O nouă șansă la fericire

[Leontina]

Deci mi-am făcut curaj să postez prima mea poveste în limba română (până acum am scris în limba engleză). Nu ştiu cât de reuşită va fi, dar sper că o să vă placă.
Accept orice fel de critici.

Capitolul 1

Ceasul deşteptător mă trezi ca în fiecare dimineaţă. Şi, ca de obicei, l-am închis pentru a mai dormi vreo cinci minute. Şi, tot ca în fiecare dimineată, mama nu m-a lăsat să mă bucur de aceste cinci munute.
- Trezeşte-te, altfel vei întarzia la şcoală.
- Mamă, şcoala e pe sfârşite. Nu cred că se va supăra cineva dacă întârzii câteva minute.
- În cazul ăsta ce-ar fi să nu te mai duci deloc?
I-am sesizat tonul ironic, deci am continuat discuţia.
- Ar fi super! Deci mă pot culca din nou?
- Ha, ha, foarte amuzant. Acum ridică-te şi pregăteşte-te de şcoală.
- Of, bine.
Încă somnoroasă fiind, m-am forţat să mă dau jos din pat şi mi-am târât picioarele până la baia care se afla pe hol. Mi-am dat cu apă rece pe faţă pentru a mă dezmetici un pic, apoi mi-am periat dinţii şi părul de un şaten închis, acesta din urmă fiind prins la fel ca în fiecare dimineaţă. Mai exact mai întâi l-am prins la spate cu un elastic, apoi l-am răsucit de câteva ori, în final prinzându-l în vârful capului cu ajutorul unei clame, lăsând bretonul să alunece in voie pe frunte.
Mi-a luat aproximativ cinci minute pentru a mă îmbrăca, apoi mi-am luat geanta şi m-am îndreptat spre uşă.
- Am plecat!
- Nu ai de gând să mănânci nimic?
- Nu. O să-mi cumpăr ceva în drum spre liceu. Pa mama.
- Pa.
Acestea fiind spuse am iesit pe uşă, am coborât scările şi am ieşit în aerul rece al dimineţii.
Of, mama poate fi aşa enervantă uneori.
Mergeam cam de 15 minute când am auzit o voce cunoscută venind din spatele meu.
- Hei, aşteaptă-mă!
M-am oprit şi am văzut-o pe Jeni alergând spre mine.
- Bună, mi-a spus zâmbitoare când m-a ajuns din urmă. Ce faci?
- Ce pot să zic. Am avut şi zile mai bune.
- De ce? Ce s-a intâmplat?
- Nimic special. Doar mama, care până şi în ultimile zile de şcoală mă pune să mă trezesc devreme.
- Ştiu cum e. Tatăl meu face acelaş lucru în fiecare dimineaţă şi..... Îmi pare rău. Nu am vrut.
- Nu înţeleg pentru ce îţi ceri scuze. Ţi-am zis de mii de ori că nu mă mai afectează genul ăsta de chestii.
Jeni e cea mai bună prietenă a mea. Este puţin mai scundă decât mine, părul scurt îi este de un maro spre roşcat şi are cei mai albaştri ochi pe care i-am văzut vreodată. Mult mai frumoşi decât cei căprui ai mei.
Ne-am împrietenit în clasa a doua şi aşa am rămas până acum. Ei pot să-i spun absolut orice. A fost întotdeauna lângă mine când am avut nevoie. Dar uneori prefer să păstrez anumite lucruri doar pentru mine.
Orele au fost plictisitoare. Nici nu înţeleg de ce m-am chinuit să mă dau jos din pat azi dimineaţă.
Ziua părea că nu se mai sfârşeşte.
După ora de engleză când credeam că pot, în sfârşit, să plec acasă, în clasă a intrat dirigintele nostru.
- Bună, am venit să fac un anunţ. După terminarea semestrului, şcoala va organiza o tabără pe litoral de două săptămâni. Voi lăsa hartia cu detaliile şefului clasei, iar cei interesaţi ii vor transmite. Iar el va face o listă cu toţi cei ce doresc să vină, pe care mi-o va da mie la sfarşitul săptămânii.
- Şi banii când trebuie aduşi?
- Banii va trebui să ii aveţi cu voi in ziua plecării. Eu trebuie să plec acum. Să aveţi o zi plăcută.
Fără să mai aştepte vreun răspuns a ieşit din clasă, iar eu mi-am luat geanta şi i-am urmat exemplul.
După cinci minute Jeni m-a ajuns din urmă radiind de bucurie.
- Deci, ce zici de tabără? Vei veni şi tu?
- Nu ştiu. Probabil că nu.
- De ce nu?
- Nu cred că mama imi va da permisiunea. Şi bănuiesc că este destul de scump.
- Dar nu este. Am fotografiat oferta pentru a i-o arăta mamei şi nu mi s-a părut exagerat de scump.
- Oricum nu cred că mă va lăsa să vin. Uneori poate fi foarte strictă. Dar distracţie plăcută în cazul în care te duci.
- Am o idee. Voi veni cu tine şi putem amândouă să vorbim cu mama ta. Poate în felul ăsta o vom convinge.
- Mă indoiesc. Chiar nu merită să-ţi pierzi timpul şi....
- Nu fi aşa pesimistă.
M-a apucat de braţ forţându-mă să grăbesc pasul. Am urcat împreună scările blocului şi am intrat în apartament.
- Pe la ce oră se întoarce mama ta?
- Nu cred că mai devreme de şapte seara, am zis uitându-mă la ceas.
- Nicio problemă. Pot să aştept.
- Pe cine să aştepţi?
Surprinsă m-am uitat împrejur şi am văzut-o pe mama ieşind din dormitor.
- Cum de eşti acasă la ora asta? Tu nu vii niciodată atât de devreme.
- M-am simţit un pic rău aşa că am rugat pe cineva să mă înlocuiască şi am venit să mă odihnesc.
- Bună ziua!
Jeni s-a postat in faţa ei cu un zâmbet cât casa.
- Bună, Jeni. S-a întâmplat ceva?
- De fapt noi două voiam să vă rugăm să îi daţi permisiunea lui Allyson să meargă într-o tabără pe litoral.
- Bineînţeles că îi dau permisiunea. De ce nu aş face-o?
- Mulţumim! Vezi? Ţi-am spus eu că se va rezolva. Eu ar trebui să plec acum. Ne vedem mâine.
- Ok....
Am aşteptat ca sunetul paşilor ei să se stingă înainte de a mă uita urât la mama.
- Am zis ceva ce nu trebuia?
- Nu vreau să merg în tabăra aia. Nu puteai şi tu să zici “nu”?
- Nu înţeleg care e problema. Eu cred că ar trebui să mergi. Poate o să fie distractiv.
- Mă rog.
M-am dus direct în camera mea, am aruncat geanta pe jos şi m-am trântit în pat. După câteva minute am auzit un ciocănit în uşă. Mama a intrat şi a luat loc pe pat lângă mine.
- Cât a trecut de când ai fost ultima oară într-o excursie cu colegii de clasă?
- Mult, am răspuns fără chef.
- Tocmai de aceea cred că ar trebui să te duci. Ar fi o schimbare, nu crezi?
- Mda. Bine, poate că o să merg.
- Mă bucur.
- Dar nu promit nimic. Ca să ştii.
- Ok. Cum spui tu, a zis zâmbind amuzată.
S-a ridicat din pat şi s-a îndreptat spre uşă.
- Nici macăr nu ştii unde o să mergem.
- Nu contează.
- Nici dacă ne duc la polul nord?
- Ha, ha. Foarte amuzant.
A ieşit din cameră înainte ca eu să mai pot aduga ceva.
Cum am mai zis: uneori poate fi foarte enervantă.

