Ohayo! Am venit cu al doilea capitol si primul omake (scena amuzanta, fara nicio legatura cu actiunea). Toate vor fi postate aici:
http://miaunica.sunphoto.ro/omakes
Capitolul va fi scris acum din perspectiva lui Kin, apoi Itachi va asteapta din nou vineri.
Capitolul 2: Vestea aceea... (Kin P.O.V.)
"Trrrrrrr!"
- Mmm! Mai vreau sa dorm! mormai eu somnoroasa.
- Kin, nu uita sa te speli pe dinti! imi striga mama din bucatarie.
- Nu uit!
Inca o zi plictisitoare de scoala. Dar cateodata e amuzant: Dosu si Zaku, colegii mei de echipa cu care ma antrenez, se cearta, Zaku face avioane pe care le "testeaza" prin clasa... Si mai e si Kabuto, care e insa la liceu. Le aveam pe amandoua: si scoala si liceu, 2 in 1.
A, Kabuto este prietenul meu din copilarie, insa abia acum 2 ani relatia noastra a devenit serioasa. E un frumusel de 19 ani, cu parul argintiu si niste ochi negri... e, mai multe nu scoateti de la mine. Glumeam! Poarta ochelari, ceea ce il face sa para un tip inteligent, ceea ce si e. Este amuzant, manierat si stie tot felul de chestii. Iata cum am avut minunata sansa sa-l cunosc:
*flashback*
- Hei, de ce plangi? ma intreaba Kabuto prietenos
Ma lovisem cand alergam dupa un fluturas si facusem o julitura destul de urata la genunchi. Doamne, cat eram de mica si naiva! Aveam doar 5 anisori, in vreme ce el avea 10.
- Uite, ii raspund aratandu-i julitura.
- Auci! Spune, cum te cheama?
- K-Kin.
- Eu sunt Kabuto, se prezenta el zambind.
Mi-a intins apoi un pansament si m-a ajutat sa ma ridic. Era atat de educat si dragut! Dupa aceea, m-a luat de manuta si m-a dus acasa, nepasandu-i de ceilalti copii de varsta lui, ce radeau ca broasca la inundatie*.
*end flashback*
Mda... amintiri placute. Ma ridic din pat si ma duc sa-mi fac toaleta. Ma spal atent pe dinti si imi fac un dus scurt. Simt cum trupul meu firav este alintat de apa cand calda, cand rece. Fara niciun chef imi pieptan parul saten ce bate spre negru si arunc pe mine o fusta neagra si un tricou alb. Asta era uniforma scolii lu' peste prajit.
Ies pe usa destul de sofisticata, de lemn, luandu-mi la revedere de la mama. Arunc o privire spre casa mea, in care am copilarit vreme de aproape 14 ani, ii fac si pe astia in iulie si observ culoarea placuta a peretilor si acoperisului, un gri deschis. Ramele ferestrelor si a usii erau albe, in stil Monticello**.
Pe drum ma intalnesc cu cea mai buna prietena a mea, Tayuya, si iubitul ei, Kimimaro, un copil de bani-gata. Mergem toti trei spre scoala discutand de-ale noastre. Roscata imi povestea cum i-a jucat o festa lui Jirobo, un tip absolut antipatic si cam marlan, iar baiatul argintiu ce semana izbitor cu iubi al meu, doar ca avea ochii verzi, niste puncte rosii pe frunte si purta parul liber, se prapadea efectiv de ras. Aud brusc:
- Fata, stii... Kabuto a fost atacat intr-un club. Imi pare tare rau pentru tine. Cica e la terapie intensiva in Konoha.
Simt cum fuge pamantul de sub mine. Incep sa delirez si in fata ochilor vad doar negru: culoarea mortii. Nu mai merg cum trebuie si sunt la un pas sa ma prabusesc. Fac ochii cat cepele si scap un scancet de durere.
- Ce?! intreb eu speriata.
- Ce-ai auzit... imi sopteste o voce al naibii de inspaimantatoare, muscandu-ma de lobul urechii. Oare el sa fie atacatorul? Habar n-am... daca este, atunci sa-l ia dracu'!
