Nocturnal poetry.

[Ang.]

Vreau să încep prin a preciza că nu o să fie lucrări cu mai multe capitole, o să fie extrem de scurte fiindcă niciodată nu mi-a plăcut să stau prea mult la masa de scris. Şi dacă o fac, scriu poezii. Aşa că o să public aici câteva gânduri, sentimente. Le găsiţi de asemenea şi pe blogul meu.
Sper să vă placă! x)


Accept orice tip de critică.



O să încep cu ceva ce am scris pentru un duel, a fost pentru prima oară când am încercat cu proză şi e şi cea mai lungă lucrare. [şi e destul de scurtă, ştiu]

Veninul despărţirii ucide sufletul

Doar tu îmi striveşti sărutul, cu ale tale buze de piatră, ca un ciocan, fără ca acestea să-ţi declare iubirea. Ochiul tău de gheaţă îmi sfârtecă inima cu ţurţurii din privire. Te rog, nu-mi mai biciui sufletul cu vorbele tale..te rog opreşte-te căci îmi sângerează auzul! Dragul meu, de ce ai inimă de şarpe şi-mi înţepi călcâiul de fiecare dată când încerc să mă apropii? Mă dor atingerile tale! Mă taie precum lama celei mai ascuţite săbii...Vezi şi tu cum plâng copacii, cu frunze, că soarta şi-a pus în gând să ne despartă? Află, dar, că frunzele mor de moartea iubirii noastre. Închide ochii. Astfel, ne vom putea iubi ca în prima zi, ne vom privi ca îndrăgostiţii: prin pasiunea buzelor fierbinţi ce freamătă, nebune, după iubire. Vom simţi împreună privirea caldă a fulgilor de nea, apoi, ne vom lăsa inimile să piardă, în adormire, pentru vecie...

Aş vrea să mă pierd în deşertul buzelor tale, să simt atingerea ta sub razele firavei luni, iar sufletul meu să se scalde în oceanul ochilor tăi. Aş vrea să naufragez în marea pieptului tău, iar răsuflarea mea să o simţi ca pe cea mai puternică vrajă. Am nevoie de tine ca de aer; tu şi eu, un tot ce tinde spre perfecţiune, să plutim molcom... să uităm de lume...

Totul navighează în jurul nostru ca nişte planete, ca nişte sateliţi, iar avalanşa de săruturi se precipită ca o ploaie inocentă de comete, descoperind în inima ta soarele mirific. Vocile noastre se topesc într-un cântec selenar, buzele ni se lipesc într-un scâncet al sunetului de cristal. Glasul tău sună ca un imn balsamic şi eu te dezmierd cu toată puterea sufletului meu. Lasă-mă acum să-mi ancorez ochii obosiţi, şi să adorm la ţărmul pieptului tău!

La început îmi spuneai că sunt totul pentru tine, că vezi în mine perfecţiunea spre care tinde orice persoană.

Dacă ai şti că pământul pe care păşeşti e corpul meu, nu l-ai mai călca, l-ai mângâia.

Dacă ai şti că cerul la care priveşti sunt ochii mei, ai rămâne cu privirea aţintită la ei veşnic.

Dacă ai şti că munţii reprezintă obstacole ce te împiedică să ajungi la mine, i-ai distruge.

Dacă ai şti că marea reprezintă iubirea mea necondiţionată pentru tine, ţi-ai însuşi-o.

Dacă ai şti că norii redau momentele în care eu plâng, i-ai înlocui cu soarele şi atunci aş râde.

Dacă ai şti că moartea e momentul în care eu păşesc în spaţiul infernului, tărâm al demonilor, tu i-ai transforma în îngeri doar pentru mine.

Dar ce n-ai face tu pentru mine...

Viaţa ta e o întreagă alergare spre fericire, iar bucuria ta e nimeni alta decât această fiinţă arhcunoscută mie.


Xoxo, Ang.

[Ash.]

Hei Angi. *hugs*

Mai , ' Veninul despărţirii ucide sufletul ' e bunicel , doar ca te invarti in jurul cozii mult prea mult.
M-ai ametit putin , prima oara il rogi sa inceteze , apoi ii spui ca ai vrea sa te pierzi in desertul buzelor lui.
Descrierea a fost buna , nu am vazut greseli de tastare. De ce am impresia ca ai stat 10 ca sa o corectezi ? : ))
E bun , nu perfect , dar totusi imi place. Ai talent , se vede.
Si stiu ca ai pus mult suflet , parca te-ai fi pus pe tine in locul acelei fete.
Cel mai mult mi-a placut finalul , cu ' Daca ai stii ' . E asa frumos si te atinge la coardele sensibile. Nici nu mai stiu ce sa spun , e putintel ca scurt.

