[Naruto] Cea mai retrasa si singura floare este si cea mai frumoasa

[Rose ^^]

Vă multumesc de comentarii şi uitati aici capitolul 14. Sper să vă placă. Lectură placută.



Capitolul 14: Fară luptă nu câştigi. “Adio”



“Propunerea mea este să vii cu mine pe timpul verii.” Aceste cuvinte îmi rasunau în minte şi la ora actuală. Trebuia să recunosc că era o propunere unică şi nu cred că aveam să primesc şi altă şansă. Am dat cu piciorul la prea multe oferte, multi s-au ţinut după mine prea mult timp. E timpul să mă decid ce fac cu viata mea şi încotro vreau să o apuc. E timpul să mă rasfăţ şi eu. Adică, sora mea, e deşteaptă, e frumoasă, eu de ce nu aş fi? Cu ce m-ar împiedica exteriorul în viitorul meu? Clar cu actualul m-ar împiedica, dar pot să schimb asta.
Stau de două ore pe pat şi cântaresc şansele, consecintele şi rasplata. Însă mereu ajung în acelaşi loc: parintii nu mă lasă să ies din oraş, dar să ma lase să plec din ţară şi mai ales să devin alta pe exterior. E clar că se va ajunge la o ceartă. Una ce am încercat să o evit de atâţea ani e pe cale să izbucnească în curând.
Ce să fac, Doamne? Am nevoie de un raspuns.
Mi-am desprins trupul de saltea ducându-mă la geam privind absentă peisajul. Privirea mea trecea prin acel gazon ducându-se, iar, la acea întâmplarea de ieri, la şcoală, şi la acele vorbe spuse în batjocoră.

(...)”vreau o fată adevarată lânga mine, nu una ştearsă”(...)

Deci asta crede el despre mine: că sunt o fată ştearsă. Nu pot spune că nu are dreptate, dar modul în care a rostit acele cuvinte e prea brutal, prea salbatic. Ca şi cum nu i-ar fi pasat de nimic, toate acele clipe petrecute cu mine au trecut pe lângă el ca şi când nu ar fi existat. Exact ca o fantomă ce patrunde peste tot cu sau fară voia ei.
Vrea o fată adevarată lângă el, are nevoie de una care să îl satisfacă şi să se mândrească cu ea. Nu de una care să o ascundă de vazul lumii şi să îl facă de râs.
- Te urasc, Uchiha! – am mârâit printre dinti.
Nu pot să cred că am ajuns să simt şi ură. Un sentiment aşa sumbru şi fară scapare din lanturile sale, mă acaparează şi pe mine? Poate că el e ajutorul meu. Poate şansa mea este să mă agăţ cu dintii de ură şi să profit de gustul ei amar. Dacă aceasta este solutia, atunci mă voi lasa dusă de acest sentiment rece şi întunecat, până ce voi obtine victoria mult dorită.
E timpul ca Uchiha să platească pentru tot ce a facut, pentru fiecare lacrimă pe care am varsat-o.
- Îţi arat eu ţie fată adevarată.
- Să înteleg că raspunsul e “da”? Accepti oferta mea de a veni în Milano pe timp de vară?
- Matuşă eu accept, dar trebuie să trec de obstacolul numit parinti şi crede-mă că nu va fi foarte uşor. Sper doar că voi reuşi. Vreau să demonstrez tuturor că nu sunt ceea ce spun ei şi să mă razbun pe Sasuke.
- Vom trece şi de parinti tai. Vorbim în seara aceasta cu ei la cină, iar după vom lua lucrurile uşor. Toate pe rând. – am dat din cap în semn că da. Doamne ajută-mă în această seară .

Eram aproape de finalul cinei, iar eu eram putin agitată. Din când în când mă uitam la matuşa mea care nu avea nici o dificultate, în schimb pe chipul lui Konan se citea nerabdarea.
După ce am ajutat-o pe mama să strângă masa, m-am uitat la Tsunade care dadu din cap că pot să încep să le vorbesc despre Milano. Am luat o gură mare de aer, ţinând-o putin, după care am expediat-o afară.
- Mamă, tată aş vrea... aş vrea să vorbesc ceva cu voi, dacă se poate.
- Te ascultam, draga mea. Ştii că suntem deschişi pentru orice. Ce s-a întâmplat?
- Pai, nu ştiu cum o să interpretati voi asta, dar cred că a sosit timpul să vă marturisesc tot. Vreau să ştiti că.... nici nu ştiu cu ce să încep. Adevarul este că vreau să mă duc la Milano cu Tsunade. Am nevoie de permisiunea voastră, vă rog frumos.
- Sakura ce îţi veni să te duci la Milano? Ce să faci tu acolo? Nu vad rostul, deci nu.
- Dar mamă, ideea acestei ieşiri este ca eu să mă schimb. Să mă distrag putin de mediul în care am crescut până acum.
- Sakura! Ce sunt aceste vorbe la tine? Ce schimbari vrei să faci? Nici să nu aud. Doamne fereşte!
- Mamă, uite şi tu cum arat. Zici că m-a lovit trenul, zici că am ramas undeva în trecut sau că nu am bani. Nu am zis că nu voi mai învăţa. Voi învăţa la fel ca şi până acum, dar e timpul să mă gândesc şi la mine, nu numai la altii. Voi vă vedeti realizati prin mine. Ştiti macar că eu îmi doresc enorm de mult să devin designer? Normal că nu ştiti. Voi mi-ati ales tot. Şcoala, universitatea pe care o voi urma, până şi hainele. Vreau....
- Să nu mai aud nici un cuvânt, Sakura Anastasia. Cum îţi permiti să spui asemenea vorbe şi mai ales cum poti ridica tonul la noi? Nu! Nu te duci. Nu a fost suficient cu raspunsul mamei tale? Cum adică designer? Acesta nu e viitor, copilă. Nu mai visa cai verzi pe pereti. Ţi-am acordat tot: haine, libertate, alegere.
- Ce alegere tată? Ce libertate? Să îţi aduc aminte cum mă certai dacă nu eram acasă după ore? Să îţi aduc aminte că nu mă lasai în vacanţă să ies afară cu fetele? Tu mi-ai dat de învăţat şi citit romane. Era vacanţă. Am şaptesprezece ani, aproape optsprezece ani şi mă tratati ca un copil de şase ani, până şi ei au mai multă libertate.