[Ayame Chan]

:3 hi!

Deci... mi se pare chiar draguta povestioara [nu pot spune prea mult fiind doar primul capitol]

Cred ca ar trebui sa mai lucrezi la descrieri iar dialogul mi se pare prea sec... adica intre ma baga si u ceva descrieri... de exemplu cand vorbea cu mama ei ai fi putut sa o descrii (fizic)
Eu sunt una care adora dialogul, deci imi pare bine ca il folosesti asa de mult dar nu exagera pentru ca nu da asa de bine >w<

;3 oricum e fain deci bafta in continuare

[crazy little red]

hello, pai am venit cu un comentariu pe la tine
in primul rand, o sa ma leg de dialog, cred ca acupa 80% din capitol si da rau, adica poate ca esti o fana a dialogului si te exprimi mai bine folosindu-te de el, dar totusi mi se pare prea mult, o mare parte din el putea fi inlocuit cu usurinta de naratiune
actiunea a fost putin grabita in unele parti, mi se pare ca ai dat prea multe detalii despre unele chesti care defapt nu-i atrageau atentia fetei, cum ar fi anuntul despre acea excursie
descriere nu zic ca nu a existat, dar in loc sa descrii felul in cere isi face parul, mai bine descriai nemultumirea ei sau multe altele
nu comentez mai multe luand in considerare ca e primul fic in romana deci esti inca la inceput si o sa te mai perfectionezi cu timpul

sper ca nu te-ai suparat pe mine sau ceva, presupun ca faza cu "accept orice fel de critici " nu ai scris-o numa de forma

bye bye

[Leontina]

Mulţumesc pentru comentarii.
Aveam capitolul scris de ceva vreme, dar am vrut să-l corectez puţin înainte de a-l posta şi mi-a fost prea lene până acum. -_-
Am încercat să ţin cont de ceea ce mi-aţi spus, am mai şters din dialog şi am încercat să mai adaug nişte descrieri. Sper că acest capitol să fie mai reuşit. Chestia cu excursia o să devină mai clar pe parcurs. La mine în general acţiunea e puţin mai rapidă, voi încerca să mai remediez situaţia, fără însă să devină plictisitor.
Am vorbit cam mult. Uitaţi capitolul şi sper să va placă. ;)
Aştept în continuare critici şi păreri.

