11-08-2012, 12:08 PM
Va multumesc pentru pareri.
Am adus nextul. Sper sa va placa.
Perfectly Imperfect
Capitolul 2
- You can’t take me –
- Comunicarea. Este primul lucru pe care-l invatam in viata … Pe masura ce crestem, invatam cuvintele si incepem sa vorbim; devine din ce in ce mai greu sa stii ce sa spui sau cum sa ceri ce ai nevoie. Nu vrem sa auzim unele lucruri si spunem unele chestii pentru ca nu mai putem pastra tacerea.
Tu, Sasuke, te uiti uimit la mine, nestiind de ce spun tot ceea ce spun, fara sa-ti dai seama la ce ma gandesc de fapt, fara sa stii ce simt. Ma privesti de parca ai putea vedea prin mine, de parca a-si fi invizibila, inexistenta.
Ma uit prin jur, coplesita de o confuzie cetoasa. Peisajul ce ne invaluie este unul inspaimanatator, infricosator, infiorator. Tot ceea ce ne invaluie este posomorat, plin de tristete, durere; de parca o furtuna a trecut pe aici si a distrus totul in jurul ei, a lasat natura fara pic de viata, i-a furat si ultima picatura de prosperitate, lasand totul intr-o tortura a amaraciunii.
Copacii au o culoare murdara, noroioasa, ca si cum ar fi acoperiti de o pelerine de namol, o plapuma invizibila facuta din mal. Natura este alcatuita numai din glod, un strat nesfarsit de tina; doar aici, in locul in care ne aflam noi doi, Sasuke.
Vantul suiera peste tinutul parasit, parca aducand un val de depresie cu el. Simt cum ma cuprinde tristetea, punand stapanire pe mintea mea, pe gandurile mele, apoi pe intreg corpul. Insa, acel val de suferinta imi este imediat ameliorat de catre tine, de vocea t ace imi sopteste:
- Tristetea este o melancoliena sufletului etern, pe cand melancolia este o tristete a sufletului efemer … Dar aici, aici este o exceptie: in acest loc uitat de lume, parasit de fericire suntem intr-o alta dimensiune, un spatiu unde realitatea inseamna doar o poveste nesfarsita patata de o ratiune mult prea imperfect pentru a nu putea fi numita perfecta.
Ma uit la tine pierduta, scursa printr-o prisma ce ai alcatuit-o vorbindu-mi; este pur si simplu magic.
Peste copacii aproape dezgoliti din jurul nostru, peste nudul lor maroniu, se astern picaturi mici de apa, care ii inconjoara ca o coroana de Frunze nepalpabila, o coroana care le intregeste crengutele zgribulite de singurate.
Cat de mult mi-as dori sa pot deschide portile sufletului meu si sa privesc inauntru cum se asterne toamna peste el. Sa vad cum pulseaza sangele prin vinele frunzelor ruginii, sa vad cum scoarta copacilor se umezeste, sa vad cum rasina se topeste sub puterea ploii. Atatea ramuri, atatea suferinte si dureri stinse cu melancolie si o melodie de suflet. Izvoare nesecate de lacrimi fierbinti care imi racesc trupul, in bataia vantului....
Un camp infinit de umbre ce pier sub cerul intunecat. O padure plina de mister in care raul si Binele nu exista. Pasarile vazduhului ciugulind piesele puzzle-ului in nuante de mov. Ajuta-ma Doamne sa inteleg cantecul ploii care rasuna neincetat in urechile mele....
Natura ma alinta cu un cantec de leagan in timp ce somnul ma infioreaza ... e un cutremur si un vartej totodata.
- Acea persoană care încearcă să traiască singură, va eşua ca fiinţă umană. Inima i se va ofili dacă nu va raspunde altei inimi. Mintea se va micşora dacă aude numai ecourile gândurilor sale, fară a gasi şi altă sursă de inspiratie. Dragii mei, va rog, deschideti-va sufletele si nu mai fiti atat de singuri, desi sunteti mereu impreuna. Dsti-va seama despre ce vorbesc, de ce v-am adus aici – in Lumea De Sus – si chinuiti-va sa va intelegeti pe voi insiva, unul pe celalalt, sentimente ce v-am invaluit cu mult timp in urma dar le-ati ingropat ascuns in adancul sufletului. Acum, scapati de toate esecurile, toate tristetile, vechile iubiri si traiti ! Supravietuiti ! Si, in acelasi timp, aratati-va sentimentele – nu ezitati in niciun moment, nu va mai intrebati ce este de facut si daca este bines au rau; nu conteaza decat sa va simtiti bine ! Veti sta aici pana veti face ceea ce v-am spus, apoi va veti intoarce inapoi in lumea voastra, iar nimeni nu va sti ce s-a intamplat. Ma intorc mai tarziu sa va verific. Sasuke, Sakura ….
Tut e uiti mirat in jur, nestiind de unde se aude vocea aceea batraneasca, incercandu-ti sa-ti dai seama daca este o farsa sau nu; incerci sa intelegi dar totul este confuz, de parca timpul s-a oprit in loc. Si stiu ca ma simti cum stau si te privesc, cum te agiti, cum respire greu, cum este ingrijorat, acaparat de teama.
