi puteam da eu seama, dar nu prea eram atentă la ce se întâmplă în jurul meu. Am închis ochii gândindu-mă că ziua asta începuse destul de bine.
Când i-am deschis am constatat că acum feţele noastre erau şi mai apropiate decât înainte, dar nu am făcut nimic pentru a schimba acest lucru. Nu mă deranja. Pentru o secundă am crezut că de data asta chiar ne vom săruta, dar apoi el s-a îdepărtat, iar eu abia atunci mi-am dat seama că melodia se sfârşise. L-am privit şi am văzut că zâmbea şi părea destul de fericit. Asta m-a făcut să mă întreb ce figură aveam eu pe faţă în secunda asta.
Apoi Jeni a venit lângă noi şi ne-a spus că nu se simte prea bine şi că ar vrea să se întoarcă la pensiune. Era puţin palidă aşa că am ieşit de pe ringul de dans şi am însoţit-o înapoi la pensiune.
Am mers cu ea până în cameră ca să mă asigur că nu păţeşte nimic. Mi-a mulţumit spunându-mi apoi că mâncase ceva la micul dejun care nu-i picase prea bine şi că tot ce îi trebuia acum era un somn bun.
După aceea eu am coborât scările şi m-am dus pe plajă. Era răcoare încă, iar nisipul era ud, dar cel puţin nu mai ploua. Am stat acolo pur şi simplu privind marea pe care acum se formaseră nişte valuri destul de mari. Asta mi-a amintit de ziua în care mă luasem la întrecere cu Miriam. Şi de faptul că încă nu vorbisem cu Josh despre ceea ce tocmai aflasem de laJeni de dimineaţă.
Cum aveam să-i spun? Şi, mai important, ce avea să se întâmple după aceea? Până la urmă această tabără se va sfârşi într-o bună zi. Şi atunci ce se va întâmpla cu mine şi cu Josh?
Am scuturat din cap. Nu voiam să măgândesc la asta. În momentul ăsta nu voiam decât să mă bucur de ceea ce se întâmpla în prezent fără să-mi fac griji pentru ceea ce va urma.

[Miss M]

Don't stop(grab a Snickers :D). Te-ai oprit fix cand nu trebuia, in concluzie esti rea cu mine si curiozitatea mea :o3.
In primul rand vreau sa vad, adica sa citesc un sarut. Sarut, sarut, sarut! Mi-a placut capitolul, dar ti-am zis ce i-a lipsit.
Cand am auzit de Josh cu zambet timid mi-l inchipuiam deja cu mainile la spate desenand cerculete cu piciorul.:)) Oboseala e de vina. Mi-a placut mult de tot de Jeni. Sireata fata.
Amani discutia aia cruciala doar ca sa ma enervezi, zau. Oricum sper ca totul se va termina bine, chiar daca se termina tabara. Eu si sperantele mele, desi, dupa ce mi-ai zis despre personaje, parca vad ca o sa o calce masina pe Allyson. Glumesc, deci sper ca nu ti-am dat idei. :D
Dialogul putea fi inlocuit in cateva locuri cu naratiunea, parca ar fi fost mai bine descrisa toata scena de la cantina. Jeni m-a dat pe spate atunci. De fapt, m-a dat pe spate tot capitolul. Incep sa o iubesc pe fata aia :X.
Ai repetat o expresie nu stiu unde si ai avut cateva greseli, poate de la graba, dar nu conteaza. A fost prea duuulce ca sa ma gandesc la niste amarate de litere.
Ma bucur ca l-ai postat si... astept next-ul :)).

[crazy little red]

te bat, te lovesc, te uciiid >:)
glumesc :))
de ce ai zis ca o sa te injur?? =)))
poate doar pentru ca acel SARUT nu a avut loc >:)
esti cruda dar cred ca stii asta deja :P
noh, sa mai semene a comentariu lasat de un om cu tendinte de normalitate :D
-actiunea nu e grabita, e numai bine...
-descrierea, as putea sa-ti spun ca mai mergea, dar asta ar insemna sa fiu total nemultumita, stiu cat te-ai straduit si iti spun ca a iesit ceva bun :D
-dialogul, e ok, n-a fost mult, nici nu l-am simtit prea tare
-greseli, nem, nu ca am scotocit dupa ele, erau chestii mai interesante O.O

aaa, acum, iti spun ca unele faze chiar le-am citit zambind (desi am avut o zi destul de proasta)
oricum, ai reusit sa scoti de la mine reactia asta, asta si voiai, nup?

si AAAAAAAAaa, vreau kiss kiss kiss, chiar il vreau....
tind sa cred ca ai trecut printr-o situatia asemanatoare, sau macar pe aproape, aceea faza cu "ce frumos ar fi fost" mi-e atat de cunoscuta :)))
bine bine, ti-am zis ca ma indragostesc repede si mintea mea e plina de fantezi :D


cam atat, as putea sa mai aberez destul de mult dar ma abtin
te stresez deja??
stiu ca nu.......

spor la scris, intr-adevar e fic-ul meu preferat de la tine :*
multa imaginatieee, sa fie sa fie....