Capitolul 2

Zilele rămase până la data plecării au trecut destul de repede. Sau cel puţin aşa mi s-a parut mie. Nu am aşteptat cu nerăbdare această, aşa zisă, tabară. Nu mă mai încântau de ani de zile astfel de chestii.
În orice caz, mama a stat în capul meu având grijă să verifice dacă împachetez tot ce-mi trebuie, să nu cumva să uit ceva sau să iau ceva care să nu-mi trebuiască. A fost o adevarată pacoste.
Nici în dimineaţa plecării nu a lăsat-o mai moale. Mi-a pus o mie şi ina de întrebări.
- Tu nu ar trebui să pleci la servici? am întrebat.
Era îmbrăcată în stil office, ca în fiecare dimineaţă, cu părul blond prins într-o coadă de cal. Mulţi o invidiau pentru modul în care arăta şi mai ales pentru că încă era în stare să umble pe tocuri de zece centimetri.
- Mai pot aştepta câteva minute.
Văzând că nu am nicio şansă mi-am luat bagajul şi am coborât in faţa blocului, unde urma sa vină Jeni împreună cu mama ei pentru a ne duce pe amândouă cu maşina până la şcoală de unde urma să ne îmbarcăm în autocar.
Tocmai azi se găsise să stea mai mult acasă.
Am pus geanta pe jos şi m-am aşezat pe ea, în timp ce aşteptam. Uram ideea de a merge în excursia asta. Chiar nu-i vedeam rostul. Adică, aveam să petrec două săptămâni cu nişte persoane cu care abia dacă am vorbit de două ori de când am intrat în acest liceu şi care probabil mă vedeau ca pe o ciudată sau ca pe o singuratică, în cel mai fericit caz. Mă îndoiam sincer că voi avea un astfel de noroc.
Desigur nu puteam să-i spun asta lui Jeni. Încerc de prea mult timp să o conving că sunt ok. Ceea ce nu ştiu dacă e complet adevărat având în vedere faptul că nu mă pot convinge nici pe mine.
Mi-am sprijinit capul în mâini şi am privit cerul ce avea o culoare azurie, pe suprafaţa căruia se aflau câţiva norişori albi. Am lăsat să-mi scape un oftat lung. Cerul acela îmi amintea de atât de multe lucruri…..
Nu a durat prea mult până să apară. Jeni a coborât din masină pentru a mă întampina având un zâmbet imens pe faţă.
- Bună, m-a salutat vioaie.
- Bună. Cineva chiar e încantat de excursia asta. Bine că mama ta s-a oferit să ne ducă, altfel am fi obosit cărând la bagajele astea, am încercat eu să fiu amuzantă.
- Mda… A intervenit ceva şi mama nu a mai putut să vină. Dar s-a oferit tata si…
- Ok. Mi se pare acelaÅŸi lucru.
- Ok…
În acel moment tatăl ei a ieşit din maşină şi a venit spre noi.
- Bună, Allyson. Ce mai faci?
- Foarte bine, mulţumesc. Dumnevoastră?
- Binişor. Lasă-mă să-ţi iau bagajul.
- Multumesc, am zis dându-mă la o parte.
În timp ce el a luat geanta şi s-a dus să o bage în portbagaj Jeni se uita la mine cu nişte ochi îngrijoraţi.
- S-a intamplat ceva? am întrebat, deşi ştiam ce va urma.
- Nu, nimic. Eşti gata de plecare? a zis forţând un zâmbet.
- Da, sunt.
Ne-am urcat amândouă pe locurile din spate, iar tot drumul până la şcoală a fost parcurs într-o linişte desăvârşită. Singurul lucru care se auzea era muzica ce venea din radioul maşinii.
Am urât mereu momentele de genul ăsta. De ce nu putea pur şi simplu să vorbească întruna, aşa cum făcea de obicei?
După ce am ajuns la destinaţie şi ni s-au dat bagajele ne-am îndreptat spre domnul diriginte care se asigura că nu lipsea nimeni. Apoi am dat banii şi am început să urcăm în autocar. Eu m-am aşezat pe un loc lângă fereastră, iar Jeni s-a aşezat lângă mine. Mă aşteptam să mai adauge ceva, dar nu a mai zis nimic. Într-un fel m-am bucurat.
După ce am ieşit din oraş am încercat să admir peisajele ce treceau pe lângă noi, deşi ştiam că de fapt nu le voi vedea cu adevărat.
Am ajuns la destinaţie în aproximativ patru ore, deşi mie mi s-a părut mai mult.
Am fost cazaţi într-o pensiune destul de mare şi puteam sta câte doi în cameră. Evident, Jeni mi-a luat-o înainte aşa că am sfârşit stând împreună, ceea ce chiar îmi convenea. Nu aş fi vrut să nimeresc cu cine ştie cine.
Camerele erau destul de spaţioase, cu două paturi separate şi două dulapuri. După ce am terminat de despachetat am pus geamantanul sub pat, mi-am scos clama din păr şi m-am aşezat pe pat stând cu ochii în tavan.
- Deci, cum ţi se pare? m-a întrebat.
- E ok, ce să zic.
- Ah, ok….
- Ştiu ce-ţi stă pe limbă şi chiar nu e nicio problemă să ştii.
- Serios? Ce mă bucur.
- De câte ori trebuie să-ţi repet asta, până o să înţelegi? A trecut mult timp de-atunci.
Nu a mai zis nimic după aceea aşa că am decis să închid ochii şi să mă concentrez pe altceva, cum ar fi nisipul şi marea şi soarele, într-o încercare de a mă convinge că există şi ceva plăcut la această tabără-
Momentul de linişte nu a durat mult deorece peste câteva minute s-a auzit un ciocănit în uşă.
- Răspund eu, a zis Jeni.
M-am ridicat în capul oaselor nevrând să fac o impresie proastă, neştiind cine urma să intre în cameră.
Uşa s-a deschis, în pragul ei ivindu-se un băiat brunet ce avea ochii de un albastru profund.
- Bună, sper că nu deranjez.
- Nu, bineînţeles că nu, a zis Jeni zâmbind cu toţi dinţii.
- Ok. Aici este programul stabilit pentru această tabără, a zis înmândându-i o foaie de hârtie. Sper că o să vă distraţi aici. La revedere.
După ce a inchis uşa, Jeni s-a intors spre mine încă zâmbind.
- L-ai văzut pe băiatul acela?
- Desigur că l-am văzut. Ce-i cu el?
- Cum adică ce-i cu el? E super drăguţ! Nu ţi s-a părut şi ţie?
- Nu am de unde să ştiu. Nu m-am uitat foarte atent la el, am zis cam fară tragere de inimă.
- Of, oi fi tu cea mai bună prietenă a mea, dar la subiectul “băieţi” nu te pricepi deloc.
A zis toate acestea în timp ce se uita la mine de parcă aş fi o cauză pierdută.
- Ok, miss expertă la acest capitol, ce-ar fi să ne uităm peste acel program?
- Of, bine.
S-a aşezat lângă mine şi împreună am parcurs acea foaie. Apăreau orele de masă, câteva excursii prin zonă, orele libere în timpul cărora puteam face orice aveam chef, câteva excursii opţionale şi ora stingerii.
- Pare interesant, a zis Jeni. Tu ce crezi?
- Nu sunt sigură. O să mă mai gândesc la asta.
- Ok. Eu mă duc să văd împrejurimile. Vrei să vii?
- Eu sunt puţin obosită. Cred că o să mă odihnesc puţin.
- OK, eu am plecat.
După ce uşa s-a închis în urma ei, m-am întins din nou pe pat, întrebându-mă cum de m-am lăsat târâtă în tabăra asta.
Chiar nu vreau sa fiu aici.

