[Naruto] Pe caile destinului

[Isoldie]

Deci, ideea ficului este sa-i ii schimb soarta lui Itachi si sa o mai presor cu un pic de dragoste din partea cuiva, pentru ca in seriale el doar ofera iubire celor din jur, dar in schimb nu primeste decat ura. Voi inconjura subiectul principal fara sa fac modificari radicale. Sper sa va placa! ^_^
(Ficul la momentul actual mai este postat si pe alt forum tot de mine, si e al meu personal, nu-i plagiat.)
Lectura placuta!

Capitolul I: Inceputul

• Numele meu este Hikari si sunt un nimeni. Am paisprezece ani si am pierdut tot ce ma leaga de lumea asta mizera in care domina haosul, durerea si moartea. Totusi inca mai traiesc si simt razele soarelui in fiecare dimineata cum imi mangaie fata palida. Nu stiu cu ce sa-mi incep povestea, cel mai banal si patetic raspuns este; cu inceputul. Deci, probabil totul se datoreaza parintilor mei care au luat o decizie sa-si faca o casa in Konoha, cu cincisprezece ani in urma.. Pe atunci inca mai era in desfasurare cel de-ai treilea razboi shinobi, iar satul ascuns in frunze era unicul loc unde te puteai simti in siguranta. Mama mea era insarcinata cu mine si s-a bucurat din plin de sprijinul surioarei mele mai mari, Rin care avea doar cinci ani.
  Intr-o noapte ploioasa de toamna casa parintilor mei fusese inundata de strigate jalnice ale unei femei. In cateva ore am venit eu pe lume si nimanui nici nu i-a trecut prin cap ce putere zace intr-un copil inocent. Peste cateva luni tata murise in razboi, am crescut cu gandul ca el e un erou atat pentru mine cat si pentru fiecare locuitor al acestui sat. In anii urmatori am inceput sa percep de minune lumea din jurul meu si sa constientizez ce inseamna un adevarat shinobi. In sufletul meu s-a cuibarit o dorinta, cea de a deveni o kunoichi mai iscusita decat toti ninja adunati la un loc din Konoha. Vedeam cu ochii mei cum Rin evolueaza la academie, eram invidioasa, vroiam si eu sa merg cu ea dar niciodata nu mi-a permis nici macar sa ma ating de pergamentele ei. Intr-o zi, doar ca sa o enervez i-am sterpelit unul din kunaiurile pe care le pastra in gentuta.
  - Aaa..nu vei fugi de mine copac nenorocit! strigam eu in timp ce ma indreptam spre pom cu kunaiul la nivelul umarului.
  Nici nu am reusit sa fac doi pasi ca cineva m-a prins de incheietura mainii strangandu-ma puternic iar in secunda urmatoare imi luase arma taioasa din mana.
  -Ce crezi ca faci? nici nu stii cum sa-l tii, tuna vocea persoanei care fara nici o dificultate imi oprise atacul.
  Mi-am ridicat privirea un pic rusinata si l-am zarit. Un baiat mai inalt decat mine cu vreo zece centimentri, ochii negri, ingusti, parul brunet si lung prins intr-o coada la spate, iar zambetul era pur si simplu fermecator.
  -Eu..eu doar..ma balbaiam incercand sa gasesc o scuza adecvata.
  -Nu-ti face griji, inteleg, trebuie doar sa fii mai atenta data viitoare, zise el privindu-ma binevoitor si cald.
  Puse kunaiul in buzunarul sau si ma apuca de brat taraindu-ma dupa el. Pe spatele sau emblema clanului Uchiha era accentuata cu niste culori vii, perfecte.
  -O sa te las in fata academiei..stii drumul spre casa..nu? intreba el deodata in timp ce eu visam cu ochii deschisi.
  -Mda..da, stiu! am bolborosit uitandu-ma la el cu coada ochiului si imi framantam mainele la spate.
  Ma lasase acolo singura, niciodata nu ma simtisem atat de singura ca atunci, de parca soarele s-a ascuns printre nori. Bineinteles eram doar un copil de cinci ani, nu intelegeam si nu acceptam multe lucruri. Am oftat adanc si am pornit cu pasi marunti spre casa. Atunci l-am intalnit pentru prima oara pe Itachi Uchiha.
  La academie m-am manifestat mai mult decat bine, profesorii erau socati de abilitatile mele, eu personal eram uimita. Calitatile fizice erau formidabile, iar ninjutsu pe care il posedam le stergea nasul tuturor mucosilor, elementul focului, apei si al pamantului. Hokage si cei din Anbu au inceput sa suspecteze faptul ca sunt reincarnarea fiicei lui Rikudou Sennin, iar celelalte elemente le voi dezvolta mai tarziu.
  Cand aveam opt ani am descoperit si cel de-al patrulea element, fulger. Insa nu conta foarte mult, deoarece nu eram in stare sa-mi controlez puterile. Pentru siguranta mea, Hokage a hotarat ca ar fi bine sa ma apere cineva puternic si destept in acelasi timp..Itachi Uchiha.
  Ma grabeam spre cademie..seara Rin m-a anuntat ca azi voi avea o intalnire importanta cu cineva, iar informatia este strict secreta. M-am impiedicat neindemanatic de cateva ori pana am ajuns la timp in fata portii unde ma astepta un baiat. Am incetinit si m-am incruntat mijindu-mi ochii pentru a vedea mai bine..brunetul? ce cauta el acolo?
  -Hikari..aici! striga el facandu-mi semn cu mana ca sa ma apropii de el...cand eram fata in fata cu el am observat vag printre gene faptul ca ochii lui erau rosii..interesant..de ce?..Vino, comenta sec si porni spre usa academiei.
  Ma conduse pana intr-o clasa unde ma asteptau bunicul Hokage si inca 4 ninja, plus baiatul asta.
  -Ce faci Hikari, cum iti mai merge? ma intreba un individ cu o cicatrice hidoasa pe fata pe care nu il vazusem niciodata in viata mea.
  -Aaa..pai bine..am mormait usor surprinsa.
  -Deci..o sa fim scurti, de azi inainte nu faci nici un pas fara Uchiha Itachi, deci Itachi era numele lui. O sa faci echipa cu el mai tarziu, dar pana atunci el o sa te protejeze oriunde ai merge.
  -Mi-am indreptat privirea spre el, arata atat de calm si nepasator, nu arata deloc ca si acel Itachi de acum trei ani, era mai rece intr-un fel. Imi creea impresia ca eram o povara grea pentru el. Ei bine, daca lui nu ii pasa nici mie nu avea sa-mi pese. Oamenii din incapere vorbeau intruna, dar eu nici nu ii vedeam, nici nu ii auzeam pana cand au iesit toti unul cate unul si am ramas doar eu si baiatul Uchiha. El s-a uitat crucis la mine cu acei ochi rosii de parca as fi fost o sperietoare. Deci acela era sharingan, ochii pe care ii aveau doar cei din clanul Uchiha.
  -O sa ma inghiti, am comentat sec fiind evident deranjata de felul in care ma privea.
  -Nu iti face griji..nu pari deloc apetisanta! spuse incet si intorcandu-se pe calcaie iesi imediat. Vii sau nu? ma intreba cautandu-ma cu privirea.
  Am pornit tacuta dupa el fara sa mai indraznesc sa spun ceva, pur si simplu ma intimida.
  