In cele din urma ajung la scoala pe bratele prietenilor mei. Incepuse deja ora de mate. Aveam noroc ca profesorul era si senseiul meu si a inteles. Numele lui este Orochimaru, este un domn intelegator si indulgent, dar poate fi si rau cateodata, cand facem cate-o prostie. Bunatatea si duiosia lui se vad in ochii verzi ca smaraldul, mici si jucausi. Parul negru ca pana corbului este mereu aranjat si dichisit, prins in coada de cal si Orochimaru-sensei se imbraca mereu decent si la patru ace.
- Domnule, ma puteti invoi astazi? Va rog, e o urgenta, ii spun profesorului.
- Sigur, afirma barbatul. Tayuya, Kimimaro, ma bazez pe voi sa-i dati temele?
- Desigur! spusera cei doi intr-un glas.
Am iesit impreuna pe hol.
- Kin, sa ai grija de tine! imi spuse Tayuya pe un ton cald. Roscata parea foarte ingrijorata pentru starea mea de azi, iar ochii ei caprui erau pe cale sa dea frau lacrimilor.
- O sa am, fii sigura! ii raspund eu mai increzatoare ca niciodata in propriile forte.
- Daca ai nevoie de noi, vom veni imediat, ma anunta Kimimaro. Oricum, dupa ore tinem directia spre Konoha.
Am plecat imediat spre microbuz. Nu ma mai gandesc acum decat la starea iubitului meu, ma doare fix undeva daca dau peste cineva sau nu, daca stau dreapta sau nu ori alte chichite nesemnificative.
Ajung in autogara si ma pun pe asteptat. Dupa minute indelungi, apare si vedeta noastra microbuzul. Ma urc in spatele vehiculului, la geam. Imi pun o mana in falca si ascult o melodie trista la mp3. Dar sentimentul ce imi incoltea mintea si sufletul nu putea fi exprimat nici printr-un miliard de melodii. Ajunsa in marea Konoha, intreb in stanga si-n dreapta insa nimeni nu-mi raspunde. Oh, ce lume cruda! De la o florarie, iau un trandafir rosu ca sangele, ce arata la indigo iubirea mea pentru frumosul meu argintiu. Imi plec capul in jos si dau sa plang.
Deodata dau peste un barbat foarte inalt, ii veneam la stern cu o culoare a pielii neobisnuita: un fel de bleu-cenusiu, cam asa. Tremur din toate incheieturile cand ma priveste de sus, cu ochii-i galbui, verzui... dracu' stie cum ca-s foaaarte mici.
- Hei... mi se adresa omul, cu o voce grava. Ce e cu tine singura intr-un oras atat de mare? adauga acesta oftand si trecandu-si degetele prin parul albastru ca adancurile marii. Ceva e sigur: are o problema pe suflet!
Printre suspine, ii povestesc omului ce si cum. Cand il intreb daca nu cumva stie unde e spitalul, tresare putin. Albastriul imi ia mana intr-a lui si ma conduce tacut spre institutie. Pare complet devastat si din alt film. Ce i s-a intamplat?
Odata ajunsi, dam peste o tipa care scria cate-n luna si-n stele. Misteriosul ma lasa singura si iese. Nici macar nu s-a prezentat! Oftand, ma indrept catre femeie si o intreb:
- Stiti, Yakushi Kabuto este aici?
- Da, la salonul 312.
Nici nu aud bine numarul ca o si zbughesc spre salon. Cu trandafirul in mana, imi fac loc printre gramada de pacienti de pe holuri. Gandindu-ma la Kabuto, privesc floarea. Vreau sa il razbun cu orice pret!
_________________
*a rade ca broasca la inundatie = a rade fara rost, aiurea
**Monticello = design de ferestre/usi, de obicei albe, cu patratele
Link-uri:
Mama lui Kin, Sagome: http://light.sunphoto.ro/photos/normal/4...JLQXWJ.jpg
Casa: Afara: http://1.bp.blogspot.com/_6hoT1bg95rU/TO...e+home.jpg
Intrare: http://www.homedesignworld.org/wp-conten...esigns.jpg
Kabuto: http://images.wikia.com/naruto/images/7/...akushi.jpg
Telefonul lui Kin: http://2.bp.blogspot.com/_Ve8Mau12k3Q/S8...purple.jpg
Soneria: http://www.youtube.com/watch?v=vbqmDKyw3A4
Melodia din microbuz: http://www.youtube.com/watch?v=jGKRXhmFQlw
http://miaunica.sunphoto.ro/omakes
Capitolul va fi scris acum din perspectiva lui Kin, apoi Itachi va asteapta din nou vineri.