[crazy little red]

se pare ca eu dau startul la comentari de data asta
pai, pentru inceput iti spun ca ai mai evoluat de la primul capitol, se vede ca ai facut retusari, totusi dialogul ramane in exces, incearca sa te feresti de conversati telegrafice, gen mess
ex :\\\"- ceau, ce faci
- bine, tu
- sunt ok
- bine, mai vorbim
- pa
- pa\\\"
cred ca ai prin ideea, la tine nu-i asa grav deci stai linistita, era doar un exemplu, doar ca ai pus o groaza de discuti care nu-si aveau rostul, adica nu zic ca in realitate nu s-ar purta acele discuti, dar intr-un fic tind sa plictiseasca, parca sunt puse numa sa lungeasca capitolul

\\\"Văzând că nu am nicio şansă mi-am luat bagajul şi am coborât in faţa blocului, unde urma sa vină Jeni împreună cu mama ei pentru a ne duce pe amândouă cu maşina până la şcoală de unde urma să ne îmbarcăm în autocar.\\\"
\\\"unde urma\\\"- de doua ori intr-o propozitie, stiu ca e lunga prop dar incearca sa eviti repetitile cat e posibil

si ai facut exces de \\\"Ok\\\", apare de sapte ori daca nu am ratat nici unul, cam mult dupa parerea mea

cam atat de comentat, in rest mi-a placut, ai pus mai mult accent pe ce simte fata si pe gandurile ei si starile sufletesti, good for you

cam atat pentru capitolul asta, te astept cu urmatorul pentru ca vad ca tinzi spre evolutie :*

[Ayame Chan]

:3 uitema si pe moi!

asa... deci... incearca sa bagi mai multe descrieri (stiu ca e greu, nici eu nu sunt buna) daca nu povestea incepe a fi plictisitoare.
Dupa cum vad folosesti mult dialog, ca la primul capitol... sigur nu mi se pare nimic rau in asta dar e prea banal, nu stiu cum sa iti explic dar daca vrei sa folosesti dialogul pune-l doar cand trebuie sa zica ceva mai important sau cand un personaj trebuie sa dea explicatii.
ah... si nu mi-a placut fraza asta : Mi-a pus o mie şi ina de întrebări. inafara ca ai scris gresit (cred ca vroiai sa scrii \"una\") pana la urma ar trebui sa stergi \"si una\"

^w^ sper ca o sa evoluezi din ce in ce mai mult si bafta in continuare.

._. sper ca nu a sunat rautacios com-ul meu

[Leontina]

Mă bucur că am mai evoluat, sper să o ţin tot aşa în continuare. Vreau să scriu din ce în ce mai bine :D
@Ayame chan: La ce fel de descrieri te referi mai exact?
Sper că nu am exagerat cu dialogul, dar uneori pur şi simplu nu mă pot abţine să nu pun dialog :P
Uitaţi capitolul trei. Sper să vă placă.