Ridicam tonul din ce în ce mai mult, reuşind să-mi uimesc parinti şi chiar pe mine. De când am eu atâta curaj? Însă, multe lucruri au stat ascunse şi acesta este momentul în care adevarul iese la iveală, nimic nu trebuie să mai ramână ascuns. Nu mai are rost, deja faptul e consumat şi mergem până la final.
Am tras un ochi la Tsunade şi Konan care zambeau amândouă multumite de mine. Ei bine, le cred, dar mi-ar folosi ajutorul lor.
Am simtit cum o palmă a facut contact cu obrazul meu, aproape darmându-mă. M-am dat câţiva paşi în spate încercand să mă ţin pe picioare, dar acea putere mă tot împingea spre abis. Două brate mă prinse strângându-mă cu iubire şi protectie.
Tiptil mi-am dus mâna la obrazul ce începuse să ardă în timp ce şiroaie de lacrimi au început să curgă provocându-mi usturimi. Însă, nu se comparea durerea palmei pe obraz cu cea din sufletul meu. Mai tare mă durea în interior. Acolo nu era remediu. Pentru prima dată tata a dat în mine. Mă aşteptam la orice mai putin asta. Nu îl vedeam în stare de aşa ceva. Cum a putut? Mi-a spus că niciodată nu va da în mine, indiferent de situatie. Şi-a încalcat promisiunea.
Inima mă întepa din ce în ce mai tare, iar aerul nu mai patrundea cum trebuie. Aveam impresia că mă sufoc. Respiram din ce în ce mai des, încercând să mă calmez, să îmi calmez durerea din suflet. Capul încă îmi era întors şi mâna statea lipită de obraz în timp ce unele fire de par acopereau cât de cât fata. Am auzit cum vocea lui Tsunade se rastea la tata şi nu pe un ton tocmai placut pentru urechi.
- Cum ai putut să dai în ea? Ce naiba ţi-a facut fata asta? Te-a înjurat, lovit? Pai eu cred că nu...
- M-a subestimat, e o nesimtită. Cum să...
- Un cuvânt să nu aud de la tine. Tot ce a facut, a fost să îţi spună adevarul verde în faţă. Adevar pe care îl ţine ascuns de atâţea ani şi pe care doar eu şi Konan îl ştim. Doar noi două am sprijinit-o cât de cât. Are tot dreptul să fie altfel, să fie frumoasă, să fie cum vrea ea.
Konan, e frumoasă, e deşteaptă. A fost prima la liceu, este prima şi la universitate. Sakura de ce nu ar fi? Ce credeti? Că dacă o ţineti aici o protejati? Ei bine, nu. Ce va face când va trebui să se angajeze, cine o va angaja aşa cum e ea acum? Şi nu mă refer numai la exterior, mă refer şi la timiditatea ei. Vă spun că nimeni. Nu vă gânditi ce va face când va trebui să plece în lume, când îşi va lua zborul se va prabuşi. Nu va-ţi dat seama că ea se ascundea sub o mască de portelan, dar uite că masca s-a spart şi adevarul iese la iveală. Doare aşa-i? Dar ce vă doare e mândria voastră. Cum a zis şi ea: prin Sakura voi vă vedeti realizati. Nu vă puneti, visele în fată, ca are prea multe pe cap. Vrea să aleagă ea drumul ce îl va urma. Sunteti egoişti, vă gânditi doar la voi, iar la restul nu. Acesta e adevarul pur. Sakura, hai în cameră şi nu plânge caci nu merită.

Cu paşi mici am ajuns în cameră şi imediat mi-am lasat trupul pradă patului. Nu am reuşit nimic, mai rau am facut. De acum viata mea va fi un calvar. Pot pune pariu pe orice că după ce pleacă Tsunade, parinti mă vor ţine ostatică şi îmi vor da de-a carti de am să ştiu mai mult ca un student. Poate că nu trebuia să fac asta, poate era mai bine să tac şi să înghit, să continui să sufar în tacere.
- Fară luptă nu câştigi. Calmează-te, Sakura! Ai să vezi că această ceartă va aduce şi beneficii, doar ai încredere. Să nu regreti ce ai facut, pentru că era timpul să se afle.
- Poate, dar nu ştii ce mă aşteaptă după ce pleci tu, matuşă. O să fie un calvar.
- Serios? Nu ştiam că schimbarea ta va fi un calvar. Interesant. – m-am uitat la ea cu semne de întrebare. Ce vrea să spună? Adică eu am pierdut razboiul. – Vei merge la Milano, draga mea. Vara asta va fi diferită, viata ta va fi diferită de acum încolo.

Toată lumea din casă se culcase, numai eu nu. Numai eu bântuiam prin cameră. Stateam pe balcon privind cerul plin de stele şi ascultând sinfonia greierilor. Era aşa placut. Numai bun pentru un suflet chinuit şi plin de rani.
Un mic oftat mi-a scapat printre buze. În mintea mea era un adevarat haos. Mă gândeam şi la Sasuke, la momentele în care mă scotea în oraş la plimbari, la acele saruturi care mi le oferea mai mult din obligatie. Pentru el erau scârboase, dar pentru mine era o placere să îi simt buzele peste ale mele, iar mâinile sale să îmi ţină trupul lângă al sau. O lacrimă s-a scurs coborând pe halatul meu şi de acolo izbindu-se de gresia neagră.
Alte gânduri se duceau la momentul de astazi. La palma primită, încă se simte amprenta. O amprentă veşnică în interior, o voi lua cu mine până şi în mormânt. Firmituri de amintiri din copilaria mea treceau uşor prin fata mea. Atâtea umilinte, atâtea râsete de batjocoră.
- De ce?
Am rostit cu capul plecat şi dând drumul la lacrimi. Macar prin ele să îmi vars amarul, macar putin. Priveam cum picatura de apă cu un strop de durere se izbea de podeaua rece spargându-se şi devenind istorie, aşa se întâmpla cu fiecare.
O mână s-a aşezat pe umarul meu, uşor timid, parcă avea o teamă să nu o refuz.
- Konan, ce s-a întâmplat?
- Nu e Konan, fata mea. – mi-am ridicat brusc capul întorcându-l. În acel întuneric ochii mamei mă priveau blând. Am întrebat-o ce caută aici, pe un ton trist şi dându-i de înteles că legatura noastră s-a slabit. – Sakura, vreau să vorbim. – s-a aşezat pe fotoliul de lângă mine oftând, iar după a continuat- Ce ai spus tu azi a fost şocant pentru noi. De aceea am reactionat aşa. Am crezut că am ales ce-i mai bine pentru tine şi dacă te construim aşa nu vei avea de suferit.
- Ei bine va-ţi înşelat. Nici nu vă imaginati cât am îndurat, câte umilinte, râsete în batjocoră. Oricât încercam să le ingnor nu reuşeam. Nu am vrut să vă spun, nu doream să vă ranesc pe voi. Am crezut că vă ve-ţi da seama singuri, dar m-am înşelat. Am cerut doar permisiunea de a pleca cu matuşa Tsunade. Am nevoie de această schimbare. Trebuie să cunosc singură lumea, altfel nu voi reuşi niciodată, indiferent că sunt olimpică. Însă se pare că pe voi nu vă interesează. Am înteles. Nu e necesar să îmi mai explici odată. Voi continua să fiu aşa cum doriti voi să fiu.