[Leontina]

Ok, deci am adus si capitolul 14, iar la cum s-a reactionat la celalalt fic mi-e si frica de ce veti spune dupa ce veti termina de citit acest minunat capitol :))
Pai, in afara de lungime nu prea am ce sa spun despre el...
Hai, ca nu mai aberez aiurea pe aici, lectura placuta, sper sa va placa :">

Capitolul 14

Stând acolo privind valurile care se spărgeau de mal în timp ce vântul care adia uşor îmi ciufulea părul nu am rezistat să nu mă întreb cum de lucrurile luaseră o asemenea întorsătură. Adică, acum câteva zile nici măcar nu mi-aş fi închipuit că m-aş putea distra într-adevăr în această tabără. Fusese o chestie în privinţa căreia eu nu prea avusesem dreptul de a decide. În mare parte fusese vina lui Jeni pentru că avusese „geniala” idee de a-i spune mamei. Iar din cauza asta eu ajunsesem aici.
La început tot ce trebuia să fac era să trec cu bine peste aceste două săptămâni, după care totul urma să revină la normal. Desigur, în viziunea mea nu apărea un băiat care să-mi salveze viaţa, asta deşi nu mă cunoştea la momentul respectiv, şi desprea care urma să aflu că mă place pe deasupra. Iar acum stăteam singură pe plajă reluând în minte acel moment de la discotecă când buzele noastre fuseseră atât de aproape...
Mi-am muşcat buza de jos. Nu-mi venea să cred că am asemenea gânduri. Şi, mai ales, nu-mi venea să cred că unui băiat precum Josh îi place într-adevăr de o fată ca mine. Şi că tot vorbim de el, uneori am impresia că el nu este real. Că se află doar în capul meu şi că acesta nu este decât un vis, şi încă unul foarte frumos, care în curând va lua sfârşit. Iar eu mă voi trezi de dimineaţă, probabil pe podea, şi voi realiza că totul fusese prea frumos pentru a fi real...
Am fost trezită la realitate de două braţe puse în jurul taliei mele, care m-au făcut să tresar şi să mă duc doi paşi mai în faţă.
Când m-am întors l-am zărit pe Josh şi în secunda următoare un zâmbet mi-a apărut pe faţă. Am observat că el zâmbea amuzat şi avea o licărire jucăuşă în ochi.
- Te-am speriat?
Am dat din cap în semn că nu, deşi eram convinsă că el ştia deja răspunsul. A privit o secundă marea înainte de a se uita din nou la mine.
- La ce te gândeai?
- La nimic important, am spus privind în altă direcţie.
- Aşa deci. Nu vrei să-mi spui. Eşti rea, să ştii.
- Da, da sunt, am spus râzând.
A dat dezaprobator din cap, deşi se vedea de la o poştă că nu e serios. Apoi a luat loc pe nisip prefăcându-se a fi supărat pe mine. M-am aşezat lângă el privindu-l amuzată cum încerca să mimeze supărarea, deşi mă privea cu coada ochiului la fiecare două secunde. În cele din urmă, mai exact peste vreo cinci minute, a renunţat şi s-a întors spre mine. Asta m-a făcut să zâmbesc şi mai mult.
Cum de un băiat ca el există într-adevăr pe acest pământ? M-am întrebat.
- Îmi spui la ce te gândeai mai devreme, te rog?
- De ce vrei să ştii atât de mult?
- Pentru că mă interesează tot ce e legat de tine.
A spus asta pe un ton atât de serios şi de dulce în acelaşi timp încât am simţit cum mi se duce sângele în obraji.
M-am întors cu spatele la el şi mi-am strâns mâinile la piept într-un gest destul de copilăresc. Mă simţeam destul de nelalocul meu acum.
- Tu nu poţi fi real, m-am trezit spunând. Eşti doar rodul imaginaţiei mele. Da, asta trebuie să fie. Aşa că dispari odată.
Nu-mi venea să cred că eu mă comportam într-adevăr în acest mod şi că rostisem într-adevăr acele cuvinte. Eu nu mă comportam niciodată atât de... atât de copilăreşte. Spuneam lucruri fără ca măcar să gândesc înainte. Ce naiba se întâmpla cu mine?
L-am auzit chicotind, după care am simţit o mână pusă pe umărul meu, care apoi m-a tras în spate. Fără să-mi pot da măcar seama când, m-am trezit că braţele lui erau în jurul meu şi că spatele meu era lipit de pieptul lui. Avea braţe puternice, dar nu mă ţinea foarte strâns. Doar suficient de ferm încât să nu pot scăpa. Nu că aş fi fost eu foarte puternică, ceea ce cred că a realizat şi el. Avea corpul atât de cald...
Am fost luată prin surprindere, iar lucrurile se întâmplaseră atât de repede încât cred că eram roşie precum racul în momentul de faţă.
- Rodul imaginaţiei tale deci, a spus gânditor. Păi, hai să analizăm puţin situaţia. În momentul acesta eu te ţin în braţe, deci practic corpurile noastre se ating, aşa-i? Luând în considerare acest fapt insingnifiant putem ajunge foarte uşor la concluzia că eu sunt real, deoarece nu este posibil să atingi ceva ce de fapt nu există. Am dreptate?
- Bine, ai câştigat. Deci exişti. Îmi dai drumul acum?
- Nu. Îmi place să te ţin aşa plus că eşti cam rece.
Am rămas fără replică după asta. Aş fi încercat să protestez, dar mă simţeam atât de bine acum, încât nu voiam să stric acest moment. Am închis ochii mulţumindu-mă să ascult zgomotul produs de valuri şi de respiraţia lui.
Am reluat în minte întreaga discuţie, dar, chiar şi cu toate acele motive expuse de el, eu tot mai aveam o mică îndoială. Şi totuşi, voiam atât de mult să cred că este real...
- Ştii, voiam să discut ceva cu tine, am spus.
- E ceva serios?
- Cam aÅŸa ceva.
- Ok. Ascult.
Deşi spusese asta, tot nu-mi dăduse drumul.
Ok. Acum e-acum.
Am tras aer adânc în piept, încercând să prind puţin curaj, înainte de a vorbi.
- Îţi mulţumesc pentru că mi-am salvat viaţa în acea zi.
O vreme a fost linişte. Nu-l puteam vedea, dar faptul că nu-şi slăbise deloc strânsoarea, dacă o pot numi aşa, m-a liniştit puţin.
- Deci ai aflat. Păi, ce pot spune? Cu plăcere.
Asta a fost tot ce a spus. Nu-mi venea să cred. Tot ce putea spune era „cu plăcere”?
M-am smuls din strânsoarea lui, ceea ce a fost mai uşor decât mi-am închipuit, şi m-am întors spre el privindu-l direct în ochi.
- De ce nu mi-ai spus?
- Nu voiam să fac mare caz de asta. Şi apoi, nu voiam să te simţi doatoare faţă de mine, deci ai face bine să treci peste.
Ultimele cuvinte au fost zise în glumă. Nu-mi venea să cred, din nou. Nu ştiu ce forţă supra-omenească îl făcuse pe acest băiat să se îndrăgostească tocmai de mine, dar îi eram recunoscătoare din tot sufletul.
- Tu nu poţi fi real, am zis râzând. Nu ai cum să mă convingi că eşti.
- Hmm... zău? A zis afişând o figură gânditoare. Mai am o ultimă idee. Dacă nici asta nu te va convinge, atunci voi renunţa. De acord?
Am dat din cap în semn că da, fiind foarte curioasă de ce anume va face de data asta.
S-a apropiat de mine şi s-a aplecat pentru a ajunge cu capul mai aproape de al meu. Inima mi s-a urcat în gât, dar nu m-am mişcat. În schimb m-am trezit închizând ochii.
În momentul în care buzele lui le-au atins uşor pe ale mele am simţit că timpul s-a oprit în loc şi am avut vaga senzaţie că inima mea a sărit peste câteva bătăi.
Eram conştientă că momentul durase probabil câteva momente, dar mie mi se păruse că durase mult mai mult.
Când am deschis ochii am văzut că faţa lui era încă foarte aproape de a mea şi am observat că avea o licărire amuzată în ochi.
- Acum te-am convins?
Rămăsesem fără cuvinte. Nu puteam trece peste momentul în care buzele noastre s-au atins. Mă blocasem complet.
Au trecut câteva minute înainte de a reuşi să dau afirmativ din cap.
În acel moment un zâmbet i-a înflorit pe buze. Mi-a luat mâinile în ale lui şi m-a sărutat tandru pe frunte.