Capitolul 2: Vestea aceea... (Kin P.O.V.)
"Trrrrrrr!"
- Mmm! Mai vreau sa dorm! mormai eu somnoroasa.
- Kin, nu uita sa te speli pe dinti! imi striga mama din bucatarie.
- Nu uit!
Inca o zi plictisitoare de scoala. Dar cateodata e amuzant: Dosu si Zaku, colegii mei de echipa cu care ma antrenez, se cearta, Zaku face avioane pe care le "testeaza" prin clasa... Si mai e si Kabuto, care e insa la liceu. Le aveam pe amandoua: si scoala si liceu, 2 in 1.
A, Kabuto este prietenul meu din copilarie, insa abia acum 2 ani relatia noastra a devenit serioasa. E un frumusel de 19 ani, cu parul argintiu si niste ochi negri... e, mai multe nu scoateti de la mine. Glumeam! Poarta ochelari, ceea ce il face sa para un tip inteligent, ceea ce si e. Este amuzant, manierat si stie tot felul de chestii. Iata cum am avut minunata sansa sa-l cunosc:
*flashback*
- Hei, de ce plangi? ma intreaba Kabuto prietenos
Ma lovisem cand alergam dupa un fluturas si facusem o julitura destul de urata la genunchi. Doamne, cat eram de mica si naiva! Aveam doar 5 anisori, in vreme ce el avea 10.
- Uite, ii raspund aratandu-i julitura.
- Auci! Spune, cum te cheama?
- K-Kin.
- Eu sunt Kabuto, se prezenta el zambind.
Mi-a intins apoi un pansament si m-a ajutat sa ma ridic. Era atat de educat si dragut! Dupa aceea, m-a luat de manuta si m-a dus acasa, nepasandu-i de ceilalti copii de varsta lui, ce radeau ca broasca la inundatie*.
*end flashback*
Mda... amintiri placute. Ma ridic din pat si ma duc sa-mi fac toaleta. Ma spal atent pe dinti si imi fac un dus scurt. Simt cum trupul meu firav este alintat de apa cand calda, cand rece. Fara niciun chef imi pieptan parul saten ce bate spre negru si arunc pe mine o fusta neagra si un tricou alb. Asta era uniforma scolii lu' peste prajit.
Ies pe usa destul de sofisticata, de lemn, luandu-mi la revedere de la mama. Arunc o privire spre casa mea, in care am copilarit vreme de aproape 14 ani, ii fac si pe astia in iulie si observ culoarea placuta a peretilor si acoperisului, un gri deschis. Ramele ferestrelor si a usii erau albe, in stil Monticello**.
Pe drum ma intalnesc cu cea mai buna prietena a mea, Tayuya, si iubitul ei, Kimimaro, un copil de bani-gata. Mergem toti trei spre scoala discutand de-ale noastre. Roscata imi povestea cum i-a jucat o festa lui Jirobo, un tip absolut antipatic si cam marlan, iar baiatul argintiu ce semana izbitor cu iubi al meu, doar ca avea ochii verzi, niste puncte rosii pe frunte si purta parul liber, se prapadea efectiv de ras. Aud brusc:
- Fata, stii... Kabuto a fost atacat intr-un club. Imi pare tare rau pentru tine. Cica e la terapie intensiva in Konoha.
Simt cum fuge pamantul de sub mine. Incep sa delirez si in fata ochilor vad doar negru: culoarea mortii. Nu mai merg cum trebuie si sunt la un pas sa ma prabusesc. Fac ochii cat cepele si scap un scancet de durere.
- Ce?! intreb eu speriata.
- Ce-ai auzit... imi sopteste o voce al naibii de inspaimantatoare, muscandu-ma de lobul urechii. Oare el sa fie atacatorul? Habar n-am... daca este, atunci sa-l ia dracu'!
In cele din urma ajung la scoala pe bratele prietenilor mei. Incepuse deja ora de mate. Aveam noroc ca profesorul era si senseiul meu si a inteles. Numele lui este Orochimaru, este un domn intelegator si indulgent, dar poate fi si rau cateodata, cand facem cate-o prostie. Bunatatea si duiosia lui se vad in ochii verzi ca smaraldul, mici si jucausi. Parul negru ca pana corbului este mereu aranjat si dichisit, prins in coada de cal si Orochimaru-sensei se imbraca mereu decent si la patru ace.