[Isoldie]

Capitolul II: Rival sau prieten? (partea I)

Nu puteam cere mai mult de la dimineata din ziua urmatoare decat imi oferise deja. Soare fierbinte, nebulozitate scazuta, liniste totala, fara sora enervanta care mereu imi dadea sfaturi inutile pana si cum ar trebui sa-mi incalt papucii de camera, cine a auzit o aiureala ca asta? doar eu. M-am sculat din pat arcuindu-mi spatele si intinzand mainele in sus am auzit un pocnet usor al oaselor mele.M-am imbracat repejor cu ce am avut la indemana si am iesit din odaia mea. Am coborat in graba scarile tropaind puternic incat zgomotul se auzea in toata casa. Mi-am pus in picioare incaltarile ninja si am deschis usa inspirand o doza de aer rece. Imi plimbam privirea de-a lungul caselor, dealurilor, Itachi..ce?
- Intentionezi sa-mi strici buna dispozitie? Ce cauti aici? Ma urmaresti? Poate ai vre-un plan ascuns si malefic, poate..nu am terminat vorba ca el imi intoarse spatele si porni inainte. Cata nesimtire..sa-ti fie rusine domnule Uchiha!
- Neata si tie in primul rand si in al doilea, nu vrei sa termini si tu cu prostioarele copilaroase?
Cand rosti ultima fraza se opri, probabil asteptandu-ma si pe mine. Avea un ton serios, iar vocea lui ma speria in adevaratul sens al cuvantului.
- Sa te ia naiba! am mormait incet insa destul incat sa ma auda el si l-am urmat.
Nu indrazneam sa merg umar la umar cu el, plus ca ma puteam stramba in orice moment fara sa ma vada. In sinea mea ardea sentimentul de invidie si chiar daca nu recunosteam si singura acest lucru il simteam superior, era mai puternic, un rival perfect.
- Ia asculta tu, Uchiha, nu esti obligat sa stai cu mine, ai putea foarte bine sa-ti iai talpasita si sa dispari din fata mea ca un cosmar neplacut.
- Cine vorbea de nesimtire..si nu pot, misiunea mea este sa te protejez indiferent de ceea ce preferi tu.
- Serios? Ce taree. Stai putin, atunci o sa faci ce iti spun eu.
El izbucni intr-un ras zgomotos cand auzi cuvintele mele, atragand privirile celor din jur. Ma uimeam singura pe mine pe zi ce trece cat de autoritara si fara maniere pot sa fiu. Nu aveam calitati de lider, deci respectiv nu stiam ce comenzi as fi putut sa-i dau.
- Bine, ce vrea Majestatea sa?
Imposibil, el s-a conformat cu fraza mea idioata, poate nu era chiar atat de arogant si necomunicabil pe cat mi l-am imaginat.
- Pentru inceput o sa-mi spui unde ne indreptam noi acum.
- Credeam ca iti este cunoscut drumul, il traversezi in fiecare dimineata si duce spre academie.
- Nuu..am tipat eu deodata si l-am prins de brat tragandu-l in directia opusa. Itachi se opri si ramase impietrit locului fara sa miste macar un deget in timp ce eu ma chinuiam sa-l tarai dupa mine.
- Te rog, te rog..Itachi, te rog mult de tot.
- Acum ti-am amintit si numele meu, frumos din partea ta, zambi ironic si fara nici o avertizare isi puse mainele pe talia mea si ma ridica in brate punandu-ma pe umarul sau ca pe un sac cu cartofi. Imi sprijinea coapsele cu o mana, iar pe cealalta o puse in buzunar si porni linistit de parca nimic nu se intamplase.
- Iti ordon sa ma lasi jos, acum..fa ce-ti spun ca de altfel o sa scriu o plangere insusi domnului Hokage, ziceam in continuu lovindu-l delicat cu pumnii in spate, nu aveam nici o intentie rea sa-l ranesc sau sa-i fac vanatai ci doar vroiam atentie din partea lui, cerseam atentie in cel mai umil mod posibil de la un Uchiha.
- Stai cuminte si nemiscata daca vrei sa nu-ti leg gura pentru ca vorbesti cam prea mult si fara rost.
Am tacut imediat ce i-am auzit cuvintele taioase care ma suparasera intr-o oarecare masura, cel mai mult imi parea rau ca devenise din nou rece si distant, nu lasa pe nimeni sa-si apropie sufletul de el. Bine, daca el a ales sa joace asa atunci eu voi schimba regulile.
- Nu cred ca am inceput corect. Numele meu este Hikari..
- Stiu.
- Lasa-ma sa continui..de fapt sunt o impocrita. Nu as rata niciodata in viata o lectie de la academie, sa chiulesc de la ora, probabil nu-mi ajunge curaj sa fac asa ceva.
- Acum doua minute erai de alta parere.
- Ba nu..tipul cu sharingan care ma duce acum ar fi trebuit sa-si dea seama cand mint si cand nu, ochii..mandria clanului Uchiha in stare sa citeasca oamenii doar privindu-i, tu insa..
- Eu ce? sopti el in timp ce ma lase usor jos punandu-mi picioarele din nou pe pamant, dar nu imi eliberase si corpul tinand in continuare bratul incolacit in jurul meu.
- Nimic..lasa-ma, i-am zis incet prinzandu-i mana intr-a mea fortandu-l sa-mi dea drumul.
I-am intors spatele fara sa mai spun un cuvant, simteam ca mai era inca putin si imi curgeau lacrimile de ciuda.
- Ai renuntat atat de repede? credeam ca esti mai tare de fire..zau asa, zise el si venind spre mine se pozitiona direct in fata mea blocandu-mi drumul. Te-ai suparat?
- Nu.
Ranji sarcastic apropiindu-se de mine si ma cuprinse lipindu-ma de pieptul sau mare si cald. Isi strecura mana in parul meu si as fi jurat punand mana in foc ca i-am simtit buzele pe fruntea mea.
- Te-ai suparat. Uite, eu nu sunt aici sa te fac sa te simti prost. Daca accepti sa mergi cu mine o sa-ti arat ceva ce s-ar putea sa-ti placa insa trebuie sa-ti aduni tot curajul pe care il ai pentru ca va trebui sa lipsesti o zi de la academie. Ce zici?
Am inghitit in sec indepartandu-ma de el.
- Ce pui la cale? l-am intrebat mijindu-mi ochii suspicioasa.
- Nimic, serios..ai incredere in mine, doar atat iti cer.
- Bine dar..
-Linistestete, voi fi cu tine in tot acest timp.
Mi-a zambit frumos facandu-mi semn cu mana sa-l urmaresc. Mergeam de aproximativ douazeci de minute fara sa scoatem o vorba. Eram amandoi stingheriti, asta sigur, alt motiv nu cred ca avea ca sa-mi evite privirea ori de cate ori intorcea doar capul ca sa verifice daca inca mai sunt cu el. Avea un par atat de stralucitor in razele soarelui, exact ca al meu, lung si drept doar culoarea era diferita. M-am incruntat uitandu-ma la semnul clanului de pe spatele sau, il uram din simplul fapt ca insemna putere si influienta.
Itachi se opri, iar eu inca scufundata in visele mele am dat cu nasul in el. Mi-am ridicat privirea holbandu-ma la el ca o felina inocenta.
- Stiu ca iti place sa te antrenezi, iar asta e locul unde o sa ne dezvoltam amandoi fizic de acum inainte. O sa te invat tot ce stiu pentru ca intr-o zi sa fii in stare sa te aperi si singura.
- Vrei sa te debarasezi de mine cat mai curand, nu-i asa? am intrebat bosomflata incrucisandu-mi mainele la piept.
- Esti foarte deductiva..rase el indemnandu-ma sa zambesc din coltul gurii. Vino, pun pariu ca vrei sa incepem chiar acum.
Da, asta era Itachi Uchiha pe care il vroiam ca partener de echipa si se pare ca o sa ne intelegem de minune insa totul depindea de el, eu una eram gata oricand sa-l urmez oriunde mi-ar fi spus. Mi-am scos un kunai din buzunarul sortilor si l-am aruncat spre el ca o momeala, dupa care am mai luat unul atacandu-l direct. El la randul sau facu rost de o sabie scurta taiata la capat, care semana mai mult cu un cutit fara varf si se pozitiona in aparare. Armele noastre se ciocnira provocand mici scantei.

[ohaio_angel]

Heya^^
Cred ca trebuie sa incep cu o introducere prin care scriu ca-mi place mult ideea fic-ului.Nu am ceva de adaugat, rau sau greseli pentru ca mie sincer mi se pare in regula.Bine, poate mi-a mai sarit in ochii cuvantul ''impocrita.'' Cred ca trebuia, nu sunt sigura ca era ipocrita (nu am vazut bine:))..)
Hmm, Itachi...un personaj diferit si ma bucur ca nu vrei sa modifici prea mult din ce este si in anime.Sunt curioasa cat de puternica este personajul feminin Hikari, dar mai ales ce se va intampla la antrenament ;))..
O mica obesrvatie.Uitatul putin pe la regulamet, nu ar strica.Pentru inceput era nevoie de un disclaimer.
trebuie continuat.Te astept si cu next >:d<

[Isoldie]

Capitolul II: Rival sau prieten? (partea II)