[crazy little red]

de-ai avea un creion magic (ca acela din desenele pe care le priveam cand eram mica) si sa devina Josh din povestea ta real, si bineinteles sa fie indragostit de mine =)))
e asa dulce baiatul asta, prototipul baiatului perfect
adooooor reactia ei, gen 'nuuu, chiar nu ai cum sa fi real' :))
o idee geniala din partea ta :D
iubesc comportamentul lor, ai creat niste personaje care par cu adevarat reale
poate suna aiurea, dar capitolul asta s-a derulat ca un film in capul meu, iar eu am stat cu zambetul pana la urechi si cu inima in gat :D
gen, ce urmeaza, ce urmeazaaaa....? :))
o daaa, sa nu se planga prea mult eroina noastra, eu m-as duce in fiecare an intr-o excursie de asta :))
si totusi, nu pot sa nu ma intreb ce pisici o sa se intample atunci cand excursia va lua sfarsit, si chestia asta ma intristeaza, pentru ca... :(( ar fi atat de trist daca...

si daaa, acest capitol ma incanta atat de mult
ieri ai scapat de mine dar astzi nu mai ai nici o sansa
sarutul, mirific, senzatia descrisa frumos :X
uuu, pot sa te imbratisez >:D< nu conteaza, am facut-o deja
iar exagerez cu emonticoanele, sper sa nu-mi sara nimeni in cap :))

si doamne, cat de frumos, sa o tina in brate, ea e cam rece, eu eram mai mult decat fierbinte in locul ei, iar el e cald, se completeaza reciproc perfect :X
cred ca sparg calculatorul daca povestea ia o intorsatura urata....
m-ai terorizat cu acel sad end pe care-l aveai in cap odata, desi nu stiu la care poveste :))

si vreau next, vezi ca o sa te stresez zilele astea sa-mi aduci next-ul :))
ti-ai facut-o cu mana ta, masochista mica ce esti...

ooo, si as fi avut o reactie si mai si daca nu ar fi dat raceala in mine :))



acum ar trebui sa fac chestia asta sa mai semene a comentariu
descriere- aa, nimic de comentat, clar..
actiunea- nu e grabita, nici nu aveai cum
greseli- nici macar una n-a vazut ochii mei
asta e :))

scz din nou pt excesul de emonticoane
asta e, si pentru comentariu atat de luuung, asta e reactia, n-am ce-i face, m-am mai calmat parce
sau nuuu... creau next-ul ala atat de muuuult... te stresez, te presez pan' il aduci
inspiratia sa fie cu tine, si timpul liber...