Capitolul 3

- Jeni, stai în baie de o jumătate de oră! O să întârziem la micul dejun, am zis eu ciocănind de zor în uşă.
- Scuze, a zis când a ieşit în sfârşit din baie. Cu ce crezi că ar trebui să mă îmbrac?
- Contează chiar atât de mult?
- Pentru mine, da contează.
M-am aşezat pe pat privind-o pe prietena mea în timp ce scotocea prin hainele pe care şi le adusese.
- Şi pentru cine anume te aranjezi atâta?
- Mă gândeam că poate ne vom mai întâlni cu băiatul care ne-a adus programul ieri. Şi nu aş vrea să fac o impresie proastă.
- De ce crezi că ai putea să faci impresie proastă?
- Ai dreptate. Dar chiar vreau să mă placă.
- Şi eu vreau să apuc micul dejun, am zis ironic. Serios acum, nu înţeleg de ce îţi faci atâtea griji. Sunt sigură că totul va fi bine. Acum îmbracă-te şi hai să mergem.
- Mulţumesc.
După ce s-a hotărât pe o fustă mini şi un tricou cu model floral am ieşit din cameră şi ne-am îndreptat spre sala de mese. Nu o să o înţeleg nociodată în anumite privinţe. Îi pasă foarte mult de modul în care arată în ochii celorlalţi, poate mult prea mult. Deşi nu pot să neg faptul că într-un timp şi pe mine mă interesa foarte mult acest lucru, m-am schimbat mult de atunci. Iar acum nu mai dau nici doi bani pe chestii de genul. Eu mi-am tras pe mine primele lucruri pe care le-am găsit, o pereche de pantaloni scurti si un tricou alb pe care imprimat un căteluş.
Când am ajuns, sala era destul de plină, dar m-am bucurat că măcar nu eram chiar ultimile.
M-am îndreptat spre bufetul în stil suedez, întrebându-mă ce puteam servi la micul dejun. Am luat o tavă şi am început să mă uit printre diversele mâncăruri, încercând să aleg ceva, dar gândurile mi-au zburat în cu totul altă parte.
Brusc mi-am amintit cuvintele mamei: Cât a trecut de când ai fost ultima oară într-o excursie cu colegii de clasă?
Oare cât timp trecuse de atunci? De când totul s-a schimbat? De când am renunţat să mai merg cu cei din clasă undeva, indiferent de locaţie? Când am devenit atât de introverită şi de nepăsătoare?
Ştiam prea bine răspunsul la toate aceste întrebări. Trecuseră ani buni de atunci. De când.....
- Te-aş sfătui să alegi omleta. Este nemaipomenită, un glas m-a adus înapoi la realitate.
După ce m-am uitat în jur am realizat că vocea îi aparţinea băiatului care venise să ne aducă programul ieri.
- Poftim? Am zis confuză.
- Te uitai pe aici de parcă nu ştiai ce să alegi, aşa că m-am gândit să te ajut, a zis zâmbindu-mi.
- În acest caz, îţi multumesc.
Am luat repede o farfurie cu omletă, nişte pâine şi tacâmuri şi m-am aşezat la prima masă liberă pe care am văzut-o.
Nu pot să cred că am rămas blocată acolo şi, pe deasupra, cu gândurile aiurea. De obicei nu mi se întâmplă aşa ceva când sunt alte persoane de faţă.
Mi-aş dori să pot să mă comport normal, ca toţi cei ce se află aici, dar, desigur, nu prea aveam cum să fac asta din moment ce venirea mea aici nu a fost în totalitate decizia mea.
Jeni s-a aşezat pe locul liber din faţa mea, oferindu-mi un pahar cu suc.
- M-am gândit că vrei şi tu.
I-am mulţumit fară însă să mă uit la ea. Aveam din ce în ce mai mult impresia că acestea vor fi două săptămâni foarte lungi.
- Aş putea să iau loc lângă voi?
Nu mai era nevoie să mă uit pentru a vedea cine pusese această întrebare.
- Desigur, a răspuns Jeni repede.
- Mulţumesc, a zis el aşezându-se lângă mine.
Chiar trebuie să găsesc o cale de a-l evita pe băiatul ăsta. Poate începe Jeni să iasă cu el.
- Şi tu ce faci în tabără? A întrebat ea.
- Nimic deosebit. De fapt locul ăsta îl deţine tata, iar eu mai dau o mână de jutor din când în când.
- Ce drăguţ din partea ta.
- Nu e chiar mare lucru. Treaba mea e să fac pe ghidul cu turiştii. Eu voi fi cel care vă va arăta împrejurimile.
- Deci ne vom îmtâlni destul de des.
Şansele mele de a-l evita tocmai s-au redus considerabil. La câte excursii sunt trecute în program o să-l văd mult mai des decât mi-aş fi dorit.
Bine, cred că exagerez totuşi. Adică, să fim serioşi, poate e un tip chiar de treabă şi poate e bun ca ghid.
Am încercat să gândesc puţin mai pozitiv, dându-mi seama că, dacă tot voi fi blocată aici pentru următoarele săptămâni, aş putea să-mi fac şederea aici mai plăcută. Poate chiar să mă distrez, dar mai bine să nu împing lucrurile prea departe.
- Şi care e numele tău?
- Spuneţi-mi Josh. Rândul vostru.
- Eu sunt Jeni, iar ea este Allyson. E mai timidă de felul ei, ce să-i faci?
- Eu? Timidă? Te rog. M-ai cunoscut vreun pic? Am zis luându-mi un ton de persoană jignită.
- De aceea eşti atât de tăcută?