După un timp de tacere, timp în care ochii mei priveau cerul şi încercam din rasputeri să îmi abtin lacrimile să nu cadă, am simtit cum mama mă ia de mână. Nu mi-am coborât ochii, am considerat că nu e necesar, dar nu şi ea. Mi-a prins chipul oligându-mă să mă uit în ochii ei iubitori.
- Ştii, când erai mică aveai foarte multă energie şi ziceai mereu că tu vei ajunge o persoană mare, că vei face orice să ajungi sus. Mereu ai ascultat de noi şi nu ai ieşit din cuvântul nostru. Întotdeauna spuneai “ sper să mă ridic la nivelul aşteptarilor voastre”. Ei bine, te-ai ridicat şi încă cum, dar nu îţi spuneam. Doream să lupti, să nu ţi-o iei în cap când te laudam, de aceea am consideram că cel mai bine e să devii ce eşti şi acum. Dar mereu am facut totul cu iubire. Ne-am înşelat, recunosc. Nu am dorit să te lasam să zbori şi să cunoşti viata. Nu am dorit să suferi, să dai de pericole, dar se pare că tot noi ţi-am provocat durere. Sakura, îmi pare rau. Presupun că e timpul să schimbam foaia, nu?
- La ce te referi?
- Ai permisiunea de a pleca la Milano, deşi tatalui tau nu prea îi surâde ideea. Întelege că e îngrijorat şi îi pare rau pentru acea palmă. Cu greu am reuşit să luam această decizie, dar să nu crezi că dacă te duci acolo scapi. Nu, nu. Ne vei suna în fiecare zi, ne vei povesti tot, nu vei bea alcool, nu vei merge în cluburi, nimic extravagant. Nici nu mă gândesc, domnişoară.
- Mamă, va fi bine. Doar ai încredere în mine şi ... îţi multumesc.
Mi-am îmbrăţişat mama strâns. Eram fericită, pentru prima dată eram fericită. Nu pot crede că voi pleca. Abia aştept.

***

Azi avea să fie ultima mea zi în Konoha şi ultima zi în care îmi voi vedea prietenii. Defapt şi pe ei îi voi vedea foarte putin, pentru că nu ramân la ore. Am venit doar să îmi aflu notele de la examenele finale. Să vedem, elevul de servici a spus ca dirigintele e în clasa mea, deci mă voi duce acolo.
Am deschis uşor uşa fară ca macar să îmi privesc colegii. Ştiam prea bine că printre ei se află şi ochii criminalului de Uchiha şi nu doream să îl mai vad.
- O, bună Sakura. Ai venit. Aşteaptă o clipă. Deci, nu uitati mâine vreau să vad acele eseuri, cine nu le aduce primeşte doi fară discutii. Hai să în biroul meu.
Am pornit cu dirigintele meu spre birou sau. În tot acest timp el îmi spunea că îi pare rau că plec mai devreme şi tot mă felicita pentru reuşitele mele pe parcursul anului. Ca un robotel raspundeam cu un “ Da” sau “Multumesc”. Patetic. Mai mult de atât nu ştiu să spun?
Defapt, ce aş putea să zic? După ce am simtit ochii lui Uchiha pe mine, toată ziua mi s-a întunecat. Trebuie să recunosc că undeva în adâncul sufletului meu încă îl mai iubesc şi încă sufar, dar încerc şi eu să ascund tot. Uneori, în noptile târzii mintea mea se duce la el. Sufletul îmi plânge de dor, dar sper că odată ce plec la Milano voi uita. Defapt, sigur voi uita.
- Vacanţă placută, Sakura. Să te distrezi şi te aşteptam la anul cu noi forte. Îţi voi trimite media prin e-mail.
Chiar aşa de mult gândesc? Când naiba am ajuns în biroul sau? E clar, trebuie să ies la aer şi să îmi împrospatez mintea, să scot virusul numit Uchiha din creierul meu. Am luat foaia, după care i-am multumit dirigintelui pentru tot şi urându-i şi lui o vacanţă placută. Am plecat din biroul sau, ieşind pe la profesori, pentru a fi sigură că prietenele mele nu o să mă interogheze. Chiar nu vreau să le spun unde mă duc şi ce este cu mine. Nu vreau. Am încredere că ar tacea, dar consider că e mai bine să nu ştie, deocamdată.