Niciodata nu mi-a batut inima mai accelerat decat in momentele cand eram cu el. Acum il priveam in ochii rosii fara sfiala sau frica ci cu admiratie fata de un individ care imi furase tot ce aveam mai scump, sentimentele..toate erau doar pentru el. Nici nu ma gandeam sa pierd in fata lui, nici nu il voi lasa sa ma raneasca si o sa-i demonstrez frumusel ca nu pot fi doar o pacoste enervanta ci si o partenera fermecatoare de echipa.
Pumnul meu a alunecat de pe fata lui cand si-a intors doar un pic capul evitand lovitura mea fara nici o dificultate, de parca doar se juca cu mine. Ma apucase de incheietura si ma trase in spate dupa el facandu-ma sa ma rotesc intr-un singur loc in asa fel incat sa-mi prinda si cealalta mana sucindu-mi-le ambele la spate si ma puse cu forta jos la pamant.
- Nu esti foarte rapida, iar reactiile tale sunt intarziate, ce folos din forta pe care o posezi daca nu stii cum sa o aplici, spuse el calm fara sa-mi elibereze mainile, ce astepta, sa-l rog frumos?
- Ia mai taci, nu esti atat de bun pe cat pari, crezi ca o sa ma las pacalita de genjutsu-l tau?
- Genjutsu..cred ca ai incurcat ceva, esti sigura ca nu te-am lovit prea tare la cap acum cateva secunde?
- Nu..ia zi, cum explici faptul ca Konoha e in flacari? incepea sa ma enerveze, toate astea nu s-ar fi intamplat daca nu il priveam in ochi la inceputul bataliei.
- Ce te-a apucat? Satul e la fel cum a fost, te simti bine?
Isi misca fundul de pe mine insa eu inca ramasesem jos lipita de tarana rece holbandu-ma la casele din satul din vale. Noi eram pe stanca unde erau sculptate in piatra fetele marilor Hokage, iar Konoha era bine mersi, insa ce vazusem eu mai devreme? M-am ridicat incet fara sa-mi desprind privirea inlemnita de la strazile si oamenii care erau perfect normali, tipici unei seri obisnuite.
- Te-ai antrenat prea mult, aproape nu ti-a mai ramas nici o rezerva din chakra, zise el venind usor in spatele meu.
- Probabil.
Am oftat adanc si am pornit agale alaturi de el spre scarile care duceau jos. Deodata o bubuitura m-a facut sa tresar, pierzandu-mi echilibrul am cazut in genunchi sprijinindu-ma cu mainele de pamant sa nu cad din nou in mizeriea de jos. Itachi ramase impietrit uitandu-se la limitele hotarului satului din partea opusa. Mi-am intors chipul ingrozita de ce as vedea, chiar daca eram sigura de imaginea pe care deja o aveam in minte. Bestia cu sase cozi in carne si oase darama totul in calea ei deplasandu-se inevitabil spre Konoha. Nu credeam ca voi ajunge sa vad o asemenea priveliste ingrozitoare ca aceea, case in flacari, copii tipau neajutorati, peste tot oameni agitati inconstienti in care parte sa o apuce, de parca eram din nou la razboi. Mi-a inghetat sangele in vene si nu-mi mai auzeam bataile inimii, de fapt nu auzeam nimic. Eram o lasa, imi era frica sa ma misc din loc chiar daca stiam ca trebuie sa o fac indiferent de orice, tremuram toata, nu vroiam sa mor. In clipa urmatoare am simtit mainele puternice ale lui Itachi luandu-ma brusc in brate.
- O sa te duc intr-un loc sigur, spuse acesta si o lua la fuga pe langa cimitirul ninja spre padurea intunecata ale carei frunze se inecau in lumina palida a soarelui de apus.
Nu vroiam sa vina noaptea, ma temeam de obscuritate si tipete indepartate, nici eu nu stiam cum devenisem un ninja. Incet, incet imi reveneam, respiratia mi se accelera ca si fluxul de chakra din mine.
- Lasa-ma jos, ii soptesc eu cu nesiguranta.
- In nici un caz, spuse el ferm dansu-mi de inteles ca discutia este incheiata si nu trebuie sa-l contrazic.
Am acceptat sa fiu dusa de el lasandu-mi capul sa cada usor pe umarul lui. Ochii mei se inchideau somnorosi, genjutsu.
- Nu, da-mi drumul..m-am zbatut in mainele lui pana a renuntat si m-a pus jos.
- E periculos in Konoha, esti constienta de asta, nu-i asa? Hokage o sa rezolve totul.
- Stiu, dar acolo e Rin, nu pot sa o las singura...
Nu am apucat sa termin fraza ca am disparut printre desisurile din padure. Nu imi pasa ce face Itachi atata timp cat Rin era in siguranta, langa mine. Fugeam cu rasuflarea taiata fara sa privesc in urma, fara remuscari si regrete. Capul imi era invadat de imagini oribile cu sora mea si echipa ei, nu era bine sa ma gandesc la asemenea lucruri insa pur si simplu apareau involuntar.
Cu cat inaintam mai mult cu atat crestea presiunea in vinele mele care transportau sangele cu o viteza exagerata, simteam adrenalina strecurandu-se in corpul meu insotita de o senzatie vaga de neliniste si tulburare. Imi strangeam pumnii in asa fel incat unghiile mele lasasera semn distinctiv in palma. Nu percepeam durerea pe care mi-o provocam singura, gandul meu fiind departe. Am coborat in graba scarile pe care cetatenii le urcau pentru a se adaposti in ascunzisurile din piatra imensa de langa sat. Am sarit fara ezitare jos cand m-am asigurat ca nu sunt la o inaltime prea mare. Instinctul meu lucra cu capacitate maxima, iar simturile imi erau mai ascutite ca niciodata. Cautam cu privirea macar un indiciu pe unde sa o apuc ca sa ajung mai repede la portile de intrare. Eram o egoista cand am trecut pe langa un tanar pe jumatate zdrobit de ramasitele unei cladiri fara sa-i acord macar un mic ajutor, vroiam doar sa-mi gasesc sora si atat ceilalti nu aveau nici o semnificatie pentru mine.
- Hikari, oprestete acum sau..striga o voce de baiat in spatele meu pe care am recunoscut-o imediat.
- Sau ce? Ti-am spus sa ma lasi, Itachi.
Probabil m-ar fi ajuns daca nu eram eu o nesimtita si treceam fara nici o grija pe langa oamenii raniti in timp ce Itachi ii salva pe toti.
Am reusit cu mare dificultate sa-l fac sa-mi piarda urma in timp ce eu ma indreptam spre centrul actiunii. Primul loc pe care l-am verificat a fost casa mea care Slava Cerului era intreaga.
- Rin, Rin..pe unde esti? Rin? strigam fara oprire in speranta ca o sa-mi raspunda vocea ei suava si firava.
Saritura peste saritura, evitam orice contact cu persoanele adulte care sigur aveau sa-mi faca drum spre pesterile ascunse. Am luat o pauza rezemandu-ma de un copac incercand sa-mi reglez respiratia si sa mai scad putin din teama care nu imi lasa libera constiinta.
M-am desprins de el dupa putin timp de odihna si nici nu am mers vreo cinci metri ca pomul din spatele meu deja era in flacari. Acum eram incredintata ca faptul ca l-am lasat pe Itachi era o greseala si inca una fatala. Am inghitit in sec si am pornit usor in cautare. Strazile erau pustii, fantomatice, nu se mai auzeau nici strigate nici semnele unei lupte in desfasurare, desi vazusem si cativa ninja inamici.
- Hikari, din spate! suna glasul protectorului meu Itachi insa nu aveam timp de el, de fapt nici nu imi mai pasa de el.
Totusi m-am intors insa era prea tarziu, o bucata gigantica rupta de la un perete al unei cladiri se indrepta virtiginos spre mine. Am ramas nemiscata holbandu-ma la..o piatra. Totul se misca cu incetinitorul, stiam ca eram in stare sa fac ceva insa nu ma ascultau mainele.
- Hikari, sa te ia naiba..trezestete!
Vocea lui imi suna frumos in ureche alungand acel sentiment obscur de singuratate si teama. Am inceput sa percep din nou vantul si caldura emanata de flacarile din apropiere. Mi-am potrivit brusc mainele facand niste semne insa era prea tarziu, nu aveam cum sa reusesc. Am inchis ochii asteptand impactul dureros, fiind gata sa-mi intalnesc demn sfarsitul. Deodata am simtit mainele cuiva care imi cuprinse intregul corp obligandu-ma sa ma rostogolesc evitand astfel lovitura. Eram jos pe spate, iar o greutate inexplicabila imi apasa lent trupul..am deschis usor ochii uitandu-ma direct in sus. Niste firicele de par negru se strecurara pe chipul meu palid si uscat..cateva picaturi de sange cald picurara pe obrazul meu facandu-ma sa gem de frica...ochii mi se umezira lasand sa curga cateva lacrimi fierbinti care s-au prelins incet in jos de-a lungul fetei.
- Nu plange..fugi! sopti Itachi usor in urechea mea, iar acest lucru imi inmuie si mai mult picioarele.
- De ce? Cum? Nuu..
Se ridica lent de pe mine pozitionandu-se alaturi. Ma privea cu ochii lui negri, ochii lui care se stingeau din clipa in clipa din ce in ce mai mult. Am inghitit in sec cand i-am vazut ranile de pe spate, vreo sase shurikenuri ii patrunse tesuturile.
- Nu te misca..o sa te vindec eu..am bolborosit printre lacrimi scotocind prin gentuta mereu atarnata de coapsa mea dreapta.
Am gasit un bandaj si cateva solutii dezinfectante dar erau nefolositoare atata timp cat dusmanii mai hoinareau pe acolo.
- La pamant! striga din nou Itachi si ma lipi de sol pentru a ne preface ca suntem morti si in plus cine si-ar pierde timpul cu niste pusti. Itachi si-a pus doua degete pe fruntea mea adormindu-ma in doar cateva secunde fara sa ma lase sa-i tratez macar una din rani, pentru el viata mea era mai importanta in acel moment insa de fapt era mai valoroasa pentru sat, Itachi doar indeplinea ordinile.