Am gasit cheia care opreste timpul, cel putin pentru mine . Daca ploaia s-ar opri, atunci si eu as inceta sa traiesc, as ingheta in puterea emotiei si fanteziei .
Mana ta rece e o placere care mangaie o frunza la fel de rece, dar cand imi atinge o particica a corpului, a fetei, simt cum totul este altfel. Nimic nu mai arata la fel, totul este acoperit de puf roz, spinii negriciosi intrand in pamant. E mai mult decat teama si nesiguranta – este obistuinta.
Si da, eu totusi zambesc cand privesc acest tablou zapacit conturat doar de sentimente .... si asta chiar daca esenta fuge de mine asa cum fuge si mercurul prin fata acelorasi ochi infiorati.
Nu ma mai privi intrebator, nu ma mai crede nebuna pentru faptul ca buzele mele contin o doza de optimism transformat intr-un zambet !
Izul tau este ca o potiune, ca un drog; pe care il iau pentru a uita de acele de peste zi, dar, in mod paradoxal, mai multi imi aminteste de acestea.
Numai ceata a mai ramas sa ne aminteasca ca a fost odata toamna prin aceste taramuri. Ceata, care odinioara ne invada plamanii, acum este chiar necesara pentru supravietuirea noastra … sau doar a mea. E indispensabila.
Vad un caine turbat ce apare de nicaieri, distugand linistea ce asurzea momentul nostrum de tacere. Se indrepta , alergand cu o viteza inimaginabila, spre noi, vrand sa ne distruga, sa ne sfasie in mii si mii de bucatele.
Tu nu mai stai pe ganduri, ma iei de mana, ma tragi, incepand sa alergam de potaia ce facea spume la gura. Desi, era doar un animalut mic si zburlit, lovit de soarta, parea o fiinta rea, caruia ii apartinea un suflet indurerat, putrezit de amaragiune.
Alergam cat de repede puteam, dar, din cauza tocurilor ce le purtam, am cazut, ramanand in urma ta, ca intotdeauna. Atunci, in momentul in care am crezut ca voi ramane acolo, prada acelui animal, frica a pus stapanire pe mine, facandu-ma sa rostesc pe un ton stins, lipsit de viata:
- Unele lucruri reprezinta mai mult decat ceea ce spui … sunt ceea ce faci. Spui unele lucruri pentru ca nu ai de ales; alte lucruri le tii pentru tine, dar cele mai importante lucruri nu mai au nevoie de cuvinte.
Am adus nextul. Sper sa va placa.
Perfectly Imperfect
Capitolul 2
- You can’t take me –
- Comunicarea. Este primul lucru pe care-l invatam in viata … Pe masura ce crestem, invatam cuvintele si incepem sa vorbim; devine din ce in ce mai greu sa stii ce sa spui sau cum sa ceri ce ai nevoie. Nu vrem sa auzim unele lucruri si spunem unele chestii pentru ca nu mai putem pastra tacerea.
Tu, Sasuke, te uiti uimit la mine, nestiind de ce spun tot ceea ce spun, fara sa-ti dai seama la ce ma gandesc de fapt, fara sa stii ce simt. Ma privesti de parca ai putea vedea prin mine, de parca a-si fi invizibila, inexistenta.
Ma uit prin jur, coplesita de o confuzie cetoasa. Peisajul ce ne invaluie este unul inspaimanatator, infricosator, infiorator. Tot ceea ce ne invaluie este posomorat, plin de tristete, durere; de parca o furtuna a trecut pe aici si a distrus totul in jurul ei, a lasat natura fara pic de viata, i-a furat si ultima picatura de prosperitate, lasand totul intr-o tortura a amaraciunii.
Copacii au o culoare murdara, noroioasa, ca si cum ar fi acoperiti de o pelerine de namol, o plapuma invizibila facuta din mal. Natura este alcatuita numai din glod, un strat nesfarsit de tina; doar aici, in locul in care ne aflam noi doi, Sasuke.
Vantul suiera peste tinutul parasit, parca aducand un val de depresie cu el. Simt cum ma cuprinde tristetea, punand stapanire pe mintea mea, pe gandurile mele, apoi pe intreg corpul. Insa, acel val de suferinta imi este imediat ameliorat de catre tine, de vocea t ace imi sopteste:
- Tristetea este o melancoliena sufletului etern, pe cand melancolia este o tristete a sufletului efemer … Dar aici, aici este o exceptie: in acest loc uitat de lume, parasit de fericire suntem intr-o alta dimensiune, un spatiu unde realitatea inseamna doar o poveste nesfarsita patata de o ratiune mult prea imperfect pentru a nu putea fi numita perfecta.
Ma uit la tine pierduta, scursa printr-o prisma ce ai alcatuit-o vorbindu-mi; este pur si simplu magic.
Peste copacii aproape dezgoliti din jurul nostru, peste nudul lor maroniu, se astern picaturi mici de apa, care ii inconjoara ca o coroana de Frunze nepalpabila, o coroana care le intregeste crengutele zgribulite de singurate.