Astept lucrarile urmatoare ^^

[Mad Hatter]

Helău, Ang.
Well, prima dată trebuie să recunosc că ai talent. Foarte mult şi se observă după felul în care descrii sentimentele, aşa profund.
Bun. Ceea ce m-a deranjat, dar foarte puţin, a fost faptul că această proză a fost cam scurtă. Nu ştiu, dar cred că puteai s-o faci mai lungă, ne? Eh, a fost ok şi-aşa.
Mi-a plăcut modul în care-ai descris, şi la nebunie ultima parte. Acele 'dacă ai ştii' chiar te ating la suflet. Adică, la mine a mers. ;]]
Totuşi, m-ai făcut puţin confuză. La început ea dorea să înceteze şi chestii de genul, apoi vrea să se piardă în sufletul său and stuff. Dar chiar şi aşa, mi-a plăcut să citesc.
Mai aştept alte lucrări. Spor la scris şi multă-multă inspiraţie!

XoXo, Mad Hatter.

[Ang.]

Mulţumesc că aţi trecut pe aici. x)
Să vă fac să înţelegeţi ceva. *laughs*
La început îi cerea să se oprească, nu din a o iubi, ci din a se comporta aşa cu ea. Smth liek, el reacţionează ca şi cum totul trebuie dat uitării şi ea nici nu vrea să audă de aşa ceva, implorându-l să se întoarcă la vechiul 'el'.

Şi ştiu, e scurtă. Dar mai lungi ca aceasta nu cred că vor fi. Nu îmi place să mă întind prea mult. Şi nu prea scriu proză. Deci, chiar îmi pare rău.

Mulţumesc încă odată pentru comentarii. xD

Xoxo, Ang.

[Candy_Girl_Love.]

Îmi pare rău că nu scrii proză, deşi ar iesi ceva minunat! Ai descris cu atâta delicateţe şi profunzime toate sentimentele ei, toate dorinţele şi toate 'secretele', încât mi-a făcut foarte mare plăcere să citesc, chiar dacă cineva a cam înnebunit şi se aude până la mine în cameră cum urlă. Ok, deviez.
Ce pot să mai spun? Trebuie să mai îndrug ceva, pentru că mi-a plăcut! Îmi place aşezarea în pagină. Aşa..ah, da! Ideea este una foarte bine pusă la punct şi foarte bine gândită. Ai metafore superbe! Şi figurile de stil sunt absolut foarte bine folosite. Dacă am da aşa exemple şi la clasă, aş fi mândră să le scriu în caiet, dar ce exemple monotone dăm noi..deh, e şcoală, ce mai. Iar deviez!
Cam atât, că altfel cred că o mai iau puţintel pe arătură şi aberez :]]. Mai aşteptăm şi alte 'mici opere' din partea ta! Baftă.>;d<

[Ang.]

Mulţumesc mult pentru comentarii, păreri şi sfaturi. x)
O să postez două scurte lucrări mai vechi, iar data viitoare o să postez ceva nou la care încă lucrez. Mulţumesc din nou. *hugs*

Se plânge-n Paradis...

Cutremur... Dezastru... S-au sfărâmat Porţile Raiului. Pe albii, firavii, inocenţii îngeri, au năpustit păianjeni negri. Înveninaţii demoni se adapă cu sânge din puritatea îngerilor. Sug din pieptul lor laptele nemuririi lăsându-i fără vlagă. Se crapă cerul... Bucăţi de plumb cad peste a îngerilor aripi. Şi fâlfâind, cad penele greoaie, totul prăbuşindu-se. Se sparge în trei şi cel din urmă clopot. Otrava dulce se varsă-n cupele prea Sfintei Ape. Neadormiţii viermi se mişcă-n inimi de serafimi, heruvimii se zbat în bălţi de sânge... şi flori de mucegai le cresc acum pe stinsele aureole. Se nasc din îngeri, şerpi. Arhangheli se tem, se stinge cu-ntuneric a Raiului lumină. Un iris se-ngrozeşte iar celălalt se plânge; orizontul se umple de corbii însetaţi ce nu vor altceva decât sânge. Se lasă frig... Şi-i foc, ţipăt şi-ntuneric. Se plânge-n Paradis şi totul se transformă-n moarte... Căci El, prea obosit... a aţipit puţin.