[Miss M]

Sorry de intarziere:D.
Deci tot ce pot spune e "Woaaaa:X". Ador capitolul asta, primul sarut descris de tine intr-un fic, unde-i sampania?
In mod normal as zice ca nu s-au intamplat prea multe, dar as minti. Pentru ca a fost cel mai dulce dulce dulce capitol. Btw, daca-l faci pe Josh mai perfect imi iei mintile si poate fac ceva necugetat...:))
Greseli n-am vazut, nimic nou din punctul asta de vedere. Dialogul e mai mult decat de obicei, dar fiecare cu stilul, se vede ce ai fi vrut sa spui cu ajutorul acelor replici.
Poate ar fi mers putin mai multa descriere la sarutul ala, ca eu mi l-am inchipuit, mi-a placut ce-am vazut:)), dar se putea simti mai adanc toata scena.
Nu stiu de ce faci tu numai baieti din astia perfecti, buni cu fetele, destepti, de pus la rana... Ca sa-ti sarim in cap, nu-i asa? Ce-ti mai place...:>. Oricum, iti spun sa ai mare grija cu personalitatea tipilor, e o mare problema cu ei. Daca-i faci mai perfecti de-atat s-ar putea sa ne dai idei si asta nu e bine(pentru noi, cine stie ce facem dupa?;;))
Am sa mai recitesc odata tot capitolul, vreau sa visez la noapte replicile lui Josh ca a fost prea dulce:X (e a nu stiu cata oara cand zic asta:))).
Bravo tie si astept next-ul!:*
P.S. Nu ma face sa te bat la cap...

[Lithium-Angel]

Oky dokey, am sa incep cu parerea mea despre aceast fanfiction

Nu este un cliche in ceea ce ii priveste subiectul, in el se regasesc anumite elemente ce nu pot lipsi in nici o povestire, si asta e de bine. Ma refer la o prietena buna, una mai enervanta, baiatul frumos si problemele in viata.
Oricat de banal ar suna, aceste personaje sunt cele care ajuta la construirea intrigii si chiar a intregului fir narativ. Din aceasta cauza, am sa incep mai intai cu personajele.

Allyson
Am avut un moment in care as fi indraznit sa spun ca parca prea prapid a trecut de la indiferenta si solitudinea ei, la o fata vesela ce se indragosteste, insa numai pana cand am ajuns la capitolele postate recent. Imi place ca se petrece ceva mai mult inauntrul ei, fie vorba de minte sau de inima.
Poate ar fi fost frumos sa atingi mai in profunzime subiectul mortii talalui ei, dar sunt constienta ca asta ar fi putut duce la o dramatizare de care probabil nimeni nu avea nevoie. Mi-ar fi placut sa vad si o reactie mai semnificativa in momentul acelui accident de masina, la volanul caruia se afla acel om beat. Pentru cineva care si-a pierdut tatal si a si asistat la moartea lui intr-i asemenea maniara, a trecut cam repede peste asta si s-a concentrat la Josh.
Povestea a avut un ritm bun pana in prezent, iar transformarile ei mi se par logice. ASta daca nu te deranjeaza sa le zic asa. Nu mi s-a parut nici prea brusc cum a ramas captivata de baiat, insa nici prea lent.

Josh

Oricat de ciudat ar putea parea, e ceva la el ce ma face sa ma ma gandesc ca poate e ceva mai mult ce se poate spune legat de el decat vrea sa se vada. Desigur, poate fi o dorinta p[roprie ce nu trebuie neaparat indeplinita. Sa spunem ca mi-ar placea sa cred ca e mai mulyt decat un tip super ok, care arata bine si se indragosteste ca un copil inocent si nu ascunde chiar nimic. Daca nu ascunde nimic, e in regula. Nu spun ca ar trebui sa ascunda ceva.
Mi-ar placea sa retii ca, de multe ori, atunci cand un personaj apare ca fiind prea transparent, se asteapta de la el o transformare sau o reactie, ceva care sa ii aducau unplus de noutate. Probabil din cauza asta, multi prefera sa nu isi etaleze personajele cu toate explicatiile de rigoare.

Jeni

Desi nu imi da impresia unui personaj a carui existenta va avea o mare relevanta in felul in care va decurge relatia celor doi, ea e totusi folositoare. Ea e cea care lamureste atitudinea lui Allyson si intr-un fel ajuta ca ei sa o duca mai bine. Din pacate, nu am gasit nici o insiruire de calitati, sau , mai bine zis, nu am gasit nimic care, personal, sa ma ajute sa o pozitionez ca si personalitate. O vad ca o fata orisicare, prietenoasa si cam atat. Nu detin mai multe date despre ea.



E usor sa scrii atunci cand ai putine personaje. Asta te ajuta sa le controlezi mai mult, sa faci actiunea mai putin plictisitoare si sa se plieze tocmai pe ce e important, si anume pe ce faci ei. Ei iti fac povestea pana la urma. Problema e alta.
In momentul in care folosesti putine personaje, e nevoie de o profuzime, detaliere mai precisa a fiecaruia dintre ele. Cand ai minim patru, trebuie sa le faci sa fie simtite de cititori. Trebuie sa prinda un contur oarecum real.
Personajele tale ating pragul realitatii, poate nu chiar pana in punctul in care zici: da, stiu despre ce e vorba. Inteleg total, dar ating. Nu stiu daca explic cum trebuie, folosind cuvintele potrivite.
Allyson da senzatia de om care sufera dupa tatal ei, de fata indragostita . Josh e un baiat super ok si asa mai departe, insa aceste insusire ale lor, personal, nu ma fac sa mi le apropii mai mult.
Un lucru e foarte clar. Nu sunt superficiale. Ziceai sa nu ne facem impresii proaste din cauza primelor capitole.
Sunt cateva lucruri la care ma uit mai intai. Dialog, naratiune si personaje. Pot trece peste primele doua numai daca ultima e ok.