Şi discuţia a continuat, cu mici intervenţii ale lui Josh. Jeni chiar ştie cum să mă facă să-mi revin dintr-o pasă proastă. Ce m-aş face fără ea.....
După ce am terminat micul dejun şi am dus tăvile la locul lor, Josh a plecat să rezolve câteva chestii pentru excursia din acea dimineţă, iar eu şi Jeni ne-am dus în cameră pentru a ne pregăti.
Într-o geantă mi-am pus banii, telefonul mobil, aparatul de fotografiat, o pereche de ochelari de soare şi o carte, în cazul în care m-aş fi plictisit. Dar, după ce m-am gândit mai bine, am lăsat cartea pe pat.
Am ieşit amândouă, am închuiat uşa în urma noastră şi ne-am alăturat celorlalţi elevi care se strânseseră deja în faţa pensiunii.
- Ia uite cine s-a hotărât să vină în tabără, am auzit glasul lui Miriam.
Nu am putut să o sufăr niciodată pe fata asta. Nu are altceva mai bun de făcut decât să se ia de ceilalţi. Nu am înţeles niciodată cum de cineva o poate plăcea. Pe lângă faptul că se crede mai bună decât oricine altcineva, se mai consideră şi ce mai frumosă. Şi asta doar pentru că are părul roşcat şi ochii de un verde intens.
M-a luat un pic peste picior, dar i-am spus cu mult calm că nu mă interesează părerile ei despre mine. În astfel de momente chiar mă bucur că nu învăţăm în aceeaşi clasă. Cred că aş fi luat-o de mult de păr dacă ar fi fost aşa.
Am trecut pe lângă ea cu fruntea sus şi m-am sprijinit cu spatele de unul din pereţii pensiunii.
Vremea era destul de bună, soarele strălucea pe cerul senin şi nu părea că se va schimba prea curând.
Peste câteva minute a apărut Josh, iar după ce s-a prezentat, ne-a invitat să-l urmăm pentru a descoperi locurile cele mai interesante din acea localitate.
Ni s-au prezentat ruinele ÅŸi ni s-a vorbit despre ele ÅŸi despre istoria acelui loc.
L-am urmărit cu atenţie pe Josh tot timpul turului. Vorbea foarte natural şi părea că îi place ceea ce face, sau cel puţin că nu îl deranjează.
Am făcut multe poze, poate prea multe, iar Josh ne-a făcut mie şi lui Jeni câteva poze in faţa ruinelor.
Pe la prânz ne-am oprit la o terasă pentru a ne odihni şi pentru a mânca ceva înainte de a ne întoarce la pensiune.
După ce am mâncat, m-am apucat să mai şterg din pozele care ieşiseră mişcate sau care nu erau aşa interesante, când, deodată, Josh s-a aşezat pe scaunul din faţa mea.
- Deci, cum ţi se pare?
- Contează aşa de mult părerea mea?
- Pentru mine contează, a zis zâmbind.
- Serios? În acest caz, răspunsul ar fi da. Îmi place. Acum răspunde-mi la o întrebare. De ce contează atât de mult părerea mea pentru tine?
- Pari genul care....
- Care ce? L-am întrebat când s-a oprit.
- Ştii ceva? Cred că o să răspund mai târziu la această întrebare.
S-a ridicat şi a început să se îndepărteze.
- Nu-i corect! Am ţipat, râzând, în urma lui.
Mi-am sprijinit capul într-o mână în timp ce mă uitam la el.
Poate, până la urmă, chiar e un tip de treabă.
Bineînţeles că Jeni, care văsuze tot când se întorsese de la toaletă, mi-a pus un milion de întrebări, la care eu nu am răspuns. M-am mulţumit pur şi simplu să zâmbesc.
După ce ne-am întors la pensiune, Jeni m-a întrebat dacă vreau să mergem să stăm puţin pe plaja, iar eu am acceptat.
Ne-am luat costumele de baie, ne-am întins prosoapele pe nisip şi ne-am întins pe ele pentru a ne bronza. Era aşa plăcut să stai la soare fără să te deranjeze nimeni.
Desigur, momentul nu a durat mult, deoarece, cam peste vreo oră, Miriam a trebuit să-şi bage nasul. După câteva remarci răutăcioase a reuşit să mă scoată din sărite, mai ales deoarece comentase despre faptul că vorbisem cu Josh la prânz.
- Ce vrei să demonstrezi cu toate astea? Ce trebuie să fac ca să mă laşi în pace?
- Interesantă propunere. Uite cum o să facem. Vezi stânca aia de acolo? A zis arătându-mi o stâncă ce se afla undeva în mijlocul mării. Să ne întrecem până acolo. Dacă tu câştigi te voi lăsa în pace.
- Şi dacă câştigi tu?
- Să mă gândesc. Va trebui să admiţi că te întrec în absolut orice. Ce zici?
Am acceptat fără să clipesc.
- Nu cred că este o idee prea bună, a zis Jeni. A cam început să se înnoreze şi cam bate vântul.
Întradevăr vremea nu mai era chiar aşa frumoasă, însă mă consideram destul de bună la înot, iar stânca nu era foarte departe. Aşa că am ignorat avertismentul, iar eu şi Miriam am intrat în apă.
Una din prietenele ei a dat semnalul de start şi amândouă am început să înotăm. Începuseră să se formeze nişte valuri destul de mari, însă nu le-am băgat în seamă. La momentul respectiv nu credeam că ceva ar putea merge prost.
Nici nu ştiam cât de mult mă înşel.

