O iubire interzisa

[miaunica]

Capitolul 6: Tot mai rau
Dupa inca un sfert de ora ma trezesc intr-un pat incomod si intr-un cu totul alt salon. Tayuya avea dreptate, lesinasem. Intreband unde e Kabuto, mi se raspunde ca, chipurile, e-n regula. Doamne, astia chiar n-au inima-n ei!
Desi Shizune, tanara asistenta, imi garanteaza ca totul e in regula, eu nu cred o iota. Ii cer sa ma duca la el, tanara incuviintand din cap si conducandu-ma catre salonul 500, unul din cele patru saloane pentru urgente speciale.

Pe masura ce ne apropiem, picioarele imi tremura tot mai tare, ca si cum as fi in chiloti la -20 de grade. Mi-e atat de frica! Ma gandesc la ce-i mai rau, asteptandu-ma la absolut orice, din partea acestei soarte de toata jena, de care practic m-am saturat. Cu greu imi fac putin curaj si imi ridic capul, privind inainte. Desi inima imi e rupta in mii de bucatele, speranta nu m-a lasat si continui sa cred cu tarie ca al meu Kabuto va fi bine
Ajunsa acolo, il vad cum doarme ca un prunc, palid si neajutorat. Era atat de frumos, dar parea ca se stinge! Am intrebat-o pe domnisoara Shizune daca am voie sa intru la el. Mi-a raspuns afirmativ, asa ca am intrat in liniste. Pe cuvantul meu, avea convulsii si plescanea din cand in cand! Ma apropii incet de patul lui, nevrand sa-l deranjez. Baiatul imi rosteste incet numele printre buzele lui dulci, parca simtindu-ma din ce in ce mai mult.
- Shhh! Va fi bine, zic eu optimista, in timp ce-l mangai pe par. Va fi bine, Kabuto! repet aproape izbucnind in plans.
Cerule, cat am plans zilele astea! N-am mai pupat odihna inca de cand m-am invoit de la scoala.

Imi scot oglinda micuta din buzunar si incep sa ma privesc. Obrajorii putin rotunzi mi-au disparut, fiind supta la fata, si aveam niste cearcane cat China. De-o vreme-ncoace, am o figura trista, chiar prea trista pentru o adolescenta de varsta mea.
Nu mi-am mai vazut parintii, vorbind cu ei doar la telefon. Mi-e foarte dor de ei, dar sigur stiu ca se gandesc la mine, de-acolo, de-acasa... "Ce-i asta?" ma intreb in gand cand vad ca ochii de onix ai lui Kabuto se deschid usor, apoi chipul mi se lumineaza dintr-o data si, nemaiputand de bucurie il strang in brate. Lacrimi de fericire nu mai conteneau sa-mi izvorasca din ochi pe masura ce ii simteam caldura corpului. Shizune privea zambitoare toata scena, stand rezemata de tocul usii.
- Ce naiba se petrece? Unde sunt? Unde e Itachi? intreba Kabuto uimit, nerecunoscand nimic din noul salon.
- Esti la salonul special, il informeaza domnisoara Shizune. Vei sta aici pana te faci bine. Acum ia-ti medicamentul!
Zambind, bruneta i-a intins un pliculet cu mai multe pastile si un pahar plin cu apa. Kabuto lua una si se aseza in fund.
- Ma duc sa vad ce mai face domnisorul Uchiha. Sa fiti cuminti! ne dadu de veste tanara asistenta, deschizand usa dand sa iasa.

Si a iesit. Tayuya a plecat la nu' ce cursuri de dans, iar Kimimaro s-a dus acasa, ce pana lui! Scot telefonul si il sun sa-i zic ca scumpul meu Kabuto e bine. Cand intr-un sfarsit raspunde, ii dau bucuroasa vestea cea mare, argintiul strigand "yes!" din toata inima lui si dorindu-ne amandurora binecuvantare de la Dumnezeu.
Insa dupa ce inchid telefonul ma fac deodata rece si ochii mi se impaienjenesc, fiind atat de socata incat am ramas fara cuvinte. Doamne, ce-ai cu mine? De ce ma torturezi in halul asta?
Kabuto pare sa nu mai dea niciun semn ca ar fi in viata. Sa fiu a focului de mai respira! Cand imi pun capul pe pieptul lui socul creste peste limita! Imi amintesc ca melodia mea favorita era sunetul inimii lui, pe care il puteam asculta sub luna plina din Oto in fiecare noapte, cand ma strangea in brate, cand priveam impreuna stelele. Dar acum nu o mai aud deloc si vad negru in fata ochilor! Ce naiba se intampla? Am ramas surda sau chiar nu-i mai bate inima? Nu incetez sa-mi zic ca e doar imaginatia mea, imbolnavita de atata agitatie in ultimul timp

Propriul meu corp imi joaca feste: simt in piept cum mi se rupe inima pe bucatele, o durere uriasa! Si ma simt ca si cum m-as fi dat in Rollercoaster o zi intreaga, adica extrem de ametita si simt cum ma molesesc pe picioare incet-incet! Scancesc putin, iar dupa aceea plang, in toata puterea cuvantului! Imi zic: "Oare A MURIT?!"
Disperata, alerg cat ma tin picioarele dupa ajutor, cautand-o pe Shizune si unde si-o-ntarca dracu' puii daca e nevoie, totul pentru iubirea mea!