Dialog.
Ti s-a spus sa incerci sa renunti la dialogul in abundenta si am vazut ca ai facut asta. Ai adaugat si naratiune printre conversatii si asta e minunat. Totusi...ma deranjeaza un pic ceva. Nu imi plac liniile de dialog gen:
- Îmi spui la ce te gândeai mai devreme, te rog?
- De ce vrei să ştii atât de mult?
- Pentru că mă interesează tot ce e legat de tine.

De ce? Simplu. Cand citesti un dialog, ii dai un anume flow. Trebuie sa ii stii cuvintele, insa trebuie sa si intelegi ce vor ele sa insemne.
- La ce te gândeai?
- La nimic important, am spus privind în altă direcţie.
- Aşa deci. Nu vrei să-mi spui. Eşti rea, să ştii.
- Da, da sunt, am spus râzând.
Parca devine mai personal. E exact ce am spus si legat de exprimarea sentimentelor lor. Nu e suficient sa stii ce simt, ce zic, ce fac, fara sa pui un accent pe ele, sa le explici cumva si sa le faci sa "prinda viata"
Chiar daca inseamna sa adaugi cuvinte gen:
- Ce mai faci? m-a intrebat.
- Uite pe aici, mi-a zambit cald. , tot e ok pentru ca macar stii in ce fel a spus asta.
Practic, trebuie sa personalizezi mai tot pentru a mari gradul de intelegere a personajului.

Naratiunea

Candva, am crezut ca e mai bine sa separ momentele ce au loc in situatii diferite. Ma refer la faptul ca Josh a avut o conversatie cu Allyson pe o anumita tema, iar intr-un capitol diferit ai explicat de ce Josh a vorbit asa prin dezvaluirea unei situatii ce ii apartinea numai lui ca si personaj.
Nu e gresit sa faci asa. O alta modalitatea este flashback-ul, insa de el nu se poate abuza. De fapt si de drept, nu exista o buna modalitate de a scoate in vedere fiecare moment.
Ai facut, parerea mea, cea mai buna alegere in decizia de a separa discutia lui Josh cu prietena lui Allyson, de cea a lui Josh cu noua lui dragoste :D Si succesiunea postarii a fost corecta. Starneste mai mult interes atunci cand aflii APOI de ce anume parea ca stie sau etc.
Nu sunt salturi intre momente si asta e altceva ce imi place. Nu mi se pare ca esti grabita sa ajungi la un anumit punct, nici nu lungesti situatiile, nici nu le scurtezi prea mult.
E superb cum le dai si suficient spatiu temporal fiecarei actiuni in parte.



Acum....eu de gramatica nu ma leg. Am invatat-o acum 6 ani, s-a modificat pana am dat bacul si mi se pare chiar stupida uneori [ dupa modificarile facute] asa ca nu am simtit si nu cred ca voi simti nevoia sa ma leg de ea pana cand nu gasesc ceva care sa ma zgarie pe urechi. Daca e neaparat, gasesc eu pe cineva care sa iti scoata fiecare virgula, semn de punctuatie, virgula, si asa mai departe, in evidenta, insa nu asta e problema ta. Nici nu ar trebui sa fie.
Pe mine ma intereseaza povestea sa fie interesanta si sa imi capteze atentia, sa imi starneasca curiozitatea.
Poate ca nu m-a lasat cu sufletul la gura felul in care ai inchis ultimul capitol, insa vreau sa iti spun ca mi-a facut placere sa citesc.
Orice poveste e personaje+actiune+sentimente+imaginatie. Daca mai lucrezi putin la imaginatie, va fi minunat.
Astept un nou capitol.

[Leontina]