[Syryus]

In primul rand felicitari pentru un fic care nu e cu Sakura si Sasuke. Daca mai vedeam inca unul in care Sakura plangea cu debitul cascadei Niagara cred ca ma impuscam pe loc.
In al doilea rand, desi personajul tau e putin cam sec (deocamdata), e original si se integreaza binisor in cadrul actiunii.
Am observat ca scrii destul de corect, lucru de admirat. Probabil ai putea sa mai lucrezi la timpuri (ai o mare problema cu imperfectul si perfectul compus cand le folosesti in acelasi loc) si sa faci dialogul ceva mai inteligibil. Nu spun ca ar trebui sa scrii replici scurte, dar ai tendinta sa unesti fraze care nu prea ar trebui unite.
Desigur, astea sunt lucruri generale. Incearca sa fii mai atenta la exprimare si sunt sigur ca totul o sa mearga bine. De asemenea, inainte sa postezi un capitol citeste-l de cateva ori, ca sa fii sigura ca nu a ramas nimic necorectat. Nu dureaza mult, jumatate de ora e de ajuns ca sa il pui la punct.

Spor la scris, am sa mai trec pe aici cand mai postezi.

[ohaio_angel]

Dupa ceva multa, multa vreme ^^ imi fac si eu aparitia. Imi place cum descri actiunea, dar in capitolul asta m-ai cam incurcat pe la sfarsit. Cand cade o bucata din zid si ea nu se misca, asta am inteles, noroc cu printul salvator. Mai sus scrie despre faptul ca a vazut satul in flacari, prin ochii lui Itachi? Este oracol? Cam de aici m-am inpotmolit in ''noroi'' pentru ca ce a continuat... pauza..confuza.. Am sa mai recitesc o data pasajul si sa vad daca reusesc sa inteleg.
In rest ii OK imi place si vreau sa stiu cum se va simti Itachi dupa ranile pricinuite de shurikenuri :D
Bafta la scris

[Isoldie]