Concurs de vise

Se joacă visele, aliniate la linia de plecare, ca nişte copii inocenţi care trăiesc doar pentru a respira un aer greu, încărcat cu prea mult praf. La un semnal dat de conştiinţa noastră, visele pornesc nedumerite, şi totuşi ştiind că au un scop de atins. La un moment dat se opresc, si se uită înapoi, ne privesc. Li se pare că ceva nu e în regulă. Noi le simţim, le iubim, le dorim, dar într-un final ne plictisim de ele...Plâng visele, fiindcă nu mai pot continua cursa, dar se străduiesc şi continuă să alerge, continuă să spere. Într-o toamnă târzie, când nimeni nu va şti, vor ajunge în ţări străine, îndepărtate, şi vor visa şi alte vise surori. Împreună vor râde şi vor culege roua de pe frunze în zorii zilelor când alte vise se vor naşte.Linia de sosire e tot mai aproape, visele noastre sunt doar la un pas de ea, dar aşteaptă..şi aşteaptă ca noi să ne amintim de ele. Toate speranţele s-au infinit, iar imboldul dat de ele m-a copleşit fiindcă visele şi-au atins în sfârşit scopul.Inima mea le-a primit într-un sfârşit.Eu...nu mai am altceva de spus, doar visele au câştigat concursul. Eu..mă aflu acum dincolo de stele.


Sper să vă placă. Şi, îmi cer din nou scuze pentru că sunt aşa scurte, dar obişnuiţi-vă. *laughs*

Xoxo, Ang.

[Ang.]

Călătoria spre adevăr

Minciuna a făcut deja înconjurul lumii până ca adevărul să apuce să îşi pună pantalonii pe el.

Mă pierd printre filele unei cârţi nescrise încă. Iar nu-mi dau pace gânduri negre. Iar mă încearcă simţurile stranii. O lume nesfârşită mă cuprinde. Mă înalţ şi mă cobor. Şi-n zborul meu spre necuprins, spre necunoscut, abia ating pământul...

Dar nu-mi dau seama unde sunt. Parcă plutesc, parcă mă târâi prin tot noroiul gândurilor. Mă tot caut azi, dar mâine fug de mine şi de tot ce simt. De fiecare clipă ce-o trăiesc, căci în ea găsesc o alta străină, un alt vis, o altă simţire, o altă lume.

Dar unde aş putea să mă cobor să-mi odihnesc nebuna-mi răsuflare ? Ce să păstrez din toate aceste gânduri ? Ce focuri să aprind ? Ce visuri trecătoate să ucid ? Pe ce meleag să-mi întind iubirea şi ce speranţe noi să-mi făuresc ? Cum să alung neliniştea din mine ? Ce să culeg din miile de flori ce prin mirosul lor mă amăgesc ?

Unde-i răspunsul acestor întrebări ? Şi IDEALUL ... ce departe este !
Spre cine mă îndrept, pe cine caut?

Pe Mine...Doamne...Şi de când m-aştept ! ...

Încă mă caut. Încă mai caut speranţa, lumina, pe mine ... Încă mă mint... Şi-apoi mă mint că n-o să mă mai mint... Încă visez.

Aş putea deschide ochii sau sufletul, dar mi-e teamă că nu te voi găsi. Şi-atunci stau, iar tăcerea m-ascultă. Mă minte şi ea câte o dată... Sau poate tu minţi ? Încă nu ştiu ...

Un ochi îmi plânge, unul îmi râde. Sau poate şi ei mint... Şi-atunci, unde-i adevărul, dacă nici în noi nu-l mai găsim?

Îţi caut în suflet o oglindă, dar sufletul tău e sec precum pustiul. Un suflet sec în care şi-au făcut locaş pustnicul şi deşertul. Sau poate oglinda inimii era spartă ? Treptat, au devenit dependenţi unul de celălalt: pustnicul de deşert, deşertul de pustnic şi amândoi de singurătate. Pustnicul nu mai caută oglinda spartă, poate inexistentă... Nici nu o mai doreşte, s-a găsit pe sine în sufletul deşertului.

Eu încă nu m-am găsit. Ar fi mai bine să adorm şi să visez că m-am aflat, dar nu pot, îmi e teamă: Dacă şi visele mint?...

Xoxo, Ang.

[Mizantropul]

Veninul despărţirii ucide sufletul
Ce titlu, despărţirea e precum un acid dizolvă tot...

Te rog, nu-mi mai biciui sufletul cu vorbele tale.

Iubesc propoziţia aceasta :)

Eh greşeli de neatenţie:

Te rog opreşte-te căci îmi sângerează auzul

Aş vrea să naufragiez în marea pieptului tău

ca o ploaie inocentă de comete,

Inocentă ? poate pentru Pământ că se distrug în atmosferă, dar pentru celelalte planete, e un chin :(
Acea repetiţie de comparaţii e fenomenală, toată-mi place.
Se plânge-n Paradis...
Frumos paradoxul din titlu, dacă şi-n paradis se plânge atunci e e jale..
Ce descriere, scurtă, dar aşa plină de idei şi sentimente, da chiar a adormit niţel şi gata au spart porţile? Poate doar a făcut-o intenţionat, se mai plictisesc şi zeii cu atâta monotonie, nu crezi?


Concurs de vise
Pare aşa parcă de vis, nu crezi?
Visele mor odată ce nu ne mai gândim la ele, doar dacă ne amintim de ele, le putem reanima.