Mergeam cu paşi lenti spre casă, având capul aplecat, iar memoria ... goală. Nu mă gândeam la nimic, absolut nimic. Eram total paralelă cu această lume. Brusc mi-am ridicat capul şi m-am uitat în partea dreaptă. Parcul.... Hmmm, ar fi o idee să mai trec odată pe aceste meleaguri. Am intrat în parc privind în toate partile.
Copii alergau de ici colo, jucându-se cu altii de vârsta lor sau mai mari sau mai mici ori cu parintii lor. Marii baietaşi se dadeau la fete, însă unele îi refuzau. Bine faceti. Nu vă merită.
Era o zi calduroasă. Soarele ardea pe cerul limpede, fară nici cel mai mic nor. Pe iarba verde mici pete de culoare se observau emanând un miros otravitor. M-am aşezat pe o bancă, sub o salcie cu vederea la lacul cu nuferi şi câteva lebede poposite.
Ce amuzant, aici Ino a facut baie, în toamnă, la începutul anului şcolar. Tot această bancă a devenit locul de întâlnire a-l meu şi a fetelor. Aici mai stateam uneori, vorbind. Câte lucruri voi lasa în urma mea, dar în toamnă le voi relua şi totul va fi diferit.
Brusc am simtit cum soarele nu mai cade pe mine. Mi-am ridicat ochii verzi privind persoana ce îndrazneşte să îmi tulbure amintirile.
Mă aşteptam la oricine, dar mai putin la el. Razele soarelui se blocau în parul negru, iar ochii abisali mă priveau... hmm, nici nu pot să spun ce sentimente se regasesc în privirea lui. Parea un zeu, dar a trecut de mult vremea cuceritului, nu mai cad eu şi acum. Nu mă mai topesc încă odată sub privirea lui, nu mai stau ca muta din cauză ca e marele Uchiha. De data asta nu.
- Ce cauti aici?
- Ce primire calduroasă, iubita. Mă aşteptam la un sarut, o îmbrăţişare, nu la aceste vorbe reci şi... şi pline de ură?
- Mai întreb odată: ce cauti tu aici?
- Pai cum ce caut? Iubita, am fost îngrijorat. Nu ai mai dat un semn de viaţă, nu m-ai sunat, la şcoală nu ai venit. Nimic. Apari azi, fară să spui nimic. Un salut, ceva. Ce ai păţit?
- Vai ce draguţ din partea ta că îţi faci griji pentru mine. – dacă nu aflam de adevarata poveste acum inima murea de emotie. Eha, fat-frumos, nu mai ţine odată – Dar trebuia să îţi faci griji în iarnă, când a început totul.
- Ce vrei să spui, iubi?
- Numarul unu: eu nu mai sunt “iubi” sau “iubita” sau “mi flor de cerezo” sau “mi angel” sau cum mă mai alintai tu. Numarul doi Uchiha: eu nu mai exist pentru tine. Numarul trei: dă timpul înapoi, caută în memoria aia a ta, momentul în care povestea noastră a prins contur, dacă se poate numi “povestea noastră”.
- Iubita, nu pricep nimic. Te desparti de mine? Cu ce ţi-am greşit? Eu...
- Eşti prost? Ţi-am zis să nu îmi mai zici “iubita”. Da, mă despart de tine. Cu ce mi-ai greşit? Relatia asta, asta este greşeala ta. Faptul că ai mers mai departe decât spunea provocarea. – se uita la mine cu ochii mari şi gura între-deschisă- Da, am aflat totul. Ţi-am facut eu favorul de a termina relatia. Defapt, nu se poate numi relatie. Ar fi o insultă adusă cuplurilor care se iubesc cu adevarat. Poate joc ar merge mai bine. Da. Jocul s-a terminat, Uchiha. Cartile au fost date pe masă.

M-am ridicat de pe bancă lasându-l acolo, încă şocat de la ce am spus. Cred că mai mult e şocat că eu am aflat. Sincer, nu era intentia mea să îi spun, dar nu mai suportam. I-aş fi dat şi o palmă, dar m-am abtinut. Nu ar fi rezolvat nimic. O mână se aşternuse peste a mea oprindu-mă. M-am întors şi am dat de ochii lui Sasuke.
Am încercat să îmi retrag mâna, dar nimic, ba chiar a strâns mai tare.
- Sakura, ascultă-mă. Tot ce ai auzit, nu e adevarat. Eu chiar ţin la tine. Eu, eu doar încercam să scap de baieti şi întrebarile lor stupide.
- Sasuke, nu mai sunt copil de trei ani ca să îl pacaleşti cu o acadea. Sasuke, nu sunt proastă. Nu încerca să te scoti. Eu nu te iert. Şi dacă spui că ţii la mine, atunci nu ţi-ai fi mintit prietenii şi ai fi recunoscut că mă iubeşti. Cât de proastă mă crezi?
- Iubita, scuze. Ştiu, am greşit. Îmi pare rau, nu îţi cer să mă ierti acum. Dar te rog, să mă asculti până la capat.
- Nu, Uchiha. Pricepe că nu. Dă-mi drumul. Pricepe că nu mai merge, nu te iert, nu stau să îţi ascult banalele scuze.
Mici firişoare transparente au început să se scurgă pe obrajii mei. Chiar nu îmi doresc să plâng, dar nu mă pot abtine. E prea mult. Ceea ce îmi face deja e exagerat. Mă torturează phsihic şi emotional. De ce îmi face asta? Unde vrea să ajungă cu asta? Adevarul a ieşit la iveală. De ce nu lasă totul aşa? De ce rasuceşte cutitul şi mai mult în rană? Ce diabolic poate fi, câtă satisfactie are să mă vadă suferind.
- Lasă-mă să plec. Lasă totul aşa cum este. Nu mai insista. Bagă bine în cap: nu vreau să te mai vad.
I-am simtit buzele lipindu-se de ale mele. Pentru câteva secunde am ramas şocată, dar după am încercat să îl împing, să îl dau de pe mine. Dar nimic, forta mea e mică pe lângă a sa. M-am lasat moale în bratele sale, sperând că totul are să se încheie rapid. Lacrimile se rostogoleau pe obraji, până la buzele noastre împreunate.
Ah, ce dor îmi era de aroma lor dulce. Ce dor îmi era de bratele lui pe talia mea, de caldura sa, de bataile inimii lui.
Stai, nu. Asta nu e bine. Nu, nu, nu. Sakura revino-ţi. L-am împins puternic şi din instinct palma mea s-a ridicat în aer ca mai apoi să aterizeze pe obrazul sau, întorcându-i capul.
- Te urasc, Sasuke Uchiha! Nu vreau să te mai vad în viata mea! Adio!

M-am departat uşor de lângă el şi imediat am luat-o la fugă cu lacrimi în ochi. Mi-a facut-o. A vazut că încă sunt slabă în bratele lui, că încă îl iubesc. Dar, dar mă jur, că nimic nu va mai fi la fel. Când voi reveni în ţară, te voi zdrobi, te voi umili.
Îţi jur, Sasuke. Îţi jur că vei regreta ziua în care te-ai decis să te joci cu mine.