Capitolul III: Echipa numarul 9

Intuneric, de ce oare lumea nu exista fara acea bezna nimicitoare de suflete care ma cuprinde din ce in ce mai mult intr-o stare de slabiciune si frica. Nu mai sunt o fiinta, de fapt nu mai sunt nimeni, pur si simplu nu pot sa mai exist, mi-am dat ultima rasuflare alaturi de persoana care a avut incredere in mine, unicul care a crezut, dar a platit cu pretul vietii sale pentru ca eu, cea mai josnica faptura umana, l-am dezamagit. In interiorul meu nu mai e nimic, le-am distrus pe toate luand doar o decizie la prima vedere atat de inofensiva si care mi se parea corecta, poate ar fi fost daca eram mai puternica..acum insa nu e nici o sansa sa repar lucrurile. Simt cum fiecare particica din corpul meu e inundata de acea otrava a esecului, imi curge prin vene in acelasi timp cu sangele blestemat al legendarului shinobi Sennin.
Uratenia din mine, oare asta era ea? O atmosfera muribunda si lipsita de lumina si rasete, de raze de soare si ciripit de pasari, oare asa arata sfarsitul? M-am uitat cu o jumatate de privire la mana mea pe care oricat de aproape o duceam la ochi tot nu o zaream, de parca intunericul era in mintea mea ci nu in exterior..exact..in imaginatie.
- Trezestete somnoroasa mica..suna vocea unei domnite la mine in cap, rasunand cu un ecou lung si iritant. Auzi? Haide..stiu ca ma auzi..nu trebuie sa-ti fie frica..esti in siguranta acum.
In clipa aceea mi-am simtit propria rasuflare, dovada faptului ca inca mai eram in viata, iar acest lucru ma intrista si mai mult. Am strans pumnul si am deschis usor ochii mijindu-mii. Printre gene se strecura o lumina calda si binevoitoare care imi mangaia obrajii zgariati. Am cautat cu privirea individul care imi tulburase moartea sau mai bine zis visul, dar era oare doar un vis? speram sa fie asa.
- Tu cine esti? Unde sunt? Ce caut eu aici? Cum am ajuns in asa stare deplorabila?..
- Heei..prea multe intrebari, incearca sa te relaxezi si sa mananci ceva, uite ti-am pus aici alaturi micul dejun si daca o sa ai curajul sa iesi din pat o sa-ti dai seama imediat unde esti si raspunsurile la intrebari o sa le stii singura, spuse femeia cu parul blond si scurt lasat pe spate care ma privea prin ochelarii ei rotunzi cu rama neagra. Totusi nu vedeam bine culoarea ochilor ei putin mariti din cauza lentilelor.
Se ridica de pe scaunul de langa mine si iesi din salon fara sa spuna o vorba in plus, probabil era o tipa foarte calculata care nu palavragea mai multe decat era nevoie.
M-am ridicat putin sprijinindu-ma in coatele pe care mi le-am infipt in cearsaful alb. Aratam groaznic, parul imi era ciufulit, ochii cu cearcane, si eram palida toata, simteam ca imi lipseste ceva, ca trebuie sa mai fie inca cineva.
- Itachi..unde naiba esti? am soptit usor lasandu-ma din nou pe spate.
Nu puteam sa stau acolo si sa dorm sau sa fac alte chestii plictisitoare, nu eram bolnava, si nici nu eram ranita, deci locul meu nu era in spital insa cineva era si stiam si unde ar putea fi judecand dupa ranile pe care le avea aseara sau..ma rog..oare cat am dormit?
M-am desprins de patul moale si cald, am infulecat repede ce imi adusese asistenta medicala si m-am strecurat tiptil afara din salonul meu.
Mergeam pe hol cu capul aplecat in jos framantandu-mi degetele. Am verificat cateva usi dintre care mai erau si unele incuiate si nici urma de Itachi..poate..dar nu, el nu putea sa..era imposibil. Am apasat clanta urmatoare si din reflex mi-am intors spatele fiind gata sa plec insa m-am oprit, ochii lui ma priveau stupefiati in timp ce eu, confuza, nu stiam daca era bine sa intru sau nu.
- Ti-a luat mai mult timp decat mine ca sa te vindeci complet, nu-i asa? zise Itachi coborandu-se din pat.
Corpul ii era imbandajat de la abdomen pana la gat insa oricum erau vizibili muschii bine conturati ai bratelor.
- De cand sunt in spital?
- De trei saptamani, mi-au spus ca ai ai dormit in tot acest timp fara sa dai semne de viata pana acum cateva ore..
- Trei saptamani?
- Exact, de aceea ai nevoie sa-ti restabilesti puterile..ce zici de o gustare intr-un local dragut? imi zambi punandu-si pe picioare incaltarile de un albastru inchis. Oricum nu cred ca trebuie sa mai pierdem timpul din moment ce poti sa mergi si eu la fel, deci, ce zici?
- Minunat, sigur ca da, am raspuns entuziasmata scotocindu-ma prin buzunare in cautarea unor banuti pe care mii dadea mama ori de cate ori ieseam din casa.
- Si unde aveti de gand sa fugiti? tuna o voce de barbat in spatele meu.
M-am intors uimita catre respectivul si am facut ochii mari cand am constatat ca nu e un medic ci un ninja obisnuit, imbracat intr-o uniforma albastra specifica celor de rang Jounin si cu o geaca verde, ochii ii erau albastri iar parul de o culoare castanie inchisa aproape ca acel a lui Itachi, putin ciufulit in fata si de marime medie, o combinatie ciudata, dar care se potrivea. Nu-l cunoasteam pe tipul asta, nu-l vazusem niciodata pana acum dar se parea ca el ma stie de pe undeva, mai ramanea doar sa-mi amintesc de unde. Am ridicat o spranceana dupa ce mi-am chinuit toti neoronii incercand sa-mi dau seama cine e, dar degeaba.
- Ma scuzati, dar dumneavoastra cine sunteti? am zis eu facand un pas in urma asteptand ca din clipa in clipa sa intervina si Itachi.
- Sunt antrenorul echipei numarul noua, adica a voastra, Razvan Shimizu, credeam ca Itachi ti-a spus ca ai trecut peste repartizarea pe echipe de la academie..
Barbatul se uita nedumerit la baiatul din spatele meu care dadu din umeri si schita un zambet.
- Nu am reusit sa-i spun mai nimic, ai venit prea repede.
- Bine, atunci o sa mergem sa facem prezentarile, Klodd asteapta de ceva timp.
- Prezentari? Klodd? despre ce naiba tot vorbiti?
- Impachetati-va si iesiti mai repede, iti explic totul pe drum Hikari, si te rog, de acum inainte sa imi spui "Sen-sei", ne-am inteles?
Ce credea ca sunt o proasta ca sa-mi zica cuvantul "sensei" pe silabe? si de ce el trebuia sa fie profesorul nostru, mie imi placea Itachi si nu vroiam pe nimeni altcineva.
- Bine, Razvan-sensei..am bolborosit eu bosomflata.
Am iesit din spital toti trei intr-o tacere aproape jenanta care ma facea sa ma simt si mai prost in fata celor doi, Razvan-sensei care era mai mare, ei bine, nu trebuia el sa inceapa o discutie cu noi sau ce naiba? Il priveam de jos si era atat de perfect, ochii ii straluceau in razele soarelui, iar zambetul vag de pe buze imi creea o stare de siguranta alaturi de el, poate nu era un pisalog cum il crezusem de la inceput, inca o dovada ca aparentele sunt inselatoare. Corpul ii era bine lucrat, fiecare muschi evidentiindu-se cand mergea incordandu-si picioarele. Parea atat de nepasator, de sigur pe sine incat ma simteam mandra ca merg alaturi de el.
- Deci, copilasi, sper sa fiti cuminti si sa-mi ascultati ordinele, pentru ca mie nu-mi plac deloc pustii ca si voi, plangaciosi si neajutorati.
Am ramas cu gura cascata si toate imaginile frumoase despre el s-au ruinat in mintea mea dezamagindu-ma. Ce pacoste. El era mai nesimtit decat mine.
- Glumeam, va cer doar sa veniti la timpul pe care il voi stabili eu. De exemplu, acum coechipierul vostru intarzie deja douazeci de minute, nici un pic de punctualitate.
- He he..foarte amuzant, am spus eu zambind bleg din coltul gurii.
- Luati loc, eu revin imediat, zise Razvan-sensei indemnandu-ne sa ne asezam pe un scaun cand ajunsesem la destinatie.
- Nu aveam dubii ca Klodd o sa intarzie insa azi chiar m-a uimit, e deja aici..sopti Itachi incet de tot si ranji rautacios.
- Nu poti ascunde nimic de ochii tai, nu-i asa, Itachi?
Mi-am holbat de-a dreptul la pustiul care venea cu pasi mici spre noi dupa ce cobori dintr-un copac. Avea parul de o culoare gri deschis aproape alb, pana la nivelul urechilor, putin ciufulit, dar in acelasi timp perfect aranjat. Mai inalt decat mine, si mai musculos decat Itachi.
- Hikari, ce surprizaa..stii, erai mult mai draguta cand dormeai..
Itachi sari ca ars de pe scaun si ma prinse de brate pe la spate, tinandu-ma strans ca sa nu-l strangulez pe Klodd in secunda urmatoare.
- Lasa-ma Itachi, vreau sa-i dau vreo doua sa le tina minte..ma zbateam eu in mainele lui.
- Liniste, calmati-va, spuse ferm si clar Razvan-sensei care aparuse direct in fata mea. Nu avem nevoie sa mai internam pe cineva in spital. Deci, sa facem din nou prezentarile, fiecare pe rand veti spune numele vostru si cate ceva despre voi. Incep eu. Numele meu este Razvan Shimizu, imi place linistea si originalitatea, nu imi place cand cineva intarzie, si asta se refera la voi. O sa ma descoperiti pe parcurs, nu va dezvalui chiar totul acum, ar fi prea usor. Urmatorul.
- Eu sunt Hikari Nohara, imi place, multeee, cum ar fi..hmm..multe, nu-mi place sa pierd timpul sii..nu mai stiu altceva. Sunt o persoana vesela, comunicabila si buna cu cei care sunt buni cu mine, i-am aruncat o privire taioasa lui Klodd care pufni nepasator.
- Sunt Klodd Nara, nu imi place plictiseala si munca prea grea, iar ce imi place..nimic.
Cine mai era si tipul asta? chiar daca l-am vazut pe la academie, mi-am dat seama ca nu-l cunosc deloc.
- Numele meu e Itachi Uchiha, nu pot sa spun decat faptul ca mereu o sa am incredere in coechipierii mei, indiferent de orice.
- Minunat, am facut si prezentarile, acum sunteti liberi iar maine va astept in fata sediului Hokage pentru prima noastra misiune ca echipa. Ziua buna.
Razvan-sensei se facu nevazut si ne lasa singuri. Imediat de facu cu mana si Klodd si pleca incet si indiferent lasandu-ma din nou cu Itachi.
- Vreau acasa..am mormait obosita gandindu-ma la indivizii ciudati din echipa mea.
- Bine, sa mergem..spuse Itachi care imi zambi frumos si prieteneste ca de obicei.
- Apropo, Itachi, tu de ce erai in spital? Razvan-sensei a scris o cerere de eliberare doar pentru mine, deci tu erai acolo pentru altceva..
Nu mi-a mai raspuns atunci, iar eu nu am mai indraznit sa-l mai intreb inca o data, poate ca nu era ceva atat de grav incat sa-mi dezvaluie si mie sau poate lucrurile stateau total invers.

[Isoldie]

Capitolul IV: Misiunea (partea I)