[crazy little red]

hello >:D<
pai, ai exagerat putin cu dialogul dar macar si-a pierdut din tenta telegrafica, deci si-a imbunatatit calitatea :P
descrierile au fost bune, ne-ai aratat clar ceea ce simte ea desi exista acel trecut al ei care inca l-ai lasat in urma, probabi ca sa creezi putin mister sau suspans
actiunea nu e grabita, sau cel putin nu mi se pare, a fost totusi un capitol lung deci nu prea aveai cum sa o grabesti :)
am observat vreo doua greseli de tastare, ceea ce e bine, sunt totusi putine dupa parerea mea
sunt si cateva de exprimare care mi-au dispacut mai mult, cand recitesti capitolul fi atenta si la expresi nu numai strict la greselile de tastare, stiu ca e plictisitor sa recitesti ceva scris de tine dar noh... asta este
cam atat, te astept cu next-ul, ma gandesc deja cam ce urmeaza dar totusi exista acel suspans :)

bye bye

[Leontina]

M-a lovit inspiraţia aşa că uitaţi capitolul patru. M-am gândit să dau un mic indiciu legat de trecutul ei. Explicaţia completă va veni în curând. Mai păstrez un pic de suspans :P
Sper să vă placă. ;)

Capitolul 4

Vântul bătea din ce în ce mai tare formând nişte valuri destul de mari. Se înnorase de-a binelea acum şi părea că nu mai e mult până la începerea furtunii. Cu toate acestea niciuna din noi nu avea de gând să renunţe din cauza acestui lucru.
Pentru mine devenise destul de greu să înot în continuare din cauza valurilor care se formau în toate direcţiile.
Lui Miriam, fiind mai solidă, îi era mult mai uşor să lupte cu valurile, pe când pe mine, fiind destul de slabă, valurile mă puteau orienta în orice direcţie doreau. Trebuia să depun destul de mult efort pentru a mă menţine pe linia de plutire şi începusem să obosesc.
Nu te da bătută. Mai ai puţin până la stâncă. Poţi s-o faci.
Încercam să mă încurajez singură. Fata asta mă enervase prea mult pentru a mă da bătută, cu toate că îmi dădeam seama cât de periculos devenise totul.
A fost nevoie de o singură secundă de neatenţie pentru ca un val să mă tragă la fund. Am dat cu disperare din mâini şi din picioare, iar într-un final am reuşit să ies la suprafaţă. Nici Miriam nu stătea mai bine decât mine. Se lupta din răsputeri să ramână la suprafaţă.
Valurile s-au dovedit a fi mai puternice decât mine, iar în curând am fost din nou trasă în adâncuri. Diferenţa era că de această dată nu mai reuşeam să ies la suprafaţă. Simţeam că nu mai am destulă forţă pentru a reuşi.
Am decis să mă las purtată de curenţi, sperând că poate, doar poate, mă vor ajuta să ies din această încurcătură.
Desigur, nu am avut destul noroc, iar peste câteva clipe am simţit cum spatele meu s-a lovit de ceva tare, neregulat.
Stânca!
Am încercat să mă agăţ de ea, dar nu am reuşit, deoarece curenţii, mult prea puternici, nu îmi permiteau acest lucru.
Nu mai reuşeam să disting nimic în jurul meu. Doar un negru nesfârşit.
Nu pot să cred....... cât de nesăbuită am putut să fiu........
Ăsta a fost ultimul gând pe care l-am avut.