~ Cred că este cel mai lung capitol scris de mine ;]] ~

[*|Dea|*]

Wow! Deci asta e tot ce pot spune.A fost un capitol bun si intradevar lung.Cum cred ca ti-am mai zis o data ai un fel foarte frumos de a scrie si de a descrie sentimentele personajelor.Greseli de tastare nu ai as putea spune avand in vedere ca nu mi-a picat nimic in ochii. Imi place si cum e aranjarea capitolelor pentru ca e usor de citit. Cat despre poveste: Nu credeam ca Sakura isi va arata latura ei 'dura', dar e bine ca a facut-o si sper ca atunci cand se va intoarce de la Milano sa-l lase cu gura cascata pe dragul de Sasuke.De asemenea mi-a parut bine ce le-a spus parintilor ei. A fost frumos si faptul ca acestia au inteles-o pana la urma, desi ea trebuie sa fie in continuare o fata foarte responsabila.In ochii lor trebuie sa fie fata perfecta dar sper sa ii accepte schimbarile dupa ce se va intoarce de la Tsunade, pentru ca banuiesc ca vor fi daca ea e atat de hotarata sa se razbune pe Sasuke. Cat despre brunet nu stiu daca a fost sincer desi tind sa cred ca fost, oricum de abia astept ce se va intampla asa ca hai cu next-ul si spor la scris. :d

[Ino.O_Me]

Hai cu continuarea! Imi place la nebunie ficul, deoarece este o idee originala dupa parerea mea. Adica cate ficuri o au pe Sakura ca o tocilara. Majoritatea o au rockarita...sau o fata rasfatata cu fuste scurte si asa mai departe. De abia astept sa continui pentru ca mor de curiozitate sa vad daca Sasuke zice adevarul sau nu. Desi avand in vedere ca ai zis ca ficul e sasusaku presupun ca nu minte...dar oricum..in loc sa conduc in eroare pe cineva mai bine astept continuarea.

[Sho-Yo]

Helo.

Asta a fost no.1 Acum sa incep cu no.2. Deci capitolul a fost destul de lung...de ce nu?! Adica? trebuie sa ma multmuesc cu ce am primit ca cum se spune: Dumnezeu i.a darul nemultumitului...sau ceva de genu. Deci a fost destul de lung dar preferam ceva mai. Actiunea nu a fost grabita si asta ma bucura. Am savurat fiecare moment din viata trista a Sakurei, fiecare clipa de amaraciune, fiecare lacrima, fiecare rana care se contura in sufletul ei nevinovat si ranit de atatea ori...E trist cat poate suferi dar o sa vina acea mult dorita schimbare...acea schimbare care o va pune pe locu 1 nu numa la invatat ci si la beauty. Si plus ca o calatorie la Milano nu strica. Adica poate profita, impusca doi iepurasi(mai bine merge saruta) dintr.o lovitura: merge acolo sa se schimbe si poate si vizita Milano, capitala modei...si poate face putin sport(prin magazine, bineinteles). Oricum, nu pot sa cred cu cata nesimtire vine Sasuke la Sakura si ii mai cere explicatii de ce nu a venit la scoala, de ce nu la mai sunat si ce a mai intrebat.o. Si sa o mai si sarute dar nu asta a fost cireasca de pe tarta ci faptul ca i.a spus ca o iubeste si ca nu si.a batut joc de ea ci ca tine la ea...Deci m.a dat gata. In acest moment am ceva cu iubitii care sunt niste ja**e fara suflet si daca Sasuke ar fi in fata mea nu l.ar mai scapa nici dra*u din mana mea. O asigur pe Sakura si pe scriitoare -. Eu ii multmuesc scriitoarei ca a avut bunatatea de a trece si pe la mine sa ma anunte de continuarea si o astept si data viitoare. Ii urez succes si inspiratie!
S
Y

[Rose ^^]

Am venit cu un nou capitol. Imi cer scuze ca am intarziat si imi cer scuze daca mai sunt diacritice >.> Am incercat sa le scot.
Aaa, era sa uite: capitol dedicat tuturor celor care imi citesc povestea *hug*
Lectura placuta! ^^

Capitolul 15: Spune “Adio!” trecutului

O picatura rece imi atinge umarul urmata imediat de altele.
- Mama, nu ma mut. Peste cateva luni ma intorc inapoi in Konoha, plus ca vom vorbi la telefon in fiecare zi. Nu plec cu un necunoscut, ci cu matusa Tsunade.
- Stiu, draga mea, dar nu ma pot abtine. E prima data cand te stiu asa departe de mine. O sa imi lipsesti.
Vocea ii tremura si abia reusea sa mai primeasca aerul cum trebuie din cauza suspinelor amestecate intre ele. Cata durere pe ea. Sincer, nici nu credeam ca are sa planga.
Se spune ca iubirea unei mame e mai presus de toate si ca mereu o sa ii vina greu sa isi lase pui sa plece de sub aripa ei. Ma uit in ochii ei verzi incercand sa ii transmit din curajul meu. Pe bune? Care curaj ca aproape dau si eu apa la soricei.
- Gata, femeie, lasa fata sa plece.
Ochii tatei se muta pe mine analizandu-ma. Cu toate ca nu ii convine ideea aceasta, stiu ca in adancul sufletului plange si el. Fratilor, oare ce o sa faceti la nunta mea? Nunta, ce ciudat suna. Nici nu stiu ce va iesi din aceasta experienta si eu deja ma gandesc la ziua in care rochia alba imi va acoperi trupul, iar in fata lui Dumnezeu ma voi lega pe vecie de cel de langa mine.
- Sakura Anastasia, sa nu bei, fumezi, sa nu calci in club, sa nu umbli cu baieti, sa te culci la 22: 30. Sa nu stai pe net si nu uita sa citesti, ca sa nu ramai in urma. Ai grija de tine.
Tata, tot tata ramane. Nu si-a scos obiceiul acela cu strictetea, invatatul. Il imbrtisez si pe el raspunzandu-i cu simplele cuvinte “Voi avea grija”.
Ei bine, daca la parinti m-am abtinut sa nu plang nu cred ca pot si la Konan. Ochii ei albastri ma privesc cu mandrie, bucurie, parca spunandu-mi ca aventura mea abia acum incepe.
- Ei bine, surioara, iti urez succes in schimbarea ta si abia astept sa o vad pe acea Sakura pe care o tineai ascunsa. Nu lua in seama ce zice tata. Distreaza-te, ca doar acesta e scopul plecarii tale.
- Multumesc, Konan. Hmm... aa vrea sa iti cer ceva. – reducand putin din tonalitate – Te rog sa nu spui nimanui unde am plecat, te rog. Nici macar prietenelor mele. Am incredere ca ar pastra secretul, dar nu imi doresc acum sa afle. Le voi spune eu cand ma intorc. Nu spune nimanui! Nu vreau sa afle cineva, mai ales Sasuke. Cand ma intorc o sa plateasca pentru tot.
- Nici o problema. E alegerea ta si o voi respecta. Voi fi un mormant pana decizi tu ca pot sa ies din acel cavou. La revedere, Sakura!
Inca o imbratisare si un sarut de “ne vedem.“ si dusa am fost. Le-am facut cu mana, dupa care mi-am ascuns trupul prin multimea de oameni alaturi de matusa mea.