Dimineata frumoasa, cel mai dulce somn este in partea asta a zilei cand linistea cuprinde intregul sat, iar soarele abia isi face aparitia de dupa padurea din departare. Niciodata nu mi-a trecut prin cap un gand la o viata diferita de cea pe care am trait-o mereu, in fiecare zi sa ma trezesc in acelasi pat moale de o culoare violeta cu nuante de roz palid, in aceeasi camera stramta, cu o fereastra mare dupa care se vedeau perfect, copacii de cires. Prima noapte pe care am petrecut-o din nou in casa unde candva erau doar rasete si bucurie a fost oribila. Ca de obicei Rin m-a certat pentru nesabuinta mea, iar mama, nu era suparata, doar dezamagita.
Am deschis usor ochii simtind cum razele soarelui imi mangaiau pleoapele indemnandu-ma sa ma trezesc, dar nu eram in stare. O greutate inexplicabila imi apasa corpul si stiam ce era, sufletul. Am inghitit in sec ridicandu-ma agale din pat. Mi-am dat cu apa rece peste fata in speranta ca o sa ma inviorez macar asa insa tot degeaba, mintea mea inca mai dormea. M-am imbracat cu sorti scurti de un gri inchis care imi dezveleau coapsele slabe, luandu-mi sus un maieu alb largut pe trupul meu, legat la mijloc cu un cordon negru pe care il impleteam la spate intr-o funda mare. Mi-am luat incaltarile ninja si am zbughit-o pe fereasta fara sa atrag prea multa atentie. M-am oprit sa iau o gustare la un ramen care se deschidea exact la opt dimineata.
La opt si un sfert eram in locul indicat de Razvan-sensei, dar nimeni nu era inca prezent. Am asteptat jumatate de ora si tot nimeni nu se ivise, probabil Itachi s-a dus dupa mine acasa sau ma astepta la usa de la intrare, motiv pentru care nu venise inca, insa cum ramane cu ceilalti?
- Buna dimineata, colega!
M-am intors si l-am vazut pe Klodd indreptandu-se spre mine cu mainele in buzunare. Avea un chip bolnavicios si chinuit de somn insa binevoitor. As fi dat orice sa-si faca aparitia si Itachi cand mai curand, sa nu stau foarte mult alaturi de ciudateania care se presupunea ca imi era coechipier. Se asternuse linistea peste noi, iar daca eram in continuare ambii atat de tacuti s-a zis cu lucrul in echipa.
- Aaa..ce dimineata fermecatoare, nu-i asa? Cerul senin, nici urma de ploaie, m-am balbait eu incercand sa leg cat de cat o conversatie.
- Vrei sa vorbesti despre vreme? zise el si ridica o spranceana destul de sceptic, fixandu-ma ironic cu privirea lui patrunzatoare.
- Nu..vreau doar sa discutam despre ceva..orice.
- Atunci ce zici de Itachi?
Schimbase atat de repede subiectul, de parca asta avea in plan de la bun inceput si nu stia cum sa inceapa iar eu i-am facut treaba mai usoara.
- Itachi? De ce el? am intrebat uimita de cuvintele lui.
- Da..ce crezi despre el?
- Nu stiu, Klodd, pare de treaba..
- Pare? izbucni el intr-un ras diabolic. In cunosti de mai mult timp si doar atat poti spune? Nu te pricepi deloc in oameni.
Vorbea serios? arata atat de calm si calculat insa isi strangea mereu pumnii, sa fi avut vre-o neintelegere cu Itachi? Il detestam cu fiecare secunda irosita alaturi de el. Vroiam atat de mult sa-i dau o palma incat simteam cum imi zvancneau venele la tample, daca mai scotea o vorba avea sa-l trasnesc direct in fata lui de imbufnat.
- Neata copii! zise Razvan-sensei zambind frumos.
Nici nu am observat cum a aparut in fata noastra. I-am raspuns deasemenea cu o schitare schimonosita a fetei.
- Vad ca va intelegeti bine!
- De minune, am zis eu in asa fel incat sa ma auda doar Klodd, care la randul sau imi arunca o privire veninoasa.
- Itachi ne asteapta la iesirea din sat. Deci misiunea noastra este sa ne alaturam echipei lui Minato Namikaze care acum strange informatii in satul ascuns in ceata. O sa le asiguram libera deplasare pe strazile regiunii respective lichidand paznicii din apropiere.
- O sa le servim ca momeala? intreba Klodd fara sa para prea entuziasmat de pozitia noastra.
- Nu, noi in liniste o sa-i omoram pe cei necesari, fara sa fim observati, totusi e pamant strain, la fiecare pas e un inamic.
- Minato Namikaze? el nu e Fulgerul Galben?
- Exact, rusine Hikari sa intrebi asa ceva! ma batjocori Klodd.
Tipul asta si-a pus in plan sa ma scoata din minti. M-am bosomflat incrucisandu-mi mainele la piept. Urma sa o vad pe Rin, prilejul perfect sa-i demonstrez ca merit respectul ei. Am incetinit lasandu-i pe baieti sa mearga in fata mea, nu mai aveam chef sa discut cu nimeni.
La iesirea din Konoha ni s-a alaturat Itachi caruia i-am zambit din tot sufletul, imi era dor de privirea lui si de gesturile involuntare pe care i le urmaream cu cea mai mare atentie. A soptit un "buna" cand ne-am apropiat de el. Aveam impresia ca ceva nu era in regula, dar nu am avut curajul si indrazneala sa-l intreb, nu am vrut sa par o bagacioasa.
Trebuia sa ne miscam repede asa ca am fugit pe drum atat cat era posibil apoi am luat-o prin padure sarind dintr-un copac in altul. Razvan-sensei i-a ordonat lui Klodd sa-i comunice lui Itachi detaliile misiunii, motiv pentru care ei doi au inaintat, iar eu si sensei am ramas in spate.
- Hikari, te-as ruga sa nu folosesti orice jutsu legat de elementele pe care le posezi, zise Razvan-sensei grav.
- Va este frica sa nu o dau in bara?
- Nu..sigur ca nuu, ce tot spui, rase tamp si fals. De fapt da..nu stii sa le controlezi sii..
- Am inteles, i-am raspuns sec fara sa astept o explicatie evident inventata in acel moment.
- Hikari, pot sa te invat eu elementul vantului, striga ferm Klodd din fata mea.
- Eu al focului si al pamantului, zise Itachi facandu-mi cu ochiul.
Celalat pusti s-a incruntat fiind depasit din nou de Itachi..da, erau rivali, asta era motivul pentru care baiatul Nara ma tot intreba ce cred despre Uchiha.
- Si eu in calitate de antrenor te voi ajuta sa le asimilezi pe restul.
- Si dumeavoastra posedati doua elemente, Razvan-sensei? am murmurat eu incet.
- Nu nu..trei insa Itachi s-a oferit deja in calitate de voluntar, nu pot sa-i fur aceasta ocazie.
Nici nu puteam cere o echipa mai buna, mai puternica si mai increzuta in propriile forte decat cea in care eram deja. Simteam sprijinul lor, caldura lor. Am mers cateva ore glumind si pentru prima oara tosi radeau fara priviri taioase aruncate de colo colo. Am constatat ca Klodd era un pusti foarte destept si vesel doar daca nu il calca nimeni pe coada. Itachi bun si gingas ca de obicei, iar Razvan-sensei al naibii de puternic, judecand dupa infatisarea lui nu arata deloc musculos.
Prima noapte am dormit toti in corturi, eu si sensei in unul, iar Klodd impreuna cu Itachi in altul. Ne-am pornit din loc dimineata devreme si pe la amiaza eram deja in apropierea satului ascuns in ceata. Brusc sensei s-a oprit, iar noi i-am urmat miscarile.
- Uite si invitatii nostri, zise o voce calda de barbat si din desisuri isi facu aparitia Minato-sensei, Rin si inca doi baieti. Rin s-a holbat la mine si s-a ciupit de brat. Am asteptat ca Razvan-sensei sa faca prezentarile. Pe cel cu parul negru, ochii de aceeasi culoare si cu ochelari ciudati in chema Obito, iar celalat era Kakashi, avea parul de un alb-gri, putin ciufulit si o masca care ii acoperea jumatate din fata sau mai exact, gura si nasul. Echipa surioarei mele, in sfarsit urma sa-i cunosc prietenii.

[Isoldie]

Capitolul IV: Misiunea (partea II)