Capitolul 15

Îmi priveam de aproximativ cinsprezece minute imaginea feţei ce se reflecta în oglinda din baie. Aveam o sumedenie de gânduri în cap ce nu îmi dăduseră pace toată noaptea.
Deci acum era oficial. Ştiam că îl plac pe Josh şi el ştia de asemenea acest lucru.
Åži acum?
Ce ar trebui să se întâmple acum? Adică, ceva trebuia să se întâmple, nu-i aşa? De obicei în cărţile de dragoste pe care le citesc eu cei doi îndrăgostiţi trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi. Acest gând m-a făcut să zâmbesc trist. Acelea sunt doar poveşti, desigur. Realitatea nu este un basm şi nu va fi niciodată aşa. În realitate de foarte multe ori oamenii nu au parte de acel „final fericit”, de clasicul „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”. Nu. În viaţa reală lucrurile pot lua de multe ori întorsături triste sau chiar tragice. Ştiam cum e cu tristul şi tragicul în viaţă. Poate tocmai de aceea am devenit atât de închisă după acel nefericit accident. Poate din dorinţa idioată de a nu mai trebui să sufăr vreodată.
Ce prostie, am gândit trist.
Totul mi se părea atât de prostesc acum că mă gândeam la asta... Oare cum de îmi putusem imagina măcar că dacă mă închid în mine voi putea evita suferinţa? Acum mi se părea că aşa ceva este imposibil, oricât de mult şi-ar dori cineva să o evite. Întodeauna va apărea ceva care să-ţi strice acest plan. Şi, în cele din urmă, vei eşua.
Dar, până la urmă, poate cineva să fie cu adevărat fericit în această lume? Nu este cumva totul doar o iluzie? Chiar şi iubirea pe care toţi o caută cu atâta înfrigurare.
Se spune că iubire este magie, dar... uneori magia nu este altceva decât o iluzie... Şi atunci acest lucru nu se poate aplica peste tot? Şi, dacă lucrurile stau într-adevăr aşa, atunci ce rost are să mai încerci? Ce rost mai are să lupţi? Nu este acesta un efort cât se poate de inutil?
Şi atunci eu ce ar trebui să fac acum?
Din fericire Jeni a început să ciocăne în uşă la momentul potrivit. Mi-a întrerupt gândurile acelea aiurite cu ţipetele ei. Erau momente în care mă bucuram că e atât de... atât de băgăreaţă de felul ei. Dar alteori acest lucru mă enerva la culme. Acum că mă gândeam la asta nu îmi pot da seama cum de ea e singura prietenă cu care am rămas după acel accident. De fapt, nu îmi era foarte clar cum de ea ajunsese să fie prietena mea în primul şi-n primul rând. Ştiu foarte bine de ce Miriam obişnuise să-mi fie o prietenă apropiată. Ea era o fată destul de veselă de felul ei pe care o întâlnisem din întâmplare pe când umblam singură pe coridoarele şcolii când era prin clasa întâi. Am început să vorbim, iar după un timp am realizat că aveam destul de multe în comun cu ea. Uneori mă gândesc că poate dacă nu aş fi fost atât de încăpăţânată în trecut ea ar mai fi încă prietena mea.
Dar în legătură cu Jeni nu îmi amintesc prea bine cum s-a întâmplat să ne împrietenim. Dar îmi amintesc că la un moment dat noi trei eram aproape de nedespărţit. Apoi lucrurile s-au schimbat, iar Jeni a fost singura care nu mi-a băgat în seamă ifosele şi s-a ţinut scai de capul meu pentru a nu fi dată la o parte precum toţi ceilalţi. Cred că după aceea am început să cred că ea e cea mai bună prietenă a mea, deşi de multe ori m-am gândit la faptul că nu este deloc aşa. Da, era întotdeauna acolo când aveam probleme, dar eu tot aveam uneori sentimentul că nu o cunosc absolut deloc pe această fată ce a dat dovadă de mai multă încăpăţânare decât mine şi care are întotdeauna un zâmbet pe faţă. Ciudat este faptul că, în ciuda tuturor acestor lucruri în mintea mea s-a înrădăcinat puternica idee că ea este prietena mea, cea care va fi întotdeauna acolo când voi avea nevoie să vorbesc cu cineva. Până acum totul fusese în regulă între noi, dar uneori am impresia că până şi acest lucru, atât de insignifiant pentru mine uneori, se va schimba la un moment dat.
Am ieşit din baie şi am mers împreună cu ea în sala de mese. Cred că ea a vorbit tot drumul, dar nu am nici cea mai vagă despre ce anume. Nu am fost deloc atentă.
Când am ajuns am privit în jur şi l-am văzut imediat pe Josh care ne făcea semne să mergem la masa lui. Ne-am luat ceva de mâncare, după care l-am acompaniat la masă.
M-a salutat vesel, iar eu i-am răspuns, deşi nu la fel de vioi. Cred că asta l-a pus puţin pe gânduri, dar, din fericire, nu m-a întrebat nimic.
- Deci, ce vom face astăzi? A întrebat Jeni vioaie cu un zâmbet cât casa pe faţă.