Am pasit cu incredere in avion asezandu-ma langa geam. In scurt timp, am simtit cum corpul imi intra in scaun, iar incetul cu incetul aripile mi s-au deschis permitandu-mi sa zbor alaturi de pasari.
Mereu mi-a placut aceasta senzatie ce imi ofera libertate, fericire. Ma lasam purtata de gand si vant. Nu imi pasa unde ajung, ci doar ca momentul sa dureze vesnic. Eu sa raman mereu in aer cu aripile intinse.
Din instinct mi-am intors capul peste pamantul uscat privind undeva in departare, poate spre asa numitul loc al “nostru”.
Ah... de ce imi banutui gandul si acum? De ce nu imi lasi sufletul sa se odihneasca in pace?
Vreau sa dispari, iubite, din viata mea. Sa te faci praf si pulbere lasandu-te in bataia vantului, pentru a te duce departe de mine. Nu vreau sa stiu ca inca ma tii captiva in lanturile tale, lanturi ce imi provoaca si mai multa durere interioara.
Mi se pare imposibil sa obtin cheia de aur de langa inima ta. Poate... poate odata ce nu te voi vedea voi reusi sa scap de tine, sa imi purific mintea si sufletul. Sa las o alta iubire sa patrunda sau nu…
Nu as vrea sa mai sufar, sa stiu ca altii se joaca cu mine. Mi-ai distrus increderea in tot si in toti, iar pentru asta nu te voi ierta niciodata.
Un lucru as vrea sa stiu, dragostea mea: de ce ai incercat sa ma minti in continuare? Oare credeai ca daca ma saruti totul are sa fie bine? De ce ai facut asta? Aceste intrebari imi mistuie gandul in fiecare clipa si nicio solutie nu gasesc.
- Sakura, nu iti face griji. Totul va fi bine, doar ai incredere. Nu-mi zi ca acum regreti ca ai plecat.
- Nu, matusa, nu regret nimic. Doar... doar ma gandeam.
- Ei bine, nu mai gandi atat. Lasa-l pe acel Sasuke in trecut si concentreaza-te spre viitorul tau. Draga mea, sunt sigura ca multe porti ti se vor deschide. Abia astept sa o trezesc pe adevarata Sakura.
- Matusa, iti multumesc pentru tot ce faci.
Doar imi afisa un zambet cald, dupa care se reintoarse la cititul ei, iar eu am mai aruncat o privire spre meleagurile copilariei. Ei bine asta e... “Adio, Sasuke!”, “La revedere, Konoha.’’

***

Dupa ore bune de zburat cu avionul am ajuns. Ne-am luat valizele si ne-am urcat
intr-un taxiu ce avea sa ne duca la casa lui Tsunade. Luna deja isi facuse intrarea, iar intunericul inghitea fiecare particica din oras. Trotuarele erau luminate de stalpi si oamenii deja se strangeau. Masina trecea rapid peste fiecare loc si abia aveam ocazia de a analiza ceva. Am observat ca deja intram intr-o zona numai de case care mai de care mai frumoase si mai inalte, sofisticate.
Ne-am oprit in fata unei case, dar dupa mici braduti abia puteam observa cum arata. Mi-am apucat valizele urmand-o pe matusa mea. Mergeam pe cararuta acoperita de pavele gri, iar de o parte si de alta pete de culoare impanzeau zona cu un miros dulceag ce te adormea. La rondul din fata casei am zarit o fantana arteziana si o masină parcata. Era o casa mare, cu doua etaje, de culoare crem. Era destul de complicata, pentru ca nu e un model clasic de vila.
- Acea camera va fi a ta.
Am ridicat privirea spre locul aratat de Tsunade si am zarit o camera ce era si ultima de altfel. Din balconul mare puteai urca sus pe acoperis, unde banuiesc ca este o terasa.
De cum s-a aprins lumina in interiorul casei am putut zari un lux vazut doar in filme. Am urcat scarile din marmura acoperite cu o mocheta mov, pana la camera mea. O usa de lemn neagra imi impiedica aria vizuala spre interiorul dormitorului. Am apasat pe clanta si de cum am intrat un miros de crin s-a izbit de mine, iar dupa totul a fost clar in fata mea.
Peretele pe care se afla patul - acoperit de o lenjerie alba cu flori negre si langa el doua noptiere de combinatie alb cu negru isi duceau veacul - era de culoare mov, iar restul de un roz foarte pal. Pe peretele din dreapta se afla usa, ce dadea in balcon, acoperita de o perdea alba si inca una cu o oglinda pe ea, daca nu ma insel acolo e dressing-ul. Paralel se afla un birou coltar si o usa spre baie.
- Sper ca iti place. Adevarul este ca inca de la inceput acest dormitor a fost facut pentru tine si nu ma întreba de ce. Asa mi-a venit sa il fac, dar uite raspunsul.
- Nu, il ador. E superb.
- Ma bucur sa aud asta. Atunci eu te las sa te odihnesti. Maine o sa fie o zi foarte interesanta. Noapte buna, draga mea.
M-am trantit pe salteaua moale lasandu-ma purtata de oboseala acumulata pe tot drumul.
Fara nici un vis...