Imi simteam sangele strecurandu-se in obrajii mei facandu-mii rosii de emotiile care clocoteau in mine in momentul in care am dat mana cu colegii surioarei mele. Abia atunci am constientizat ca intr-adevar sunt intr-o misiune reala, deci trebuia sa depun efortul maxim pentru a o duce cu succes pana la capat. Am ascultat urmatoarele instructii ale senseilor care faceau impreuna un plan. Rin mi-a dat cateva bandaje si solutii medicale pentru orice eventualitate. Eram un ninja medic incepator insa primul ajutor stiam sa il acord. Ne-am schimbat cu niste kunaiuri inainte ca Razvan-sensei sa ne faca semn cu mana ca sa fim atenti.
- Am notat trei zone in care ne vom deplasa, spuse Minato-sensei indicand cu o crenguta trei "X" mari desenati in nisipul care servea drept o mica harta a regiunii cele mai importante din sat. Echipa voastra va actiona prima si ultima in acelasi timp..
-Paradox, cum poate fi asa ceva? intreba Obito nedumerit, iar eu am aprobat tacut din cap, deoarece nu intelesesem nici eu faza aia.
- Asculta pana la capat, continua sensei. Hikari, Klodd si Razvan lichidati in liniste paznicii din zona B apoi pe cei din zona A si respectiv C. Prin lichidati vreau sa zic sa-i adormiti pe o perioada de timp. Klodd, contez in mare parte pe tine.
- 'nteles Minato-sensei!
- Echipa mea strange informatii si apoi e randul lui Itachi care cu ajutorul genjutsu-lui sau o sa le stearga memoria, iar lucrurile vor reveni la normal. Intrebari?
Nimeni nu scoase nici o vorba pentru a protesta sau a adauga ceva.
- Scopul nostru este sa nu fim observati, de parca nici nu am trecut pe aici in vizita, completa Razvan-sensei.
Deci, nu trebuia sa ridicam alarma, de altfel eram pierduti. Razboiul se dezlantuia din ce in ce mai mult, iar aceasta informatie, indiferent ce continut avea, era necesara pentru victoria satului ascuns in frunze, esecul nu era acceptabil.
Am inghitit in sec putin nesigura framantandu-mi mainele la spate. O frica inexplicabila ma cuprinse insa cand am facut primul pas la semnalul lui Razvan-sensei, parca toate temerile s-au evaporat lasandu-mi mintea limpede. Stiam exact care era rolul meu si nici gand sa ratez. Mi-am verificat gentuta numarand toate armele pe care le aveam la mine. Am inchis-o pentru ca nu urma sa am nevoie de kunaiuri la aceasta misiune ci doar taijutsu.
Am mers impreuna cateva minute dupa care Itachi m-a strans de mana luandu-si ramas bun pentru o perioada scurta de timp. Nu era nevoie de cuvinte pentru a intelege ce vroia sa-mi spuna el, ai anume "Bafta". Am dat aprobator din cap si ne-am desprins mainele.
- Incepem! zise Minato-sensei si ne-am despartit toti.
Am ajuns in prima zona, era o liniste de mormant, nici urma de ninja inamici. Klodd m-a urmat si a facut ochii mari vazand ca nu-i nimeni prin apropiere.
- Ciudat..nu? sopti el din spatele meu.
- Da..aici trebuiau sa fie cel putin doi paznici.
Am facut cativa pasi cercetand cu privirea imprejurimile, intr-adevar nu era nici tipenie, pana piciorul meu s-a lovit de ceva. M-am uitat in jos uimita vazand o mana de om, iar dupa colt erau inca vre-o cinci persoane lesinate una peste alta. Klodd veni in urma mea.
- Razvan-sensei, ne-a luat-o inainte, chicoti el.
Misiunea noastra arata mai mult ca o intrecere dintre mine impreuna cu Klodd si Razvan-sensei care ca de obicei ne lasa cu buza umflata si rosii de invidie. Pana la urma, desigur ca el ne-a invins, iar faptul ca adormise cu un paznic mai mult decat noi facea victoria lui si mai dulce pentru el, iar pentru noi si mai dezastruoasa.
- Nu-i corect! se vaieta Klodd cand am luat o pauza asteptandu-i pe ceilalti sa-si termine treaba.
- Da, si mie nu mi se pare corect, zise Razvan-sensei cu ironie in glas, voi erati doi si eu unul.
- Siguuur, raspunse deznadajduit coechipierul meu intelegand ca e inutil sa te certi cu senseiul nostru.
Eu in schimb doar zambeam ori de cate ori se calcau ambii pe coada, aratau exact ca niste copii. Involuntar gandul meu zbura la Itachi, el facea partea cea mai grea si eram sigura ca o sa se descurce.
Pe neasteptate se auzi o bubuitura groaznica facandu-ne pe toti trei sa tresarim.
Ajunsi la locul faptei l-am zarit pe Minato-sensei care rezolvase deja problema.
- Ce-a fost asta? am intrebat eu stupefiata vazandu-l pe Itachi insangerat, ce naiba s-a intamplat aici?
- Calmeaza-te, toti suntem bine, doar ca cineva si-a bagat nasul unde nu trebuie, zise suparat Kakashi.
Obito tinea in mana un pergament murdar tot de cerneala si rupt in doua parti, parea socat, intepenit. Nu mi-a luat mult sa-mi dau seama cine se face vinovat de acea rasunatura puternica.
- Planul sa ne integram neobservati a esuat, deci..omoratii pe cei care va stau in cale si iesiti din sat cat mai repede. Itachi, Obito si Rin luati-o spre vest. Razvan, Klodd si Kakashi, spre sud, direct la poata centrala, Razvan stii ce trebuie sa faci.
- Da..urmati-ma.
- Hikari, tu ramai cu mine..zise Minato-sensei zambind.
- Eu..dar..dar de ce?
- Mi-a soptit cineva despre o abilitate uimitoare de a ascunde lucruri, sau orice altceva, ranji si scoase din buzunar patru pergamente de o culoare alba cu o dunga albastra la mijloc. Crezi ca esti in stare?
- Nici o problema.
Aveam la gat un colier pe care il purtam doar ca sa arate pieptul meu mai estetic, pana am descoperit intr-o zi ca de fapt e un safeu in care puteam ascunde orice insa cu o conditie, daca foloseam un semn special al mainelor. Problema era ca nu intotdeauna il nimeream. Am ezitat un pic dar in cele din urma dupa a doua incercare am reusit.
- Perfect, te-ai descurcat de minune Hikari.
Nu vedeam nimic minunat in faptele mele, pana atunci nu lichidasem decat cativa ninja si ascunsesem niste pergamente amarate. Pe naiba misiune, toti faceau treaba grea si eu ma ascundeam in spatele lor.
Nu am respectat planul, dar macar aveam informatia dupa care am venit. In seara cand am luat ultima pauza, ma simteam mai inutila ca niciodata; Rin l-a vindecat pe Itachi si Obito, Razvan-sensei a facut corturile si focul, Minato-sensei si Klodd s-au ocupat de capcanele in jurul nostru, iar eu stateam pur si simplu si ii priveam ca o neajutorata.
- Esti un pampalau, Obito!
- Linisteste-te Kakashi, i se putea intampla oricui, nu e el primul si nici ultimul care a gresit, spuse Rin cu o blandete suava in voce, razand usor.
- Nu..i se putea intampla doar lui.
Obito isi incrucisa bratele si fugi suparat printre copaci. Rin vru sa-l urmeze insa Kakashi a apucat-o de mana, oprind-o.
A trecut mai bine de cateva ore si baiatul cu parul negru tot nu se mai intorcea. Nu intelegeam dece numai eu imi faceam griji, pe ceilalti nici nu ii durea in cot ca s-ar putea sa se intample ceva cu el. Am pandit momentul potrivit si m-am strecurat din gasca. Mergeam prin padure cu sufletul la gura indreptandu-ma in directia in care plecase si Obito.
- Ce cauti aici?
Mi-a cazut inima cand i-am auzit vocea rasunand pe neasteptate in capul meu.
- Eu..eu doar..nu vrei sa vorbim?
- Despre ce? ma intreba morocanos sprijinindu-se de un copac. Iarta-ma..tu nu esti vinovata cu nimic, scuza-mi impolitetea. Sunt un ratat, un prost care alearga dupa ceva ce nu poate fi prins..sau mai bine spus..dupa cineva.
M-am asezat jos pe iarba moale si rece fiind gata sa ascult tot ce avea de spus, si simteam ca avea multe insa nimeni niciodata nu si-a batut capul sa afle ce anume zace in sufletul lui.
- Despre cine e vorba?
- Rin, ofta scurt lasandu-si privirea sa cada usor la pamant.
Chiar si in intunericul infernal ii puteam zari ochelarii, iar cand lumina lunii se revarsa peste noi i-am vazut si ochii, negri si frumosi, imi amintea de Itachi.
- E o fata atat de superba, draguta, buna..sii..sii..mereu mi-a fost alaturi si m-a sustinut indiferent de ceea ce faceam eu, ea crede in mine, in puterea mea, insa eu..eu nu cred. Vreau sa o protejez tot restul vietii mele, dar nu pot, Kakashi..el e mai bun decat mine, din toate punctele de vedere..nu am nici o sansa.
- Da, ea crede in tine mai mult decat iti imaginezi, iar Kakashi aici nu se integreaza..auzi, o sa-ti spun un secret, Rin m-a rugat sa tac insa eu nu pot sa pastrez tainele, am chicotit amuzata de cat de impocrita eram. Rin te place pe tine, mi-a spus-o intr-o seara cand ne uitam la stele asteptand sa cada vre-o una sa ne punem dorinte pe gratis. Ideea este ca ea te place, altceva nimic nu mai conteaza, mergi pe ideea asta si nu o dezamagi.
I-am spus o minciuna gogonata pentru bine lui, Rin nu mi-a povestit niciodata nimic despre echipa ei, insa nu trebuia sa fiu mare filozof sa-mi dau seama de sentimentele ei fata de acel baiat care s-a inveselit.
- Multumesc, Hikari..intr-adevar sunteti surori..
- Ehh..detalii..am zambit eu ducandu-mi mana la ceafa un pic stingherita.