- Domnule, ma puteti invoi astazi? Va rog, e o urgenta, ii spun profesorului.
- Sigur, afirma barbatul. Tayuya, Kimimaro, ma bazez pe voi sa-i dati temele?
- Desigur! spusera cei doi intr-un glas.
Am iesit impreuna pe hol.
- Kin, sa ai grija de tine! imi spuse Tayuya pe un ton cald. Roscata parea foarte ingrijorata pentru starea mea de azi, iar ochii ei caprui erau pe cale sa dea frau lacrimilor.
- O sa am, fii sigura! ii raspund eu mai increzatoare ca niciodata in propriile forte.
- Daca ai nevoie de noi, vom veni imediat, ma anunta Kimimaro. Oricum, dupa ore tinem directia spre Konoha.
Am plecat imediat spre microbuz. Nu ma mai gandesc acum decat la starea iubitului meu, ma doare fix undeva daca dau peste cineva sau nu, daca stau dreapta sau nu ori alte chichite nesemnificative.
Ajung in autogara si ma pun pe asteptat. Dupa minute indelungi, apare si vedeta noastra microbuzul. Ma urc in spatele vehiculului, la geam. Imi pun o mana in falca si ascult o melodie trista la mp3. Dar sentimentul ce imi incoltea mintea si sufletul nu putea fi exprimat nici printr-un miliard de melodii. Ajunsa in marea Konoha, intreb in stanga si-n dreapta insa nimeni nu-mi raspunde. Oh, ce lume cruda! De la o florarie, iau un trandafir rosu ca sangele, ce arata la indigo iubirea mea pentru frumosul meu argintiu. Imi plec capul in jos si dau sa plang.
Deodata dau peste un barbat foarte inalt, ii veneam la stern cu o culoare a pielii neobisnuita: un fel de bleu-cenusiu, cam asa. Tremur din toate incheieturile cand ma priveste de sus, cu ochii-i galbui, verzui... dracu' stie cum ca-s foaaarte mici.
- Hei... mi se adresa omul, cu o voce grava. Ce e cu tine singura intr-un oras atat de mare? adauga acesta oftand si trecandu-si degetele prin parul albastru ca adancurile marii. Ceva e sigur: are o problema pe suflet!
Printre suspine, ii povestesc omului ce si cum. Cand il intreb daca nu cumva stie unde e spitalul, tresare putin. Albastriul imi ia mana intr-a lui si ma conduce tacut spre institutie. Pare complet devastat si din alt film. Ce i s-a intamplat?
Odata ajunsi, dam peste o tipa care scria cate-n luna si-n stele. Misteriosul ma lasa singura si iese. Nici macar nu s-a prezentat! Oftand, ma indrept catre femeie si o intreb:
- Stiti, Yakushi Kabuto este aici?
- Da, la salonul 312.
Nici nu aud bine numarul ca o si zbughesc spre salon. Cu trandafirul in mana, imi fac loc printre gramada de pacienti de pe holuri. Gandindu-ma la Kabuto, privesc floarea. Vreau sa il razbun cu orice pret!
_________________
*a rade ca broasca la inundatie = a rade fara rost, aiurea
**Monticello = design de ferestre/usi, de obicei albe, cu patratele
Link-uri:
Mama lui Kin, Sagome: http://light.sunphoto.ro/photos/normal/4...JLQXWJ.jpg
Casa: Afara: http://1.bp.blogspot.com/_6hoT1bg95rU/TO...e+home.jpg
Intrare: http://www.homedesignworld.org/wp-conten...esigns.jpg
Kabuto: http://images.wikia.com/naruto/images/7/...akushi.jpg
Telefonul lui Kin: http://2.bp.blogspot.com/_Ve8Mau12k3Q/S8...purple.jpg
Soneria: http://www.youtube.com/watch?v=vbqmDKyw3A4
Melodia din microbuz: http://www.youtube.com/watch?v=jGKRXhmFQlw
![[Imagine: itachi-sig.gif]](http://narutofever.com/naruto-characters/pictures/itachi-sig.gif)
"Sorry, Sasuke. It ends with this..."
...then, he closed his eyes...
My fic: "O iubire interzisa" +18 http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=28082