Simteam cum ceva cald aterizeaza pe chipul meu deranjandu-ma asa ca am deschis ochii sa vad cine e vinovatul. O micuta raza patrundrea prin draperia mov gasindu-si odihna pe patul meu. Mi-am dezlipit trupul de saltea fugind la baie. Nimic neobisnuit, mobila alba si langa chiuveta aflandu-se o masuta de toaleta.
Vreo jumatate de ora am stat in baie, iar cand am iesit Tsunade tocmai intrase in camera cu o tava.
- Oh, te-ai trezit. Buna dimineata. Uite, ti-am adus niste clatite, un suc proaspat si o cafea.
- Multumesc, dar eu nu beau cafea. Tata mi-a spus ca nu imi face bine si sunt prea tanara pentru asa ceva.
- Ei, ce nu zice el. Bine ca lui nu ii face rau. Stai calmă. Fratele meu nu e aici, asa ca poti sa bei.
- Nu mananci si tu cu mine? Ce zici daca am manca pe terasa, pare o zi foarte frumoasa si e pacat.
A acceptat bucuroasa si a zis ca ne vedem in zece minute sus. M-am dus la valiza scotand o rochie lungă albastra si o pereche de sandalute joase. Am prins parul cu un cleste, dupa care am iesit pe balcon ca sa urc scarile ce duc la terasa si trebuie sa recunosc ca e mult mai complicat de cat credeam eu. Aceste scari fac legatura si cu primul etaj.
Am luat loc la masa admirand peisajul de sus. Soarele isi trimitea razele incalzind atmosfera, iar trilul pasarilor dadeau trezirea la viata a naturii, dar si a oamenilor.
Am luat o gura de cafea, pentru inceput mi s-a parut ceva foarte ciudat, dar nu era asa rea. Ba chiar i-am dat de gust. Un ras cristalin imi atrase atentia. Am intrebat-o pe Tsunade ce vede asa de amuzant, iar ea a spus ca nimic. Ei nu pe bune, asta nu o cred.
- Bine, nu ma mai privi asa. Radeam de expresia ta cand ai gustat cafeaua. Se vede ca nu esti obisnuita, dar nu iti fa grji, pentru ca in trei luni vei invata de toate si o noua fata va iesi la iveala. Sakura, incepand de azi vei spune adio vechii tu si bun venit noi tu.
- De azi? Ar trebui sa imi aranjez hainele mai intai. Nu ti se pare prea repede?
- Ce haine, Anastasia? Nu, domnisoara. Nu aranjezi nimic! Cum terminam de mancat avem intalnire cu magazinele, dar mai intai vom trece pe la casa mea de moda sa vad cum merge noua colectie. Hainele tale vor zbura pe geam.
- Poftim ? Glumesti ? O sa faca tata stop cardiac si …
- Sakura, daca nu vrei aceasta schimbare poti sa te intorci in Konoha. Am zis clar ca nu te vei intoarce asa cum ai plecat. Stiai la ce sa te astepti, iar tatal tau o sa se obisnuiasca. Nu trebuie sa depinzi de parintii tai, pentru ca asa nu facem nimic. Deci ramai si te lasi pe mana mea si nu mai comentezi de ce voi face sau nu?
Am dat din cap ca da, iar un zambet diavolesc s-a asternut pe chipul ei si imediat am vazut cum se ridica de la masa coborand in camera mea. Ce avea de gand sa faca ?

Dupa vreo zece minute mi-am auzit numele. Mi-am aruncat ochii in gradina si Tsunade ma chema la ea. Fara a mai astepta am fugit jos.
Nu am apucat sa mai zic nimic, pentru ca in spatele ei se afla un morman cu haine. Ma uit mai atent si observ ca sunt ale mele.
- Ce ai de gand sa faci cu hainele mele, matusa ?
- Sa le aruncam, sa le fac sa dispara, sa le dau foc. Esti gata sa le arunci din viata ta ? Nu iti fa griji, pentru ca te asteapta o noua garderoba. Vrei sa faci onorurile cu mine?
Mi-a intins o cutie cu chibrituri si fara a sta pe ganduri am aprins un bat lasandu-l sa cada peste un munte invechit de haine.
Imi placea acel fum. E ca si cum m-as fi desprins de trecut, ca si cum am mai urcat o treapta si una mare. Toate amintirile si durerile imi erau alinate de fumul des ce se inalta la ceruri dizolvandu-se.

Am iesit din masina, un nissan murano albastru metalic, urmand-o pe Tsunade intr-o cladire mare cu multe geamuri. De cum am intrat toti cei ce lucrau acolo ne salutau respectos si se dadeau din calea noastra sau cel putin pentru blondina, ca pe mine nu ma stie nimeni. Multi veneau la ea si incepeau sa palavrageasca despre noua colectie si multe altele. Satula le-a dat ignore si m-a luat de mana tragandu-ma in liftul ce avea sa ne duca la etajul al treilea.
Un hol mare cu usi pe ambele parti se afisa de cum se deschise usile liftului. Aici aceeasi poveste ca la parter.
- Sakura, intra in biroul meu si asteapta-ma aici. Ma duc pana la departamentul de creatie sa vad cum merg lucrurile.
Am urmat indicatiile deschizand usile glisante negre, iar cand am intrat o lumina puternica, cauzata de peretele paralel cu usa format doar din sticla, imi batea in fata. Mobila era in combinatie cu alb si negru. Peste tot dulapuri, in centru era un birou cu mii de hartoage. Peretii movi gazduiau tot felul de tablouri, unele cu celebri creatori, altele cu diverse modele de haine. Am indraznit si m-am asezat pe canapeaua alba pusa langa usa.
- Ma scuzati ca dau buzna in biroul dumneavoastra, dar trebuie sa discut ceva cu...
Se opri. Un tip inalt, destul de tanar, saten cu ochii caprui se uita nedumerit la mine. Parea a fi un înger. Frumusetea lui se raspandea prin toata camera. Ochii si sufletul imi erau incantati de printul din fata mea.
Ce spun eu aici? El nu o sa se uite la mine, cel putin nu in starea asta, dar... dar poate dupa ce fac unele retusuri de grad ridicat situatia o sa fie diferita. Sakura, ce e cu tine? De cand gandesti asa? Nu se poate. Scoateti din minte aceste idei absurde. El e la fel ca Sasuke, toti niste prosti carora nu le pasa decat de ei.
Dar poate nu e asa. In comparatie cu brunetul, el pare un inger. Atunci parca ceva m-a trasnit. Inger si demon...
Sasuke demonul, iar el ingerul. Dar care e legatura? Nu vad motivul pentru care ii asociez pe cei doi cu aceste doua creaturi mistice. Buzele lui rosii lasa sa iasa cateva sunete atat de placute pentru urechea mea.
- Scuze, o cautam pe Tsunade. Doream sa discut ceva cu ea.
- Ei bine, dupa cum vezi ea nu e aici. – mi-am ridicat usor corpul ducandu-ma langa geam.
- Da. Ii poti spune ca am cautat-o? Te rog frumos.
- I-as zice daca as sti care e numele tau, doar nu crezi ca prin ‘’ un baiat saten cu ochii caprui’’ o sa isi dea seama.
- Foarte amuzant si prea mult tupeu pentru un vizitator aici.
- Nu sunt un simplu vizitator. Eu sunt…
Deodata usa se deschise pe ea intrand Tsunade nervoasa si dupa ea o femeie bruneta care incerca sa ii explice ceva blondinei, dar degeaba. Enervata la culme ii inchide usa in nas si se intoarce cu fata la mine.
- Oh, buna Damon. Vad ca ai cunoscut-o pe nepoata mea. Sakura ea e Damon, cel mai tanar angajat si se ocupa cu organizarea prezentarilor, a diferitelor petreceri, dar este si model aici. Ce s-a intamplat?
- Vreau sa vorbesc despre culorile pentru aceasta prezentare. Culori ce ar trebui sa predomine sala. Avand in vedere creatiile ma gandeam la ceva elegant.
- Nu pot sa cred ca inca nu ai rezolvat aceasta problema deja. Ce e cu voi ? Colectia nu e facuta nici pe jumate, aia nu, aia facuta prost. Lipsesc cateva saptamani si se intoarce totul pe dos.
- Rosu si violet. E elegant, e clasic, ar fi ceva sau nu stiu ceva de genu.
Am observat patru perechi de ochi atintiti asupra mea uimiti si in clipa urmatoare vocea lui Damon sari in sus de fericire multumindu-mi pentru idee si luandu-ma in brate. L-am indepartat usor de mine, dandu-i de inteles ca nu are motive si nu am nevoie de asa ceva. Insa, recunosc ca m-am simtit bine in bratele lui, sa simt acea caldura angelica cum imi invaluie trupul a fost ceva unic din partea unui baiat.
Matusa Tsunade stabilise cu el ultimele detalii dupa care ma trase afara din firma zicandu-mi ca e timpul de cumparaturi.
Pe tot parcursul drumului am fost foarte tacuta.