- Nimic foarte interesant, a spus fără chef. Ne mai plimbăm puţin prin oraş, atâta tot. Dar nu vă faceţi griji, în curând urmează ceva destul de interesant, a spus zâmbind şmechereşte.
- În cazul acesta abia aştept să aflu despre ce e vorba, a spus veselă încă zâmbind.
Nu ştiu ce anume am vizitat în această zi pentru că în majoritatea timpului nu eram atentă absolut deloc, gândurile mele fiind într-un loc destul de îndepărtat de prezent. Aveam numai gânduri triste în cap şi nici măcar eu nu înţelegeam de ce. Adică, nu ar fi trebuit să fiu fericită în acest moment? Un băiat drăguţ şi dulce mă plăcea, iar eu il plăceam la rândul meu. Mă şi sărutase cu o zi în urmă şi în acel moment avusesem parte de un sentiment foarte plăcut. Aproape că mă simţisem în stare să zbor.
Şi atunci de ce mă simt aşa?
Poate mi se părea cam greu de crezut că tot ce se întâmplase încă de când ajunsesem în această tabără avusese loc cu adevărat. Cu toate acestea, de fiecare dată când privirea mea se întâlnea cu cea a lui Josh atunci aveam certitudinea că totul era real. Că nu visasem totul. Că el va fi acolo gândindu-se la mine. Că va fi alături de mine până când această tabără va lua sfârşit.
Şi după aceea?
Ce se va întâmpla după ce tabăra va ajunge la final, iar noi ne vom întoarce acasă? Lucrurile vor fi la fel ca până atunci? Va fi ca şi când aceste două săptămâni nici măcar nu avuseseră loc? Iar el va uita de mine şi va plăcea eventual o altă fată.
Din fericire pentru mine nu am mai avut timp să mă gândesc la asta deoarece Josh s-a afişat în faţa mea când ne-am oprit pentru a ne lua câte o îngheţată. Ca să fiu mai explicită toţi ceilalţi se aşezaseră frumos la coadă, eu fiind singura care nu făcuse acest lucru. Preferasem să îmi sprijin spatele de clădirea de vizavi şi să aştept ca ei să-şi termine îngheţatele. Iar acum Josh se afla în faţa mea cu două îngheţate în mână, una de vanilie şi una de căpşiuni. Asta mi-a dat un ciudat sentiment de deja vu.
- M-am gândit că poate ai vrea totuşi să guşti din această îngheţată, a spus zâmbindu-mi. Ultima dată nu ai avut ocazia...
Părea destul de încurcat şi a lăsat acea propoziţie în aer. Am decis să-l ajut aşa că i-am luat îngheţata de căpşiuni din mână şi am gustat din ea.
- E foarte bună, am spus zâmbind. Mulţumesc.
Eram cât se poate de sinceră. Chiar era bună. Nici nu-mi mai puteam aminti de când nu mai gustasem o îngheţată atât de bună.
S-a aşezat lângă mine, sprijinindu-şi la rândul lui spatele de perete, iar un timp a fost linişte amândoi fiind prea ocupaţi cu îngheţatele. Am încercat să mă concentrez pe asta pentru a scăpa de toate celelalte gânduri care mi se învârteau în minte încă de când mă trezisem azi dimineaţă.
- Ce s-a întâmplat cu tine? A întrebat pe un ton din care reieşea că îi pasă într-adevăr.
Acest lucru m-a luat prin surprindere, ceea ce m-a determinat să-l pricesc confuză. El nu mă privea pe mine, se uita la cer şi părea puţin cam nelalocul lui.
- La ce te referi? Am întrebat încurcată.
- Nu pari a fi în apele tale azi, a spus privindu-mă cu nişte ochi destul de serioşi.
- Nu e nimic serios, am spus mai încet decât mi-aş fi dorit privind îngheţata din mâna mea.
- Serios? A spus gânditor. Nu te cred.
- Nu am cum să scap de tine, nu-i aşa? Am întrebat oftând din greu.
- Te-ai prins, a spus amuzat.
Aşa că am rămas datoare să-i povestesc totul atunci când vom fi singuri. Nu aveam chef ca cineva să tragă cu urechea. Colegii mei sunt destuld de curioşi din fire, iar în cazul meu, ei bine, am eu vaga bănuială că ar vrea să afle mai multe despre mine. Uneori am impresia că unii din ei cred că am tendinţe spre a deveni emo sau ceva de genul.
De-ar şti cât de mult se înşală... Am gândit cu tristeţe.
Deşi, dacă stau bine să mă gândesc nu puteam să-i învinovăţesc pentru acest lucru. Până la urmă, încă de când intrasem la liceu stătusem mai mult singură şi evitasem pe cât posibil contactul cu ceilalţi colegi, în afară de Jeni, care oricum nu avea de gând să-mi dea pace.
Ce-i drept e că săracii de ei au încercat, dar nu au avut nicio şansă de a mă face să ies din carapacea în care mă băgasem singură. Ştiu că cineva mi-a spus la un moment dat că mi-am construit ziduri de jur împrejur pentru a nu le permite celor din jur să mă cunoască şi că ar trebui să renunţ la ele. Poate că avusese dreptate, dar atunci eu nu mi-am dat seama de acest lucru şi am continuat să-i ignor pe cât posibil pe colegii mei.
Abia acum îmi dau seama cât de mult am putut greşi în toţi aceşti ani. Dar nu prea mai aveam ce să fac acum. Poate că pe viitor lucrurile se vor schimba.
Poate...