Călătoria spre Adevăr

Kindda of Seeker of truth, no? If you know acest serial :)
Ajunge atâta, comentarii scurte pentru texte scurte, aşa cum îmi place mie.
Have fun!

[Ang.]

Lucrarea cu care aveam de gând să particip la FOTM ediţia curentă, dar n-a fost să fie. Enjoy.

Sunt singură-n miezul imensei tăceri

Fug de voi, fug de lume! Vreau să dorm pe creştetul lunii, vreau să mă ascund între gândurile unui prunc, să-mi păstrez lacrimile în cupa unei flori de castan. Vreau universul să se curme ca tulpina unui ghiocel, smuls din somnul său de stea pentru a-mi ascunde gândul de privirea muribundă a unui înger de sânge.
Fug de esenţa copilăriei ucise în timp, de groaza nopţii ce mi se scurge în suflet, de ochii lacomi ai muritorului din mine.
Lumea crede că cel mai rău lucru care i se poate întâmpla cuiva, este să piardă o persoană la care ţine enorm. Greşeşte! Cel mai rău lucru care i se poate întâmpla cuiva este ca persoana la care ţine enorm să te „piardă” în favoarea altcuiva. Într-un moment ca acesta, nu e loc mai bun decât sufletul tău.
Deci îmi fac loc în suflet. Ce praf e-n mine... Oare cum a ajuns acolo ? Probabil eu l-am adunat, în timp, în speranţa că n-o să-l mai văd afară, că n-o să-mi mai intre în ochi şi în sfârşit voi putea vedea...Toată truda mea a fost în zadar, acum nu mai pot vedea nici măcar în mine... Dar e prea întuneric, linişte şi pustiu ca să îmi pese de asta. Mă îndrept către un colţ în care se zăreşte o fărâmă de umină. Ce atomic meditează flacăra lumânării! Un suflet ascuns în ceară se chinuie în focurile „iadului”. O pasăre neagră îşi binecuvântează cuibul şi pleacă prin ochiul rotund al unei ţigănci spre o barză albă. Lumânarea îşi îngheaţă răsuflarea şi încearcă să îmi paralizeze viaţa. Nu mi-e teamă, sunt protejată de o umbră. Încep să caut printre amintiri şi dau de întâmplarea care a avut un impact important asupra stării mele actuale.
Îmi amintesc acea zi ca şi cum ar fi ultima, pentru că ea reprezintă sfârşitul şi începutul. Chipul tău îl port mereu cu mine. Îmi apari în vise îmbrăcat în negru. De ce ? Oare şi ţie ţi se întâmplă la fel ? Privirea îţi trădează sentimentele. Ochii tăi căprui îmi aduc aminte de nisipul pe care aş fi vrut să păşesc alături de tine... Toate-s doar o iluzie acum. Te contopeşti cu ochii mei mari, te cufunzi ca într-un abis şi rămâi aşa pe veci, căci iubirea noastră este ca moartea cu chip de înger. Da, eu sunt îngerul...şi m-ai omorât demult.
Mi-am luat din nou porţia de vise. Aş fi vrut să zbor, dar mă dureau aripile de atâta dezamăgire. Am căzut un timp în agonia omului indiferent. Dar m-am ridicat înainte să ajung într-un haos ce m-ar fi omorât din nou. Fiindcă nu i-aş fi ştiut legile cu aceleaşi aripi ce mă dureau...
Dacă n-ar fi fost ele m-aş fi rănit de multe ori, de mai multe ori decât am făcut-o până acum. Aproape am scăpat de suferinţă, dar aripile mele nu. Căci se prăbuşesc mereu, odată cu mine, într-un abis al neştiinţei.
Tot ce ştiu e că sunt prinsă în oceanul imensei tăceri, între ziua de ieri şi ziua de astăzi. Şi asta e doar ficţiune! Realitatea e încuiată într-un cufăr, iar conştiinţa mea caută cu disperare cheia! Până atunci ... totul e o armonie. Hai să mai rămână aşa pentru o zi...sau două...

P.S.: De ce nu mi-l aşează ca lumea !??!

Xoxo, Ang.

[Mizantropul]

să-mi păstrez lacrimile în cupa unei flori de castan
Expresia de pus la dicÅŸionarul meu.
Sincer tot textul tău nu-l pot fuma aşa uşor, adică e ca un trabuc foarte foarte tare. Mă sufocam după un alineat sau două. Atâta descriere pe centimetru pătrat..ouaua uau.
Şi textul scurtuţ cum îmi pac mie.
Cel mai rău lucru care s-ar putea ăntâmpla e să se întoarcă împotriva ta persoana la care ţii enorm, într-un moment delicat sau care nici nu te aştepţi

Poţi participăa cu textul la concursul de proză naţională mihail sadoveanu ediţia II :)