In mall, Tsunade ma luase prin fiecare magazin posibil si nici ca ma lasa sa scot un cuvant. Haine peste haine. De la sport, la elegant. Toate culorile posibile, modele diverse. Cele mai multe fiind decoltate si mulate, pentru a-mi scoate in evidenta talia de viespe dupa cum zice Tsunade.
- Matusa, eu nu port tocuri de astea. O sa imi rup gatul.
Ma uitam la sandalele rosii, cu platforma si cu un toc de vreo cinsprezece centimetri, cam speriata. Eram sigura ca daca ma urc pe ele o sa cad din prima, dar nu de aceeasi parere era si matusa mea.
- Draga mea, stiu ce iti dau. Tocul face piciorul frumos. Nu o sa cazi. Hai misca ca avem intalnire cu salonul de frumusete.

De vreo jumatate de ora tot stau pe scaun si astept ca frizerul sa isi termine joaca in parul meu. Tsunade nu imi permite sa ma uit in oglinda, a zis ca o sa fie o surpriza si ce trebuie sa fac este sa am incredere completa in ea.
Imediat ce am incheiat-o cu parul, am intrat pe mana unui make-up artist. A inceput cu pensatul si imi venea sa sar de pe scaun de durere. Dupa acest incident a continuat sa imi aplice pe fata tot felul de produse si din cand imi spunea sa fac si eu asa, dar nu aveam timp sa zic ceva pentru ca blondina raspundea inaintea mea cum ca o sa aibe grija sa urmez fiecare pas.
Cineva mi-a luat mana incepand sa se joace la unghiile mele.
Ma simteam ca o printesa. Toti erau in jurul meu si incercau sa ma faca sa arat cat mai bine. Simteam aroma a ceva nou, ceva schimbat in atmosfera.
Dupa ce m-am ridicat de pe scaun, matusa mea, mi-a înmanat o husa si o cutie spunandu-mi sa ma schimb. Stiam ca nu pot comenta, ca nu am nici o sansa asa ca m-am dus in baie.
Am iesit din cabina bucurandu-ma ca pot sa ma tin pe picioare si nu imi rup gatul pe sandalele albe in combinatie cu negru avand tocurile de vreo doisprezece centimetri, plus platforma.
- Fantastic. Vino sa te privesti.
M-am uitat in oglinda socata. Ma intorceam pe toate partile incercand sa imi dau seama daca sunt eu, sa gasesc o asemanare, dar nimic, poate cu exceptia aparatului dentar si a ochelarilor.
Parul era putin mai scurt, iar pe o parte cadea usor bretonul. Machiajul era foarte simplu: un fard de pleoape alb combinat cu un maro inchis, putin rimel. Buzele erau acoperite de un luciu ce arata cat se poate de natural.
Purtam un maieu alb si o fusta neagra cu volanase, iar imediat in mana mi s-a pus o geanta alba si in clipa aceea am observat lacul de unghii cu sclipici albastru.
- Iti place? Sa stii ca vom merge maine la un dentist si la un oftalmolog sa vedem ce putem face.
- Sa nu plang caci imi stric machiajul, nu? Nu am cuvinte sa spun cat de mult imi place s i nici ca mai gasesc vreo asemanare cu persoana de azi-dimineata.
- Ma bucur sa aud asta. Apropo, nu ai vrea sa ma ajuti cu noua colectie? Adevarul este ca sunt multe de facut si am observat ca ai idei bune. – mi-a zis in timp ce ne indreptam spre iesire.

[^Ciresica^]

Hello Rozzy ^^
De cand am inceput sa citesc ficul tau mi-am zis ca trebuie sa fie ceva interesant. Titlul face toti banii :]] [fara suparare, e dragut, chiar daca e ceva mai lung, bate la ochi in sensul bun] De la primul capitol, am observat o evolutie destul de insemnata. Revenind la capitolul actual a fost superb. Mi-a placut cel mai mult momentul cand Sakura era in avion si reflecta situatia evenimentelor. Acolo ai folosit niste figuri de stil care mi-au placut foarte mult, m-au facut sa simt sentimentele odata cu personajul. Foarte frumos. Ei bine cel mai mult astept momentul cand Sasuke si Sakura se vor reintalni. Vrea o fata adevarata? Las' ca vede el, da-i maxim Sakura!
Astept nextu` si sper sa nu intarzie prea mult! Spor la scris! Pupici :*

[Sho-Yo]

Buna dulcico:x

Sper ca ti.am lipsit..sau ca macar cineva mi.a simtit lipsa pe ici'...Oricum sa nu mai vorbim despre mine ci despre tine sau despre acest capitol..E genialle...Fantastik. Minunat. Nu prea gasesc vreun cuvant potrivit...Mi.am amintit prima data cand ne.am cunoscut. Si primul fic pe care ti l.am citit. Promitator inceput care a fost...Deci capitolul e foarte frumos, ma bucur sa vad ca dulcea si inocenta Sakura va deveni un leopard neimblanzit care isi va ciuli urechiusele, isi va ascuti gherutele si isi la pozitiona ochisoori ei pe nevinovatul si ghinionistul animalut care ii va cadea in capcana. Eu deabia astept inca o mini adventure sa mai citesc. Oricum cat despre greseli, pare-mi-se ca vazuta una, nu mai mult. Descriere, dial-go si restu seexcelente.