***

Apusul soarelui m-a găsit stând pe plajă aşteptând ca Josh să apară pentru explicaţia pe care i-am promis-o. Avusese câteva lucruri de rezolvat pentru marea supriză pe care urma cu toţii să o avem în curând şi a mi-a propus să ne întâlnim pe plajă pe la apusul soarelui. Aşa că, iată-mă aici.
Nu ştiam ce avea să se întâmple acum sau ce va crede el despre mine după ce va auzi ce aveam de spus, dar nu mai puteam da înapoi acum.
Stăteam cu braţele în jurul genunchilor privind nisipul de la picioarele mele.
- Hei, scuze că am întârziat, a spus vesel luând loc lângă mine. Sper că nu aştepţi de mult timp.
Am dat din cap în semn că nu, iar inima mi-a luat-o puţin la fugă deoarece nu prea voiam eu să-i spun ce anume gândeam azi dimineaţă când eram oarecum dărâmată total.
Dar, bineînţeles că nu aveam cum să scap din asta, mai ales deoarece acceptasem să-i povestesc totul.
M-am uitat la el cu coada ochiului şi am observat că mă privea oarecum serios şi nerăbdător în acelaşi timp.
Am oftat din greu înainte de a începe să-i povestesc.
Mi-a luat cam zece minute să-i explic cum stăteau lucrurile în mintea mea, timp în care el nu a scos nicio vorbă. A stat pur şi simplu acolo fiind numai ochi şi urechi.
După ce am terminat, am avut în sfârşit curaj să-l privesc. Stătea sprijinit în braţe, cu spatele drept şi privea foarte concentrat marea în timp ce briza ce adia uşor se juca cu părul lui.
Nu-i spusesem chiar tot. Nu adăugasem lucrurile pe care el nu le ştia. Mă legasem mai mult de partea cu accidentul, lăsând majoritatea celorlalte detalii, cum ar fi colegii, la o parte. Poate că nu era bine că nu-i spuneam totul, dar anumite lucruri preferam să le ţin pentru mine.
- Deci, dacă am înţeles corect, ţie ţi-e frică să nu fii pusă într-o situaţie asemănătoare cu ceea ce ai păţit acum câţiva ani?
Am dat din cap afirmativ.
- Ştii, modul tău de a gândi e puţin greşit, a spus cât se poate de serios.
Asta m-a surprins, în mare parte deoarece nu mă aşteptasem la aşa ceva din partea lui. Cred că mă aşteptasem să mă înţeleagă.
- De ce spui asta? Nu m-am putut abţine să nu întreb.
- Pentru că, din câte am înţeles, tu tinzi să crezi că e mai bine să nu te ataşezi de nimeni deoarece ai putea sfârşi prin a suferi din nou. Am dreptate?
Am răspuns un „Da.” cam lipsit de vlagă.
- Într-un fel ai dreptate. Uneori se poate întâmpla şi asta. Dar să-ţi spun ceva. Cineva a spus odată următoarele cuvinte: „Adevăratul curaj înseamnă să ştii că ai pierdut încă de la bun început, dar să nu renunţi totuşi la luptă.”
După ce a pronunţat ultimile cuvinte s-a uitat în sfârşit la mine. Mă aşteptasem la o privire serioasă, poate chiar dură din partea lui, dar în loc de asta ochii lui exprimau înţelegere.
- Şi poate că este adevărat că dacă îţi construieşti nişte ziduri de jur împrejur vei reuşi să eviţi suferinţa, dar acele ziduri nu vor ţine cumva şi fericirea afară?
Asta m-a lăsat efectiv fără cuvinte. Nu mai ştiam ce aş fi putut să-i spun. Şi, mai ales, eram conştientă de adevărul din cuvintele lui.
Am privit marea gâdindu-mă că poate, doar poate, era timpul să renunţ la acele ziduri de care vorbea el şi despre care îmi spuseseră şi colegii cu mult timp în urmă. Poate că venise vremea să las trecutul în urmă, acolo unde ar fi trebuit să ajungă acum mult timp, şi să merg mai departe.
Poate că încă nu era prea târziu să o iau de la capăt şi să-mi acord şansa de a mă bucura din nou de viaţă. Poate că fetiţa aceea veselă şi plină de viaţă de acum cinci ani nu dispăruse în totalitate şi poate că dacă aş fi încercat într-adevăr aş fi reuşit să o găsesc...

[crazy little red]

iuuui, cat de dulce poate sa fie baiatul asta
atata intelepciune in cuvintele lui :))
sincer, in prima parte a capitolului aveam impresia ca citesc ceva scris de mine, cu cateva diferente totusi :))))
mda... cred ca asta e rezultatul batailor la cap ce ti le-am oferit in legatura cu descrierea :P deci n-am ce comenta :))
e frumos, unele chestii... aaaa, discutile noastre chiar te inspira :P

a fost un capitol lung, considerand lipsa de idei de care ziceai ca suferi :D
actiunea e draguta, astept sa vad ce planuri marete ai pentru continuare...
ai parti in care te folosesti mai mult de dialog, dar cred ca toti il utilizam mai mult in anumite situati, pana la urma dialogul e totusi o parte importanta a unei povesti, indiferent cat poate sa strice daca e in exces, ceea ce nu-i totusi cazul
(stiu ca deja aburesc aiurea)

cam atat, cred... nu are rost sa ma lungesc si sa scriu porcari, nu mai gandesc deja :))
multa inspiratie sweety :*

[Miss M]

Buna>:D<
Am spus-o si ti-o voi spune in continuare: nu e bine. Sunt muuult prea perfecti baietii tai. Nu fac greseli niciodata niciodata niciodata. Nu e corect:)).
A fost un capitol lung, la inceput m-am gandit ca n-o sa se intample nimic semnificativ, dar, evident, m-am inselat. Toata atmosfera a fost trista, revenindu-si putin in ultimele randuri.
Ai repetat cuvintele trist, a spus si inghetata de prea multe ori, poate poti inlocui cate ceva pe acolo. In rest, nicio greseala.
Dialogul a fost ca de obicei, nici putin, nici mult, nici sec. Descrierea e din ce in ce mai buna;).
Revenind la Josh, ma faci sa ma intreb daca ai vreun model dupa care ii faci pe toti asaa buni. Pentru ca sunt cat se poate de curioasa daca exista asa ceva in viata reala. Si daca da... wow. Vreau sa-i cunosc si eu:))
Nu prea mai am ce sa-ti spun pentru ca m-ai lasat :O cu acest capitol, nu stiu de ce dar mi se pare printre cele mai bune.
In final, replica pe care o ador:X :

- Şi poate că este adevărat că dacă îţi construieşti nişte ziduri de jur împrejur vei reuşi să eviţi suferinţa, dar acele ziduri nu vor ţine cumva şi fericirea afară?