La un moment dat am avut impresia că am văzut doi ochi albaştri uitându-se la mine îngrijoraţi, însă în momentul în care m-am trezit într-o cameră ce semăna cu una de spital nu mai eram sigură dacă ce văzuse fusese vis sau realitate.
M-am ridicat într-un cot, încercând să-mi dau seama unde sunt.
Norocul meu a fost că peste câteva minute în salon a intrat o doamnă sau, mai bine zis domnişoară, deoarece mi s-a părut că avea în jur de 25-30 de ani. Purta un halat alb peste rochiţa de vară albă cu imprimeuri florale. Părul castniu îi era prins într-un coc, iar ochii căprui mă priveau înţelegători.
- Mă bucur să văd că te-ai trezit, a zis ea zâmbindu-mi.
- Unde mă aflu?
- În cabinetul medical al pensiunii. Din câte am înţeles tu împreună cu o altă elevă era cât pe-aci să vă înecaţi. Tu ai fost în mai mare pericol decât cealaltă.
- Aha. Pot pleca?
- Sfatul meu ar fi să mai stai aici cel puţin până mâine dimineaţă.
- Eu aş prefera totuşi să plec. Nu-mi plac genul ăsta de locuri.
- Cum doreşti. Dar dacă te vei simţi rău te sfătuiesc să revii, bine?
- AÅŸa voi face.
- O prietenă ţi-a adus câteva haine. Sunt în dulap, a zis indicându-mi locul despre care vorbea.
După ce i-am mulţumit, m-am dat jos din pat, mi-am luat hainele, o pereche de pantaloni scurţi şi un tricou alb, le-am tras repede pe mine, mi-am luat teneşii în picioare şi am ieşit din cabinet. M-am simit atât de uşurată când am ajuns în hol.
Am început să merg pe holurile pustii şi am simţit un junghi în spate.
Desigur. Doar m-am lovit de stâncă.
Doamna aceea îmi spusese să mă întorc dacă nu mă simţeam bine. De fapt mă simţeam groaznic, dar în niciun caz nu aveam să mă întorc în acel loc. Mai bine suportam durerea.
Mergeam mai mult împiedicându-mă de propriile picioare. Nu-mi doream decât să ajung în cameră şi să fac un duş fierbinte.
Speram să nu mă întâlnesc cu nimeni, dar nu am avut norocul ăsta. De după un colţ a apărut Josh, moment în care eu m-am oprit nefiind sigură de ceea ce ar trebui să fac. A venit spre mine şi s-a oprit în faţa mea. Era prima oară cân obsevam cât de înalt e. Era cam cu un cap mai înalt decât mine. Stropi de apă îi picurau din par şi m-am gândit că poate tocmai făcuse un duş.
- Bună, mi-a spus.
Nu i-am răspuns. Nici măcar nu m-am mai putut uita la el, aşa că m-am mulţumit să mă uit în podea. Chiar nu voiam să aud ce voia să-mi zică.
- Văd că nu vrei să vorbeşti, deci voi trece direct la subiect. Ceea ce ai făcut mai devreme a fost prostesc şi nesăbuit. Puteai să-ţi pierzi viaţa, ştii asta? Te-ai gândit vreodată la asta? Ce tot spun? Bineînţeles că nu te-ai gândit! Căci, dacă te-ai fi gândit măcar puţin, nu ai fi făcut-o! Am crezut că ştiu ce fel de persoană eşti. Am crezut că eşti genul de persoană care se gândeşte de două ori înainte de a lua o decizie. Genul de persoană care nu se aruncă cu capul înainte fără să se gâdească la consecinţe!
Vorbea cu atâta patos şi convingere încât m-a scos din sărite.
- A, da? Şi, mă rog, de ce ai impresia că mă cunoşti atât de bine?
Vorbeam atât de încet încât nu eram sigură dacă a auzit sau nu ce am spus. Dar am continuat.
- Chiar crezi că poţi să iţi dai seama despre modul în care gândeşte o persoană doar după modul în care arată? Crezi că poţi ghici astfel de lucruri? Ei bine, ţin să te anunţ că nu poţi. Nu mă cunoşti deloc. Nu ştii nimic despre mine. Nu ştii cum gândesc eu. Nu ai cum să ştii! Nu ai cum să ştii nimic! Ajunsesem să ţip la el de-a dreptul. Eram atât de nervoasă...
Am trecut pe lângă el, fără să mai aştept un răspuns. Nu ştiu dacă a vrut sau nu să mă oprească. Cert e că nu a făcut-o.
Am ajuns în cele din urmă la uşa camerei care, din fericire, era deschisă. Am intrat şi m-am aşezat pe pat. Ceasul de pe perete indica ora 21:00.
Nu pot să cred că tocmai el, un tip care abia mă cunoscuse, mi-a făcut morală. Aşteptam de la oricine acest lucru, dar nu de la el.
Chiar în momentul în care mă întrebam pe unde o fi Jeni, am văzut-o ieşind din baie. Nu am avut curaj să o salut, deoarece bănuiam ce va urma.
- Credeam că vei sta mai mult la infirmerie, a zis ca mai apoi să-şi ia un ton ironic. Ce-o fi în capul meu oare? Tu? Să stai la infirmerie? Mda, sigur.
Apoi a devenit din nou serioasă.
- Ştii, dintre toate persoanele pe care le-am cunoscut, nu mă aşteptam ca tocmai tu să faci o asemenea tâmpenie. Tu, dintre toate persoanele, ar trebui să cunoşti valoarea vieţii. După toate cele prin care ai trecut ar fi trebuit să ştii.....
Fără să mai aştepte un răspuns a ieşit din cameră, lăsându-mă cu gura căscată. Mă aşteptam să mă certe, sau să nu-mi vorbească deloc. Mă aşteptam la orice mai puţin la asta.
M-am ridicat, mi-am scos elasticul din părul mult prea încâlcit şi l-am aruncat la coş.
Apoi m-am băgat sub duş şi am dat drumul la apa fierbinte. Spatele mă ustura, presupun că mă alesesem cu nişte julituri de toată frumuseţea, dar nu-mi păsa. După ce m-am spălat bine pe păr şi pe corp, mi-am stors bine părul, mi-am tras pe mine pijmalele şi m-am întins pe pat. Stăteam cu faţa spre fereastră, pe care încă se mai vedeau stropii de ploaie rămaşi după furtună.
M-am gândit la cuvintele lui Jeni: Tu, dintre toate persoanele, ar trebui să cunoşti valoarea vieţii. După toate cele prin care ai trecut ar fi trebuit să ştii.....
Avea dreptate, chiar ar fi trebuit să ştiu. Şi totuşi, nu m-am gândit prea mult la acest lucru înainte de a accepta acea provocare.Mă întreb oare de ce.
M-am gândit la cât de dezamăgit ar fi dacă m-ar vedea acum. Oare m-ar certa? Nu voi şti niciodată acest lucru. A dispărut din viaţa mea atât de brusc şi cu atât de mult timp în urmă.....
Am simţit cum lacrimile îmi umplu ochii, cum îmi alunecă pe obraji şi mai apoi pe pernă.
Dintr-o dată m-am simţit foarte obosită. Am închis ochii lăsându-mă purtată în tărâmul viselor.
În acea noapte, după foarte mult timp, l-am visat pe tata.

[crazy little red]

hello my dear
ms de anunt :*
pai incep cu greselile si dupa te linistesc cu partile bune :))
pentru inceput, acele puncte de suspensi, se pun doar si numai trei puncte, arata rau atat de multe si nu-i nici corect
numerele, indiferent daca e vorba de ora sau orice altceva te rog sa le scri cu litere, stiu ca iti vine mai usor sa apesi pe doua numere dar arata rau asa :P
ai avut cred vreo doua litere mancate pe ici pe colo, dar nimic grav, greseli simple omise la corectare, o patesc si eu tot timpul
acum ce mi-a placut, continui sa evoluezi din ce in ce mai bine, ai avut descriere de sentimente la locul potrivit, doar acolo cand i-a zis asistenta c era sa moara ma astpta la o reactie mai puternica, adica daca te-ai trezi intr-un spital si ti-ar zice ca ai fost pe moarte cu siguranta ca nu ai fi reactionat atat de calm, sau cel putin inauntrul tau ar fi o reactie mai puternica
cu dialogul nu ai dat-o in bara deci stai linistita, vad ca ai incercat sa maitai din el si daca stai sa faci comparatie cu cat era in primul capitol vei vedea ca e o diferenta mare, atat cantitativa cat si calitativa
mi-ai transmis mult mai bine sentimentele personajului, lucru de care depinde un fic in care se nareaza la persoana intai, ceea ce e un plus in capitolul asta, chiar m-ai intristat la unele faze, probabil o patesti si tu ca unele fic-uri sa-ti transmita puternic un anumit sentiment si atunci intelegi la ce ma refer si cat e de important

cam atat pentru capitolul asta ca deja m-am lungit destul :P

bye bye