Cat de mult mi-as dori sa pot deschide portile sufletului meu si sa privesc inauntru cum se asterne toamna peste el. Sa vad cum pulseaza sangele prin vinele frunzelor ruginii, sa vad cum scoarta copacilor se umezeste, sa vad cum rasina se topeste sub puterea ploii. Atatea ramuri, atatea suferinte si dureri stinse cu melancolie si o melodie de suflet. Izvoare nesecate de lacrimi fierbinti care imi racesc trupul, in bataia vantului....
Un camp infinit de umbre ce pier sub cerul intunecat. O padure plina de mister in care raul si Binele nu exista. Pasarile vazduhului ciugulind piesele puzzle-ului in nuante de mov. Ajuta-ma Doamne sa inteleg cantecul ploii care rasuna neincetat in urechile mele....
Natura ma alinta cu un cantec de leagan in timp ce somnul ma infioreaza ... e un cutremur si un vartej totodata.
- Acea persoană care încearcă să traiască singură, va eşua ca fiinţă umană. Inima i se va ofili dacă nu va raspunde altei inimi. Mintea se va micşora dacă aude numai ecourile gândurilor sale, fară a gasi şi altă sursă de inspiratie. Dragii mei, va rog, deschideti-va sufletele si nu mai fiti atat de singuri, desi sunteti mereu impreuna. Dsti-va seama despre ce vorbesc, de ce v-am adus aici – in Lumea De Sus – si chinuiti-va sa va intelegeti pe voi insiva, unul pe celalalt, sentimente ce v-am invaluit cu mult timp in urma dar le-ati ingropat ascuns in adancul sufletului. Acum, scapati de toate esecurile, toate tristetile, vechile iubiri si traiti ! Supravietuiti ! Si, in acelasi timp, aratati-va sentimentele – nu ezitati in niciun moment, nu va mai intrebati ce este de facut si daca este bines au rau; nu conteaza decat sa va simtiti bine ! Veti sta aici pana veti face ceea ce v-am spus, apoi va veti intoarce inapoi in lumea voastra, iar nimeni nu va sti ce s-a intamplat. Ma intorc mai tarziu sa va verific. Sasuke, Sakura ….
Tut e uiti mirat in jur, nestiind de unde se aude vocea aceea batraneasca, incercandu-ti sa-ti dai seama daca este o farsa sau nu; incerci sa intelegi dar totul este confuz, de parca timpul s-a oprit in loc. Si stiu ca ma simti cum stau si te privesc, cum te agiti, cum respire greu, cum este ingrijorat, acaparat de teama.
Am gasit cheia care opreste timpul, cel putin pentru mine . Daca ploaia s-ar opri, atunci si eu as inceta sa traiesc, as ingheta in puterea emotiei si fanteziei .
Mana ta rece e o placere care mangaie o frunza la fel de rece, dar cand imi atinge o particica a corpului, a fetei, simt cum totul este altfel. Nimic nu mai arata la fel, totul este acoperit de puf roz, spinii negriciosi intrand in pamant. E mai mult decat teama si nesiguranta – este obistuinta.
Si da, eu totusi zambesc cand privesc acest tablou zapacit conturat doar de sentimente .... si asta chiar daca esenta fuge de mine asa cum fuge si mercurul prin fata acelorasi ochi infiorati.
Nu ma mai privi intrebator, nu ma mai crede nebuna pentru faptul ca buzele mele contin o doza de optimism transformat intr-un zambet !
Izul tau este ca o potiune, ca un drog; pe care il iau pentru a uita de acele de peste zi, dar, in mod paradoxal, mai multi imi aminteste de acestea.
Numai ceata a mai ramas sa ne aminteasca ca a fost odata toamna prin aceste taramuri. Ceata, care odinioara ne invada plamanii, acum este chiar necesara pentru supravietuirea noastra … sau doar a mea. E indispensabila.
Vad un caine turbat ce apare de nicaieri, distugand linistea ce asurzea momentul nostrum de tacere. Se indrepta , alergand cu o viteza inimaginabila, spre noi, vrand sa ne distruga, sa ne sfasie in mii si mii de bucatele.
Tu nu mai stai pe ganduri, ma iei de mana, ma tragi, incepand sa alergam de potaia ce facea spume la gura. Desi, era doar un animalut mic si zburlit, lovit de soarta, parea o fiinta rea, caruia ii apartinea un suflet indurerat, putrezit de amaragiune.
Alergam cat de repede puteam, dar, din cauza tocurilor ce le purtam, am cazut, ramanand in urma ta, ca intotdeauna. Atunci, in momentul in care am crezut ca voi ramane acolo, prada acelui animal, frica a pus stapanire pe mine, facandu-ma sa rostesc pe un ton stins, lipsit de viata:
- Unele lucruri reprezinta mai mult decat ceea ce spui … sunt ceea ce faci. Spui unele lucruri pentru ca nu ai de ales; alte lucruri le tii pentru tine, dar cele mai importante lucruri nu mai au nevoie de cuvinte.