[Isoldie]

Capitolul V: Telegrama

In dimineata urmatoare ne-am intors in Konoha in tacere, doar senseii mai schimbau cateva vorbe. Eu si Rin nu ne-am inteles bine niciodata, iar cu baietii nu stiam despre ce am putea discuta, nu cred ca aveam interese comune. Itachi si Klodd erau mereu ca pusi pe jaratic aruncandu-si priviri ucigatoare, iar Kakashi se simtea prea superior pentru a vorbi cu cineva din noi. Obito avea ochi doar pentru Rin insa arata suparat...superba echipa. Mi-am dat ochii peste cap incercand ca nu le acord prea multa atentie.
O data ajunsi in sat am sarbatorit prima noastra misiune, desigur ca Razvan-sensei a platit totul, macar ceva frumos in ziua aceea. Itachi m-a petrecut pana acasa mergand in spatele meu de parca intentiona sa nu vorbeasca cu mine.
- Te-ai descurcat foarte bine, intr-adevar esti un ninja puternic! i-am zis eu in fata usii casei mele.
El a aprobat scurt cu o miscare a capului si mi-a soptit un "Noapte buna" lipsit de emotii. S-a intors lasandu-ma in prag cu gura un pic intredeschisa. M-am holbat cateva secunde la el si am intrat in casa.
A doua zi Itachi era la fel de sumbru, si a treia, si a patra, devenise din ce in ce mai distant, iar acest fapt ma irita la culme, ce naiba era cu el daca nu-i facusem nimic, nu am vorbit urat si am incercat sa ma tin departe de conflicte. Ma antrenam mai des cu el si micutul sau fratior, doar el ma mai facea sa rad, in rest timpul petrecut alaturi de Itachi devenea o tortura eterna. Cateodata mai venea si Klodd la antrenamente doar ca sa stea intins pe iarba si sa admire norisorii de pe cer. Razvan-sensei in schimb ma impresionase placut cand i-am descoperit o mica particica din puterea lui care parea nesecata. In scurt timp am devenit un ninja medic aproape la fel de bun ca si sora mea. Legat de Rin, echipa ei a pierdut in lupta un membru, Obito, care murise indeplinind o misiune secreta. Rin a plans nopti intregi chiar daca nega acest lucru ori de cate ori o intrebam. Au trecut cativa ani de la acea misiune si ea s-a apropiat mai mult de Kakashi.
- Hikari! iesi odata din camera aia, se auzi vocea lui Razvan-sensei.
Am ridicat capul dintre cearsafuri. Eram ciufulita si foarte somnoroasa. M-am dat jos din pat si am deschis plictisita usa cascand de cateva ori inainte de a pune mana pe clanta.
- Surprizaa! au strigat toti trezindu-ma bine de tot.
Am ridicat o spranceana cand i-am vazut pe Klodd, Razvan-sensei, Itachi si Rin in hol in fata usii camerei mele.
- Frumoasa pijama, remarca Klodd uitandu-se la sortii mei scurti si decolteul adanc.
- Ai si un tatuaj? se mira Razvan-sensei.
Itachi chicoti spunand:
- Ala e un iepure in capul tau?
Deci, asta era prea mult, sa-si bata joc de caciulita mea de noapte era total deplasat.
Am trantit usa in fata lor si m-am intors in camera mea sa pun o haina pe mine cat de cat decenta. Mi-am luat o rochie pana la genunchi tpica fustei surioarei mele, am legat-o cu o funda la mijloc si mi-am prins parul lung pana la coapse intr-o coada in varful capului lasans cateva fire sa alunece pe langa chipul meu rumen. Cand am deschis usa colegii mei asteptau sa ies. Le-am zambit larg si i-am invitat sa bea macar un ceai cu mine.
Razele soarelui patrundeau stralucitor in camera unde noi sarbatoream ziua mea de nastere. in scurt timp Razvan-sensei ne-a parasit sub pretextul ca avea lucruri mai importante de facut decat sa stea cu noi si sa bea sake, sincer vorbind il bause pe tot si nu mai avea de ce sa ne deranjeze pe noi sa ne distram ca niste adolescenti nesupravegheati.Rin a mai invitat cativa colegi, Asuma, Kurenai, Kakashi si inca cativa dintre fostii mei prieteni.
Am pus muzica iar cei mai indrazneti au inceput sa danseze. Itachi s-a sculat si pentru o secunda o raceala ciudata mi s-a strecurat prin tot corpul, aveam o senzatie ca vroia sa plece. Am incercat sa-i spun ceva insa nu am reusit sa deschid gura ca el ma stranse de mana si ma lua cu el. Si-a apropiat buzele de urechea mea si m-a intrebat incet:
- Dansezi?
- Eu..pai..da, m-am balbait fara sa cred ce-mi spusese.
Isi strecura mana in spatele meu si luandu-ma de talie ma lipi de pieptul lui cald. Nici nu mai auzeam ritmul melodiei, de parca totul sin jurul nostru se stinse si am ramas doar eu si Itachi. Am inghitit in sec pentru ca stiam ce trebuie sa fac insa nu eram sigura daca el vrea acelasi lucru. Mi-am trecut limba peste buze umezindu-le. Am vazut de la distanta cum se saruta altii si speram ca macar Itachi sa stie cum se face. Inima imi luase la goana batand puternic in piept, gata sa mi-l rupa. Daca mai stateam mult lipiti unul de altul, mai devreme sau mai tarziu avea sa-mi simta bataile accelerate. Melodia s-a terminat, iar Itachi s-a inchinat usor in fata mea multumindu-mi pentru dans. Credeam ca sentimentul e reciproc, de fapt, speram sa fie asainsa nu a fost sa fie. Am oftat dezamagita si m-am intors la prietenii de la masa care se distrau cu mult mai bine decat mine.
A doua zi aveam o durere ingrozitoare in regiunea tampletor. Am incercat sa nu-mi amintesc in nici un caz de intamplarile din seara trecuta insa neuronii meu refuzau categoric sa-mi asculte ordinele.
M-am imbracat si am plecat la antrenament impreuna cu Itachi. In timp ce mergeam imi dadea diverse intrebari la care raspundeam scurt si neclar.
- S-a intamplat ceva? ridica el o spranceana oprindu-se in fata mea.
- Nu, sigur ca nu, l-am ocolit mergand in continuare cu aceeasi expresie a fetei.
- Bine..daca nu ai ce sa-mi spui..zise nepasator ascunzandu-si mainele in buzunare.
Arata dubios in ultimul timp si parca incerca mereu sa ma scoata din minti sau sa nu-mi acorde nici cea mai mica atentie. Ceva il schimbase, dar ce?
M-am oprit, pur si simplu mi s-au blocat picioarele care nu vroiau sa mearga mai departe pana nu auzea creierul o explicatie din partea lui Itachi. Nedumerit, Itachi imi arunca o privire confuza si se apropie usor de mine.
- Nu vrei sa vorbesti? ma indemna el.
- De ce mereu ma eviti? nu mai vorbesti asa cum o faceai mai inainte, iar cand te intreb ce ai nu imi raspunzi nimic, nu imi zici nimic..imi dai doar indicii, semne, dar eu nu le inteleg, nu te inteleg pe tine..
Mi s-au umezit ochii insa nu am lasat nici o lacrima sa curga, nu mai eram acea pustoaica mica si neajutorata.
- Ce vrei? te astepti sa vin repede la tine si sa-ti dau detalii despre ce fac sau ce nu fac? E razboi, asta nu e un joc de copii..nu ne putem ascunde undeva sub un copac si sa ne spunem secretele tinandu-ne de mana..
- Razboiul nu e un motiv sa ma eviti in halul asta. E ceva legat de ANBU..nu-i asa?
- Ce tot zici tu acolo? raspunse el un pic surprins.
- Te-am urmarit intr-o noapte, esti ANBU, sunt aproape sigura, ai inceput sa te porti dubios de ceva timp si..
- Ajunge..e o informatie secreta, ma miri pe zi ce trece. Pacat, totusi ca acum sunt nevoit sa te omor, Hokage o sa ma inteleaga de ce am facut-o, zise el serios apropiindu-se mai mult de mine cu un kunai in mana si cu saringanul activat in ochi.
Am inghitit in sec facand un pas in urma.
-Nu te apropia, am tipat cu panica in glas pentru ca nu vroiam sa ma lupt cu el pe bune, nu eram la un nivel.
El rase diabolic si isi ascunse inapoi kunaiul.
- Sa-ti fi vazut fata, chiar ai crezut ca am de gand sa te omor.
Ma prinse de mijloc si ma stranse in brate ciufulindu-mi parul cu mana dreapta.
A fost o zi grea dar frumoasa, Itachi parea mult mai comunicabil dar tot nu am reusit sa-l fac sa-mi dea detalii despre ce vazusem eu in noaptea cand i-am luat urma.
Ne-am luat ramas bun in fata casei mele si pentru prima oara ma sarutase pe obraz, eram probabil cea mai fericita din lume. Am pasit pragul si am intrat in bucatarie, imi era foame, apoi am urcat in camera mea. Nu am acordat foarte multa atentie lucrurilor din jur insa avea o presimtire ca era prea luniste. M-am strecurat in odaita surorii mele si spre mirarea mea, era goala. Mama tot nu era in casa, doar eu si orgoliul meu. Am gasit la mama pe masa o telegrama, am deschis-o fara sovaiala si am citit-o repede cu voce tare: "Rin nu mai e, imi pare rau." Am citit de cateva ori bucata aia amarata de hartie si nu puteam crede ce era scris pe ea. Cum asa nu mai e? De ce?